Revin

imaginea utilizatorului Ioan Bistriteanul
revin

se zice că gloria va veni după
precum gradele sublocotenentului postmortem
era săracul soldat abia îşi făcuse bocancii cu cremă
îi privea mîndru cum lucesc şi steagul ce scăpăra culorile curcubeului
atunci a venit moartea culcată pe un glonţ şi-a desprins coasa pitică prin măruntaie

ştiu tema poetului ca soldat prin care autostrăzi nefăcute bîntuie himere
ştiu gloanţele suportate cu speranţa ultimei înălţări

ecranul e alb asemenea hîrtiei să ducă în ispită să dea imbold
literele negre cum bocancul
şi visul că odată
vor curge lacrimi că recunoaşterea…

poetul sinucigaş strigă în pagini
ştreangul are înţelesul veşniciei
asemenea soldatului?

revin: tema aceasta e de mult răsuflată
şi-au apretat poeţii mînecile spălate
un glonţ îmi trece prin sentimente şi ţipătul verbelor
cum bilele lovite de tac.

revin: un soldat a primit gradele
casca pe cruce bocancii umpluţi de ţărînă
azi nu un soldat ci un sublocotenent
al limbii române
şi-a acoperit visele.

Comentarii

impresie bună

în general. Dar aici nu este vorba despre un general ci despre un soldat. De aceea cred că era și mai bine dacă era ceva mai bine încinsă pe la mijloc.

Da,

poate voi reveni vreodată pe text. Mulţumesc pentru sfat. Şi mie mi se pare că lipseşte ceva acolo, poate o intensitate necesară.
LIM.