Frumos, pe gustul meu adică minimalist și plin de substanțâ, poezie și tablou împreună și deodată... chintesență de cuvânt.
Aș renunța totuși complet la versul 'un scaun' care, în afară de faptul evident că masa are și scaune, mă rog, a rămas doar unul singur, unde s-au dus celelalte, asta s-ar putea să ofere câteva clipe de meditație nu suficiente însă pentru a merge cu restul poemului.
Felicitări pentru un text bun domnule Titarenco,
Marga
P.S. Ingăduiți-mi să râd de să mă prăpădesc citind propuneri de genul celei trimise de elia-claudia (sper ca nu este însăși elodia pe aici) și care nu au nici în clin nici în mânecă ori cu textul ori cu ideea. Dar asta e, Hermeneia e un site americano-românesc democratic și original unde dacă vreau să fluier, fluier, right?
Ialin, multumesc pentru penita, m-ai surprins, recunosc! Penultima strofa nu e fortata, "a venit", pur si simplu...si am lasat-o rostirii ei firesti. "As pastra doar versul "îi voi deschide cu buzele pumnul".", spui...ei bine, mie asta mi s-ar parea fortat. "vesmant alb" - da, ai dreptate, e un mare stereoptip. atat de mare, incat aproape capata valente sacre...nu? :)
Scuză-mă Adelina, ți-am citit CV-ul după ce am făcut comentariul. Nu pune în practică nimic! Scrie poezii, fie și precum aceasta. Dar trebuie să mai și citești: 50 de poezii din autori importanți, înainte de a scrie tu una.
Ionut, ideea e frumoasa si indemna la reflexie, dar formularea pacatuieste printr-o anumita incalceala...:)
cred ca problema e-n cele doua versuri mediane
"Singura închipuire cu adevărat,
Că e posibilă învierea din morţi"
poate revii asupra lor, si cred ca textul ar merita si un alt inceput.
apoi, daca tot ai inceput versurile cu majuscula, scrie-le pe toate asa
vezi la "Îmi sângerează"
trec maine sa vad ce s-a intamplat cu poezia. o seara frumoasa.
e simplu. Vlad ăsta e născut pe cîmpul de lucernă și nu pe google. acum ce să-ți fac eu te-am pus să dai mîna cu PageRank-ul și să începi mișcarea asta browseriană ca să nu mai ai somn? grea povară identitatea asta! chiar vorbeam cu Sergey Brin-nu știu ce să mă mai fac zice, Caragea vrea tot domeniul de scalabilitate.
Vladimir, ți-am spus odată că mi-am găsit poetul când ți-am citit versurile. Cred că știi ce înseamnă. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Despre poezia de aici, aceeași senzație. E dincolo de tehnică, de construcție, de abordare. E o parte din mine. Poate părea patetică și inutilă intervenția, însă uneori cred că se poate ierta impulsul ce nu te lasă nici să taci, nici să spui ceva pertinent. De fapt, poate că e tot un soi de apostazie :)
ai dreptate Emil. poemul e vechi, din vremurile mele incepatoare in ale scrisului. agreez cu tot ce spui si nu argumentez. astazi insa, o natiune de peste trei sute de milioane de oameni sarbatoresc thanksgivingul, ziua multumirii si nu e rau in ocazii festive, ca aceasta, sa ne aliniem gandurile in directia in care trebuie. poemul e 100% crestin, nu cred ca zgarie urechile celor carora ii este dedicat si eu nu cred ca este eminescian. chiar ca este departe de a fi eminescian. la o audienta mai putin sofisticata cum e cea de pe siturile literare acest poem si altele ca el, pare a fi sofisticat, cu asocieri de cuvinte dincolo de limbajul de casa. unii ma roaga sa si traduc ceea ce scriu... in fine, fiecare cu parerea lui. recunosc in fata voastra simplitatea lui, dar hai sa fim multumitori cand multumirea bate la usa ( when thanksgiving is due ).
Un poem foarte echilibrat. Expresii de mare efect abundă: "cocorii limpeziți", "mai porți al nopții naos drept povară...?", "fântâna ce-n suflet coboară", "valul frânt se-nduplecă-n amurg". Primele trei strofe sunt magnifice în construcție și expresie, iar imaginea poetică ce le încheie sălășluiește un sentiment de pace în cititor: "îndepărtat de ape / uiți să mori". Aceasta și încheie partea contemplativă a poeziei, urmând una retorică. E partea poeziei care începe să "urce" dinspre contemplație înspre o trezire a unei revolte nenumite, ce se reflectă în simțirea autoarei destul de întunecat și tragic. Finalul mă lasă nelămurit. Am impresia că ar trebui să "urce", în schimb el "coboară". Dar asta-i toamna!
Cristina, fixarea aceea temporală în "toamnă" îmi era singura legătură în "real" a discursului, de aceea nu am putut renunţa la ea. Mulţumesc pentru precizare.
Mă bucură că mesajul este totuşi receptat, ori măcar trimiterile. Ai zis bine, Ioan, într-adevăr, nu-mi place să mă opresc doar la semnificaţii, ci la ceea ce stă în spatele lor, la raţiunea semnificaţiilor. Dar mă opresc aici cu explicaţiile, mă simt inconfortabil să-mi explic propriile poezii. Sunt mulţumit că măcar ceva ceva răzbate.
Eugen, e bine că s-a auzit strigarea, dar şi mai bine e că te văd trezit la scris.
adriana, alina, silvia, paul, vlad m-au inseninat semnele voastre. ma bucura atentia si increderea cu care ma rasfatati si de care, logic, profit. si asta, pt ca va simt aproape. multumesc
ram, sigur? imparateasa, ai spus ceea ce trebuie. eu insumi sunt invidios acum pe autorul textului :) dupa cum cred ca stii, nu stiu cum sa multumesc cand sunt apreciate textele mele: ma descurcam mult mai bine in fata criticii. nicio greseala aici? sigur? multumesc
Atunci când se vorbeşte despre Eminescu, poziţionarea în extreme (a venera vs a detracta) este un gest uşor de comis. Pentru că, trebuie să recunoaştem, în faţa unui fenomen de mare anvergură, omul tinde să fie radical. Cu atât mai mult semidoctul, cu observaţia că el, semidoctul, devine şi radical, şi înţelept, şi păun. Un dialog, fie el şi polemic, purtat pe aceste coordonate, faţă în faţă, la tv, în cărţi ori prin orice alte bucle temporal-spaţiale de tip domino, nu o să fie niciodată fertil, decât în jos, spre rădăcini bolnăvicioase. De aici şi situaţiile pe care le-aţi prezentat mai sus. Pentru că:
...mă întreb, care este motivul pentru care Eminescu este urât (în cel mai pur sens) de majoritatea liceenilor? Să fie oare faptul că profesorul, extaziat peste măsură şi pătruns sui generis de poet, convins că el este singura fiinţă respirabilă care l-a înţeles, se apucă să transforme o poezie simplă de dragoste într-o matrice metafizică? Să fie oare imaginea eminesciană grotesc deformată de profesorul X, după chipul şi (ne)asemănarea-i, imagine după care elevii sunt notaţi la teză? Să fie oare reperele de interpretare absolut halucinante cu care elevii sunt şcoliţi până la loc comanda? Cum se poate ca un elev să fie lăsat corigent pentru că a susţinut că în "Lacul" este vorba despre un el care suspină şi suferă după o ea, aşteptând-o pe malul apei, să-i răsară dintre trestii şi să-i cadă (lin) pe piept, ci nu despre alegoria monadei lui Leibniz, aşa cum a auzit el dintr-un delir al profesorului pătimaş...?
În cele mai multe săli de curs, lui Eminescu i-au fost puse coarne si colţi, iar în apropierea tezelor/ examenelor de orice tip, apar şi picăturile de sânge. Eminescu n-a fost (ori a fost prea rar) prezent în textele din foaia de examen. În schimb, au fost translatorii lirici, singurii în stare să îndrepte exhaustiv şi coerent limba poetului. Ce mai contează că au îndreptat-o cu rigla în dreapta şi catalogul în stânga...? Astfel, nu mai miră pe nimeni că Eminescu este urât fără să fie citit, darămite cunoscut.
Fireşte, la diferite ocazii, poetului i se scot coarnele, colţii... şi i se tuflesc coroane de luceferi. El redevine nemurirea spiritului românesc, este citat (ce mai contează că e scos din context, trunchiat, remixat...), cântat, gâdilat, pupat şi violat. Şi gata votul, serbarea, ratingul... Să vină fursecul, măslina şi călduroasele strângeri de copite, în timp ce bustul poetului este băgat înapoi în cămara din spatele toaletei, pentru a se păstra la fel de genial şi in anul viitor.
O parte a clasei intelectuale de atunci şi acum a încercat să-l strângă în pumn pe poet. Ba chiar au crezut/ cred că le-a încăput pe mână. Ca în orice demers politic, mai întâi s-a confiscat limbajul, apoi s-a pus cep pe sensuri şi motive şi s-au iscălit certificatele de eminescologie. Şi ca balul să fie bal până la capăt, au apărut şi arheologii, care au început să sape în omul Eminescu, precum hienele în carcasa de bivol. Aceste două direcţii s-au contopit, au născut şi au aşezat, în timp, strat peste strat peste strat, astfel apărând mitul Eminescu, mit care, aşa cum spunea cineva, a înghiţit creatorul.
Dar Eminescu cel adevărat încă există. Există în textele sale. El, dacă e nevoie, se apără singur. Nu trebuie decât să fie citit. Şi, eventual, într-o nesperată răscoală a conştiinţei, redat întocmai.
Mi-a plăcut acest poem. Are un aer aparte. Totuşi, prima strofă "ar da mai bine" fără ultimul vers. Despre piesa care, probabil, te-a inspirat, jos pălăria!
Păcat că nu te descalți de ranchiună... deformează percepția și interpretarea cuvântului scris.
Iar cât privește comentariile la texte, doar știi că ai toată libertatea să îți exprimi părerea într-un mod onest, pertinent, cu bun simț, fără atac la persoană și totul e ok.
Dacă ai vreo nemulțumire față de prestațiile voluntare ale membrilor Consiliului Hermeneia, le poți formula într-un mail.
multumesc pentru atentie si comentarii.
e poezie la minut, are deopotriva meritul si defectul de a nu fi fost defel prelucrata, am fost uimita de corectitudinea impresiilor lasate si desigur, m-am bucurat sa gasesc comentariile.
raspuns: 1) sint de acord ca "arta se face din orice", dar nu orice este arta iar antecomentatorul meu se pare ca ignora asta. 2) se pare ca a spune "Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze", fraza care se pare ca rezuma ideea a doua a antecomentatorului meu nu face decit sa confirme teza pe care am enuntat-o eu haos-ordine-diversitate. Astfel el se contrazice singur, diversitatea fiind prin excelenta implicatia imboldului experimentarii. Ideea pe care in mod ascuns am sugerat-o eu este ca insasi diversitatea universului (aparentul lui "haos") sugereaza ca Dumnezeu vorbea cu omul, adica cu o fiinta libera sa aleaga. Ce rost ar fi avut un univers fascinant si paradoxal daca nu ar fi existat o minte controversata care sa "enjoy" asa ceva. Iar folosirea contrastului lege naturala - lege umana (eu as spune lege morala, cu toate ca problema e mai complicata si termenii s-au tot interschimbat din antichitate pina astazi) dar folosirea acestui exemplu nu face decit din nou sa fie un argument in plus la teza propusa de mine, de vreme ce nu poate exista perceptia diversitatii decit intr-o minte care compara, deci alege, deci are libertatea de a alege, deci este guvernata de "capricioasa" lege morala. 3.La punctul trei antecomentatorul meu ne spune ca nu a inteles de fapt nimic din ce am spus eu. Se lanseaza in simplificari relativ ieftine si mai ales pune "in gura mea" interpretari pe care nu le-am facut. Nu imi aduc aminte sa fi spus/scris ca trebuie sa ne multumim cu regulile. Tot la fel nu am spus ca arta cere sacrificii. Arta cere geniu. Poti sa trudesti ca un prost si tot nu iese nimic daca nu ai "the spark". Nu am sustinut sau sugerat mortificari sau alte chestii de genul acesta. Din nou, nu pot decit sa regret ca antecomentatorul meu pur si simplu nu a inteles ce am spus eu. Dar cu siguranta ca vina imi apartine. Convins fiind ca nici umilele mele idei (care nici macar nu au tinut neaparat sa faca parte din polemica - dar uite cum se intimpla...) nu au fost combatute, ma multumesc sa continui sa exist fara sa atrag nici o atentie.
Ioan, am scos "ne". Ai avut dreptate. Dar am preferat sa pastrez "visuri". Am eu o slabiciune pentru pluralul acesta. In orice caz iti mai astept observatiile.
cezar, in primul rind comentariile nu trebuie sa aiba nici o opreliste. Asa gindesc eu. Adica ele nu e nevoie neaparat sa contina sfaturi dar pot cu siguranta contine observatii, critica, analiza, etc. In orice caz si eu sint un incepator. Aceasta ma ajuta sa pot continua sa descopara, sa invat. Ma bucur sa stiu ca ti-a placut atit de mult incit ai simtit nevoia sa o citesti de patru ori. Sint convins ca ar fi putut fi mai bine scrisa.
Exista, in opinia mea mea, citeva lucruri, care mi se pare ca frineaza textul cum ar fi verificarea karmei din ora in ora, privirea prezentului cu incredere si alte citeva lucruri marunte care mi se par putin inutile in economia textului, pentru ca il vad ca pe un text scris cu economie de stari, ca si cum s-ar fi ajuns la fundul sufletului. Pe de alta parte, am gasit si citeva imagini grele, cum e batrina care atirna in spate ca tot pamintul, atacurile de panica si in special prima parte a poemului. Dupa cum am mai spus, cred ca e un poem scris cu minima implicare, nu in sensul negativ, dar cred ca asa i-ar sta bine acestui poem fara patetism excesiv, doar rece, ca un fel de proces verbal pe care vinovatul scrie la dictarea autoritatii superioare, un fel de autopedepsire. Cel putin asa vad eu, o implicare afectiva mai puternica din partea autorului cred ca ar fi imprimat un tragism greu de suportat atit pentru el cit si pentru cititor. Oricum ritmul sacadat, mitraliat, nu-mi lasa timp de compasiune, probabil nici autorul nu vrea compasiune, nu acesta e scopul textului. Finalul mi se pare putin in suspensie, cred ca ar fi meritat mai mult, insa aici cred ca suspensia e intentionata. Textul se termina brusc exact cind cititorul ramine fara aer si fara posibilitatea de anticipare. Per ansamblu un text reusit, in opinia mea. Si tot in opinia mea, cred ca ar fi sunat mai bine "sa vomit".
"indragostiti ai primei lumini" m a trimis la poemele luminii, ideea conlucrarii dintre rai si iad, dubla prezenta a luminii, a cunoasterii luciferice si paradisiace fiind, cred, una din axele textului
Aranca - uneori nu exista usa intre real si imaginar, visul acesta e doar o prelungire a singuratatii ochiului... versul semnalat de tine e cel care imi place si mie cel mai mult, multumesc de interpretarile suprapuse pe detaliul peste simtirea mea, si de atentia cu care-mi citesti textele! ma bucur cand vorbesc cu tine!
Multă polemică (dar şi juste observaţii de detaliu) în jurul unui text, totuşi, modest - atât ca poezie în genere, cât şi ca poezie pentru copii. Sigur, e vorba aici de un soi de lirism relicviar, în genul celui practicat cândva de uitatul I.M. Raşcu, iar mai încoace de Gh. Tomozei (în "Maşinării romantice"), ori de Emil Brumaru. Textul de aici nu e o fabulă, ci e un soi de alegorie. Dar îi lipseşte acel fluid liric care să-i umple celulele şi să-l facă poezie adevărată şi emoţionantă. Fără acel fluid el rămâne (cum şi este) în bună măsură inert.
Şi încă o observaţie, de ordin general: "poezia pentru copii" trebuie să fie cel puţin la fel de substanţială liric şi de relevantă stilistic ca "poezia pentru adulţi"; de altfel, această distincţie nici nu este justificată; Arghezi, de pildă, este la fel de poet în "Zdreanţă" ca "Psalmi" sau în "Cărticică de seară"; iar Otilia Cazimir e chiar mai poetă în "O furnică", bunăoară, ca în creaţia "serioasă"...
Vio_B, privind la răspunsul tău mi-am adus aminte ce am învățat în viață: că bunul simț nu se poate transmite nici măcar cu transfuzie de sînge, așa că nu îmi fac iluzii cum că aș putea să obțin de la tine ceea ce nu ai. în ce privește bunul simț. al doilea lucru pe care l-am învățat este că cel ce împroașcă cu noroi nu poate să se întineze decît pe sine. tocmai de aceea nici nu se pune problema suspendării tale (în măsura în care eu pot să conving consiliul hermeneia ca să nu o facă), pentru că vreau să te las să îți manifești urîțimea de caracter pînă la capăt. pînă noroiul îți trece dincolo de creștet. de ce să îi împiedicăm pe oameni să te cunoască în toată hidoșenia pe care poți să o manifești, nu?
nu am înțeles ce legătură are acest text și toată încrîncenarea ta penibilă, cu modul în care scriu eu poezie. tocmai această ridicolă nucă în perete demonstrează că ai (se pare) o ranchiună veche care și-a adunat de multă vreme veninul în probabil una din vezicile tale. textul de față și comentariul meu nu au avut nici o legătură cu mine sau cu scrisul meu. nici măcar menționarea invidiei nu se referea la mine. tu te-ai năpustit însă ca un tăuraș în călduri cînd vede eșarfa roșie și ai împroșcat cu noroi după cum ți-e natura. ridicolul atinge însă cote paroxistice cînd mă întrebi pe mine dacă îmi este rușine. dragul meu, această întrebare este necesar să ți-o pui privindu-te în oglindă. deși nu îmi fac iluzii (așa cum spuneam mai sus) că ai putea măcar mima o brumă de rușine. m-ai convins (pardon, ne-ai convins) că nu o ai.
în ce privește chestia cu germania și america, deși eu am pus o întrebare pertinentă și de bun simț (zic eu) vis a vis de comportamentul tău în comentariul inițial, reacția ta grobiană (fără să mă cunoști) nu a făcut decît să mă dezarmeze. de fapt sînt perplex să văd că îmi reproșezi mie măgării pe care le faci de fapt tu. repet, eu am pus doar o întrebare, nu am pretins că te cunosc, că știu de unde ești din românia sau germania, etc. am pus-o pentru că îmi imaginam că oamenii care trăiesc în germania s-ar putea să fie mai disciplinați decît alții. îmi cer scuze că am avut o așa așteptare de la tine. tu însă te-ai coborît în zone de o mitocănie amețitoare și, culmea nesimțirii, îmi reproșezi mie că aș fi făcut-o. nici nu mai îmi dau seama dacă tu îți mai dai seama că mai citesc și alții aici. oameni care văd corect lucrurile și care, la rece vorbind, nu fac decît să te privească cu un amestec de milă și dezgust. ar fi păcat să ignori asta.
în ce privește chestia cu dictatura, asta e abureală veche. nu o mai crede nimeni, decît poate oameni frustrați precum domnia ta. de aceea nici nu am să îmi mai pierd vremea să o onorez cu un răspuns. am făcut-o de prea multe ori și am descoperit că cine are o fixație de genul acesta nu prea mai scapă de ea. așa că te las să crezi ce vrei dacă asta te face fericit.
și mulțumesc pentru invitație dar nu, nu vreau să mă joc. te las pe dumneata cu puța în țărînă să te joci singur. dacă asta îți face plăcere. cine sînt eu ca să te împiedic. în ce mă privește pe mine, am alte chestii mai inteligente de făcut. de exemplu să îți spun că în limba română se scrie coloana vertebrală și nu vertebrara, așa cum ai scris dumneata. și să nu mă aburești cu ideea că ți-a alunecat degețelul pe taste pentru că tasta „r” și tasta „l” sînt în zone diferite ale tastaturii. așa că puțină revizuire a limbii române nu ți-ar strica. asta dacă vrei să pretinzi că mai scrii românește.
se scriu multe pe internet. internetul e ca un oraș imens. muștele și viermii trag întotdeauna la mizeria din latrină. la fel și unii oameni cu cititul pe internet. spune-mi ce citești ca să îți spun cine ești.
în rest, ai grijă cu noroiul. te stropește în față.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Frumos, pe gustul meu adică minimalist și plin de substanțâ, poezie și tablou împreună și deodată... chintesență de cuvânt.
pentru textul : crochiu I deAș renunța totuși complet la versul 'un scaun' care, în afară de faptul evident că masa are și scaune, mă rog, a rămas doar unul singur, unde s-au dus celelalte, asta s-ar putea să ofere câteva clipe de meditație nu suficiente însă pentru a merge cu restul poemului.
Felicitări pentru un text bun domnule Titarenco,
Marga
P.S. Ingăduiți-mi să râd de să mă prăpădesc citind propuneri de genul celei trimise de elia-claudia (sper ca nu este însăși elodia pe aici) și care nu au nici în clin nici în mânecă ori cu textul ori cu ideea. Dar asta e, Hermeneia e un site americano-românesc democratic și original unde dacă vreau să fluier, fluier, right?
Ialin, multumesc pentru penita, m-ai surprins, recunosc! Penultima strofa nu e fortata, "a venit", pur si simplu...si am lasat-o rostirii ei firesti. "As pastra doar versul "îi voi deschide cu buzele pumnul".", spui...ei bine, mie asta mi s-ar parea fortat. "vesmant alb" - da, ai dreptate, e un mare stereoptip. atat de mare, incat aproape capata valente sacre...nu? :)
pentru textul : paradisul celui de-al cincilea regn deScuză-mă Adelina, ți-am citit CV-ul după ce am făcut comentariul. Nu pune în practică nimic! Scrie poezii, fie și precum aceasta. Dar trebuie să mai și citești: 50 de poezii din autori importanți, înainte de a scrie tu una.
pentru textul : quand les paroles sont inutiles deIonut, ideea e frumoasa si indemna la reflexie, dar formularea pacatuieste printr-o anumita incalceala...:)
cred ca problema e-n cele doua versuri mediane
"Singura închipuire cu adevărat,
Că e posibilă învierea din morţi"
poate revii asupra lor, si cred ca textul ar merita si un alt inceput.
apoi, daca tot ai inceput versurile cu majuscula, scrie-le pe toate asa
vezi la "Îmi sângerează"
trec maine sa vad ce s-a intamplat cu poezia. o seara frumoasa.
pentru textul : Pasăre căzând pe gânduri dee simplu. Vlad ăsta e născut pe cîmpul de lucernă și nu pe google. acum ce să-ți fac eu te-am pus să dai mîna cu PageRank-ul și să începi mișcarea asta browseriană ca să nu mai ai somn? grea povară identitatea asta! chiar vorbeam cu Sergey Brin-nu știu ce să mă mai fac zice, Caragea vrea tot domeniul de scalabilitate.
pentru textul : iertarea după Simion de... îl meriți, Ioana:)!
pentru textul : oul de piatră deVladimir, ți-am spus odată că mi-am găsit poetul când ți-am citit versurile. Cred că știi ce înseamnă. Nu s-a schimbat nimic de atunci. Despre poezia de aici, aceeași senzație. E dincolo de tehnică, de construcție, de abordare. E o parte din mine. Poate părea patetică și inutilă intervenția, însă uneori cred că se poate ierta impulsul ce nu te lasă nici să taci, nici să spui ceva pertinent. De fapt, poate că e tot un soi de apostazie :)
pentru textul : apostasia deai dreptate Emil. poemul e vechi, din vremurile mele incepatoare in ale scrisului. agreez cu tot ce spui si nu argumentez. astazi insa, o natiune de peste trei sute de milioane de oameni sarbatoresc thanksgivingul, ziua multumirii si nu e rau in ocazii festive, ca aceasta, sa ne aliniem gandurile in directia in care trebuie. poemul e 100% crestin, nu cred ca zgarie urechile celor carora ii este dedicat si eu nu cred ca este eminescian. chiar ca este departe de a fi eminescian. la o audienta mai putin sofisticata cum e cea de pe siturile literare acest poem si altele ca el, pare a fi sofisticat, cu asocieri de cuvinte dincolo de limbajul de casa. unii ma roaga sa si traduc ceea ce scriu... in fine, fiecare cu parerea lui. recunosc in fata voastra simplitatea lui, dar hai sa fim multumitori cand multumirea bate la usa ( when thanksgiving is due ).
pentru textul : Poemul mulțumirii deUn poem foarte echilibrat. Expresii de mare efect abundă: "cocorii limpeziți", "mai porți al nopții naos drept povară...?", "fântâna ce-n suflet coboară", "valul frânt se-nduplecă-n amurg". Primele trei strofe sunt magnifice în construcție și expresie, iar imaginea poetică ce le încheie sălășluiește un sentiment de pace în cititor: "îndepărtat de ape / uiți să mori". Aceasta și încheie partea contemplativă a poeziei, urmând una retorică. E partea poeziei care începe să "urce" dinspre contemplație înspre o trezire a unei revolte nenumite, ce se reflectă în simțirea autoarei destul de întunecat și tragic. Finalul mă lasă nelămurit. Am impresia că ar trebui să "urce", în schimb el "coboară". Dar asta-i toamna!
pentru textul : de-a valma-i toamna... de... așa e cu aliterațiile astea, Marina. în fond e doar o stampă... și da, sunt copleșit de iarnă.
pentru textul : Într-o Iarnă deMultumesc, Mariana, uneori e nevoie de energie intensa pentru a trece prin sinus de inimă. :)
pentru textul : sinus de inimă deCristina, fixarea aceea temporală în "toamnă" îmi era singura legătură în "real" a discursului, de aceea nu am putut renunţa la ea. Mulţumesc pentru precizare.
Mă bucură că mesajul este totuşi receptat, ori măcar trimiterile. Ai zis bine, Ioan, într-adevăr, nu-mi place să mă opresc doar la semnificaţii, ci la ceea ce stă în spatele lor, la raţiunea semnificaţiilor. Dar mă opresc aici cu explicaţiile, mă simt inconfortabil să-mi explic propriile poezii. Sunt mulţumit că măcar ceva ceva răzbate.
Eugen, e bine că s-a auzit strigarea, dar şi mai bine e că te văd trezit la scris.
pentru textul : La margine (Profetul) deFluerașule. mi-ai făcu-o! mulțumesc.
pentru textul : Nu le pasă… deadriana, alina, silvia, paul, vlad m-au inseninat semnele voastre. ma bucura atentia si increderea cu care ma rasfatati si de care, logic, profit. si asta, pt ca va simt aproape. multumesc
pentru textul : De la Vaslui citire deram, sigur? imparateasa, ai spus ceea ce trebuie. eu insumi sunt invidios acum pe autorul textului :) dupa cum cred ca stii, nu stiu cum sa multumesc cand sunt apreciate textele mele: ma descurcam mult mai bine in fata criticii. nicio greseala aici? sigur? multumesc
pentru textul : domnul salvează regina deAtunci când se vorbeşte despre Eminescu, poziţionarea în extreme (a venera vs a detracta) este un gest uşor de comis. Pentru că, trebuie să recunoaştem, în faţa unui fenomen de mare anvergură, omul tinde să fie radical. Cu atât mai mult semidoctul, cu observaţia că el, semidoctul, devine şi radical, şi înţelept, şi păun. Un dialog, fie el şi polemic, purtat pe aceste coordonate, faţă în faţă, la tv, în cărţi ori prin orice alte bucle temporal-spaţiale de tip domino, nu o să fie niciodată fertil, decât în jos, spre rădăcini bolnăvicioase. De aici şi situaţiile pe care le-aţi prezentat mai sus. Pentru că:
...mă întreb, care este motivul pentru care Eminescu este urât (în cel mai pur sens) de majoritatea liceenilor? Să fie oare faptul că profesorul, extaziat peste măsură şi pătruns sui generis de poet, convins că el este singura fiinţă respirabilă care l-a înţeles, se apucă să transforme o poezie simplă de dragoste într-o matrice metafizică? Să fie oare imaginea eminesciană grotesc deformată de profesorul X, după chipul şi (ne)asemănarea-i, imagine după care elevii sunt notaţi la teză? Să fie oare reperele de interpretare absolut halucinante cu care elevii sunt şcoliţi până la loc comanda? Cum se poate ca un elev să fie lăsat corigent pentru că a susţinut că în "Lacul" este vorba despre un el care suspină şi suferă după o ea, aşteptând-o pe malul apei, să-i răsară dintre trestii şi să-i cadă (lin) pe piept, ci nu despre alegoria monadei lui Leibniz, aşa cum a auzit el dintr-un delir al profesorului pătimaş...?
În cele mai multe săli de curs, lui Eminescu i-au fost puse coarne si colţi, iar în apropierea tezelor/ examenelor de orice tip, apar şi picăturile de sânge. Eminescu n-a fost (ori a fost prea rar) prezent în textele din foaia de examen. În schimb, au fost translatorii lirici, singurii în stare să îndrepte exhaustiv şi coerent limba poetului. Ce mai contează că au îndreptat-o cu rigla în dreapta şi catalogul în stânga...? Astfel, nu mai miră pe nimeni că Eminescu este urât fără să fie citit, darămite cunoscut.
Fireşte, la diferite ocazii, poetului i se scot coarnele, colţii... şi i se tuflesc coroane de luceferi. El redevine nemurirea spiritului românesc, este citat (ce mai contează că e scos din context, trunchiat, remixat...), cântat, gâdilat, pupat şi violat. Şi gata votul, serbarea, ratingul... Să vină fursecul, măslina şi călduroasele strângeri de copite, în timp ce bustul poetului este băgat înapoi în cămara din spatele toaletei, pentru a se păstra la fel de genial şi in anul viitor.
O parte a clasei intelectuale de atunci şi acum a încercat să-l strângă în pumn pe poet. Ba chiar au crezut/ cred că le-a încăput pe mână. Ca în orice demers politic, mai întâi s-a confiscat limbajul, apoi s-a pus cep pe sensuri şi motive şi s-au iscălit certificatele de eminescologie. Şi ca balul să fie bal până la capăt, au apărut şi arheologii, care au început să sape în omul Eminescu, precum hienele în carcasa de bivol. Aceste două direcţii s-au contopit, au născut şi au aşezat, în timp, strat peste strat peste strat, astfel apărând mitul Eminescu, mit care, aşa cum spunea cineva, a înghiţit creatorul.
Dar Eminescu cel adevărat încă există. Există în textele sale. El, dacă e nevoie, se apără singur. Nu trebuie decât să fie citit. Şi, eventual, într-o nesperată răscoală a conştiinţei, redat întocmai.
pentru textul : Eminescu faţă cu prostia dela acest poem pe care l-am mai citit de câteva ori... și o să-l mai citesc ori de câte ori gândul îmi va fi galben, iar sufletul, frunză!
mulțumesc, Paul, pentru acest răgaz!
pentru textul : din ce în ce mai galben deMi-a plăcut acest poem. Are un aer aparte. Totuşi, prima strofă "ar da mai bine" fără ultimul vers. Despre piesa care, probabil, te-a inspirat, jos pălăria!
pentru textul : piatră de var deNicholas, „jandarmeria”?! De ce? :)
Păcat că nu te descalți de ranchiună... deformează percepția și interpretarea cuvântului scris.
Iar cât privește comentariile la texte, doar știi că ai toată libertatea să îți exprimi părerea într-un mod onest, pertinent, cu bun simț, fără atac la persoană și totul e ok.
pentru textul : Supraportret deDacă ai vreo nemulțumire față de prestațiile voluntare ale membrilor Consiliului Hermeneia, le poți formula într-un mail.
multumesc pentru atentie si comentarii.
pentru textul : pisica vărgată a bunicii dee poezie la minut, are deopotriva meritul si defectul de a nu fi fost defel prelucrata, am fost uimita de corectitudinea impresiilor lasate si desigur, m-am bucurat sa gasesc comentariile.
raspuns: 1) sint de acord ca "arta se face din orice", dar nu orice este arta iar antecomentatorul meu se pare ca ignora asta. 2) se pare ca a spune "Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze", fraza care se pare ca rezuma ideea a doua a antecomentatorului meu nu face decit sa confirme teza pe care am enuntat-o eu haos-ordine-diversitate. Astfel el se contrazice singur, diversitatea fiind prin excelenta implicatia imboldului experimentarii. Ideea pe care in mod ascuns am sugerat-o eu este ca insasi diversitatea universului (aparentul lui "haos") sugereaza ca Dumnezeu vorbea cu omul, adica cu o fiinta libera sa aleaga. Ce rost ar fi avut un univers fascinant si paradoxal daca nu ar fi existat o minte controversata care sa "enjoy" asa ceva. Iar folosirea contrastului lege naturala - lege umana (eu as spune lege morala, cu toate ca problema e mai complicata si termenii s-au tot interschimbat din antichitate pina astazi) dar folosirea acestui exemplu nu face decit din nou sa fie un argument in plus la teza propusa de mine, de vreme ce nu poate exista perceptia diversitatii decit intr-o minte care compara, deci alege, deci are libertatea de a alege, deci este guvernata de "capricioasa" lege morala. 3.La punctul trei antecomentatorul meu ne spune ca nu a inteles de fapt nimic din ce am spus eu. Se lanseaza in simplificari relativ ieftine si mai ales pune "in gura mea" interpretari pe care nu le-am facut. Nu imi aduc aminte sa fi spus/scris ca trebuie sa ne multumim cu regulile. Tot la fel nu am spus ca arta cere sacrificii. Arta cere geniu. Poti sa trudesti ca un prost si tot nu iese nimic daca nu ai "the spark". Nu am sustinut sau sugerat mortificari sau alte chestii de genul acesta. Din nou, nu pot decit sa regret ca antecomentatorul meu pur si simplu nu a inteles ce am spus eu. Dar cu siguranta ca vina imi apartine. Convins fiind ca nici umilele mele idei (care nici macar nu au tinut neaparat sa faca parte din polemica - dar uite cum se intimpla...) nu au fost combatute, ma multumesc sa continui sa exist fara sa atrag nici o atentie.
pentru textul : some rule rules some rules deIoan, am scos "ne". Ai avut dreptate. Dar am preferat sa pastrez "visuri". Am eu o slabiciune pentru pluralul acesta. In orice caz iti mai astept observatiile.
cezar, in primul rind comentariile nu trebuie sa aiba nici o opreliste. Asa gindesc eu. Adica ele nu e nevoie neaparat sa contina sfaturi dar pot cu siguranta contine observatii, critica, analiza, etc. In orice caz si eu sint un incepator. Aceasta ma ajuta sa pot continua sa descopara, sa invat. Ma bucur sa stiu ca ti-a placut atit de mult incit ai simtit nevoia sa o citesti de patru ori. Sint convins ca ar fi putut fi mai bine scrisa.
pentru textul : cambodian oud denici nu stiu sigur ce sa spun. "waaaw" cred ca e de ajuns.
pentru textul : turtle blues deExista, in opinia mea mea, citeva lucruri, care mi se pare ca frineaza textul cum ar fi verificarea karmei din ora in ora, privirea prezentului cu incredere si alte citeva lucruri marunte care mi se par putin inutile in economia textului, pentru ca il vad ca pe un text scris cu economie de stari, ca si cum s-ar fi ajuns la fundul sufletului. Pe de alta parte, am gasit si citeva imagini grele, cum e batrina care atirna in spate ca tot pamintul, atacurile de panica si in special prima parte a poemului. Dupa cum am mai spus, cred ca e un poem scris cu minima implicare, nu in sensul negativ, dar cred ca asa i-ar sta bine acestui poem fara patetism excesiv, doar rece, ca un fel de proces verbal pe care vinovatul scrie la dictarea autoritatii superioare, un fel de autopedepsire. Cel putin asa vad eu, o implicare afectiva mai puternica din partea autorului cred ca ar fi imprimat un tragism greu de suportat atit pentru el cit si pentru cititor. Oricum ritmul sacadat, mitraliat, nu-mi lasa timp de compasiune, probabil nici autorul nu vrea compasiune, nu acesta e scopul textului. Finalul mi se pare putin in suspensie, cred ca ar fi meritat mai mult, insa aici cred ca suspensia e intentionata. Textul se termina brusc exact cind cititorul ramine fara aer si fara posibilitatea de anticipare. Per ansamblu un text reusit, in opinia mea. Si tot in opinia mea, cred ca ar fi sunat mai bine "sa vomit".
pentru textul : repetentă de"indragostiti ai primei lumini" m a trimis la poemele luminii, ideea conlucrarii dintre rai si iad, dubla prezenta a luminii, a cunoasterii luciferice si paradisiace fiind, cred, una din axele textului
pentru textul : imaginar deAranca - uneori nu exista usa intre real si imaginar, visul acesta e doar o prelungire a singuratatii ochiului... versul semnalat de tine e cel care imi place si mie cel mai mult, multumesc de interpretarile suprapuse pe detaliul peste simtirea mea, si de atentia cu care-mi citesti textele! ma bucur cand vorbesc cu tine!
pentru textul : la marginea ochiului care visează deMultă polemică (dar şi juste observaţii de detaliu) în jurul unui text, totuşi, modest - atât ca poezie în genere, cât şi ca poezie pentru copii. Sigur, e vorba aici de un soi de lirism relicviar, în genul celui practicat cândva de uitatul I.M. Raşcu, iar mai încoace de Gh. Tomozei (în "Maşinării romantice"), ori de Emil Brumaru. Textul de aici nu e o fabulă, ci e un soi de alegorie. Dar îi lipseşte acel fluid liric care să-i umple celulele şi să-l facă poezie adevărată şi emoţionantă. Fără acel fluid el rămâne (cum şi este) în bună măsură inert.
pentru textul : ceainicul deŞi încă o observaţie, de ordin general: "poezia pentru copii" trebuie să fie cel puţin la fel de substanţială liric şi de relevantă stilistic ca "poezia pentru adulţi"; de altfel, această distincţie nici nu este justificată; Arghezi, de pildă, este la fel de poet în "Zdreanţă" ca "Psalmi" sau în "Cărticică de seară"; iar Otilia Cazimir e chiar mai poetă în "O furnică", bunăoară, ca în creaţia "serioasă"...
cred ca trebuia sa observ ca exista si pagina 2 inainte sa raspund :D.
Scuzele mele...
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deVio_B, privind la răspunsul tău mi-am adus aminte ce am învățat în viață: că bunul simț nu se poate transmite nici măcar cu transfuzie de sînge, așa că nu îmi fac iluzii cum că aș putea să obțin de la tine ceea ce nu ai. în ce privește bunul simț. al doilea lucru pe care l-am învățat este că cel ce împroașcă cu noroi nu poate să se întineze decît pe sine. tocmai de aceea nici nu se pune problema suspendării tale (în măsura în care eu pot să conving consiliul hermeneia ca să nu o facă), pentru că vreau să te las să îți manifești urîțimea de caracter pînă la capăt. pînă noroiul îți trece dincolo de creștet. de ce să îi împiedicăm pe oameni să te cunoască în toată hidoșenia pe care poți să o manifești, nu?
pentru textul : prin absurd, caii oanei pellea denu am înțeles ce legătură are acest text și toată încrîncenarea ta penibilă, cu modul în care scriu eu poezie. tocmai această ridicolă nucă în perete demonstrează că ai (se pare) o ranchiună veche care și-a adunat de multă vreme veninul în probabil una din vezicile tale. textul de față și comentariul meu nu au avut nici o legătură cu mine sau cu scrisul meu. nici măcar menționarea invidiei nu se referea la mine. tu te-ai năpustit însă ca un tăuraș în călduri cînd vede eșarfa roșie și ai împroșcat cu noroi după cum ți-e natura. ridicolul atinge însă cote paroxistice cînd mă întrebi pe mine dacă îmi este rușine. dragul meu, această întrebare este necesar să ți-o pui privindu-te în oglindă. deși nu îmi fac iluzii (așa cum spuneam mai sus) că ai putea măcar mima o brumă de rușine. m-ai convins (pardon, ne-ai convins) că nu o ai.
în ce privește chestia cu germania și america, deși eu am pus o întrebare pertinentă și de bun simț (zic eu) vis a vis de comportamentul tău în comentariul inițial, reacția ta grobiană (fără să mă cunoști) nu a făcut decît să mă dezarmeze. de fapt sînt perplex să văd că îmi reproșezi mie măgării pe care le faci de fapt tu. repet, eu am pus doar o întrebare, nu am pretins că te cunosc, că știu de unde ești din românia sau germania, etc. am pus-o pentru că îmi imaginam că oamenii care trăiesc în germania s-ar putea să fie mai disciplinați decît alții. îmi cer scuze că am avut o așa așteptare de la tine. tu însă te-ai coborît în zone de o mitocănie amețitoare și, culmea nesimțirii, îmi reproșezi mie că aș fi făcut-o. nici nu mai îmi dau seama dacă tu îți mai dai seama că mai citesc și alții aici. oameni care văd corect lucrurile și care, la rece vorbind, nu fac decît să te privească cu un amestec de milă și dezgust. ar fi păcat să ignori asta.
în ce privește chestia cu dictatura, asta e abureală veche. nu o mai crede nimeni, decît poate oameni frustrați precum domnia ta. de aceea nici nu am să îmi mai pierd vremea să o onorez cu un răspuns. am făcut-o de prea multe ori și am descoperit că cine are o fixație de genul acesta nu prea mai scapă de ea. așa că te las să crezi ce vrei dacă asta te face fericit.
și mulțumesc pentru invitație dar nu, nu vreau să mă joc. te las pe dumneata cu puța în țărînă să te joci singur. dacă asta îți face plăcere. cine sînt eu ca să te împiedic. în ce mă privește pe mine, am alte chestii mai inteligente de făcut. de exemplu să îți spun că în limba română se scrie coloana vertebrală și nu vertebrara, așa cum ai scris dumneata. și să nu mă aburești cu ideea că ți-a alunecat degețelul pe taste pentru că tasta „r” și tasta „l” sînt în zone diferite ale tastaturii. așa că puțină revizuire a limbii române nu ți-ar strica. asta dacă vrei să pretinzi că mai scrii românește.
se scriu multe pe internet. internetul e ca un oraș imens. muștele și viermii trag întotdeauna la mizeria din latrină. la fel și unii oameni cu cititul pe internet. spune-mi ce citești ca să îți spun cine ești.
în rest, ai grijă cu noroiul. te stropește în față.
Cristina te rog sa iei un screenshot si sa il trimiti la webmaster AT hermeneia.com
pentru textul : Bătrâna clovn dePagini