Alina, Virgil... nu s-a vrut un text la inaltime ci o poveste... dar voi cred ca de la o vreme va simtiti mai batrani decat trebuie si foarte seriosi... finalul se vrea intr-o nota meditativa si de aceea am pus accent pe descriptiv... e o intamplare si atat, fara pretentii deosebite.

Un poem profund, mai ales în final, deși scris în cuvinte simple, fără prea mult caz de imagini și metafore. Partea cu bețivul nu mi-a plăcut, dar face parte din scenă. Remarcabile versurile despre "doar o biserică netencuită", poate pentru că și eu cred la fel.

Francisc, mon cher, e si asta un fel de "apreciere" "da-nu-da-nu" tinind cont de configuratia maslinilor....am tinut cont de solstitiu idei dezastre naturale etc, Merci.

era și este o accentuare a faptului că este alt fel de mâncare. asta se halește direct cu polonicu' și se înghite fără ca papilele gustative să apuce să intre la idei. :))))

Am revenit, va multumesc, mai avem o saptamana intreaga pana pe 25 august. De maine (azi) ma pun pe citit, asa cum ii sade bine unuia dintre noi. Andu

iată cum un început de polemică poate genera așa turbulențe... Mă bucur că ai revenit cu precizări asupra poemului. De ce să nu recunosc, varianta propusă de tine îmi place dar pare fi coroana ajustată prea mult a unui pom exotic. Esențializarea implică riscul de a intra prea mult pe tărâmul filosofiei, al unei exprimări impersonale, fără accente, fără deliciul ,dezgustul sau iluzia cu iz individual. În subsolul unui alt poem le mulțumeam lui Francisc și Împărătesei pentru sugestii și repetam ideea că orice părere sinceră, care are scop îmbunătățirea stilului este binevenită. Așadar, te aștept oricând să urcăm împreună pianul pe scări

poate, putin, finalul strofei 4 scapa din context, generalizeaza fortat. pare lipit (ultimele 4 versuri). nu-mi pare de acolo...

au totdeauna un element grav, care te îmbracă în sobru, chiar dacă de cele mai multe ori este vorba de patos. dar felul tău de exprimare este cumva definit. mi-a plăcut mult ultima strofă.

dacă as fi femeie ( ziceam intr un poem de al meu ca emi trebuia sa fie femeie) si sictirită de atata iubiri si rahaturi din astea, pasionata de psihanaliza si criminologie, as efectua o reductie fenomenologica, in stil PoMo asa: scârbi doo, where are you? dar pentru ca m ai cucerit cu poemele tale de la inceput, te sarut pe obraz astazi....

Fiorolac = fior +olac În dex olac înseamnă ceva, fără legătură cred, însă încercam să sugerez aurolac... Pentru asta versurile finale au fost la început altele chiar și semnele diacritice pot inspira când sunt inspirate în amestecat cu fiorolac poetic însă cineva s-a plîns de repetiția inspirării și iată că am făcut o varză din ideea inițială. Nu aș fi crezut că e text de peniță după socotelile mele de-acasă.

Percep deja că există două posibilități. Ori ai o xenofobie acerbă împotriva americanilor, fenomen pe care l-am mai observat la unii români care probabil crezînd că scuipînd în americani sînt români mai patrioți decît alții. Deși o privire mai atentă (și mai inteligentă) îți va spune că „manager” este un cuvînt englezesc și nu neaparat american. La fel după cum este și cuvîntul „șerif” de altfel, despre pare pun pariu că 99% din români cred că este cuvînt pur american. Dar evident că dacă simți nevoia să scuipi în americani (cum alții simt nevoia să scuipe în evrei sau în unguri, de exemplu) orice pseudo-argument este justificat. Aceasta este prima posibilitate. A doua posibilitate este că îți dorești să mă ofensezi pe mine care sînt român american. Din nou trebuie să afirm aceasta pentru că „manager” nu este cuvînt neaparat american. Dar probabil că ura împotriva britanicilor este probabil mai puțin la modă astăzi între românii „adevărați”. În orice caz a traduce „manager” cu „director” nu face decît să ne reveleze ignoranța ta, domnule cezar. Pentru că „manager” poate fi eventual tradus cu „gospodar” sau „ispravnic”. Evident însă că oamenii inteligenți din România au preferat un englezism (sau americanism, cum zici tu) unor arhaisme slavone. S-ar putea ca ție însă să îți placă slavonismele. Evident, fiecare cu simpatiile lui. Unii spre occidentul civilizat. Alții spre stepa rusă.
Dar nici cuvîntul „director” nu demonstrează prea mult „patriotism”. Pentru că deși originea lui inițială este latină (de la romanii ăia brutali care ne-au cucerit scumpa noastră Dacie și ne-au violat fetele codane prin Sarmisegetuza), dar, în orice caz, la noi cuvîntul „director”, că despre el făceai vorbire, vine din franceză. Este mai „bună” sau mai „patriotică” franceza decît engleza? Sau are ostilitatea anti-americană subtext politic în timp ce pupincurismul franțuzesc este nobil? Sînt și acestea întrebări care plutesc ca o ceață verzuie peste cămășile țesute în punct românesc ale patrioților români.
Revenind însă la oile noastre. Eu stăruiesc în a considera pocirea limbii române din ignoranță ca fiind o măsură mult mai autentică de nepatriotism decît folosirea cuvîntului „manager”. Parol!

cred că voi mai lucra și la poemul acesta... îți mulțumesc mult, Daniela, pentru lectură și amabilitatea din exprimare, mă bucură să știu că mă citești... un gând de seară spre voi, cu drag,

"Îmi aplec" sună a mișcare reluare, apoi, te "apleci" când te închei la șireturi, te "pleci" când e vorba de respect și considerație. La neînțelegere contribuie și faptul că n-am trecut dedicația, pe care o fac acum, pentru o mai bună înțelegere. Punctele de suspensie sunt foarte importante pentru intonație. Apoi, finalul nu e o aserțiune încheiată, nu e completă, ...mai este ceva și dincolo. Piatra nu este numai atât. Ar fi și imposibil.

Chiar asta e senzația, de poem închis la culoare, și cumva ocolind anumite uși. Mai este o încercare de deschidere undeva la finalul strofei a doua, pentru ca apoi să te întorci la aceleași imposibile treceri. Aș fi spus "atunci când nu îți mai sună altceva decât o fărâmă de timp în buzunarul absenței" (sau altceva de acest gen, lăsând "timp" fără articol, pentru a evita ce ai vrut să eviți). E într-adevăr elegantă poezia ta, și oarecum ca o joacă pe degete a timpului, văzut ca o monedă.