Boba, Boba, hai să vorbim și serios (dacă putem). Vezi că am mai adăugat ceva la text. Spui matale: „negativismul e lung, mai lung decat calea ferata de la vascauti la barlad (vezi intrebari existentiale)”. Iar într-un com la alt text, vorbești despre «teologia negativă» sau «apofatică» cum se zice în ortodoxie; de ea, fără să fie numită, se vorbește și în islam; iar în budism – se practică. Wittgenstein, la rȃndul său, zice „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”; sau, eventual, să „se arate”, dacă e posibil. Ori cȃnd CINEVA, după ce s-a ajuns în vȃrful stȃlpului, «arată» (tot cu degetul «vorbirii»: „Realizează-l!” - e vorba de «vid») în loc să te uiți la «deget», mergi la ținta indicată. Dacă ești în stare să-l „realizezi” (sau nu), asta depinde de fiecare în parte! De la Nietzsche și pȃnă „teologia negativă” e un drum „mai lung decȃt calea ferată de la văscăuți la bȃrlad”.

foarte frumos poemul, a road poem, initiatic, onest, portrete cu gust si miros, o privire peste umar de nota zece. congrat.

Mi-au plăcut foarte mult versurile acestea, ritmul în care s-a scris poezia, finalul care, oarecum, m-a amuzat, în sensul bun al cuvântului. Cu duşmanii care-ţi zic: "să-l lovim acolo unde îl doare" - simplu şi sincer. Şi dacă în poezie putem fi la obiect, tu ai reuşit la final să ne aduci cu picioarele pe pământ.

si eu te citesc cu respect, tm

dedicație unui om azi nu vreau să știu cât e ceasul sau care mai e prețul faptului de a fi sau nu sunt curioasă dacă se va vorbi iar la știri tot despre aceleași lucruri unui om aș vrea să-i desenez aripi să-i trimit flori pe e-mail și câte unul din răsăriturile mele decupate de pe geamul de la balcon să-i mai povestesc apoi câte ceva despre emisfere nelocuite din suflete despre vara asta care trece prea repede despre un anume spațiu numit gol undeva în partea stângă despre ubicuitate și esențe în viziunea unora despre ce simt eu acum și cui i-ar păsa dacă dintr-o dată ar fi noapte unui om îmi doresc să-i spun te iubesc altfel decât în fiecare zi mulțumesc că exiști și fiindcă te scriu iartă-mă

Mai rar asemenea platitudini cu pretentie literara, ba mai mult, cu pretentii filosofice.

Paul Blaj ai un mod ciudat de a urmari binele cuiva. Fie si al Hermeneii.

Paul, "finis coronat opus", un final excelent care încoroneaza un text care mi-a dat o emotie deosebita. Cum s-ar zice "retragere cu tortze", simt în poezia asta ca ai schimbat putin registrul stilistic si componistic. sau ma însel? revin la final, la "dumnezeul blând" (oare nu este dumnezeu mereu blând? se pare ca nu). ma întreb , sisif al tau, fara bolovan, simte asta si nu se mai prabuseste?? am citit cu bucurie . dupa mult timp ma uit si eu catre penite.

sapte rânduri care încânta sufletul. pe care le rostim , fiecare din noi, zi de zi, dar nu avem timp sa ne oprim si sa le gustam frumusetea.
si nu e nevoie nici macar de titlu. felicitari.

d-le Silviu

nu am nici o urmă de rea intenție iar opinia a fost una cinstită și argumentată.Cât despre cum nu sunt eu ”om al școlii”, nu ați nimerit-o.Dar deloc.Cred că depinde de...școli.De altfel ”compunerile” la a12-a pot fi surprinzătoare. Regret că nu ați putut primi mai senin și un comment mai puțin favorabil legat de textul dvs și manifestați tendința de a o lua personal. Opinia mea se lega de un text nu de autor.
Dacă vă convine pot afirma că este o scriere genială fără nici un defect, iar imaginile de genul fulgilor în gene sunt inedite , cu atât mai mult după modificarea verbului ”presară”cu ”anină” printre alte modificări operate pe scrierea în discuție. Și încercați de asemenea să luați în seamă și factorul subiectiv, ce nu place unui cititor poate la fel de natural să -i pară incredibil altuia.

o zi frumoasă

da, e un text imagine. am mai spus si altadata, uneori prefer sa percep cuvintele ca pe niste culori.

propun să înfiinţaţi o secţiune în care să ne expunem fiecare gîndăceii descoperiţi pe hermeneia, precum şi alte gîzuliţe ce nu ne dau pace şi pe care nu vrem nici în ruptul capului să le cunoască doar webmaster-ul, chiar dacă adresa acestuia ne e la îndemînă. Andu cred că va fi de acord cu mine, sper să nu ne certăm că eu am insectar mai mare.

poemul pare a avea două părți și două mesaje. prima parte se constituie într-o explicare a primelor trei rânduri care alcătuiesc o definiție a iubirii fantastic de frumoasă. îmi permit să rescriu aici aceste rânduri: "există un simț al onoarei ce însoțește iubirea /dacă nu suntem capabili să o ridicăm cu ambele mâini ca pe o sabie/e bine să nu înceapă lupta." versurile următoare sunt pline de fantasme literare ca: "azi mi-au extirpat din rinichiul drept un om". "niciodată nu am iubit atât de mult stropul de vin/din arcul cu săgeți", "noaptea își ia rămas bun de la mine ca o mamă căreia/îi pleacă fiul", "se vor deschide rănile ca o carte". partea a doua, datorită titlului, face referire la femeia compartă cu o armă medievală, ce strălucește prin mânuirea luptătorului, dar și prin cele două tăișuri ce le poartă. apreciez novatoarea idee de a vedea în femeie atât acuratețea ce o definește cât și faptul că valorea ei crește și este pusă în evidență de cel care o iubește/o posedă. pentru aceasta acord cu bucurie și plăcere, deși este prea puțin, o peniță literară. femeia sabie!!! cu sinceră prețuire, mircea.

"neînţelegeri". si "lângă". atentie la editare, va rog.

hm. sunt cam uimita de modalitatea asta de a rezolva problema (a retrage un text pt. a-l reposta, imbunatatit).
in fine, sa vedem si opinia celorlati, daca va fi.