Finalul mi se pare tautologic. Mi se pare evident ca daca dam noi nopatea... nu pentru a iesi din intuneric in intuneric. Astfel ultimul vers devine inutil. Legat de "ne frangem aripile" ...un foarte mare stereotip care pentru a impresiona cumva trebuie imbracat mult mai bine. Legat de "lupii isi ascut dintii" mai departe de "Capra cu trei iezi" nu pot trece (no offence !). Cred ca se poate mai bine de atat... Ialin

in acest context, cuvintul "atemporal(a)" l-am considerat ca antonimul sensului "laic, profan, efemer" al lui "temporal(a)". iconografia = totalitatea imaginilor documentare referitoare la o epocă, la o problemă, la o localitate etc. de aici rezultanta. o iconografie a misticului. hermafroditul ca fascinatie, oracolul, cele sapte porti interzise...

Un ,,eu-tu" frumos expus, cu acurateţe, cu bun-simţ, iar vulnerabilitatea e doar atât cât trebuie. E altceva decât cum ne-ai obişnuit. Metafora, simbolul sunt discrete, iar starea bine circumscrisă, ţinută sub control. Cred că te prinde bine şi acest stil, mai puţin abscons.
,,Îmi plâng lamentaţiile" îmi pare pleonastic.

Ok, lipseşte punctuaţia, dar sunt sigur că dacă autorul ar fi vrut ca noaptea să nu fie subiect, ar fi trântit o virgulă după termen ori ar fi fragmentat. Dar, da, interesantă observaţia Mariei. I-aş reproşa textului versurile prăfuite "scoate amintiri
de sub lespezi" şi grandoarea unor concepte ("suflet/amintiri/vise), asta în măsura în care nici contextul nu le ajută. Un text ceva mai slăbuţ decât de obicei.

Și totuși, dacă aceste 'șarje' amicale (chiar așa sunt cel puțin dpmdv) n-ar exista, nici editorii nu s-ar justifica, right, Victore?
Eu una nu doar că îl iubesc pe Paul, dar merg chiar mai departe... citesc ce scrie! Apoi na, se mai întâmplă să ne luăm în bețe, dar v-aș ruga din tot sufletul să nu ne-o luați în nume de rău, pentru că nu e cazul. Nu cred că ar putea spune cineva că noi ne jignim, eu una nu simt asta... îmi place cum Paul a intrat în jocul intelctual al unei ironii care, chiar dacă are exprimări mai ne-ortodoxe, tot ironie rămâne... iar mie asta-mi place.
Sper să fiu în acordul tuturor că nu e niciun conflict aici.
Iar avertismentele sunt inutile pentru că ar fi aiurea ca să fim suspendați amândoi o lună, să ieșim la un pahar de vin, să ne împrietenim, iar apoi să o luăm de la capăt, pentru că disputa noastră chiar nu are de-a face cu niciun fel de împăcare. Pentru că așa cum spunea Exupery, în acea dimineață eu și dușmanul meu de moarte ne curățam amândoi trandafirii.
Margas

d-le Teodoriu

sunt onorata de apreciere, chiar sunt pentru ca pentru mine poezia e doar un hobby si-o supapa si cred ca atunci cand scriu bine inseamna ca am trait ceva special care m-a apropiat de oameni cu adevarat talentati. si asta e chiar o sansa.

Raluca

sunt oameni pe care cuvantul "frumos" nu-i impresioneaza, o vad ca pe-o limitare. pentru mine e mult fiindca inca nu si-a pierdut incarcatura si stiu exact ce vrei sa spui si-n momentul asta uneste. sper sa nu te plictisesti la un moment dat, eu ma schimb mai greu. :o)

cristina

foarte cinstit, ma bucur cand cineva vede ceva de criticat la poeziile mele. pentru mine n-au fost niciodata mai mult decat un soi de manifestari personale total perfectibile. pe de o parte am nevoie de supapa asta, pe de alta parte am nevoie si de comunicare inclusiv de critica, atunci cand in asta consta. si imi place sa las in urma ceva rotund, daca se poate, daca tot am ocupat spatiul electronic. asa ca go ahead, nici gand sa ma supar, chiar ma intreb daca nu cumva am parut prea suparacioasa pe alocuri. si ma onoreaza faptul ca vrei sa te intorci, timpul e pretios.

"Cat il priveste buddhismul" se va citi "Cat priveste buddhismul"; "Inclusiv cu presupusele conexiuni dintre binarism si zisul buddhism" se va citi: "Inclusiv presupusele conexiuni dintre binarism si zisul buddhism" "4. Nici adevara si nici fals (asta este prea de tot)." se va citi: "4. Nici adevarat si nici fals (asta este prea de tot)." Gata, or mai fi si altele, dar m-am plictisit. Scuzele de rigoare.

de obicei, jucam rolul altcuiva si mai putin propriile noastre roluri. din mai multe motive, dar cel mai deosebit motiv conturat in acest poem este: "cînd mi s-ar putea captura sufletul mă tem că cineva m-ar putea învăța pe de rost apoi m-ar reduce la un rol subjugat unei regii mereu nemulțumite" dar oare o regie care satisface imediat interlocutorul si/sau interpretul nu ar duce la plafonare?

Da, Virgil. Este un fel de premieră (l-am postat simultan şi pe alt site). Deocamdată nu îmi propun să public pe hârtie textele din această serie. Ele sunt o încercare de discuţii interactive, unele dintre reacţii fiind preluate (cu specificarea interlocutorilor) si dezvoltate in postări viitoare. In acest sens, în măsura în care îmi este permis (aştept răspunsul tău) voi prelua păreri ce mi se vor părea interesante de pe celalalt site (fără a specifica sursa ci numai numele celui care a intervenit, sub eticheta, de exemplu, de „convorbiri particulare”).

De fapt ideea de a începe seria mi-a venit de la cele doua "mese rotunde" pe care le-ai propus. Sincer, nu mă aşteptam ca o abordare de genul celei pe care o propun să stârnească prea mare interes. Dar daca ea va prinde, in primul rând eu voi fi cel ce va câştiga.

Mai vreau sa adaug ca în cazul fiecărui autor asupra căruia mă voi focaliza (Heidegger, Ricoeur, Blaga, Wiigenstein, gnostici si alţii, eventual din alte contexte culturale decât cel occidental ), voi căuta să "intru" - pe cat va fi posibil - in pielea sa, fără a-l "deforma" ("deconstrui" si "re-descrie"). Din acest motiv este posibil ca de la un autor la altul punctele de vedere să nu coincidă; ba chiar să fie divergente. Rămânând ca la sfârşit să încerc a mă distanţa, inclusiv de punctul meu de vedere şi să privesc lucrurile „detaşat”. Proiectul mi se pare destul de greu de înfăptuit. De aceea am specificat în „Preambul” că „încep acest şir de texte, sperând că îl voi şi termina”. Omul propune şi…etc.

P.S. Mă bucur că a re-apărut Bobadil. Îi simţeam lipsa…

Căci, deci, car’va să zică, prin urmare, pe cale de consecinţă: Bulă lipseşte de la şcoală. A doua zi, tovarăşa: Bulă, de ce-ai lipsit ieri? Păi tovarăşa, am fost cu vaca la taur. Bine Bulă, nu putea să facă taică-tău lucrul ăsta? Ba da, da tauru’ o face mai bine…

Şi uite-aşa, mi-am câştigat o făniţă. Că doar românu’ e născut „poiet”. „În mână c-o frezie/ ţi-am scris o poiezie”.

unde-i gara aceasta, dom'le ? fascinanta călătorie alui Matz şi Osa ( care nu ştiu cine sunt), schimbă peroanul gării într-un punct de plecare într-o introspecţie care se încheie magistral:
"eram de fapt
o cutie a milei
în care tot mai rar cineva aruncă
o inimă"
domnule Pal, felicitări. Un poem de peniţe. Multe.

Un fel de război, dinte pentru dinte, acest titlu nu este ludic, deloc.
Cea mai mare audiență în mass media, o atrag, la fel ca și în cazul filmelor cu cele mai mari încasări, observație perfect valabilă și la nivelul lucrărilor cu valențe artistice, imaginile, evenimentele, scenele care ating niveluri colective ale umbrei, fiind fascinante pentru oameni tocmai pentru că îi pun în contact, fie și temporar, cu propriile lor abisuri. Când cenzura nu mai face față presiunilor din inconștient, umbra se infiltrează, se strecoară sinuoasă și irațională, asemenea unui piton uriaș, înfometat. Cazurile cele mai grave sunt acelea în care aspectele colective ale umbrei invadează conștiința. Oricât ne-am strădui, noi oamenii, umbra nu poate fi ferecată în inconștient. Din când în când, ea se manifestă, iese la iveală, scoate capul! Noi, nu-i mai putem tăia degetul arătător...

este posibil să fie ultima peniță de aur pe care o acord pe Hermeneia 1.0 (deși încă mai este timp pentru surprize); în ultima vreme observ o tendință (oarecum liberală - în sensul american al termenului - ), deci oarecum de stînga, sau în orice caz mai „naturalist-existențialistă” de a vorbi frust, aproape documentaristic într-un anumit gen relativ nou de mesaj artistic. Am observat asta în ultimele filme pe care le-am văzut - și pe care nu le voi menționa aici pentru a nu altera atmosfera de percepție a acestui text. În orice caz, mesajul frust, aproape smuls mai degrabă decît „tăiat” scenaristic (sau montajist), existențialismul (așa cum am mai spus), relativismul moral, amestecul de inutilități și prețios, banal și tragic (sau comic), toate astea crează un fel de atmosferă „grea”. Eu încep să o privesc ca pe un fel de „apă grea a posmodernismului”. Și îmi place. Mă face să nu pot să uit textul. Și de la Homer și Moise încoace acesta este singurul lucru care contează. Chiar dacă, tehnic vorbind putem acum depozita (destul de ieftin) sute de Gig, și chiar multipli de Peta de memorie. Memoria artistică, emoțională, este probabil imposibil de impregnat digital. Încă...

da, ai dreptate, de fapt voiam sa scriu doua entitati:f si b-femeie si barbat. am corect mersi. cineva imi atragea atentie ca: ce-au împărțit același somn aceeași respirație... ar fi cliseu... nu stiu eu n-am mai inalnit stuctura in acest fel.. multumesc frumos!