,,Nașterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru,
Răsărit-a lumii lumina cunoștinței;
Că întru dânsa cei ce slujeau stelelor
De la stea s-au învățat să se închine Ție,
Soarelui dreptății și să te cunoască pe Tine,
Răsăritul cel de sus; Doamne, mărire Ție!"

Colindele, averea de cuget și simțire păstrată cu sfântă grijă în adâncurile sufletului românesc și creștinesc al moșilor și strămoșilor noștri, sunt trăirea sinceră a prezentului continuu al Nașterii Mântuitorului. Imagini edificatoare ale lumii mântuite, colindele sunt cele mai îndrăgite datini, având semnificația unui ritual care face trecerea de la o perioadă profană la perioada sărbătorilor. Nădejdea exuberantă, optimismul înfloritor, simplitatea și bucuria nașterii ,,Celui făr-de-nceput" conturează întreaga lume a colindelor, o lume ideală, dublată de o teologie nebănuit de profundă și de un rafinament existențial. Cercetătorii în domeniul etnografiei și al folclorului au descoperit că datina colindatului are rădăcini romane. Specific agrară, aceasta avea loc când romanii serbau Anul Nou, la începutul primăverii, în jurul datei de 1 martie. Astfel colindatul era o datină agricolă de primăvară, principalele motive de colind fiind succesul gospodăriei, rodnicia la câmp și spor la vite. Cu timpul, Anul Nou roman a început să fie sărbătorit în primele zile ale lunii ianuarie (când aveau loc așa-numitele ,,Kalendae Januarii" sau, mai scurt, ,,Calendele"). În prima zi a Calendelor romanii își făceau daruri reciproce și urări de bine pentru noul an ce începea, în a doua zi fiind tradiția de a sta acasă, alături de întreaga familie. Din ciclul sărbătorilor romane de iarnă făcea parte, alături de Calende, și ,,Brumalia” (dura 24 de zile, după numărul literelor din alfabetul grecesc: de pe 24 nov. până pe 17 dec.), urmată de ,,Saturnalia” (de pe 17 dec. până pe 23 dec.), serbare dată în onoarea lui Saturn - zeu al tuturor zeilor - , care se caracteriza printr-o deosebită libertate și veselie (respectul legii și al moralității dispărea complet, orice deosebire între clasa servilă și oamenii liberi era desființată). În acest ciclu tradițional roman se va infiltra o sărbătoare asiatică, dedicată lui Mithra, zeul luminii (,,Dies Natalis Solis Invicti"), adusă din Orient de legionarii romani. Sărbătoarea va fi recunoscută în timpul împăratului Aurelian, care o fixează în calendarul roman la data de 25 decembrie.
Crăciunul a fost serbat la începutul erei creștine pe 6 ianuarie, când se considera că Iisus Hristos s-a născut și a fost botezat, adică atunci când a avut loc nașterea materială și spirituală a Sa. Cu timpul însă creștinii nu au mai înțeles alegoria Nașterii Domnului și teologii au ales data de 25 decembrie pentru serbarea Crăciunului (în secolul al IV-lea); pe această dată va fi serbat Crăciunul la Roma (din 354), apoi la Constantinopol (din anul 375) și Antiohia (începând cu anul 386). S-a observat că sărbătoarea Crăciunului, fixată pe 25 decembrie, coincidea cu sărbătoarea dedicată lui Mithra, ajungându-se la concluzia că Iisus Hristos a fost văzut ca Sol Invictus, ca zeu al luminii și al Învierii - ,,Eu sunt Lumina lumii" - , astfel pe o sărbătoare veche constituindu-se o alta nouă. Pot fi explicate în acest fel urmele vechilor sărbători romane, cum ar fi ospețele bogate, tăierea porcului (făcută și astăzi într-un oarecare chip ceremonios, ca o adevărată jertfă), darurile reciproce, datina colindatului și a uratului, în ciclul sărbătorilor creștine de iarnă.
Dintre toate, datina colindatului e cea care ne umple inimile de duhul bucuriei și de speranța mântuirii, ne aduce în suflete raza de lumină care a călăuzit magii spre acel ,,mic sălaș/ Lâng-acel oraș", unde ,,s-a născut Mesia". Colindele nu sunt simple cântece, cu versuri copilăroase și idei banale, menite să mai aducă în buzunarele noastre niște bănuți, ci, din contra, sunt dovezi vii ale credinței creștinilor și mărturii milenare ale nașterii Pruncului Sfânt, care a venit să ridice omenirea din păcat. Asemenea apostolilor, colindătorii colindă, adică dau de veste, bine - vestesc că ,,Hristos Se naște, slăviți-L! Hristos din ceruri întâmpinați-L!...” . Să ieșim în întâmpinarea Fiului Cel Unul-Născut, care cu dragoste și smerenie ne așteaptă să primim ,,marea taină a creștinătății". Cu pace și iubire sfântă să ne lăsăm învăluiți de magia cuvintelor cuprinse în versurile colindelor, să simțim energia divină a urărilor din finalul acestora, care vin să rezume in abstracto ceea ce colindul a prezentat in concreto. Colindele să ne fie imagine vie a ,,tainei străine și preaslăvite", căci, așa cum spune ÎPS Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ,,prin ea Cel nevăzut se face văzut; Cel necuprins de ceruri, în peșteră Se cuprinde și în scutece Se înfașă; Cel ce șade pe scaun de heruvimi este culcat în iesle; Cel născut din veșnicie din Tată fără mamă, Se naște în timp din mamă fară tată; Cel înconjurat de slavă dumnezeiască Se îmbracă cu chipul robului pentru a fi asemenea cu noi; Fiul lui Dumnezeu, Fiu al Fecioarei Maria se face". Colindele să ne fie treapta ce ne poate duce spre preamărirea, lauda și iubirea Pruncului Iisus și dacă ,,Dumnezeu este iubire", atunci colindele vor fi tuturor treapta dintre ,,transcendență și proximitate, dintre dumnezeire și umanitate" (PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române).
Să păstrăm colindele și să-i facem pe toți părtași de aceste bunuri sufletești; să transmitem colindele copiilor ca pe o zestre de mare preț, pe care ei s-o îmbrace cu inocență și puritate și să mărturisească: ,,Astăzi s-a născut Hristos, / Mesia cel luminos,/ Lăudați și cântați/ Și vă bucurați!”.