cum ochii se strâng ca două găuri
întins deasupra lor plutesc, iată, plutesc ca o mamă din
aur înfășată între două galaxii mari albicioase
cum fața se topește în unghiul moale și dulce al pleoapelor lui
dumnezeu doarme cu mine sub cap
cum ochii se strâng nu știu
gurile fiarei
și trupul tău învelit în foiță de aur curge în
gura mea și gura mea e marginea lumii un
întors și un greu
cuțit care taie în felii groase soarele
soarele în felii în mâinile tale
se zbate
cum în adâncul meu fierbinte cresc un plâns și un râs
întors și un greu cântec de
leagăn înfipt în obrazul lunii în praful stelar al
marilor aripi negre de
ceară stoarse bătute cu piatra din capul
unghiului
cum în tine se strâng însămânțătorii de lumi nu știu
adormitele
și ploi calde de lapte se sparg sub
umăr pe
umăr crăpat
șters cu pleoapele zorilor surâzândele
jur-împrejur clipocesc
noaptea
sfârșită de dragoste
cum ochii se strâng în felii
și plutesc
Comentarii
apeiron -
este totuși remarcabil cum reușești a găsi nesfârșite rezerve pentru practica acestui dans zigzagat al nimicului decorativ. și, totuși, mărturisesc, cu vinovată inconsecvență, că-mi place! e ca și cum m-aș juca de-a telefonul fără fir numai pentru că mă distrează finalitatea telegramei inițiale de la care a pornit sugestia.
francisc -
sub consecventa principiilor poetice aplicabile si in acest com, se remarca, intr*adevar, 2 idei veridice in paradigma actuala: nimicul si telegrama. adica paradoxul si anuntarea lui. fascinatia, atunci cand functioneaza reclama acea legatura-atractie a absentei, a golului. dar eu vorbesc intotdeauna din preamult si preaplin. incerc sa vorbesc despre conditiile de posibilitate a miracolului si a darului, acolo unde nu exista nimic. care, mai mult, permit aceasta. decorativul e doar de suprafata, si exista un adanc unde golul si plinul sunt una. multumesc.