teotim -
o bucată desprinsă din umbră
O bucată desprinsă din umbră
e piatra neatinsă de mâini
peste care vulturii își răsfoiesc aripile,
aici se pierd urmele țărușilor
în care ne-am înfipt cântul.
Moartea ni se varsă în palme
ca o apă limpede
în care ne privim chipul,
undeva amețitor de aproape
flutură un cuvânt neînceput.
Răsufletul încrețește marmura,
cuvântul se ascute de răni
și crește-ntre noi ca un tăiș
pe care-l aurim cu genunchii.
Poezie:
Comentarii
Aranca -
bine ai venit Florin Caragiu! o bucată desprinsă din umbră se va auri, in timp, dinspre tine.
teotim -
Mulțumesc, Marina, de primirea caldă. Mă bucur să întâlnesc aici prieteni vechi și noi în ale versului.
anna -
un titlu „ametitor” de frumos ca si intreg poemul de altfel, cuvintele tale sunt lucrate cu migala unui mester aurar . bun venit pe site!
teotim -
Bine v-am găsit, mulțumesc de încurajare, mă bucur că ți-a plăcut.
Călin Sămărghiţan -
Spărgând toate tiparele, chiar și pe cele în care el însuși a scris până acum, Florin Caragiu intră pe Hermeneia "amețitor de aproape". Începe cu o definiție, care conturează orizontul unei priviri evanescente: O bucată ... este ceva... peste care ... unde ce se întâmplă... Orice torni în această formă ultra-carteziană se va supune celei mai severe rigori științifice. Se supune însă? Aceasta e întrebarea. Florin Caragiu ne "împinge" să vedem mai departe de zid, mai departe de definiție. "Umbră", "piatră neatinsă", "aripi răsfoite" (frumos!), "se pierd", "cânt înfipt" nu se mai supun însă nici unei rigori, ci deschid, cum am spus, orizontul unei priviri ce-ndeamnă spre altceva. Strofa a doua amplifică mesajul inițial. "Moartea din palme", atât de apropiată, "limpede", nu sperie, nu înfricoșează. De ce? "Amețitor de aproape / flutură un cuvânt neînceput". Nu e un cuvânt oarecare, cuvântul obișnuit odată rostit e gata sfârșit. Noi nu, noi avem un cuvânt încă neînceput, care abia urmeză să se rostească. Care este deja și nu încă. Strofa a treia cu acel răsuflet, cu suflul care "încrețește marmura", care topește piatra, e o suflare ca de foc ce acompaniază cuvântul care (câtă expresivitate!) "se ascute de răni". Acest cuvânt amețitor de aproape, acest cuvânt încă nerostit, adică mereu nou, mereu gata să înceapă și să se înceapă, "crește-n noi ca un tăiș". Neînceput - se ascute, crescând - devine aurit. Nu el se aurește pe sine, noi îl aurim. Cu genunchii ostenelilor noastre. Peniță pentru forța de sugestie, pentru expresiile rarisime și originale pe care le-am amintit.
teotim -
Mulțumesc, Călin, pentru comentariul creativ, bogat în legături și deslușiri atente, aurit de o înțelegere adâncă asupra stărilor-limită pe care acest text le evocă, trecerea ta mă onorează.
elian -
scriitura lui Florin Caragiu poartă nuanțări mistice cu largi deschideri spre cititor, referindu-mă strict la textul de aici nu vreau decât să observ imagistica bogată, construcția puternică, aureolările discrete ale tonului, o poezie pictural stilistică, versul nu e arid, are viață interioară și se deschide fără stridențe gratuite, acestea fiind spuse, îți las aici un semn al încrederii pe care eu, dana banu, o am în poezia ta, ești un poet ce merită citit cu atenție sunt bucuroasă și onorată să îmi pot posta textele alături de un autor ca tine bine ai venit
Virgil -
parerea mea este ca textul este mediocru dar n-as vrea sa te descurajeze asta. uite, de exemplu: "e piatra neatinsă de mâini peste care vulturii își răsfoiesc aripile, aici se pierd urmele țărușilor în care ne-am înfipt cântul. " - daca piatra aceea e "neatinsa de miini" cum e posibil sa mai poata purta "urmele țărușilor"? Chiar daca se vrea metafora, suna contradictoriu. Tarusii sau implintarea lor (chiar daca ideea e a cintului, etc) implica o munca manuala si deci nu cred ca se potriveste strofa a doua mi se pare doar o zicere frumoasa dar mie mi-a scapat sugestia ce inseamna cuvintul "rasufletul"? ca eu n-am mai auzit de el. cum se poate "ascuti" (operatiune dura) cuvintul de "rani"? chiar daca se vrea o metafora, suna interesant dar nepotrivit. expresia "a auri cu genunchii" poate o fi interesanta dar e abrupt-incomoda si nu-tocmai-poetica (parerea mea) in final
teotim -
Dana, mulțumesc mult de vizită și semnul de încurajare pentru această încercare poetică. Eu sunt onorat de trecerea ta pe la mine. Virgil: ideea e că țărușii cu pricina nu sunt înfipți în piatră, ci tocmai că în pragul acestei pietre se pierd urmele lor... în fine, nici versul nu e extrem de explicativ. Răsufletul e un cuvânt e drept mai puțin folosit, dar prezent în DEX, așa că nu insist. Despre restul, nu am ce să spun, mi se pare chestie de gust și nu vreau să te contrazic. Mulțumesc mult de trecere, am nevoie de cât mai multe bușituri, sunt un real ajutor.