mulțumesc Cailean. Chiar apreciez comentariul tău și aducerea în dicuție a lui Coșeriu. Și Leonard Bernstein dacă nu mă înșel împărtășea o opinie asemănătoare. Evident există societăți sau culturi cu diferite grade de poezie în limbajul lor. Cele mai vechi, mai tradiționale par să conțină mai mult. Care a fi cauza? Este vorba de vechimea lor, de faptul că au fost mai multă vreme „expuse” la istorie, la cultură, la filozofie? Evident o limbă este diferită de alta după cum o istorie este diferită de alta. Deși pragmatismul și „schematismul” unor limbi par să le dezavantajeze ca și abilitate de a comunica poetic, totuși aceste „apucături pragmatice” ale unor civilizații se dovedesc benefice pentru literatura și implicit poezia acelei limbi. Să luăm exemplul limbii române care probabil nu a avut o formă scrisă consolidată (și nici o tipografie semnificativă) cam pînă în a doua jumătate a secolului 19 a pierdut nenumărate ocazii să înregistreze pentru posteritate și să impună universal propriul etos. La urma urmei nu am nici o îndoială că în două mii de ani au existat mulți Eminescu și multe Miorițe. Dar s-au pierdut. Pe de altă parte, limba engleză sau franceză sau germană (ca să nu mai pomenesc de cea italiană) au profitat de pragmatismul științific pentru ca să rămînă. La urma urmei nu cred că limba germană este mai poetică decît limba română după cum nu cred că nemții sînt mai poeți decît românii. Dar nu românii au inventat tiparnița cu piese mobile și nici nu au implementat-o decît mult prea tîrziu. Deci există acest paradox. Și cred că acest pardox apare și astăzi. După parerea mea (și nu numai) revoluția computerelor și a internetului este echivalentă ca magnitudine social-culturală la nivelul civilizației cu revoluția Gutenberg. Cu alte cuvinte sînt convins că și pe vremea aceea au fost mulți tradiționaliști care au spus că tiprnița fața de cuvîntul scris este „lumească, facilă sau poate chiar diavolească”. Mulți au luptat și atunci pentru „valorile tradiționale”. Dar și atunci ca și acum a nu înțelege „mersul vremurilor” e păgubos. Literatura pe hîrtie, oricît de dragă nouă, va dispare. Va fi înlocuită de literatura digitală. Dar la urma urmei ce conteză! „Limbajul poetic este limbajul absolut.” El nu este tributar mediului de propagare sau depozitare.
Lyset, prin versurile tale ai reusit sa transmiti o stare. Si poate ca s-ar fi continuat daca nu ajungeam la acea "pagina alba in suflet". Da, mi-a placut bineinteles si acea incheiere! Cu siguranta te voi mai citi!
p.s. poate elimini acele "surplusuri" mentionate de Profetul.
pentru că, și e sigur, agreez acest tip de discurs în care surprinzi cu finețe cel mai mic aspect al realității, cu toate că titlul nu mă încântă deloc, dar pentru final (ultimele 2s) ai semnul meu de prețuire. frumos, mi-a plăcut.
Eu am găsit precizarea limpede în pct. 14 din regulament. Mă gândesc cum să poată fi ușor vizibilă de orice autor (membru) sau cititor. Oare pe prima pagină un text "info" cu link la regulament? Acum într-adevăr este clar pentru oricine.
uneori, gândurile tale, se suprapun, un fel de alter ego al propriilor mele gânduri
nu am prea lăsat semn la poemele tale, nespus de frumoase de altfel, pentru că răscolesc, pentru că dor
Vă mulțumesc mult pentru mesaje. Iată și răspunsul meu, conform așteptărilor: "dragostea mea e o mașină veche de scris cuvintele curg între file precum îngerii lui altaiyr & nichita luna care apare aici e o plasă galbenă și fiecare cititor al acestui text trebuie să stea în ea pe cer timp de o noapte ascult alte piese verzi depășite ele sunt covorașele mele fermecate din folderul zestre prin galbena plasă a lunii primăvara asta mi se scurge cu totul sunt in românia și cresc dimineți în care pielea mea străvezie miroase a lună râd e versul de care îmi amintesc acum când dragostea mea e o scară de griuri și seamănă puțin cu mirabile dictu"
wow. emilian, asta nu este ok. si trebuia sa ne anunti. cristina moldoveanu este membra hermeneia iar daca acesta este cu adevarat gestul ei atunci va trebui cu siguranta sa il clarificam si sa luam niste masuri.
Text-ecou, puzzle ori domino. Dar fără caracter ludic. Fragmente discursive care aduc fragmente. Dar nu fragmentează ideatic. Tragicul existenţial, fără valenţe estetice, străbătut de tuşe sarcastice. O scuturare (de viaţă) testamentară. Pe alocuri, dureroasă, pe alocuri resemnată, pe alocuri înţeleaptă, pe alocuri, ignorantă. Sictir (liric()de rigoare, timbru grav, fără superioritate, superficialitate.
Dpmdv, o împletire firească între poezia veritabilă şi travaliul tehnic. Exponenţii tropici nu înghit mesajul. Oralitatea, instantaneele sunt obţinute echilibrat, din (aparentul) limbaj frust schimbat (şi schimbând) metafora. Autorul nu se lamentează, nu se plânge, nu ne vorbeşte de doctrina/rutina sa interioară moştenite de la adresanţii "scrisorilor". Nu mizează pe efecte lingvistice extreme, pe ambiguitate, pe şocuri imagistice. Totul se derulează, parcă, la prima mână. Ca şi cum ai vărui o casă, fără să te uiti la varul din găleată, dar ştiind cu exactitate măsura de pe bidinea.
Pentru mine, textul e prea scurt. E dureros, pe undeva, e "inspirant" pe altundeva, e sincer peste tot. Mă face un cititor intim.
De reproşat: începutul, prima unitate. Mi se pare puţintel teribilă faţă de rest + unele alunecări minore (câte un adjectiv, câte o prepoziţie), chestii care se pot curăţa lejer.
De remarcat (multe, dar mă opresc aici:) "nu mi-a fost niciodată frică să zbor
mai mult mi-a fost frică să tac" - în sfârşit tăcerea nu mai este ridicată în slăvi. Ca O. Paler, consider că, de cele mai multe ori, tăcerea e mult inferioară cuvântului.
Îmi place acest stil laconic de expresie, aproape ambiguu, dar fără a cădea în echivoc. Formula de început e de-a dreptul cuceritoare, extrasenzorială, dar imaginile se materializează treptat, interacţionează vizual şi tactil cu cititorul, oferindu-i acestuia experierea efectelor unei "interferenţe", păstrând însă secretul naturii acesteia. Se spune tot ce este esenţial, dar nu reuşeşti să cunoşti decât în parte.
repet, dragă domnule Djamal: e hidos să îți placă o femeie doar că geme... eu, ca o sufragetă convinsă, consider că e un atac la FEMEIE la institutia ei. în plus, ai copiat titlul de Stefan Banica Jr.....Brrrrrrr!
mai poate fi însă și așa: citatul să fie un punct deplecare, discursul să fie un fel propriu al nevoii de sens, iar mintea menită să-l pătrundă să poată și ea să fie pusă la încercare.. poate tocmai "predicadesubmunte" e poate semnul menit să ne rătăcească, să ne încâlcească prin cărări.. însă asta înseamnă tocmai că autorul nu dorește să ni se întâmple foarte periculos..:) eu mă mulțumesc să descifrez aici, drumul..
O baladă al cărui lirism rezonează câteodată și celorlalți prin încăperea iernii de absint. Cele trei variațiuni (sau strofe) par să alcătuiască întregul, ca un refren binevenit. Un descriptiv reușit "Tăcere-n jur și doar spre cer, sfârșit, urla un lup cu blana de-antracit; treceam tiptil prin holdele de cruci, iar vulpile-o zbugheau printre uluci." Superbă metafora: "Te iert Serioja dar – să nu mă minți – de ce te urci pe sfoară către sfinți ?" un typo:"S-a-ncolocit".
pai eu zic alina sa intorci monitorul la 90 de grade (counterclockwise) si vezi poate e mai bine asa eu tot n-am inteles de ce via sepia nu poate fi de la nord la sud ci trebuie sa fie de la vest la est
alma, Comentariile dumneavoastră mă onorează întotdeauna. Pot spune că atunci când am scris acest poem trăiam, simultan, o stare de rugaciune și una de liniște. În legătură cu observațiile făcute, este posibil ca substantivul "brichetă", aparținător universului tehnic, să vă pară oarecum strident într-un inventar de nume aparținătoare, să zic așa, naturii "pure". Simt totuși că acolo e locul lui și nu l-aș schimba pentru nimic în lume. În ceea ce privește construcția: "sufletul meu plânge după tine", cred că ea este, la limită, acceptabilă într-un limbaj mai colocvial. Mulțumesc pentru comentariu și să auzim numai de bine, Mircea Florin Sandru
Pentru atmosfera atit de naturala schitata doar din citeva gesturi cit se poate de firesti. Un poem senzitiv care incepe si se termina cit se poate de uman. Poate sfirsitul lumii mi s-ar parea putin banal, insa cred ca isi are locul sau intr-un cotidian compus in aparenta simplu, dar perfectionat prin detaliu. Iar finalul acela se aseaza excelent peste ghemuirea alcalina sub patura.
uite dom'le ca cineva a reusit sa ma amuze astazi. ce-o fi insemnind oare "ca si psalm ii lipseste reverenta"? e intradevar interesant cum unii au aplecarea asta spre a deveni penibili. ca la bun simt nu ma mai astept. incep sa cred ca unora nu le e dat sa-l aiba.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
... depinde doar de ochiul cititorului, lucian, după cum însuți afirmi...!
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă dezile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
genele viu atârnă
pentru textul : Renga deperdea peste chipul trist
Originală (sper). Bună poantă.
pentru textul : Sfatul unui marinar bătrân pentru Opoziţia română demulțumesc Cailean. Chiar apreciez comentariul tău și aducerea în dicuție a lui Coșeriu. Și Leonard Bernstein dacă nu mă înșel împărtășea o opinie asemănătoare. Evident există societăți sau culturi cu diferite grade de poezie în limbajul lor. Cele mai vechi, mai tradiționale par să conțină mai mult. Care a fi cauza? Este vorba de vechimea lor, de faptul că au fost mai multă vreme „expuse” la istorie, la cultură, la filozofie? Evident o limbă este diferită de alta după cum o istorie este diferită de alta. Deși pragmatismul și „schematismul” unor limbi par să le dezavantajeze ca și abilitate de a comunica poetic, totuși aceste „apucături pragmatice” ale unor civilizații se dovedesc benefice pentru literatura și implicit poezia acelei limbi. Să luăm exemplul limbii române care probabil nu a avut o formă scrisă consolidată (și nici o tipografie semnificativă) cam pînă în a doua jumătate a secolului 19 a pierdut nenumărate ocazii să înregistreze pentru posteritate și să impună universal propriul etos. La urma urmei nu am nici o îndoială că în două mii de ani au existat mulți Eminescu și multe Miorițe. Dar s-au pierdut. Pe de altă parte, limba engleză sau franceză sau germană (ca să nu mai pomenesc de cea italiană) au profitat de pragmatismul științific pentru ca să rămînă. La urma urmei nu cred că limba germană este mai poetică decît limba română după cum nu cred că nemții sînt mai poeți decît românii. Dar nu românii au inventat tiparnița cu piese mobile și nici nu au implementat-o decît mult prea tîrziu. Deci există acest paradox. Și cred că acest pardox apare și astăzi. După parerea mea (și nu numai) revoluția computerelor și a internetului este echivalentă ca magnitudine social-culturală la nivelul civilizației cu revoluția Gutenberg. Cu alte cuvinte sînt convins că și pe vremea aceea au fost mulți tradiționaliști care au spus că tiprnița fața de cuvîntul scris este „lumească, facilă sau poate chiar diavolească”. Mulți au luptat și atunci pentru „valorile tradiționale”. Dar și atunci ca și acum a nu înțelege „mersul vremurilor” e păgubos. Literatura pe hîrtie, oricît de dragă nouă, va dispare. Va fi înlocuită de literatura digitală. Dar la urma urmei ce conteză! „Limbajul poetic este limbajul absolut.” El nu este tributar mediului de propagare sau depozitare.
pentru textul : Ce rost are poezia? deLyset, prin versurile tale ai reusit sa transmiti o stare. Si poate ca s-ar fi continuat daca nu ajungeam la acea "pagina alba in suflet". Da, mi-a placut bineinteles si acea incheiere! Cu siguranta te voi mai citi!
pentru textul : e prea mult? dep.s. poate elimini acele "surplusuri" mentionate de Profetul.
mi-am primit azi premiul. mulțumesc încă o dată!
pentru textul : două mâini depentru că, și e sigur, agreez acest tip de discurs în care surprinzi cu finețe cel mai mic aspect al realității, cu toate că titlul nu mă încântă deloc, dar pentru final (ultimele 2s) ai semnul meu de prețuire. frumos, mi-a plăcut.
pentru textul : fără tine totul e o iarnă deEu am găsit precizarea limpede în pct. 14 din regulament. Mă gândesc cum să poată fi ușor vizibilă de orice autor (membru) sau cititor. Oare pe prima pagină un text "info" cu link la regulament? Acum într-adevăr este clar pentru oricine.
pentru textul : Hermeneia.com la o lună de existență deuneori, gândurile tale, se suprapun, un fel de alter ego al propriilor mele gânduri
pentru textul : auto - market denu am prea lăsat semn la poemele tale, nespus de frumoase de altfel, pentru că răscolesc, pentru că dor
emi, am un dubiu la final. il simt usor. tu cum il simti? e important sa stiu.
pentru textul : sarut de siguranta deVladimir, multumesc frumos pentru ganduri. Nici eu nu cred ca e un text slab :). Si mai cred ca e prea lung pentru cei care se plictisesc repede.
pentru textul : domnul Pa și visul deVă mulțumesc mult pentru mesaje. Iată și răspunsul meu, conform așteptărilor: "dragostea mea e o mașină veche de scris cuvintele curg între file precum îngerii lui altaiyr & nichita luna care apare aici e o plasă galbenă și fiecare cititor al acestui text trebuie să stea în ea pe cer timp de o noapte ascult alte piese verzi depășite ele sunt covorașele mele fermecate din folderul zestre prin galbena plasă a lunii primăvara asta mi se scurge cu totul sunt in românia și cresc dimineți în care pielea mea străvezie miroase a lună râd e versul de care îmi amintesc acum când dragostea mea e o scară de griuri și seamănă puțin cu mirabile dictu"
pentru textul : dragostea mea e o mașină veche de scris dewow. emilian, asta nu este ok. si trebuia sa ne anunti. cristina moldoveanu este membra hermeneia iar daca acesta este cu adevarat gestul ei atunci va trebui cu siguranta sa il clarificam si sa luam niste masuri.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral 2 dede ce în cutia cu nisip?
pentru textul : Manifeste (1) - Manifestul Partidului Comunist deFaine vremuri când poezia ne ţinea ocupată toată respiraţia. Şi ce bine scriam :)
pentru textul : the brave old world deLaura, te rog sa citesti si sa respecti Regulamentul in ceea pe priveste publicarea textelor de catre membrii novice pe Hermeneia.
pentru textul : Relicve de ambrozie deText-ecou, puzzle ori domino. Dar fără caracter ludic. Fragmente discursive care aduc fragmente. Dar nu fragmentează ideatic. Tragicul existenţial, fără valenţe estetice, străbătut de tuşe sarcastice. O scuturare (de viaţă) testamentară. Pe alocuri, dureroasă, pe alocuri resemnată, pe alocuri înţeleaptă, pe alocuri, ignorantă. Sictir (liric()de rigoare, timbru grav, fără superioritate, superficialitate.
Dpmdv, o împletire firească între poezia veritabilă şi travaliul tehnic. Exponenţii tropici nu înghit mesajul. Oralitatea, instantaneele sunt obţinute echilibrat, din (aparentul) limbaj frust schimbat (şi schimbând) metafora. Autorul nu se lamentează, nu se plânge, nu ne vorbeşte de doctrina/rutina sa interioară moştenite de la adresanţii "scrisorilor". Nu mizează pe efecte lingvistice extreme, pe ambiguitate, pe şocuri imagistice. Totul se derulează, parcă, la prima mână. Ca şi cum ai vărui o casă, fără să te uiti la varul din găleată, dar ştiind cu exactitate măsura de pe bidinea.
Pentru mine, textul e prea scurt. E dureros, pe undeva, e "inspirant" pe altundeva, e sincer peste tot. Mă face un cititor intim.
De reproşat: începutul, prima unitate. Mi se pare puţintel teribilă faţă de rest + unele alunecări minore (câte un adjectiv, câte o prepoziţie), chestii care se pot curăţa lejer.
De remarcat (multe, dar mă opresc aici:) "nu mi-a fost niciodată frică să zbor
pentru textul : să nu spui după aia că nu ți-am spus(celor care au trecut prin viețile mele) demai mult mi-a fost frică să tac" - în sfârşit tăcerea nu mai este ridicată în slăvi. Ca O. Paler, consider că, de cele mai multe ori, tăcerea e mult inferioară cuvântului.
Trebuia sa lasi si scrisul de pe statuie =)). Remarc si bicicletele, si toiagurile fiecaruia :). Penita pentru idee si munca pe forma.
pentru textul : perpetuum mobile deÎmi place acest stil laconic de expresie, aproape ambiguu, dar fără a cădea în echivoc. Formula de început e de-a dreptul cuceritoare, extrasenzorială, dar imaginile se materializează treptat, interacţionează vizual şi tactil cu cititorul, oferindu-i acestuia experierea efectelor unei "interferenţe", păstrând însă secretul naturii acesteia. Se spune tot ce este esenţial, dar nu reuşeşti să cunoşti decât în parte.
pentru textul : Interferenţă deLegat de primul punct, hermeneia e mai strictă decât alte site-uri cu expresiile licențioase, așa cum e menționat și în regumalent:
16.4. să nu conţină un limbaj sau
imagini obscene, defăimătoare, rasiste, de incitare la violenţă, de
hărţuire, profanatoare sau pornografice.
Pe viitor, te rog să iei asta în considerare, altfel textele vor rămâne în șantier.
pentru textul : Incienso derepet, dragă domnule Djamal: e hidos să îți placă o femeie doar că geme... eu, ca o sufragetă convinsă, consider că e un atac la FEMEIE la institutia ei. în plus, ai copiat titlul de Stefan Banica Jr.....Brrrrrrr!
pentru textul : Te iubesc femeie demai poate fi însă și așa: citatul să fie un punct deplecare, discursul să fie un fel propriu al nevoii de sens, iar mintea menită să-l pătrundă să poată și ea să fie pusă la încercare.. poate tocmai "predicadesubmunte" e poate semnul menit să ne rătăcească, să ne încâlcească prin cărări.. însă asta înseamnă tocmai că autorul nu dorește să ni se întâmple foarte periculos..:) eu mă mulțumesc să descifrez aici, drumul..
pentru textul : www.predicadesubmunte.com depoezia e multumitoare pana la versul cu
ochii ma dor...restul eu le-as taia fara mila sau as gasi ceva mai potrivit.
cu sinceritate si respect
Djamal
pentru textul : confesiune de ianuarie deO baladă al cărui lirism rezonează câteodată și celorlalți prin încăperea iernii de absint. Cele trei variațiuni (sau strofe) par să alcătuiască întregul, ca un refren binevenit. Un descriptiv reușit "Tăcere-n jur și doar spre cer, sfârșit, urla un lup cu blana de-antracit; treceam tiptil prin holdele de cruci, iar vulpile-o zbugheau printre uluci." Superbă metafora: "Te iert Serioja dar – să nu mă minți – de ce te urci pe sfoară către sfinți ?" un typo:"S-a-ncolocit".
pentru textul : Balada lui Serghei Esenin depai eu zic alina sa intorci monitorul la 90 de grade (counterclockwise) si vezi poate e mai bine asa eu tot n-am inteles de ce via sepia nu poate fi de la nord la sud ci trebuie sa fie de la vest la est
pentru textul : via sepia dealma, Comentariile dumneavoastră mă onorează întotdeauna. Pot spune că atunci când am scris acest poem trăiam, simultan, o stare de rugaciune și una de liniște. În legătură cu observațiile făcute, este posibil ca substantivul "brichetă", aparținător universului tehnic, să vă pară oarecum strident într-un inventar de nume aparținătoare, să zic așa, naturii "pure". Simt totuși că acolo e locul lui și nu l-aș schimba pentru nimic în lume. În ceea ce privește construcția: "sufletul meu plânge după tine", cred că ea este, la limită, acceptabilă într-un limbaj mai colocvial. Mulțumesc pentru comentariu și să auzim numai de bine, Mircea Florin Sandru
pentru textul : Bonsai dePentru atmosfera atit de naturala schitata doar din citeva gesturi cit se poate de firesti. Un poem senzitiv care incepe si se termina cit se poate de uman. Poate sfirsitul lumii mi s-ar parea putin banal, insa cred ca isi are locul sau intr-un cotidian compus in aparenta simplu, dar perfectionat prin detaliu. Iar finalul acela se aseaza excelent peste ghemuirea alcalina sub patura.
pentru textul : gustul alcalin al zilei de luni I deuite dom'le ca cineva a reusit sa ma amuze astazi. ce-o fi insemnind oare "ca si psalm ii lipseste reverenta"? e intradevar interesant cum unii au aplecarea asta spre a deveni penibili. ca la bun simt nu ma mai astept. incep sa cred ca unora nu le e dat sa-l aiba.
pentru textul : psalm devezi că mai citesc şi românii pe saitul ista, nu numai huţulii. Aşa că cere autonomie pentru românii din Ucraina :)
pentru textul : pentru că uiţi ce ai mâncat aseară deMulțumesc, asemenea!
pentru textul : Ines dePagini