fiecare are dreptul la opinie. eu respect libertatea de exprimare si de expresie si sunt fericit cand textele mele sunt comentate. in anii ce vor urma sper sa evoluez si, cu multa indrazneala, sa scot un volum de versuri.

nu cred ca era nevoie de interventii care sa atraga atentia asupra regulamentului. orice referire e binevenita aici in spiritul, si nu in litera lui. la fel, nu cred ca tb modificat ceva, este un text bun. in plus, sunt constient de buna intentie a fiecaruia. multumesc celor care au fost aici alaturi de mine, celor care ma citesc, comenteaza si cred in mine

Iti sta bine jucandu-te mai Dorine... numai ca nu poti fugi de tine nici chiar astfel... un text mult prea profund chiar decat a voit autorul sa fie... ceea ce este intr-adevar de remarcat in acest text este reprezentat de modul in care autorul spune povestea in limbaj comun dar care musteste de simbolistica... next level ? :)

mi-a facut mare placere sa va citesc textele. si ce m-a amuzat foarte tare textul scris de aalizeei, care pe langa faptul ca este excelent, vorbeste despre "feng-shui" cu lucerna. pana sa plec in vacanta, mai scrisesem o parodie a parodiei... in care exista evident feng shui cu lucerna. motiv pentru care inlin sa cred ca textul propus de andu contine fie mesaje subliminale, fie e pur si simplu un text feng shui in toata puterea cuvantului. P.S. - consider acest concurs o pacaleala a pacalelilor pentru ca nu poti parodia in adevaratul sens al cuvantului poezia propusa de andu, e ca si cum ai spune "Ia stramba si tu strambatura asta ca sa fie stramba." text nb. 2 (eu nu stiu sa scriu poezii) El, evident, nu avusese niciodata doua maini stangi. Doar ca asa ii spusese bunica, cand avea vreo 5 ani si reusise sa sparga pana pe la orele 11 ale diminetii vreo trei cani si doua farfurii. - Aoleo maica, fir-ai al boalii, tu ai doua maini stangi mai copile si nici macar branza buna in burduf de caine nu esti! El retinuse repede ideea si inclina sa-i dea dreptate femeii cu basma rosie si pielea mototolita. Ani in sir se uitase fix la mainile lui “bune de dat la caini” (dupa spusele aceleiasi bunici) si cum activitatea asta ii lua prea multa vreme, nu se dusese nici la scoli, nu plecase nici la oras cu ai lui. Orasul era prea mare, el prea mic si stang. El ramasese in sat sa stranga lucerna. O aduna cu greu, se opintea de te miri ce - ciuciure in gauri, cozi de guster sinucigas pe jumatate, propriile ganduri - dar pana la urma tot facea de doi saci. Cand treaba era gata, se apuca sa care sacii. Ajungea inevitabil acasa, schimbat ce-i drept, si se oprea pe sant. Bine-nteles, de cand plecase, murisera cateva babe, fetele cu care jucase “Tara-tara vrem ostasi” se luasera si aveau deja vreo doi plozi, cateva kile bune in plus si par des pe picioarele, picioarele alea pe care nu reusise sa le descrida el niciodata cu menghina gandului; mai aparuse, desigur un alt primar care nu, nu mai vroia “bunastare si pace” pentru ai din comuna, ci “pace si bunastare” (concepte diferite si totusi atat de asemanatoare, mai- mai c-ai zice doi siamezi incurcati in burta mamei) si… si nu va mai spun ca si asa nu ma urmariti cu atentia cuvenita, las’ ca stiu eu. El nu dispera, el, isi aprindea o mahoarca si se uita la cerul cu doi sori ca doua maini stangi. Si totusi, desi viata lui parea anapoda si caile-i erau incalcite mai ceva ca picioarele unui fachir, o muiere din sat, cu tate in vant si parul prins stans in conci, a reusit sa o infiga cu mainile ei zdravene pe fagas, cat ai zice “Ce ma nu vrei sa ma iei cu acte la primarie, fir-ai al dracu’ de prapadit!” S-au luat de luat, au fost si la biserica din sat, au trecut si pe la primarie si din momentul in care vorbele potrivite au fost rostite, lumea lui si-a pierdut stangacia, si a crescut ca un bloc de BCA sub soarele comunismului. Anii au trecut si ei, asa ca rapidul prin halta, cu cei doi, decorand feng-shui casele din sat cu lucerna. La scimb primeau mahoarce, si curci cu un picior si niscaiva cartoafe. Din cand in cand, stand pe prispa, cocotat pe un sac de lucerna, cu ochii la copii lui bucalati care bricolau cu viteze supersonice, de parca ar fi avut doua maini drepte, omul nostru parca uita de stangacia lui, uita parca si de el pe launtru, uita ca exista viata numarata in ani si zile, ca exista o lume dincolo de lanurile cu lucerna in care nevasta-sa isi ingropa bratele vanjoase.

am ezitat sa raspund pentru ca nu am reusit, inca, sa invat sa primesc daruri. ma intriga sa placa cuiva asa de mult ce scriu si sa mi-o si spuna. de cele mai multe ori totul se invarte in jurul unei mari probleme pe care textul ar avea-o. se pare ca astea dictate imi ies, in ultima vreme... s-a mai taiat o felie din mine si acum sunt in procesul de digestie, daca nu chiar acesta s-a incheiat.

mulţumesc Elena, mă bucură semnul tău de lectură

bobadil, obserb faptul ca atunci cand bine borba sa comentezi textul tu faci altceva. faci gat, asa, ca un melcushor sub florile marului. si te miri. si ce gura mare aiiii! si ce ochii! te-as inchide intr-un scrin dantelat, numa pt mine. imagine!

... aceste versuri: "În fața mea e Ford-ul mortuar Tăceri desfigurate ning senine Mi-e frig și simt că lui i-e frig în mine" În rest, tăcere!

am rezerve față de estetica expresiei „direct pe coate”.
„învăluia ca un viol” - dincolo de sonoritatea care poate să placă, totuși mi se pare aproape un defazaj al senzației între calmul învăluirii și violența bruscă a unui viol.
obsesia asta cu „degetul supt” devine nițeluș cam lubrică înspre zona neigienică
„liberă și anonimă ca o tavă” - sună puțin cam ridicol - dar mă rog, să zicem că sînt versurile acestei debutante care își suge degetul.

porțiunea care mie mi se pare valoroasă este:
„când ești scurtcircuit mă apropii pe întuneric
cu mâinile ude
vreau să simți avaria din mine
trebuie să aibă toată atenția ta”
- dar, evident și versurile astea sînt tot ale „ei” și deci nu ale tale.

în orice caz ideea mi se pare foarte interesantă (deși poate la realizare mai ai de lucrat). ideea e ceva ce eu nu am mai citit. ceva ce se apropie de inovație. o inovație nu neaparat de formă cît o inovație „tematică”

păi, bea un energizant:)! și ieși pe străzi... sau invers:))

Da, finalul e problema aici, adorm si labirint. Poti sa il elimini de tot. In rest, e frumos, mi-a placut.

Știi la ce mă refer! Dar dacă toți am scrie la fel, am face procese verbale și nu literatură! Era doar o părere! Efemeră !

Categoric, Aranca. Ceea ce am putut face deocamdata, am incercat sa fac: modificari minime cu scuzele de rigoare pentru cititori. Iti multumesc pt. ca, prin luarea ta de atitudine, ai pus lucrurile pe fagas normal.

Nu aș vrea să îi indispun pe interlocutorii mei de pînă acum dar numai Adrian mi-a răspuns, ce-i drept și el destul de criptico-anecdotic, la întrebarea originală. Nu că nu ar fi validă o discuție despre „ce anume este poezia pentru mine?” sau „ce anume este poezia acum în raport cu acum o mie de ani?” dar cred că ar putea face obiectul unei alte mese rotunde. Evident, tehnic vorbind aș fi putut face un sondaj cu cele trei opțiuni dar am preferat o soluție, zic eu, mai elegantă. Aș vrea să discutăm, să dialogăm, să răspundem, să argumentăm sau să contrazicem vis a vis de cele trei opțiuni pe care le-am înșirat acolo (și care cred că sînt destul de des întîlnite la cei care scriu):
- Ar trebui să fie ceva ce să îmi placă mie, autorului ei, ceva ce să mă satisfacă pe mine?
- Sau ar trebui să fie ceva rezultat în urma înfrînării, abținerii mele (ca autor) de a mă satisface (estetic, comunicațional, artistic, filosofic, teologic, ideatic, etc) de dragul atingerii unei anumite reușite (sau perfecțiuni) artistice, estetice, comunicaționale, etc) obiective, neutre, separate de mine.
- Sau, este aceeași abținere (înfrînare, etc) - deci autoconstrîngere - de dragul întîmpinării așteptărilor estetice, ideatice, etc, ale celor ce o vor citi sau asculta?

Cele trei opțiuni nu se exclud neaparat reciproc dar sînt distincte și o simplă analiză ne va face să înțelegem că nu prea se poate să le fii loial la două sau mai multe în același timp. Deci apare o problemă a priorităților sau a preferințelor. Și în plus să nu uităm că întrebarea mea este dublă (realitatea și dezideratul - sau un anumit ideal -).
Deci aș dori ca atît interlocutorii mei de pînă acum precum și alții să aibă curajul să intervină și să abordeze această problematică. Pentru altele sînt convins că vom face alte mese rotunde.