Port în mine umbra ciudată a morții
adrenalină tolănită pe ziduri
în poem fiecare se dezbracă pe sine
mai încolo întunericul își mușcă zăbala
stau în genunchi până la zece
aștept să-mi șoptești că m-ai visat goală
bând din ochii tăi frigul
picioarele se lungesc cât stâlpii de la catedrală
discursuri fluente se preling pe sub icoane
umbra mai pleacă uneori
mă împărtășesc atunci karma alunecă
printre noi e bine să ruginești frica
s-o înghiți fără părere de rău
zidești o frunză de frasin
ca pe o zodie în care
n-ai să te naști niciodată.