- Ce faci Ioane? Unde ai fost sâmbătă?
- Unde să fiu, bre? Aicea.
Omul ridică din umeri nepăsător și se uită undeva în stânga umărului meu.
- Cum aici? Te-am căutat. Am bătut și acolo la ușă, nimic.
- Da’ ce vroiai bre cu mine? Oi fi dormind.
- Ei, dormeai. Am venit și mai târziu. Nu ai fost aici. Vroiam să-mi speli mașina.
Își ridică nepăsător un braț, căutând parcă să atingă ceva nevăzut, după care se uită mirat la mine. În cele din urmă, mâna îi poposește stânjenită pe un picior.
- Nu-mi dai și mie niște bani? Nu mai am nici o țigară.
- Nu ți-am spus că nu-ți dau pentru țigări? Ce ești greu de cap. Lasă-le încolo, nu te uiți la tine cât ești de slab, țigările îți lipsesc.
- Bine, bre. Auzi, când vii să nu te prind că mi-o aduci fără plinul făcut! Că deseară am întâlnire.
- Bine, Ioane.

Îmi măsor zâmbetul milimetric, am impresia că e cu atât mai încântat de glumele lui dacă vede că te stăpânești și pari a-l lua în serios. Îl las în urmă, siluetă ridicolă în haine prea mari, ai senzația că singurul lucru care-l mai ține legat e cureaua aia lată, cu ținte, de armată. Cine știe din ce gunoi o fi luat-o, sau de unde a căpătat-o. Aoleu, iar am uitat să-i duc ace de 16 și fir de 14. La pescuit să fi fost ieri? De două săptămâni mă roagă să-i aduc... hai, doamnă, îmi zice, de-aia v-am învățat eu să pescuiți de veniți numai cu geanta goală de la pește, ca să nu-mi dați și mie un ac acum să dau colea în baltă la Pantelimon la babușcă? Și-l văd cum se amuză, fără undă de supărare, numai la gândul că el ar fi putut să îmi arate cum se ține lanseta în mână – într-o zi n-a mai răbdat și m-a întrebat dacă nu mi-e greu, așa puțină cum sunt, să dau la pește cu ditamai ciomagul (auzi, ciomag lanseta mea Fenwick Eagle GLC!) Vă iau eu o undiță frumoasă de bambus din piață, domniță, numai să nu vă mai văd că vă chinuiți cu asta. E trestie, Ioane, e trestie, nu bambus, dar ia ajută-mă tu cu astea că sunt cam grele, i-am spus, și i-am pasat bățul discordiei. A rămas pe loc, s-a uitat la mine, a ridicat lanseta în aer, de parcă ar fi vrut să vadă dacă nu-i transparentă. Apoi iar la mine, după care mi-a întins-o fără o vorbă, s-a întors și a dat să plece. Dar limba l-a trădat încă o dată, s-a răsucit bătând din picior Păi bine măi doamnă așa glume faci cu un om bătrân? De-aia nu aduci nici un pește acasă îți e frică și să dai cu undița asta, dacă se rupe?!

Ei, lasă că până sâmbătă îmi aduc eu aminte...

Diminețile trec mereu pe lângă el, îl văd cum apare de pe ușa mizeră de lângă tomberon, parcă ai zice că are vreun periscop ceva de știe când ajung lângă mașină, mă salută cu mâna fluturând stângace pe lângă o șapcă imaginară, apoi se înclină arătându-mi cât de curată-i albăstrina mea. Astă iarnă era mai greu, că-mi venea să-l omor la minus 20 de grade când vedeam tabla toată numai gheață: Ion al meu pusese furtunul pe ea și-o lămurise...

Câteva zile nu l-am mai zărit. Joi, ziua de gunoi, prezent la datorie. Îi dau zece lei și mă fac a nu ști ce-și va cumpăra cu ei.
- Ce faci, Ioane? Iar dispăruși.
- Uite muncesc, nu ca matale toată ziua pleci cu mașina mea, împopoțonată la costume.
- Ce muncești?
- Uite mi-a dat unul de lucru la grădină aici pe malul lacului. Bine că nu și-au pus toți asfalt d-ăla în jurul caselor că eu ce mai făceam? Îl săpam să-l pun la loc?
- Beton, Ioane, nu asfalt.
- Ce mi-e una, ce mi-e alta... și-așa unde s-a mai pomenit, nici iarba nu mai crește în curte bre vine unii cu o mașină, dă jos un rulou verde și pac gata iarba nouă!
- De măi omule, lasă, bine că ți-ai mai găsit ceva.
- Auzi, nici azi nu-mi aduseși...
- Mâine promit.
- Nu pot mâine, lasă, nu-mi aduce.

Cu privirea în copaci dintr-o dată, își ridică de jur împrejur un zid timid... ia te uită, nu-l credeam în stare de așa ceva. Mbineee, hai că sunt în alertă.
Dis de cu dimineață, mă poziționez strategic pe balcon. Pe la 8 dimineața, îl văd ieșind ferchezuit: blugi curați, cămașă, șapcă, pantofi care au înlocuit bascheții rupți în care a umblă de astă iarnă. Nu știu de unde le are, sunt însă curate și cel mai surprinzător este că par a fi măsura lui. Care va să zică Ion are o prietenă... M-am liniștit, altceva nu poate fi. Îl petrec cu privirea până se urcă tacticos în taxi, mă mai mir preț de câteva secunde cum de s-a așezat în spate și nu în dreapta șoferului, și într-un final de ce trebuie neaparat să meargă cu taxiul (de unde are bani deja e o întrebare prea simplă), după care mă strecor înapoi în pat... e sâmbătă dimineața.

De-atunci nu l-am mai văzut. A dispărut, la fel de simplu precum a apărut. Zi de zi, ușa de lângă ghenă a rămas închisă, iar eu am început să-mi spăl mașina mai des la spălătorie. Într-o duminică m-am întâlnit cu administratorul de la blocul vecin, unde parchez mașina. L-am întrebat de Ion.
-A trebuit să-l dăm afară, s-au plâns vecinii că doarme în cămăruța aia și că folosește apa blocului să spele mașini îmi spune tipul.
- Și l-ați dat pur și simplu afară în stradă?
- Ce era să fac?
Omul e puțin cam nervos, pechinezul îl trage de lesă și urlă, cu greu reușesc să-mi dau seama ce spune:
- Și-apoi nu doarme în stradă, cred că s-a întors la nevastă și copii...
Îl apuc involuntar de braț, am senzația că în secunda următoare îi voi trage un șut negriciunii care nu încetează să latre, și îl întreb pe vecin:
- Ce nevastă? Ce copii?
- Ei, doamnă, dar cum nu știți, că am văzut că erați prieteni... are casă, nevastă și copii, dar cică nu poate să stea ca tot omu’... cine Doamne iartă-mă să-l înțeleagă de ce vroia să doarmă la gunoi și să trăiască din mila oamenilor... și-mi face amărât un semn din care să înțeleg că Ion al meu ar fi trebuit să se caute pe la doctori...

Îl las să plece, târând după el în lesă câinele care acum pare împăiat, a încetat să latre, dar nu mai vrea să meargă. Primăvară. Îmi aduc aminte că am încă în mașină acele și firul pentru Ion. E cald deja, sâmbăta trecută am fost la Sărulești, la undiță. Mănâncă platica și babușca într-o veselie. De ce nu mi-a povestit niciodată? Aștepta primăvara. Îi era frig la picioare, la subsol acolo trage îmi spunea. I-am dat într-o dimineață perechea mai veche de bocanci ai lui bărbatu-meu, a umblat mai mândru decât un rege vreo săptămână, după care, după vreo două zile de absență, l-am văzut din nou cu adidașii rupți. Mi-am mușcat buzele până la sânge, dar nu l-am întrebat nimic. Îi băuse, probabil, ori poate îi fumase.
I-am luat și-o lansetă telescopică, o țin în portbagaj. Pe unde merg, mă trezesc că mă uit curioasă la toți jerpeliții cu părul alb care caută prin gunoaie. O să se întoarcă într-o zi și-o să vrea să meargă la pescuit. Ar fi bine să fie vară.