12''

imaginea utilizatorului alma
alma -
if wishes were fishes

hai să transcendem zodia
să ne periem pantofii și diminețile
apoi să ascultăm if wishes were fishes de unul
eric bogle de care n-a auzit nimeni
în românia

fata astrală trece din ce în ce mai rar
pe aici nimic nou aceiași oameni țin
umbră aceeași dragoste cu timp în sandale
tălpile nu mai ating cerul de
nici o culoare

sunt lucruri care nu ar fi trebuit să
se întâmple cum ar fi sternul genunchii /
(infinitul) uneori cu majuscule
în seri de acum un secol
și ceva mărunțiș

apoi plecăm odată cu
p'oaia a'ba'tru' inge'ii a'ipile așa cum
într-o zi cineva îmi va fi trimis
ea de matei ghigiu și scara de griuri
a sângelui ±

vroiam sa iasă de aici o scrisoare
deschisă ca o arteriotomie sau ca
scrisoarea lui sevra către nu știu cine / dar /
dintre noi au ieșit deja un milion de oameni
și puștiul din eritrea

stai 12 secunde așa vei găsi răspunsurile
nu le număra oricum vor trece
stai 12 secunde ca orice dragoste
pe scaunul mai sus cu un cerc
decât inelarul

Poezie: 
poezie generală

Comentarii

Virgil -

cred ca e un text care incepe cu "hai" si de aceea l-am citit. mi se pare un text "de spleen" sau "de lehamite" gresesc?

Cristina -

ciudatica si interesanta in acelasi timp aceasta poezie. o schimbare de registru sau o incercare de altceva? mi-au placut versurile: "aceiași oameni țin umbră aceeași dragoste cu timp în sandale tălpile nu mai ating cerul de nici o culoare" care exprima starea aceea de lehamite despre care vorbea Virgil. se remarca un cadru, o imagine anosta, aceeasi zi de zi, "pe aici nimic nou"; "aceeasi oameni tin umbra" descrie cumva existentialismul lui camus care vorbeste despre viata absurda. n-am prea inteles eu chestia asta cu:"p'oaia a'ba'tru' inge'ii a'ipile". stau 12 secunde poate gasesc un raspuns. mi-am amintit de 11 minute a lui Paulo Coelho pe care nu am citit-o, poate intr-un viitor apropiat.mi-au placut cel mai mult primele trei strofe, celelalte mai putin.

alma -

Da... cumva este o "lehamite" metaforică, o încercare de a evada din inevitabilul cotidian. Mulțumesc pentru citire... voi mai începe texte cu "hai". :)

francisc -

jumatatea de care vorbesti aici s-a tocit. isi cauta ornicul astral. cred ca pustiul o sa-l piarda iar.

alma -

Cele 12 secunde nu știu câtă legătură au cu cele 11 minute ale lui Coehlo, din motive de necitire. Pentru cuvintele cu literele lipsă nu e vreun alt răspuns decât încercarea de a le smulge poeziei, pentru moment. Cred că ultimele trei strofe sunt prea contextuale și au prea multe nume proprii. Le voi mai lucra. Mulțumesc pentru comentariu și mă bucur că ți-a plăcut ceva din acest text.

Cristina -

in plan ideatic nu au nici o legatura, doar ca titlu.cartea lui coelho se numeste 11 minute, iar poezia ta 12 secunde.

alma -

Jumătatea astrală a găsit secundarul, ornicul, mai sus cu un cerc, mai departe cu o umbră. Stai 12 secunde fără să te gândești la nimic, nu le număra, oricum vor trece. Și nu numai. Mulțumiri.

Sapphire -

Mie mi-a plăcut schimbarea de ton. Și am impresia că pe undeva te-ai și amuzat, tocmai în ciuda lehamitei... pe la jumătate, poezia mi se pare "fracturată" :-) De fapt, strofa a patra mi-a plăcut, culmea, în schimb nu știu dacă următoarea e necesară... parcă e acolo un gol cumva, și n-ai pus nici o punte. Eu aș fi de părere că, din contră, dacă stai nemișcat timp de 12 secunde, s-ar putea să constați că nici măcar timpul nu a trecut. Dar, desigur, nu mă apuc acum să dau cu dalta, s-ar putea să mă trezesc cu toate zidurile făcute zob când mi-ar fi lumea mai dragă. Asta ca să nu mai spun că nu te-ai putut abține tu să nu păcălești până la urmă douămiismul, mai ales în ultima strofă. Elemente esențiale: scaunul, inelarul și cercul.

alma -

Cumva, în ultima strofă am vrut o revenire la elementele cu care lucrez de obicei, după evadarea din "cotidian". Posibil ca strofa a patra să fie o explicație în plus pentru ce am dorit să redau în text. Poate ar fi bine ca, din când în când, să stăm nemișcați 12''. :) Cu mulțumiri.

nepotul lui rameau -

12 " are si alte conotatii. Cei tineri nu stiu, dar existau pe vremuri discuri de patefon de exact 12" diametru. Faceam cozi la un magazin pe Calea Victoriei ca sa cumpar Bach sau Grieg. Mai tarziu am cunoscut un arhitect cu vreo 3000 de discuri rare care invita tineret la auditii muzicale. Se numea Osanski si nici de el nu se mai aude desi a construit ceva prin urbe . E stupid sa credem ca lasam ceva posteritatii, ea nu are nevoie de oseminte ci numai de prezent care hop! orice am face devine imediat trecut. Mi-a luat 12 minute sa scriu aici , who cares?

alma -

Într-adevăr, este unul din sensuri: 12'' ca măsură și a spațiului, nu numai a timpului. Posteritatea are nevoie de prezentul nostru sau al lor? Mulțumesc pentru trecerea ta aici.