e o mica bijuterie aceasta poezie, se lasa descoperita pas cu pas, ca o fuga, o rupere dintr-un spatiu nefast; gustul stancos e o lupta totodata cu frangerea intre dinti a propriei neputinte. dar in toate e aceasta dezlegare pe care o da intoarcerea spre sine.
rusine sa-mi fie ca am observat atat de tarziu...:). uluitele mele multumiri! despre eseu sper sa discutam in curand, si mai ales as fi incantata daca as vedea si partea a doua; luna asta am avut ocazia sa citesc una din cartile lui F. Schuon, unde se dezvolta cu predilectie un studiu comparativ al esoterismului diverselor religii, comparatia avand drept stalp de sustinere esoterismul musulman, cu simbolurile si metodele sale de cunoastre si transcendere in planul spiritual. (nimic new-age, fireste). Si acolo este sublinita necesitatea (nu numai importanta) acelui simt aparte de care vorbeati (acel "ochi al inimii", deschis) in urcusul spre cunoasterea pura, ca si necesitatea "lepadarii de eu". In consecinta, ii dau dreptate lui Cusanus, cu a sa celebra religio una in rituum varietate. Pe cand continuarea?
Probabil te referi la Omar Khayyam. Nu as spune ca autorul se apropie epigonic, nu din intentia de a copia stilul, tehnica barbiliana. Mare atentie la afirmatii de genul epigon. Din contra, prin stil originar si viziune proprie, prin meseria care o exercita si studiile sale, Luminita scrie o poezie pe care o putem defini neobarbiliana doar ca element de referinta. Nici nu mai zic ca difera enorm registrul tehnic, Dan Barbilian fiind un virtuos al cuvintelor rimate, Serban Foarta, de asemenea. Idem si Khayyam, daca tot ti-ai permis sa faci o asemenare.Insa Khayyam nu face exces din simboluri matematice sau figuri geometrice, cum face Sfoarta in Cliquet. rectific la primul comentariu - Serban Foarta, mi-a scapat un S.
"Iar dacă cineva va crede": Cand i-am trimis acest text lui Daniel Corbu, altceva mi-a zis poetul. Idem Marius Chelaru si Valeria Manta Taicutu. Dar nu voi copia aici si nici nu ii voi explica lui Virgil, nu imi fac iluzii ca el va accepta sau va intelege ceea ce simt niste poeti adevarati. In parerea lui Virgil nu pot sa am incredere, orice ar face. Pentru ca Virgil nu a confirmat niciodata, iar ideile sale despre poezie nu se regasesc si nu rezoneaza cu nimeni in afara de cativa prieteni de penita de pe acest blog. Culmea este ca Virgil nu a avut curajul sa-mi spuna in fata ca acest text e un slagar sau ca este slabut rau. Cand i l-am citit in fata, ar fi putut, din complezenta, sa se rezume doar la aplauze. Dar, ca sa para mai prietenos si stiutor ca Luminita Suse si Carmen Poenaru, a luat cuvantul si a marturisit ca ii place. L-am si surprins si pe camera, are chiar un glas admirativ. Nietzsche spunea ca viitorul apartine celor care au memoria lunga. Astazi, Virgil Titarenco a demonstrat ca nu are viitor.
Eugen, am facut-o pentru cei care nu au nici timp si nici bani sa citeasca volume publicate. Partajul este acelasi.
Aranca, atunci cînd am publicat textul m-am așteptat la orice fel de critici zicîndu-mi: a intrat el Daniel în groapa cu lei și nu a fost sfîrtecat, textului acestuia ce-ar putea să i se facă? :). Sînt de principiu că de cele mai multe ori criticile sînt mai constructive decît elogiile false. De exemplu, de cîte ori mi-ai criticat un text, mi-a crescut simțitor audiența, motiv pentru care nu pot decît să îți fiu profund recunoscătoare. Da, am citi textul Biancăi. Nu am comentat pentru că am avut două opinii contradictorii la momentul respectiv. Una a fost că da, Bianca are foarte multă dreptate. În momentul în care un specialist sau un artist are curajul să își asume o responsabilitate are de înfruntat riscuri majore, unele dintre acestea putînd să-l distragă de la adevărata sa preocupare. Mai mult decît atît, vai de acela care are curajul să iasă în față, să-și formuleze un punct de vedere! De aceea nu întotdeauna ies la înaintare cei mai avizați. O altă opinie este că nu are dreptate atunci cînd pornește de la premisa că publicul și moderatorii / editorii ar face parte din tabere diferite. Uneori atitudinea Biancăi îmi creează aceeași senzație pe care am avut-o într-o seară la Atena, cînd am ieșit să ne plimbăm pe Acropole și în fața impresionantelor opere de artă am remarcat agitația polițiștilor la lasărea întunericului. Un pic prea multă crispare în fața luărilor de poziție. Cred că totul pornește de la o neînțelegere a rolului editorului, al moderatorului. Spre deosebire de activitatea publicistică pe suport de hîrtie, pe site-urile literare lipsește numitul redactor. Acesta este de obicei nefericitul care joacă rolul de tampon între autor și editori, între editori și public. Editorul nu este un critic literar, nici moderatorul tot așa cum autorul cu criticii nu se poate certa, nici criticii cu publicul, nici publicul cu autorul. Drept pentru care, în ceea ce mă privește, atîta timp cît nu-mi tai din chenzină, poți să mă critici. Faptul că totuși ai avut bunăvoința să citești textul pînă la capăt, înseamnă că ceva te-a atras și ceva nu ți-a plăcut. Dacă nu-mi spui și ce anume, nu pot corecta și opera mea :) va fi privată de un valoros punct de vedere. Matei, îți mulțumesc pentru constanta ta aplecare asupra textelor și comentariilor mele. Tincuța, da ai dreptate, între penultima și ultima frază există o crevasă de cca. 7-8 sute de ani. Dar am obosit. Ceea ce nu înseamnă că tu ai avea voie vreodată să capitulezi în fața răului, a urîtului și a micimii umane. Cu drag tuturor, vă mulțumesc mult pentru sugestii și ... reclamații.
Anna, de-a dreptul freudiana aceasta nostalgie despre mana stanga, consacrata mana stanga, antologica, epuizata, desacralizata, dezavuata, etc O poezie care avea potential s-a transformat intr-o gluma zemoasa din cauza sus amintitei parti anatomice. S-o ignoram sau chiar eliminam, impreuna cu alte cuvinte ce nu isi gasesc rost stilistic si sugestiv. Iata: Elegie dupa Anna văduvă lampă fără de lumină nimic nu înțelege tristețea coborau zeii nopții la fereastră toate tainele literă cu literă omul e șarpe - spuneau prin ochii lui se vede despicarea limbii pui de frig se înghesuiau în inimă se rugau pentru clopote biserici odajdii eu dansam samsara în umbra bolții de piatră porumbel cu sânul cald ploaia rotunjea soarele răsărind din mâneca stângă
daca se crede ca sunt posibile confuziile atunci poate imi sugerati un apelativ. fara rautate am raspuns si eu, si acum, cu precizarea ca eu ma gandisem la condamnarea la libertate a cunoscutului precept existentialist. unde, curajul confera autenticitate existentei, chiar daca textul meu e scris pe 05 si postat pe 06. am captat aluziile, dar prefer limbajul franc peace&flowers. Francisc
deși titlul sugerează că cititnd poemul ne iluzionăm, personal, cred că iluzia este ultimul efect pe care reușește să îl sugereze. fiecare vers îmi pare conceput, creat forțat, deși nu contest inspirația și talentul autorului.
...tot are omul Virgile cu tine. Adica esti uneori atat de tapan cand dai din gura incat faci si pe morti sa rada, am auzit ca e un medic prin LA care scoala din morti oameni carora nu le mai bate inima de 2 ore... tu l-ai scoate la pensie. Stii care e capcana omului inteligent? (adica tu). Sa nu poata deveni "si mai inteligent" la nevoie. Tu scrie oricum ce ti-ai pus in cap Virgile lasa ce zic eu, ma amuz, altceva mai bun n-am de facut si am destui clovni care sa-mi produca ilaritatea. Iar chestia cu prohabul m-a amuzat inca o data... ce, imi faci publicitate pe tarlaua ta? Mai bine i-ai face lui Corlateanu, el chiar te-ar ajuta. Andu
Un poem frumos, se simte trăirea autentică iar asta este poate cel mai important.
Însă d.p.d.v. tehnic (ca să citez un antecomentator) este neglijent, frazarea este nu doar previzibilă ci și seacă, 'le înclei' cred că nu e pe românește, iar lui 'rătăcit în stații unde pot să te descarc de pe linkuri' parcă îi lipsește ceva. Un poem pe care, dacă nu ar fi fost atât de vizibil implicat și sensibil scris, l-aș fi parodiat imediat transformînd cerul într-un closet. Apoi restul parodiei ar fi venit de la sine, ca un fel de eliberare de sub o presiune imensă.
Ionuț, sunt de acord cu tine; fiecare autor (chiar consacrat fiind) își are contestatarii lui; știi și tu foarte bine: critica este preferabilă indiferenței; ce nu pot, însă, accepta este caracterul tendențios al anumitor afirmații, nesusținerea respingerii stilistice printr-un instrumentar analitic (fie și împrumutat de la un estetician consacrat) care să demonteze axiologic sau logico-semantic un text etc. după cum singur recunoști, totul se rezumă la tine la afirmații de genul: "Nu îmi place că..."; îți dau dreptate, dar acesta nu este un argument pentru a nega structural un text; are un caracter atât de "emipric", încât te aștepți să demonstreze vreo teorie științifcă, ceea ce este departe de a se întâmpla. "câți autori români de poezie și-au inserat numele complet în poeme?" sincer, nu văd de ce ar trebui să mă preocupe acest aspect, dar poate că pe tine ar trebui să te preocupe cugetări de genul celei de mai jos: "Nomen commendat res nomine significata, Erago debemus naturam quaerere rerum, Ex quo possimus de nomine cernere verum" (autorul nu contează, e un franțuz cu nume de oraș...) poate că nu "epatarea" stă la baza deciziei mele; poate mi-a fost suficient că Nichita își folosește într-o poezie numele de botez; sau că Esenin îl folosește, de asemenea; chiar crezi că întâmplător o poezie în care adresativul este explicit nichitian poartă un astfel de titlu (de nume)? hai să cădem amândoi de acord că există această distincție: bunul gust (artistic) - simțul comun - bunul simț; personal, cred că cel din urmă ar trebui să le însoțească în orice împrejurare pe primele două, chiar și atunci când spun despre un text: "Nu îmi place" nu am solicitat nimănui să îmi spună "maestre" (și aici iar ai fost tendențios), nici măcar dumneavoastră; ba chiar am insistat în câteva rânduri să mi se vorbească la persoana a 2-a singular; de ce? pentru că eu sunt numele meu, ci nu un impersonal pronume de politețe. poate că, dacă nu ai fi atât de pornit să respingi lucruri asupra cărora nu ai reflectat, ai vedea că am dreptate; și că nu îți cer să îți schimbi tonul, ci să manifești maturitate și bun simț. evident, reacția mea se rezumă la acest schimb de cuvinte; nu am nimic personal cu Ionuț Caragea; prin urmare, și eu îți urez cât se poate de sincer: sărbători fericite!
Acest text, ca si altele ale d-nei Lucia Marinescu, se afla, dupa parerea mea, din greseala si nemeritat pe Santier. Chiar nu înteleg motivul, este ceva ce au mai semnalat si altii...
eram sigur, de aceea te-am și întrebat. am dorit ”versurile asimptomatice” să curgă oarecum inegal. adică în afară de prima și ultim strofă unde 1-2, versul 3-liber, versul 4 e împerecheat cu adjectivul care precede ( subit/ înmiit), sau, în strofa 4 cu adverbul precedent: sus/...versus.
în rest, așa cum ai remarcat, rimele sunt la locul lor. deci tehnic, am lămurit-o, cred.
în ceea ce privește talentul, dă-mi voie să am o reținere față de aprecierea/aprecierile tale pentru că din ceea ce am citit nu sunt încă pe deplin convins că te dă afară din casă, ca să fiu elegant.
îți mulțumesc însă pentru faptul că te-ai oprit să citești, timpul e prețios.
Cailean ultimul vers are rolul in a accentua "setea de scris" contrar primei afirmatii. Posibil sa fi esuat ritmul, nu-mi dau seama oricat l-as citi. Oricum, cand l-am scris crede-ma ca nu ma gandeam la penita. Aranca intr-adevar, este obsesia mea (rima "desueta") si nu... nu vin la o cafea fara Natalia. Multumesc de trecere si comentarii ! Ialin
Voi căuta altceva.
Prima variantă era:
"Umbre plumburii
în amurgul cenuşiu
ne privesc prin geam -
ploaia răpăie strindet
pe acoperişul gri"
a doua:
"umbre plumburii
în amurgul liniştit..."
La prima nu mi-a plăcut repetarea de plumburiu-cenuşiu-gri
La a doua i-am dat curs sfatlui lui nicodem care avea dreptate.
Acum voi căuta altceva pentru copaci. Să văd... Cezar
Younger Sister, și eu cred că nimic nu este întâmplător. Nu știu dacă ai să mă crezi că azi dimineață, când scriam textul, am avut un gând către tine și poemele tale. Încă o dată, îți mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.
Cum aranjezi tu imaginile sa sangereze cuvinte cu asa o putere de sugestie incat ineaca ochii in durere... Observatie: cuvintele "ca o" sunt inutile in versul 5. Uite o modesta traducere. In acelasi vers 5 am simtit nevoia de un verb. Landscape with hieroglyph I kissed you secretly every time you brought rain in the unknown space between hieroglyphs your distant breath raised silence a lateen of blood gliding on heart through the soft snow I kissed you secretly every time you brought blight into dark days I waited for your growing from the stones’ flesh across the salt that veiled my past with the same dry tumor resembling the countenance of the woman who for an instant abandoned innocence in the corpse drowned by ocean’s syllables
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
e o mica bijuterie aceasta poezie, se lasa descoperita pas cu pas, ca o fuga, o rupere dintr-un spatiu nefast; gustul stancos e o lupta totodata cu frangerea intre dinti a propriei neputinte. dar in toate e aceasta dezlegare pe care o da intoarcerea spre sine.
pentru textul : și cu frâu fălcile lor nu voi strânge să se apropie deFrumos, fluent, sensibil...Şi cu o aproape imperceptibilă notă (auto)ironică, ba char ludică...
pentru textul : cantoluna deAlma :)) bine ca postasul vostru e mai harnic decat al nostru! multumesc pentru lectura si semnal...o sa-ti trimit mail.
pentru textul : desen cu alb deVirgil, hai sa nu fim chiar modesti, ca eu n-am luat niciodata marele premiu la un concurs literar. Asa ca... :)
pentru textul : și eu te iubesc derusine sa-mi fie ca am observat atat de tarziu...:). uluitele mele multumiri! despre eseu sper sa discutam in curand, si mai ales as fi incantata daca as vedea si partea a doua; luna asta am avut ocazia sa citesc una din cartile lui F. Schuon, unde se dezvolta cu predilectie un studiu comparativ al esoterismului diverselor religii, comparatia avand drept stalp de sustinere esoterismul musulman, cu simbolurile si metodele sale de cunoastre si transcendere in planul spiritual. (nimic new-age, fireste). Si acolo este sublinita necesitatea (nu numai importanta) acelui simt aparte de care vorbeati (acel "ochi al inimii", deschis) in urcusul spre cunoasterea pura, ca si necesitatea "lepadarii de eu". In consecinta, ii dau dreptate lui Cusanus, cu a sa celebra religio una in rituum varietate. Pe cand continuarea?
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» depe bune. aici nu ai simțul ascuțit al ironiei?
pentru textul : armistițiu de sfîrșit de februarie deProbabil te referi la Omar Khayyam. Nu as spune ca autorul se apropie epigonic, nu din intentia de a copia stilul, tehnica barbiliana. Mare atentie la afirmatii de genul epigon. Din contra, prin stil originar si viziune proprie, prin meseria care o exercita si studiile sale, Luminita scrie o poezie pe care o putem defini neobarbiliana doar ca element de referinta. Nici nu mai zic ca difera enorm registrul tehnic, Dan Barbilian fiind un virtuos al cuvintelor rimate, Serban Foarta, de asemenea. Idem si Khayyam, daca tot ti-ai permis sa faci o asemenare.Insa Khayyam nu face exces din simboluri matematice sau figuri geometrice, cum face Sfoarta in Cliquet. rectific la primul comentariu - Serban Foarta, mi-a scapat un S.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra de"Iar dacă cineva va crede": Cand i-am trimis acest text lui Daniel Corbu, altceva mi-a zis poetul. Idem Marius Chelaru si Valeria Manta Taicutu. Dar nu voi copia aici si nici nu ii voi explica lui Virgil, nu imi fac iluzii ca el va accepta sau va intelege ceea ce simt niste poeti adevarati. In parerea lui Virgil nu pot sa am incredere, orice ar face. Pentru ca Virgil nu a confirmat niciodata, iar ideile sale despre poezie nu se regasesc si nu rezoneaza cu nimeni in afara de cativa prieteni de penita de pe acest blog. Culmea este ca Virgil nu a avut curajul sa-mi spuna in fata ca acest text e un slagar sau ca este slabut rau. Cand i l-am citit in fata, ar fi putut, din complezenta, sa se rezume doar la aplauze. Dar, ca sa para mai prietenos si stiutor ca Luminita Suse si Carmen Poenaru, a luat cuvantul si a marturisit ca ii place. L-am si surprins si pe camera, are chiar un glas admirativ. Nietzsche spunea ca viitorul apartine celor care au memoria lunga. Astazi, Virgil Titarenco a demonstrat ca nu are viitor.
Eugen, am facut-o pentru cei care nu au nici timp si nici bani sa citeasca volume publicate. Partajul este acelasi.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deAranca, atunci cînd am publicat textul m-am așteptat la orice fel de critici zicîndu-mi: a intrat el Daniel în groapa cu lei și nu a fost sfîrtecat, textului acestuia ce-ar putea să i se facă? :). Sînt de principiu că de cele mai multe ori criticile sînt mai constructive decît elogiile false. De exemplu, de cîte ori mi-ai criticat un text, mi-a crescut simțitor audiența, motiv pentru care nu pot decît să îți fiu profund recunoscătoare. Da, am citi textul Biancăi. Nu am comentat pentru că am avut două opinii contradictorii la momentul respectiv. Una a fost că da, Bianca are foarte multă dreptate. În momentul în care un specialist sau un artist are curajul să își asume o responsabilitate are de înfruntat riscuri majore, unele dintre acestea putînd să-l distragă de la adevărata sa preocupare. Mai mult decît atît, vai de acela care are curajul să iasă în față, să-și formuleze un punct de vedere! De aceea nu întotdeauna ies la înaintare cei mai avizați. O altă opinie este că nu are dreptate atunci cînd pornește de la premisa că publicul și moderatorii / editorii ar face parte din tabere diferite. Uneori atitudinea Biancăi îmi creează aceeași senzație pe care am avut-o într-o seară la Atena, cînd am ieșit să ne plimbăm pe Acropole și în fața impresionantelor opere de artă am remarcat agitația polițiștilor la lasărea întunericului. Un pic prea multă crispare în fața luărilor de poziție. Cred că totul pornește de la o neînțelegere a rolului editorului, al moderatorului. Spre deosebire de activitatea publicistică pe suport de hîrtie, pe site-urile literare lipsește numitul redactor. Acesta este de obicei nefericitul care joacă rolul de tampon între autor și editori, între editori și public. Editorul nu este un critic literar, nici moderatorul tot așa cum autorul cu criticii nu se poate certa, nici criticii cu publicul, nici publicul cu autorul. Drept pentru care, în ceea ce mă privește, atîta timp cît nu-mi tai din chenzină, poți să mă critici. Faptul că totuși ai avut bunăvoința să citești textul pînă la capăt, înseamnă că ceva te-a atras și ceva nu ți-a plăcut. Dacă nu-mi spui și ce anume, nu pot corecta și opera mea :) va fi privată de un valoros punct de vedere. Matei, îți mulțumesc pentru constanta ta aplecare asupra textelor și comentariilor mele. Tincuța, da ai dreptate, între penultima și ultima frază există o crevasă de cca. 7-8 sute de ani. Dar am obosit. Ceea ce nu înseamnă că tu ai avea voie vreodată să capitulezi în fața răului, a urîtului și a micimii umane. Cu drag tuturor, vă mulțumesc mult pentru sugestii și ... reclamații.
pentru textul : Satul din vale deAnna, de-a dreptul freudiana aceasta nostalgie despre mana stanga, consacrata mana stanga, antologica, epuizata, desacralizata, dezavuata, etc O poezie care avea potential s-a transformat intr-o gluma zemoasa din cauza sus amintitei parti anatomice. S-o ignoram sau chiar eliminam, impreuna cu alte cuvinte ce nu isi gasesc rost stilistic si sugestiv. Iata: Elegie dupa Anna văduvă lampă fără de lumină nimic nu înțelege tristețea coborau zeii nopții la fereastră toate tainele literă cu literă omul e șarpe - spuneau prin ochii lui se vede despicarea limbii pui de frig se înghesuiau în inimă se rugau pentru clopote biserici odajdii eu dansam samsara în umbra bolții de piatră porumbel cu sânul cald ploaia rotunjea soarele răsărind din mâneca stângă
pentru textul : mâna ta stângă dedaca se crede ca sunt posibile confuziile atunci poate imi sugerati un apelativ. fara rautate am raspuns si eu, si acum, cu precizarea ca eu ma gandisem la condamnarea la libertate a cunoscutului precept existentialist. unde, curajul confera autenticitate existentei, chiar daca textul meu e scris pe 05 si postat pe 06. am captat aluziile, dar prefer limbajul franc peace&flowers. Francisc
pentru textul : zbor deasupra unui cuib de cuc denu am inteles "culoare concrete", în rest, un text frumos, ca mersul pe un câmp cu laser. mi-a făcut bine aseara.
pentru textul : eșec deDa. Ar fi trebuit să văd. Mulțumesc frumos.
pentru textul : Trăiește capra vecinului demulțumesc pentru clarificări. iată o comunicare fructuoasă!
pentru textul : Lemuria denota autorului : "amenință" - a se citi "amenínță" (cu accentul pe i)
pentru textul : vreau să dansez pe lame de cuțite dedeși titlul sugerează că cititnd poemul ne iluzionăm, personal, cred că iluzia este ultimul efect pe care reușește să îl sugereze. fiecare vers îmi pare conceput, creat forțat, deși nu contest inspirația și talentul autorului.
pentru textul : un mecanism al iluziei de...tot are omul Virgile cu tine. Adica esti uneori atat de tapan cand dai din gura incat faci si pe morti sa rada, am auzit ca e un medic prin LA care scoala din morti oameni carora nu le mai bate inima de 2 ore... tu l-ai scoate la pensie. Stii care e capcana omului inteligent? (adica tu). Sa nu poata deveni "si mai inteligent" la nevoie. Tu scrie oricum ce ti-ai pus in cap Virgile lasa ce zic eu, ma amuz, altceva mai bun n-am de facut si am destui clovni care sa-mi produca ilaritatea. Iar chestia cu prohabul m-a amuzat inca o data... ce, imi faci publicitate pe tarlaua ta? Mai bine i-ai face lui Corlateanu, el chiar te-ar ajuta. Andu
pentru textul : după douăzeci de ani (I) deUn poem frumos, se simte trăirea autentică iar asta este poate cel mai important.
pentru textul : eşti cea mai aproape depărtare deÎnsă d.p.d.v. tehnic (ca să citez un antecomentator) este neglijent, frazarea este nu doar previzibilă ci și seacă, 'le înclei' cred că nu e pe românește, iar lui 'rătăcit în stații unde pot să te descarc de pe linkuri' parcă îi lipsește ceva. Un poem pe care, dacă nu ar fi fost atât de vizibil implicat și sensibil scris, l-aș fi parodiat imediat transformînd cerul într-un closet. Apoi restul parodiei ar fi venit de la sine, ca un fel de eliberare de sub o presiune imensă.
Aranca, te rog sa fii mai atenta la editarea raspunsurilor si sa eviti folosirea eratelor sau a pseudo-comentariilor laconice
pentru textul : naufragiu deDin greșală s-a înregistrat de două ori răspunsul la un comentariu. Este posibilă ștergerea unuia dintre ele?
pentru textul : Transeptul deIonuț, sunt de acord cu tine; fiecare autor (chiar consacrat fiind) își are contestatarii lui; știi și tu foarte bine: critica este preferabilă indiferenței; ce nu pot, însă, accepta este caracterul tendențios al anumitor afirmații, nesusținerea respingerii stilistice printr-un instrumentar analitic (fie și împrumutat de la un estetician consacrat) care să demonteze axiologic sau logico-semantic un text etc. după cum singur recunoști, totul se rezumă la tine la afirmații de genul: "Nu îmi place că..."; îți dau dreptate, dar acesta nu este un argument pentru a nega structural un text; are un caracter atât de "emipric", încât te aștepți să demonstreze vreo teorie științifcă, ceea ce este departe de a se întâmpla. "câți autori români de poezie și-au inserat numele complet în poeme?" sincer, nu văd de ce ar trebui să mă preocupe acest aspect, dar poate că pe tine ar trebui să te preocupe cugetări de genul celei de mai jos: "Nomen commendat res nomine significata, Erago debemus naturam quaerere rerum, Ex quo possimus de nomine cernere verum" (autorul nu contează, e un franțuz cu nume de oraș...) poate că nu "epatarea" stă la baza deciziei mele; poate mi-a fost suficient că Nichita își folosește într-o poezie numele de botez; sau că Esenin îl folosește, de asemenea; chiar crezi că întâmplător o poezie în care adresativul este explicit nichitian poartă un astfel de titlu (de nume)? hai să cădem amândoi de acord că există această distincție: bunul gust (artistic) - simțul comun - bunul simț; personal, cred că cel din urmă ar trebui să le însoțească în orice împrejurare pe primele două, chiar și atunci când spun despre un text: "Nu îmi place" nu am solicitat nimănui să îmi spună "maestre" (și aici iar ai fost tendențios), nici măcar dumneavoastră; ba chiar am insistat în câteva rânduri să mi se vorbească la persoana a 2-a singular; de ce? pentru că eu sunt numele meu, ci nu un impersonal pronume de politețe. poate că, dacă nu ai fi atât de pornit să respingi lucruri asupra cărora nu ai reflectat, ai vedea că am dreptate; și că nu îți cer să îți schimbi tonul, ci să manifești maturitate și bun simț. evident, reacția mea se rezumă la acest schimb de cuvinte; nu am nimic personal cu Ionuț Caragea; prin urmare, și eu îți urez cât se poate de sincer: sărbători fericite!
pentru textul : delirum hristum deAcest text, ca si altele ale d-nei Lucia Marinescu, se afla, dupa parerea mea, din greseala si nemeritat pe Santier. Chiar nu înteleg motivul, este ceva ce au mai semnalat si altii...
pentru textul : Bolero în noapte deOK, rubbish! To recycle bin! Thanks!
pentru textul : La noi deeram sigur, de aceea te-am și întrebat. am dorit ”versurile asimptomatice” să curgă oarecum inegal. adică în afară de prima și ultim strofă unde 1-2, versul 3-liber, versul 4 e împerecheat cu adjectivul care precede ( subit/ înmiit), sau, în strofa 4 cu adverbul precedent: sus/...versus.
în rest, așa cum ai remarcat, rimele sunt la locul lor. deci tehnic, am lămurit-o, cred.
în ceea ce privește talentul, dă-mi voie să am o reținere față de aprecierea/aprecierile tale pentru că din ceea ce am citit nu sunt încă pe deplin convins că te dă afară din casă, ca să fiu elegant.
pentru textul : versurile sunt asimptomatice deîți mulțumesc însă pentru faptul că te-ai oprit să citești, timpul e prețios.
în orice caz, prezentarea poeziei, de excepţie.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deCailean ultimul vers are rolul in a accentua "setea de scris" contrar primei afirmatii. Posibil sa fi esuat ritmul, nu-mi dau seama oricat l-as citi. Oricum, cand l-am scris crede-ma ca nu ma gandeam la penita. Aranca intr-adevar, este obsesia mea (rima "desueta") si nu... nu vin la o cafea fara Natalia. Multumesc de trecere si comentarii ! Ialin
pentru textul : Absenții deVoi căuta altceva.
Prima variantă era:
"Umbre plumburii
în amurgul cenuşiu
ne privesc prin geam -
ploaia răpăie strindet
pe acoperişul gri"
a doua:
"umbre plumburii
în amurgul liniştit..."
La prima nu mi-a plăcut repetarea de plumburiu-cenuşiu-gri
pentru textul : ascultând ploaia deLa a doua i-am dat curs sfatlui lui nicodem care avea dreptate.
Acum voi căuta altceva pentru copaci. Să văd... Cezar
Younger Sister, și eu cred că nimic nu este întâmplător. Nu știu dacă ai să mă crezi că azi dimineață, când scriam textul, am avut un gând către tine și poemele tale. Încă o dată, îți mulțumesc pentru trecerea ta pe aici.
pentru textul : june deatmosfera poemului e cat se poate de romantica. ultima parte e putin neclara pentru mine, dar probabil face parte dintr-un mister.
pentru textul : suflete dezlegate deCum aranjezi tu imaginile sa sangereze cuvinte cu asa o putere de sugestie incat ineaca ochii in durere... Observatie: cuvintele "ca o" sunt inutile in versul 5. Uite o modesta traducere. In acelasi vers 5 am simtit nevoia de un verb. Landscape with hieroglyph I kissed you secretly every time you brought rain in the unknown space between hieroglyphs your distant breath raised silence a lateen of blood gliding on heart through the soft snow I kissed you secretly every time you brought blight into dark days I waited for your growing from the stones’ flesh across the salt that veiled my past with the same dry tumor resembling the countenance of the woman who for an instant abandoned innocence in the corpse drowned by ocean’s syllables
pentru textul : peisaj cu hieroglifă dePagini