La terase,
ne strângem mâna care cu care,
uităm repede numele înşirate
sau le amestecăm ca-ntr-o piesă de Caragiale,
comandăm cât mai ieftin/scump, cât mai clar/fonf,
şi vin inevitabil funcţiile, gradele, titlurile,
ca o sârmă cu scripete plină de chiloţi xxl.

Unul a cumpărat pete din fonduri UE,
a jupuit blana de pe mă-sa, şi face avere din
vânzarea leoparzilor de casă,
pe altul l-a născut o tranzacţie bancară şi s-a apucat
de condus oameni, Igrecescu a implementat
consumul sufletelor la scară minimă,
Icsuleasca e cu Igrecescu,
Avocăţilă are planuri de îndreptare civilă în curtea
lui Dumnezeu,
se trage de iţari cu visul Absolutovici,
se dărâmă, se ridică, se, se, se,
până ce ultimul este poet.

Şi s-a făcut o linişte serioasă cât roata de tractor.
Se inspectează ceasuri, se lungesc buze,
până când cineva îşi ia vocea în dinţi:
Şi ce faci, mai exact?

Păi,
tu îţi faci genele copiind cerul,
te dai cu parfum omorând flori,
îţi pui cravată ascunzând simetria,
te schimbi din om, în concept,
cucereşti, părăseşti şi te-ntorci la tine
acelaşi.

Eu scriu.