Căutând-o, era imposibil să nu o găsească; știa unde locuiește și i se putea aține în toate drumurile. Într-adevăr, a zărit-o pe o clipă într-o zi cu zăpușeală. Urca în tramvai și ajuta o bătrânică îndoliată să ridice un coș greu de răchită.
Mă simt cam mort. Am impresia totuși că cineva trage cu ochiul la mine. Persistent. Ca un cîine la o bucată de carne atîrnată pe galantar. Crede în viața mea mai mult decît mine. Iar asta dezechilibrează într-un fel rostul lucrurilor. Mă răfuiesc cu el în gînd. „Omule, nu vezi, ții lumea în loc. Îl încurci pe Dumnezeu. Ești ca un țigan la o intersecție. Unul din ăia care cîntă unul naște, altul moare. Dar încurcă circulația. Cine, cum să mai moară dacă toate mașinile stau blocate? Și tu la fel. Dacă trebuie să mor, lasă-mă să mor.
M-am hotărât să scriu in tren. Știu, nu e ca și când ai scrie acasă, așezat comod în fața calculatorului, cu o cafea/bere și o țigară la îndemână. Și totuși, e foarte simplu. Îți cumperi un caiet, liniat sau în pătrățele demarcate albastru, un pix sau, dacă ești norocos, un creion, mecanic sau normal, de care o fi (creionul este superior, pentru simplul motiv că alunecă pe hârtie mai încet decât pixul, lăsând timp gândului să se deșurubeze în tihnă).
- Ca să îl poți scrie pe 2, trebuie să știi cum arată o lebădă adevărată! spuse omul de zăpadă. Altfel, cifra asta n-o să danseze niciodată foarte frumos pe hârtia ta.
Mic se duse, luă atlasul, căută și descoperi pasărea plină de grație.
Ce părea să privească atent – poate doar pentru a nu se uita la el, neîndemânaticul – într-o apă adâncă.
O desenă cum putu, dintr-o singură linie, repede, ca să se achite de datorie.
- E bine?
- Da, mititelule. E perfect.
Acum, între noi doi: ce-ți veni să te apuci de făcut balerine?
Lumea e atât de săracă în oameni de zăpadă…
- Nu știam! răspunse, vinovat, copilul, cu ochii pe geam.
- În nici-un caz „ABBA”, oricum fără „Chiquitita”! Îmi amintește de Mariejeanne… La „Motel”, la discotecă…
- Îți amintește pe dracu! Erai beat și ea, cu ăla… Prietenul lui Florian, ăla cu părul mare… Cum dracu-l chema?!
- Camil, Camil îl chema. Pune altceva!… Și mai toarnă-mi în pahar, nu vezi că-s pe sec! (Ce dracu’ face asta pe proasta? Cică a uitat cum îl cheamă… De parcă nu și-ar fi tras-o cu el. Mă crede tâmpit, ce mă-sa?! Și ea, și Mariejeanne, și japița aia de Brigitte… În fine, nemțoaica a fost de comitet, a făcut-o cu toți. Mai puțin cu Nino).Roxana se aplecă peste umărul său și-i turnă vodtcă.
Comentarii aleatorii