foto: Dror Davidman

Intrasem într-o stare de bine. Nu mai știu ce motive aveam. Poate că după o zi prăfuită de noaptea ce trecuse, poate din pricina aglomerației în care te pierzi ca un vis dinspre dimineața grăbită, vis reținut doar pe jumătate. Ce mai, nu știu a spune de ce. M-am îmbrăcat uitând că „un țigan mi-a cerut degete/pentru două secunde/lungi de pian”, și de aici începe poezia unei Atocmiri (armonie, potrivire n. m.) poezie desprinsă din Violeta Savu . Cine este Violeta Savu ? Deocamdată nu contează, să vedem ce fac eu după ce mă trezesc, apoi ce poeta vrea să ne lase nouă, celor ca și ea, obosiți de flecărelile înguste, de urbanul obligatoriu, de tramvaiele care nu mai vin, de cerul pe care uităm să-l privim zile întregi. Of, ce melancolie dom’le ne cuprinse!
Am întins mâna înspre noptieră după un pix și mă pregăteam să intru în rutina cea de toate clipele, dar mi-a atras atenția cartea primită ieri. Zic, ia să văd ce am primit și să mă revolt și eu odată, să fiu rebel, să sar peste serviciu (șeful e taică’meu), să fiu așa cum e toată tinerimea, rebel la 29 de ani. Deci intru în cartea Violetei Savu ca un fulger într-o rezervație naturală (mamă ce expresii îmi vin).
Dar orele trec și eu rămân cu această carte sub ochi, în gânduri, atemporal. „Poezie cu glosar” își intitula Constantin Călin , frumos, prezentarea cărții, pentru că Violeta are foarte multe și foarte deosebite note de subsol. Opaaaa! Credeți că glumesc? Nu! Poeta uzează de multe cuvinte aflate în alte timpuri sau specifice zonelor de baștină. Hei, nu mă condamnați de ignoranță! Mă refer la arhaisme și regionalisme. Ele sunt explicate, ceea ce eu sincer nu am făcut, nu voi face (poate din răutate, poate pentru a trimite cititorul la dicționare) și nici nu mi-ar fi trecut prin cap să fac în poemele mele. Însă poeta e generoasă și atentă cu cititorii ei. nu fi cesnic/lasă gingășia mea/să pătrundă(deschideri), „cântă highidiș în primăvară/am învățat de la toporași sărutul”(cântec vechi), dupe cum observă rigurosul cetitoriu, acilea diafanul este mascat cu delicatețe, dar ia! ce ziceți de ”…vântul deflorează o noapte fără vise”(flori de primăvară). Ce plat, ar spune unii mai simandicoși. Fraților, nu ați citit cartea. Voi citiți doar ce vă spun eu, iar eu nu culeg spuma literară a cărții, ci doar incit la lectură.
Ca să nu riscăm în a părea ceea ce nu suntem, critici literari, pentru că „sinuciderile mele/ înfloreau sineferei/în zăpadă// ametiste plecau/din memoria mea/ prea întreagă(contrast), vom face pace cu confiența sau inconfiența voastră.
Violeta Savu , este o poetă care iubește voroavele din esența ei feminină, cu aceasta transmițându-le pe lungimea de undă a lectorului atent. Ea scrie o poezie sincronică, foarte contemporană dacă îmi permiteți această „licență”, nu se supune unor influențe „malefice” ale antecesorilor ei și își rezervă dreptul de a vă chema să o citiți. Eu am ratat o zi de muncă, dar am câștigat un nume. Cuvinte precum: chituș, comănaci, peleșei, alegretă, radaș, olmaz, livan, zarif, maxis etc. îmi sunt deja prietene datorită liricii munificente. Înțelegeți domniile voastre ce vreau a spune. Și dacă Editura Studion din Bacău, i-a oferit poetei Violeta Savu o haină aleasă, în limbaj de breaslă – grafică excelentă, noi spunem că autoarea s-a ridicat la înălțimea ei.
Acest al doilea volum de poeme Atocmiri apărut în 2006, se rezolvă citindu-l. Nu vreau a spune că e o problemă, ci o enigmă, ca întreaga structură feminină în general.
Apun odată cu cartea și trăiesc cu frica de a pierde și alte zile de muncă. Bine-ar fi!