vine un moment în viață cînd lucrurile dragi nouă
dispar pentru o vreme apoi se refac la scară mai mică
la fel ca în copilărie cînd hainele preferate
îți rămîn din ce în ce mai mici și în timp se prefac
în hăinuțe

ei bine se întîmplă fără să-ți dai seama dar dintr-o dată
poveștile mari de dragoste nu mai sunt la fel de mari și singurătatea începe
să-ți dea tîrcoale aidoma unui lup alb
te hărțuiește o vreme pînă-ți slăbesc puterile te dezorientează
apoi se hotărăște să atace

am văzut oameni pe care dragostea-i ninge cu fulgi mari cît ouăle de porumbel imperial
pînă se sting
am văzut dragostea în lupta dintre cărbunii încinși și zăpadă
am văzut dragostea învingătoare în acest război în care focul
se retrage puțin cîte puțin arde la o scară tot mai mică pînă se pierde
asemenea unei imagini tot mai neclare și mai mici în oglindă
pe măsură ce obiectul se îndepărtează

am văzut dragostea

sau ce mai rămăsese din ea
scheletul ei alb-argintiu așezat os cu os într-o cutie de lemn pe care praful
stă în postura unui om cu tîmplele înghețate între mîini
strigă încontinuu pînă toate ferestrele interioare bubuie fără zgomot
iar iarna viscolește încăperile

am văzut frigul ieșind din cearșafuri decolorate de prea multe spălări
oameni ce desfac după ani cutia
așază oasele în decubitus vulgaris
cu speranța unei nașteri neașteptate

am văzut umbrele descompuse de prea multă lumină tot mai mărunte
mai firave ca și cum după ani devenim tot mai transparenți
pînă ne transformăm în sicrie de sticlă
am văzut dragostea
cu ochii unui trubadur orb ce povestește despre cerul întreg
îngropat pe fundul unei fîntîni

am văzut dragostea

dragostea atunci cînd dărîmi toate bisericile ca să te rogi într-una singură
dragostea atunci cînd nu-ți plîngi părinții pe ultimul drum
ca să nu se vadă nici o urmă de durere în zîmbetul ce-ți rupe fața
în clipele de singurătate