Dar uite că a început sezonul ploilor, vioara s-a umplut de apă, gîtul ei se-ndreaptă vertiginos spre un strepsils transparent. Incerc să fac coarde duble, cu iluzia unei partituri în prima cîntărire. Tot ce iese are un miros aspru de mucegai. Rămîi, atît mai încerc să compun, este șuieratul meu limpede cînd te privesc în creștet, așa, cu începutul tău de chelie oglindindu-mi tinerețea, cu sonetele rupte în jumătate, că nu mai ai suflu să le duci pînă la capăt. A început, cum spuneam, sezonul ploilor, pare a fi un sfîrșit economicos de lume, cînd singura cauză a dispariției mele va fi o alunecare spre banal și porțile vor rămîne neîmpodobite. Se strîng culorile mănunchi, nimeni nu mai știe să tușeze un arc en ciel, șevaletele se scurg sub clipe apăsătoare. Singura scăpare ar fi luna nouă, să-i pun în căuș umbletul tau din femeie în femeie, sa băltești de remușcări și să-mi uzi la rădăcina micșunelele în orange. Cu aroma de bucătarie de vară, unde bunica frămanta covrigi cu ouă multe. Ii cocea apoi în cuptorul satului, noaptea pe răcoare și furiș, îi lega în saci de nylon și îi scotea cînd veneam de la bîlci, de Sf Ilie. Mereu trăznea și fulgera pe platoul cu mesteceni, mă simțeam regină, a doua zi eram sărbătorita ca o sfîntă fara nume în calendar. Astazi lipsesc putin, pune tu apa la fiert și fă apret pentru dantelăria albă a întoarcerii mele. .

***

Nici nu știu cum să încep o scrisoare de rămas bun. Ghicitoarea în palmă mi-a zis să te uit, să plec cât mai departe de tine . A zis ca îmi place să ascult Brahms cu capul tău în poala mea privind stelele de dupa gardul vopsit prospăt cu ocru de siena adânc, nu superficial, puse una peste alta amintirile straturi cu noi când eram tineri și credeam în culori, când îți aduceam păpădii și te trăgeam de codițe ca să îți fur ceva din copilărie, egoistule ziceai, făcând piruete cu vioara ta de sticlă plină cu furnici, toate cupluri, toate romantice, amorezate de viața ce urma sa vină ca un țunamii, tu risipeai polen și miere, nepoți, botezuri, premii și reverențe, tu scriai de zor, de mică, nebună de fericire, iar eu plecasem să caut o femeie mai simplă, cu partituri mai grave, lasându-te singură cu note de la un Vivaldi bătrân pictate pe tivul manșetei tale de pe rochia de mireasă pe care o scuturi de praf în fiecare sezon mort în care eu nu sunt...