intra alma pe ring la spectacolul datului cu stîngul în dreptul. domnişoara nu ştie, aşa cum nu ştie nici Cristina Ştefan, că lauda de sine nu pute a bine. dar mă rog, fiecare cu deodorantul lui (sau al ei).
Consideraţiile Almei se încadrează la acelaşi capitol "mîlc bobadilic". Niciodată nu a anunţat pe nimeni din juriu, (Călin poate confrma) că propune descalificări de texte. De fapt Alina ştie prea bine cum a activat ca membru în juriu, aşa că dacă aş fi în locul ei, aş avea decenţa unei atitudini mai puţin belicoase. Repet, decenţa.
"Bariera" mea a fost, reamintesc celor cu memorie scurtă, a fost în legătură cu altfel de ieşiri de ale Almei, ieşiri de genul "hei, eu ştiu cine a scris textul X". Ieşiri care nu au nici o legătură cu gramatica sau alte criterii. Dar au legătură cu la(g)cunele deontologice ale Almei. Regret că sînt nevoit să spun asta.
Faptul că ea "vede" acum nu ştiu ce pe Hermeneia este... interesant. Şi noi vedem multe. But, of course, de gustibus.
Sau aşa cum îmi spunea cineva, acum cîteva secunde, "ai făcut transparente rezultatele juriului (ai fost extrem de transparent) şi tot nu le convine?".
Evident, unei categorii de oameni obişnuită doar cu şopîrle, corupţie, fofileli şi aranjamente pe sub masă, cu nepotisme, pile şi relaţii, ... modul transparent, democratic, absolut corect, ... pur şi simplu îi displace. Cam aşa cum apa rece doare dinţii stricaţi... Doar o metaforă. Nu o luaţi la propriu ;)
sunt patru metafore constitutive, intocmai ca patru puncte cardinale. nu stiu daca le-ai gandit structural sau ai fost doar vrajita de farmecul vorbelor, dar secunda asta de inspiratie a ta mie imi ia o ora de gandire. ai patru etape de autopatrundere, patru elementi telescopici care intra unul in celalalt pentru a crea spatiul de desfasurare al frumosului, al viului, al lucrului care alearga rapid. dimensiunea temporala finala pune poemul tau intr-un cadran in care sistemul de referinta vertical este clipa si orizontal implinirea. frugalitatea fericirii, sentimentul neinplinirii sunt insa oglindiri ale inimii tare tinere. totusi pentru inspiratie remarc efortul tau. e primul meu semn galben aici.
Elo, Ela, îndrăznește! Căci "r"-ul acela zgâRie Râcâind RegRetul. Putem să-i zicem un fel de înjuRătuRă poeticească. Nu am căutat asta neapărat, dar s-au adunat multe "r"-uri aici, aproape la fiecare muRmuR. Tubularele? Așa mi-a sunat, iar sevele memoriei trebuie să curgă prin ceva. Da, da, veRdele păRăsind cRudul ieRbii...
Există chiar de la începutul poemului un acuzativ la care lipsește prepoziția: "poetul ... l-au arestat". O fi licență poetică. Apoi poemul se termină. Altădată, "ludicele" scrise de Virgil Titarenco aveau valoare literară.
Mulţumesc, Adrian. E important să văd cum se vede de partea celaltă a textului :)
Având în vedere că în senryū se realizează un fel de prezentare cinică, condimentată adesea cu umor acid, a unor cusururi ale omului, am gândit cele trei ipostaze de mai sus. La primul, un indiciu :): nepoţei. La ultimul, da e prea evident ,,somnul". Seamănă cu o epigramă. Un alt argument pentru mediocritatea lui ar fi că e intraductibil :) Încerc să văd ce pot face să-l îmbunătăţesc.
Alina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi șfichiuie trupul ca un șarpe muribund/ el umblă cu pași nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)
Eu cred că Vladimir a ascuns aici mai mult decât în alte poezii sensurile. Doar câteva indicii firave, și o lectură în care se depășesc cu eleganță capcanele puse de autor ne pot ajuta... Versurile "ca un șarpe muribund el umblă cu pași nesiguri repetă aceeași litanie" sunt, cred, cele mai expresive, centrul de greutate al poeziei, și nimic din cele ce urmează nu ar sta în picioare fără. Este forța care stă nu în siguranța pasului, ci în aceea a credinței, a ceea ce știi că "merge", până la epuizare, singura cale pe care o știi și pe care nu o abandonezi. Mi-a adus aminte de acel călugăr care, fiind ispitit și pierzându-și credința, a continuat să se roage vreme de ani... Numai umbra este aceea a unui bărbat fericit, care, la rândul ei, continuă litania. Ce-ar fi interesant de știut: în final, cine esențializează rănile, umbra onirică sau omul? Cel care este sau cel care ar dori, ar putea să fie? Dar, desigur, nu aștept un răspuns la această întrebare :-) Pentru o posibilă cheie...
A fost părerea mea despre acest text, că există un potențial deosebit, chiar dacă mai poate fi lucrat. Totul este perfectibil nu-i așa? Crede-mă că am înțeles pe deplin scopul peniței și nu am făcut niciodată abuz. Dacă mie, ca lector mi-a plăcut un text și am găsit de cuviință, l-am evidențiat, ca și cum aș fi aplaudat. De ce? Pentru ca artistul să nu aibă impresia că se desfășoară într-o sală goală. Acum, eu nu vreau să forțez în nici un fel nota, dar mie îmi cereți să justific fiecare gest, pentru fiecare peniță am de dat cîte două extemporale, de ce nu pretinzi aceasta de la toată lumea, inclusiv de la cei care au o responsabilitate mult mai mare?
Iti multumesc pentru aprecieri, sper sa raman la inaltime, primirea e aproape nemeritat de frumoasa. :o)
Pufi eun fel de fir rosu care leaga mai multe povestiri si a carui imagine se intregeste odata publicate toate.
Marius, eu cred, totusi, ca exagerezi cu criptarea. al meu fie pacatul daca gresesc.
ma simt ca si cum mi-ai pune in fata o coaja de nuca si mi-ai cere sa desenes un fluier; pana la urma, il pot desena, dar nu datorita acelei coji...
"Tot ce îți trebuie este talent și un text bun. Un text care să te facă să vibrezi, să întorci capul. Un text care să aibă inefabil, să te răscolească, să nu te lase să îl uiți. Măcar și pentru o zi. Iar apoi să cauți să citești și altceva ce a scris acel autor. Pentru mine asta se numește notorietate. Restul e doar deșertăciune și goană după vînt." am citit cu placere.
reciteam "Reintoarcerea in minunate lume noua" a lui Huxley si chiar la Olanda zilelor noastre imi zburase gandul.
salut, deci, "normalitatea" pe care o denunti aici, cu una din ideile pe care el le dezvolta acolo, anume ca a fi sanatos intr-o lume supusa deviatiei inseamna sa fii anormal in raport cu ea.
Bobadil, pe mine comparația cu Nichita mă onorează. Dar eu îmi văd clar poezia fiind diferită de a lui. Și văd și unde, dar nu mă pot eu pronunța. Aștept încă pe cel care va putea să o facă. Pe mine "învechitul" ăsta al poeziei mele, deja mă plictisește. Această referențialitate că scrii ca ăla sau ca ălalalt este catastrofală pentru orice opinie critică, de fapt NU este o opinie ce poate fi luată în seamă, iar eu mă feresc de asta întotdeauna. Este o modalitate superficială, facilă, neprofesională și fără nici o valoare estetică, de a vorbi de poezia cuiva. În curente, da, uite cum face Mincu de exemplu. Aia e cu totul altceva. Nimeni nu poate scrie ca nimeni, ce e așa de greu de înțeles? Chair nu există pe net nici unul care să se poată pronunța competent? Dacă vă fac o listă cu câți au spus cu ce/cine seamănă ceea ce scriu, ați fi debusolați. Nici o părere nu coincide cu o alta. Și de ce mă zvărcolesc atât? Păi hai să văd odată pe cineva că-mi face o caracterizare serioasă și competentă a poeziei mele! Poate să o facă praf, dar să o facă credibil, nu în clișee plictisitoare. Și apoi, ori zici "ca" Nichita, ori zici "mult mult mult mai prost", decide-te! Aici e diferența, nu scriu nici măcar ca el. Deci?
P.S. Ar mai fi si Cristina Nemerovschi, redactor la o editura noua care i-a publicat pe Leo Ancuta si altii. Si care organizeaza un concurs de debut. Cristina pe care am publicat-o in NOEMA (revista a Academiei al carei redactor sef sunt) cu un text despre Wittgenstein...
"niciodată nu am simţit mai multă nedurere neiubire neteamă" - a lucra cu concepte negate e un reflex care, de câţiva ani, a început să dispară. Cel puţin din textele autorilor care se respectă. Şi a cam dispărut pentru că aşa se întâmplă cu toate formele făra fond. Doar că tu mergi puţin şi mai departe şi te-ai apucat să negi conceptele negate. De ce să spun simplu "mi-e foame", când pot să spun poetic "nu mi-e nefoame/ niciodată nu mi-a fost mai nefoame", nu? :).
Partea asta plus "e asfaltul gol şi sec" (gol şi sec = redundant) , "păşesc asimetric/ am sufletul otova" (preţioase) fac ca prima unitate să eşueze graţios.
..da, poate ca substitutia barului de negri cu un bar din Orleans (cum a marturisit insasi autoarea ca una din fav. sale) ar fi fost mai inspirata..insa ma abtin sa mai fac sugestii pe acest text.
desigur, inteleg si ce spui aici: 'Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism.' - insa in audienta sint multi reprezentanti ai etnicitatii 'black' si atunci cind rizi cu ei despre ei este ok. Si asta cred ca se poate aplica tuturor minoritatilor si grupurilor sociale.
in fine, sa o lasam asa...Ignorance is bliss! :x
cu un singur lucru sint complet de acord aici pe Hermeneiei: '..un spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize'
Mie mi-a placut, Madim. Are atmosfera (poate intensificata de poza), are curgere si transmite. Mai sunt "impiedicari" pe ici, pe colo ("curge mult sange", prima parte a strofei a treia ar merita "reinventata", revii la mai vechi obsesii, si sincera sa fiu mi se pare ca acolo se rupe de tot ritmul), dar in ansamblu imi pare o poezie buna.
nu fi suparata, katya! chiar eram f grabit cand am facut com aici. sugeram doar faptul ca in loc de "ploaie", as fi pus "poezie". si urma sa revin cu unele sugestii privind textul tau. da nu vreau sa te superi si sa ma impusti
ziua-n care m-am hotărât să fiu copac
s-a născut dup-apocalipticele-nterminabilele momente-ale potopului
când simţeam-aşa-un tumult-o străfulgerare-o mustire
ce dădea pe-afar-eviscerându-mă-ntr-un fel-nedefinit
şi-atunci-am decis: m-am aruncat sămânţă
(fără căutări prea multe
dar cât mai departe de pădure şi de vreascurile ei) - partea asta e ridicolă!
mă ştiam pur-imens şi plin-de-seve...
(somnul raţiunii naşte vise) - și asta e mai mult decât ridicolă
(rădăcini, crengi, mâini către mâinele de azi
loc de popas pentru pribegi) - asta e de scos clar!
şi-un strop de-umbră-ideilor urgisite
cuibul cuvintelor abandonate
(şi) fără atâtea și-uri că dăm în bâlbâială
domn al uitărilor
şi-al tăcerilor
Interesant amestecul acesta de 'temperaturi' hai să spun așa, ale poemului, iarnă, noroaie, marea înghețată... la o adică destul de contradictorii, imaginile sunt interesante pentru că, cel puțin pentru mine, simbolizează însăși natura fundamental contradictorie a lui Eminescu. Nu știu dacă autorul a mers 'pe ulița asta' când a scris poemul, însă eu așa l-am citit... și mi-a plăcut, ridicând nu doar contradicțiile ci și mizeria noastră la cer.
Margas
P.S: Finalul este complet măzgălit de acea bâlbă bâlbăită (sic!) 'să o atingă și să să o facă să se simtă' un vers care îmi reprezintă un autor cuprins de frigurile non-creației, și spun din nou păcat de aceste pete, neglijențe infantile (nu e prima oară la acest autor) care denotă ceva mai mult decăt o lipsă de atenție la editarea textului, poemul fiind postat de ceva vreme pe site și purtând deja două penițe.
nu ştiu care este semnificaţia barelor de la strofa a doua. aşa cum este segmantat poemul pare un fel de colaj. mi-a plăcut strofa a patra.
"ceasul primit în dar de crăciun
ar putea fi o sută de mii de inimi cumpărate
ar putea fi un milion un miliard
ai putea fi tu și celălalt dintre cei prinși seara de viscol"
lipseşte o literă la kilometru, cîteva căciuliţe pe ici pe colo la caracterele româneşti (şi), poate, înlocuit cuvântul flyere (care se înţelege că e o foaie volantă conţinând un mesaj), cu confetti.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
intra alma pe ring la spectacolul datului cu stîngul în dreptul. domnişoara nu ştie, aşa cum nu ştie nici Cristina Ştefan, că lauda de sine nu pute a bine. dar mă rog, fiecare cu deodorantul lui (sau al ei).
pentru textul : Rezultatele Concursului de Poezie „Astenie de primăvară – Hermeneia 2010” deConsideraţiile Almei se încadrează la acelaşi capitol "mîlc bobadilic". Niciodată nu a anunţat pe nimeni din juriu, (Călin poate confrma) că propune descalificări de texte. De fapt Alina ştie prea bine cum a activat ca membru în juriu, aşa că dacă aş fi în locul ei, aş avea decenţa unei atitudini mai puţin belicoase. Repet, decenţa.
"Bariera" mea a fost, reamintesc celor cu memorie scurtă, a fost în legătură cu altfel de ieşiri de ale Almei, ieşiri de genul "hei, eu ştiu cine a scris textul X". Ieşiri care nu au nici o legătură cu gramatica sau alte criterii. Dar au legătură cu la(g)cunele deontologice ale Almei. Regret că sînt nevoit să spun asta.
Faptul că ea "vede" acum nu ştiu ce pe Hermeneia este... interesant. Şi noi vedem multe. But, of course, de gustibus.
Sau aşa cum îmi spunea cineva, acum cîteva secunde, "ai făcut transparente rezultatele juriului (ai fost extrem de transparent) şi tot nu le convine?".
Evident, unei categorii de oameni obişnuită doar cu şopîrle, corupţie, fofileli şi aranjamente pe sub masă, cu nepotisme, pile şi relaţii, ... modul transparent, democratic, absolut corect, ... pur şi simplu îi displace. Cam aşa cum apa rece doare dinţii stricaţi... Doar o metaforă. Nu o luaţi la propriu ;)
sunt patru metafore constitutive, intocmai ca patru puncte cardinale. nu stiu daca le-ai gandit structural sau ai fost doar vrajita de farmecul vorbelor, dar secunda asta de inspiratie a ta mie imi ia o ora de gandire. ai patru etape de autopatrundere, patru elementi telescopici care intra unul in celalalt pentru a crea spatiul de desfasurare al frumosului, al viului, al lucrului care alearga rapid. dimensiunea temporala finala pune poemul tau intr-un cadran in care sistemul de referinta vertical este clipa si orizontal implinirea. frugalitatea fericirii, sentimentul neinplinirii sunt insa oglindiri ale inimii tare tinere. totusi pentru inspiratie remarc efortul tau. e primul meu semn galben aici.
pentru textul : Oarecum deElo, Ela, îndrăznește! Căci "r"-ul acela zgâRie Râcâind RegRetul. Putem să-i zicem un fel de înjuRătuRă poeticească. Nu am căutat asta neapărat, dar s-au adunat multe "r"-uri aici, aproape la fiecare muRmuR. Tubularele? Așa mi-a sunat, iar sevele memoriei trebuie să curgă prin ceva. Da, da, veRdele păRăsind cRudul ieRbii...
pentru textul : Revers deExistă chiar de la începutul poemului un acuzativ la care lipsește prepoziția: "poetul ... l-au arestat". O fi licență poetică. Apoi poemul se termină. Altădată, "ludicele" scrise de Virgil Titarenco aveau valoare literară.
pentru textul : ofițerul beat al rațiunii deMulţumesc, Adrian. E important să văd cum se vede de partea celaltă a textului :)
pentru textul : Zâmbetul ca o frunză căzătoare.... deAvând în vedere că în senryū se realizează un fel de prezentare cinică, condimentată adesea cu umor acid, a unor cusururi ale omului, am gândit cele trei ipostaze de mai sus. La primul, un indiciu :): nepoţei. La ultimul, da e prea evident ,,somnul". Seamănă cu o epigramă. Un alt argument pentru mediocritatea lui ar fi că e intraductibil :) Încerc să văd ce pot face să-l îmbunătăţesc.
promit să iau în considerare opinia ta, Adrian!
iar eu ce promit nu mă face să ies pe ușa din dos:)
o reverență deocamdată:)
pentru textul : treceam dintr-un tren ca dintr-o poezie într-alta deAlina... resemnarea imi pare mai degraba un concept ce implica a accepta o situatie care nu-ti place... eu am vrut sa valorizez poetic o alta nuanta... sa te predai moirei fara sa mai doresti nimic dar sa imbratisezi ceea ce vine inspre tine, bucurie sau napasta... pana la urma abia o judecata ulterioara le catalogheaza... in acest sens am utilizat fotografia. Linea... ai prins ideea insa nu e suspendare pe deplin ci si participare la clipa... nu memorie a acesteia ci traire a ei. Francisc... nu adoarme nici o umbra... trebuie citit astfel: iar atunci când adoarme/ umbra (lui) îi evadează dincolo de gratii... in versurile precedente avem "îi place" si "nu-l" care indica personajul si il delimiteaza de umbra sa. Asta cu pasul sigur e "in ape"... adica ne face placere sa credem ca este sigur dar ce te faci atunci cand sistemul tau de referinta devine relativ... cred ca suprema dovada de barbatie este sa iti accepti slabiciunile si limitele. Daca vrei arata-mi... ;) Sapphire... ai prins ideea cu Tarkovski... in fragmentul citat de tine ca si in toata aceasta poezie am vrut intentionat sa valorific aparenta ambiguitate a citirii contextuale pentru a imbogati poemul in sensuri... uite: ploaia îi șfichiuie trupul ca un șarpe muribund/ el umblă cu pași nesiguri poate fi o alternativa la cum ai citit tu. Sensul relevat de tine s-a vrut a fi ocultat, pentru ca tensiunea autentica nu este niciodata aceea care sparge coaja cochiliei ci mai degraba aceea care subzista in adanc... la fel e si in materie de culori... culoarea din culoare... Linea stie mai bine la ce ma refer :) La intrebarea ta ce nu asteapta raspuns e vorba despre om... umbra este doar un accident al omului surprins de lumina :)
pentru textul : Culori deEu cred că Vladimir a ascuns aici mai mult decât în alte poezii sensurile. Doar câteva indicii firave, și o lectură în care se depășesc cu eleganță capcanele puse de autor ne pot ajuta... Versurile "ca un șarpe muribund el umblă cu pași nesiguri repetă aceeași litanie" sunt, cred, cele mai expresive, centrul de greutate al poeziei, și nimic din cele ce urmează nu ar sta în picioare fără. Este forța care stă nu în siguranța pasului, ci în aceea a credinței, a ceea ce știi că "merge", până la epuizare, singura cale pe care o știi și pe care nu o abandonezi. Mi-a adus aminte de acel călugăr care, fiind ispitit și pierzându-și credința, a continuat să se roage vreme de ani... Numai umbra este aceea a unui bărbat fericit, care, la rândul ei, continuă litania. Ce-ar fi interesant de știut: în final, cine esențializează rănile, umbra onirică sau omul? Cel care este sau cel care ar dori, ar putea să fie? Dar, desigur, nu aștept un răspuns la această întrebare :-) Pentru o posibilă cheie...
pentru textul : Culori deFoarte frumos finalul
pentru textul : din scrisoarea unui caligraf către femeia lui deA fost părerea mea despre acest text, că există un potențial deosebit, chiar dacă mai poate fi lucrat. Totul este perfectibil nu-i așa? Crede-mă că am înțeles pe deplin scopul peniței și nu am făcut niciodată abuz. Dacă mie, ca lector mi-a plăcut un text și am găsit de cuviință, l-am evidențiat, ca și cum aș fi aplaudat. De ce? Pentru ca artistul să nu aibă impresia că se desfășoară într-o sală goală. Acum, eu nu vreau să forțez în nici un fel nota, dar mie îmi cereți să justific fiecare gest, pentru fiecare peniță am de dat cîte două extemporale, de ce nu pretinzi aceasta de la toată lumea, inclusiv de la cei care au o responsabilitate mult mai mare?
pentru textul : Alt fel de iubire deIti multumesc pentru aprecieri, sper sa raman la inaltime, primirea e aproape nemeritat de frumoasa. :o)
pentru textul : Mila Domnului dePufi eun fel de fir rosu care leaga mai multe povestiri si a carui imagine se intregeste odata publicate toate.
Marius, eu cred, totusi, ca exagerezi cu criptarea. al meu fie pacatul daca gresesc.
pentru textul : Cândva dema simt ca si cum mi-ai pune in fata o coaja de nuca si mi-ai cere sa desenes un fluier; pana la urma, il pot desena, dar nu datorita acelei coji...
Remarc în mod deosebit,
pentru textul : lucruri care-mi sunt o povară de"în călătoria mea...
am întâlnit numai nopţile,
zilele stăteau ascunse în peşteri..."
În rest, citit cu plăcere. Stimă
"Tot ce îți trebuie este talent și un text bun. Un text care să te facă să vibrezi, să întorci capul. Un text care să aibă inefabil, să te răscolească, să nu te lase să îl uiți. Măcar și pentru o zi. Iar apoi să cauți să citești și altceva ce a scris acel autor. Pentru mine asta se numește notorietate. Restul e doar deșertăciune și goană după vînt." am citit cu placere.
pentru textul : interviu dereciteam "Reintoarcerea in minunate lume noua" a lui Huxley si chiar la Olanda zilelor noastre imi zburase gandul.
salut, deci, "normalitatea" pe care o denunti aici, cu una din ideile pe care el le dezvolta acolo, anume ca a fi sanatos intr-o lume supusa deviatiei inseamna sa fii anormal in raport cu ea.
pentru textul : Ilustrată cu mori de vânt deAlma - Tibik Indrikova e Andrea Lazar Anamaria . Textele sunt discutii interactive mai vechi, improvizatii on line . Multumim de trecere.
pentru textul : Tibik & Rameau deBobadil, pe mine comparația cu Nichita mă onorează. Dar eu îmi văd clar poezia fiind diferită de a lui. Și văd și unde, dar nu mă pot eu pronunța. Aștept încă pe cel care va putea să o facă. Pe mine "învechitul" ăsta al poeziei mele, deja mă plictisește. Această referențialitate că scrii ca ăla sau ca ălalalt este catastrofală pentru orice opinie critică, de fapt NU este o opinie ce poate fi luată în seamă, iar eu mă feresc de asta întotdeauna. Este o modalitate superficială, facilă, neprofesională și fără nici o valoare estetică, de a vorbi de poezia cuiva. În curente, da, uite cum face Mincu de exemplu. Aia e cu totul altceva. Nimeni nu poate scrie ca nimeni, ce e așa de greu de înțeles? Chair nu există pe net nici unul care să se poată pronunța competent? Dacă vă fac o listă cu câți au spus cu ce/cine seamănă ceea ce scriu, ați fi debusolați. Nici o părere nu coincide cu o alta. Și de ce mă zvărcolesc atât? Păi hai să văd odată pe cineva că-mi face o caracterizare serioasă și competentă a poeziei mele! Poate să o facă praf, dar să o facă credibil, nu în clișee plictisitoare. Și apoi, ori zici "ca" Nichita, ori zici "mult mult mult mai prost", decide-te! Aici e diferența, nu scriu nici măcar ca el. Deci?
pentru textul : Și dacă deSincer, cu mici excepții, cred că e mai curând o manea... maniacală. Dezamăgitor să găsești așa ceva pe pagina ta.
pentru textul : baladă maniacală deun poem "care nu te indemna la analiza", ca și ultimul expus.
pentru textul : ca un pește deNu văd rostul/ efectul repetării versurilor. Mai cred că textul începe prost şi, evident, sfârşeşte prost.
pentru textul : poezie veche de-acu deP.S. Ar mai fi si Cristina Nemerovschi, redactor la o editura noua care i-a publicat pe Leo Ancuta si altii. Si care organizeaza un concurs de debut. Cristina pe care am publicat-o in NOEMA (revista a Academiei al carei redactor sef sunt) cu un text despre Wittgenstein...
pentru textul : Povestea virtuală a târfelor mele vesel-triste şi romantic-melancolico-amare – N-am crezut niciodată că voi scrie: “În amintirea Luanei Zosmer (Hanny)” , dar uite că, din nefericire, se întâmplă. demultumesc pentru revenire.
pentru textul : fixație de"niciodată nu am simţit mai multă nedurere neiubire neteamă" - a lucra cu concepte negate e un reflex care, de câţiva ani, a început să dispară. Cel puţin din textele autorilor care se respectă. Şi a cam dispărut pentru că aşa se întâmplă cu toate formele făra fond. Doar că tu mergi puţin şi mai departe şi te-ai apucat să negi conceptele negate. De ce să spun simplu "mi-e foame", când pot să spun poetic "nu mi-e nefoame/ niciodată nu mi-a fost mai nefoame", nu? :).
pentru textul : rupestră/ rupestrian dePartea asta plus "e asfaltul gol şi sec" (gol şi sec = redundant) , "păşesc asimetric/ am sufletul otova" (preţioase) fac ca prima unitate să eşueze graţios.
..da, poate ca substitutia barului de negri cu un bar din Orleans (cum a marturisit insasi autoarea ca una din fav. sale) ar fi fost mai inspirata..insa ma abtin sa mai fac sugestii pe acest text.
desigur, inteleg si ce spui aici: 'Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism.' - insa in audienta sint multi reprezentanti ai etnicitatii 'black' si atunci cind rizi cu ei despre ei este ok. Si asta cred ca se poate aplica tuturor minoritatilor si grupurilor sociale.
in fine, sa o lasam asa...Ignorance is bliss! :x
cu un singur lucru sint complet de acord aici pe Hermeneiei: '..un spațiu literar care zilnic îți va oferi surprize'
Cheerio!
pentru textul : l’absente deMie mi-a placut, Madim. Are atmosfera (poate intensificata de poza), are curgere si transmite. Mai sunt "impiedicari" pe ici, pe colo ("curge mult sange", prima parte a strofei a treia ar merita "reinventata", revii la mai vechi obsesii, si sincera sa fiu mi se pare ca acolo se rupe de tot ritmul), dar in ansamblu imi pare o poezie buna.
pentru textul : Scrie în locul meu deda Liviu emotie,impact, titlul poate altul...
pentru textul : să nu-i zici niciodată prostituată denu fi suparata, katya! chiar eram f grabit cand am facut com aici. sugeram doar faptul ca in loc de "ploaie", as fi pus "poezie". si urma sa revin cu unele sugestii privind textul tau. da nu vreau sa te superi si sa ma impusti
pentru textul : ploaie fără umbrelă pe sunete de hang drum deziua-n care m-am hotărât să fiu copac
s-a născut dup-apocalipticele-nterminabilele momente-ale potopului
când simţeam-aşa-un tumult-o străfulgerare-o mustire
ce dădea pe-afar-eviscerându-mă-ntr-un fel-nedefinit
şi-atunci-am decis: m-am aruncat sămânţă
(fără căutări prea multe
dar cât mai departe de pădure şi de vreascurile ei) - partea asta e ridicolă!
mă ştiam pur-imens şi plin-de-seve...
(somnul raţiunii naşte vise) - și asta e mai mult decât ridicolă
pentru textul : ciotul dintre tranşee de(rădăcini, crengi, mâini către mâinele de azi
loc de popas pentru pribegi) - asta e de scos clar!
şi-un strop de-umbră-ideilor urgisite
cuibul cuvintelor abandonate
(şi) fără atâtea și-uri că dăm în bâlbâială
domn al uitărilor
şi-al tăcerilor
Interesant amestecul acesta de 'temperaturi' hai să spun așa, ale poemului, iarnă, noroaie, marea înghețată... la o adică destul de contradictorii, imaginile sunt interesante pentru că, cel puțin pentru mine, simbolizează însăși natura fundamental contradictorie a lui Eminescu. Nu știu dacă autorul a mers 'pe ulița asta' când a scris poemul, însă eu așa l-am citit... și mi-a plăcut, ridicând nu doar contradicțiile ci și mizeria noastră la cer.
pentru textul : iarnă și eminescu deMargas
P.S: Finalul este complet măzgălit de acea bâlbă bâlbăită (sic!) 'să o atingă și să să o facă să se simtă' un vers care îmi reprezintă un autor cuprins de frigurile non-creației, și spun din nou păcat de aceste pete, neglijențe infantile (nu e prima oară la acest autor) care denotă ceva mai mult decăt o lipsă de atenție la editarea textului, poemul fiind postat de ceva vreme pe site și purtând deja două penițe.
nu ştiu care este semnificaţia barelor de la strofa a doua. aşa cum este segmantat poemul pare un fel de colaj. mi-a plăcut strofa a patra.
"ceasul primit în dar de crăciun
ar putea fi o sută de mii de inimi cumpărate
ar putea fi un milion un miliard
ai putea fi tu și celălalt dintre cei prinși seara de viscol"
lipseşte o literă la kilometru, cîteva căciuliţe pe ici pe colo la caracterele româneşti (şi), poate, înlocuit cuvântul flyere (care se înţelege că e o foaie volantă conţinând un mesaj), cu confetti.
pentru textul : când după război se așterne liniștea dePagini