există un simț al onoarei ce însoțește iubirea /
dacă nu suntem capabili să o ridicăm cu ambele mâini ca pe o sabie
e bine să nu înceapă lupta.

azi mi-au extirpat din rinichiul drept un om
mă ține de mână o sabie, singurul prieten credincios
am hrănit-o cu oase ... îmi linge mâna ca un câine
în fața ochilor se întinde un deșert de pânze
-spune-mi, când suntem trădați, cine va muri primul? eu, el sau ea?
-tu. iubirea face să lupți cu tine însuți, nu cu celălalt.
(pe scaun, am armura
niciodată nu am iubit atât de mult stropul de vin
din arcul cu săgeți)
îmi ard palmele cu fiecare nod al legătorilor
noaptea își ia rămas bun de la mine ca o mamă căreia
îi pleacă fiul
în urmă a rămas trupul de ieri, o femeie îmbrăcată în piele de feunyx
-vorbește-mi, spun sabiei, să nu mă uit în urmă
-din carne și nisip și aer
ți se vor deschide rănile ca o carte
urcă ...
în pragul muntelui, stă o femeie
celții nu o privesc, doar își strâng tabăra într-un sfeșnic de sare
peste veselia lor sălbatecă
o veselie care-i va învăța să piardă
să înoade drumul spre casă cu albii afumate de sinucideri
femeia albastră veghează
își trece mâinile prin părul lui aspru
luându-i firele albe să le ardă mănunchi sub piciorul de rună al lunii

răni s-au deschis...