te citesc Iulia şi admir poemele tale construite ca o muzică blândă şi rece. Cred că am înţeles registrul în care ai scris acest poem şi îl consider bine structurat şi frumos. Nu ştiu de ce mă deranjează că ai ales tocmai cifra de 1000 de ani, parcă este puţin forţată nota acolo. Mă deranjează puţin şi cuvântul "calină", dar poate e doar o părere. Poate ar fi mai bine altă cifră, altă expresie...Dar mie, personal, îmi place totuşi repetarea strofei a treia în manieră simbolistă.

clișeele sunt detectabile în două situații: în cazul poeziei de începător, în care rezonanța metaforică a modelelor își exercită încă paternitatea agresivă asupra inabilului mânuitor de vers. el nu are puterea de a-și desprinde discursul de didactica proapăt asimilată. așa că reproduce, inconștient, paradigma. cea de-a doua situație este, surprinzător, poezia eșuată – profesionist! – în manierism. efortul de a inventa la nesfârșit expresii noi, duce la un tip de clișeu... negativ, un fel de încercare perpetuă de a evita deja-vu-ul prin debanalizare și reinvestire a noțiunii comune cu o falsă mască lirică. și atunci,- pe sens negativ, cum spuneam - e detectabil clișeul, chiar dacă haina lui pare stilată. în cazul de mai sus, însă, poema nu cred că poate fi încadrabilă în nici una din situații. textul trece abil pe lîngă clișee, creând un tip de scenariu care ia în stăpânire atmosfera și o valorifică liric printr-un foarte lejer discurs despre grație. detectăm aici, în egală măsură, o feminitate pură, incitantă, cât și un fel de copilărire, ca în jocurile idilice ale „batistei parfumate”. scenariul creat, de o juvenilitate încântătoare, reușeșește să evite, foarte elegant, epitetul comun, clișeul banalizat al retoricii erotice mărunte. nu e „dulce” textul. e grațios. eteric. ființa care oficiază este evanescentă – s-a amestecat cu spectrul luminii. e coloră, într-o transparență serafică...

"bataia inimii grea ca o scandura cruda" , incrucisate caile tale de a arata drumul spre inmultire si desavarsire. Motivul fagurelui, "rayon de miel", utilizat de constructori pentru marirea rezistentei structurilor, in alte situatii pentru transmiterea in conditii mai bune a caldurii, este folosit aici pentru a conduce la miezul pantecului "captator" de caldura si rodire, de imbogatire a trupului stramb cu topitura dulce a iubirii aproapelui. Nu esti amuzant, esti de-a dreptul rastignit intre lepadare si atarnare. Interesant, ca tot ce creste pe pagina ta.

pe un peron copilul, in orice directie intoarce privirea, descopera pentru intaia data chipuri, oameni, lucruri... un poem-amintire dintr/o indepartata copilarie. frumos!

multumesc Adrian de sesizare, am corectat! s-ar putea sa ai dreptate, prima strofa s-a scris de fapt singura poate de-asta are alta curgere, la celelalte am "muncit" mai mult... de fapt eu simteam necesara o continuare a ideii, de-asta nu m-am oprit dupa prima strofa... ma bucur ca ai trecut pe-aici!

Am citit o elegie moderna, n-am mai intrat pe aici de ceva timp si nu din cauza suspendarii si iata o regasesc pe Alina intr-o forma de zile mari. Adica fara epatari acestea erau cele care "stricau" cubul ei poetic (in caz ca x nu si-a dat seama Alina scrie cuburi poetice) Am rezerve si eu la numirea aceea "ingerii lui Nichita"... cand eram copii, trageam cu prastia cocoloase de pamant pe ziduri.... O elegie de zile mari, o trimitere inca valida la orwell un melanj placut dar mai ales o exprimare moderna degajata fara nicio inhibitie, percutanta, calitati pe care le impenitez fara alte rezerve Andu

Vladimir, am și strunit încă puțin poezia, așa ca să cadă mai printre rostiri și îți mulțumesc! Bucuroasă de cititori care știu să citească în esențe! Și mulțumesc pentru primire!

promit să iau în considerare opinia ta, Adrian!
iar eu ce promit nu mă face să ies pe ușa din dos:)

o reverență deocamdată:)

multumesc. cu stima, adelina

Călin, îmi place cum ne conduci spre cafeneaua ta. Observ abandonul, cum te laşi abandonat în voia sorţii. Deşi, personal, nu cred în hazard, se pare că el există. Îmi place cum vorbeşti despre negocierea întâmplării dar ea stă ascunsă sub neînţelesul hazardului însuşi. Cred că ai fi putut dezvolta mai mult acest subiect. Ai capacitatea asta.
Mie mi-a plăcut ce ai făcut aci. Şi cum titlul este o dedicaţie, să-i lăsăm cuvântul ei.

Frumoasa reluare, adevarul este ca aceste versuri nu inceteaza sa ma impresioneze... cu acel magnific final "si cornul suna, insa foarte putin". Presupun ca te-a inspirat rechinul de care vorbeai, nu? Si cum dom'le? Chiar l-ai scapat? Bobadil.

Adevărul de duminică în România trebuie să fie foarte trist dacă se citește povestirea după carte și nu cartea. Cu atât mai mult cu cât Bogdan o face și nu înțelege de ce se scrie despre ceea ce citește. Dar astăzi e joi și am bucuria aceasta de ziua a patra că nu m-a apucat duminica fără să știu ce înseamnă a fi dislexic, i.e. bolnav de dislexie. DEX-ul zice: „DISLEXÍE s.f. (Med.) Tulburare nervoasă, constând în dificultatea de a citi și a înțelege ceea ce se citește.” Dacă articolul d-lui Mihuleac este pentru dislexici, oare cum și ce pricep dumnealor dacă îl citesc? Eu cred că nici nu se încurcă cu astfel de activități. Palinca este mult mai ușor de consumat și are efect rapid și garantat. Instant gratification. Palinca se „citește” de dimineața până dimineața, toată săptămâna, cu fervoare crescută duminica. Iată încă un motiv ce face inutil ziarul de ziua a șaptea. Există și exceptii: ziarele ce publică bârfe, pornografie, sau atacuri la persoană și critică cu subiect aleator. Criticii îi stă bine dacă este impecabilă atât semantic cât și sintactic. Adevăr grăiește afirmatia: „Ucranineanul nu este rus” Pe planeta Ucranina nici nu s-a auzit de ruși. Și nici nu le pasă de „șiretele nelegate” pentru că ei folosesc șireturi. Mă întreb „cu cât trebuie să fi plătit” ca să îti dai silința de a scrie un text impecabil, fără typo-uri și cacofonii de genul: „pleacă, ca de obicei”? Iar duducuța din cântecul "The Day Before You Came" are probleme cu timpul verbelor, face totul la prezent când „pleca de acasă la ora opt” și nici nu bănuia ce boală urma să-i lovească în duminica următoare pe ascultătorii dislexici. Aici sunt de acord cu Bogdan: să îndepărtăm “chistul înainte de malignizarea culturii”! Este important a folosi în acest scop bisturiu sterilizat și nu vreun cosor oportunist, ruginit de sarcasm servit drept critică. Dacă trec cu vederea exprimările mai puțin elegante, rămân cu idei interesante din acest text. LS

Sixtus, am mai citit de cîteva ori textul și nu am văzut de ce o numești „didactică”. Poate e puțin prea elaborată, prea multe determinisme. Dar nu mi se par neaparat în plus. Iar ca lungime nu cred că e mai lungă decît are nevoie. Poate îmi explici. Cu cîte cuvinte vrei tu.

domnule Vasiliu, eu nu fac nici un boicot aici. Nu stiu de unde ai scos-o dumneata. Sau poate nu cunosti definitia cuvintului boicot. Pina una alta insa comentariul dumitale imi pare o revenire penibila. Parol.