respira te rog
pumnii mici o dureau ca o funie legata de pat atunci cand nu ai voie sa te mai ridici niciodata sufletul i se inchegase asa au zis doctorii sangera din toate orificiile valuri peste cearsafurile ei galbene
era ultima zi din anotimp scrasnetele dintre ferestre se indoiau catre timpan stranse cu elastic sa nu scape vreodata. nu ii mai stia nimeni glasul. il uitase si ea odata cu liniile imperfecte de pe tavan.
intr-un timp invatase sa se teama de ele stia ca trebuie sa le taiem ca pe oameni. cu grija pana cand ruperea lor de pe piele sa nu fie o simpla descuamare.
era fotografiata zambind. era atat de frumoasa. chiar asa cu fruntea despartita de ape si de marmura.
respira
niciodata cuvintele
Proză:
Comentarii
Sapphire -
Adina, e o simplă întâmplare că nu ai folosit diacriticele? Știi de ce mi-a venit ideea aceasta? Pentru acel "respira" din final, care face toată frumusețea, așa, ambiguu... E o linie subțire acolo, foarte subțire.
Imparateasa -
am lasat asa tocmai pentru acea ambiguitate, sa citeasca fiecare cum ii dicteaza subconstientul. multumesc de trecere Bianca, e o bucurie, sa stii.
francisc -
ma gandisem la acelasi lucru. placut
Imparateasa -
francisc, imi pare bine ca ai trecut.