am intrat doar ca sa dau o penita. nu pot sa spun cat mi-a placut si cum, ce sens ar avea. am simtit exact ca in comentariul de mai sus, ca fiecare grupaj e un poem in sine. de aceea.
Cine, cind si unde a fost obtuz „literar”?
Nu stiu de ce dar modul cum pui tu problema imi aduce aminte de modul cum este inteleasa legea intr-o tarisoara din europa de est. Exista acolo un banc care suna cam asa:
„Legea e ca bariera. Dulaii sar peste ea. Catelusii se furiseaza pe sub ea. Iar boii se opresc in fata ei.” Hermeneutica mea asupra acestui banc este cum ca prin urmare orice fel de interpretare serioasa a legii este de fapt un fel de... obtuzitate sociala. Hmmm... Mai bine desfiintam legile sau regulile ca tot sint un fel mofturi stupide ale lumii civilizate. Ca noua tot nu ne trebuie...
cred că au ceva magic misterios călătoriile în care (ne) deprimă aproape o nouă arhitectură - "arhitectura așteptării" (în cadrul tipic californian) - din care desprindem trist umbrele îndepărtării. note furișate pe o nouă partitură lirică.
Profetul, emiemi, Aranca, Oriana, Tincuta, trebuie s[ recunosc c[ m-am amuzat teribil citind opiniile de sub text! Nu-mi r[m\ne dec\t s[ v[ multumesc, fiec[ruia ]n parte, pentru atentie si comentarii! :) Sa ne citim cu bine!
cvas ori vax
angela nache mamier - 03 Iul 2013
un poem cu profunzimi,cu aluzii culturale subtile,dens,interesant ,cu personalitate
merita penite ,dar eu nu stiu cum se acorda pe acest site ...
Înainte și după eclipsă
Angela, sînt convins că înainte de intrarea siteului în eclipsă(mentenanță), citisem în subsolul textului meu un alt comen-
tariu scris de tine, cu o direcție diametral-opusă față de cel pe care-l văd afișat acum. Din primul comentariu nu a rămas
decât cuvântul vax(din titlu), comentariu în care reproșai textului lipsa de stil, tehnică(Deh, francezii ăștia cu sperstitiile lor literare: stil, tehnica versului etc. etc)
După ieșirea din eclipsă, surpriză - văd în subsol un comentariu elogios din cale-afară, cusut cu ață albă... ceea ce
mă amuză nespus, făcându-mă să mă gândesc la femeile literate care, sau te desființează printr-o trăsătură de condei,
sau te elogiază din cale-afară. Ambele atitudini - exagerate și departe de adevăr (de adevărul literar)
Mă simt nevoit așadar, să-ți răspund la ambele comentarii, intuind care a fost motivul real al intrării
în eclipsa pe o durată de 48h al hermeneii. - Multumesc de trecere și pentru semnul de lectură.
Vasile, sa ma lasam pe mine, pot scrie oricum. Ideea era doar o rearanjare a versurilor va intra iarna și nu vei ști cum oasele tale vor scrie cu fum si la fel in toate cazurile iti dai seama ca in prisma subiectivismului pe care toti il avem, imi exprim parerea, iar tu ai de invatat din tot ce ceilalti iti spun, ca doar nu te-oi fi nascut Eminescu.
Luminita, primeste inca o penita, de la mine, pentru un poem format din vitralii, din momente aranjate cu maiestrie. Cuvintele capata o greutate aparte in versurile tale, inseamna foarte mult si reusesc sa il captiveze pe cititor, sa ii ofere ceva special. Felicitari sincere petre
felicitari adrian si raluca, e bine ca n-am sa fiu vreodata in vreun juriu, v-as recunoaste si premia tot timpul. si nu-s sunt biased, am dreptate. :o)
poemul tau este fericit de petrecerea timpului in continuum, care, din păcate, este confiscat de păreri personale. o scriere interesantă și plină de materie, sub un titlul ce conduce, obligatoriu, cititorul către idee, ceea ce, pentru mine, nu este tocmai un câștig literar.
eu pot sa zic, frate, e foarte tare titlu. mai ales ca textul vorbeste despre o gagica misto, trista si sadica in acelasi timp. dar cui nu-i place asa ceva? iar daca poetii sunt soferi de cursa lunga, cu atat mai mult pretentiile cresc. iata de asta poetii raman pe drumuri...
ce pot sa mai zic? a iesit bine varianta asta desi s-a pierdut oleaca din mesajul initial. mi-au placut si comurile :D
ave! si drum bun, amice!
Vlade, bine ai venit pe aici. Revin, revin, nu mă simt bine dacă nu revin. Am mai modificat prin unele locuri. De data asta am observat că folosisem “cabină” de șase ori ! Acum am lăsat doar de trei ori, pe unde era necesar... Am rețineri în privința esențialăzării. Ca tehnică nu mă atrage foarte tare în sensul abstractizării, dar țin cont dacă este vorba de esențializarea înțelesului la cititor. Cuvântul “esență” la origine are verbul “a fi” și ideea de trinitate… Las cititorul să fie. Asta e o scrisoare, îmi place să scriu scrisori, e un obicei din copilărie, îi scriam verișoarei mele ca să ne formăm mâna. Nu am cum să împart “materialul” pentru că toate detaliile sunt parte a aceleiași experiențe. Eu chiar am scris-o într-o cabină de schimb, nu acasă în fața computerului. Poate din cauza asta are neajunsuri, dar sunt convinsă: critica ajunge până la urmă la destinatar. Mai devreme sau mai târziu. Bianca, nu sunt nici prima, nici ultima care folosește paranteze. Mie îmi plac. Mi se par niște ferestre sau praguri. Eu le folosesc pentru a atrage atenția asupra a ceea ce cuprind. Sau pentru că mi-e teamă să spun prea multe despre ce cuprind. De exemplu, “neamțul schizo” chiar există și am scris “Căminul magic” din cauza emoției produse. O să revin și acolo. Verbul “a ieși” din ultima strofă are și conotația de “a se naște”. Asta e: “am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important.” – lucrul acesta l-am adresat și eu cuiva pe alt site… Pe urmă, într-un roman pe care îl citesc acum, se cheamă “Dessa Rose”, autoarea folosește într-un singur loc niște paranteze. Ei, tocmai acolo este cheia întregii povești. Poate există și alte explicații, habar n-am… Mă bucur că ai găsit și ceva pe gustul tău…. În privința “transferului de monolog”, trebuie să spun că am mai primit reacția asta și cred că nu e rău. La o altă citire - cine știe? - poate mai modific ceva. Dar nu promit.
Nu înțeleg de ce ar fi acest text poezie. Un dialog cu încercări de filozofare, nimic mai mult. Slab, lipsit de originalitate, oralitate care strică pentru că nu e bine mânuită (mare risc în poezie). Cred că ți-ar folosi mai mult dacă ai încerca sa alegi calitatea în fața cantității. Am văzut că ai postat 3 texte în aceeași zi, și nici unul dintre ele nu excelează, după părerea mea.
vie poezia asta, chiar daca e amintita atat de des moartea si obiceiurile ei. apoi vinul, la inceput plin de toamna, mai apoi atat de comun si lipsit de aroma, parca ucis si el prin moartea alora.... finalul bun de tot, cuminte precum lemnul de sub secure. si mai apoi o speranta discret asezata peste tot scrisul, crestineste. asa l-am vazut io:) Zile faine!
Andu, tocmai imi spunea cineva ca dupa ac. sminteala frumoasa numita dragoste vine timpul intelepciunii sau macar a unor cuvinte potrivite. iar ele pot lega si dezlega lumea. ceea ce e minunat. multumesc pentru semn
Ela, nu știu ce să spun... nu se văd deloc, dar deloc, decât de ghicesc începuturile cuvintelor în primele trei versuri, "fără" în versul 5... Până să încerci ce-ți sugera Virgil, poți încerca să "culegi culorile mai închise chiar din poză și să le folosești la culoarea fontului. Eu am încercat cu un fel de gri-verde luat din poză, și pare a se vedea mai bine. Sau pune versurile și sub poză, încă o dată. E păcat, ideea e chiar frumoasă, și completează bine poza.
câteva virgule ici-colo, pe la vocative mai ales. (ești un om cu frică de Dumnezeu, Dumitre!)
un treacă-meargă de corectat puțin, lipsește un a.
Înțeleg că avem doi profesori universitari în poveste, dar restul sunt oameni de la sat, aș regionaliza un pic dialogurile.
de exemplu, - Bată-l Dumnezeu să-l bată! - parcă-i prea literar Dumnezeul ăsta pentru un om de la țară.
În povestire, utilizați ca și narator un discurs literar, apoi integrați "ulcică". Poate s-ar acorda mai bine un narator din viața satului sau utilizarea unui "pahar" sau "cană" în loc.
Oricum, dincolo de aceste observații care pot fi subiective, textul are același iz pe care il au toate cele scrise de dumneavoatră. Sunt subiecte pe care eu nu le agreez în mod special pentru că mi se par învechite, scrise și răscrise, cum e viața la sat, dar scriitura dumneavoastră m-a făcut să le citesc cu plăcere. :)
Aveam în copilărie o prietenă din Tecuci, Doina se numea. Ea glăsuia și cânta frumos, tare frumos și lumea spunea: Doină, Doină, cântic dulce/ Când te-aud nu m-aș mai duce. Ce să mai spun, sunt emoționată, fii binevenită pe paginile mele!
Marga, abea mai aștept!
Cu drag
Dle Andu Moldovan, ati intuit exact intentiile mele. Scriu foarte rar poezie in dulcele stil clasic. Dar de data asta am simtit ca Podul Grant - de pe care de nenumarate ori am privit, cu o bucurie de copil, cum trec trenurile - imi poate servi ca pretext pentru ideea de curgere a vietii. Forma fixa, baladesca, s-a impus de la sine. M-am decis deci sa scriu o scurta balada a Podului Grant si a cartierului care o inconjoara pentru ca ele sunt purtatoare a unei mici mitologii urbane. Si-apoi trecerea trenurilor nu seamana cu ineluctabila trecere a vietii? Va multumesc sincer pentru intelegere si pentru penita.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am intrat doar ca sa dau o penita. nu pot sa spun cat mi-a placut si cum, ce sens ar avea. am simtit exact ca in comentariul de mai sus, ca fiecare grupaj e un poem in sine. de aceea.
pentru textul : autumn music 2 deCine, cind si unde a fost obtuz „literar”?
pentru textul : liquido deNu stiu de ce dar modul cum pui tu problema imi aduce aminte de modul cum este inteleasa legea intr-o tarisoara din europa de est. Exista acolo un banc care suna cam asa:
„Legea e ca bariera. Dulaii sar peste ea. Catelusii se furiseaza pe sub ea. Iar boii se opresc in fata ei.” Hermeneutica mea asupra acestui banc este cum ca prin urmare orice fel de interpretare serioasa a legii este de fapt un fel de... obtuzitate sociala. Hmmm... Mai bine desfiintam legile sau regulile ca tot sint un fel mofturi stupide ale lumii civilizate. Ca noua tot nu ne trebuie...
cred că au ceva magic misterios călătoriile în care (ne) deprimă aproape o nouă arhitectură - "arhitectura așteptării" (în cadrul tipic californian) - din care desprindem trist umbrele îndepărtării. note furișate pe o nouă partitură lirică.
pentru textul : catalina island deAs evita cacofonia "tacerile lemnului", nu as numi-o insesizabila. Ideea textului e interesanta ! Ialin
pentru textul : Golgotă dedoamne
pentru textul : zăpadă și soare deînchid ochii mai ții minte
eram amîndoi fericiți
fără rugăciuni fără minuni
fără nimic ieftin
era doar zăpadă și soare
Profetul, emiemi, Aranca, Oriana, Tincuta, trebuie s[ recunosc c[ m-am amuzat teribil citind opiniile de sub text! Nu-mi r[m\ne dec\t s[ v[ multumesc, fiec[ruia ]n parte, pentru atentie si comentarii! :) Sa ne citim cu bine!
pentru textul : în medalionul din piept decvas ori vax
angela nache mamier - 03 Iul 2013
un poem cu profunzimi,cu aluzii culturale subtile,dens,interesant ,cu personalitate
merita penite ,dar eu nu stiu cum se acorda pe acest site ...
Înainte și după eclipsă
Angela, sînt convins că înainte de intrarea siteului în eclipsă(mentenanță), citisem în subsolul textului meu un alt comen-
tariu scris de tine, cu o direcție diametral-opusă față de cel pe care-l văd afișat acum. Din primul comentariu nu a rămas
decât cuvântul vax(din titlu), comentariu în care reproșai textului lipsa de stil, tehnică(Deh, francezii ăștia cu sperstitiile lor literare: stil, tehnica versului etc. etc)
După ieșirea din eclipsă, surpriză - văd în subsol un comentariu elogios din cale-afară, cusut cu ață albă... ceea ce
mă amuză nespus, făcându-mă să mă gândesc la femeile literate care, sau te desființează printr-o trăsătură de condei,
sau te elogiază din cale-afară. Ambele atitudini - exagerate și departe de adevăr (de adevărul literar)
Mă simt nevoit așadar, să-ți răspund la ambele comentarii, intuind care a fost motivul real al intrării
în eclipsa pe o durată de 48h al hermeneii. - Multumesc de trecere și pentru semnul de lectură.
Eugen.
pentru textul : Cvas deVasile, sa ma lasam pe mine, pot scrie oricum. Ideea era doar o rearanjare a versurilor va intra iarna și nu vei ști cum oasele tale vor scrie cu fum si la fel in toate cazurile iti dai seama ca in prisma subiectivismului pe care toti il avem, imi exprim parerea, iar tu ai de invatat din tot ce ceilalti iti spun, ca doar nu te-oi fi nascut Eminescu.
pentru textul : delirum hristum deam inteles ialin, intradevar credeam ca e cu doi de L. merci ca ai spus.
pentru textul : strâmtori deemilian, multumesc. transcendental poate, transcendent sigur. absolut!
pentru textul : absolute zero deam uitat. as prefera sa fie un titlu aici. la fel de simplu si elegant
pentru textul : .. deerata: "sa nu mai vedem si sa nu mai auzim" scuzati. eram coplesita.
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei deMasha, noi sa fim sanatosi, dezlegarea la peste e personala:)
Raluca, e intoarcerea din pauza, incalzirea, etc.
Sincere multumiri tuturor comentatorilor! Sper sa nu fii omis pe careva:) Zile bune!
pentru textul : mie să îmi deLuminita, primeste inca o penita, de la mine, pentru un poem format din vitralii, din momente aranjate cu maiestrie. Cuvintele capata o greutate aparte in versurile tale, inseamna foarte mult si reusesc sa il captiveze pe cititor, sa ii ofere ceva special. Felicitari sincere petre
pentru textul : ombra mai fu cara ed soave più defelicitari adrian si raluca, e bine ca n-am sa fiu vreodata in vreun juriu, v-as recunoaste si premia tot timpul. si nu-s sunt biased, am dreptate. :o)
pentru textul : Rezultatele concursului Naţional de Poezie Tradem 2011 de...și eu care trăiam cu impresia că fiecare e răspunzător în pagina lui de ce postează..., ce candid pot fi!
pentru textul : Ciocolată cu lapte și glosar depoemul tau este fericit de petrecerea timpului in continuum, care, din păcate, este confiscat de păreri personale. o scriere interesantă și plină de materie, sub un titlul ce conduce, obligatoriu, cititorul către idee, ceea ce, pentru mine, nu este tocmai un câștig literar.
pentru textul : Poem pe coajă de săpun. Gerunziul continuu descrii bine, domnule agheorghesei, cel puțin ultimele două chestii de-ale matale pe care le-am citit m-au impresionat plăcut
pentru textul : Cerneluri deeu pot sa zic, frate, e foarte tare titlu. mai ales ca textul vorbeste despre o gagica misto, trista si sadica in acelasi timp. dar cui nu-i place asa ceva? iar daca poetii sunt soferi de cursa lunga, cu atat mai mult pretentiile cresc. iata de asta poetii raman pe drumuri...
pentru textul : din perspectiva unui șofer de tir dece pot sa mai zic? a iesit bine varianta asta desi s-a pierdut oleaca din mesajul initial. mi-au placut si comurile :D
ave! si drum bun, amice!
Vlade, bine ai venit pe aici. Revin, revin, nu mă simt bine dacă nu revin. Am mai modificat prin unele locuri. De data asta am observat că folosisem “cabină” de șase ori ! Acum am lăsat doar de trei ori, pe unde era necesar... Am rețineri în privința esențialăzării. Ca tehnică nu mă atrage foarte tare în sensul abstractizării, dar țin cont dacă este vorba de esențializarea înțelesului la cititor. Cuvântul “esență” la origine are verbul “a fi” și ideea de trinitate… Las cititorul să fie. Asta e o scrisoare, îmi place să scriu scrisori, e un obicei din copilărie, îi scriam verișoarei mele ca să ne formăm mâna. Nu am cum să împart “materialul” pentru că toate detaliile sunt parte a aceleiași experiențe. Eu chiar am scris-o într-o cabină de schimb, nu acasă în fața computerului. Poate din cauza asta are neajunsuri, dar sunt convinsă: critica ajunge până la urmă la destinatar. Mai devreme sau mai târziu. Bianca, nu sunt nici prima, nici ultima care folosește paranteze. Mie îmi plac. Mi se par niște ferestre sau praguri. Eu le folosesc pentru a atrage atenția asupra a ceea ce cuprind. Sau pentru că mi-e teamă să spun prea multe despre ce cuprind. De exemplu, “neamțul schizo” chiar există și am scris “Căminul magic” din cauza emoției produse. O să revin și acolo. Verbul “a ieși” din ultima strofă are și conotația de “a se naște”. Asta e: “am impresia că omul spune de fapt acolo ce era mai important.” – lucrul acesta l-am adresat și eu cuiva pe alt site… Pe urmă, într-un roman pe care îl citesc acum, se cheamă “Dessa Rose”, autoarea folosește într-un singur loc niște paranteze. Ei, tocmai acolo este cheia întregii povești. Poate există și alte explicații, habar n-am… Mă bucur că ai găsit și ceva pe gustul tău…. În privința “transferului de monolog”, trebuie să spun că am mai primit reacția asta și cred că nu e rău. La o altă citire - cine știe? - poate mai modific ceva. Dar nu promit.
pentru textul : automata hari dema opresc pentru ultimile versuri, restul e putin banal dar cald, sentimental, sensibil.
încă nu e primăvară
câteva ramuri vibrează ascuțit
după care se înnegresc spre mine întrebător
dau din umeri
si am o intrebare, cum arati tu in proza?
pentru textul : ultimele zile deNu înțeleg de ce ar fi acest text poezie. Un dialog cu încercări de filozofare, nimic mai mult. Slab, lipsit de originalitate, oralitate care strică pentru că nu e bine mânuită (mare risc în poezie). Cred că ți-ar folosi mai mult dacă ai încerca sa alegi calitatea în fața cantității. Am văzut că ai postat 3 texte în aceeași zi, și nici unul dintre ele nu excelează, după părerea mea.
pentru textul : Tu devie poezia asta, chiar daca e amintita atat de des moartea si obiceiurile ei. apoi vinul, la inceput plin de toamna, mai apoi atat de comun si lipsit de aroma, parca ucis si el prin moartea alora.... finalul bun de tot, cuminte precum lemnul de sub secure. si mai apoi o speranta discret asezata peste tot scrisul, crestineste. asa l-am vazut io:) Zile faine!
pentru textul : după deal deAndu, tocmai imi spunea cineva ca dupa ac. sminteala frumoasa numita dragoste vine timpul intelepciunii sau macar a unor cuvinte potrivite. iar ele pot lega si dezlega lumea. ceea ce e minunat. multumesc pentru semn
pentru textul : deșertul din mijlocul patului deunde pare forţat? Am recitit şi nu îmi dau seama. E interesantă propunerea pentru ultima strofă. Deocamdată las aşa. Mulţumesc.
pentru textul : Foc de tabără cu esenţe de folk deLIM.
Ela, nu știu ce să spun... nu se văd deloc, dar deloc, decât de ghicesc începuturile cuvintelor în primele trei versuri, "fără" în versul 5... Până să încerci ce-ți sugera Virgil, poți încerca să "culegi culorile mai închise chiar din poză și să le folosești la culoarea fontului. Eu am încercat cu un fel de gri-verde luat din poză, și pare a se vedea mai bine. Sau pune versurile și sub poză, încă o dată. E păcat, ideea e chiar frumoasă, și completează bine poza.
pentru textul : roca din care mă nasc decâteva virgule ici-colo, pe la vocative mai ales. (ești un om cu frică de Dumnezeu, Dumitre!)
un treacă-meargă de corectat puțin, lipsește un a.
Înțeleg că avem doi profesori universitari în poveste, dar restul sunt oameni de la sat, aș regionaliza un pic dialogurile.
de exemplu, - Bată-l Dumnezeu să-l bată! - parcă-i prea literar Dumnezeul ăsta pentru un om de la țară.
În povestire, utilizați ca și narator un discurs literar, apoi integrați "ulcică". Poate s-ar acorda mai bine un narator din viața satului sau utilizarea unui "pahar" sau "cană" în loc.
Oricum, dincolo de aceste observații care pot fi subiective, textul are același iz pe care il au toate cele scrise de dumneavoatră. Sunt subiecte pe care eu nu le agreez în mod special pentru că mi se par învechite, scrise și răscrise, cum e viața la sat, dar scriitura dumneavoastră m-a făcut să le citesc cu plăcere. :)
Vă urez succes în continuare!
pentru textul : Aproapelui cu ură 18 deImi pare rau, am citit multaa poezie cu rima, asta mi se pare slaba si cliseistica.
pentru textul : Factorul înălțare deAveam în copilărie o prietenă din Tecuci, Doina se numea. Ea glăsuia și cânta frumos, tare frumos și lumea spunea: Doină, Doină, cântic dulce/ Când te-aud nu m-aș mai duce. Ce să mai spun, sunt emoționată, fii binevenită pe paginile mele!
pentru textul : Rune deMarga, abea mai aștept!
Cu drag
Dle Andu Moldovan, ati intuit exact intentiile mele. Scriu foarte rar poezie in dulcele stil clasic. Dar de data asta am simtit ca Podul Grant - de pe care de nenumarate ori am privit, cu o bucurie de copil, cum trec trenurile - imi poate servi ca pretext pentru ideea de curgere a vietii. Forma fixa, baladesca, s-a impus de la sine. M-am decis deci sa scriu o scurta balada a Podului Grant si a cartierului care o inconjoara pentru ca ele sunt purtatoare a unei mici mitologii urbane. Si-apoi trecerea trenurilor nu seamana cu ineluctabila trecere a vietii? Va multumesc sincer pentru intelegere si pentru penita.
pentru textul : Podul Grant dePagini