FLORIN DOCH1A: Într-un moment de puseu ludic, în contextul unor schimburi de replici pe site-ul unui grup de discuții, (mi-)am pus întrebarea dacă mediul în care viețuiește un filosof îi influențează gândirea și sistemul de valori în care își constituie sistemul. Am încercat o posibilă dihotomie între filosoful de (la) bloc și filosoful de (la) curte [cu grădină]. Crezi că această dihotomie funcționează?

VIOREL CERNICA: Filosofia e o disciplină urbană, fără îndoială. Dar ea presupune un anume scenariu și prima parte a acestuia este ocupată de o anumită pregătire, să-i zicem așa. Unii, cu mai mult har în exprimare, spun „ajunare". Nu se poate face filozofie fără pregătirea aceasta, fără „ajunare”, Or, ajunarea poți s-o găsești pe o cale pe care a mai umblat și altcineva. Ceea ce urmează după „ajunare” este doar al tău și prin asta te definești tu ca filosof original, să spun așa, deși eu cred că expresia asta „filosof original” e una pleonastică. Filosoful-filosof trebuie să fie original, e definiția lui să fie original, nu? Așadar, am putea înainta cu toții pe o anumită cale, ajungem într-un loc și, de-acolo, fiecare o ia pe cont propriu. Ei bine, nu există o singură cale, bineînțeles, pe care mergem toți pentru a „ajuna”, pentru a ajunge în locul acela din care vom putea filosofa, sunt mai multe. Și ele pot fi grupate în funcție de multe criterii. De exemplu, poți să găsești o cale oarecum proprie, pe care să nu mai fi înaintat altcineva anterior. În secolul al XX-lea sunt o grămadă de astfel de căi inventate de filosofi. E un secol al metodologiei filosofice. Iată, fenomenologia, să spunem, e o astfel de cale de „ajunare” cu totul originală. Sau existențialismul, nu?, este, de asemenea, o cale de „ajunare”, o cale de pregătire întru filosofare. Sau hermeneutica filosofică e, de asemenea, o astfel de cale de pregătire. Avem grupuri care au folosit astfel de căi. Există un grup al filosofilor fenomenologi, altul al filosofilor hermeneuți, altul al filosofilor existențialiști ș.a.m.d. Acesta este un tip de cale. Dar poți să găsești și o cale bătătorită deja, dar care presupune o oarecare inventivitate a filosofului, o spontaneitate a lui. Minimă, însă, spontaneitate, pentru că, în bună măsură, reperele acestei căi sunt date. Avem neo-kantianism, neo-hegelianism, neo-raționalism, neo-augustinism, neo-tomism...

FLORIN DOCHIA: Și neo-existențialism?

VIOREL CERNICA: Vom avea, în secolul al XXI-lea cred că vom avea, e prea devreme, încă fumegă existențialismele, e prea devreme să vorbim de un neo-existențialism. Așadar, iată, putem găsi două tipuri de căi pentru o „ajunare”, pentru a ajunge acolo de unde începem să filosofăm. Ei, ne putem gândi acum și la un criteriu care să țină de mediul în care are loc „ajunarea”...

FLORIN DOCHIA: La asta voiam să ajungem. Filosoful este un individ. El trăiește într-un mediu, într-un grup social cu anumite caracteristici, valori. Mediul poate fi de tip urban și poate fi de tip rural prin hotărârea lui, a individului, de a se retrage mai aproape de natură, mai departe de aglomerare, eventual la mănăstire... Acest lucru are influență asupra sistemului său de gândire, de...

VIOREL CERNICA: Numai asupra felului de pregătire pentru filosofare. Filosofia este un lucru cu totul și cu totul spontan. Nu e legat de nimic anterior. Sigur, contează această perioadă de „ajunare”, contează cum te pregătești pentru filosofare. Dar, nu înseamnă că în conținut, în ceea ce va urma, mă refer la filosofia ca atare, găsim o continuitate, că în ceea ce va urma vom avea ceea ce am avut în perioada de „ajunare”. Nu. E altceva. Așadar, calea pe care înaintăm spre locul acela din care vom începe filosofarea poate să țină de mediul în care ea se instalează. Am putea vorbi de un mediu urban, să spunem, un mediu plin de oameni, de convenție...

FLORIN DOCHIA: Și nu-1 influențează pe el în gândire, în judecarea lumii, această diferență de mediu?

VIOREL CERNICA: Nu, Florine. Dacă am accepta această idee, atunci ar trebui să avem exact aceeași filozofie la Platon și la Aristotel. Au trăit în același mediu urban, în aceeași Atena supercivilizată. Și ei gândesc în chipuri diferite, iată. S-au pregătit cam în același fel. Este cert faptul că Aristotel a urmat școala lui Platon. El a căpătat informație și formație în această școală. Totuși, când a început să filosofeze, a fost altfel decât Platon. Așadar, calea prin care el se pregătește, această „ajunare”, poate să fie altfel decât la altul, poate să fie exact ca a altuia, filosofia nu este această cale, această „ajunare”, această pregătire, filosofia e ceea ce urmează. Prin pregătirea aceasta capeți un loc bun. Să-ți dau un caz. Husserl vorbește mult despre tehnica fenomenologică. Și, la un moment dat, avea atâta pretenție în legătură cu universalitatea acestei metode, încât, spunea el, știința bună se poate fundamenta pe această metodă fenomenologică. Dar, după formularea acestor pretenții, Husserl a îngăduit o experiență cu totul nouă în spațiul filosofării, e vorba de filosofia lui Heidegger. Era altceva. Într-un fel, Heidegger a acceptat niște convenții fenomenologice, a stat în preajma lui Husserl, îi dedică Sein und Zeit lui Husserl, ceea ce dovedește că a căpătat ceva în școala aceasta fenomenologică. Și totuși, Heidegger este cu totul altul decât un filosof husserlian, sau fenomenolog obișnuit, înțelegi?
Revenim la ideea despre calea către locul din care putem filosofa. Calea aceasta se poate instala, desigur, în două tipuri de mediu. Într-un astfel de mediu urban, foarte agitat, civilizat, sau într-un mediu în care componenta umană e purtată mai cu seamă de filosof, nu de lucrurile din jur. E vorba de un mediu mai apropiat de natură. Gândirea, cu toate că gândirea nu este natură pură, ci este natură omenească, nu?...

FLORIN DOCHIA: Acesta este cadrul!

VIOREL CERNICA: Cadrul e natură-natură, da. Oricum, grădina nu seamănă, chiar în alcătuirea ei omenească, să zic, cu spațiul urban, cu agitația blocului, cu cultura orașului. Este un alt tip de cultură. Dar omul acela se simte mai bine acolo. Probabil că el a simțit, înainte de a se retrage, că un astfel de mediu îl avantajează pentru a găsi acel loc din care să înceapă filosofarea. Vezi, sunt foarte mulți care „ajunează”, sunt foarte mulți care se pregătesc, însă foarte puțini dintre cei care se pregătesc reușesc să găsească locul acela, despre care tot vorbesc eu, și mai departe să și fie creatori în filosofie, să filosofeze de-adevăratelea.
Noi credem că filosofia este o chestie foarte ușoară și ușuratică. Nu. Din nefericire pentru mulți care pretind că filosofează, filosofia aceasta presupune și o tehnică, mă refer la partea aceasta de pregătire, și presupune foarte multă subiectivitate. Subiectivitatea va fi puternică din momentul în care acel om și-a găsit locul din care poate începe filosofarea. Hai să ne uităm către filosofia românească. Au apărut multe contestări, după '89, în privința existenței ei. Pentru că unii au spus așa: filosofii români s-au școlit în străinătate, au venit cu niște modele și cu niște idei filosofice de acolo și le-au practicat aici. În sfârșit, i-au oferit ei un anume „sos cultural” autohton, dar ideea ca atare și metoda ca atare sunt de dincolo. Ceea ce înseamnă că ei nu sunt originali. Dacă judecăm filosofia din această perspectivă a originalității, acești indivizi nu sunt filosofi, nu? Nefiind ei filosofi, n-avem nici filozofie românească! Alții au spus: nu, domnule, avem filozofie, pentru că, iată, oamenii aceștia s-au întors aici și au creat în limba română. O fi suficient că creezi în limba română pentru a face și filozofie românească?

FLORIN DOCHIA: Dar Blaga nu este filosof român? A creat nu numai în românește, ci și original românesc.

VIOREL CERNICA: Aici e problema. Cei care au încercat să facă dovada existenței filosofiei românești au fost destul de atenți la acest aspect. Anume că nu e vorba numai de un text în limba română, ci e vorba de o construcție ca atare românească. Și unii dintre filosofii care au fost și interesați de românismul construcției lor filosofice au găsit ei înșiși niște însușiri care ar fi românești. De exemplu, C. Rădulescu-Motru spune: sistemul meu filosofic trebuie să se numească personalism energetic, pentru că personalismul ține chiar de firea poporului român și de cultura sa, bineînțeles. Prin asta el vrea să spună că ceea ce a pus acolo, în sistemul personalismului energetic, este românesc. Fără îndoială că sunt și idei ale altora, dar sunt astfel reformulate, așezate, încât să iasă, până la urmă, ceva românesc.

FLORIN DOCHIA: Mie nu mi se pare nefiresc să se facă un asemenea demers analitic, să zicem, cu privire la originea unei filosofii, atâta vreme cât se vorbește de filosofii sau filosofia germană, se vorbește de filosofii sau filosofia franceză, diferită, cu un alt mod de gândire sau mod de abordare a acelorași întrebări existențiale.

VIOREL CERNICA: Știi ce diferă de la o astfel de filozofie, la o altă filosofie? De la filosofia germană, la cea engleză, de la cea engleză la cea franceză? Și, mai proaspăt, de la cele europene, la cea americană? Diferă originalitatea, aceea care se câștigă după ce filosofii au poposit acolo unde au ajuns după ce s-au pregătit. Căile prin care ei s-au pregătit, calea aceea de „ajunare” poate fi aceeași pentru mulți filosofi. Și să știi că putem constata această identitate de calc. Ei, filosofii, se vor deosebi prin ceea ce capătă după ce ajung în locul acela din care pot filosofa. Vezi, eu am tot implicat aici două faze ale actului de filosofare: „ajunarea” și actul propriu-zis de filosofare. „Ajunarea” aceasta poate fi aceeași pentru o mulțime de oameni. Ceea ce urmează după „ajunare” ține de fiecare individ și nu de mai mulți indivizi. Fii convins că Immanuel Kant a avut aceeași cultură filosofică pe care a avut-o și David Hume, să zicem. S-a și spus că Immanuel Kant este un fel de filosof empirist englez, după ce a publicat Critica rațiunii pure. Iată, dovadă că cei care au citit lucrarea au raportat imediat ideile de acolo la ceea ce știau ei, la modelul empirist englez. Kant ar fi un David Hume german, așa s-a spus. Ei, noi îl percepem altfel pe Kant astăzi. Spunem că este un strălucit filosof original. Cu siguranță că el s-a pregătit în felul în care s-a pregătit și David Hume. De aici și faptul că a fost recunoscut ca un filosof empirist. Însă, ceea ce a spus el mai departe, dincolo de pregătirea aceasta, comună cu cea a lui David Hume, contează ca filozofie kantiană. Și pe aceea o numim noi, astăzi, filozofie kantiană. Mai e un lucru interesant la Kant. Exisă o perioadă lungă, precritică, spun istoricii filosofiei, până când el, iată, se pregătește să exploateze ideea critică și să facă din ea o metodă de filosofare pe care o vor prelua alții. Metoda lui, el a creat-o după ce s-a pregătit serios pentru filosofare. Noi acceptăm ceea ce un filosof creează din originalitatea sa ca un fapt cu semnificație tot pentru pregătirea noastră. Dacă vrem să urmăm calea lui Kant până la capăt, vom fi, poate, filosofi kantieni. În nici un caz filosofi și atât. Vom fi filosofi kantieni.
M-ai întrebat de Blaga, mai devreme.

FLORIN DOCHIA: Da. Poate insistăm mai mult.

VIOREL CERNICA: Vezi, eu am reținut o vorbă a unui profesor de istoria filosofiei foarte apreciat la noi, e vorba de Gheorghe Vlăduțescu, actualmente academician. Dânsul spunea cam așa: astăzi, spunem în legătură cu Blaga - filosoful-poet sau filosoful-scriitor. Despre Camil Petrescu - spunem scriitorul-filosof. În curând, aprecia profesorul Gheorghe Vlăduțescu, vom spune Blaga, scriitorul-filosof și Camil Petrescu, filosoful-scriitor. Am folosit argumentul autorității. Acum, vreau să spun și altceva. Mi-e proaspăt în minte un text al lui Blaga, pe care l-am găsit în ultimul număr din [revista] Apostrof. E un fel de „autobiografie”, să-i spunem, a lui Blaga. Acolo vorbește el despre ceea ce a făcut până în momentul 1938. Erau publicate lucrările din ceea ce mai târziu devine Trilogia cunoașterii și chiar cele din Trilogia Culturii. Blaga, în textul publicat de [revista] Apostrof, spune că a rezolvat nu știu câte probleme. Eu am îndoieli că un filosof veritabil rezolvă probleme. Și am îndoieli și mai mari fată de pretențiile pe care unii creatori în filozofie le au cu privire la rezolvarea definitivă a unor probleme. Blaga dă de înțeles, acolo, că el ar fi rezolvat definitiv anumite probleme. Apoi, spune că el este primul dintre toți filosofii de până acum care a abordat anumite probleme. Că unele concepte, unele idei filosofice care au avut o oarecare circulație în spațiul filosofiei n-au fost suficient cercetate, iar el, Blaga, este primul dintre filosofi care le ia în considerație, face din ele probleme și le cercetează. Nu știu dacă o astfel de atitudine poate să desemneze un filosof.

FLORIN DOCHIA: Ori stă bine unui filosof.

VIOREL CERNICA: Eu cred că nu stă bine unui filosof. Și dacă nu stă bine și Blaga era convins că a făcut lucrurile despre care spune acolo, încep să am îndoieli în legătură cu calitatea lui de a fi filosof. Acum, pun în legătură ceea ce el spune acolo și această impresie pe care el mi-a creat-o și cu o impresie mai veche pe care eu am căpătat-o citind textele lui. N-am avut senzația, citind cu atenție textele lui Blaga, că sunt în fața unui mare filosof. Nu am avut această impresie. Eu cred că am vorbit atât de mult despre filosofia lui Blaga, în cultura noastră, datorită punctului de vedere pe care 1-a avut Călinescu, în «Istoria literaturii române». La noi, cultura este făcută de critici literari și de istorici literari. Când va fi făcută de filosofi, probabil să avem și o altă imagine a culturii române. Acum suntem sclavii acestei imagini, constituite de criticii literari și de istoricii literari. Poate că ei sunt chiar cei care au și proiectat această cultură românească și, bineînțeles, ei sunt mai ușor decât alții de recunoscut drept oameni de cultură. De asemenea, poate că noi nu am căpătat o anumită formație, dată fiind această presiune pe care am resimțit-o, cultural vorbind, dinspre criticii literari și istorici. Revin la Blaga, de fapt așa voiam să încep când i-ai pomenit numele. Mi-a venit în minte Experimentul Socrate. Știi că el, după ce află că e socotit de zeu drept cel mai înțelept dintre oameni, nu crede și merge la câțiva indivizi spre care îi socotea înțelepți, ca să-și dea seama mai bine ce e înțelepciunea, ce înseamnă omul înțelept și, apoi, să se dumirească în privința spusei zeului. Și stă de vorbă cu un politician, cu un artist și cu un poet. Și constată că ei nu sunt înțelepți. El așa îi socotea înainte de a merge la ei. Dar, după ce a stat de vorbă cu ei, și-a dat seama că nu sunt înțelepți. Și de ce nu sunt înțelepți? Pentru că ei pretind că știu și ceea ce nu știu. Pentru că ei pretind că rezolvă totul. Pentru că ei pretind că sunt primii care abordează anumite probleme, iată de ce nu sunt înțelepți. În vremea aceea în care a trăit Socrate, înțeleptul era, de fapt, filosoful. Socrate, după experimentul acesta, vine cu o definiție a filosofici care are valabilitate astăzi: filosoful este cel care își recunoaște necunoașterea. Or, acolo, la Blaga, nu știu dacă avem de-a face cu o recunoaștere a necunoașterii. Poate cu o încercare de a-ți impune recunoașterea.

FLORIN DOCHIA: Dați-mi un punct de sprijin și răstorn Pământul, ca să recurg la o expresie celebră. Așa și ție, ți-am dat un subiect, de fapt un joc de cuvinte. Indiferent de el, am ajuns să batem o întreagă...

VIOREL CERNICA: Să batem câmpii...

FLORIN DOCHIA: ...Cu oarecare grație, sper! Ca o concluzie la punctul de pornire, înțeleg eu că mediul și mulțimea în care trăiește un filosof, nu-i influențează răspunsurile la întrebările esențiale pe care și le pune.

VIOREL CERNICA: Nu-i influențează filosofarea ca atare. Uneori filosofarea aceasta nici nu ajunge la texte. Poate să rămână în sufletul respectivului. Noi, însă, avem pretenție cu filosofarea, adică ea trebuie să ajungă la text și să ne fie dovedită. Să o putem recunoaște și noi, ceilalți, de dincolo de filosof. Revin la ideea mediului. Mediul contează, fără îndoială, pentru acea pregătire. Vezi, aici este vorba și despre ceea ce Blaga - că tot l-am judecat puțin mai devreme - numea orizont. Sigur, el vorbea de orizont temporal, orizont spațial etc. Aceștia sunt niște factori ai inconștientului. Aici, când e vorba de mediu, mie îmi pare a fi prezent orizontul, limita până la care spațiul filosofării se poate întinde. Unii dintre filosofi își găsesc locul acela din care încep că filosofeze foarte repede. Dar, orizontul pe care ei și-1 deschid așezându-se acolo, în locul acela, este larg, foarte larg, aș putea spune. În nici un caz, orizontul lor nu este pielea, tot Blaga spunea, cu o vorbă bună, iată. Alții ajung foarte greu, foarte greu, iar orizontul filosofării lor este restrâns. Aceștia sunt filosofii cu metodă. Ei sunt cei care pot fi urmați. Ei sunt cei care fac școală. Nu s-a întrebat nimeni - poate s-a întrebat, dar eu nu cunosc nici întrebarea, nici răspunsul la o astfel de întrebare - de ce Petre Țuțea, de exemplu, n-a întemeiat o școală filosofică? Știe toată lumea, el filosofa. Filosofa în legătură cu orice pretext. Ai spus tu că ai aruncat un pretext mai devreme și noi am bătut câmpii...

FLORIN DOCHIA: Nu în sens peiorativ!

VIOREL CERNICA: El „bătea câmpii” filosofând. Nu-i trebuia prea mult ca să se instaleze acolo, în filozofare. El avea nevoie de o minimă pregătire pentru a se instala și pentru a filosofa mai departe. El nu are un set de metode pe care să le adoptăm ca atare și cu ajutorul cărora să ajungem noi înșine să filosofăm. Nu se poate. Pe când, urmând, așa, cu atenție, să spun, opera lui Noica, am putea găsi câteva repere, am găsi căi.

FLORIN DOCHIA: Chiar el ne dă niște repere.

VIOREL CERNICA: Chiar el, da, sigur. A fost conștient de faptul că orizontul în care filosofează nu este vast, este mai închis, iată, la Petre Țuțea lucrurile stau cumva altfel. Generația aceea teribilă, generația formată în perioada interbelică, oarecum sub bagheta maestrului Nae Ionescu, este plină de individualități puternice, de oameni care au reușit să filosofeze de-adevăratelea. Mai devreme sau ceva mai târziu. Unii au un orizont vast, iată, Petre Țuțea. Alții au un orizont mai strâmt. Petre Țuțea nu este un elev ca atare al lui Nae Ionescu, dar este și el din grup sau din apropierea grupului. Mă gândeam acum la Mircea Eliade. Mult timp am spus că Mircea Eliade este filosoful nostru excepțional. Nu este, totuși, un filosof. Sau este un filosof cu un orizont foarte strâmt. Probabil că el va putea, sigur, în timp, să atragă pe unii și aceștia să formeze, până la urmă o școală. Orizontul acela pe care-1 deschide el este destul de închis. Orizontul pe care îl deschide, însă, Mircea Vulcănescu este imens, de asemenea. Nu știu dacă se va ajunge vreodată să se filosofeze în stil „vulcănescian”.

FLORIN DOCHIA: Eu tot pun concluzii. Mă gândeam la altă concluzie, exprimată oarecum poetic: pentru sămânța înțelepciunii orice sol este mănos. Cam asta extrag eu din toate argumentele pe care le-ai adus și toate exemplele pe care le-ai dat. Deci, nu există filosoful de (la) bloc, și filosoful de (la) curte.

VIOREL CERNICA: Nu. E filosoful pur și simplu. Mediile astea de care vorbești tu sunt prielnice, toate, pregătirii.

FLORIN DOCHIA: Eu îți mulțumesc pentru timpul pe care ți l-am răpit.

VIOREL CERNICA: Nu-l găsesc deloc răpit.

FLORIN DOCHIA: Mulțumesc.

(sâmbătă. 19 aprilie 2003)