Doamna Cristina,
aşa este, majoritatea "creaţiilor" mele sunt incomode la lecturare. Ăsta e "stilul meu". Am explicaţii, dar cred că nu e cazul să le spun aici şi mai ales, cred că nu interesează pe nimeni.
"remarc aceste doua imagini, atmosfera medievala, un misticism ca salvare, o autoizolare in gradini edenice, prin care fiinta( ochii, sarma inrosita, strigatul)fac din periplul lui Ulyse un drum existential, poate himeric, poate limitat omeneste ca sens." Cu acest paragraf aţi pătruns (la fix) prin uşa ferecată în miezul poemului. Da, acolo trebuie 2 puncte. Pentru mine Femeia = Creaţie.
Vă mulţumesc mult pentru aprecierile pertinente. O noapte liniştită vă doresc.

Eu aș merge pe Adrian. E cam stilul lui în vers clasic. La moto mă refer. Și eu cred că e bun. Totuși ceva nu-mi convine la el. Prea multe cratime. Iar asta înseamnă că autorul se chinuie să scoată piciorul metric, nu are soluții limpezi.

cauza şi efectul începând chiar cu primul vers ("... miel prins în dinţii lupului"). dau de conotaţiile acestei "frică de înger ", deduc faptul că moartea are viaţă şi viaţa moarte, că una fără alta nu se poate şi că, mai nou, au luat amploare. vorbim de un fenomen. global (apropo de cuşcă). dar parcă se aude coasa! în timpul ăsta, creionul se topeşte... cuvinte...

bun poemul.

interesantă poezie, dar interesantă numai așa, ca să fim interesanți. oricum vă jucați bine cu cuvintele, așa bine încît, chiar dacă nu ne place și nu ne transmite mai nimic poema asta, cu greu i-am găsi ceva de reproșat. e și ăsta un fel de a scrie... cred că aveți un typo, la „amerendian”. apropo, ce înseamnă „sine cera” și de ce l-ați aruncat ca subtitlu? nu-i cam pretențios?

am primit cartea (cărţile).
sunt încântată! aţi făcut o treabă extraordinară şi cred că asta trebuie să conteze în primul rând.
e rodul unei munci asidue. am citit şi "jurnalul de front" a lui Vlad şi deşi bânuiam, abia acum mi se confirmă ce presupune apariţia unei cărţi.
mulţumesc încă odată Alina pentru selectarea în antologie.
pentru toată dăruirea, implicarea şi efortul depus, respect şi admiraţie.

Reușește poezia să transmită gustul amar al înecării iubirii pierdute în vasele sparte, în scrisorile ferfenițate, care numai după ce le-ai rupt îți dai seama că ele chiar însemnau ceva, în ferestrele Parisului trecut, invocat ca tandră mângâiere. Aplaud reușita imaginii poetice din ultimele două versuri: țăndări se fac crinii aruncați prea târziu peste ochii pecetluiți. De plâns, de durere?

pentru aceasta carte care a afacut inconjorul Moldaviei dati-mi voie sa ofer penita. Cartea abordeaza probleme existentiale cu o finete poetica aparte. Poetul traieste crizele existentiale asemenea unui calugar, retras in intimul sau. Apar in volum, cum firesc este, dedublarea de intimil poetic, poetul devenind astfel un martir, un participant la cetate. Usor ti-l imaginezi pe poet un Socrate (acici vreau sa argumentez, pt a nu se interpreta gresit). Ca si Socrate poetul de fata invita spiritul tanar la participare, dfovada este si stilul pe care il are intregul volum. Nu mai prelungim vorba nepermis de mult (cum obisnuia sa ne spuna maestru Titus Raveica la cursurile de filosofie moderna) si sa dam cezarului ce este al lui.

Nuta, poemul tau m-a emotionat, exista aici un adevar al vorbelor. Insa eu iti recomand pe viitor sa alegi intre sinceritate si parnasul metaforei. Pentru "te-ai facut mai frumos de la ultima vorba" si "aseara s-a anuntat vreme inghetata si a nins" te felicit cu admiratie Andu

un poem balansandu-se intre idei matematice si descoperirea sinelui. un poem in devenire. titlul ma duce cu gandul la ceva intim, personal, aproape carnal.

las' ca se clatina undeva inauntru! prin scrisul asta parca ai lipi imagini de tot felul si genul pe un panou expus din intamplare pe site-ul asta poetic:) ganduri, amintiri inviate nu stiu de ce, perceptii - senzatii , sentimente, etc. Cum cauti un cos de gunoi care sa te scape de orasele plastificate? Mi-a placut ce ai scris aici

aceasta creatie nu mi se pare decit o incercare literara de sertar. cred ca trebuie sa revii asupra ei, cu spirit autocritic. recit-o, cauta-i ritm, cadenta; eu nu prea le-am gasit. nu e suficient sa rimeze si nici sa o inunzi cu expresii sofisticate. nu inseamna sa renunti, ci sa fii sincera cu tine insati.

Astăzi, după 2-3 zile când aproape nu se întâmpla nimic, am descoperit poeme chiar pe inima mea. Și nu am putut să tac la niciunul. Aici, din toată poezia ta, Virigil, care îmi place fiindcă se joacă secund în jurul nuanțelor dragostei, aproape ironizând, deși are arome romantice, uneori de prealucid, alteori de întunecare, ei bine, din toată eu aleg ce simt foarte interesant: "jazzul se aude din nou pe străzi ca o declarație de război și dragoste necazul e că noi ne iubim ca un fel de răzbunare ne intuim extazul" Ne trezim uneori atât de diferiți de parcă am fi din alte căi, una lactee, alta... Ce nume ar putea purta. Și mi-a plăcut și poezia răzuită, dar nu știu de ce m-a oprit ceva să scriu atunci despre ea. Mă mai împiedic și eu, ca orice om (oamă).

Am corectat, mulţumesc. Cred pur şi simplu că în acest text aşa am vrut eu să pun sau să nu pun virgulele. Aşa le simt, cred că mă înţelegi :)

Ionuț, mulțumesc de sugestii. Am să țin cont. Deocamdată însă las așa. În altă ordine de idei, dincolo de referințele literare din str. 1, ori făcând abstracție de ele, textul este unul foarte personalizat. Deci, mă mai gândesc. Eugen.