nu cred că suntem predestinaţi genetic spre ratare. aşa poetic, filozofic, ideea e ispititoare...
ratarea nu e un dat ontologic, ci, de cele mai multe ori, poate fi determinată de conjuncturi absolut banale: mediu, educaţie, etc. dar şi de liberul arbitru al fiecăruia.
Iustin Pârvu şi ceea ce s-a realizat la Petru Vodă e un fenomen, în mai multe sensuri.
Biserica nu şi-a pierdut funcţia socială, nici nu ar avea cum, în cele din urmă şi participarea la slujbe, e o funcţie socială a Bisericii. dar, desigur, e vb de mult mai mult. Mura-n gură rămâne însă o mare problemă a a societăţii...
fereastra ta de/acum celebră vers criptic care îi oferă posbilitatea celui care citește să interpreteze în fel și chip. nu e prima dată când întâlnesc un limbaj care ascunde, aici la tine. fericirea se poartă clasic. am înțeles, sezonul acesta, nu? ce va fi în următorul?
"Mult mai înalt" se numeste si a aparut pe Hermeneia in septembrie, dar am inteles ca acesta nu este un impediment. să ne ascundem în spatele casei noastre cineva semănase un cimitir avea cruci scuturate vișini iarbă aspră bujori și o biserică unde se mai rugau doar liliecii uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare și fragi să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem trebuie să fie înalt mai înalt decât tata vântul îmi croșeta dantele din păpădii pe rochia scurtă eram desculță aveam genunchii umezi ca mușuroaiele de furnici părul mi-l împletise bunica murmurând același cântec niciodată până la capăt, cât semeni cu maică-ta, zicea, ai ochii ei, eu mă uitam pe furiș la femeia aceea frumoasă din poza alb-negru dacă ești cuminte mergem duminică la bâlci spunea bunicul sunt scrâncioburi și vată de zahăr pe băț tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige Adina Adina, ecoul se strecura foșnitor printre crengi printre cruci îi răspundea inima locului izbindu-se de colțul seninului dacă nu or să tacă, or să-l sperie pe Dumnezeu, îmi spuneam, Danu îmi arăta un graur își lustruia penele sus pe clopotnița dăramată vezi a venit ți-am spus eu că-i mai înalt decât tata.
Mulțumesc, cu simplitate, Hermeneia, pentru "beția tangoului" de cuvinte-lumină. Din al lor centrum răsărind spiritul și în el întorcându-se, ca o renaștere prin alte cuvinte. E timpul născător de oameni și oamenii creatori de timp.
Am citit cu plăcere şi empatie.
Mă gândesc că titlul e sugestiv în felul lui, (încercarea de a înfrunta ,,valurile vieţii” având din start un handicap, o lipsă, o neputinţă...apoi, expesia ,,fără mască” mă mai duce cu gândul la ,,fără prefăcătorie”). Cu toate acestea, cred că acest titlu metaforic nu e în ton cu poemul, dpdv al mijloacelor artistice. Poemul e unul realist, fără încărcături metaforice, e un decupaj de stare încadrat foarte bine în câteva evenimente generatoare ale acestei stări. Apreciez dinamismul, bine alese verbele care susţin ideea de libertate enunţată la început. Frumos evidenţiat rolul mâinilor, subliniere subtilă a legii compensaţiei naturale, profitând de sintagma cunoscută ,,a lua viaţa în mâini”. Bine redată trauma. Introspectiv. Cred că e cel mai bun poem al tău :)
Permite-mi mici observaţii, simple păreri: cred că la primul vers e suficient doar ,,înainte de asfinţit”; mi se pare nepotrivit epitetul ,,sfântul” din ,,sfântul soare" ( îmi aminteşte de ,,Hora Unirii” :) ). Familia de cuvinte a cuvântului ,,a râde” şi elemente din câmpul lexical al acestuia sunt folosite aproape de limita supralicitării. De aceea sugerez să elimini ,,să zâmbesc”. Văd finalul aşa:
,, uitasem să plâng
uitasem că nu râsesem niciodată
din toată inimă”
Finalul îmi aminteşte de un adevăr enunţat de Emil Cioran: ,,O lacrimă are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet". Iar Kahlil Gibran, un autor îndrăgit, scria: ,,...spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre."
Mi-a făcut placere, Cristina., şi să citesc şi să scriu. Aştept următorul poem :)
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
Textul mizeaza pe puterea de sugestie pe care o are uneori amalgamul de imagini ce se succed intr-o "logica" a delirului cu sanse putine de a fi controlat, inclusiv la nivelul transmiterii ideii/starii. Seamana cu un text scris la o sedinta de spiritism :)
Domnul Sămărghițan, eu am impresia că dumneavoastră fie faceți o glumă fie v-ați apucat să reinventați roata. Nu cred că mai este nevoie să demonstrez de ce din punct de vedere literar și gramatical argumentația dumneavoastră din a doua parte este fundamental greșită dar mă amuză faptul că o susțineți și trageți concluzia din final. Evident, probabil că dacă ar fi după dumneavoastră toată Sfînta Scriptură e tradusă greșit și ar trebui retradusă și probabil că s-ar obține cine știe ce. Hai să fim serioși, acea formă genitivală din „Apocalipsa lui...” nu se referă la Isus care oferă descoperirea, revelația sau cum vreți să îi spunem ci se referă la cel căruia i se oferă această revelație. În sensul acesta nu aveți dreptate spunînd că au fost mai mulți martori sau receptori. Fiecare dintre aceste „apocalipse”, fie că este vorba de cea „a lui Daniel” sau altele (și aici vă contrazic cu privire la capitolul 24 din Matei fiindcă acolo termenul de „apocalipsă” este folosit mai degrabă teologic decît literar pentru că nu a fost vorba de nici o „apocalipsă” în sensul „epifanic” al cuvîntului), deci în toate aceste „apocalipse” revelația este oferită doar unui singur om. De aceea pe mine expresia „chiar unii teologi susțin aceasta” nu mă impresionează cu nimic. Treaba teologilor este să integreze rezultatul hermeneuticii și exegezei într-o concluzie pe care ei o numesc „teologie” dar analiza literară și corectitudinea gramaticală nu sînt chestiuni „teologice” (deci subiective) ci științifice (deci obiective) iar eu am explicat acolo de ce, obiectiv vorbind, un anumit lucru e corect și un altul nu este. Nu este vorba aici despre a „împăca și pe unul și pe altul”. 1 + 1 fac 2 și nu fac 3 (cel puțin la mine în contul din bancă). Dacă la dumneavoastră sau la altcineva ar veni „teologi” și ar spune că nu e așa, asta poate fi eventual privită cu condescendență dar nu poate fi luată în serios. Părerea mea. Și nu cred ca trebuie să ne supărăm cînd nu avem dreptate. Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai puțin incomodă.
Da, un text ce ma unge la inima. Un sentiment puternic transmis cu calm si multa claritate in exprimare. Sunt cateva versuri care m-au impresionat, in special:
pe-atunci nu ne născusem încă
nu ne izbise încă în față
cu palma ei rece
nedreptatea de a nu ști
regulile jocului
Mai pe la sfarsit, parca merge mai bine... pe ascuns, iar acolo la cangrena rece, as scoate rece pentru evitarea repetiei in text.
un poem care urmărește o discursivitate sub raport semnat, cum obișnuiește autorul... se simpatizează cu o formă a amintirii, a senzațiilor nicidecum volatile, a unei pseudocrize. ceva a rămas cu mult în urmă, dar e legat de un altceva prezent, de parcă toate iubirile ar fi una singură și mereu prezentă. în acest context se poate scuza ușorul sentimentalism aplicat.
Este unul dintre cele mai bune poeme ale tale, are o anume construcție specială a ideilor, care nu se uită ușor. Mice, umbra, doctorul de umbre, floarea de salcâm, legarea de ceață, masa tăcerii, și-n toamna toamnelor amin. "Mice venea în gară la toate trenurile el nu aștepta oameni el aștepta să le vină numele" Deosebit.
Adriana, Multumesc pentru modul extrem de interesant al expunerii tale. Care poate fi, el insusi, un eseu. Iti voi raspunde prin email ca sa nu ocupam prea mult spatiu la com-uri.
sincer vorbind, am avut asa idee sa las doar cele trei rinduri cu floarea crescuta in palme, inainte de a-ti citi comentariul. am mai eliminat cite ceva. multumesc.
Oricum ar fi ma bucur sa te recitesc aici pe Hermeneia si sper ca nu vor mai fi alte "chestii" care sa te impiedice sa publici in acest spatiu virtual. Acum eu marturisesc ca am avut intotdeauna o oarecare dificultate in a descrifra simbolurile poetice pe care tu le folosesti. Uneori am crezut ca le pricep (dar ma inselam, desigur) alteori nici nu incercam pentru ca mi le simteam inaccesibile. Poate ca poemul este prea incarcat sau poate ca eu sunt un cititor de poezie prea rudimentar. Oricum ar fi, eu remarc rafinamentul si estetica acestui text. Sper sa mai scrii, te voi citi cu acelasi interes si mereu voi incerca sa te inteleg chiar daca nu voi reusi. Asta e la urma urmei :-) Andu
paparuz e numele meu real,iar jignirile,pe care probabil le considerati spumoase, nu fac altceva decat sa va desconsidere,sa demonstreze caracterul "cult" sau "cool" al domniei voastre!
multumesc si pentru amenintari!
o zi buna!
Ionuț, citește cronicile vremii despre bacovia, și nu cuvânta din manuale ci din gazetele vremii. iar că baudelaire e precursorul simbolismului știe și un copil din gimnaziu. după cum știe că simbolismul de profunzime nu este al lui bacovia ci al lui blaga în literatura nostră, desigur. și cred că știu să deosebesc poezia de manele sau texte pop. atât spun. sper că nu va trebui să revin. că ai o părere contrară nu mă deranjează deloc. numai bine!
O epică a poeticului, deloc deranjantă, în această spunere/monolog de dragoste, metaforizată, în finalul poemului, de parcă întregul text ne-ar pregăti pentru aceasta. Ultima strofă, care și singură poate fi un poem, este cea mai realizată, estetic. Cu amiciție,
Nu știu de ce am impresia că e ceva oniric în poezia aceasta. E un fel de bătălie ascunsă, dincolo de aceea aparentă, ca și cum o zeiță (neagră?! mai revin la imaginea asta) și-ar folosi întreg arsenalul iar oamenii, poate cu o singură excepție, habar nu au că asistă la mai mult decât o tornadă... Cu începutul ai să-mi îngădui să fac o mică glumă... aceea cu pisicile, dar ce ne facem, se pare totuși că e ziuă... ;-) mi-a plăcut mult imaginea de final... , mai ales aceea cu îngerii săgetați sub aripă.
sunt nevoit sa te atentionez, conform regulamentului, fa referire la texte si la autor in cadrul textului, asa cum am facut-o si eu. eu nu te-am facut nesimtita si nu am facut referire la viata ta privata. comentariul este facut din prisma textutului si al felului in care este scris. EU am zis ca textul e o lalaiala, nu ca tu esti o lalaita. pricepusi? mi-am pierdut din timpul meu pretios ca sa iti arat lucrul asta. nu ma lua cu omenia, ca nu evidentiez texte din mila. ma poti ura, iti pot parea antipatic, dar asta o tii pentru tine . Incearca sa discerni cuvintele dincolo de antipatii si orgolii, sa intelegi ca este mai bine ca un poet sa-ti treaca textul printr-un filtru dur, inainte sa publici textul in noul volum aflat in pregatire si sa pice pe mana unui critic la fel de exigent ca si mine. si apropo, putin ma intereseaza de cum ma descria cineva. pentru mine Google spune totul, acolo m-am nascut. si eu stiu cu adevarat ce si cine sunt, imi cunosc valoarea ca om si poet. iar eu nu am strigat niciodata ca dumitale pe siteurile literare ca vreau p..rietenii stiu de ce stimata marchiza
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu cred că suntem predestinaţi genetic spre ratare. aşa poetic, filozofic, ideea e ispititoare...
pentru textul : Românul modern s-a născut cu forcepsul deratarea nu e un dat ontologic, ci, de cele mai multe ori, poate fi determinată de conjuncturi absolut banale: mediu, educaţie, etc. dar şi de liberul arbitru al fiecăruia.
Iustin Pârvu şi ceea ce s-a realizat la Petru Vodă e un fenomen, în mai multe sensuri.
Biserica nu şi-a pierdut funcţia socială, nici nu ar avea cum, în cele din urmă şi participarea la slujbe, e o funcţie socială a Bisericii. dar, desigur, e vb de mult mai mult. Mura-n gură rămâne însă o mare problemă a a societăţii...
fereastra ta de/acum celebră vers criptic care îi oferă posbilitatea celui care citește să interpreteze în fel și chip. nu e prima dată când întâlnesc un limbaj care ascunde, aici la tine. fericirea se poartă clasic. am înțeles, sezonul acesta, nu? ce va fi în următorul?
pentru textul : Zâmbetul tău începe doar la un metru de mine de"Mult mai înalt" se numeste si a aparut pe Hermeneia in septembrie, dar am inteles ca acesta nu este un impediment. să ne ascundem în spatele casei noastre cineva semănase un cimitir avea cruci scuturate vișini iarbă aspră bujori și o biserică unde se mai rugau doar liliecii uneori trecea Dumnezeu pe acolo să culeagă sunătoare și fragi să ne ascundem spunea Danu poate-l vedem trebuie să fie înalt mai înalt decât tata vântul îmi croșeta dantele din păpădii pe rochia scurtă eram desculță aveam genunchii umezi ca mușuroaiele de furnici părul mi-l împletise bunica murmurând același cântec niciodată până la capăt, cât semeni cu maică-ta, zicea, ai ochii ei, eu mă uitam pe furiș la femeia aceea frumoasă din poza alb-negru dacă ești cuminte mergem duminică la bâlci spunea bunicul sunt scrâncioburi și vată de zahăr pe băț tremuram în iarba înaltă ai mei începuseră să mă strige Adina Adina, ecoul se strecura foșnitor printre crengi printre cruci îi răspundea inima locului izbindu-se de colțul seninului dacă nu or să tacă, or să-l sperie pe Dumnezeu, îmi spuneam, Danu îmi arăta un graur își lustruia penele sus pe clopotnița dăramată vezi a venit ți-am spus eu că-i mai înalt decât tata.
pentru textul : Dumnezeu deDaca zice Profetul, asa sa fie, Ca d'aia e Profet. Modific din nou.
pentru textul : Fulgere în Background deprin capilare
fragmente de cer
urcă încet în tine
somonii albaştri
îşi depun icrele
la izvoare
şi mor
mai trec, ioana
pentru textul : ieşirea din cerc deMulțumesc, cu simplitate, Hermeneia, pentru "beția tangoului" de cuvinte-lumină. Din al lor centrum răsărind spiritul și în el întorcându-se, ca o renaștere prin alte cuvinte. E timpul născător de oameni și oamenii creatori de timp.
pentru textul : jurnal de nesomn V deAm citit cu plăcere şi empatie.
Mă gândesc că titlul e sugestiv în felul lui, (încercarea de a înfrunta ,,valurile vieţii” având din start un handicap, o lipsă, o neputinţă...apoi, expesia ,,fără mască” mă mai duce cu gândul la ,,fără prefăcătorie”). Cu toate acestea, cred că acest titlu metaforic nu e în ton cu poemul, dpdv al mijloacelor artistice. Poemul e unul realist, fără încărcături metaforice, e un decupaj de stare încadrat foarte bine în câteva evenimente generatoare ale acestei stări. Apreciez dinamismul, bine alese verbele care susţin ideea de libertate enunţată la început. Frumos evidenţiat rolul mâinilor, subliniere subtilă a legii compensaţiei naturale, profitând de sintagma cunoscută ,,a lua viaţa în mâini”. Bine redată trauma. Introspectiv. Cred că e cel mai bun poem al tău :)
Permite-mi mici observaţii, simple păreri: cred că la primul vers e suficient doar ,,înainte de asfinţit”; mi se pare nepotrivit epitetul ,,sfântul” din ,,sfântul soare" ( îmi aminteşte de ,,Hora Unirii” :) ). Familia de cuvinte a cuvântului ,,a râde” şi elemente din câmpul lexical al acestuia sunt folosite aproape de limita supralicitării. De aceea sugerez să elimini ,,să zâmbesc”. Văd finalul aşa:
,, uitasem să plâng
uitasem că nu râsesem niciodată
din toată inimă”
Finalul îmi aminteşte de un adevăr enunţat de Emil Cioran: ,,O lacrimă are întotdeauna rădăcini mai adânci decât un zâmbet". Iar Kahlil Gibran, un autor îndrăgit, scria: ,,...spre a vă întoarce în lumea fără de anotimpuri, unde veţi râde, dar nu cu întreaga voastră bucurie şi unde veţi plânge, dar nu în toate lacrimile voastre."
Mi-a făcut placere, Cristina., şi să citesc şi să scriu. Aştept următorul poem :)
pentru textul : umbre de castan deMulţumesc Adriana
Pentru răbdarea de a parcurge textul.
După acest duş rece pe care mi l-ai servit, mă simt umilit că de atâta timp nu m-am învrednicit să citesc acel „Corpus hermeticum”; precum nu l-am citit, decât pe sărite, nici pe R.G. Am s-o fac cât de curând voi putea. Dar asta, sunt sigur, nu mă va putea apropia de interpretarea ta faţă de care textul meu îşi râde singur de el.
Cu toate acestea îndrăznesc să spun cele ce urmează.
Ceea ce reţin din comentariul tău este că Heidegger prin „Acest centru deschis nu este deci închis de jur împrejur de fiinţare, ci însuşi centrul care luminează şi încercuieşte – asemenea nimicului pe care abia dacă îl cunoaştem – întreaga fiinţare.” se întâlneşte cu marii gnostici prin Poeticul care depăşeşte filosofia (aşa cum o înţelegem noi astăzi).
Şi se mai întâmplă ceva.
Oricum, Poetul ca şi orice Mare Gnostic, e sortit totuşi utopiei. Şi aceasta deoarece fiind „locuit de Fiinţa” infinită şi astfel autoreferenţială în identitatea sa, el, poetul/gnosticul nu poate sugera (metaforic) decât cel mult (prin absurd) un număr infinit numărabil (cantorian) de sensuri ale Fiinţei şi nu toate sensurile de puterea continuului (tot cantorian) ale Acesteia. Prin urmare cred că are dreptate Andrei Cornea să afirme că avem de-a face, noi europenii, de peste două mii de ani cu o „Utopie pur şi simplu, în forma ei cea mai pură, mai metafizică şi mai abstractă”. Lucru ce s-a răsfrânt (aiurea?!) într-o anumită logică care a preluat „Identitatea” (autoreferenţialităţii Fiinţei) drept principiu de bază căruia ar trebui să i se conformeze lumea noastră (concretă) de toate zilele. Dar asta pare a fi altă problemă. Şi nu e! Pentru că zice tot Heidegger: „…unde acţionează propriu-zis nihilismul autentic? Acolo unde se păstrează contactul cu fiinţarea curentă şi se crede că e de ajuns să iei fiinţarea, aşa cum s-a făcut până acum, ca fiinţare pur şi simplu. Însă în felul acesta întrebarea privitoare la fiinţă este recuzată, iar fiinţa e tratată ca un nimic (nihil), ceea ce într-un anume fel ea şi „este” în măsura în care fiinţează. A avea de-a face doar cu fiinţarea în vreme ce se cade în uitarea fiinţei – iată ce este nihilismul. Nihilismul înţeles astfel este, el abia, temeiul acelui nihilism pe care Nietzsche l-a expus în cartea întâi din Voinţa de putere.”. Acelaşi nihilism care azi, departe de a nega „Identitate”, o atribuie cu o eroare de putere exponenţială, devenirii/”fiinţării” deoarece această devenire extrem de accelerată acum, în lumea noastră curentă , a «devenit» atât de «reală» şi concertă. Aşa cum de altfel se întâmplă şi în «poetica PoMo». De care toată lumea zice că am scăpat (mai ales cei ce o practică, în continuare, cu fervoare). În alt text voi reveni (eroarea este umană, perseverarea…). Ca şi asupra corelatului constituit de «analitica limbajului».
pentru textul : (1.1) Este poeticul o cale de cunoaştere şi acţiune? Azi Heidegger (1): Poeticul locuieşte Omul deTextul mizeaza pe puterea de sugestie pe care o are uneori amalgamul de imagini ce se succed intr-o "logica" a delirului cu sanse putine de a fi controlat, inclusiv la nivelul transmiterii ideii/starii. Seamana cu un text scris la o sedinta de spiritism :)
pentru textul : Dezlegare deDomnul Sămărghițan, eu am impresia că dumneavoastră fie faceți o glumă fie v-ați apucat să reinventați roata. Nu cred că mai este nevoie să demonstrez de ce din punct de vedere literar și gramatical argumentația dumneavoastră din a doua parte este fundamental greșită dar mă amuză faptul că o susțineți și trageți concluzia din final. Evident, probabil că dacă ar fi după dumneavoastră toată Sfînta Scriptură e tradusă greșit și ar trebui retradusă și probabil că s-ar obține cine știe ce. Hai să fim serioși, acea formă genitivală din „Apocalipsa lui...” nu se referă la Isus care oferă descoperirea, revelația sau cum vreți să îi spunem ci se referă la cel căruia i se oferă această revelație. În sensul acesta nu aveți dreptate spunînd că au fost mai mulți martori sau receptori. Fiecare dintre aceste „apocalipse”, fie că este vorba de cea „a lui Daniel” sau altele (și aici vă contrazic cu privire la capitolul 24 din Matei fiindcă acolo termenul de „apocalipsă” este folosit mai degrabă teologic decît literar pentru că nu a fost vorba de nici o „apocalipsă” în sensul „epifanic” al cuvîntului), deci în toate aceste „apocalipse” revelația este oferită doar unui singur om. De aceea pe mine expresia „chiar unii teologi susțin aceasta” nu mă impresionează cu nimic. Treaba teologilor este să integreze rezultatul hermeneuticii și exegezei într-o concluzie pe care ei o numesc „teologie” dar analiza literară și corectitudinea gramaticală nu sînt chestiuni „teologice” (deci subiective) ci științifice (deci obiective) iar eu am explicat acolo de ce, obiectiv vorbind, un anumit lucru e corect și un altul nu este. Nu este vorba aici despre a „împăca și pe unul și pe altul”. 1 + 1 fac 2 și nu fac 3 (cel puțin la mine în contul din bancă). Dacă la dumneavoastră sau la altcineva ar veni „teologi” și ar spune că nu e așa, asta poate fi eventual privită cu condescendență dar nu poate fi luată în serios. Părerea mea. Și nu cred ca trebuie să ne supărăm cînd nu avem dreptate. Adevărul nu e un monopol ci o realitate mai mult sau mai puțin incomodă.
pentru textul : Apocalipsa dupa Dancus deDa, un text ce ma unge la inima. Un sentiment puternic transmis cu calm si multa claritate in exprimare. Sunt cateva versuri care m-au impresionat, in special:
pe-atunci nu ne născusem încă
nu ne izbise încă în față
cu palma ei rece
nedreptatea de a nu ști
regulile jocului
Mai pe la sfarsit, parca merge mai bine... pe ascuns, iar acolo la cangrena rece, as scoate rece pentru evitarea repetiei in text.
Felicitari!
pentru textul : ca și cum ai hrăni un mort cu bucăți de moarte deun poem care urmărește o discursivitate sub raport semnat, cum obișnuiește autorul... se simpatizează cu o formă a amintirii, a senzațiilor nicidecum volatile, a unei pseudocrize. ceva a rămas cu mult în urmă, dar e legat de un altceva prezent, de parcă toate iubirile ar fi una singură și mereu prezentă. în acest context se poate scuza ușorul sentimentalism aplicat.
pentru textul : primăvara contemplând un bărbat! deEste unul dintre cele mai bune poeme ale tale, are o anume construcție specială a ideilor, care nu se uită ușor. Mice, umbra, doctorul de umbre, floarea de salcâm, legarea de ceață, masa tăcerii, și-n toamna toamnelor amin. "Mice venea în gară la toate trenurile el nu aștepta oameni el aștepta să le vină numele" Deosebit.
pentru textul : toamna la Tg-Jiu deÎn grabă (că fug la şcoală) :)
- merge pe brânci
- se târăşte
E bună şi ideea ta, mai ales dacă vrei să sugerezi şi mai mult mersul unui copilaş. Sunt doar păreri, cu drag :)
pentru textul : astenii infantile deAdriana, Multumesc pentru modul extrem de interesant al expunerii tale. Care poate fi, el insusi, un eseu. Iti voi raspunde prin email ca sa nu ocupam prea mult spatiu la com-uri.
pentru textul : (3) Câte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Primul intermezzo: Caragiale & fizica cuantică & dialetheismul deun cu totul alt sens acelui "compas".
dar, oricum, cred ca e mai bine asa.
pentru textul : temeri grizate desincer vorbind, am avut asa idee sa las doar cele trei rinduri cu floarea crescuta in palme, inainte de a-ti citi comentariul. am mai eliminat cite ceva. multumesc.
pentru textul : tunelul deOricum ar fi ma bucur sa te recitesc aici pe Hermeneia si sper ca nu vor mai fi alte "chestii" care sa te impiedice sa publici in acest spatiu virtual. Acum eu marturisesc ca am avut intotdeauna o oarecare dificultate in a descrifra simbolurile poetice pe care tu le folosesti. Uneori am crezut ca le pricep (dar ma inselam, desigur) alteori nici nu incercam pentru ca mi le simteam inaccesibile. Poate ca poemul este prea incarcat sau poate ca eu sunt un cititor de poezie prea rudimentar. Oricum ar fi, eu remarc rafinamentul si estetica acestui text. Sper sa mai scrii, te voi citi cu acelasi interes si mereu voi incerca sa te inteleg chiar daca nu voi reusi. Asta e la urma urmei :-) Andu
pentru textul : poem pentru umărul stâng dehai să vă trec în mulțimea omega.
pentru textul : teoria mulțimilor deda, e un text scris la cald - the global warming and all - si poate mai mergea dichisit si pieptanat insa brut si mie imi pare destul de..superb!:p
si remember...just look busy!
Cheers,
C
pentru textul : Ain't life a poem? deinteresant. am senzatia ca autorul nu se poate hotari daca sa faca arta sau reportaj.
pentru textul : scrisoare din Puerto Vallarta depaparuz e numele meu real,iar jignirile,pe care probabil le considerati spumoase, nu fac altceva decat sa va desconsidere,sa demonstreze caracterul "cult" sau "cool" al domniei voastre!
pentru textul : monociclu demultumesc si pentru amenintari!
o zi buna!
Raul, un poem reuşit, priveşti frumos prin ochii oropsitului cîine aici.
pentru textul : viaţă de câine în intersecţie deIonuț, citește cronicile vremii despre bacovia, și nu cuvânta din manuale ci din gazetele vremii. iar că baudelaire e precursorul simbolismului știe și un copil din gimnaziu. după cum știe că simbolismul de profunzime nu este al lui bacovia ci al lui blaga în literatura nostră, desigur. și cred că știu să deosebesc poezia de manele sau texte pop. atât spun. sper că nu va trebui să revin. că ai o părere contrară nu mă deranjează deloc. numai bine!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură deO epică a poeticului, deloc deranjantă, în această spunere/monolog de dragoste, metaforizată, în finalul poemului, de parcă întregul text ne-ar pregăti pentru aceasta. Ultima strofă, care și singură poate fi un poem, este cea mai realizată, estetic. Cu amiciție,
pentru textul : gravură rupestră cu femeie și măr deNu știu de ce am impresia că e ceva oniric în poezia aceasta. E un fel de bătălie ascunsă, dincolo de aceea aparentă, ca și cum o zeiță (neagră?! mai revin la imaginea asta) și-ar folosi întreg arsenalul iar oamenii, poate cu o singură excepție, habar nu au că asistă la mai mult decât o tornadă... Cu începutul ai să-mi îngădui să fac o mică glumă... aceea cu pisicile, dar ce ne facem, se pare totuși că e ziuă... ;-) mi-a plăcut mult imaginea de final... , mai ales aceea cu îngerii săgetați sub aripă.
pentru textul : Închisoarea luminii deprea mult mereu, niciodată, niciun, etc. şi foarte multă negaţie în text care vine în defavoarea poeziei tale:)
pentru textul : ziua cu patru pereţi demultumesc pentru intelegere. si scuze pentru cacofonia strecurata in comentariul meu anterior; acum am observat-o.
pentru textul : Poemul pentru Chichere desunt nevoit sa te atentionez, conform regulamentului, fa referire la texte si la autor in cadrul textului, asa cum am facut-o si eu. eu nu te-am facut nesimtita si nu am facut referire la viata ta privata. comentariul este facut din prisma textutului si al felului in care este scris. EU am zis ca textul e o lalaiala, nu ca tu esti o lalaita. pricepusi? mi-am pierdut din timpul meu pretios ca sa iti arat lucrul asta. nu ma lua cu omenia, ca nu evidentiez texte din mila. ma poti ura, iti pot parea antipatic, dar asta o tii pentru tine . Incearca sa discerni cuvintele dincolo de antipatii si orgolii, sa intelegi ca este mai bine ca un poet sa-ti treaca textul printr-un filtru dur, inainte sa publici textul in noul volum aflat in pregatire si sa pice pe mana unui critic la fel de exigent ca si mine. si apropo, putin ma intereseaza de cum ma descria cineva. pentru mine Google spune totul, acolo m-am nascut. si eu stiu cu adevarat ce si cine sunt, imi cunosc valoarea ca om si poet. iar eu nu am strigat niciodata ca dumitale pe siteurile literare ca vreau p..rietenii stiu de ce stimata marchiza
pentru textul : Poemul pentru Chichere deasta imi place mult. as mai scoate, as mai modifica, dar nu-ti spun ce si cum, ca sa nu-ti stric momentul de frumusete.
pentru textul : landscape in pink dePagini