Alma, am inteles. coincidente. revizuit.

nu-ți fă probleme Vio_B. nu îți ia nimeni capul dacă îți exprimi o părere pe hermeneia. în orice caz nu eu. în ce privește restul, te las pe tine să scrii poezele cu giugiuleli, floricele și căldurică. te prinde. parol.

ai dreptate Dorina, măcar și pentru simplul fapt că literatura (cultura în general) ca și religia nu pot (și nu vor putea) fi niciodată instituționalizate. Asta este o idee, pe care cu regret trebuie să o numesc europeană, care este în esența ei moartă din fașă. A crea și a crede sînt rezultate ale unor alegeri intime, interioare foarte personale, sau sînt deloc. O instituție este o carapace a unui gîndac mort demult.

Comentariul de faţă se bazează pe lectura mai multor texte postate în ultimul timp. Nu-mi amintesc să mai fi citit poezii ale Danielei.
Dacă aş îndrăgi paradoxul, aş zice că e vorba de o poezie (în general vorbind) plină de calităţi, dar care calităţi, manifestându-se excesiv, devin, cel puţin în unele momente, contrariul lor.
Să rămân la această observaţie şi să mă explic.
Este vorba, mai întâi, de o foarte bună frazare şi de o ritmică sugestivă, muzicală (chiar dacă e vorba de vers liber).
Apoi avem un discurs oarecum aluvionar, abundent, ceea ce dă frazării impresia unui anume retorism.
Abundenţa lexicală şi imagistică instaurează starea lirică, face sensibilitatea să debordeze şi chiar ne captează. Dar pare a aduce şi redundanţa.
Textul (limitându-mă la cel de faţă) rătăceşte uşor, se umple de cam multe consideraţii, dar poeta are ştiinţa sau instinctul sau talentul (depinde şi de vârstă, de experienţă, n-am informaţii, înteleg că a publicat o plachetă) finalurilor salvatoare, care se şi răsfrâng asupra întregului şi parcă îndeamnă la o a doua lectură (pe care eu am facut-o).
Cel mai bun text dintre ultimele postate mi se pare "Urban shot". Şi nu pentru că este, cum am văzut (aici sau pe un alt site?) comentându-se, o imagine, o fotografie a condiţiei muncitorului în socialism (pentru că nici nu este, poate fi, mai curând, o referire la postsocialism, la momentul acela când fabricile se închid şi avariile încetează, dar nu despre asta e vorba...).
Dar despre ce e vorba?
E vorba, în toate poemele (în care, totuşi, abundenţa lexicală obnubilează uşor ideile) despre chinul de-a exista, despre mizeria (dar nu şi despre măreţia) vieţii, dar şi a morţii...Aceasta fiind tema unică, ea poate duce la conturarea unei puternice obsesii, dar şi la senzaţia de repetitiv...Pentru moment, autoarea noastră se situeaza pe undeva pe la mijloc...
În "Urban shot" secvenţele sunt mai scurte, şi de aceea mai percutante. Mai există şi o bună relaţie (vizibilă şi în celelalte poeme, dar nu aşa de relevantă) alternare a poetizării şi prozaizării...
Ce să zic (sperând să nu greşesc)? Aş vedea necesară mai întâi o periere a poemelor. Iar apoi un efort de decantare...
Dar, dincolo de toate aceste observaţii, e vorba de poezie aici!.

ai ceva aparte. al tau. cred ca se numeste stil :))

trebuie sa recunosc ca imi place, la modul obiectiv, imi pare ca rupi ceva din tine cu fiecare poezie.

singura parte care nu mi-a placut aici a fost: "ciugulita fiind de valuri"

in rest, eu te urmaresc cu interes.

mă onorează aprecierile şi peniţa acordată acvariului meu fluorescent,venite din partea unui autor preţios şi sensibil estimator al poeziei

Adrian, multumesc pentru indemn, voi merge - candva - sa vad expozitia. De fiecare data cand ma gandesc la Paris, imi amintesc de fotografii de la tine.

o poezie care se remarca doar prin limba "româno-americana" în care e scrisa :))

nu face nimic...eu va multumesc pentru ocazia de a rade sanatos, asta e, imaginatia mea vizuala e debordanta uneori.

despre text, numai de bine, preferata mea e strofa a doua.
si mi-e ciuda ca, uite, pana si un cavaler trac scrie poezie mai buna decat unii dintre contemporanii nostri!

o singura carcoteala am: "în care pe vremuri îmi făceam veacul". oare...oare n-ar fi mai bine "in care demult imi faceam veacul"?

Cine a urmarit evolutia autorului (si eu am facut-o, in limita posibilitatilor mele) de la texte lungite excesiv pana spre unele concise care nu povestesc, ci sugereaza, nu o sa fie prea mirat citind aceasta poezie. Acord din inima penita. Si astept, cu incredere, ce va urma.

Singurătate și rutină absolute.
În destinul lămâii îl deslușesc pe acela al unei femei acre :) (cred că ai asta ai vrut să redai).
Dacă aș lua textul pe bucățele (câte două, trei versuri) nu aș vedea poezie, dar ca ansamblu, pare să redea o stare ca o cameră de filmat.
E doar o părere.
Să mai vedem și altele.
Eu nu prea sunt de acord ca textul să mai abă ceva prin preajmă (imagini, filme, melodii). Îm place să fiu doar eu și poemul :)

La mulți ani, Cristina!

te-am rugat ceva și observ că m-ai ignorat

Ce sa zic, ai dreptate Virgile, si ma enervezi din cauza asta :-) Si eu mi-as dori sa intram intr-un astfel de subiect, mai ales ca nu mi-ar fi frica de argumente :-) Pana una-alta insa, mi-as dori o dezbatere mai larga a textelor de aici, de pe hermeneia mai ales ca, asa cum spui, sunt destule valoroase. Nu stiu ce ar trebui facut ca nu-s mafalda, dar nici tacerea nu-i de aur, parerea mea. Andu

tu cel ce simți - metaforizând - prăbușirea zborului fără păsări, dez-nimicește timpul amintirii, întoarce-l agale spre un sens al adevărului netăgăduit, acolo unde prietenia nu are falsul închipuirilor.seama ia la oamenii cei nevăzători. "m-am prăbușit ca o pasăre" - m-am înălțat liră din poem. primește-te azi înapoi. întreg. e ziua Nașterii Domnului. Ela