oul
anevoie se intoarce de jur imprejurul cunoașterii de sine.
nu l-a amețit vinul vechi din cramele impărătești;
se impiedică numai de degetele ințepenite ale necunoscuților infășurați in umbră,
care scaldă miercurea după maslu, sufletele celor fără suflet
iar vinerea
curață albeața din ochiii increzuților, care nu cred până nu văd.

cutremurat de glasul mustrării,
se rostogoleste pe pardoseala vieții; se
sparge.

gălbenușul e tare, semn că oul a fost bine fiert in ibricul incercărilor.
o minge de foc aruncă peste umăr calotele sferice ce ingrădesc nemărginirea.
este liber.
se ridică mai intâi pe coate, apoi in genunchi;
suie ușor asemeni unui zmeu intins de un copil , pe coama colinei albastre.
“Mamă. a răsărit soarele!”