As putea si eu sa insir cateva randuri referitor la semnificatia numerelor si daca stam bine sa ne gandim lumea poate fi sugerata intr-un mod mai fericit prin utilizarea lui 1 (primul motor), 2 (fiind un spatiu al contrariilor; dualitatea care se opune principiului ordonator universal), 3 (sinteza si transcenderea dualului intru intelegere etc) 7 (7 note muzicale, cele 7 porti ale omului, universul metalifer al alchimistilor, 7 forme de cristalizare, 7 zile ale saptamânii, 7 culori ale curcubeului, 7 chakre), 9, 12, 22 (arcanele majore ale tarotului, impreuna cu 11 cifre majore in numerologie etc), a lui 1+2+3+4 adica 10 - cifra perfecta pitagoreica sau cei 10 sephiroti ai misticii iudaice, 72 - numele lui Dumnezeu in aceeasi traditie etc Oricum ma bucur ca acel 4 semnifica pana la urma ceva si nu era vorba doar de apartamentul tau cu patru camere :) Referitor la decizia respectiva cred ca am fost destul de clar iar semnificatia termenului de pasivitate este cea cuprinsa in DEX. Sunt incredintat ca aspiratiile tale poetice vor fi conjuncte interesului general al hermeneia.
Dragă Lucian, nu știu ce i-ai făcut, dar de data asta suna, după părerea mea, foarte bine, Am reținut "Există o pleoapă care se închide definitiv", "sângele timpului", "cărămizi îngropate în flori" (aici parcă văd transformarea pământului din nou în viață prin rădăcinile plantelor), "Ochiul înghite ca un mormânt Aripile nepurtate în spate", "sipeturi cu primăveri". Iar finalul "Rece sub pleoapa imensă mă culc/ Definitiv" e foarte plastic și reușit. După umila mea părere, merită o peniță. Felicitări. Marian
Îl felicit şi eu pe Matei pentru dublă şi îi dorersc succes în noul juriu, sper că acest frumos concurs va continua.
Ca o încheiere a participării mele la concursurile de poezie (mulţumesc încă o dată lui Călin că s-a gândit şi la mine pentru această ediţie inaugurală) am făcut o statistică (ce să-i faci, informaticianul din mine) în care am rezumat "abaterea" de la nota finală a fiecărui membru al juriului, fără să ţin cont de sens, deci în modulo cum se zice în matematică, pentru textele din top 10, dacă cineva doreşte să extindă ideea, be my guest...
Statistica mea arată cam aşa
Profetul - 11,784 puncte
Alma - 11,890 puncte
Sancho Panza - 9,286 puncte
Dorel - 7,746 puncte
Bobadil - 7,398 puncte
I.D. Nicolae - 14,098 puncte
Încă o dată felicitări pentru organizarea acestui concurs.
Andu
va rog sa nu mai lasati in comentarii adrese de email sau numere de telefon. Hermeneia nu este responsabila de consecintele sau siguranta publicarii acestor informatii personale.
Vlad, dacă ai deţine unele elemente personale, probabil alta ar fi părerea ta. Dar probabil că e vina mea, că nu le-am făcut mai evidente. Nu mai intru în amănunte. Oricum, dacă textul ăsta te-a scos la comentat, chiar şi numai negativ, tot e ceva.
Eu as indrazni sa mai adaug la cele spuse de Gorun ca "realul", "actualul" nu exista in cuvantul scris, totul, dar absolut totul, in momentul cand este asternut pe hartie (fie ea si virtuala :-) devine fictiune. De aceea e bine sa lasam imaginatia sa zburde chiar si atunci cand, zicem noi, facem o exegeza sau chiar cand ne scriem memoriile :-) Iar post-modernismul este o contradictie logica, nu Gorune? Iar Homer a fost un mare post-modernist... Replica pe masura, multumirile de rigoare pentru penita de la "Jester" le adresez aici, unde isi gasesc mai bine locul, Bobadil.
Margas, bănuiesc că știi că mi-am rezervat dreptul ca să suspend contul unui membru atunci cînd observ că modul în care abordează ideea de comentare devine în fapt hărțuire. Și chiar am aplicat acest lucru de cîteva ori. Aceasta, așa cum am mai spus-o, a nu se interpreta ca un fel de oprimare a conflictelor de idei sau a polemicii. Expresii de genul „o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.” mi se par că prin vitrolul lor și lipsa de orice argument, mi se par că încep drumul spre hărțuire. Am vrut doar să fii conștientă de acest lucru. Înainte să mi se spună că „n-am știut”.
Ioana, aparențele sunt înșelatoare(zici că par iritat) și se pare că n-ai citit atentă textul(presupui că am colică), din moment ce chiar din primul vers spun că VB-ul e nelocuit. Pe urmă zici de melancolie, akedie și multe altele ... să mă ferească dumnezeu - unde ai văzut așa ceva în textul de mai sus? arată-mi cu gedetul ? Uite asta eu spun că se numește „să privești atât de departe și în adâncime și mai nu știu cum, că ajungi să nu mai vezi copacii de pădure”... În felul ăsta, în scurt timp, există riscul să ajungi să ai halucinații vizuale/auditive, adică să vezi lucruri acolo unde ele nu există și să nu observi ceva ce se află chiar în preajma ta. Nu, Ioana, nu e vorba de melancolie și nici de akedie, ci de o răceală banală în mijlocul verii ... un text construit doar pe senzații și nervi, mi-ar place să-i spun „organic”, deși sunt conștient că nu e astfel decât în proporție de 57%.
În ceea ce privește versuri „sexy”, nu prea te-am văzut să folosești în comurile tale la textele altor autori asemenea „critici literare”; ceea mă face să mă gândesc că anumite cuvinte din comu-ul tă de mai sus sunt spuse la mișto ...
Și încă ceva, Ioana: nici mie nu mi se pare potrivit să stau să aștept zi de zi în stație mașina câte 30-45 de min., dar, asta e... ce să-i faci ... va trebui să mă înarmez cu răbdare și să aștept ... asta, bineînțeles, până în momentul în care, voi avea bani suficienți ca să-mi cumpăr și eu un autobuz și să circul cu autobuzul meu personal cu nr. 104 de-acasă până la servici și de la servici până acasă.
același convalescent aflat în stare de trezie
de aprox. 15 ore și 34 de minute ...
Eugen.
Am spus eu că s-ar putea să mai fie membri hermeneia printre premiaţi, mai ales ca au fost şi premiile speciale. Acestea au fost acordate, pe baza ierarhiei stabilite de juriul de preselecţie, de către reprezentanţii unor instituţii si reviste (aşadar, nu de către juriul naţional), iar lucrările celor astfel premiaţi nu sunt cuprinse în antologie. Ceea ce nu înseamnă că autorii aceştia n-ar merita sa fie apreciaţi si felicitaţi. O felicit, prin urmare, şi eu pe Maricica Frumosu (a cărei diplomă a fost luată, spre a-i fi dusă in Basarabia, de catre acad. Mihai Cimpoi).
"peste" ca vers unitar nu merge, eventual unești primele 2 versuri, în "peste un sărut". de asemenea cele 2 succesiuni ne-dorit/ne-fericirea dau pe verticală repetiția "ne-ne". poți folosi "o condamnare" în loc de condamnându-mă, dacă dorești. îmi place ideea, îndeosebi finalul "un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor". îmi dă de gândit percepția dragostei ca vid între naștere și moarte, între cele două chipuri ale facerii. :) văd aici mai mult un gând, o reflectare, amplă, profundă, nu poem. oricum, structura de coloană implică alegerea aparte și cu atenție a versurilor-cuvinte.
Succint: 1. Sunt două curente. Care, plecate dintr-o rădăcină comună, au ajuns să curgă în sensuri contrare. 2. „Rădăcina” este noua „realitate”. Dictată de explozia infrastructurilor în general: a transporturilor aeriene și terestre, dar, mai ales a „magistralelor telecomunicaționale ” (tv, telefonie mobilă, internet). Care au ajuns să formeze rețele „globale” (fizice – transporturile; virtuale – comunicațiile) în plină expansiune. Rezultatul: o interacțiune dementă , contradictorie, pe toate planurile (religie, filozofie, artă, societate, economie și ce-o mai fi). Ȋn „timp real” , adică într-un „timp” care se aproprie de „instantaneitate”. Instantaneitate Ȋn cadrul căreia viitorul este absorbit în acest timpul real; trecut nu mai are timp să mai fi avut loc ; prezentul a devenit un fel de prezent continuu care se „schimbă” mereu fulgerător . Interacțiune căreia nu i te poți sustrage prin „detașare”. Și în care o serie de „tabu-uri” ținute sub capac prin tot soiul de „cutume”, mai mult sau mai puțin să le zic, cu un termen generic, „morale”, ale diverselor comunități, de asemenea, mai mult sau mai puțin „închise” pȃnă acum, dau dintr-o dată în clocot și fac să sară în aer orice frȃnă, inclusiv anumite „supape de siguranță” specifice fiecărei comunități (condiționări ale tradiției ca și „cutumele”) prin care presiunile de orice natură se mai relaxau cȃt de cȃt. Astfel, mai există doar două posibilități: fie o dispariție în final gen sinucidere (conștientă sau nu) , fie luarea unor decizii la fel de fulgerătoare ca și schimbările „în timp real” ale zisei rețele, prin care să încerci să supraviețuiești. Dacă se poate la infinit într-un astfel de prezent continuu ….într-o veșnică schimbare (ceea ce, evident, este o contradicție în termeni). 3. Și acum, ce face postmodernismul? Devine, pur și simplu, o „ciclare” negativ ironică în jurul „golului” (citește „nimicului” sub care nu se mai ascunde chiar NIMIC - „De ce (nu) există NIMIC mai curȃnd decȃt ceva?”). Complet diferită de o „spiralare” ascensională. Ciclare în cadrul căreia orice pas infinitezimal, fără durată, este complet diferit de cel anterior. Deci fără păstrarea vreunei „identități”. O hăituială continuă – sinucidere în final. 4. Și ce face „New Age-ul”. Nu acceptă o astfel de supraviețuire prin supunere la ceea ce se poate numi „impredictibilitate”. Ci caută să o „stăpȃnească”. Iar un fel de contradicție în termeni – dar, pentru cei ce sunt atrași de tendința menționată, este (sau li se pare a fi) numai aparentă. Pentru că recurg la o astfel de „stăpȃnire” prin tot soiul ce metode și tehnici „magice”/ „șamanice”/ „esoteric- oculte” culese din tot soiul de contexte culturale la care acum, prin „deschiderea” lor, se are acces; metode și tehnici care în trecut rămȃneau mai mult sau mai puțin în background și izbucneau în unele perioade de criză (crize a căror intensitate nu se poate compara cu cea a celei actuale); urmȃnd ca imediat să fie jugulate cȃnd se restabilea „echilibrului”. Iar știința și tehnologia de azi nu este nici ea departe de a folosi astfel de mijloace, complet diferite însă de cele „clasice” atunci cȃnd recurge la tot soiul de „manipulări”: genetice, microelectronice, nanotehnologice etc. urmărind același obiectiv: nu numai supraviețuirea, ci o „viețuire” continuă, veșnică (dacă se poate); chiar și artificială dacă altfel nu merge… (se vorbește chiar de ceva gen „post-umanitate” și un „post-uman” mult mai al dracului decȃt supraomul lui Nietzsche). Ȋntr-un fel – și nimic nu e nou sub soare – Yoga, în adevăratul ei spirit și nu cel degradat de tot soiul de „guru” pȃrȃți, fachiri și alți exhibiționiști care au invadat bȃlciurile mapamondului (inclusiv web-bȃlciurile), atrage serios atenția. Căci, spune ea, atunci cȃnd se ajunge la un anumit nivel de inițiere apar tot soiul de „puteri paranormale”. Ȋnsă, cel mai periculos lucru este să te oprești la acest nivel și să folosești astfel de „puteri”. Este absolut necesar să treci mai departe. Unde, nu are relevanță în discuția de față. Relevant mi se pare că New Age-ul urmărește numai cantonarea într-un astfel de nivel. Ȋnclusiv cel de tentă științifico-tehnologică (care pare SF dar după unele rezultate deja obținute, nu prea mai este). 4. Am vorbit tranșant și binar despre cele două tendințe contradictorii numai în scopul unei minime clarități a discursului. De fapt, lucrurile sunt mult mai complicate. Pentru că, deși par a nu se intersecta, ele, de fapt, „interacționează” de la distanță în același soi de „timp real”. O să amintesc numai de anumite aspecte „alchimice” care își fac loc și sunt adoptate cu un entuziasm frenetic de unele abordări postmoderniste. Dar lucrurile se întȃmplă și invers: dinspre postmodernism spre abordările New Age. Spațiul nu-mi permite să detaliez. 5. Există, totuși, vreo soluție benefică de a ieși din ce am intrat? Cred și sper că ea poate fi întrezărită. Dar pentru asta trebuie forat mult mai adȃnc. Și căutare cauzele adevărate și nu cele superficiale de care am încercat să amintesc cȃnd am vorbit de explozia infrastructurilor (mai ales de cea informațională) care a dus la interacțiuni (globale) în timp „real”. 6. O definiție a "inteligenței", pe care am găsit-o pe undeva (Dumnezeu știe unde) spune: 'Un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înțelege, revine apoi la propriul punct de vedere și, în fine, se detașează de ambele pentru a putea gândi liber'. Jocul ăsta se poate aplica și atunci când încercăm să înțelegem două (sau mai multe) contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând și noi parte. Și adaug, poate fi vorba și de cele două tendințe de care am vorbit. In fond, orice tradiție culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, știință, societate… sau și una dintre cele două tendințe care încep să aibă pretenția, fiecare în parte, de „universalitate, te condiționează, manevrându-te (și ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare"). 7. Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reușit să te detașezi de condiționări pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Dar totuși, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alții. * Ȋți mulțumesc pentru că m-ai provocat. Și cer mii de scuze pentru modul, uneori poate agramat și, probabil, cu multe typos, în care am prezentat lucrurile. Singura eventuală scuză este că textul l-am scris „dintr-o suflare”. Și n-am chef, acum, să-l revăd. Toate cele bune, G.M. P.S. Aștept părerea ta.
multumesc, Virgil. nu, nu e construita in graba, ci in ultimele 7 zile. si chiar a fost corectata si acum, desi e putin dificil fiindca nu sunt la mine. incerc sa fiu exigenta. uneori reusesc, alteori nu pana la nivelul exigentei celorlalti. multe lucruri s-au folosit in poezie, dar nu stiu daca in contexte similare, am participat deja la o intalnire unde s-a discutat mult pe tema ce anume se mai poate scrie original, inedit, nou in asa fel incit sa nu fie nici artificial, nici fortat. oricum, nu am scris banal. multumesc pentru parere voi tine seama. mi-ar fi placut sa stiu parerea ta si pe unul din textele mai bune, in caz ca ai gasit pana acum.
"Cum ați reacționa oare dacă v-ar opri poliția pentru că ați trecut pe roșu și v-ar ruga frumos să nu se mai întâmple," -probabil mi-aș da două palme să-mi dau seama dacă întradevăr e reală chestia asta, :-)... Am început de curând a posta chestii p-aici doar pt. că am apreciat Hermeneia a fi un valoros domeniu sau spațiu de utilizare a internetului. Iar a fi moderator întâi de scriitor si cititor pe Hermeneia = 0. pro Bianca. fabius
îmi permit să vă atrag atenția că acum se repetă „ajunge”. Fac observația asta numai și numai pentru că mi-a plăcut textul și repetiția fără un motiv anume într-un poem scurt e un pic deranjantă. poate că „e undeva de neatins” ar rezolva problema repetițiilor de orice fel.
Calin... ai remarcat intr-un mod potrivit lipsa de determinate ca expresie a golului sufletesc si faptul ca am incercat cat mai putine inflorituri pentru a nu ascunde, in mod programatic, intr-un plan secund ceea ce trebuie exprimat frust.
Sancho... bizare aceste potriviri... poate ca unii oamenii, in situatii relativ similare ajung sa perceapa existenta si sa o exprime in aceleasi cuvinte... este important ca acestea au ajuns la cititor cu intreaga lor apasare.
Ioana... in principiu iti dau dreptate insa cei care au mai citit ceea ce scriu stiu ca de la o vreme, tentat de simplitate, evit sa adaug floricele... de aceea "poezia perfecta" chiar daca si mie mi-a sunat initial cliseistic a devenit calea cea mai simpla de a sugera ceea ce era de sugerat... cat despre noptile fara culori pot fi desigur percepute si intr-un registru decorativ-hilar daca nu depasesti nivelul strict literal al textului. Basca faptul ca daca poezia aceasta "stoarce lacrimi" inseamna ca ori eu am scris o tampenie ori poate tu nu ai dispozitia necesara sa o receptezi.
Multumiri tuturor pentru feed-back.
experimentele acestea Ramona/Rameau par monologuri in aceeasi tenta cromatica. un fel de a experimenta apropieri/departari, refugii, portocale mecanice. doi autori care se completeaza fericit. Adio dar ramin cu tine, cum zicea si filmul.
doamne de ce sîntem vinovați că îți ascultăm cuvîntul
în loc să îl visăm răsucindu-ne ca niște derviși în așternut
renunțăm la revoluții la ideile mari la furtuni
de ce sîntem vinovați că ne apucăm de făcut copii
de o trudă cinstită și blestemată sub carapacea asta din zile și soare
de ce sîntem vinovați că scriem corect numele tău
și toate celelalte nume care nu au nici o legătură cu dragostea
pînă cînd pămîntul ajunge să fie bătătorit a moarte
de ce sîntem vinovați că nu mai sperăm nici cît o băltoacă
și atunci plouă și plouă și mergem la ușă dar nimeni nu mai e acolo
nimeni nu nici măcar nu se obosește să ne mai amenințe
nici fulgere nu mai sînt doamne de ce sîntem vinovați
atît de perfect în neprihănirea noastră uscată
de ce nu plouă și la noi înăuntru
iar eu aş elimina versul "în așteptarea trenului". pentru că în aşteptarea trenului nu-ţi lipeşti urechea de calea ferată, ci pur şi simplu aştepţi. şi dacă urechea e lipită de piept, atunci ai putea să simţi ruperea unui atac cardiac, eventual, dar nu apropierea unui tren. acolo mi se pare că trebuie refăcut.
este adevarat ce spui. de aici si capabilitatea blestemului de a nega si de a solicita ascultarea/tacerea. nu doar a supraveghea si a pedepsi ci si a recunoaste in limita o solutie a solidaritatii. ptr ca dincolo, nimicul isi face simtita prezenta si atrage. ma gandesc insa ca functia magica a cuvintelor inca are aplicabilitate. si, cel putin din prudenta, sa nu-l rostim. daca temeiul temeiului trairii -ceea ce ne mentine in viata- este raul metafizic? ironia sortii este infinita, ca universul. dar asa ceva nu putem accepta, ptr ca nu putem trai la margine.... multumesc din nou
îmi place prima strofă și mi-a căzut cu tronc finalul (ultimele 4 versuri). am prins de asemenea nuanța ludică și e de bun gust, Oana. făinuț, cum s-ar zice.
... când ne vorbesc grădinile, uităm graiul articulat, devenim veșnici lângă o floare, devenim părinți lângă liniștea lor. ce frumos spui tu... până la marginea lumii e doar o grădină... și ce haiduci sunt trandafirii tăi:)!
Felicitări domnule Adrian Munteanu. Îmi amintesc întotdeauna cu plăcere lansările din Casa Baiulescu, ... savoarea poetică a mansardei, compania întotdeauna acaparantă a domnului Ion Topolog Popescu. Imi pare de o mie de ori rău că nu voi putea fi acolo.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
As putea si eu sa insir cateva randuri referitor la semnificatia numerelor si daca stam bine sa ne gandim lumea poate fi sugerata intr-un mod mai fericit prin utilizarea lui 1 (primul motor), 2 (fiind un spatiu al contrariilor; dualitatea care se opune principiului ordonator universal), 3 (sinteza si transcenderea dualului intru intelegere etc) 7 (7 note muzicale, cele 7 porti ale omului, universul metalifer al alchimistilor, 7 forme de cristalizare, 7 zile ale saptamânii, 7 culori ale curcubeului, 7 chakre), 9, 12, 22 (arcanele majore ale tarotului, impreuna cu 11 cifre majore in numerologie etc), a lui 1+2+3+4 adica 10 - cifra perfecta pitagoreica sau cei 10 sephiroti ai misticii iudaice, 72 - numele lui Dumnezeu in aceeasi traditie etc Oricum ma bucur ca acel 4 semnifica pana la urma ceva si nu era vorba doar de apartamentul tau cu patru camere :) Referitor la decizia respectiva cred ca am fost destul de clar iar semnificatia termenului de pasivitate este cea cuprinsa in DEX. Sunt incredintat ca aspiratiile tale poetice vor fi conjuncte interesului general al hermeneia.
pentru textul : apartament cu 4 camere deDragă Lucian, nu știu ce i-ai făcut, dar de data asta suna, după părerea mea, foarte bine, Am reținut "Există o pleoapă care se închide definitiv", "sângele timpului", "cărămizi îngropate în flori" (aici parcă văd transformarea pământului din nou în viață prin rădăcinile plantelor), "Ochiul înghite ca un mormânt Aripile nepurtate în spate", "sipeturi cu primăveri". Iar finalul "Rece sub pleoapa imensă mă culc/ Definitiv" e foarte plastic și reușit. După umila mea părere, merită o peniță. Felicitări. Marian
pentru textul : Existând în definitiv deÎl felicit şi eu pe Matei pentru dublă şi îi dorersc succes în noul juriu, sper că acest frumos concurs va continua.
pentru textul : Rezultatul "Bursei câştigătorilor" deCa o încheiere a participării mele la concursurile de poezie (mulţumesc încă o dată lui Călin că s-a gândit şi la mine pentru această ediţie inaugurală) am făcut o statistică (ce să-i faci, informaticianul din mine) în care am rezumat "abaterea" de la nota finală a fiecărui membru al juriului, fără să ţin cont de sens, deci în modulo cum se zice în matematică, pentru textele din top 10, dacă cineva doreşte să extindă ideea, be my guest...
Statistica mea arată cam aşa
Profetul - 11,784 puncte
Alma - 11,890 puncte
Sancho Panza - 9,286 puncte
Dorel - 7,746 puncte
Bobadil - 7,398 puncte
I.D. Nicolae - 14,098 puncte
Încă o dată felicitări pentru organizarea acestui concurs.
Andu
va rog sa nu mai lasati in comentarii adrese de email sau numere de telefon. Hermeneia nu este responsabila de consecintele sau siguranta publicarii acestor informatii personale.
pentru textul : Ultimul text la Kyoto deVlad, dacă ai deţine unele elemente personale, probabil alta ar fi părerea ta. Dar probabil că e vina mea, că nu le-am făcut mai evidente. Nu mai intru în amănunte. Oricum, dacă textul ăsta te-a scos la comentat, chiar şi numai negativ, tot e ceva.
pentru textul : În urna aceasta până şi timpul deP.S. linga acest canal, pe dreaota, am locuit o vreme: Hotel Mesner....
pentru textul : pietrele umbrei deEu as indrazni sa mai adaug la cele spuse de Gorun ca "realul", "actualul" nu exista in cuvantul scris, totul, dar absolut totul, in momentul cand este asternut pe hartie (fie ea si virtuala :-) devine fictiune. De aceea e bine sa lasam imaginatia sa zburde chiar si atunci cand, zicem noi, facem o exegeza sau chiar cand ne scriem memoriile :-) Iar post-modernismul este o contradictie logica, nu Gorune? Iar Homer a fost un mare post-modernist... Replica pe masura, multumirile de rigoare pentru penita de la "Jester" le adresez aici, unde isi gasesc mai bine locul, Bobadil.
pentru textul : Oglinda deamu uitat: dacă textul trebuie trimis în șantier te rog să nu eziți. nu are importanță cine la scris.
pentru textul : oolong tea deMargas, bănuiesc că știi că mi-am rezervat dreptul ca să suspend contul unui membru atunci cînd observ că modul în care abordează ideea de comentare devine în fapt hărțuire. Și chiar am aplicat acest lucru de cîteva ori. Aceasta, așa cum am mai spus-o, a nu se interpreta ca un fel de oprimare a conflictelor de idei sau a polemicii. Expresii de genul „o idee bună, din păcate sufocată de un poem slab, încropit din murăturile găsite împrăștiate prin cămara literară a acestui autor.” mi se par că prin vitrolul lor și lipsa de orice argument, mi se par că încep drumul spre hărțuire. Am vrut doar să fii conștientă de acest lucru. Înainte să mi se spună că „n-am știut”.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deIoana, aparențele sunt înșelatoare(zici că par iritat) și se pare că n-ai citit atentă textul(presupui că am colică), din moment ce chiar din primul vers spun că VB-ul e nelocuit. Pe urmă zici de melancolie, akedie și multe altele ... să mă ferească dumnezeu - unde ai văzut așa ceva în textul de mai sus? arată-mi cu gedetul ? Uite asta eu spun că se numește „să privești atât de departe și în adâncime și mai nu știu cum, că ajungi să nu mai vezi copacii de pădure”... În felul ăsta, în scurt timp, există riscul să ajungi să ai halucinații vizuale/auditive, adică să vezi lucruri acolo unde ele nu există și să nu observi ceva ce se află chiar în preajma ta. Nu, Ioana, nu e vorba de melancolie și nici de akedie, ci de o răceală banală în mijlocul verii ... un text construit doar pe senzații și nervi, mi-ar place să-i spun „organic”, deși sunt conștient că nu e astfel decât în proporție de 57%.
În ceea ce privește versuri „sexy”, nu prea te-am văzut să folosești în comurile tale la textele altor autori asemenea „critici literare”; ceea mă face să mă gândesc că anumite cuvinte din comu-ul tă de mai sus sunt spuse la mișto ...
Și încă ceva, Ioana: nici mie nu mi se pare potrivit să stau să aștept zi de zi în stație mașina câte 30-45 de min., dar, asta e... ce să-i faci ... va trebui să mă înarmez cu răbdare și să aștept ... asta, bineînțeles, până în momentul în care, voi avea bani suficienți ca să-mi cumpăr și eu un autobuz și să circul cu autobuzul meu personal cu nr. 104 de-acasă până la servici și de la servici până acasă.
același convalescent aflat în stare de trezie
pentru textul : Ultrasonografie dede aprox. 15 ore și 34 de minute ...
Eugen.
Am spus eu că s-ar putea să mai fie membri hermeneia printre premiaţi, mai ales ca au fost şi premiile speciale. Acestea au fost acordate, pe baza ierarhiei stabilite de juriul de preselecţie, de către reprezentanţii unor instituţii si reviste (aşadar, nu de către juriul naţional), iar lucrările celor astfel premiaţi nu sunt cuprinse în antologie. Ceea ce nu înseamnă că autorii aceştia n-ar merita sa fie apreciaţi si felicitaţi. O felicit, prin urmare, şi eu pe Maricica Frumosu (a cărei diplomă a fost luată, spre a-i fi dusă in Basarabia, de catre acad. Mihai Cimpoi).
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deiată un text care nu cred că merită să stea în cutia de nisip. articulat și fără prea mult țesut adipos. are acel lucru simplu numit poezie
pentru textul : cincinal de"peste" ca vers unitar nu merge, eventual unești primele 2 versuri, în "peste un sărut". de asemenea cele 2 succesiuni ne-dorit/ne-fericirea dau pe verticală repetiția "ne-ne". poți folosi "o condamnare" în loc de condamnându-mă, dacă dorești. îmi place ideea, îndeosebi finalul "un trecut fără măști în cortegiul meschin al certitudinilor". îmi dă de gândit percepția dragostei ca vid între naștere și moarte, între cele două chipuri ale facerii. :) văd aici mai mult un gând, o reflectare, amplă, profundă, nu poem. oricum, structura de coloană implică alegerea aparte și cu atenție a versurilor-cuvinte.
pentru textul : via sepia deSuccint: 1. Sunt două curente. Care, plecate dintr-o rădăcină comună, au ajuns să curgă în sensuri contrare. 2. „Rădăcina” este noua „realitate”. Dictată de explozia infrastructurilor în general: a transporturilor aeriene și terestre, dar, mai ales a „magistralelor telecomunicaționale ” (tv, telefonie mobilă, internet). Care au ajuns să formeze rețele „globale” (fizice – transporturile; virtuale – comunicațiile) în plină expansiune. Rezultatul: o interacțiune dementă , contradictorie, pe toate planurile (religie, filozofie, artă, societate, economie și ce-o mai fi). Ȋn „timp real” , adică într-un „timp” care se aproprie de „instantaneitate”. Instantaneitate Ȋn cadrul căreia viitorul este absorbit în acest timpul real; trecut nu mai are timp să mai fi avut loc ; prezentul a devenit un fel de prezent continuu care se „schimbă” mereu fulgerător . Interacțiune căreia nu i te poți sustrage prin „detașare”. Și în care o serie de „tabu-uri” ținute sub capac prin tot soiul de „cutume”, mai mult sau mai puțin să le zic, cu un termen generic, „morale”, ale diverselor comunități, de asemenea, mai mult sau mai puțin „închise” pȃnă acum, dau dintr-o dată în clocot și fac să sară în aer orice frȃnă, inclusiv anumite „supape de siguranță” specifice fiecărei comunități (condiționări ale tradiției ca și „cutumele”) prin care presiunile de orice natură se mai relaxau cȃt de cȃt. Astfel, mai există doar două posibilități: fie o dispariție în final gen sinucidere (conștientă sau nu) , fie luarea unor decizii la fel de fulgerătoare ca și schimbările „în timp real” ale zisei rețele, prin care să încerci să supraviețuiești. Dacă se poate la infinit într-un astfel de prezent continuu ….într-o veșnică schimbare (ceea ce, evident, este o contradicție în termeni). 3. Și acum, ce face postmodernismul? Devine, pur și simplu, o „ciclare” negativ ironică în jurul „golului” (citește „nimicului” sub care nu se mai ascunde chiar NIMIC - „De ce (nu) există NIMIC mai curȃnd decȃt ceva?”). Complet diferită de o „spiralare” ascensională. Ciclare în cadrul căreia orice pas infinitezimal, fără durată, este complet diferit de cel anterior. Deci fără păstrarea vreunei „identități”. O hăituială continuă – sinucidere în final. 4. Și ce face „New Age-ul”. Nu acceptă o astfel de supraviețuire prin supunere la ceea ce se poate numi „impredictibilitate”. Ci caută să o „stăpȃnească”. Iar un fel de contradicție în termeni – dar, pentru cei ce sunt atrași de tendința menționată, este (sau li se pare a fi) numai aparentă. Pentru că recurg la o astfel de „stăpȃnire” prin tot soiul ce metode și tehnici „magice”/ „șamanice”/ „esoteric- oculte” culese din tot soiul de contexte culturale la care acum, prin „deschiderea” lor, se are acces; metode și tehnici care în trecut rămȃneau mai mult sau mai puțin în background și izbucneau în unele perioade de criză (crize a căror intensitate nu se poate compara cu cea a celei actuale); urmȃnd ca imediat să fie jugulate cȃnd se restabilea „echilibrului”. Iar știința și tehnologia de azi nu este nici ea departe de a folosi astfel de mijloace, complet diferite însă de cele „clasice” atunci cȃnd recurge la tot soiul de „manipulări”: genetice, microelectronice, nanotehnologice etc. urmărind același obiectiv: nu numai supraviețuirea, ci o „viețuire” continuă, veșnică (dacă se poate); chiar și artificială dacă altfel nu merge… (se vorbește chiar de ceva gen „post-umanitate” și un „post-uman” mult mai al dracului decȃt supraomul lui Nietzsche). Ȋntr-un fel – și nimic nu e nou sub soare – Yoga, în adevăratul ei spirit și nu cel degradat de tot soiul de „guru” pȃrȃți, fachiri și alți exhibiționiști care au invadat bȃlciurile mapamondului (inclusiv web-bȃlciurile), atrage serios atenția. Căci, spune ea, atunci cȃnd se ajunge la un anumit nivel de inițiere apar tot soiul de „puteri paranormale”. Ȋnsă, cel mai periculos lucru este să te oprești la acest nivel și să folosești astfel de „puteri”. Este absolut necesar să treci mai departe. Unde, nu are relevanță în discuția de față. Relevant mi se pare că New Age-ul urmărește numai cantonarea într-un astfel de nivel. Ȋnclusiv cel de tentă științifico-tehnologică (care pare SF dar după unele rezultate deja obținute, nu prea mai este). 4. Am vorbit tranșant și binar despre cele două tendințe contradictorii numai în scopul unei minime clarități a discursului. De fapt, lucrurile sunt mult mai complicate. Pentru că, deși par a nu se intersecta, ele, de fapt, „interacționează” de la distanță în același soi de „timp real”. O să amintesc numai de anumite aspecte „alchimice” care își fac loc și sunt adoptate cu un entuziasm frenetic de unele abordări postmoderniste. Dar lucrurile se întȃmplă și invers: dinspre postmodernism spre abordările New Age. Spațiul nu-mi permite să detaliez. 5. Există, totuși, vreo soluție benefică de a ieși din ce am intrat? Cred și sper că ea poate fi întrezărită. Dar pentru asta trebuie forat mult mai adȃnc. Și căutare cauzele adevărate și nu cele superficiale de care am încercat să amintesc cȃnd am vorbit de explozia infrastructurilor (mai ales de cea informațională) care a dus la interacțiuni (globale) în timp „real”. 6. O definiție a "inteligenței", pe care am găsit-o pe undeva (Dumnezeu știe unde) spune: 'Un tip inteligent caută să se pună în locul interlocutorului pentru a-l înțelege, revine apoi la propriul punct de vedere și, în fine, se detașează de ambele pentru a putea gândi liber'. Jocul ăsta se poate aplica și atunci când încercăm să înțelegem două (sau mai multe) contexte culturale extrem de diferite, dintr-unul făcând și noi parte. Și adaug, poate fi vorba și de cele două tendințe de care am vorbit. In fond, orice tradiție culturală, care cuprinde: religie, filosofie, artă, știință, societate… sau și una dintre cele două tendințe care încep să aibă pretenția, fiecare în parte, de „universalitate, te condiționează, manevrându-te (și ăsta e cel mai afurisit tip de "manipulare"). 7. Teoria, ca teoria - practica ne omoară. Dar, tot teoretic vorbind: în momentul în care chiar ai reușit să te detașezi de condiționări pentru a "gândi liber", nu cumva ajungi la cea mai perversă manipulare: "auto-manipularea" ? Dar totuși, tot teoretic, parcă e preferabil să te "manipulezi" singur decât s-o facă alții. * Ȋți mulțumesc pentru că m-ai provocat. Și cer mii de scuze pentru modul, uneori poate agramat și, probabil, cu multe typos, în care am prezentat lucrurile. Singura eventuală scuză este că textul l-am scris „dintr-o suflare”. Și n-am chef, acum, să-l revăd. Toate cele bune, G.M. P.S. Aștept părerea ta.
pentru textul : Sfârșitul timpului: Prolog la o discuție (virtuală) cu David Bohm și Jiddu Krishnamurti deun personaj fabulos. umor spumos.
pentru textul : Unchiul Fedea (5) demultumesc, Virgil. nu, nu e construita in graba, ci in ultimele 7 zile. si chiar a fost corectata si acum, desi e putin dificil fiindca nu sunt la mine. incerc sa fiu exigenta. uneori reusesc, alteori nu pana la nivelul exigentei celorlalti. multe lucruri s-au folosit in poezie, dar nu stiu daca in contexte similare, am participat deja la o intalnire unde s-a discutat mult pe tema ce anume se mai poate scrie original, inedit, nou in asa fel incit sa nu fie nici artificial, nici fortat. oricum, nu am scris banal. multumesc pentru parere voi tine seama. mi-ar fi placut sa stiu parerea ta si pe unul din textele mai bune, in caz ca ai gasit pana acum.
pentru textul : downtown de"Cum ați reacționa oare dacă v-ar opri poliția pentru că ați trecut pe roșu și v-ar ruga frumos să nu se mai întâmple," -probabil mi-aș da două palme să-mi dau seama dacă întradevăr e reală chestia asta, :-)... Am început de curând a posta chestii p-aici doar pt. că am apreciat Hermeneia a fi un valoros domeniu sau spațiu de utilizare a internetului. Iar a fi moderator întâi de scriitor si cititor pe Hermeneia = 0. pro Bianca. fabius
pentru textul : Moderator pe hermeneia deimi place ideea, mai putin abordarea, vezi tu ce si cum:)
pentru textul : pre post și ne viziune deîmi permit să vă atrag atenția că acum se repetă „ajunge”. Fac observația asta numai și numai pentru că mi-a plăcut textul și repetiția fără un motiv anume într-un poem scurt e un pic deranjantă. poate că „e undeva de neatins” ar rezolva problema repetițiilor de orice fel.
pentru textul : interludiu|mîinile deCalin... ai remarcat intr-un mod potrivit lipsa de determinate ca expresie a golului sufletesc si faptul ca am incercat cat mai putine inflorituri pentru a nu ascunde, in mod programatic, intr-un plan secund ceea ce trebuie exprimat frust.
pentru textul : scrâşnet deSancho... bizare aceste potriviri... poate ca unii oamenii, in situatii relativ similare ajung sa perceapa existenta si sa o exprime in aceleasi cuvinte... este important ca acestea au ajuns la cititor cu intreaga lor apasare.
Ioana... in principiu iti dau dreptate insa cei care au mai citit ceea ce scriu stiu ca de la o vreme, tentat de simplitate, evit sa adaug floricele... de aceea "poezia perfecta" chiar daca si mie mi-a sunat initial cliseistic a devenit calea cea mai simpla de a sugera ceea ce era de sugerat... cat despre noptile fara culori pot fi desigur percepute si intr-un registru decorativ-hilar daca nu depasesti nivelul strict literal al textului. Basca faptul ca daca poezia aceasta "stoarce lacrimi" inseamna ca ori eu am scris o tampenie ori poate tu nu ai dispozitia necesara sa o receptezi.
Multumiri tuturor pentru feed-back.
experimentele acestea Ramona/Rameau par monologuri in aceeasi tenta cromatica. un fel de a experimenta apropieri/departari, refugii, portocale mecanice. doi autori care se completeaza fericit. Adio dar ramin cu tine, cum zicea si filmul.
pentru textul : Adio decîntec pentru ploaie
pentru textul : Dumnezeu dedoamne de ce sîntem vinovați că îți ascultăm cuvîntul
în loc să îl visăm răsucindu-ne ca niște derviși în așternut
renunțăm la revoluții la ideile mari la furtuni
de ce sîntem vinovați că ne apucăm de făcut copii
de o trudă cinstită și blestemată sub carapacea asta din zile și soare
de ce sîntem vinovați că scriem corect numele tău
și toate celelalte nume care nu au nici o legătură cu dragostea
pînă cînd pămîntul ajunge să fie bătătorit a moarte
de ce sîntem vinovați că nu mai sperăm nici cît o băltoacă
și atunci plouă și plouă și mergem la ușă dar nimeni nu mai e acolo
nimeni nu nici măcar nu se obosește să ne mai amenințe
nici fulgere nu mai sînt doamne de ce sîntem vinovați
atît de perfect în neprihănirea noastră uscată
de ce nu plouă și la noi înăuntru
iar eu aş elimina versul "în așteptarea trenului". pentru că în aşteptarea trenului nu-ţi lipeşti urechea de calea ferată, ci pur şi simplu aştepţi. şi dacă urechea e lipită de piept, atunci ai putea să simţi ruperea unui atac cardiac, eventual, dar nu apropierea unui tren. acolo mi se pare că trebuie refăcut.
pentru textul : ai putea trăi doar pentru asta deeste adevarat ce spui. de aici si capabilitatea blestemului de a nega si de a solicita ascultarea/tacerea. nu doar a supraveghea si a pedepsi ci si a recunoaste in limita o solutie a solidaritatii. ptr ca dincolo, nimicul isi face simtita prezenta si atrage. ma gandesc insa ca functia magica a cuvintelor inca are aplicabilitate. si, cel putin din prudenta, sa nu-l rostim. daca temeiul temeiului trairii -ceea ce ne mentine in viata- este raul metafizic? ironia sortii este infinita, ca universul. dar asa ceva nu putem accepta, ptr ca nu putem trai la margine.... multumesc din nou
pentru textul : crucile deîmi place prima strofă și mi-a căzut cu tronc finalul (ultimele 4 versuri). am prins de asemenea nuanța ludică și e de bun gust, Oana. făinuț, cum s-ar zice.
pentru textul : În amonte de... când ne vorbesc grădinile, uităm graiul articulat, devenim veșnici lângă o floare, devenim părinți lângă liniștea lor. ce frumos spui tu... până la marginea lumii e doar o grădină... și ce haiduci sunt trandafirii tăi:)!
pentru textul : până la marginea lumii e doar o grădină deok, multumesc am modificat... nu stiam aceaata preveere a regulamentului. multumesc
pentru textul : confesión deaş fi adăugat un motiv pentru vărsarea paharelor de vin şi
pentru textul : luna în faze defăcută separarea de ideea precedentă.
"Freud" în loc de "Ferud"...:) şi "celea sunt" în loc de "acelea sumt"...în rest rămîne cum am stabilit...:)
pentru textul : Războiul rece dintre ştiinţă şi poezie deFelicitări domnule Adrian Munteanu. Îmi amintesc întotdeauna cu plăcere lansările din Casa Baiulescu, ... savoarea poetică a mansardei, compania întotdeauna acaparantă a domnului Ion Topolog Popescu. Imi pare de o mie de ori rău că nu voi putea fi acolo.
pentru textul : Lansare carte - SONETE 2 de Adrian Munteanu dePagini