Un poem care, deși imperfect, a reușit să trezească în mine acel fior care nu poate fi confundat... fiorul poeziei.
'Impalele grase'
'fumam amândoi dintr-o țigară două țigări'
'lapoviță peste un câmp cu miei'
sunt doar câteva imagini cutremurătoare desprinse din acest poem puternic.
Citindu-l, am avut impresia că cineva mi-a scris anume mie un mesaj, acel mesaj care aparține doar poeziei, închis în labirintul unor metafore care se dezvăluie doar sufletului atunci când îl lași liber.
Unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe net în ultima vreme.
Și pentru că nu am altă posibilitate de a-mi exprima admirația pentru acest text, las o peniță aurie pentru a rămâne consemnată starea mea de grație obținută prin lectura acestui text.
Felicitări,
Margas
ce e drept, textul l-am scris acu vreo 10 ani, poate mai bine. Dar ţin la el, de aceea l-am postat aici. Şi da, există o conştiinţă cosmică, ea se găseşte în toate.
iertare vin sa cer acum. dorinta de a avea cartea fratelui dancus, m-a facut sa imi pierd mintile. multumesc tuturor pentru intelegere!!! ca un comentariu adresat poemului, imi amintesc versurile lui Blaga: "sapă, frate, sapa, sapa! / pan-oi da de stele-n apa!"
sebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.
oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.
ultimii mei dolari i-am dat ţigăncii care vindea linguri in piaţa Victoria. eram în Timişoara în luna Iulie, 2009 şi n-am putut scăpa de o ţigancă (frumoasă ţigăncuşa) care vindea linguri de lemn prin faţa Operei. a trebuit să cumpăr 5 linguri şi aşa a ajuns ţiganca în poezie. restul poeziei este o însăilare de amintiri din vacanţele mele la New York şi in Brazilia.
emiemi, 1. Credeam ca se observa ca, in general, in afara de a fi malitios cu altii (cand sunt peovocat), in primul rand sunt malitios cu mine. Iar daca ma refer la textul in cauza, daca din el nu se observa o, sa-i zic, auto-malitiozitate, e vina lui. De fapt intentia mea este ca mai intotdeauna sa privesc lucrurile cu o anumita ironie detasata. Iar daca uneori ironia pare a capata o tenta "rautacioasa" atunci o astfel de tenta este de suprafata. Si cred si sper ca ea nu face numic altceva dcat sa sublinieze ce vreau sa spun. 2. Sfatul e bun. Sterg sfarsitul. Toate cele bune.
Încă un lucru care mă amuză. Și anume această strofocare futilă a unora din România de a încerca să ne convingă că ei sînt pragmatici și obiectivi în exact același timp în care sînt declarat partinici și proponenți. Dacă nu e ridicol atunci e absurd. Sau poate este și asta un fel de ridicol al absurdului. Unii ne îndeamnă la tot felul de procese de auto-cunoaștere națională și de auto-identficare a plusurilor și minusurilor, probabil în cea mai liniștită atmosferă zen. Well, deși chestia asta e frumușică, ea nu prea mai are cum să se petreacă acum. Mă îndoiesc de fapt că românii au prea mare aplecare spre astfel de momente cumpătate cînd vine vorba de procesul politic sau de soarta națională. Sîntem îmbibați cu prea mult emoționalism (primitiv ar spune orice filosof zen) ca să ne mai treacă prin cap și răbdarea sau decența de a-l asculta și pe celălalt. Din păcate.
Amuzantă este și ideea cum că dacă ar cîștiga una din părți am deveni „cățeii unora sau altora din vest ori din est”. Asta în timp ce dacă ar cîștiga cealaltă parte cu nici un chip nu am deveni „cățeii unora sau altora din vest ori din est.” Halal argument! Și care ar fi dovezile pro sau contra?!..
Dar și mai amuzant este să observi următoarea teorie (cam fără logică, dacă mă întrebi pe mine). Deci, acum cînd se bat două tabere politice extrem de înveninate în România, dintr-odată suporterii unei anumite tabere (din rațiuni evident partinice) vin cu teoria (vezi Doamne pragmatică și obiectivă) că românii din diaspora ar fi incompetenți, inapți să voteze pentru că n-au stat ultimele 3 luni în România. Pur și simplu li se spune că habar n-au. (E ridicol. US acordă vize de vizită de 6 luni. Conform acestei teorii ar însemna că cine este în vizită în US sau Canada se autodescalifică automat). În același timp li se pupă mînuțele „diasporei” cu vechile aprecieri despre cît de mult au „luptat” și cîtă dreptate au avut atunci cînd erau împotriva lui Ceaușescu și a comunismului deși, informațional vorbind, România era de sute de ori mai izolată atunci decît este astăzi, cînd probabil zeci de mii(dacă nu sute de mii) de români urmăresc ce se întîmplă în România pe televizor, internet, comunicări telefonice, vizite, etc. Hai să fim serioși! Chiar la nivelul ăsta de sudo-argument s-a ajuns?! Mă tem că cei care vin cu astfelde gogorițe sînt mai ignoranți decît cel mai ignorant românaș din diaspora. Oare nu se vede inconsecvența teoriei? Oare cum de „a avut dreptate” diaspora cînd era vorba de Ceaușescu sau Iliescu. Dar n-ar mai avea „dreptate” (nu că neaparat ar avea, dar înețelegeți voi) cînd este vorba de Băsescu sau USL, etc? Astea sînt doar manevre de conveniență.
Mi se pare ridicolă teoria asta cu diaspora și atunci cînd se face atîta tam-tam cu privire la sistemul de referință al democrației americane. Americanii cred că s-ar îneca cu cafeaua de dimineață să afle că dintr-odată un american care locuiește de 20 de ani la Roma sau în Moscova nu ar avea drept să voteze „pentru că nu cunoaște realitățile din US”. Abia mă abțin să nu mă înec cu propria cafea. Pe bune, cine emite astfel de teorii sau le susține nu înțelege și nu e în stare să apere principiile elementare ale unui sistem democratic și liber. Dar, să fiu sincer, nu mă mai miră asta la mulți români, inclusiv la unii mai tineri.
Aș putea să spun mai multe dar atîta timp cît cineva nu poate să înțeleagă că jocul democratic presupune și demnitatea pe care trebuie să o ai și cînd pierzi la urne, încă mai are nevoie să învețe.
Textul îmi amintește de The Waves. Poate că ar fi interesant de continuat fiecare fragment în parte, de a da consistență ideii. Remarc imaginea strofei de mijloc ("ne lichefiem...").
nu mă aşteptam la aşa final, oricum, nu la unul care să confirme levitaţia. eu aş fi ales o contopire mai accentuată a planurilor, mai ales în sensul sugerării confuziei vis-realitate, parcă sublinierea directă, de câteva ori în text, a întrepătrunderii nu e cea mai bună soluţie. sigur, depinde de continuare. nu ştiu încă ce urmăreşte textul.
mai sunt câteva repetiţii care ar putea fi evitate (ex. ,,Se gândea că ar putea fi văzut, să vadă toţi" ).
oricum, mă bucură revenirea. aştept continuarea.
Cu siguranţă există poezie înafara metaforei şi ea nu trebuie căutată cu orice preţ. Folosirea excesivă a dus la un fel de lehamite estetică. Asta nu mă împiedică să cred că rămâne esenţa poeziei.
Sunt încântat că ţi-a plăcut prima strofă şi voi mai reflecta asupra restului.
Da, Luv, am un defect teribil. Scriu așa cum sunt, așa cum simt, așa cum trăiesc, așa cum mă cunosc, așa cum văd lumea. Evoluând, autodepășindu-mă pe cât e posibil, încerc mereu să fie posibil. Aici ai desprins ceva ce doar un cititor fidel desprinde: cum pot lua forma celuilalt, dar să îmi păstrez esența. Și să o metamorfozez. Mulțumesc, Luv, pentru cum îmi simți cuvintele și cum le înalți.
Un pic mai pe larg, pentru că acum e ora propice.
Virgil, prolegomenul tău este: În primul rînd ce nu aș vrea să fie ceea ce încep aici: nu aș vrea să fie o discuție generală despre ce credem fiecare că este sau ar trebui să fie poezia în general.
Acum, aici, mai toți am neglijat dorința ta. Nu dintr-un impuls irațional ci dintr-o implicare necontrolabilă. Suntem poeți, la urma urmei. Iar poezia e în adn-ul nostru, cum s-ar zice. Mi-a plăcut la Adrian că a simțit nevoia de date istorice (se știe cât contează istoria și în cazul formării unui popor), mi-a plăcut intervenția Mașenkăi care a sesizat, printre altele, nevoia de progres în acest concept, mi-a plăcut că și Adriana s-a implicat, feminin și duios, exemplificator, tot la ea raportând poezia. Iar acum Mariana a făcut o sinteză frumoasă, la fel de personală.
Deci o primă concluzie este că nu poți privi impersonal poezia când ești poet.
Aș vrea, pentru că triada ta (poezia narcisică, a artei pentru artă, sau a artei cu tendință) interogativă este bine pusă pentru a stârni apetitul interogativ, să dezvolt ipostazele (doar cele trei) prin care și eu am devenit subiectiv, făcând referire la poezie.
Poezia ca slugă cu aere de stăpână este răspunsul la prima întrebare narcisică. Îmi place să repet ce spunea Cioran: cuvântul pe care nu l-ai spus ți-e slugă, cel pe care l-ai spus ți-e stăpân. Acum, în acest concept, poezia ca etapă a intervenției asupra poetului de aici pleacă. Mai întâi o scrii rușinos pentru tine, și îi ești stăpân, mai apoi o arăți altora și devii sluga ei. Prin urmare ajungi cu ea să îți fie slugă cu aere de stăpână. Sper că ai prins, Adriana:)
A doua ipostază, poezia sferă (și voi fi succint pentru că s-a înțeles), pune în valoare capacitatea de cuprindere tematică, stilistică a ei. Este ea pentru ea.
și ultima ipostază la care fac referire aici: poezia ca singura rugăciune involuntară... prin care definesc modul ei de a ajunge cu tendință, pentru că uneori aceasta îi este menirea.
... dar mai sunt și largi fiori de sfânt mister, mistreți cu colți de argint... mai sunt ipostaze ale acestui subiect frumos.
Ai dreptate. Nicolae Tzone este un postmodernist prin vocație, prin efortul depus în favoarea singurei sale muze, Cultura. Nu am văzut ilustrația Mihaelei Schiopu (o cunoscută arhitectă și graficiană, de altfel, pe care o cunosc și o salut) la textele lui Nicolae Tzone, dar mi-ai stârnit curiozitatea. Jocul propus între text, lucrarea lui Danu și accentul pe Tzone (și pe articol) este baroc prin abordare, oniric prin scenografie. O nouă alfabetizare ludică, suprarealistă.
adriana, cred că am scris poemul într-o cheie prea personală. am să-l refac. acum îmi dau seama că
e posibil să se înțeleagă că făceam comert cu paturi si blugi turcesti :)multumesc pentru semn.
tare fain arata incarligaturile alea arabesti... fascinante, ma simt in fata lor ca in fata Codului Enigma... arabescurile astea sunt deja jumatate de poezie... felicitari pentru idee
Mulțumesc, cu simplitate, Hermeneia, pentru "beția tangoului" de cuvinte-lumină. Din al lor centrum răsărind spiritul și în el întorcându-se, ca o renaștere prin alte cuvinte. E timpul născător de oameni și oamenii creatori de timp.
Ei, iata pe cineva care poate vedea si alti oameni, nu numai ferchezuiti!, respectiv subiecte. Umblam pe 10 carari si vorbim cu un bogat bagaj de neologisme dar nu stim sa scriem despre omul de langa noi, cel pe care-l vedem in fiecare zi. Ai reusit. Iata un fragmant care merita toata atentia noastra. Se va materializa in vreo carte? Pentru excelentul simt de observatie - o penita. Dancus
Virgil, sunt de acord cu lucrul la rece acolo unde se preteaza. Aici este ceva atit de autentic si de personal, incit nu stiu daca poate fi incadrat in optzecism sau douamiism sau curente, fiind vorba numai lde ucrurile pe care cu adevarat le iubesc foarte mult si asa imi vor ramine. Sunt eu asa cum sunt eu. Si, fiind un experiment epistolar, imi permit macar aici destainuirea. Stii ca pot prelucra si la rece, ca pot fi si deosebit de cerebrala, acum, aici, era neavenit. Multumesc, stii ca tin seama de orice gind binevenit. Daca ma voi hotari vreodata sa prelucrez acest text, vei vedea si forma lui mentalizata. Pina atunci, il las la nisipurile inca fara forma. Daniela
Într-adevăr Paul a regăsit starea de care probabil avea el nevoie pentru a scrie poezie. cu alte cuvinte, pare că nu te mai joci, ci ai o anumită aplecare asupra constructției ideatice a poeziei, îi dai voie să se dezvolte și o conduci cu mână sigură în același timp. Rămân urmărită de imaginea pescarilor neliniștiți in patinoar (mie mi se pare formidabilă), ca și de senzația că joaca supremă o dă spectatorul, dacă înțelegi ce vreau să spun. Aș spun un "nu" pentru titlu, poate o reminescență a unor tendințe de epatare pe care le-am observat la tine (nu că n-ai avea voie, doar că uneori sunt prea mult). Mai remarc modul în care nu poți renunța la firul subțire, aproape invizibil, dar nu mai puțin letal, al autoironiei.
Poate dacă aș fi scris "cerul pe umeri'' sau "norii pe umeri", eram mai aproape de exprimarea metaforică, dar ceața e altceva, e cea care ne învăluie și pare că o purtăm pe umeri. Și de aici în colo multe interpretări: poveri, boli, cruce, aplecare, prăbușire, moarte... și poate înălțare, despovărare, eliberare, plutire, înviere.
E scris prin tehnica paradoxului. E departe de a fi perfect, motiv pentru care, iată, și lectorul eficient a avut un dubiu. Mulțumesc, Virgil!
publicul detestă gerunziul în finalul textului. și trebuie să placem publicului plătitor, nu?
pe bune că am zis mereu că textul e slab. nu m-a amețit așa cum îmi place mie. oricît de cognac tare zici tu că este. dar acum cînd îl recitesc mă gîndesc că asta este poate din cauză că l-am amețit eu pe el mult prea mult. mama ei de viață. numai poet să nu fii...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
asta nici mie nu mi-a placut...
pentru textul : envoyee de mon i-phone decred ca e scris intr-un moment in care, de fapt, tacerea face mai bine decat spunerea, e mai rodnica.
Un poem care, deși imperfect, a reușit să trezească în mine acel fior care nu poate fi confundat... fiorul poeziei.
pentru textul : Umbră în carne de sărbătoare de'Impalele grase'
'fumam amândoi dintr-o țigară două țigări'
'lapoviță peste un câmp cu miei'
sunt doar câteva imagini cutremurătoare desprinse din acest poem puternic.
Citindu-l, am avut impresia că cineva mi-a scris anume mie un mesaj, acel mesaj care aparține doar poeziei, închis în labirintul unor metafore care se dezvăluie doar sufletului atunci când îl lași liber.
Unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe net în ultima vreme.
Și pentru că nu am altă posibilitate de a-mi exprima admirația pentru acest text, las o peniță aurie pentru a rămâne consemnată starea mea de grație obținută prin lectura acestui text.
Felicitări,
Margas
ce e drept, textul l-am scris acu vreo 10 ani, poate mai bine. Dar ţin la el, de aceea l-am postat aici. Şi da, există o conştiinţă cosmică, ea se găseşte în toate.
pentru textul : Ceruri deiertare vin sa cer acum. dorinta de a avea cartea fratelui dancus, m-a facut sa imi pierd mintile. multumesc tuturor pentru intelegere!!! ca un comentariu adresat poemului, imi amintesc versurile lui Blaga: "sapă, frate, sapa, sapa! / pan-oi da de stele-n apa!"
pentru textul : Scrum XXIII desebi, la hitchcock nu m-am gandit deloc, iar acum nu ma mai pot desprinde de imaginile alea.
finalul a fost cinstit, e chiar un regret acolo. si e fain ca a avut un impact asupra ta, cand se pierd atatea poezii prin necitire, i-ai dat o sansa.
oana, stii cum e cand mergi uneori pe strada, vezi un chip si te opresti brusc intrebandu-te daca il stii, de ce te-a frapat. cam asa m-am oprit eu acum. a fost o vreme cand la trezire aveam impresia ca pierd ceva, un soi de cheie existentiala care nu-i decat acolo, in starea de vis. interesanta intuitie ai avut. multumesc ca-mi esti prin preajma.
pentru textul : Gheţari demulţumesc, marynna.
ultimii mei dolari i-am dat ţigăncii care vindea linguri in piaţa Victoria. eram în Timişoara în luna Iulie, 2009 şi n-am putut scăpa de o ţigancă (frumoasă ţigăncuşa) care vindea linguri de lemn prin faţa Operei. a trebuit să cumpăr 5 linguri şi aşa a ajuns ţiganca în poezie. restul poeziei este o însăilare de amintiri din vacanţele mele la New York şi in Brazilia.
pentru textul : despre un alt fel de dragoste deemiemi, 1. Credeam ca se observa ca, in general, in afara de a fi malitios cu altii (cand sunt peovocat), in primul rand sunt malitios cu mine. Iar daca ma refer la textul in cauza, daca din el nu se observa o, sa-i zic, auto-malitiozitate, e vina lui. De fapt intentia mea este ca mai intotdeauna sa privesc lucrurile cu o anumita ironie detasata. Iar daca uneori ironia pare a capata o tenta "rautacioasa" atunci o astfel de tenta este de suprafata. Si cred si sper ca ea nu face numic altceva dcat sa sublinieze ce vreau sa spun. 2. Sfatul e bun. Sterg sfarsitul. Toate cele bune.
pentru textul : Uneori denu am solicitat desene ci corecturi.
pentru textul : uite-l pe unul foarte periculos demulțumesc pentru atenționare. sper că acum s-a rezolvat.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - IX – deÎncă un lucru care mă amuză. Și anume această strofocare futilă a unora din România de a încerca să ne convingă că ei sînt pragmatici și obiectivi în exact același timp în care sînt declarat partinici și proponenți. Dacă nu e ridicol atunci e absurd. Sau poate este și asta un fel de ridicol al absurdului. Unii ne îndeamnă la tot felul de procese de auto-cunoaștere națională și de auto-identficare a plusurilor și minusurilor, probabil în cea mai liniștită atmosferă zen. Well, deși chestia asta e frumușică, ea nu prea mai are cum să se petreacă acum. Mă îndoiesc de fapt că românii au prea mare aplecare spre astfel de momente cumpătate cînd vine vorba de procesul politic sau de soarta națională. Sîntem îmbibați cu prea mult emoționalism (primitiv ar spune orice filosof zen) ca să ne mai treacă prin cap și răbdarea sau decența de a-l asculta și pe celălalt. Din păcate.
pentru textul : „Hazardul şi oiştea” deAmuzantă este și ideea cum că dacă ar cîștiga una din părți am deveni „cățeii unora sau altora din vest ori din est”. Asta în timp ce dacă ar cîștiga cealaltă parte cu nici un chip nu am deveni „cățeii unora sau altora din vest ori din est.” Halal argument! Și care ar fi dovezile pro sau contra?!..
Dar și mai amuzant este să observi următoarea teorie (cam fără logică, dacă mă întrebi pe mine). Deci, acum cînd se bat două tabere politice extrem de înveninate în România, dintr-odată suporterii unei anumite tabere (din rațiuni evident partinice) vin cu teoria (vezi Doamne pragmatică și obiectivă) că românii din diaspora ar fi incompetenți, inapți să voteze pentru că n-au stat ultimele 3 luni în România. Pur și simplu li se spune că habar n-au. (E ridicol. US acordă vize de vizită de 6 luni. Conform acestei teorii ar însemna că cine este în vizită în US sau Canada se autodescalifică automat). În același timp li se pupă mînuțele „diasporei” cu vechile aprecieri despre cît de mult au „luptat” și cîtă dreptate au avut atunci cînd erau împotriva lui Ceaușescu și a comunismului deși, informațional vorbind, România era de sute de ori mai izolată atunci decît este astăzi, cînd probabil zeci de mii(dacă nu sute de mii) de români urmăresc ce se întîmplă în România pe televizor, internet, comunicări telefonice, vizite, etc. Hai să fim serioși! Chiar la nivelul ăsta de sudo-argument s-a ajuns?! Mă tem că cei care vin cu astfelde gogorițe sînt mai ignoranți decît cel mai ignorant românaș din diaspora. Oare nu se vede inconsecvența teoriei? Oare cum de „a avut dreptate” diaspora cînd era vorba de Ceaușescu sau Iliescu. Dar n-ar mai avea „dreptate” (nu că neaparat ar avea, dar înețelegeți voi) cînd este vorba de Băsescu sau USL, etc? Astea sînt doar manevre de conveniență.
Mi se pare ridicolă teoria asta cu diaspora și atunci cînd se face atîta tam-tam cu privire la sistemul de referință al democrației americane. Americanii cred că s-ar îneca cu cafeaua de dimineață să afle că dintr-odată un american care locuiește de 20 de ani la Roma sau în Moscova nu ar avea drept să voteze „pentru că nu cunoaște realitățile din US”. Abia mă abțin să nu mă înec cu propria cafea. Pe bune, cine emite astfel de teorii sau le susține nu înțelege și nu e în stare să apere principiile elementare ale unui sistem democratic și liber. Dar, să fiu sincer, nu mă mai miră asta la mulți români, inclusiv la unii mai tineri.
Aș putea să spun mai multe dar atîta timp cît cineva nu poate să înțeleagă că jocul democratic presupune și demnitatea pe care trebuie să o ai și cînd pierzi la urne, încă mai are nevoie să învețe.
de la un timp tot sar un anotimp cu gândul:) mulțumesc frumos, Mariana! ești pe cât de amabilă pe atât de generoasă!
pentru textul : un februarie doi făurari deTextul îmi amintește de The Waves. Poate că ar fi interesant de continuat fiecare fragment în parte, de a da consistență ideii. Remarc imaginea strofei de mijloc ("ne lichefiem...").
pentru textul : Nepoveste denu mă aşteptam la aşa final, oricum, nu la unul care să confirme levitaţia. eu aş fi ales o contopire mai accentuată a planurilor, mai ales în sensul sugerării confuziei vis-realitate, parcă sublinierea directă, de câteva ori în text, a întrepătrunderii nu e cea mai bună soluţie. sigur, depinde de continuare. nu ştiu încă ce urmăreşte textul.
pentru textul : Caietele lui Filip demai sunt câteva repetiţii care ar putea fi evitate (ex. ,,Se gândea că ar putea fi văzut, să vadă toţi" ).
oricum, mă bucură revenirea. aştept continuarea.
ulma e un sat vecin
pentru textul : Cântec pentru Ulma deCu siguranţă există poezie înafara metaforei şi ea nu trebuie căutată cu orice preţ. Folosirea excesivă a dus la un fel de lehamite estetică. Asta nu mă împiedică să cred că rămâne esenţa poeziei.
Sunt încântat că ţi-a plăcut prima strofă şi voi mai reflecta asupra restului.
Îţi mulţumesc pentru părere. Te mai aştept.
Cu stimă
pentru textul : carnea mea sfâşiată de stele deDa, Luv, am un defect teribil. Scriu așa cum sunt, așa cum simt, așa cum trăiesc, așa cum mă cunosc, așa cum văd lumea. Evoluând, autodepășindu-mă pe cât e posibil, încerc mereu să fie posibil. Aici ai desprins ceva ce doar un cititor fidel desprinde: cum pot lua forma celuilalt, dar să îmi păstrez esența. Și să o metamorfozez. Mulțumesc, Luv, pentru cum îmi simți cuvintele și cum le înalți.
pentru textul : secret revelation deUn pic mai pe larg, pentru că acum e ora propice.
Virgil, prolegomenul tău este: În primul rînd ce nu aș vrea să fie ceea ce încep aici: nu aș vrea să fie o discuție generală despre ce credem fiecare că este sau ar trebui să fie poezia în general.
Acum, aici, mai toți am neglijat dorința ta. Nu dintr-un impuls irațional ci dintr-o implicare necontrolabilă. Suntem poeți, la urma urmei. Iar poezia e în adn-ul nostru, cum s-ar zice. Mi-a plăcut la Adrian că a simțit nevoia de date istorice (se știe cât contează istoria și în cazul formării unui popor), mi-a plăcut intervenția Mașenkăi care a sesizat, printre altele, nevoia de progres în acest concept, mi-a plăcut că și Adriana s-a implicat, feminin și duios, exemplificator, tot la ea raportând poezia. Iar acum Mariana a făcut o sinteză frumoasă, la fel de personală.
Deci o primă concluzie este că nu poți privi impersonal poezia când ești poet.
Aș vrea, pentru că triada ta (poezia narcisică, a artei pentru artă, sau a artei cu tendință) interogativă este bine pusă pentru a stârni apetitul interogativ, să dezvolt ipostazele (doar cele trei) prin care și eu am devenit subiectiv, făcând referire la poezie.
Poezia ca slugă cu aere de stăpână este răspunsul la prima întrebare narcisică. Îmi place să repet ce spunea Cioran: cuvântul pe care nu l-ai spus ți-e slugă, cel pe care l-ai spus ți-e stăpân. Acum, în acest concept, poezia ca etapă a intervenției asupra poetului de aici pleacă. Mai întâi o scrii rușinos pentru tine, și îi ești stăpân, mai apoi o arăți altora și devii sluga ei. Prin urmare ajungi cu ea să îți fie slugă cu aere de stăpână. Sper că ai prins, Adriana:)
A doua ipostază, poezia sferă (și voi fi succint pentru că s-a înțeles), pune în valoare capacitatea de cuprindere tematică, stilistică a ei. Este ea pentru ea.
și ultima ipostază la care fac referire aici: poezia ca singura rugăciune involuntară... prin care definesc modul ei de a ajunge cu tendință, pentru că uneori aceasta îi este menirea.
... dar mai sunt și largi fiori de sfânt mister, mistreți cu colți de argint... mai sunt ipostaze ale acestui subiect frumos.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deCam prea mult despre pancreas, boli, nobel si prea putin despre "acea realitate" numită poezie. Mai lucrează textul, dă-i o șansă.
pentru textul : insulele lui langerhans denb.in candoare este sau pare sa fie, deseori o doza de infantilitate.vai poetului care-si pierde candoarea !
pentru textul : alergie la îngeri deAi dreptate. Nicolae Tzone este un postmodernist prin vocație, prin efortul depus în favoarea singurei sale muze, Cultura. Nu am văzut ilustrația Mihaelei Schiopu (o cunoscută arhitectă și graficiană, de altfel, pe care o cunosc și o salut) la textele lui Nicolae Tzone, dar mi-ai stârnit curiozitatea. Jocul propus între text, lucrarea lui Danu și accentul pe Tzone (și pe articol) este baroc prin abordare, oniric prin scenografie. O nouă alfabetizare ludică, suprarealistă.
pentru textul : Poezie solemnă pentru Nicolae Tzone deastepam anuntul asta cu penita intre dinti! :) mult succes, la mai multe si la mai mare!
pentru textul : De la Vaslui citire deadriana, cred că am scris poemul într-o cheie prea personală. am să-l refac. acum îmi dau seama că
pentru textul : despre inima mea dee posibil să se înțeleagă că făceam comert cu paturi si blugi turcesti :)multumesc pentru semn.
tare fain arata incarligaturile alea arabesti... fascinante, ma simt in fata lor ca in fata Codului Enigma... arabescurile astea sunt deja jumatate de poezie... felicitari pentru idee
pentru textul : المرأه في الحب deMulțumesc, cu simplitate, Hermeneia, pentru "beția tangoului" de cuvinte-lumină. Din al lor centrum răsărind spiritul și în el întorcându-se, ca o renaștere prin alte cuvinte. E timpul născător de oameni și oamenii creatori de timp.
pentru textul : jurnal de nesomn V deEi, iata pe cineva care poate vedea si alti oameni, nu numai ferchezuiti!, respectiv subiecte. Umblam pe 10 carari si vorbim cu un bogat bagaj de neologisme dar nu stim sa scriem despre omul de langa noi, cel pe care-l vedem in fiecare zi. Ai reusit. Iata un fragmant care merita toata atentia noastra. Se va materializa in vreo carte? Pentru excelentul simt de observatie - o penita. Dancus
pentru textul : Regele pescar deVirgil, sunt de acord cu lucrul la rece acolo unde se preteaza. Aici este ceva atit de autentic si de personal, incit nu stiu daca poate fi incadrat in optzecism sau douamiism sau curente, fiind vorba numai lde ucrurile pe care cu adevarat le iubesc foarte mult si asa imi vor ramine. Sunt eu asa cum sunt eu. Si, fiind un experiment epistolar, imi permit macar aici destainuirea. Stii ca pot prelucra si la rece, ca pot fi si deosebit de cerebrala, acum, aici, era neavenit. Multumesc, stii ca tin seama de orice gind binevenit. Daca ma voi hotari vreodata sa prelucrez acest text, vei vedea si forma lui mentalizata. Pina atunci, il las la nisipurile inca fara forma. Daniela
pentru textul : lucruri pe care le iubesc încă deÎntr-adevăr Paul a regăsit starea de care probabil avea el nevoie pentru a scrie poezie. cu alte cuvinte, pare că nu te mai joci, ci ai o anumită aplecare asupra constructției ideatice a poeziei, îi dai voie să se dezvolte și o conduci cu mână sigură în același timp. Rămân urmărită de imaginea pescarilor neliniștiți in patinoar (mie mi se pare formidabilă), ca și de senzația că joaca supremă o dă spectatorul, dacă înțelegi ce vreau să spun. Aș spun un "nu" pentru titlu, poate o reminescență a unor tendințe de epatare pe care le-am observat la tine (nu că n-ai avea voie, doar că uneori sunt prea mult). Mai remarc modul în care nu poți renunța la firul subțire, aproape invizibil, dar nu mai puțin letal, al autoironiei.
pentru textul : singur și trist în fața unei tastaturi negre dee veche de aceea o pastrez in aceasta forma. alt "ciot de aripa" a aparut dupa ea...
pentru textul : exercițiul umilinței dePoate dacă aș fi scris "cerul pe umeri'' sau "norii pe umeri", eram mai aproape de exprimarea metaforică, dar ceața e altceva, e cea care ne învăluie și pare că o purtăm pe umeri. Și de aici în colo multe interpretări: poveri, boli, cruce, aplecare, prăbușire, moarte... și poate înălțare, despovărare, eliberare, plutire, înviere.
pentru textul : Haiku deE scris prin tehnica paradoxului. E departe de a fi perfect, motiv pentru care, iată, și lectorul eficient a avut un dubiu. Mulțumesc, Virgil!
publicul detestă gerunziul în finalul textului. și trebuie să placem publicului plătitor, nu?
pentru textul : erotușe depe bune că am zis mereu că textul e slab. nu m-a amețit așa cum îmi place mie. oricît de cognac tare zici tu că este. dar acum cînd îl recitesc mă gîndesc că asta este poate din cauză că l-am amețit eu pe el mult prea mult. mama ei de viață. numai poet să nu fii...
Pagini