anna -
II
de la ochiul păsării care se desparte de anotimp
la piatra care-mi plutește în sânge
nu e decât o dimineață
mai încăpătoare decât brațele lui Thanatos
iubirea este un gard viu crește precum o iarbă așa îmi spuneai
păsările vin ciugulesc semințele de dor atunci pietrelor noastre le cresc aripi albe
între mâinile mele împreunate s-a facut noapte deși niciodată nu e târziu
niciodată nu e târziu așa îmi spui
apoi mă intrebi ce-mi fac cuvintele când nu-mi intră-n poem
eu zic sunt capre mâncând magnolii
cuvintele mele sunt capre ce pasc între două zeități
piatra care-mi înoată în sânge a luat drumul cocorilor
Poezie:
Comentarii
francisc -
m-au incantat doua versuri "iubirea este un gard viu " si "cuvintele mele sunt capre ce pasc între două zeități". da, si "intre mainile mele (..) niciodata nu e tarziu". azi m am trezit fara alergii poetice. simti cum ne ciugulesc cuvintele din palma?
anna -
fara sa magulesc, dar daca tu spui ca te-au incantat fie si numai doua versuri din textul meu, asta nu poate decat sa ma bucure... spun asta gandindu-ma bineinteles la faptul ca intre stilul meu (uite ca ii zic stil cu scuzele de rigoare) si ceea ce reusesti tu, este o alergatura ... poate niciodata nu e tarziu, niciodata ... intre cuvintele tale si eu cea vie, da simt cum ciuguleste piatra din palmele noastre, apoi zboara cu spaimele mele cu tot
Aranca -
Poezie întru sensibilitate și zbor, credință și eros. Totul este metaforă, păsările-pietre metamorfozându-se funcție de vectorul zborului...o migrație a pietrelor... (vezi Dinu Flămând "Migrația pietrelor")... Prima strofă îmi amintește de atmosfera din: "Atunci am înțeles, tu erai singură în cenușiul mat al humii eu însămi stam la capul tău ca la celălalt capăt al lumii." (Ileana Mălăncioiu) ca stare profundă a tristeții, însingurării de sine...
anna -
Aranca - ma bucur daca crezi ca am reusit sa duc „sensibilitatea” mai departe de ...acea ploaie mocaneasca ce-mi tot tinea pe loc inima... m-as bucura sa pot reusi macar pe bucatele, sa transform o sensibilitate „pacatoasa”, intr-o noua stare de armonie a mea cu mine insami, in care sa nu mai existe aceea nevoie imperioasa de a „ma impartasi” , ci o stare naturala in care metafora sa investigheze mai mult... multumesc de lectura si de semn!
Virgil -
ideea asta cu pietrele nu cred că mi-a plăcut în mod deosebit. mai mult mi-a plăcut ideea cu caprele în tufa de magnolii
anna -
multumesc de parere Virgil! adevarat, caprele sunt mai inedite dar ciclul acesta se invarteste oarecum in jurul pietrelor (mele) ...