Putem sa ne mai imaginam doar, acea "mare iubire" caci a devenit riscant sa o traim, deoarece "Lumea i-a vindecat întotdeauna greu / pe cei care au rămas iubind." Imi place cum e ilustrat aici acest adevar...

Marina, multumesc, inca am o problema cu incadrarea textelor avind in vedere constructia si stilul care ma caracterizeaza.

m-am luat cu vorba și am uitat să evidențiez textul, pentru calitatea ironiei ce devine poem aplecat înspre o ușoară tentă nostalgică.

dilul... dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Penita este pentru ultimele doua parti ale textului, unde inovatia si impresia artistica sunt mai puternice.

eu, mi-aș dori același conținut turnat în altă formă. pentru că nostalgia poemului e frumoasă. părerea mea, doar.

Un text curat, translucid, frumos, fluent. Doar a treia strofă mi s-a părut că e sub nivel, că pierde din tonus. Cine e poeta din poză? Privirea ei valorează cât un poem.

aproape toate "notele" (putine, de altfel) publicate candva pe hermeneia au fost scrise "atunci". am ales un text care posibil a insemnat un "atunci" mai puternic. * * * Si daca imi dai in dar aceasta bucata de paine crezi ca am sa duc si am sa ingenunchez in fata altarului si am sa spun multumesc doamne pentru asemenea prieteni care nu ma lasa la nevoie care ma ajuta si ma indoapa cu grija si ma cheama in apartamentul lor cu gandaci si patru camere dintre care nici una mobilata ca sa-mi spuna ca lumea nu va fi niciodata mai buna ca universul acesta este spatiu inchis in care noi ne lingem ranile ne aruncam de la geam si prindem in palme sticlele sparte si daca te intorci tarziu de la propria inmormantare si acasa prietenii se bucura ca esti de-al lor si esti din nou burlac dand sut facultatii si iti amintesti scena atat de bine acolo unde preotul spunea ca sunt condamnata sa ma reincarnez din nou in anul doi la l.c. si ca dumnezeu are nevoie in cer de ingeri care sa vorbeasca italiana si daca astept chinuind picioarele sa stea drepte si sa se roage pentru mantuirea trupului pe care il poarta sa mearga undeva in eternitatea sa dea de mormantul lui ion creanga si sa-i spuna bai prostule azi literatura a pierdut cu doi la zero in favoarea lui m. i. iar meciul steaua rapid s-a terminat cu 1 la 1 dupa care sa-l lasi sa digere amintirile iar tu sa te intorci si sa cresti in propriii tai ochi si daca privesti atent masca aceasta pe care o purtase tata cand era mic si cersea pe strada banutii pentru o lampa de masa iar mama cersea ca sa-si cumpere carti asa ca ei cerseau impreuna ca sa poata uni lampa cu cartile si sa iasa ceva cu care sa se mandreasca si calculele lor au dat gres fiindca am iesit eu cu laptopul in spate si acum ei plang ca dumnezeu nu le-a multumit pentru toata osanda si nici la inmormantare nu au fost iar in reincarnare ei nu cred asa ca am pierdut legatura de suflet si fiindca sufletul a ramas acolo la ei (cerseste in locul lor) eu bantui pentru a-l gasi si daca imi va ramane numai acea bucata de paine primita eu am sa cred ca am totul.

va trebui să înveți toate jocurile oamenilor îi spuse ea altfel voi pleca definitiv Strofa asta mi se pare in plus, iar poemul cam pretios. Pe undeva, si cred ca finalul, rupe din coerenta textului. Am remarcat: pentru că nimeni nu știe să-și riște viața așa cu zâmbetul pe buze ca un copil atunci când își zdrobește oasele de propria corabie

bucuroasa de citire! remarc
"Dar Dumnezeu mi-a zâmbit
subţire ca o vioară,
aşezându-mi
genunchii la rugăciune."-un tablou cristalin, emotionant!

la orfelinat -
pe o foaie de desen
o casă de melc

alma, acteon, nu e un text stralucit, recunosc. Alma, da, chiar exista si continuarea. Acteon, multumesc, incerc sa fac trecerea spre poezie, adica sa ma iau in serios.

as renunta la versul 9 ("m-a locuit o vreme"). de ce? fiindca toata poezia mi se pare un instantaneu fotografic. in rest - excelent prin ironie si eleganta, poseda chiar si o anumita senzualitate, ceea ce nu-i dauneaza deloc, si o usoara tenta ludica, prin final... placut pret de o penita.

sancho panza mulțumesc pentru comentariu,mi-a făcut plăcere și te mai aștept numai de bine, george profetul ai dreptate,sună oarecum nepoetic "ca niște tam-tam-uri" am încercat să transmit ceva,neglijînd aspectul poetic sper să mai treci pe aici george

ok, am ajuns și-aici, sper să nu fie prea târziu, să se fi închis camerele deschise publicului larg... dar who cares about those?! Da, un fel de self sufficiency în această poezie, o chestie care pe mine în general mă deranjează, daaar aici e contrabalansată de o reconfortantă auto-ironie, de un fel de joacă inteligentă cu imaginația și răbdarea cititorilor tăi, iar rezultatul e plăcut lecturii. Am și câteva reproșuri de făcut, ca să nu plec cu mâna goală: prima strofă este construită cam greoi. Versul doi și trei, fiecare cu comparația sa, sunt obositoare ("ca un melc... / cum o vioară..."). Do something (nu-ți spun ce, vorba ta, că tot suntem români) about it. Ar mai fi o ambiguitate de rezolvat în prima strofă... să te văd dacă o remarci și tu, acum că ți-am atras atenția. De asemenea, "muzica zilelor", ironie voită prin căderea în banal cu această expresie atât de uzitată, e ok. Doar că sună prea... zâzâit. Ai uneori un mod ciudat de a construi. Mie nu-mi sună deloc "domingo la bucătăria unui prieten".