Mărul cunoașterii ne va face oare să ne dăm seama că lumea e o tablă de șah ? Ne dăm reciproc de multe ori câte-un șah mat... Îmi place felul tău de a vedea lumea, Anna. Și nu numai în această poezie.
Mulțumesc, cu simplitate, Hermeneia, pentru "beția tangoului" de cuvinte-lumină. Din al lor centrum răsărind spiritul și în el întorcându-se, ca o renaștere prin alte cuvinte. E timpul născător de oameni și oamenii creatori de timp.
Contul v-a fost trecut la "corespondent" (membrii acestei categorii nu pot comenta) pentru că nu aţi avut activitate pe site.
Dacă doriţi să faceti comentarii, trimiteţi un mail la [email protected], prin care să cereţi reîncadrarea contului la o categorie care permite acest lucru.
Dragă Younger Sister, apreciem interesul tău în menținerea acestui spațiu la nivelul pe care ni l-am propus. Deși nu cred în principiu că este nimic rău în a avea de la toți membrii hermeneia un astfel de feed back, aș aprecia dacă am merge puțin mai departe și am realiza că nu orice spațiu este propice unor astfel de abordări. Pe viitor, ți-aș propune să încerci să abordezi în primul rând autorul în situația în care consideri că textul său are valențe pe care tu nu le consideri artistice. Dar haide să nu confundăm aceasta cu încălcarea regulamentului. Membrii consiliului nu au apreciat că acest text ar conține nici pornografie, nici elemente profanatoare. În orice societate există căi de reglare, dar anarhia nu este una dintre ele. Dacă tu, din dorința de a îmbunătăți ceva sau a semnala o neregulă, ești prima care încalci regulamentul, nu vei obține nimic altceva decât o nouă abatere a atenției de la interesul pentru care suntem cu toții aici. Ai căi la îndemână: purtarea unei discuții în limitele polemicii literare cu autorul, sesizarea consiliului pe adresa sa oficială, scrierea unui articol pe o temă care să atingă și subiectul respectiv etc. Dar NU apelarea de maniera pe care ai ales-o tu. Te asigur încă o dată că nu va avea nimeni nimic de câștigat dacă tu vei porni de la principiul că trebuie să faci circ pentru a-ți face auzită părerea. Încearcă, te rog, să fii prima care menține nivelul dorit de respect și interes pentru literatură, și te asigur că vom avea cu toții ceva de învățat unii de la alții. În situația dată însă, te voi ruga să nu mai postezi sub acest text sau sub altele comentarii care nu legătură cu textul (pentru că nu, tu nu te-ai referit la text, ci ai cerut "As dori sa stiu cum se impaca prevederile acestui din regulament cu textul si calitatea autorului."). Alege o altă cale din cele sugerate, fără însă a abuza în abordare (și știm amândouă despre ce vorbesc), și ai putea să fii mai edificată sau să ridici probleme cu mult mai mult succes decât intervenția ta aici, care nu a făcut altceva decât să îți atragă o avertizare. Dacă te deranjează aspecte ca acela ultim invocat de către tine, în ultimul tău comentariu, scrie un articol documentat și postează-l. Încearcă să faci legătura, dacă ea există, cu tendințe ale literaturii moderne, și ai să ai parte, probabil, de o polemică adevărată care poate să și însemne ceva mai mult decât un simplu schimb de replici usturătoare, acuzații gratuite ș.a.m.d. în subsolul unui text.
Da dom'le, iată in sfîrșit o poezie fără sîni și fără cur. Că ajunsesem să fac tic nervos. Erau autori (nu spun numele că încă e vii) la care aveam groază să mai deschid pagina, nu de alta dar iar pipăituri și anatomii refulate de nu mai știam pe unde să mă feresc ca să citesc și eu ceva. Era ca la televiziunea română unde nu știi dacă pipița de la buletinul meteo e la programul de striptiz sau vrea să îți spună că dă cancerul în Moldova. În orice caz textul de față e reușit. Poate mai puțin finalul cu bășcălia aia de bucali. Poate că ultimele trei versuri chiar sînt în plus. Mie însă mi-a funcționat textul ăsta ca o gură de aer tare. De mare. Remarc strofa: "cum de nu mai trăisem ceasul acesta de amurg când plecam în larg ea se întorcea din zare se oprea pe țărm chiar în locul în care mă aflam și îmi striga cu toată puterea din plămânii ei mici grecii ăștia mereu născocesc câte ceva"
E poetic punctul acesta de privire mobil, un loc geometric oscilatoriu după reguli ştiute, nuanţat îndeosebi de strofa a doua care e de excepţie. (Chiar dacă, privind mai atent, descoperi acolo o cacofonie ascunsă, care cred că de fapt nici nu există).
O să sune ciudat, dar eu mă bucur și când nu-mi comentezi un text, în sensul în care mă gândesc "well, dacă n-a spus nimic, it can't be that bad". Știu că ești pretențios și îți multumesc pentru observațiile făcute acum. O să văd de unde elimin o referire la ofițer și medic.
mai mult revoltă, decât rugăciune, de remarcat unele metafore, precum "Să-mi adoarmă dorul meu de cer,/Îmi prescriu cârpite biberoane" câteva observații: - "Că nădejdea mea e-un straniu ou!"- forțaj aproape anecdotic, de evitat, oricât de îndepărtată ar fi stamba prozodică - "induc injecții" - alură de truism chircit - "vieții/înțelepții", "biberoane/Doamne" - rime imperfecte, improprii unei rugi - multe virgule, unele fără loc, de exemplu în "Boala mea de Tine, le produce"...
mulțumesc Cailean. Chiar apreciez comentariul tău și aducerea în dicuție a lui Coșeriu. Și Leonard Bernstein dacă nu mă înșel împărtășea o opinie asemănătoare. Evident există societăți sau culturi cu diferite grade de poezie în limbajul lor. Cele mai vechi, mai tradiționale par să conțină mai mult. Care a fi cauza? Este vorba de vechimea lor, de faptul că au fost mai multă vreme „expuse” la istorie, la cultură, la filozofie? Evident o limbă este diferită de alta după cum o istorie este diferită de alta. Deși pragmatismul și „schematismul” unor limbi par să le dezavantajeze ca și abilitate de a comunica poetic, totuși aceste „apucături pragmatice” ale unor civilizații se dovedesc benefice pentru literatura și implicit poezia acelei limbi. Să luăm exemplul limbii române care probabil nu a avut o formă scrisă consolidată (și nici o tipografie semnificativă) cam pînă în a doua jumătate a secolului 19 a pierdut nenumărate ocazii să înregistreze pentru posteritate și să impună universal propriul etos. La urma urmei nu am nici o îndoială că în două mii de ani au existat mulți Eminescu și multe Miorițe. Dar s-au pierdut. Pe de altă parte, limba engleză sau franceză sau germană (ca să nu mai pomenesc de cea italiană) au profitat de pragmatismul științific pentru ca să rămînă. La urma urmei nu cred că limba germană este mai poetică decît limba română după cum nu cred că nemții sînt mai poeți decît românii. Dar nu românii au inventat tiparnița cu piese mobile și nici nu au implementat-o decît mult prea tîrziu. Deci există acest paradox. Și cred că acest pardox apare și astăzi. După parerea mea (și nu numai) revoluția computerelor și a internetului este echivalentă ca magnitudine social-culturală la nivelul civilizației cu revoluția Gutenberg. Cu alte cuvinte sînt convins că și pe vremea aceea au fost mulți tradiționaliști care au spus că tiprnița fața de cuvîntul scris este „lumească, facilă sau poate chiar diavolească”. Mulți au luptat și atunci pentru „valorile tradiționale”. Dar și atunci ca și acum a nu înțelege „mersul vremurilor” e păgubos. Literatura pe hîrtie, oricît de dragă nouă, va dispare. Va fi înlocuită de literatura digitală. Dar la urma urmei ce conteză! „Limbajul poetic este limbajul absolut.” El nu este tributar mediului de propagare sau depozitare.
Ah, mi-ar fi plăcut un de ce, cum și pentru că altfel citești grăbit, ca da.. da.. e dublură.. și el, și ea, și.. incredibil? DE CE? Episod din Zona crepusculară. Altfel bine scris, mai ales bine descris, imaginile celor trei personaje de la început extrem de bine conturate în descrieri, îi vezi, îi miroși, dar unde s-au dus? De ce s-au dus? Scriere cursivă, curată, atentă, George eu te-am mai citit și prin alte părți, știu că ești bun, dar acum m-ai umplut de ciudă. Ok, pentru că-s universuri paralele și pentru că poți, dar de ce? :)
Bianca obs. : roșu permanent - e o nuanță de roșu, pictorii știu. Cred că și tu. Am eliminat totuși "întotdeauna", e inclus în sens. Aici, da, ai perfectă dreptate.
mulțumesc pentru păreri și sugestii, îmi sunt de ajutor. îmi pare rău că timpul nu îmi perimte să răspund la fiecare în parte. vă mulțumesc. vă aștept și la alte poeme. Madim
parerea mea este ca textul ar fi iesit mult mai bine daca ai fi renuntat la prea multele detalii descriptive si cuvinte de legatura. asa cum e acum suna mai degraba a anecdota si mult mai putin a poezie
...Poate fi această formă hibridă un prim pas spre versul alb, postmodern (?), formă în care ideea nu suferă atâta diluare ca în cea clasică.
...Totuşi, mi se pare că ţi-e greu (ori nu sesizezi) unele amănunte supărătoare care ţin textul (încă în mare parte) în zona instrumentelor poetice clasice. Exp:
"e tata plin de aburi de alcool", unde accepţi doi supărători "de", doar pentru a obţine rima lui "alcool". O posibilă rezolvare: e tata prins în aburii de-alcool"
"că-i el real", pe lângă faptul că sună ca o nucă (no offence), pare o rezolvare concluzivă simplistă. (Din cauza lipsei punctuaţiei, nu-mi pot da seama exact a cărei premise e)
"astup cu greu cu muzica din cască" (cu/cu) - de ce nu "astup greoi" (ori orice alt adverb care se ptoriveşte sensului, fără să conţină "cu")
Remarc finalul de o detaşare lirică exemplară, având un caracter personlo-lapidar, oferind un feeling cumpătat, sobru... Păcat că restul nu se ridică la înălţimea acestuia.
reduce universalul la particular infrumusetandu-l, cerul devine ceva intim, ceva intre ryoko si karumi. iar floarea de salcam absoarbe aceasta intimitate, aceasta puritate a cerului pentru a sublinia frumosul si prin parfum plus culoare. da, merita semnul meu de apreciere!
nu ma impresioneaza. povestea unor nuci putea a se termina mai bine, incepuse promitator, dar a cam cazut in fasole. e bineinteles doar o parere, cu tot respectul pt autor, fiindca stiu ca uneori imi apreciaza scrierile. dar aici, fata de alte scrieri ale dansului, citite de mine, devine sentimental si bate in patetic. cu respect.
poate nu știu de ce acest rosario cu un citat din platon, dar fără o idee din platon, a fost ocolit. extrem de îndrăzneț și interpretabil. dar, deși îmi place și cred că e reușit, nu prea e din filmul acesta. autorul mă mai poate lămuri, totuși.
Mi-am dat seama pe parcurs.
Am început să scriu emotiv şi parcă totul se-ntâmpla acum...
Am retrăit într-un fel acele momente de tensiune.
Eram doar un copil ce simţea pentru prima oară o mare pierdere în viaţă.
Pe atunci nu ştiam cum să descriu şi poate că nici acum nu sunt prea pregătit, dar am încercat să folosesc aceleaşi cuvinte de odată.
Mulţumesc pentru trecere şi semn!
Aceste argumente mă vor ajuta să cresc odată cu voi şi să răzbesc mai departe.
personal nu pot spune despre acest text că este bun doar pentru că el curge frumos. nu este suficient pentru mine ca cititor. putem scrie cuvinte care să curgă frumos chiar dacă asociem maimuţă cu muşama, şi putem spune wow, e genial.
"poate că ai dreptate
aluniţa pe care o mângâi
cu tandreţea unui orb
are potenţial"
aluniţa în acest context îmi aduce un disconfort, nu are potenţial, în sensul că dacă iau aceste versuri şi le vizualizez, văd o aluniţă care mai este şi mângâiată.
nu mi se pare nici intim, nici profund. e greu să scoţi ceva de calitate în poezie discutând despre aluniţă. de ce nu despre bătătura sandalei.
apoi
"aluniţa asta are noaptea profilul tău
quezalcoatl îţi stă pe umeri
o senzaţie de neîmplinire
subţiază căpăstrul zilei" - să fim serioşi. facem profilul cuiva din orice: din bambus, din vată de zahăr dar să vizualizez, repet, o aluniţă cu chipul cuiva, mă abţin.
"eşti ofranda
sunt piatra pe care vei curge" - extrem de banal dacă nu chiar reduntant prin simplitate.
singura strofă care cât de cât merge spre bine este strofa a doua.
schita de genul celor cu poanta finala. superficial tratata. prea multe diminutive (animăluț ,câinișor,“fieruța”,flecușteț, căpșorul, lăbuțe, codița, jevruța etc). titlul este un "cliseu de cliseu". este insa o parere proprie, sper sa te gindesti la asta.
textul incepe prost din start (prin consemnarea jurnalistica:mai am cîteva minute de trăit) si nu se dezminte pe parcurs. ex: ceea ce a contat nu mai contează episcopii dogii chiar cardinalul (aici doar o ureche ne-inginereasca ar putea depista cacofonia) spre a inmuia gustul de zaț lingvistic, textul pune la dispozitia cititorului (-nefericitul!) si o suita distonica de clisee: carnavalul nopților albe cortul cel mare zîmbetul ei ca o floare dorul strivit între gheare cînd noaptea în brațele zilei se stinge și moare ,etc.... ritmul este unul de cavalcada, ceea ce s-ar potrivi agoniei actantului liric. dar poate nu e nevoie sa mergem atat de departe cu hermeneutica: agonia s-ar putea sa fie a vocii lirice, incapatanata in a raspunde anuntului refuzat de ziare, dar acceptat pe Herm.: "caut barbat".... prin rimele suparatoare (terminate in re), reptetitia obsedanta (caut femeie), scriitura directa si exacta (consecinta unei ireformabile formatari profesionale, poate chiar intelectuale, ar specula unii), textul de fata reprezinta un triumf exemplar al cuvintelor utilizate in contra indicatiilor poeziei. un lucru obisnuit, daca luam in calcul profilul literar al autorului.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mărul cunoașterii ne va face oare să ne dăm seama că lumea e o tablă de șah ? Ne dăm reciproc de multe ori câte-un șah mat... Îmi place felul tău de a vedea lumea, Anna. Și nu numai în această poezie.
pentru textul : figurine albnegre deMulțumesc, cu simplitate, Hermeneia, pentru "beția tangoului" de cuvinte-lumină. Din al lor centrum răsărind spiritul și în el întorcându-se, ca o renaștere prin alte cuvinte. E timpul născător de oameni și oamenii creatori de timp.
pentru textul : jurnal de nesomn V deBună seara!
Contul v-a fost trecut la "corespondent" (membrii acestei categorii nu pot comenta) pentru că nu aţi avut activitate pe site.
pentru textul : Leo Butnaru văzut de Glebus Sainciuc deDacă doriţi să faceti comentarii, trimiteţi un mail la [email protected], prin care să cereţi reîncadrarea contului la o categorie care permite acest lucru.
aha, mi-ai dat o idee...
pentru textul : de mâine mă scumpesc și eu deDragă Younger Sister, apreciem interesul tău în menținerea acestui spațiu la nivelul pe care ni l-am propus. Deși nu cred în principiu că este nimic rău în a avea de la toți membrii hermeneia un astfel de feed back, aș aprecia dacă am merge puțin mai departe și am realiza că nu orice spațiu este propice unor astfel de abordări. Pe viitor, ți-aș propune să încerci să abordezi în primul rând autorul în situația în care consideri că textul său are valențe pe care tu nu le consideri artistice. Dar haide să nu confundăm aceasta cu încălcarea regulamentului. Membrii consiliului nu au apreciat că acest text ar conține nici pornografie, nici elemente profanatoare. În orice societate există căi de reglare, dar anarhia nu este una dintre ele. Dacă tu, din dorința de a îmbunătăți ceva sau a semnala o neregulă, ești prima care încalci regulamentul, nu vei obține nimic altceva decât o nouă abatere a atenției de la interesul pentru care suntem cu toții aici. Ai căi la îndemână: purtarea unei discuții în limitele polemicii literare cu autorul, sesizarea consiliului pe adresa sa oficială, scrierea unui articol pe o temă care să atingă și subiectul respectiv etc. Dar NU apelarea de maniera pe care ai ales-o tu. Te asigur încă o dată că nu va avea nimeni nimic de câștigat dacă tu vei porni de la principiul că trebuie să faci circ pentru a-ți face auzită părerea. Încearcă, te rog, să fii prima care menține nivelul dorit de respect și interes pentru literatură, și te asigur că vom avea cu toții ceva de învățat unii de la alții. În situația dată însă, te voi ruga să nu mai postezi sub acest text sau sub altele comentarii care nu legătură cu textul (pentru că nu, tu nu te-ai referit la text, ci ai cerut "As dori sa stiu cum se impaca prevederile acestui din regulament cu textul si calitatea autorului."). Alege o altă cale din cele sugerate, fără însă a abuza în abordare (și știm amândouă despre ce vorbesc), și ai putea să fii mai edificată sau să ridici probleme cu mult mai mult succes decât intervenția ta aici, care nu a făcut altceva decât să îți atragă o avertizare. Dacă te deranjează aspecte ca acela ultim invocat de către tine, în ultimul tău comentariu, scrie un articol documentat și postează-l. Încearcă să faci legătura, dacă ea există, cu tendințe ale literaturii moderne, și ai să ai parte, probabil, de o polemică adevărată care poate să și însemne ceva mai mult decât un simplu schimb de replici usturătoare, acuzații gratuite ș.a.m.d. în subsolul unui text.
pentru textul : keep my secret well deDa dom'le, iată in sfîrșit o poezie fără sîni și fără cur. Că ajunsesem să fac tic nervos. Erau autori (nu spun numele că încă e vii) la care aveam groază să mai deschid pagina, nu de alta dar iar pipăituri și anatomii refulate de nu mai știam pe unde să mă feresc ca să citesc și eu ceva. Era ca la televiziunea română unde nu știi dacă pipița de la buletinul meteo e la programul de striptiz sau vrea să îți spună că dă cancerul în Moldova. În orice caz textul de față e reușit. Poate mai puțin finalul cu bășcălia aia de bucali. Poate că ultimele trei versuri chiar sînt în plus. Mie însă mi-a funcționat textul ăsta ca o gură de aer tare. De mare. Remarc strofa: "cum de nu mai trăisem ceasul acesta de amurg când plecam în larg ea se întorcea din zare se oprea pe țărm chiar în locul în care mă aflam și îmi striga cu toată puterea din plămânii ei mici grecii ăștia mereu născocesc câte ceva"
pentru textul : dombi demulţumesc de trecere şi popasul făcut pe aici.
pentru textul : Laudă apelor cele mari dePentru finalul genial.
pentru textul : laparovision deE poetic punctul acesta de privire mobil, un loc geometric oscilatoriu după reguli ştiute, nuanţat îndeosebi de strofa a doua care e de excepţie. (Chiar dacă, privind mai atent, descoperi acolo o cacofonie ascunsă, care cred că de fapt nici nu există).
pentru textul : există viaţă după noapte deO să sune ciudat, dar eu mă bucur și când nu-mi comentezi un text, în sensul în care mă gândesc "well, dacă n-a spus nimic, it can't be that bad". Știu că ești pretențios și îți multumesc pentru observațiile făcute acum. O să văd de unde elimin o referire la ofițer și medic.
pentru textul : un vag miros de pâine demai mult revoltă, decât rugăciune, de remarcat unele metafore, precum "Să-mi adoarmă dorul meu de cer,/Îmi prescriu cârpite biberoane" câteva observații: - "Că nădejdea mea e-un straniu ou!"- forțaj aproape anecdotic, de evitat, oricât de îndepărtată ar fi stamba prozodică - "induc injecții" - alură de truism chircit - "vieții/înțelepții", "biberoane/Doamne" - rime imperfecte, improprii unei rugi - multe virgule, unele fără loc, de exemplu în "Boala mea de Tine, le produce"...
pentru textul : Rugă de fiecare zi demulțumesc Cailean. Chiar apreciez comentariul tău și aducerea în dicuție a lui Coșeriu. Și Leonard Bernstein dacă nu mă înșel împărtășea o opinie asemănătoare. Evident există societăți sau culturi cu diferite grade de poezie în limbajul lor. Cele mai vechi, mai tradiționale par să conțină mai mult. Care a fi cauza? Este vorba de vechimea lor, de faptul că au fost mai multă vreme „expuse” la istorie, la cultură, la filozofie? Evident o limbă este diferită de alta după cum o istorie este diferită de alta. Deși pragmatismul și „schematismul” unor limbi par să le dezavantajeze ca și abilitate de a comunica poetic, totuși aceste „apucături pragmatice” ale unor civilizații se dovedesc benefice pentru literatura și implicit poezia acelei limbi. Să luăm exemplul limbii române care probabil nu a avut o formă scrisă consolidată (și nici o tipografie semnificativă) cam pînă în a doua jumătate a secolului 19 a pierdut nenumărate ocazii să înregistreze pentru posteritate și să impună universal propriul etos. La urma urmei nu am nici o îndoială că în două mii de ani au existat mulți Eminescu și multe Miorițe. Dar s-au pierdut. Pe de altă parte, limba engleză sau franceză sau germană (ca să nu mai pomenesc de cea italiană) au profitat de pragmatismul științific pentru ca să rămînă. La urma urmei nu cred că limba germană este mai poetică decît limba română după cum nu cred că nemții sînt mai poeți decît românii. Dar nu românii au inventat tiparnița cu piese mobile și nici nu au implementat-o decît mult prea tîrziu. Deci există acest paradox. Și cred că acest pardox apare și astăzi. După parerea mea (și nu numai) revoluția computerelor și a internetului este echivalentă ca magnitudine social-culturală la nivelul civilizației cu revoluția Gutenberg. Cu alte cuvinte sînt convins că și pe vremea aceea au fost mulți tradiționaliști care au spus că tiprnița fața de cuvîntul scris este „lumească, facilă sau poate chiar diavolească”. Mulți au luptat și atunci pentru „valorile tradiționale”. Dar și atunci ca și acum a nu înțelege „mersul vremurilor” e păgubos. Literatura pe hîrtie, oricît de dragă nouă, va dispare. Va fi înlocuită de literatura digitală. Dar la urma urmei ce conteză! „Limbajul poetic este limbajul absolut.” El nu este tributar mediului de propagare sau depozitare.
pentru textul : Ce rost are poezia? deAh, mi-ar fi plăcut un de ce, cum și pentru că altfel citești grăbit, ca da.. da.. e dublură.. și el, și ea, și.. incredibil? DE CE? Episod din Zona crepusculară. Altfel bine scris, mai ales bine descris, imaginile celor trei personaje de la început extrem de bine conturate în descrieri, îi vezi, îi miroși, dar unde s-au dus? De ce s-au dus? Scriere cursivă, curată, atentă, George eu te-am mai citit și prin alte părți, știu că ești bun, dar acum m-ai umplut de ciudă. Ok, pentru că-s universuri paralele și pentru că poți, dar de ce? :)
pentru textul : Multiplu de unu deBianca obs. : roșu permanent - e o nuanță de roșu, pictorii știu. Cred că și tu. Am eliminat totuși "întotdeauna", e inclus în sens. Aici, da, ai perfectă dreptate.
pentru textul : concert pentru vioară nesculptată demulțumesc pentru păreri și sugestii, îmi sunt de ajutor. îmi pare rău că timpul nu îmi perimte să răspund la fiecare în parte. vă mulțumesc. vă aștept și la alte poeme. Madim
pentru textul : Labirint deparerea mea este ca textul ar fi iesit mult mai bine daca ai fi renuntat la prea multele detalii descriptive si cuvinte de legatura. asa cum e acum suna mai degraba a anecdota si mult mai putin a poezie
pentru textul : Sarea Pământului deAlma, multumesc. Cred ca te co-optez in juriul de decernare a acestui premiu :-) Andu
pentru textul : două mâini depe mine m-a emoționat acest poem. felicitări Adrian pentru cât ai deschis din tine și pentru cum ai deschis!
pentru textul : Noapte bună, copii de...Poate fi această formă hibridă un prim pas spre versul alb, postmodern (?), formă în care ideea nu suferă atâta diluare ca în cea clasică.
...Totuşi, mi se pare că ţi-e greu (ori nu sesizezi) unele amănunte supărătoare care ţin textul (încă în mare parte) în zona instrumentelor poetice clasice. Exp:
"e tata plin de aburi de alcool", unde accepţi doi supărători "de", doar pentru a obţine rima lui "alcool". O posibilă rezolvare: e tata prins în aburii de-alcool"
"că-i el real", pe lângă faptul că sună ca o nucă (no offence), pare o rezolvare concluzivă simplistă. (Din cauza lipsei punctuaţiei, nu-mi pot da seama exact a cărei premise e)
"astup cu greu cu muzica din cască" (cu/cu) - de ce nu "astup greoi" (ori orice alt adverb care se ptoriveşte sensului, fără să conţină "cu")
Remarc finalul de o detaşare lirică exemplară, având un caracter personlo-lapidar, oferind un feeling cumpătat, sobru... Păcat că restul nu se ridică la înălţimea acestuia.
O părere.
pentru textul : casetofonul fisher dereduce universalul la particular infrumusetandu-l, cerul devine ceva intim, ceva intre ryoko si karumi. iar floarea de salcam absoarbe aceasta intimitate, aceasta puritate a cerului pentru a sublinia frumosul si prin parfum plus culoare. da, merita semnul meu de apreciere!
pentru textul : Haiku denu ma impresioneaza. povestea unor nuci putea a se termina mai bine, incepuse promitator, dar a cam cazut in fasole. e bineinteles doar o parere, cu tot respectul pt autor, fiindca stiu ca uneori imi apreciaza scrierile. dar aici, fata de alte scrieri ale dansului, citite de mine, devine sentimental si bate in patetic. cu respect.
pentru textul : Sentiment de septembrie depoate nu știu de ce acest rosario cu un citat din platon, dar fără o idee din platon, a fost ocolit. extrem de îndrăzneț și interpretabil. dar, deși îmi place și cred că e reușit, nu prea e din filmul acesta. autorul mă mai poate lămuri, totuși.
pentru textul : rosario deVremea aia, bate-o vina, ce mă mai bântuie... de la o vreme. Bună sugestie, schimbăm, modificăm...
Vă rog, nu mai folosiţi pluralul ăla de reverenţă cu mine, că mă simt de 140 de ani. Şi io n-am decât 135!
Cât despre râs şi imaginaţie debordantă, ambele fac bine la sănătate, din câte am auzit. Mulţumesc de trecere!
pentru textul : Cavalerul Trac decam în aceeaşi cheie am scris recent.
pentru textul : in extremis dein extremis finalul textului.
în orice caz, e un ţipăt acolo. se aude...
nu e neaparat prost dar inca mai are locuri comune si vrea sa termine prea previzibil
pentru textul : Alegoria propriului eu deMi-am dat seama pe parcurs.
Am început să scriu emotiv şi parcă totul se-ntâmpla acum...
Am retrăit într-un fel acele momente de tensiune.
Eram doar un copil ce simţea pentru prima oară o mare pierdere în viaţă.
Pe atunci nu ştiam cum să descriu şi poate că nici acum nu sunt prea pregătit, dar am încercat să folosesc aceleaşi cuvinte de odată.
Mulţumesc pentru trecere şi semn!
Aceste argumente mă vor ajuta să cresc odată cu voi şi să răzbesc mai departe.
Mulţumirile mele!
pentru textul : va veni o vreme depersonal nu pot spune despre acest text că este bun doar pentru că el curge frumos. nu este suficient pentru mine ca cititor. putem scrie cuvinte care să curgă frumos chiar dacă asociem maimuţă cu muşama, şi putem spune wow, e genial.
pentru textul : desperado de"poate că ai dreptate
aluniţa pe care o mângâi
cu tandreţea unui orb
are potenţial"
aluniţa în acest context îmi aduce un disconfort, nu are potenţial, în sensul că dacă iau aceste versuri şi le vizualizez, văd o aluniţă care mai este şi mângâiată.
nu mi se pare nici intim, nici profund. e greu să scoţi ceva de calitate în poezie discutând despre aluniţă. de ce nu despre bătătura sandalei.
apoi
"aluniţa asta are noaptea profilul tău
quezalcoatl îţi stă pe umeri
o senzaţie de neîmplinire
subţiază căpăstrul zilei" - să fim serioşi. facem profilul cuiva din orice: din bambus, din vată de zahăr dar să vizualizez, repet, o aluniţă cu chipul cuiva, mă abţin.
"eşti ofranda
sunt piatra pe care vei curge" - extrem de banal dacă nu chiar reduntant prin simplitate.
singura strofă care cât de cât merge spre bine este strofa a doua.
schita de genul celor cu poanta finala. superficial tratata. prea multe diminutive (animăluț ,câinișor,“fieruța”,flecușteț, căpșorul, lăbuțe, codița, jevruța etc). titlul este un "cliseu de cliseu". este insa o parere proprie, sper sa te gindesti la asta.
pentru textul : În umbra privirii albastre detextul incepe prost din start (prin consemnarea jurnalistica:mai am cîteva minute de trăit) si nu se dezminte pe parcurs. ex: ceea ce a contat nu mai contează episcopii dogii chiar cardinalul (aici doar o ureche ne-inginereasca ar putea depista cacofonia) spre a inmuia gustul de zaț lingvistic, textul pune la dispozitia cititorului (-nefericitul!) si o suita distonica de clisee: carnavalul nopților albe cortul cel mare zîmbetul ei ca o floare dorul strivit între gheare cînd noaptea în brațele zilei se stinge și moare ,etc.... ritmul este unul de cavalcada, ceea ce s-ar potrivi agoniei actantului liric. dar poate nu e nevoie sa mergem atat de departe cu hermeneutica: agonia s-ar putea sa fie a vocii lirice, incapatanata in a raspunde anuntului refuzat de ziare, dar acceptat pe Herm.: "caut barbat".... prin rimele suparatoare (terminate in re), reptetitia obsedanta (caut femeie), scriitura directa si exacta (consecinta unei ireformabile formatari profesionale, poate chiar intelectuale, ar specula unii), textul de fata reprezinta un triumf exemplar al cuvintelor utilizate in contra indicatiilor poeziei. un lucru obisnuit, daca luam in calcul profilul literar al autorului.
pentru textul : caut femeie deno hard feelings, right?
pentru textul : ROTUND dePEACE!
Pagini