m-am întors la textul ăsta, ținând cont (și) de sfaturile tale înțelepte.:)
deci: o altă așezare în pagină, alt final (am tăiat trei versuri de-acolo)... și ceva schimbări prin partea de mijloc.
mă rog, sper ca, de data asta, să nu fi îndreptățit zicerea aceea, despre mai-binele care e dușmanul binelui. :)
Mihaylo,
contul ţi-l poţi şterge şi singur.
eu nu ştiu dacă sînt un nume în lit.(pentru ca nu stiu exact ce a vrut sa insemne lit.)
in ce priveste ce o fi fost in capul acelui juriu cu siguranta habar nu am. iar in ce priveste cum se impart unele premii pe la unele concursuri literare prin Romania mi s-au mai povestit si mie unele lucruri. nu stiu daca e cazul aici dar te asigur ca gradul de nepotisme, coruptie si mediocritate la multe dintre ele este asa de mare incit carti din astea de vizita nu prea ma mai impresioneaza. iar aici pe hermeneia nu au nici un fel de valoare. aici conteaza parerea cititorilor si editorilor hermeneia. deocamdata asta este parerea mea.
cuvintul santier nu este din epoca de aur. este din limba franceza. dar, ma rog, fiecare cu etimologia lui.
ȘANTIÉR, șantiere. s.n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ♢ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
Sursa: DEX '98 |
iar textul, cu toate simfoniile (sic!) primaverii sau ale altor anotimpuri este un text slab. adica este un text asemenea celor pe care le gasesti in manualul de clasa patra, ba chiar mai slab daca este sa te uiti cu atentie la melodicitatea destul de schioapa.
Iar daca vrei o varianta cu ritmul eventual reparat ti-o pot arata aici. Nu e nevoie sa imi multumesti:
În casa amintirii cu prispă alb-albastră
Păianjenii ţesură dantelă la fereastră
Şi poarta şi fîntîna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată-n ajun de Ziua Crucii
Tot aşteptînd cocorii îmbătrîniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţi-n ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spune cum se luptau haiducii
Nu-s copţi nici cozonacii şi mîine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Năframa nu-şi mai pune bunica în oglindă.
De mult nu mai coboară-mpreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în prag de sărbătoare.
Ok, poate o să pară puţin cam dur, însă asta consider eu: textul prezent, precum celelalte scrise în aceeaşi manieră, nu au subiect. Pentru că doar chinul psihic ori fizic al unui personaj - frustrările, mizantropia, introspecţiile etc nu sunt suficiente. Nu sunt suficiente (şi) pentru că nu avem episodul-pilot complet (cauza), nici dezvoltarea ei către un oarecare deznodământ. Acestea, puse lângă capitalul fapt că nu putem simpatiza cu personajul (pentru că el, practic, nu există - nu poate lua naştere din treizeci de rânduri) fac ca în această scriere, şi în altele ca ea, să nu se întâmple nimic. Proza scurtă nu înseamnă neapărat jumătate de pagină, la fel cum, sigur, nu înseamnă orice episod din perspectiva interiorului unui personaj. În proza ficţională trebuie să se întâmple ceva. Iar faptele că un poet slab face un transplant de inimă, dar, în continuare, nu poate scrie, nu suportă vizitele surorii sale etc nu duc nicăieri, nu au mişcare. Ok, acuma se pot găsi idei de genul "finalul trebuie prelungit de cititor, prin legarea indiciilor date de autor de propriile sale elemente empirice ori intuitive bla bla bla", dar să fim serioşi - proza nu e poezie, iar cititorii de proza nu sunt musai psihanalişti beletristici.
Aici cred eu că textele de genul acesta nu fac trecerea către literatură. Nu ai ideea concretă, ancorată în real, întâmplarea, conflictul, povestea --> subiectul.
Cred că un inceput bun ar fi să ai o poveste care să nu fie abstractă (poetică, filosofică, metafizică). Să fie una "pământească", credibilă, care să respire, în care să se întâmple ceva. Abia apoi, printre rândurile acesteia, să inserezi zbaterea de orice tip a personajului/personajelor.
Mai pe la urmă aşa, dar, totuşi, foarte important - stilul. Bun, mă repet, proza nu e poezie, iar expresia nu trebuie chiar să vibreze de personaltiate din toate încheieturile, însă cu platitudini de tipul "Îl durea prea puțin de tot ce se petrecea în lumea asta/ Nu reușea să păcălească pe nimeni/" etc, n-o să dai nicio forma artistică proprie ţie.
Atenţie şi la problemele gramaticale: punctuaţia - în virgulogie eşti o originală :).
"pe care i-l cumpăraseră maică-să" - "cumpăraseră" e mai mult ca perfectul pers. a treia plural. Tu ai nevoie de a treia singular (maică-sa).
" Își cercetă atent ochii." - "a cerceta" înseamnă a examina cu atenţie...
curcubee - nu sunt sigur dacă ambele variante de plural sunt acceptate, dar ştiu că e indicat "curcubeie"...
"Nu mai era ca altă dată" - acolo trebuie adverb (altădată).
Sper ca, din tot ce-am aberat, să-ţi fie ceva de folos.
Doamnă, acolo nu e vorba de acord. Acolo e o simplă transformare a unui adjectiv, în adverb + inversiune (ochi închişi subţire - ochi subţire închişi). Fluenţa versului este/ poate fi împiedicată numai în urechile celor cu organul liric atrofiat ori slab dezvoltat.
Ai umorul tău, domnule Gorun, umor pe care îl prețuiesc și atunci când, secvențial, recunoști mucalit că dracu te-a pus să te bagi în niscaiva vorbărie, ca să nu zic polemică, pentru a păstra anumite rigori. Textul atacă finuț ,dar o face livresc ceea ce e pardonabil față de unele "fețe bisericești" sincere (cred cu tărie că ele există), pentru că insiști în ironie și pe latura gnoseologică acceptată de dumneata ca teorie existențială valabilă, ceea ce mi se pare faire. Doi iepuri... :) Prefer însă textele dvs. în care aisthesisul ontologic se manifestă sobru în maniera de acum consacrată. Mi-a plăcut.
simțire poetică este din belșug la tine. și asta e bine. pentru că, ulterior, aceasta și cultura pe care o posezi te va ajuta mult. până una alta încearcă să scapi de truisme. sunt convins că orice sentiment, idee, stare poate fi redată cu acuratețe livrească. nu uita, ferește-te de truisme
Dorin, mulțumesc, pentru aprecieri! Chiar mi-a fost teamă că e prea "încărcată" - deși nu cred că ar fi un lucru rău, la câtă diluare a poeticului asist de ceva vreme. Cu amiciție,
Un sonet deosebit realizat, cu stil și condei, mai ales. "Am să rămân la urmă, ascuns precum o pată În umbra lui: bătrânul, pleșuv, bogat și-obez Și am să râd când mierea iubirii-și lasă stupul Și primenit de suflet se înconvoaie trupul." Atenție la diacritice...de corectat "subreda"....
Curaj, intrați! Am crezut că mă așteaptă un text cu furci și topoare, și când colo... M-ai făcut să râd în seara asta când nu știu dacă se termină ziua sau începe... Un text bun, de citit pe nerăsuflate! Excelent: "dacă ești bărbat sau dacă nu cumva noaptea te-a metamorfozat în femeie sau poate și mai rău în bărbat"
Virgil, sper că acum să fie mai bine vizibil, nu doresc să accentuez mai mult, pentru a păstra și jocul apelor de pe stâncă, este esențial. Mulțam. Călin, tu ai întrezărit și liantul dintre cuvânt-imagine-sens-ape-nuanțe, dar mai ales ai văzut că albastrul de stâncă din care mă nasc este posibil numai sub tăișul unui pietrar, cel care dă formă informului, cel care face să izvorască apă de viață, chiar și într-o lume pierdută. Mulțumesc fiindcă ai văzut, și al propriu, și la figurat. Bianca, sper ca acum ceea ce era greu vizibil să îți fie mai aproape de vedere, iar ceea ce ai întrevăzut să îți paotă fi plăcut. Mulțumesc.
sper sa nu dezamagesc, insa in ultimul timp nu am mai scris nimic (toate creatiile postate si cele care urmeaza sunt scrise acum mai bine de o luna). in ceea ce priveste comentariile la alte texte, timpul nu prea imi permite, iar de multe ori nu ma simt in masura sau nu gasesc cuvintele potrivite pentru a lasa un mesaj. voi incerca insa. multumesc pt. noul statut.
Acest poem se constituie, in opinia mea, intr-un ecou la propozitii din filozofia lui Fichte: realitatea - si constiinta relitatii - sint rezultatul activitatii creatoare a eului absolut ca act originar al gindirii; cunoasterea de sine a spiritului conduce in cele din urma la cunoasterea lumii; omul se defineste dinspre interior, din constiinta binelui moral, din acel imperiu al libertatii interioare "cuib pentru puii mei/ inchisoare de sori" Intreg pasajul central al poemului este o ilustrare a idealismului magic profesat de Novalis, vizind transcenderea conditiei fiziologice si psihologice date a fapturii umane. Un poem plin de vitalitate pe care il salut cu o penita. Bobadil. P.S. Vorba fie intre noi, expresia "puii mei", ce puii mei, e nefericita, dar asta e, limba romana e plina de capcane ciudate :-)
profetul - sunt receptiv la sugestiile cititorilor. Și la aceea formulată de tine mă voi gândi, deși nu e același lucru. francisc - Moș Crăciun putem fii noi înșine. Într-un alt sonet al meu, scris pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, spuneam așa : În orice staul pruncul Sfânt se naște / Și fiecare sat e-un Betleem.
Alma, adica vrei sa zici ca mi-am bagat si picioarele in poem? :-) Oricum, e ceva legat de anatomie pe aici si m-as fi asteptat sa apari (sic) si sa ma demontezi ca pe o jucarie veche si stricata. Multumesc ca m-ai facut totusi scapat de aceasta data doar cu un mic perdaf. Ai dreptate, strofa a doua suna a new age, ai punctat, insa ii doresc sa pice bine in contextul culorilor, atat... despre Cod, deocamdata o tacere cum altfel decat vinovata. Multumesc, Andu
De fapt, dacă stau bine şi citesc, întreg textul este frumos - sărac termen, "frumosul" ăsta, dar atât de încăpator, totuşi. Nimic forţat, nimic preţios; natural. Şi atât de cuminte...
Prima srofă:
(ca în cântecul lui bobby winton)
Strofa doi:
(ca un ochi învineţit cu pumnul)
ca o memorie în care nu eşti nicicând conştient
ca o încercare de a pipăi aerul
Versul ultim fiind dublat iar de o comparație:
cum pruncul orientându-se după ţâţă
doar o semnalare, posibil să fiu eu prea meticulos.
o singură inspirație...; adică... retenție pe plin? :) îți dau dreptate, manifestarea noastră psihică nu este și nici nu poate fi o constantă (exceptând, desigur, cazul în care ea este una... mecanică); lirismul poate sfârși în patetism, judecata în sofistică; însă avem un punct de reper cât timp iubim și suntem iubiți; fondul neliniștii noastre este singurătatea. mulțumesc, Vasile Munteanu
Acum nu as vrea ca aceasta talentata (si o spun cu mana pe inima) autoare sa zica: uite mosii astia doi si-au dat mana pe pagina mea ca sa-mi treaca din cheful de ras cand se incaiereaza ei intre ei ca mosii din muppets! Adevarul e Roxana, si il marturisesc aici o singura data si gata ca am zambit amar la replica aceea a ta vis-a-vis de disputele mele cu Virgil si stii la ce m-am gandit? Ca intotdeauna copilul spune ca imparatul e gol, stii povestea nu? Dar ce nu se spune in povestea aia mai departe este ce s-a intamplat cu copilul cand s-a facut mare. Asta deja nu mai e aceeasi poveste... Revenind la text, tu ai o problema sa tii cititorul in text, ar trebui sa exersezi mai multe procedee narative decat folosesti la ora actuala. Trebuie sa pornesti de la premisa ca ceea ce spui nu trebuie spus asa cum iti vine tie sa o spui de prima data, ci altfel (si ma refer strict la proza). Acest altfel il vei lua din multe exercitii de lectura cu voce tare a textelor tale in fata unei audiente, you choose who. Apoi vei mai vedea. Succes la scris si mai putin la facut misto cu boticul in cana cu laptic. Cu drag, Andu
Paule, din acest moment voi lua măsuri justiţiare împotriva ta. Mîna justiţiei americane e destul de lungă să te găsească. Ai depăşit orice măsură de bun simţ şi vom vorbi în alt forum.
fabulos:))) sincer cred ca de fapt suntem noi foarte rai si teribil de rosi de invidie ca nu facem parte din colectivul...galactic al diamantinei publicatii :)). Sunt intr-adevar o sumedenie de astfel de publicatii. Ar fi interesant un..."evantai".
Este un poem foarte frumos! Are in el doza de nepasare si durere ascunsa atat de bine. Faine si figurile de stil ce pe mine m-au captivat. Iar titlul imi place mult. Las pe altii sa numere de cate penite sunt textele si mai spun ca mi-a facut bine acest poem, pentru care las si semnul meu de apreciere. Faina si traducerea Corinei.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
m-am întors la textul ăsta, ținând cont (și) de sfaturile tale înțelepte.:)
deci: o altă așezare în pagină, alt final (am tăiat trei versuri de-acolo)... și ceva schimbări prin partea de mijloc.
mă rog, sper ca, de data asta, să nu fi îndreptățit zicerea aceea, despre mai-binele care e dușmanul binelui. :)
mulțumesc!
pentru textul : o foaie de hârtie și-un pahar deMihaylo,
contul ţi-l poţi şterge şi singur.
eu nu ştiu dacă sînt un nume în lit.(pentru ca nu stiu exact ce a vrut sa insemne lit.)
in ce priveste ce o fi fost in capul acelui juriu cu siguranta habar nu am. iar in ce priveste cum se impart unele premii pe la unele concursuri literare prin Romania mi s-au mai povestit si mie unele lucruri. nu stiu daca e cazul aici dar te asigur ca gradul de nepotisme, coruptie si mediocritate la multe dintre ele este asa de mare incit carti din astea de vizita nu prea ma mai impresioneaza. iar aici pe hermeneia nu au nici un fel de valoare. aici conteaza parerea cititorilor si editorilor hermeneia. deocamdata asta este parerea mea.
cuvintul santier nu este din epoca de aur. este din limba franceza. dar, ma rog, fiecare cu etimologia lui.
ȘANTIÉR, șantiere. s.n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ♢ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
Sursa: DEX '98 |
iar textul, cu toate simfoniile (sic!) primaverii sau ale altor anotimpuri este un text slab. adica este un text asemenea celor pe care le gasesti in manualul de clasa patra, ba chiar mai slab daca este sa te uiti cu atentie la melodicitatea destul de schioapa.
Iar daca vrei o varianta cu ritmul eventual reparat ti-o pot arata aici. Nu e nevoie sa imi multumesti:
În casa amintirii cu prispă alb-albastră
pentru textul : În ajun de ziua crucii dePăianjenii ţesură dantelă la fereastră
Şi poarta şi fîntîna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată-n ajun de Ziua Crucii
Tot aşteptînd cocorii îmbătrîniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţi-n ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spune cum se luptau haiducii
Nu-s copţi nici cozonacii şi mîine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Năframa nu-şi mai pune bunica în oglindă.
De mult nu mai coboară-mpreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în prag de sărbătoare.
Mulţumesc pentru trecere. Ai dreptate cu finalul. Dar cum nimic nu este bătut în cuie, încă mai poate fi îmbunătăţit.
pentru textul : mama primenea cerul într-un trunchi de salcie deOk, poate o să pară puţin cam dur, însă asta consider eu: textul prezent, precum celelalte scrise în aceeaşi manieră, nu au subiect. Pentru că doar chinul psihic ori fizic al unui personaj - frustrările, mizantropia, introspecţiile etc nu sunt suficiente. Nu sunt suficiente (şi) pentru că nu avem episodul-pilot complet (cauza), nici dezvoltarea ei către un oarecare deznodământ. Acestea, puse lângă capitalul fapt că nu putem simpatiza cu personajul (pentru că el, practic, nu există - nu poate lua naştere din treizeci de rânduri) fac ca în această scriere, şi în altele ca ea, să nu se întâmple nimic. Proza scurtă nu înseamnă neapărat jumătate de pagină, la fel cum, sigur, nu înseamnă orice episod din perspectiva interiorului unui personaj. În proza ficţională trebuie să se întâmple ceva. Iar faptele că un poet slab face un transplant de inimă, dar, în continuare, nu poate scrie, nu suportă vizitele surorii sale etc nu duc nicăieri, nu au mişcare. Ok, acuma se pot găsi idei de genul "finalul trebuie prelungit de cititor, prin legarea indiciilor date de autor de propriile sale elemente empirice ori intuitive bla bla bla", dar să fim serioşi - proza nu e poezie, iar cititorii de proza nu sunt musai psihanalişti beletristici.
Aici cred eu că textele de genul acesta nu fac trecerea către literatură. Nu ai ideea concretă, ancorată în real, întâmplarea, conflictul, povestea --> subiectul.
Cred că un inceput bun ar fi să ai o poveste care să nu fie abstractă (poetică, filosofică, metafizică). Să fie una "pământească", credibilă, care să respire, în care să se întâmple ceva. Abia apoi, printre rândurile acesteia, să inserezi zbaterea de orice tip a personajului/personajelor.
Mai pe la urmă aşa, dar, totuşi, foarte important - stilul. Bun, mă repet, proza nu e poezie, iar expresia nu trebuie chiar să vibreze de personaltiate din toate încheieturile, însă cu platitudini de tipul "Îl durea prea puțin de tot ce se petrecea în lumea asta/ Nu reușea să păcălească pe nimeni/" etc, n-o să dai nicio forma artistică proprie ţie.
Atenţie şi la problemele gramaticale: punctuaţia - în virgulogie eşti o originală :).
"pe care i-l cumpăraseră maică-să" - "cumpăraseră" e mai mult ca perfectul pers. a treia plural. Tu ai nevoie de a treia singular (maică-sa).
" Își cercetă atent ochii." - "a cerceta" înseamnă a examina cu atenţie...
curcubee - nu sunt sigur dacă ambele variante de plural sunt acceptate, dar ştiu că e indicat "curcubeie"...
"Nu mai era ca altă dată" - acolo trebuie adverb (altădată).
Sper ca, din tot ce-am aberat, să-ţi fie ceva de folos.
pentru textul : Mâncând ciocolată la masă cu Chirurgul deDoamnă, acolo nu e vorba de acord. Acolo e o simplă transformare a unui adjectiv, în adverb + inversiune (ochi închişi subţire - ochi subţire închişi). Fluenţa versului este/ poate fi împiedicată numai în urechile celor cu organul liric atrofiat ori slab dezvoltat.
pentru textul : Alb şi roşu deAi umorul tău, domnule Gorun, umor pe care îl prețuiesc și atunci când, secvențial, recunoști mucalit că dracu te-a pus să te bagi în niscaiva vorbărie, ca să nu zic polemică, pentru a păstra anumite rigori. Textul atacă finuț ,dar o face livresc ceea ce e pardonabil față de unele "fețe bisericești" sincere (cred cu tărie că ele există), pentru că insiști în ironie și pe latura gnoseologică acceptată de dumneata ca teorie existențială valabilă, ceea ce mi se pare faire. Doi iepuri... :) Prefer însă textele dvs. în care aisthesisul ontologic se manifestă sobru în maniera de acum consacrată. Mi-a plăcut.
pentru textul : Vin Sărbătorile de Paști. Până la Inchiziție ne mănâncă popii (de cartier). desimțire poetică este din belșug la tine. și asta e bine. pentru că, ulterior, aceasta și cultura pe care o posezi te va ajuta mult. până una alta încearcă să scapi de truisme. sunt convins că orice sentiment, idee, stare poate fi redată cu acuratețe livrească. nu uita, ferește-te de truisme
pentru textul : Există iubire! deDorin, mulțumesc, pentru aprecieri! Chiar mi-a fost teamă că e prea "încărcată" - deși nu cred că ar fi un lucru rău, la câtă diluare a poeticului asist de ceva vreme. Cu amiciție,
pentru textul : Colind păgân deInteresant... "acest glas ce nu vrea să se stingă până nu-l vei auzi" - partea aceasta are forta de a exista chiar despartita de construct.
pentru textul : Ultima strigare demult, Ottilia!
pentru textul : Există viață după… deUn sonet deosebit realizat, cu stil și condei, mai ales. "Am să rămân la urmă, ascuns precum o pată În umbra lui: bătrânul, pleșuv, bogat și-obez Și am să râd când mierea iubirii-și lasă stupul Și primenit de suflet se înconvoaie trupul." Atenție la diacritice...de corectat "subreda"....
pentru textul : Sonet 148 deErata: In loc de "diacritice" a se citi "semne de punctuatie" in comentariul meu anterior. Imi cer scuze ! Multumesc, Ialin
pentru textul : povestea uitată a regilor stepei deCuraj, intrați! Am crezut că mă așteaptă un text cu furci și topoare, și când colo... M-ai făcut să râd în seara asta când nu știu dacă se termină ziua sau începe... Un text bun, de citit pe nerăsuflate! Excelent: "dacă ești bărbat sau dacă nu cumva noaptea te-a metamorfozat în femeie sau poate și mai rău în bărbat"
pentru textul : banala nostalgie a anului 1907 deVirgil, sper că acum să fie mai bine vizibil, nu doresc să accentuez mai mult, pentru a păstra și jocul apelor de pe stâncă, este esențial. Mulțam. Călin, tu ai întrezărit și liantul dintre cuvânt-imagine-sens-ape-nuanțe, dar mai ales ai văzut că albastrul de stâncă din care mă nasc este posibil numai sub tăișul unui pietrar, cel care dă formă informului, cel care face să izvorască apă de viață, chiar și într-o lume pierdută. Mulțumesc fiindcă ai văzut, și al propriu, și la figurat. Bianca, sper ca acum ceea ce era greu vizibil să îți fie mai aproape de vedere, iar ceea ce ai întrevăzut să îți paotă fi plăcut. Mulțumesc.
pentru textul : roca din care mă nasc deparca as fi citit o primavara aducatoare de moarte...
pentru textul : cine scâncește la ușa aceasta? deerată: istoria literaturii universale
pentru textul : Postmodernism&experimentalism desper sa nu dezamagesc, insa in ultimul timp nu am mai scris nimic (toate creatiile postate si cele care urmeaza sunt scrise acum mai bine de o luna). in ceea ce priveste comentariile la alte texte, timpul nu prea imi permite, iar de multe ori nu ma simt in masura sau nu gasesc cuvintele potrivite pentru a lasa un mesaj. voi incerca insa. multumesc pt. noul statut.
pentru textul : restanțe deAcest poem se constituie, in opinia mea, intr-un ecou la propozitii din filozofia lui Fichte: realitatea - si constiinta relitatii - sint rezultatul activitatii creatoare a eului absolut ca act originar al gindirii; cunoasterea de sine a spiritului conduce in cele din urma la cunoasterea lumii; omul se defineste dinspre interior, din constiinta binelui moral, din acel imperiu al libertatii interioare "cuib pentru puii mei/ inchisoare de sori" Intreg pasajul central al poemului este o ilustrare a idealismului magic profesat de Novalis, vizind transcenderea conditiei fiziologice si psihologice date a fapturii umane. Un poem plin de vitalitate pe care il salut cu o penita. Bobadil. P.S. Vorba fie intre noi, expresia "puii mei", ce puii mei, e nefericita, dar asta e, limba romana e plina de capcane ciudate :-)
pentru textul : despre furtunile cu numele tău deDin greșală s-a înregistrat de două ori răspunsul la un comentariu. Este posibilă ștergerea unuia dintre ele?
pentru textul : Transeptul deprofetul - sunt receptiv la sugestiile cititorilor. Și la aceea formulată de tine mă voi gândi, deși nu e același lucru. francisc - Moș Crăciun putem fii noi înșine. Într-un alt sonet al meu, scris pentru sărbătoarea Nașterii Domnului, spuneam așa : În orice staul pruncul Sfânt se naște / Și fiecare sat e-un Betleem.
pentru textul : Există în decembrie o seară dede pe la "tăcerea se sparse în cioburi" m-ai pierdut.
pentru textul : E. R. desau poate e de ajuns stampila aceea...
pentru textul : cromatic ps deAlma, adica vrei sa zici ca mi-am bagat si picioarele in poem? :-) Oricum, e ceva legat de anatomie pe aici si m-as fi asteptat sa apari (sic) si sa ma demontezi ca pe o jucarie veche si stricata. Multumesc ca m-ai facut totusi scapat de aceasta data doar cu un mic perdaf. Ai dreptate, strofa a doua suna a new age, ai punctat, insa ii doresc sa pice bine in contextul culorilor, atat... despre Cod, deocamdata o tacere cum altfel decat vinovata. Multumesc, Andu
pentru textul : papillon deDe fapt, dacă stau bine şi citesc, întreg textul este frumos - sărac termen, "frumosul" ăsta, dar atât de încăpator, totuşi. Nimic forţat, nimic preţios; natural. Şi atât de cuminte...
Felicitări!
pi pun es: vino mai des pe aici!
pentru textul : mov dePrima srofă:
(ca în cântecul lui bobby winton)
Strofa doi:
(ca un ochi învineţit cu pumnul)
ca o memorie în care nu eşti nicicând conştient
ca o încercare de a pipăi aerul
Versul ultim fiind dublat iar de o comparație:
cum pruncul orientându-se după ţâţă
doar o semnalare, posibil să fiu eu prea meticulos.
pentru textul : blue velvet deo singură inspirație...; adică... retenție pe plin? :) îți dau dreptate, manifestarea noastră psihică nu este și nici nu poate fi o constantă (exceptând, desigur, cazul în care ea este una... mecanică); lirismul poate sfârși în patetism, judecata în sofistică; însă avem un punct de reper cât timp iubim și suntem iubiți; fondul neliniștii noastre este singurătatea. mulțumesc, Vasile Munteanu
pentru textul : melcul lui pascal deAcum nu as vrea ca aceasta talentata (si o spun cu mana pe inima) autoare sa zica: uite mosii astia doi si-au dat mana pe pagina mea ca sa-mi treaca din cheful de ras cand se incaiereaza ei intre ei ca mosii din muppets! Adevarul e Roxana, si il marturisesc aici o singura data si gata ca am zambit amar la replica aceea a ta vis-a-vis de disputele mele cu Virgil si stii la ce m-am gandit? Ca intotdeauna copilul spune ca imparatul e gol, stii povestea nu? Dar ce nu se spune in povestea aia mai departe este ce s-a intamplat cu copilul cand s-a facut mare. Asta deja nu mai e aceeasi poveste... Revenind la text, tu ai o problema sa tii cititorul in text, ar trebui sa exersezi mai multe procedee narative decat folosesti la ora actuala. Trebuie sa pornesti de la premisa ca ceea ce spui nu trebuie spus asa cum iti vine tie sa o spui de prima data, ci altfel (si ma refer strict la proza). Acest altfel il vei lua din multe exercitii de lectura cu voce tare a textelor tale in fata unei audiente, you choose who. Apoi vei mai vedea. Succes la scris si mai putin la facut misto cu boticul in cana cu laptic. Cu drag, Andu
pentru textul : Csungy, tu știai? dePaule, din acest moment voi lua măsuri justiţiare împotriva ta. Mîna justiţiei americane e destul de lungă să te găsească. Ai depăşit orice măsură de bun simţ şi vom vorbi în alt forum.
pentru textul : psalm defabulos:))) sincer cred ca de fapt suntem noi foarte rai si teribil de rosi de invidie ca nu facem parte din colectivul...galactic al diamantinei publicatii :)). Sunt intr-adevar o sumedenie de astfel de publicatii. Ar fi interesant un..."evantai".
pentru textul : Stupidităţi...aniversare deEste un poem foarte frumos! Are in el doza de nepasare si durere ascunsa atat de bine. Faine si figurile de stil ce pe mine m-au captivat. Iar titlul imi place mult. Las pe altii sa numere de cate penite sunt textele si mai spun ca mi-a facut bine acest poem, pentru care las si semnul meu de apreciere. Faina si traducerea Corinei.
pentru textul : Perpetuum robia dePagini