Sunt prea multe cuvinte aici, e prea multă inflamare, dar şi egolatrie cât cuprinde. Eu nu v-am contestat o anume competenţă, ci m-am referit exclusiv la păsăreasca rezultată din traducerea versurilor Vicenţiei Vara, cărora le trădaţi spiritul (nu mai vorbesc de textul de pe copertă, care e tradus absolut anapoda). Domnii francezi care comentează cele spuse de mine habar n-au de limba română, ceea ce-i împiedică să se exprime în cunoştinţă de cauză. Tot aşa când îşi permit să vorbească insidios de poezia mea în comparaţie cu a dvs., dle Frosin.
In fine, vreau să fiu mai explicit: e posibil ca dvs. să stăpâniţi foarte bine franceza, dar nu e obligatoriu să aveţi şi talent de traducător de poezie (chiar dacă sunteţi şi poet). Am luat cunoştinţă de faptul că aţi tradus mai mulţi poeţi români în franceză (între ei, Sorescu), din păcate nu cunosc acele traduceri.
Reacţia dvs. e, oricum, excesivă.
Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!
în stil simbolist, dar frumos. nu am mai citit demult ceva cu personificare, de orice fel, darmite a ploii. oricum nu mai ţin minte. imaginea ploii în apă e clasică şi mereu de actualitate.
Virgil, am băgat la cap, thanks!
Masha, nu mă ridic la nivelul de a înțelege pe deplin sintagma logoree utopică, te rog să mă ierți.
Oricum, mulțumesc că ai scris aici.
Stefan Ciobanu, ce decizi dumneata cu privire la participarea ta te privește. Ceea ce însă nu este corect este să faci acuzații neadevărate. Absolut nimeni nu a retras sau șters penițe acordate niciunui text. Mi se pare obraznică o astfel de acuzație. Au rămas penițe chiar acordate de membri care și-au șters contul pe hermeneia. E aberant să faci o astfel de acuzație și te provoc să aduci dovezi. Dar mi se pare absolut ridicol modul în care reacționezi aruncînd această perdea de fum în loc să argumentezi de ce ai acordat aceasta peniță, evident aiurea.
titlu... plăcut??? „Intrat în cîntec”...? hai să fim serioși... mai ai și alte motive?
Mulțumesc, Stefan. Nu-mi amintesc să ne fi întâlnit la Sibiu. În vremea aceea nu prea eram activ în afara spațiului teologic. M-a bucurat, însă, văzându-te trecut pe aici. Mulțumesc deasemenea pentru păreri, mă ajută astfel de opinii și precizări. S-ar putea să se și schimbe câte ceva... Ne mai... vedem; cele bune. Călin
revin pe un text de-al tău cu aceeași mențiune că nu e tocmai ciorba mea, dar atunci când e bună nu-mi pot ține g.. avântul.
dețin o monocoardă sufletească, una singuratică și rătăcită, de aceea rar găsesc un poet cu care să empatizez, care să mă facă să simt, să curgă de-a lungul corzii fiorul poemului.
semnalmentele corzii le-am regăsit la tine în simplitatea scrierii, probabil nu caut șocul și încrâncenarea, de aceea mi-a plăcut ce ai spus aici:
uneori nu ai somn
şi alături de tine respiră
cuminte şi cald
cea mai frumoasă tristeţe din lume.
și aici :
te vei lasă tăvălit prin poveştile altora.
în timp ce minunea pe care-o aştepţi va trece
ca un tir pe un drum de centură
stropindu-te
de sus până jos.
grandios sfârșit, metafora trenului reluată original zic eu, căci un tren doar trece, un tir te stropește de sus până jos, te pălmuiește, te umilește.
Clar, concis, la obiect. Cu o logica impecabila. Dar nu poezie. Nici macar o "singularitate matematica" (sun sigur ca stii despre ce e vorba) care sa posede poezia ei.
da, si mie imi placu. se cere continuat. nu stau acu sa l caut de pureci, asa ca zic bravo. limbajul e veri tru (cum zic soimii patriei), personajele sunt veridice, dialogul, la obiect si plin de toate cele.
"Pisici pe acoperisul fierbinte", cu Liz Taylor si Paul Newman. Andule, e grav, constat ca memoria de lunga durata imi functioneaza brici...da' noi despre ce vorbeam? :))
Citit. Plăcut. Compilat. Nu în «cod mașină» ca să văd, apoi, dȃnȃnd «dump» de memorie (operativă) ce-a iesit. Ci direct în «rețeaua (aia a mea) neuronală» - similară cu a noastră, a tuturor - în care «discretul» tinde spre «tau-ul» «alefurilor» lui Cantor al mulțimilor «subtile». Despre care, puțini dintre noi, suntem conștienți pentru a le pune la lucru, avȃnd «minți deschise» - din «interior» spre alte «realități», mai profunde, pe care le putem percep prin ceea ce alchimia zice că ar fi un «simț interior»; care poate conduce la o «imaginatio vera» și nu la una, absolut iluzorie, de care «hartiștii» fac, adesea uzul abuzului în «producții» ce se înmulțesc «infinit numărabil» curgȃnd din niște «automate stohastice»….Stop! Dar, totuși, nu mă pot opri să nu dau un exemplu: «STEAMPUNK-ul», ultimul răgnet în materie de «inovare» în artă din America aia care… așa și pe dincolo…. Marin Preda în „Cel mai iubit…”, spune, undeva, prin glasul lui Petrini, că i-ar plăcea să fie nemuritor. Dar cȃnd se gȃndește că nu știu care lepră de director/subdirector/activist (nu-mi mai amintesc exact) ar deveni și el simultan nemuritor, preferă să moară (cȃnd îi va veni ceasul). O treabă legată de psihologie îmi vine acum în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe (vezi Deleuze). Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. Evident, e absurd și într-un caz și în altul. Singura treabă care-mi pare a ține de luciditate și nu de „rațiune” sau „înțelepciune” este de a nu regreta nimic din trecut (mortul de la grupă nu se mai întoarce) și a nu îți dori nimic pentru viitor. Ci să trăiești, în fiecare clipă prezentă, din plin. Pentru că numai așa: „dacă aici ar răsări un parc o iarbă și o bancă zorii n-ar mai cântări decât trupurile noastre adormite” Sau, cum se povestește: Gurjdiev se plimba o dată împreună cu discipolul său Uspenski, pe o stradă plină de «oameni» care mișunau în plină zi. Și Uspenski, într-un moment de «insight», exclamă: Ce dracu dorm ăștia tot timpul?! Ți-aș da o peniță. Dar zice lumea ca-s subiectiv. Și n-am curajul răspunderii. Pt. că știi bine că mor de dragul părerii care-o are lumea despre subsemnatul. Așa că nu se «cum(se)cade». Gorun
În primul rând, felicitări Paul Blaj, pentru „Graiul cu accent de mort”! Mă abțin Violeta Savu, în ceea ce privește comentariul asupra titlului - dacă este așa cum spui tu, - "(potrivit ales)"..Nu știu. Poate pentru că aș vrea (în secret) să văd volumul să-l citesc. Iarăși mă abțin în ceea ce privește caracterizarea lui Paul Blaj ca fiind "poet dificil și complex"... E un joc inegal: tu ai cartea, noi nu. Îl cunoști pe Blaj și celelalte cinci volume, noi nu... Si de ce nu scanezi coperta să ne o arăți și nouă? ...Cred că îmi amintesc de metafora menționată "o metaforă a libertății, aceasta are „gust acrișor” de fruct kiwi"...Libertatea nu este numai atât: are gustul insulelor nevăzute din inima noastră cu tot decorul adecvat... Însă pentru acest text doresc să adaug plină de încredere în demersul liric al lui Paul Blaj, o aurie peniță de toamnă precum gutuile uitate în alte sertare. Unde putem găsi volumul? Se difuzează prin ce librărie?Ce editură îl promovează? Uuunde găsim cartea?
Un text limpede, construit cu migală calofilică, care, în pofida stridențelor - semnalate, îți dă sentimentul de frumos, de liniște. Remarc seninătatea lirică. Cu amiciție,
Presupun că pe aici este clubul oamenilor mari de pe H de vreme ce nu intervine nimeni și suntem lăsați așa, să zicem ce ne pohtește sufletu'.
Mai ales că mie îmi plac vulgaritățile uneori îmi place chiar și o baie de vulgaritate doar că din păcate aici nu mă pot bucura de așa ceva. Tot ce primesc sunt niște înjurături care seamănă mai degrabă a smiorcăieli, nici măcar o flegmă pe obraz, apăsată, bărbătească.
Tu Gorune aparții unei categorii foarte interesante de oameni, ați studiat mult iar alții și-au petrecut viața studiindu-vă pe voi. Finalmente ei au murit însă alde ca voi nu pentru că voi sunteți nemuritori.
Iar tu mă anagramă bleagă de nici nu o găsesc dacă e să o pup cum mă îndemni ești din altă categorie, un fel de recycled paper, dar fiind încă tânăr (aici nu ai nicio contribuție) mai ai ceva șanse. Pe tine te păstrez deocamdată... ca să mă șterg. Gorun sunt sigur că mă înțelege deși sunt sigur că el a trecut la adult diapers de ceva vreme deja.... ce invenție extraordinară să recunoaștem.
dorul de casa si de iubita ce asteapta intoarcerea eroului-autor, in cazul nostru, se simte usor dar constant de-a lungul scrierii. banlitatea ce descrie starea de neliniste si de constrangere a fiecarui vers, face ca poemul sa fie original si sa sublinieze puternic mesajul, continut, de altfel, inca din titlu.
Doar "semănam tot mai mult cu oglinda" e îndrăzneț ca idee. În rest nimic nou pe frontul poeziei. Un text simpluț, de memorie a unei dimineți, dacă spui.
zic și eu, în loc de: "ca o coadă văzută la relanti coada caninului păzitor de cirezi divine", dacă vrei să renunți la repetiție mai bine tai una din cozi, ;-) să înlocuiești cu altceva ar însemna, probabil, să rescrii cu totul aceste versuri. Așa că aă sugera ..."ca o coadă văzută la relanti a unui canin păzitor de cirezi divine" Nu-i quite the same, știu, dar...
asta înseamnă că e muncă în a pune un volum de poezii bune, în rimă, să stea în picioare! asta ziceam şi eu, cel care am primit atâţia bobârnaci pe-aici. e uşor să scrii vers liber, uite ce repede îl însăilează yester, spre exemplu. de la tecuci la bucureşti, în tren, poţi să scrii o duzină de astfel de texte. un volum cu poezii precum "la Văratec mă ajunge toamna" necesită "încă o viaţa", e suficient spus. cine nu scrie un poem bun, în stil clasic, nu poate fi considerat poet. filosofez şi eu...
E o părere venită de la un avizat care poate nu a avut vreme să trimită email, nu înțeleg de unde supărarea. Puteam să tac și abia atunci ar fi sunat a bârfă. Personal, cred că poemul se citește greu, poate din cauza rândurilor înclinate (ce rost au?). Nu cred că a scrie optzecist e ceva rău. Am spus doar că nu se mai scrie așa. Înseși lungimea și aranjarea versurilor este optzecistă, aduce a Gellu Dorian. Sunt unele expresii care îmi par traduse din engleză: "neînfrînata poftă de aer", "nimic religios pînă aici" etc. Nu desprind deloc ideea sfințirii cu "4 anotimpuri". Nu pentru "noroiul proaspăt", "aerul puțin umed", "deznădăjduita", "artificiu cinematografic", "de netrăit", "inima închisă". Da pentru "îmi trăiesc viața cu literă mică". Odată, cândva sau o dată, a doua oară? De ce ai ales încadrarea la "cutia cu nisip"?
Am citit aici un text viril care aduce o droaie de argumente, o atitudine tipic masculina centrata in jurul conceptului de postmodernism care este fundalmente un concept caduc. Homer a fost un postmodernist, asa-i, punct si de la capat. De fapt, in mai toate ultimele texte ale Gorunului gasesc cu doar putin efort de cautare o resuscitare a aceluiasi universal caduc, un fel de regurgitatie intelectuala care defiinteaza ideea de hrana de parca omul care a pranzit in arcadia ar sta acum cu capul aplecat deasupra capacului de la wc. Si spun asta avand in vedere ca un concept ca acela de a fi caduc se raporteaza la un set de norme care la urma urmei pot fi caduce ele insele, intr-un fel de nebunie circulara Andu
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sunt prea multe cuvinte aici, e prea multă inflamare, dar şi egolatrie cât cuprinde. Eu nu v-am contestat o anume competenţă, ci m-am referit exclusiv la păsăreasca rezultată din traducerea versurilor Vicenţiei Vara, cărora le trădaţi spiritul (nu mai vorbesc de textul de pe copertă, care e tradus absolut anapoda). Domnii francezi care comentează cele spuse de mine habar n-au de limba română, ceea ce-i împiedică să se exprime în cunoştinţă de cauză. Tot aşa când îşi permit să vorbească insidios de poezia mea în comparaţie cu a dvs., dle Frosin.
pentru textul : Cine sapă groapa altuia… Tudor Cristea se cheamă ! deIn fine, vreau să fiu mai explicit: e posibil ca dvs. să stăpâniţi foarte bine franceza, dar nu e obligatoriu să aveţi şi talent de traducător de poezie (chiar dacă sunteţi şi poet). Am luat cunoştinţă de faptul că aţi tradus mai mulţi poeţi români în franceză (între ei, Sorescu), din păcate nu cunosc acele traduceri.
Reacţia dvs. e, oricum, excesivă.
Stimate Profet! Îmi cer scuze pentru indispoziția provocată prin nepostarea profilului. N-a fost un gest de impolitețe, pur și simplu fiind un amator în ceea ce privește netul, după vorba lui Caragiale un om vechi care preferă cartea pe hârtie, nu cunosc toate subtilitățile. Între timp, cum vedeți, lipsa a fost remediată. Am intrat pe Hermeneia îndemnat de o bună prietenă și atras de calitatea textelor, mult peste media a ceea ce am întâlnit în spațiul literar electronic. Să trecem la cestiune… Regret că, în răspăr cu numele sitului, ați aplicat textului meu o hermeneutică ciudată. Să începem cu sfârșitul: eu vorbesc despre antielitismul comunismului și al corectitudinii politice (ceea ce este totuși o axiomă asumată și abundent teoretizată de aceasta din urmă), dvs. mă trimiteți la „cenzura comunistă și dezbaterea culturală”? Care este legătura? Recunoașteți apoi că nu cunoașteți dezbaterea din Cotidianul. Ei au pornit de la o idee la care am aderat fără rezerve, cum și dvs, curățenia necesară a spațiului public, inclusiv cel cultural, de impostură și lichelism. Ceea ce mi-a atras dezaprobarea a fost modul jurnalistic deficitar, vânătoarea de senzațional cu orice preț într-o chestiune, trebuie să recunoașteți, deosebit de gingașe. Să luăm un exemplu ipotetic, pentru a fi mai ușor (nu e tocmai greu de găsit nici practic): să ne închipuim un roman foarte antisistem apărut înainte de 89, dar teribil de precar din punct de vedere estetic. Unde-l trecem: la valabil (pt. atitudine) sau la expirat (pt. formula literară)? Intrăm apoi într-o veche dezbatere asupra raportului etic – estetic. Rămân Junger sau Celine mai puțin mari scriitori datorită opțiunilor lor politice? Făcând „topuri” și „clasamente” cu excluzabili, liste negre, autorii demersului jurnalistic riscă să compromită prin hei rupism tocmai ideea de la care porniseră. Asta m-a supărat, și se vede destul de clar pentru cine citește cu bună credință. Mă încăpățânez apoi să cred că glumiți când susțineți valabilitatea votului în domeniul recunoașterii valorii. Democrația nu-și are aici nici un rost. Nici Shakespeare, nici Joyce, nici Eminescu n-ar fi cucerit la vremea lor un număr cât de cât reprezentativ de voturi. Putem milita din toată inima pentru o lustrație, inclusiv în sfera culturii, dar în nici un caz prin referendum: acesta poate să rămână, acesta nu. Ignorând aceste lucruri simple, autorii anchetei (speculez voit ambiguitatea termenului) au alunecat pe nesimțite de la o chestiune (pe care nici ei n-au știu în ce plan să o așeze: moral? estetic?) într-adevăr esențială pentru buna așezare a societății românești, spre una cu o miză intelectuală derizorie: conflictul inter-generaționist. Judecata morală pe care o invocați, stimate domn, e lucru care presupune multe și, înainte de toate competență morală. Nu intru în arcanele definirii sintagmei, dar presupun că nu v-ar plăcea să vă fie judecate poeziile de cineva care nu a citit în viața lui un volum de versuri. Aidoma, achiziționarea unei competențe morale îmi pare necesară înaintea emiterii unei judecăți aspre. A judeca pur și simplu pe criteriul după care oricine a avut ghinionul să trăiască „înainte de…” este în principiu vinovat de – măcar – complicitate, mi se pare simplist și periculos. Ne mișcăm într-un teritoriu al nuanțelor infinitezimale, unde și bisturiul e prea grosolan, trebuie finețea laserului. Cu atât mai mult nu voi fi de acord cu cei care vor să tranșeze chestiunea cu toporul. Conflictele inter-generaționiste au o frumoasă tradiție în cultura noastră, pe care am invocat-o fugar în eseul meu. Cu apogeul în interbelic. Atunci însă (ca și la junimiști mai devreme) cherela avea o miză intelectuală majoră. Mă interesa tocmai mutarea discuției în acest spațiu strict cultural, vreau să văd miza acestei dezbateri. Ciudat e că, pentru a da un exemplu recent, dacă un troglodit ca Dinu Săraru vine să dea public lecții de estetică și patriotism se revoltă tot un „vechi” precum Mircea Dinescu, nu cei care strigau împotriva „expiraților”. Sunt multe astfel de incongruențe supărătoare care pot compromite o idee necesară ca aerul. Asupra lor am meditat, câtuși de puțin roșu cum spuneți, mai degrabă negru de supărare și dezamăgire. Și, pentru că veni vorba de incongruențe… îngăduiți-mi, ca încheiere, să-mi exprim oarece nedumeriri „stilistice” față de tonul în care este compus Regulamentul Hermeneia, care sună foarte „tovărășește” prin îndemnurile la o nouă calitate și la accesul „pe noi culmi” de împlinire estetică, de tipul, citez: „Cu cât un membru este mai „sus” pe traiectoria novice – autor – maestru cu atât trebuie să se aștepte la și mai multă exigență din partea cititorilor și criticilor săi”. Cum bine știți, pentru orice scriitor, evoluția liniară este o himeră, după o capodoperă poate urma un eșec, sau invers. Urările ca fiecare text să fie mai presus decât precedentul sună, cum să spun, naiv-școlărește. Cel puțin. Cu respect și admirație pentru munca dumneavoastră de construcție literară!
pentru textul : cum expiră o generație deîn stil simbolist, dar frumos. nu am mai citit demult ceva cu personificare, de orice fel, darmite a ploii. oricum nu mai ţin minte. imaginea ploii în apă e clasică şi mereu de actualitate.
pentru textul : ploaie în veneția decum spuneam, apreciez delicatetea ta, ovYus.
pentru textul : Despre Cezara deVirgil, am băgat la cap, thanks!
pentru textul : pastel de iarnă deMasha, nu mă ridic la nivelul de a înțelege pe deplin sintagma logoree utopică, te rog să mă ierți.
Oricum, mulțumesc că ai scris aici.
Stefan Ciobanu, ce decizi dumneata cu privire la participarea ta te privește. Ceea ce însă nu este corect este să faci acuzații neadevărate. Absolut nimeni nu a retras sau șters penițe acordate niciunui text. Mi se pare obraznică o astfel de acuzație. Au rămas penițe chiar acordate de membri care și-au șters contul pe hermeneia. E aberant să faci o astfel de acuzație și te provoc să aduci dovezi. Dar mi se pare absolut ridicol modul în care reacționezi aruncînd această perdea de fum în loc să argumentezi de ce ai acordat aceasta peniță, evident aiurea.
pentru textul : Intrat în cântec detitlu... plăcut??? „Intrat în cîntec”...? hai să fim serioși... mai ai și alte motive?
Mulțumesc, Stefan. Nu-mi amintesc să ne fi întâlnit la Sibiu. În vremea aceea nu prea eram activ în afara spațiului teologic. M-a bucurat, însă, văzându-te trecut pe aici. Mulțumesc deasemenea pentru păreri, mă ajută astfel de opinii și precizări. S-ar putea să se și schimbe câte ceva... Ne mai... vedem; cele bune. Călin
pentru textul : Zidul fostei grădini deare ceva ce îmi place, probabil mai mult decât stilul abordat.
pentru textul : ridică-te... deîmi pare vie, e un text fain, Cristi!
mă așteptam să fie în latină! yester
pentru textul : gloanțele adevărate vorbeau cu gloanțele oarbe derevin pe un text de-al tău cu aceeași mențiune că nu e tocmai ciorba mea, dar atunci când e bună nu-mi pot ține g.. avântul.
dețin o monocoardă sufletească, una singuratică și rătăcită, de aceea rar găsesc un poet cu care să empatizez, care să mă facă să simt, să curgă de-a lungul corzii fiorul poemului.
semnalmentele corzii le-am regăsit la tine în simplitatea scrierii, probabil nu caut șocul și încrâncenarea, de aceea mi-a plăcut ce ai spus aici:
uneori nu ai somn
şi alături de tine respiră
cuminte şi cald
cea mai frumoasă tristeţe din lume.
și aici :
te vei lasă tăvălit prin poveştile altora.
în timp ce minunea pe care-o aştepţi va trece
ca un tir pe un drum de centură
stropindu-te
de sus până jos.
grandios sfârșit, metafora trenului reluată original zic eu, căci un tren doar trece, un tir te stropește de sus până jos, te pălmuiește, te umilește.
Mă faci să vreau să citesc mai multă poezie. :)
pentru textul : pe marginea patului nu cresc poezii demmm... I don't know. It sounds like a long stretch to me. Evident, autorul ne poate lamuri. Poate daca era si sulful pe acolo...
pentru textul : Elegie ermetică VI deNu am auzit de:
"Aici nu poţi scrie ceea ce gândeşti?"
"pe care azi nu l-am mai găsit. Să înţeleg că fost aşa se slab?"
In plus am zis:
"Nu uita ca se lucreaza la site inca si e posibil sa se fi pierdut ultimele inregistrari din cauza asta."
Nu inteleg unde am facut "o trgaedie din asta"...
s-o lasam asa cum e...
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 deClar, concis, la obiect. Cu o logica impecabila. Dar nu poezie. Nici macar o "singularitate matematica" (sun sigur ca stii despre ce e vorba) care sa posede poezia ei.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra deda, si mie imi placu. se cere continuat. nu stau acu sa l caut de pureci, asa ca zic bravo. limbajul e veri tru (cum zic soimii patriei), personajele sunt veridice, dialogul, la obiect si plin de toate cele.
pentru textul : Protocolar deŞi, uf, mai am una: orice fapt... nu este demn - că orice fapt este demn.
pentru textul : Mai singură... de"Pisici pe acoperisul fierbinte", cu Liz Taylor si Paul Newman. Andule, e grav, constat ca memoria de lunga durata imi functioneaza brici...da' noi despre ce vorbeam? :))
pentru textul : un tramvai deCitit. Plăcut. Compilat. Nu în «cod mașină» ca să văd, apoi, dȃnȃnd «dump» de memorie (operativă) ce-a iesit. Ci direct în «rețeaua (aia a mea) neuronală» - similară cu a noastră, a tuturor - în care «discretul» tinde spre «tau-ul» «alefurilor» lui Cantor al mulțimilor «subtile». Despre care, puțini dintre noi, suntem conștienți pentru a le pune la lucru, avȃnd «minți deschise» - din «interior» spre alte «realități», mai profunde, pe care le putem percep prin ceea ce alchimia zice că ar fi un «simț interior»; care poate conduce la o «imaginatio vera» și nu la una, absolut iluzorie, de care «hartiștii» fac, adesea uzul abuzului în «producții» ce se înmulțesc «infinit numărabil» curgȃnd din niște «automate stohastice»….Stop! Dar, totuși, nu mă pot opri să nu dau un exemplu: «STEAMPUNK-ul», ultimul răgnet în materie de «inovare» în artă din America aia care… așa și pe dincolo…. Marin Preda în „Cel mai iubit…”, spune, undeva, prin glasul lui Petrini, că i-ar plăcea să fie nemuritor. Dar cȃnd se gȃndește că nu știu care lepră de director/subdirector/activist (nu-mi mai amintesc exact) ar deveni și el simultan nemuritor, preferă să moară (cȃnd îi va veni ceasul). O treabă legată de psihologie îmi vine acum în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe (vezi Deleuze). Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. Evident, e absurd și într-un caz și în altul. Singura treabă care-mi pare a ține de luciditate și nu de „rațiune” sau „înțelepciune” este de a nu regreta nimic din trecut (mortul de la grupă nu se mai întoarce) și a nu îți dori nimic pentru viitor. Ci să trăiești, în fiecare clipă prezentă, din plin. Pentru că numai așa: „dacă aici ar răsări un parc o iarbă și o bancă zorii n-ar mai cântări decât trupurile noastre adormite” Sau, cum se povestește: Gurjdiev se plimba o dată împreună cu discipolul său Uspenski, pe o stradă plină de «oameni» care mișunau în plină zi. Și Uspenski, într-un moment de «insight», exclamă: Ce dracu dorm ăștia tot timpul?! Ți-aș da o peniță. Dar zice lumea ca-s subiectiv. Și n-am curajul răspunderii. Pt. că știi bine că mor de dragul părerii care-o are lumea despre subsemnatul. Așa că nu se «cum(se)cade». Gorun
pentru textul : nevermind deÎn primul rând, felicitări Paul Blaj, pentru „Graiul cu accent de mort”! Mă abțin Violeta Savu, în ceea ce privește comentariul asupra titlului - dacă este așa cum spui tu, - "(potrivit ales)"..Nu știu. Poate pentru că aș vrea (în secret) să văd volumul să-l citesc. Iarăși mă abțin în ceea ce privește caracterizarea lui Paul Blaj ca fiind "poet dificil și complex"... E un joc inegal: tu ai cartea, noi nu. Îl cunoști pe Blaj și celelalte cinci volume, noi nu... Si de ce nu scanezi coperta să ne o arăți și nouă? ...Cred că îmi amintesc de metafora menționată "o metaforă a libertății, aceasta are „gust acrișor” de fruct kiwi"...Libertatea nu este numai atât: are gustul insulelor nevăzute din inima noastră cu tot decorul adecvat... Însă pentru acest text doresc să adaug plină de încredere în demersul liric al lui Paul Blaj, o aurie peniță de toamnă precum gutuile uitate în alte sertare. Unde putem găsi volumul? Se difuzează prin ce librărie?Ce editură îl promovează? Uuunde găsim cartea?
pentru textul : Paul Blaj și simțul tragicului în poezie deUn text limpede, construit cu migală calofilică, care, în pofida stridențelor - semnalate, îți dă sentimentul de frumos, de liniște. Remarc seninătatea lirică. Cu amiciție,
pentru textul : germinare dePresupun că pe aici este clubul oamenilor mari de pe H de vreme ce nu intervine nimeni și suntem lăsați așa, să zicem ce ne pohtește sufletu'.
pentru textul : octopus deMai ales că mie îmi plac vulgaritățile uneori îmi place chiar și o baie de vulgaritate doar că din păcate aici nu mă pot bucura de așa ceva. Tot ce primesc sunt niște înjurături care seamănă mai degrabă a smiorcăieli, nici măcar o flegmă pe obraz, apăsată, bărbătească.
Tu Gorune aparții unei categorii foarte interesante de oameni, ați studiat mult iar alții și-au petrecut viața studiindu-vă pe voi. Finalmente ei au murit însă alde ca voi nu pentru că voi sunteți nemuritori.
Iar tu mă anagramă bleagă de nici nu o găsesc dacă e să o pup cum mă îndemni ești din altă categorie, un fel de recycled paper, dar fiind încă tânăr (aici nu ai nicio contribuție) mai ai ceva șanse. Pe tine te păstrez deocamdată... ca să mă șterg. Gorun sunt sigur că mă înțelege deși sunt sigur că el a trecut la adult diapers de ceva vreme deja.... ce invenție extraordinară să recunoaștem.
„vănăt” e intenționat, ori intenționai un „vânăt”? în rest nu știu eu prea multe. atâta că nu e mai sinceră decât sticla aia cu vodcă.
pentru textul : de n luate câte două dee si acesta un punct de vedere...
pentru textul : Poemul mulțumirii dedorul de casa si de iubita ce asteapta intoarcerea eroului-autor, in cazul nostru, se simte usor dar constant de-a lungul scrierii. banlitatea ce descrie starea de neliniste si de constrangere a fiecarui vers, face ca poemul sa fie original si sa sublinieze puternic mesajul, continut, de altfel, inca din titlu.
pentru textul : calypso deDoar "semănam tot mai mult cu oglinda" e îndrăzneț ca idee. În rest nimic nou pe frontul poeziei. Un text simpluț, de memorie a unei dimineți, dacă spui.
pentru textul : De dimineață deeste cu totul altceva, acum. o retragere-raspuns care valorizeaza si primul vers, a carui conotatie se pierdea, in textul initial.
pentru textul : scrisori imaginare III depoate voi reveni vreodată pe text. Mulţumesc pentru sfat. Şi mie mi se pare că lipseşte ceva acolo, poate o intensitate necesară.
pentru textul : Revin deLIM.
zic și eu, în loc de: "ca o coadă văzută la relanti coada caninului păzitor de cirezi divine", dacă vrei să renunți la repetiție mai bine tai una din cozi, ;-) să înlocuiești cu altceva ar însemna, probabil, să rescrii cu totul aceste versuri. Așa că aă sugera ..."ca o coadă văzută la relanti a unui canin păzitor de cirezi divine" Nu-i quite the same, știu, dar...
pentru textul : coadă văzută la relanti deasta înseamnă că e muncă în a pune un volum de poezii bune, în rimă, să stea în picioare! asta ziceam şi eu, cel care am primit atâţia bobârnaci pe-aici. e uşor să scrii vers liber, uite ce repede îl însăilează yester, spre exemplu. de la tecuci la bucureşti, în tren, poţi să scrii o duzină de astfel de texte. un volum cu poezii precum "la Văratec mă ajunge toamna" necesită "încă o viaţa", e suficient spus. cine nu scrie un poem bun, în stil clasic, nu poate fi considerat poet. filosofez şi eu...
pentru textul : la Văratec mă ajunge toamna deE o părere venită de la un avizat care poate nu a avut vreme să trimită email, nu înțeleg de unde supărarea. Puteam să tac și abia atunci ar fi sunat a bârfă. Personal, cred că poemul se citește greu, poate din cauza rândurilor înclinate (ce rost au?). Nu cred că a scrie optzecist e ceva rău. Am spus doar că nu se mai scrie așa. Înseși lungimea și aranjarea versurilor este optzecistă, aduce a Gellu Dorian. Sunt unele expresii care îmi par traduse din engleză: "neînfrînata poftă de aer", "nimic religios pînă aici" etc. Nu desprind deloc ideea sfințirii cu "4 anotimpuri". Nu pentru "noroiul proaspăt", "aerul puțin umed", "deznădăjduita", "artificiu cinematografic", "de netrăit", "inima închisă". Da pentru "îmi trăiesc viața cu literă mică". Odată, cândva sau o dată, a doua oară? De ce ai ales încadrarea la "cutia cu nisip"?
pentru textul : (de ce oare scriu toate acestea) I deAm citit aici un text viril care aduce o droaie de argumente, o atitudine tipic masculina centrata in jurul conceptului de postmodernism care este fundalmente un concept caduc. Homer a fost un postmodernist, asa-i, punct si de la capat. De fapt, in mai toate ultimele texte ale Gorunului gasesc cu doar putin efort de cautare o resuscitare a aceluiasi universal caduc, un fel de regurgitatie intelectuala care defiinteaza ideea de hrana de parca omul care a pranzit in arcadia ar sta acum cu capul aplecat deasupra capacului de la wc. Si spun asta avand in vedere ca un concept ca acela de a fi caduc se raporteaza la un set de norme care la urma urmei pot fi caduce ele insele, intr-un fel de nebunie circulara Andu
pentru textul : Postmodernism versus New Age - sau invers dePagini