poemul acesta are o muzicalitate ascunsa. Aproape ca as putea compune o melodie folk pe versurile de fata. Dancus

Mie imi place "să mă nască prin carnea degetelor strâmbe" chiar daca poate parea un pic fortat, transmite un mesaj. A doua strofa intr-adevar e f buna, se leaga frumos de prima si cred ca poemul ar fi fost "rotund" fara ultimele trei versuri care din punctul meu de vedere par ca nu prea se leaga ca stil de exprimare de celelalte. Violeta

Virgil, imi aduc aminte, citind poezia aceasta, de un e-mail care circula la un moment dat prin Romania, cu lucruri pe care nu le-am intelege decat unii din noi, cei care am trait totusi suficient si "inainte", si care ne starnesc nostalgia. era pe lista aceea si cico, si "impodobelile" originale de Craciun, globurile de sticla si ghirlandele din hartie lucioasa, colorata... dar la tine nu vad nostalgie. La tine e "simplu" (adica direct), asa cum spui, dor. Dor, si acum raman pe ganduri, aducandu-mi aminte de orele de romana din liceu, cand vorbeam despre roman si "fenomenul" de dor. Sunt eu singura curioasa, si asta nu va fi greu de vazut, daca citindu-ti poezia aceasta in alta zi, mai departe de pragul psihologic dintre ani, am avea acelasi sentiment. Deocamdata, aceasta e impresia pe care o am: unul dintre noi asezat cu coatele pe fereastra dintre ani. Nu dintre anul acesta si cel care vine, ci dintre anul ce vine si tot ce a fost. In mod obisnuit, eu nu ma cramponez de ce se face si ce nu in poezie, eu insami fiind mult prea impotriva "regulilor" pe care nu le simt necesare la un moment dat. Nu mi-a sunat insa bine "globurile craciunului copilariei", poate unde instinctiv poezia ta am "citit-o" ca pe un cantec, si aici am avut nevoie de pauza de respiratie mai mare. si sarutul pe care nu-l vei mai putea repeta niciodata. aici e ceva in plus parca.

Of, Eugen, obosesc si eu cateodata sa tot iti explic ce inseamna poezia si care este rolul repetitiei. In "poemul care se citeste pe sine" Matei Visniec repeta de 9 ori substantivul poem. Dar el nu-si pierde vremea ca mine pe ateliere literare sa asculte tot felul de pareri despre cum trebuie sa i se ciunteasca, modifice, un text deja publicat. Ca daca dadeai si tu un clic de curiozitate pe clip ai fi vazut. Dar nu-i bai.

Hahaha, domnule Gorun Manolescu, asa faceti cand va pierdeti arta retoricii? Dezgropati niste lucruri cunoscute de toata lumea care s-au intamplat acum nu stiu cati ani? Ma amuza copios reactia dumneavoastra copilareasca, neprofesionista. Dar pe de alta parte, reactia dv ma bucura, numai cei care se tem de mine apeleaza la astfel de insinuari. Nu mi-a fost mie frica de mafia ordinii modiale de pe wikipedia, nu mi-a fost frica de sefii din USR care m-au calomniat, si credeti ca ma atingeti cumva cu prostiile astea invechite? Imi promiteti ca va razbunati pe opera mea? Pai faceti si dv ca Stefanescu, dupa ce i-am zis pe blog, cu argumente, ca e un critic prost si ipocrit, s-a razbunat pe Romania literara si la televiziune. Razbunarea este arma prostului, zice un vechi proverb romanesc, dar daca vreti sa va dati in petec, dati-i bataie! Dar profesionist, nu sub textele unor autori. Nu voi cere suspendarea dv, va las sa va calmati de la sine.

e ok Virgil. știu ce înseamnă să fii solicitat.

aha. dovadă că nu citesc comentariile membrilor înainte de a comenta un text. mea cupla Marina! aștept cu drag pozele bune! prietenesc și sincer to the bone, paul

Un poem frumos al cărui titlu este bine ales, cu câteva imagini plăcute traduse într-un vocabular precis. Citind acest poem, îmi imaginez o foarte tânără femeie de 18 ani care se avântă către viață, către dragoste, cu luciditate, afirmând prin aceste cuvinte prezența sa singulară la frontiera dintre copilărie și maturitate. Aceasta este alchimia adevărată a vieții care se manifestă în cadrul acestei treceri, și care devine remarcabilă în structura poemului: "iubite", tema principală este enunțată încă de la primul cuvânt, apoi urmând acel "eu sunt" pus în evidență la mijlocul poemului și care afirmă prezența autoarei în această singularitate, iar apoi urmează finalul, cu acel magnific "tu ești acolo"...în acest univers terestru, făcut din argilă, din suferință, din lacrimi, precum un beci care întemnițează o stare mai volatilă, este tot alchimie, aici o alchimie poetică ce operează miracolul: mutația amoroasă a sufletului în creuzetul poetic al cuvintelor și al expresivității lor.

prin ultimul vers doar mi-am vărast oful, pentru că hainele sunt neglijate, literar vorbind, în favoarea zdrențelor personale de către cel care încă nu știe ce e cu nașterea din nou... și pauza nu venea și nu venea și nu venea.dar știu că s-a înțeles. și da , asta era obsedant. chiar respingător.

Mi-a plăcut textul, deși combinat din elemente disparate, dă sentimentul de tot unitar. Și, evident, nu pot să mă simt decât onorat că și unul din titlurile încercărilor mele poetice apare acolo.

A trebuit sa micsorez poza si de aceea nu se mai vede scrisul bine. La poza nu as renunta pentru ca de la ea a pornit textul, hiperbata, de la singele de reptila blazata al primaverii citadine. Priveste norii, seara... Andu, daca zici tu ca versurile sint faine, atunci chiar ca a a meritat toata osteneala de a le scrie. Multumesc frumos de vizita, parerea ta este una dintre acelea care conteaza pentru mine foarte, foarte mult.

mai toate textele mele din ultimele luni au fost marcate ca inacceptabile si sincer nu inteleg de ce. e doar o razbunare? iata cel mai recent. voi, ca colegi de site, ce credeti? aveti si voi parerea voastra, a voastra si numai a voastra?

http://hermeneia.com/node/12707

posibil ca poetii sa aiba nevoie de dragoste doar pentru a trai acele momente in care indragostiti sa poata declara dragostea ca fiind insuficienta... si de aici incolo nesuferiti pana la omenie!

aşa e văd că şi legenda hermeneiei continuă aşa că ia să fim cu toţii în 2010 citiţi şi iubiţi de să nu ne vedem!