Călin, titlul tău merită o poezie pe măsură! Ce mai stai?:) cu sympatheia, yester

Marina, iti multumesc de citire si pentru semn. multa stima

asa nu a scrie poezie la furie e una, dar aici avem de-a face doar cu furie, fara poezie

Stimate autor,
Acest text este atât de gonflat încât poate să umple la refuz până și cel mai generos recycle bin
Dumneata chiar vrei să asasinezi pe cineva?
Citind textul Dvs. mă scutur și regret cenzura în scopuri umanitare

Am remarcat naturaleţea dialogului ce construieşte subiectul. Cadrele în care se desfăşoara acţiunea au ceva cinematografic, rămân în memoria cititorului. Felicitări!

Frumoasă această poveste autentică ce denotă un spirit viu, aşa cum ne-a obişnuit Vlad Turburea mereu cu textele sale. Atât poezia domniei sale, cât şi proza scurtă de factură alernativă (modernistă/contemplativă spre nostalgia, dulcea nostalgie a unui „ceva” drag ) sunt scrieri pe care le citeşti cu multă plăcere la acest autor şi nu te întrebi de ce o faci, ceea ce însemneză că scriitura ajunge direct unde trebuie, la sufletul cititorului. Desigur, aerul prozei lui Turburea nu este unul de „o nostalgie blegoasă”, aer de sat gen Creangă sau Sadoveanu. „Modernul” lucrează activ pe textele autorului. La un moment dat asistăm la demaraje poetice, artificii de calcul gen (+1)( -1) ca să nu cădem în desuet, aşa că, autorul ştie până unde să meargă cu povestea dar şi cu femeia - subiect dificil de abordat atât în literatură cât şi în viaţa noastră de toate zilele - cu Lina lui Mărin. Şi iată că nu ne dezminte imaginea introducerii ei în scenă: “după paşti Lina s-a dus pe vale.../ ajunsă în cimitir a luat trei cărămizi spoite cu var.../ că să vezi mă tată aşa că să vezi tată pe dincolo...”. Comicul nu este exagerat, este bine filtrat pe senzaţie, senzaţia cititorului, mai exact, să adune fiecare cât poate „să ducă în cârcă” cu el. Umorul rafinat nu e pentru toată lumea?! Nu ştim dar intuim. Femeia-Lina este „femeia tipar” a unui Mărin, dar nu miliardar, ci unul care, ca orice bărbat căsotorit cu o Lina, are pe lângă muierea lui dragă şi o Filofteia, că deh: “Filofteia haţ Mărin haţ tată haţ uite aşa na!”
Poeticul lui Vlad este cam aşa... cam ca la doctor... mergem să ne tratăm “de negură de la norii joşi”, iar de “genunchiul drept al Linei rămas gol din nebăgare de seamă lumina ca o candelă la capul lu’ Drie” numai de bine. Ca să nu mai vorbim de metafore macabre intenţionate cu scopul de a îmbunătăţii întregul epic, ne întoarcem şi noi, împreună cu Drie, personaj creionat din bucăţi de pământ, care “s-a întors pe partea ailaltă văzîndu-şi mai departe de moartea lui.”
Cine este de fapt Lina lu’ Mărin? Un personaj feminin, căruia îi place băutura, fie şi „verde de paris” sau “vitriol anglezesc” (de-ale carnavalului/I.L.Caragiale) cititorul gustă că e pe gratis.
Ca un “mare pişicher, parol” , Turburea „o trece prin toţi sfinţii” pe Lina bat-o vina şi cât de frumoasă este numai bărbaţii ştiu la un pahar: “bă da’ a dracu cu scalda şi născătoarea ei de muiere că frumoasă s-a făcut ziceau ăştia, bărbaţii la bufet” şi ce să mai spunem, că deja, dacă nu îl cunoaştem pe Simion, acest personaj omniprezent în scrierile turburiene, nu am făcut nici cât o ceapă degerată din ograda Linei – dacă o avea – personal ca cititor „am un junghi” pe autor, de ce insistă l-aş întreba şi râd, nu-i aşa, căci am schimbat puţin conduita comentariul meu care a vrut a se vrea academic (să mă scuze minţile luminate şi maeştrii acestui site, cu plecăciune), Vlad Turburea chiar scrie impecabil, comentatorul este foarte slab în schimb...
Finalul este tragic, de o fineţe miniaturală a comicului real cînd Lina se dezechilibrează psihic, cedează de la ţuica de prună şi se aruncă cu toată sinceritatea „în perne”: „Lina căzuse în pat cu nasul în perne, moartă de beată dar şi moartă de-a binelea acum”.
Apoi doar fundalul sonor pe care l-aş asocia cu imaginea de final din romanul H. P. Bengescu (“concert din muzică” de Bach), respectiv moartea Siei, concertul care s-a ţinut până la urmă într-un cadru de funeralii: “la cap îi cînta picup-ul – dar un hoţ de vînător/ rupse trei fire de păr /şi făcu d’un lăţişor/mă luă laţul de picior/de picior şi după cap/şi nu pot ca să mai scap...”

Este un gen de scriere pe care o pot încadra cu multă sinceritate şi absolut subiectivism printre preferatele mele alături de celelalte proze ale lui Vlad Turburea.

Sper să nu fi exagerat cu sinceritatea. Să mă scuze autorul.
Vlad Turburea, felicitări!

Bianca, Iata o provocare interesanta si o intrebare pe care (marturisesc cat se poate de sincer) nu mi-am mai pus-o pana acum, oare finalurile poemelor mele sunt chiar imprevizibile? Pentruca eu nu ma "sradui" sa le fac asa, deci nu as putea nicidecum afirma ca incerc sa fac din asta un stil propriu (fiind dealtfel convins ca nu am un stil propriu, si ca in general asta e foarte greu in poezia contemporana...) Poate uneori o usoara ironie (de fapt auto-ironizare) ma aduce aproape de favoritul meu, Sorescu :-) Aici finalul a fost "expediat" doar pentru ca am incercat sa concentrez in foarte putine cuvinte (alchimie, metabolism, avort) fenomenala asemanare dintre noi, indragostitii si inteleptii care cautau piatra filozofala. Multumesc pentru placerea unei discutii interesante aici, Andu P.S. Oricum, metabolismul nostru e alchimie curata iti spun eu, ca de cand ma caut de niste chestii si toti ridica din umeri si zic "eh, problema de metabolism" :-)

Adriana,
îţi doresc o lansare frumoasă pe orbita consacrării. O meriţi cu prisosinţă.

Cu preţuire

adriana, ce spui mi a amintit de relatia guenon vasile lovinescu, de tezele celui mai mare esoteric roman, ale carui carti m au impresionat. sunt onorat pentru penita maia, pricepui ca ai intrat in joc, dar ma iarta, uneori mai uit si eu pasii...

mulțumesc Ioana, tre' să mă mai gândesc.

Sixtus, onoarea și cîștigul sînt de partea mea. Și da, am vrut să devină un pretext. Un pretext lipsit de artificiul unei puneri în scenă. Un pretext „natural”. Sînt de acord cu privire la inutilitatea tehnicii. Poezia nu este artizanat. Cîndva vorbeam despre ce spunea Bernstein in The Poetry of Earth. Daca poti tinde acolo si daca nu pornesti de acolo nu esti decit un mestesugar. Mulțumesc pentru comentariu

conform DEX LÁVR//Ă ~e f. rel. Mănăstire de mari proporții din unele țări ortodoxe (Grecia, Rusia), în care călugării locuiesc în chilii separate, de tip rural. deci, in lavra locuiesc oameni mai induhovniciti decat mine, adica cei pe care/ i numim calugari si mai mult decat atat unde se pastreaza osemintele sfintilor Bisericii Ortodoxe. nu fac din tantar armasar dar consider un afront la adresa mea ca ortodox ca manastirea/lavra sa fie asociata unui astfel de cuvant. eu mi/am spus punctul de vedere , procedati in consecinta. daca sincer credeti ca exprimarea dvstra poetica nu aduce nici o murdarire imaginii lavrei ca los sfant lasati/l asa insa am mari rezerve si o profunda tristete. un blogger nu e un monah iar monahul nu e un eschibitionist nefericit mirosind a branza si a parfum ieftin. libertatea mea de exrpimare se opreste in pragul usii aproapelui, daca l/am ranit pe mine insumi m/am palmuit si am inlauntru o rana. meditand atent, catalina

ma privesc pentru o estetica a site-ului, nimic mai mult. si cred ca priveste pe oricine de pe site din acelasi punct de vedere. dar initiati concursuri de traducere sau ceva de genul asta, da, asta ar interesa si mai mult. de ce? pentru ca pur si simplu ar fi dragut. plus ca unii dintre noi au poeme care ar putea fi publicate imediat (nu doar pe site, dar si) in reviste faine din strainatate. doar sa le traduca cineva.

mulţumesc, Adriana. mulţumesc că mi-ai amintit de acest text.