pe unde umbli? de ce nu mai scrii?

Nu am intenţionat să fie o generalizare, mai ales că şi eu am scris poeme cu vers clasic.
De aceea, voi relua un pic ideea. Mă refeream doar la situaţiile în care aceste ,,artificii" nu sunt decât nişte forţări şi nu har. Total de acord cu afirmaţia ,,Tocmai aici e harul: marii poeţi clasici (chiar şi unii autori necunoscuţi publicului larg) au reuşt/ reuşesc să împace tot, fără a brusca nimic."

Acum mie îmi pare rău că s-a supărat atât de tare Cristian...

Un text discursiv, cam prea sentimental şi de un alegorism oarecum desuet. Construit, e drept, cu migală şi chiar cu o anume ştiinţă. Dar fără a reuşi să decoleze. În special ultima strofă suferă de o poetizare excesivă şi facilă. "Poezie", "seminţe", "cer nou".. Nu e cam mult?

Mă tem de canicula din oraşul în care voi merge peste o săptămână. E exact cum ai surprins-o în poem! Două câmpuri lexicale, ale caniculei şi ale morţii, fac din oraş o morgă a speranţelor. Chiar şi noaptea, în loc să aducă răcoarea, iar vântul de dimineaţă, în loc să aducă speranţa de mai bine, sunt complici la genocid. Îmi aduc aminte de versul lui Labiş ,,Seceta a ucis orice boare de vânt”. E un poem puternic, imaginile foarte sugestive. Neputinţa de a evada din cutia toracică a oraşului ucis e excelent redată de ultimele două versuri, pe care eu le-aş fi scris separat şi cu o mică schimbare de topică: ,, în depărtare trec trenuri/ fără oprire”. Asta pentru a evidenţia mai bine schimbarea planurilor (apropiat-depărtat), dar şi pentru faptul că mai bine se leagă semantic, logic, ideatic, versul ,, eviscerate de orice urmă de speranță” de cuvântul ,,depărtare” decât de ,,trec”. De asemeni, nu aş scrie primul vers, ,,draga mea”, fiindcă reduce mult cercul ,,de suspecţi” al destinatarilor :).

citești bine Daniela, fragmentarea pomenită în comentariile de mai sus există. acum, eu cred în ea ca un plus adus acestor versuri, dar fiecare e liber să o perceapă în stil propriu.
îți mulțumesc pentru semnul tău binevoitor și pentru observație. îmi fac bine...
gând bun, seară plăcută!

mi-am permis o încercare de variantă: mai târziu am deschis în gol o fereastră fără spre ce și spre unde dimensiunile unei schițe linii puncte un cod cafeaua mi-a dat în foc voi spăla aragazul de gânduri toate stațiile se opresc acolo în piața mare la fântâna arteziană se-agață de turn să vegheze orasul în fața muzeului mereu mă întâlneam cu cineva mai mult sau mai puțin dispus spre latura mea interioară cândva pasajul era inundat … bună seara bună seara ... mă bucur că ești bine și atît

Excelente "împreună precum un cuib de jar
mocnind pînă la dimineață în zăpadă".

Eu aşa aş vedea finalul: "de parbrizul înghețat
al viselor", adică fără "mele".

fiistă? cristă? Ah, rimele astea...

poi de ce te miri, domnule poet?

Vrei să fii mai explicită ?

placută surpriza de a ști ca ați rezonat cu acest text. vă mai aștept

aceasta simbioza inefabila intre fiinta umana si mare inca ne da sansa de a mai fi ceva dincolo de univers, de materie. pentru poezia deosebita a lui Rahel Khalfi si pentru traducerea ta atit de sugestiva un semn. Wishing You Merry Christmas & Happy Hanukkah!

trebuie editata si traducerea, adica scos din text "come" din ultimul vers, ca sa corespunda schimbarii din original.

for goodness sake, Ela! explica-mi si mie de ce simti nevoia asta (si acum am sa spun o vorba care poate n-ar trebui sa o spun) agonista de dramatizare. doar acolo am intilnit acest spirit mioritic al dramatizarii excesive. si n-am sa ascund ca pina si eu am fost acolo ispitit intru el. nevoia asta de ciobanas moldovean de a-ti plinge singur de mila. "Nu va fi o pierdere pentru Hermeneia." Ce e Hermeneia dom'le? buricu' pamintului? Arcadia poeziei romanesti? hai sa fim seriosi! Hermeneia nu e nimic! Absolut nimic. Nimic altceva decit ceea ce fac membrii ei din ea. E doar o baza de date si o interfata cu care interactioneaza si prin intermediul careia interactioneaza intre ei. E o forma, o coaja. Sufletul, spiritul il dau, il aduc oamenii. Cu bunele si relele lor. Cu limitele si geniul lor. Eu sint un dusman incrincenat al formalitatii, al inchinarii la coaja, la schelet, la cochilie. De aceea pentru mine Hermeneia nu inseamna decit ceea ce faceti voi aici. Nu exista o entitate siderala numita Hermeneia care va cistiga sau va pierde ceva daca tu ramii sau pleci. Nimeni nu e obligat sa vina aici, si nimeni nu e obligat sa ramina aici. De aceea resping dramatismele. Daca iti place sa faci literatura si sa interactionezi cu altii care o fac esti bine venit(a) aici. Regulile pe care le-am pus si strategia pe care o urmaresc sint pentru stimularea calitatii acestui act literar. Aceasta are preemtiune aici si nu vanitatea noastra. Acum, desigur ca nu sintem roboti (slava Domnului), desigur ca exista o comunitate, desigur ca interactionam (ca oameni sintem), dar ma voi lupta ca niciodata "dimensiunea comunitara" sa sufoce sau sa inhibe "dimensiunea artistica". Si acum, inainte de a pleca (ca parca asa ai vrut sa ne dai de inteles, sau poate n-am priceput eu bine) te rog, explica-mi si mie (fiindca mi-e cumplit de greu sa analizez si sa prind esenta corecta in suma tuturor comentariilor tale de aici), deci te rog da-mi si mie in citeva rinduri, succint si coerent explicatia logica (nu emotionala) pentru care textul acesta al alinei este gresit, nelaloculul lui, o eroare, ceva ce nu ar fi trebuit scris si postat aici. Dar te rog, fara divagatii si paralele invaluitoare, fara subtilitati si aluzii metaforice. Strict la obiect. Si iti spun si de ce te rog asta. Unu, pentru ca sa pricep si eu. Si sa te pot contrazice logic. Doi, pentru ca, parerea mea este ca impresia pe care o oferi de la bun inceput pentru orice om care citeste ce faci tu aici este ca suferi ca textelor tale nu li s-a dat, in ierarhia Almei, o pozitie mai inalta, deci suferi din cauza a ceea ce noi pe planeta asta numim orgoliu, invidie, etc. Iar plecarea ta nu face decit sa "incununeze" asta. Da-mi acel raspuns logic. Pentru ca, draga mea, parerea mea e ca e ok sa suferi, dar nu e ok sa nu iti treaca. Toti sintem oameni si toti avem orgoliu si sintem ispititi intru vanitate. Dar, Doamne iarta-ma, nu e nevoie sa facem o tragedie din asta si nici sa nu putem iesi din ea. Deci astept raspunsul tau.