explozia unui licurici îmi opreşte respiraţia
soarele găurit de schije
pe margine
gata să iasă dintre copaci
sufletul meu aşteaptă
vântul pe ziduri

matematic murim împreună

oameni mai rari decât aurul
mă urmează în somn
ploaia recunoaşte un fulger
nu ştie ce frig suportă lumina
în vid timpul
nu acceptă să tac
mă percheziţionează de
umbra
convinsă că nu mai trăiesc

tonomatul cu vise încântă
orice femeie
revendică lumea