faptul ca sunteti proprietarul siteului nu va da dreptul de a-mi vorbi pe acest ton si la modul acesta lipsit de politete. folositi cuvinte neadecvate si va purtati tiranic. aveti dreptul sa va exprimati orice opinie doriti in masura in care aveti si argumente nu doar forta si piciorul cuvantului agresiv. puteti fi capabil de intelepciune, totul e sa numarati in gand pana la trei inainte de a improsca cu noroi in munca mea. aveti ceva impotriva modului de exprimare artistica? dar eu deja am obosit sa reiau un subiect vechi. ... cred ca m-ati atacat primul prin fraya ,,/iata inca un exemplu despre cum nu este bine sa publici texte online, pe hermeneia sau aiurea. cui foloseste acest magiun? oare nu se gindeste autorul ca fiecare cititor s-ar simti mult mai bine sa citeasca un text distinct care eventual sa contina o imagine semnificativa. si nu un amalgam de imagini texte ca si cum ai rasturna sacul cu vechituri din pod.,,/ eu nu mi-am permis niciodata sa va atac astfel un text al dumneavoastra. exista si alte maniere de a ne spune punctul de vedere. e optiunea mea sa combin poeyia cu pictura. va place sau nu, sunteti liber la opinie si totodata sa nu spuneti nimic daca nu va place. incerc sa respect regulamentul dar avem libertate in creatie, in comentarii si chiar in polemica. polemica unei idei, m-ati atacat, va raspund. nu sunteti proprietar de site in fata creatiei mele, sunteti un critic si nimic mai mult. nu sunt angajata dumneavoastra sa ma amenintati cu cine e seful. puteati fi un mecena, nu un mercur. pastorescian raspunzand, katya de kelaro
Înteresante cele două planuri în care este construit poemul cu o spectaculoasă rupere de ritm, cănd ai revelaţia că "albastru abisului trece o clipă prin tine". Şi nu mai poţi fi cel de la început, chiar dacă rămân întrebările cu răspunsuri incluse în conţinut. Citind poemul am avut sentimentul de trecere ireversibilă a timpului fizic şi începutul unui alt timp cu o curgere interioară, ce aparţine doar poeziei. E doar o interpretare.
"Cuvintele nu-mi era de ajuns." Probabil nici gramatica. Din punctul meu de vedere, nici simplist, nici mimetic, nici biografic, ceva naratiune pe care am intilnit-o la unii autori moldoveni care nu salveaza lipsa de substanta. P.s. Nu am auzit de poetul important, asta nu inseamna ca nu e.
Stimate autor, felicitări pentru reușită!
Păcat de comentariul Dvs. care intră în umila mea opinie la capitolul 'dacă tăceai filozof rămâneai'...
Deci cum adică drag autor contemporan
'Aștept să moară Mircea Dinescu și te invit la Cetate!'
Ăsta e neapărat umor negru... și urât mirositor, de latrină tecuceană!
"Gasca"?
as fi tacut daca nu aparea acest comentariu de prost gust.
eu am instelat prima acest poem, nu pentru ca ar semana cu Moartea caprioarei, nu pentru ca ar fi mai bun decat poemul lui Labis (la publicare, titlul era subtitlul de acum...printe altele) ci pentru ca rezuma o nostalgie si o neliniste cu are multi dintre noi ne confruntam.
Asa ca, domnule Nicodem, mai usor cu pianul pe scari, daca nu vreti sa faceti si victime colaterale.
poezia vorbește atât de persuasiv despre realitate - acea realitate absolută, în forma ei nudă, în muțenia ei, în răbdările ei - încât... nu știu de ce se numește „amăgiri”.
poate că aurorul se referă la amăgirile Brigittei...
dar asta e mai puțin important.
las semn de citire și apreciere.
cred că acest roșu "amniotic" e justificat violent. cheia oferită de tine schimbă perspectiva. îmi place poemul tău dincolo de re-facerea perspectivelor la care ar putea îndemna. pune relația dintre tată și fiul nenăscut într-o altă lumină. poate a sângelui spiritului.
sunt onorata de apreciere, chiar sunt pentru ca pentru mine poezia e doar un hobby si-o supapa si cred ca atunci cand scriu bine inseamna ca am trait ceva special care m-a apropiat de oameni cu adevarat talentati. si asta e chiar o sansa.
Raluca
sunt oameni pe care cuvantul "frumos" nu-i impresioneaza, o vad ca pe-o limitare. pentru mine e mult fiindca inca nu si-a pierdut incarcatura si stiu exact ce vrei sa spui si-n momentul asta uneste. sper sa nu te plictisesti la un moment dat, eu ma schimb mai greu. :o)
cristina
foarte cinstit, ma bucur cand cineva vede ceva de criticat la poeziile mele. pentru mine n-au fost niciodata mai mult decat un soi de manifestari personale total perfectibile. pe de o parte am nevoie de supapa asta, pe de alta parte am nevoie si de comunicare inclusiv de critica, atunci cand in asta consta. si imi place sa las in urma ceva rotund, daca se poate, daca tot am ocupat spatiul electronic. asa ca go ahead, nici gand sa ma supar, chiar ma intreb daca nu cumva am parut prea suparacioasa pe alocuri. si ma onoreaza faptul ca vrei sa te intorci, timpul e pretios.
Multumesc pentru opinii, poate cea mai mare bucurie a mea. Chiar imi amintesc de cateva dialoguri suculente pe aceasta tema dintre Profetul si unul dintre membrii vechi si buni (ca vinul) ai Hermeneiei in care Virgil ii spunea (pe buna dreptate, dar atunci H era abia la inceput) "pai rostul nostru aici este sa fim comentati, daca nu, e ceva in neregula". Finalul nu mi-a iesit pentru ca nu mi-a placut cum l-am scris initial si am ratat modificarea. El initial a fost scris asa: "pe cand afacerea ASTA inca mai mergea" Insa neplacandu-mi mie la urechea sensibilicoasa "afacereA Asta" l-am scos pe "asta" si uite ce magarie am facut! Nu se mai intelege nimic :-) Multumesc inca o data, ca dup-aia devin plictisitor. Andu
Vorba ceea: Al cui eşti, maică, din Togo? Acum, redevenind serioşi, textul e o pastişă după Marin Sorescu, din "La lilieci"...Există mici contribuţii personale, dar modelul e copleşitor şi anulează...
Tincuta, eu te felicit pentru titlu, e bun, are impact, atrage. La text, sunt idei bune, descrieri autentice, dar nu are zvac. Trebuie mai multe dialoguri, mai multa actiune, senzatii intense, sentimente, etc. Adica insufla-i viata. Altfel, sculptura nu va putea niciodata sa fie o femeie adevarata. ;) prietenii stiu de ce. exista in orice caz potential. p.s. ca un sfat general - oare de ce refuza cu obstinatie autorii romani sa isi plaseze actiunea pe scena mondiala, in locatiile acesteia? asta ca o tema de meditatie. keep walking. petre
Să o lăsăm așa cum e, Virgil. un om poate zâmbi din multe motive. de la ironie până la haz de necaz. tu ai zâmbit pentru că vine Ea toată zâmbet. mai multe nu vreau să spun...
Vladimir, există multe feluri de a scrie poezie.O stare anume îți induce imagini care sunt metamorfozate în cuvinte, metafore, simboluri.Această imagine, atmosferă, poate părea în ochii cititorilor ermetică uneori, dacă ei nu încearcă să intre în micul univers spiritual al poetului. Tu ai făcut-o în cazul de față și îți mulțumesc. O să țin cont de sigestiile tale pertinente. Cu stimă, Laurențiu
da, textul nu e nou dar ca si atunci cind l-am citit prima data si acum zimbesc. uite ca imi place acest fel mucalit al tau de a scrie ca si cum ai privi cu coada ochiului peste umar. o lipsa sanatoasa de patima. o poezie
Francisc... ai sesizat foarte bine mozaicul... mesterul doarme iar calfa nu se poate inca descurca de unul singur. Alina... chei si usi... ce te faci cu cele lasate deschise? Multumesc pentru feed-back.
Virgil și Adrian, iertat să-mi fie dar îmi vine greu să mai zic ceva în acest context care seamănă cu celebra vorbă 'când doi îți spun că ești beat du-te și te culcă' Aparent, eu sunt cea 'beată' aici. Prefer deocamdată să o las așa pentru că a argumenta suplimentar consider că m-ar descalifica.
Însă pe finalul dizertației tale, Virgil (să îmi spui dacă te jignește adresarea mea directă, eu nu asta intenționez) mi se pare că forțezi un pic comparațiile. Eu oricum , cel puțin în comentarii mă abțin cât pot de mult de la comparații cu autori consacrați, din simplul motiv că aceste comparații mi se par nelalocul lor. Dar dacă tu Virgil, crezi că ai vreo legătură cu Arghezi, chiar și la nivel de comparație în subsolul unui text, atunci eu sunt cea în derivă.
Iar 'băltoacă' e vulgar pentru că așa e cuvântul ăsta, vulgar. Ție nu ți se pare? Iată cât de diferite pot să ne fie percepțiile...
Marga
Este periculos sa spui despre un text ca nu epoezie, tinand cont ca stilurile difera si ca acest neobarbilian poetic are sustinere.Autoarea are imagini sugestive, vezi sangele isi trece nisipul prin inima, pumni pe piatra imi apasa diafragma, ea imbina matematica si efemerul cu o eleganta aparte. De stilul lui Serban Sfoarta ce vom spune? Evidentiez.
Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!
Al doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.
...Un text ok, introspectiv, axat pe imagine, cu un discurs echilibrat, lipsit de reflexe infantile ori, dimpotrivă, pedante. Nu am starea necesară să dezvolt un comentariu pseudocritic, dar poate revin.
Călin, prefer un moment - două de neliniște, pentru că intenția nu ar trebui să fie, de obicei, de a mulțumi pe cineva, ci de a-l edifica și instrui. Cam asta se face pe un portal de literatură. Nu e nimeni “miezul din fanta”. Și dacă ai înțeles că m-ai deranjat, atunci mai deranjează-mă! Dar din câte se vede lucrurile stau viceversa. Îți mulțumesc ție, cât și Luminiței, pentru sinceritatea opiniei.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
faptul ca sunteti proprietarul siteului nu va da dreptul de a-mi vorbi pe acest ton si la modul acesta lipsit de politete. folositi cuvinte neadecvate si va purtati tiranic. aveti dreptul sa va exprimati orice opinie doriti in masura in care aveti si argumente nu doar forta si piciorul cuvantului agresiv. puteti fi capabil de intelepciune, totul e sa numarati in gand pana la trei inainte de a improsca cu noroi in munca mea. aveti ceva impotriva modului de exprimare artistica? dar eu deja am obosit sa reiau un subiect vechi. ... cred ca m-ati atacat primul prin fraya ,,/iata inca un exemplu despre cum nu este bine sa publici texte online, pe hermeneia sau aiurea. cui foloseste acest magiun? oare nu se gindeste autorul ca fiecare cititor s-ar simti mult mai bine sa citeasca un text distinct care eventual sa contina o imagine semnificativa. si nu un amalgam de imagini texte ca si cum ai rasturna sacul cu vechituri din pod.,,/ eu nu mi-am permis niciodata sa va atac astfel un text al dumneavoastra. exista si alte maniere de a ne spune punctul de vedere. e optiunea mea sa combin poeyia cu pictura. va place sau nu, sunteti liber la opinie si totodata sa nu spuneti nimic daca nu va place. incerc sa respect regulamentul dar avem libertate in creatie, in comentarii si chiar in polemica. polemica unei idei, m-ati atacat, va raspund. nu sunteti proprietar de site in fata creatiei mele, sunteti un critic si nimic mai mult. nu sunt angajata dumneavoastra sa ma amenintati cu cine e seful. puteati fi un mecena, nu un mercur. pastorescian raspunzand, katya de kelaro
pentru textul : solia unei stele de mare deÎnteresante cele două planuri în care este construit poemul cu o spectaculoasă rupere de ritm, cănd ai revelaţia că "albastru abisului trece o clipă prin tine". Şi nu mai poţi fi cel de la început, chiar dacă rămân întrebările cu răspunsuri incluse în conţinut. Citind poemul am avut sentimentul de trecere ireversibilă a timpului fizic şi începutul unui alt timp cu o curgere interioară, ce aparţine doar poeziei. E doar o interpretare.
pentru textul : în căutarea pietrei albe II deCă tot vorbeai de ortografie, mai uită-te puţin peste această poezie.
pentru textul : Într-o zi, într-o noapte... de"Cuvintele nu-mi era de ajuns." Probabil nici gramatica. Din punctul meu de vedere, nici simplist, nici mimetic, nici biografic, ceva naratiune pe care am intilnit-o la unii autori moldoveni care nu salveaza lipsa de substanta. P.s. Nu am auzit de poetul important, asta nu inseamna ca nu e.
pentru textul : I have a dream deStimate autor, felicitări pentru reușită!
pentru textul : La prânzul luminii cu iarba: Paul Blaj şi „Memorialul dantelelor galbene” dePăcat de comentariul Dvs. care intră în umila mea opinie la capitolul 'dacă tăceai filozof rămâneai'...
Deci cum adică drag autor contemporan
'Aștept să moară Mircea Dinescu și te invit la Cetate!'
Ăsta e neapărat umor negru... și urât mirositor, de latrină tecuceană!
multumes, dorin. "efectul pygmalion" ma fascineaza... precum "lumina de gaz". este interesant cum oamneii incep sa semene propriilor lor imagini.
pentru textul : Efectul Pygmalion de"Gasca"?
pentru textul : domnule Labiș deas fi tacut daca nu aparea acest comentariu de prost gust.
eu am instelat prima acest poem, nu pentru ca ar semana cu Moartea caprioarei, nu pentru ca ar fi mai bun decat poemul lui Labis (la publicare, titlul era subtitlul de acum...printe altele) ci pentru ca rezuma o nostalgie si o neliniste cu are multi dintre noi ne confruntam.
Asa ca, domnule Nicodem, mai usor cu pianul pe scari, daca nu vreti sa faceti si victime colaterale.
poezia vorbește atât de persuasiv despre realitate - acea realitate absolută, în forma ei nudă, în muțenia ei, în răbdările ei - încât... nu știu de ce se numește „amăgiri”.
poate că aurorul se referă la amăgirile Brigittei...
dar asta e mai puțin important.
pentru textul : amăgiri delas semn de citire și apreciere.
Felicitări pentru cartea ta care va fi prezentată şi mult succes în activitatea literară. Cu prietenie, Ioan.
pentru textul : Lansare de carte deAtunci, pune mausul si citeste: http://www.scribd.com/doc/44998281/POvestasul-de-Mario-Vargas-Llosa
pentru textul : odată ți-am spus că tatăl meu și mama mea s-au născut la țară deîmi cer scuze Matei. Sper sa nu se mai repete.
pentru textul : întîmplare după ploaie deAş scoate/ remedia/ şterge "mă rănește din punct de vedere al orientării"...
pentru textul : Cu focul din inimă încălzesc gândurile decred că acest roșu "amniotic" e justificat violent. cheia oferită de tine schimbă perspectiva. îmi place poemul tău dincolo de re-facerea perspectivelor la care ar putea îndemna. pune relația dintre tată și fiul nenăscut într-o altă lumină. poate a sângelui spiritului.
pentru textul : crucile ded-le Teodoriu
sunt onorata de apreciere, chiar sunt pentru ca pentru mine poezia e doar un hobby si-o supapa si cred ca atunci cand scriu bine inseamna ca am trait ceva special care m-a apropiat de oameni cu adevarat talentati. si asta e chiar o sansa.
Raluca
sunt oameni pe care cuvantul "frumos" nu-i impresioneaza, o vad ca pe-o limitare. pentru mine e mult fiindca inca nu si-a pierdut incarcatura si stiu exact ce vrei sa spui si-n momentul asta uneste. sper sa nu te plictisesti la un moment dat, eu ma schimb mai greu. :o)
cristina
foarte cinstit, ma bucur cand cineva vede ceva de criticat la poeziile mele. pentru mine n-au fost niciodata mai mult decat un soi de manifestari personale total perfectibile. pe de o parte am nevoie de supapa asta, pe de alta parte am nevoie si de comunicare inclusiv de critica, atunci cand in asta consta. si imi place sa las in urma ceva rotund, daca se poate, daca tot am ocupat spatiul electronic. asa ca go ahead, nici gand sa ma supar, chiar ma intreb daca nu cumva am parut prea suparacioasa pe alocuri. si ma onoreaza faptul ca vrei sa te intorci, timpul e pretios.
pentru textul : Un fel de scris despre altceva deMultumesc pentru opinii, poate cea mai mare bucurie a mea. Chiar imi amintesc de cateva dialoguri suculente pe aceasta tema dintre Profetul si unul dintre membrii vechi si buni (ca vinul) ai Hermeneiei in care Virgil ii spunea (pe buna dreptate, dar atunci H era abia la inceput) "pai rostul nostru aici este sa fim comentati, daca nu, e ceva in neregula". Finalul nu mi-a iesit pentru ca nu mi-a placut cum l-am scris initial si am ratat modificarea. El initial a fost scris asa: "pe cand afacerea ASTA inca mai mergea" Insa neplacandu-mi mie la urechea sensibilicoasa "afacereA Asta" l-am scos pe "asta" si uite ce magarie am facut! Nu se mai intelege nimic :-) Multumesc inca o data, ca dup-aia devin plictisitor. Andu
pentru textul : dombi deVorba ceea: Al cui eşti, maică, din Togo? Acum, redevenind serioşi, textul e o pastişă după Marin Sorescu, din "La lilieci"...Există mici contribuţii personale, dar modelul e copleşitor şi anulează...
pentru textul : da prin satu ăsta aproape nici ţipenie dedaca finalul n-ar fi fost atat de...gazos. :(
pentru textul : râul de oxigen deTincuta, eu te felicit pentru titlu, e bun, are impact, atrage. La text, sunt idei bune, descrieri autentice, dar nu are zvac. Trebuie mai multe dialoguri, mai multa actiune, senzatii intense, sentimente, etc. Adica insufla-i viata. Altfel, sculptura nu va putea niciodata sa fie o femeie adevarata. ;) prietenii stiu de ce. exista in orice caz potential. p.s. ca un sfat general - oare de ce refuza cu obstinatie autorii romani sa isi plaseze actiunea pe scena mondiala, in locatiile acesteia? asta ca o tema de meditatie. keep walking. petre
pentru textul : Oli chiorul deSă o lăsăm așa cum e, Virgil. un om poate zâmbi din multe motive. de la ironie până la haz de necaz. tu ai zâmbit pentru că vine Ea toată zâmbet. mai multe nu vreau să spun...
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deVladimir, există multe feluri de a scrie poezie.O stare anume îți induce imagini care sunt metamorfozate în cuvinte, metafore, simboluri.Această imagine, atmosferă, poate părea în ochii cititorilor ermetică uneori, dacă ei nu încearcă să intre în micul univers spiritual al poetului. Tu ai făcut-o în cazul de față și îți mulțumesc. O să țin cont de sigestiile tale pertinente. Cu stimă, Laurențiu
pentru textul : Eterna reîntoarcere deda, textul nu e nou dar ca si atunci cind l-am citit prima data si acum zimbesc. uite ca imi place acest fel mucalit al tau de a scrie ca si cum ai privi cu coada ochiului peste umar. o lipsa sanatoasa de patima. o poezie
pentru textul : de dragoste deFrancisc... ai sesizat foarte bine mozaicul... mesterul doarme iar calfa nu se poate inca descurca de unul singur. Alina... chei si usi... ce te faci cu cele lasate deschise? Multumesc pentru feed-back.
pentru textul : Fragmentum deVirgil și Adrian, iertat să-mi fie dar îmi vine greu să mai zic ceva în acest context care seamănă cu celebra vorbă 'când doi îți spun că ești beat du-te și te culcă' Aparent, eu sunt cea 'beată' aici. Prefer deocamdată să o las așa pentru că a argumenta suplimentar consider că m-ar descalifica.
pentru textul : dade I - varianta 2 deÎnsă pe finalul dizertației tale, Virgil (să îmi spui dacă te jignește adresarea mea directă, eu nu asta intenționez) mi se pare că forțezi un pic comparațiile. Eu oricum , cel puțin în comentarii mă abțin cât pot de mult de la comparații cu autori consacrați, din simplul motiv că aceste comparații mi se par nelalocul lor. Dar dacă tu Virgil, crezi că ai vreo legătură cu Arghezi, chiar și la nivel de comparație în subsolul unui text, atunci eu sunt cea în derivă.
Iar 'băltoacă' e vulgar pentru că așa e cuvântul ăsta, vulgar. Ție nu ți se pare? Iată cât de diferite pot să ne fie percepțiile...
Marga
Este periculos sa spui despre un text ca nu epoezie, tinand cont ca stilurile difera si ca acest neobarbilian poetic are sustinere.Autoarea are imagini sugestive, vezi sangele isi trece nisipul prin inima, pumni pe piatra imi apasa diafragma, ea imbina matematica si efemerul cu o eleganta aparte. De stilul lui Serban Sfoarta ce vom spune? Evidentiez.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra deStimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!
pentru textul : cum expiră o generație deAl doilea autor asupa căruia îmi îndrept atenția, la această o lună de hermenie, este Daniela Luca. Un stil închegat, solid și consecvent în ceea ce ne-a împărtășit până acum. Poeziile ei sunt de atmosferă. Sunt mici camere intime în care respiră o anume trăire interioară, iar senzația mea este că această trăire interioară e împărtășită cititorului cu o oarecare timiditate. Dar nu o timiditate datorată nesiguranței textului, ci datorată grijii de a spune lucruri fragile cu o atentă delicatețe. Multe din poeziile ei au doi poli: eu - tu. Acești poli graviteză unul în jurul altuia, ori se contopesc într-un suav dans al unor atingeri complementare ("Five seconds", "Piano e fragile", "Michel", "Magnolii în iarnă", "Ocean soul"). Elementele care însoțesc acest dans sunt întotdeauna ochii, apare un pian, un șarpe încolăcit pe gleznă, elemente vizuale care pun în mișcarea de dans cei doi poli. Alte poezii sunt statice. Acestea sunt monopolare, autoarea e singură cu gândul. În aceste poezii apare o culoare feminină, ce exprimă stări sufletești (roșu cadmiu - "Domino", umeri în roșu - "Ochi de leu"), apare ochiul sau orbul din "Declivis", sau apar "direcții": "mă fac oblică. alunec / tangențial" ("Adormire"), "în centru. o singură siluetă" ("Piramida"). În același centru static, dar gata să vină înspre afară stau și acele figurine - totem despre care spuneam la "Pre-simțire". Există și o mișcare centrală în aceste poezii monopolare, dar această mișcare este una aplecată înspre sine, nu lasă impresia de dinamicitate, chiar dacă poezia este despre un dans ("Tango"), această mișcare încremenită revelând atât forța de reflecție a autoarei, cât și încărcătura de sens a acestui dans. Prin sobrietatea lui, tangoul este o mișcare reținută, o reținere a încărcăturii interioare (contraexemplu fiind valsul plutitor, amplu, degajat - o degajare a sensului conținut). "Tango" mi se pare și poezia forte de până acum a autoarei. Ajungem și la experimentele vizual poetice ale Danielei, care, toate trei mi se par reușite ("Renaștere", "Cerc închis" și "Alb de femeie"). În aceste cazuri, se pare că imaginea picturală vorbind de la sine, autoarei nu-i rămâne de făcut decât să lucreze asupra sensului. Astfel apare o poezie concentrată, mult mai puternică în exprimarea înțelesului decât atunci când autoarea se ocupa și de forma vizuală a poeziei.
pentru textul : alb de femeie deasta da, e o linie mai buna
pentru textul : diamond age deBuna seara!
...Un text ok, introspectiv, axat pe imagine, cu un discurs echilibrat, lipsit de reflexe infantile ori, dimpotrivă, pedante. Nu am starea necesară să dezvolt un comentariu pseudocritic, dar poate revin.
Până una alta, felicitări!
pentru textul : magazinul cu piane dejur ca nu mai postez la 5 a.m. :) multumesc, Adriana... e un text sub cod galben:)
pentru textul : corupt de bătrânețea unei idei deCălin, prefer un moment - două de neliniște, pentru că intenția nu ar trebui să fie, de obicei, de a mulțumi pe cineva, ci de a-l edifica și instrui. Cam asta se face pe un portal de literatură. Nu e nimeni “miezul din fanta”. Și dacă ai înțeles că m-ai deranjat, atunci mai deranjează-mă! Dar din câte se vede lucrurile stau viceversa. Îți mulțumesc ție, cât și Luminiței, pentru sinceritatea opiniei.
pentru textul : poem cu palmele fine dePagini