O poezie ca un film postapocaliptic. Infecţie generală. Eradicare. Senzaţia asta mi-o lasă. Ca şi cum ai trece printr-un oraş părăsit, ai privi lung la fiecare obiect, fiecare zid prăbuşit, fiecare bucată de hârtie, întrebându-te care e istoria respectivului obiect, cine l-a atins ultimul etc.
Un text care îmi vorbeşte despre sine fără narcis. Ori, mai corect, vorbeşte din sine. Ton melancolic, învins, nicio revoltă în vers, dar demnitate lirică. Şi adaptabilitate. Finalul, de un tragism oniric, nu e dorinţa sfârşitului, a morţii, cât dorinţă neplecării ei, aşadar, trebuie înţeles mai degrabă în mod constructiv, pozitiv.
Nu am observat niciun vers în plus. Nici în minus. Poezia ta, Virgil, ţi-am mai spus, e mai curată. Spune mult, nu multe. E ca o apă clară, prietenoasă, dar adâncă. Fără multă metaforă, fără brizbrizuri, natural. Şi dureros de simţită. Instrumente poetice fine, mulate pe necesitate, nu pe efect. E unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit, nu doar la tine, dar şi pe Hermeneia. Am să-l iau la preferate.
"au dreptate dușmanii mei
cînd te privesc
și zic
să-l lovim acolo
unde îl doare"
nu are nicio semnificatie, e "devoid" de orice metafora, de orice implicita sau explicita calitate literara. mai ales ca nu se face referire in text la vreo frumusete feminina exceptionala care l-ar face pe dusmanul tau sa te loveasca...
apoi gandurile alea lipite pe tavan ca ...mucii. parerea mea, ca sa parafrazez si eu pe un altul.
Ela, am reținut sugestiile tale. mulțumesc. îmi cer scuze pentru raspunsul întârziat. voi modifica poemul, urmând sfaturile tale. dar, din pacate, timpul nu îmi permite sa fac acest lucru acum. îți mulțumesc și pentru celelate semne lasate la scrierile mele. părerea ta contează mult pentru mine. Madim
1. despre discutiile noastre despre critica mai putin iti pot spune pentru ca aveau si au caracter particular. 2. cel de-al treilea a postat textele uneia dintre noi (in momentul in care acela era in imposibilitatea sa o faca, si atit). nu ne-am comentat propriile creatii nici aici nici altundeva. nu as putea spune ca au fost colaje. ci altceva. "persoanele cu pricina" s-au succedat la postare 3-4. experimentul in fapt ne-a ajutat pe noi in primul rind sa intelegem anumite lucruri, care in baza doar teoretica nu ar fi avut acelasi impact. iar rezultanta obtinuta ne-a ajutat in primul rind pe noi. nu a avut ca scop atragerea de cobai. nici macar cei care se ofereau voluntar. 5. au fost persoane care au stiut cine este Anca F. le multumim pentru discretie. daca altii au intuit, ma bucur. Nu cred ca e nimerit termenul de regasire. Nu m-am "pierdut"; ca sa parafrazez pe cineva drag: eu m-am oprit undeva si v-astept.
Subscriu la părerea cu strofele de mijloc. Nu știu dacă poate rămâne simplu. Cercurile interioare ale unui copac vorbesc despre vârsta lui, după cum știi. Eu încerc să sugerez altceva, de aici și explicația mai greoaie. Mă bucur că-ți plac finalurile.
orice apreciere poate fi controversată și poate naște suspiciuni. Luminița este un om pe care nu il suspectez de obiectivism. dar nici de diletantism. de aceea multumesc. mi-ar fi facut placere si o explicație mai lungă.
Dorin si Emil, multumesc pentru lectura & sugestii. Cred ca voi lasa textul cum e si il voi arunca intr-un sertar - prea l-am cioplit, mi-e teama ca daca revin cu o a treia varianta n-o sa mai stiu nici eu ce am vrut sa spun. Andule, sper ca data viitoare cand voi scrie un text neinspirat,care nu reuseste sa-ti spuna nimic (eu asta am inteles din acel "Iar eu? Habar n-am...") taie-mi capul barbateste, dintr-o singura lovitura de sabie. N-o mai roti, rogu-te, pana ce umpli campul de "victime colaterale"...
Fiind o parodie în versuri, eu cred că rimele (plutitoare/mare, livingroom/plumb/fum, ton/wellington/champignon/dijon/cro-magnon) sunt voluntare, tocmai pentru a susţine ideea şi prin muzicalitatea dată de acestea în ton epigramistic.
Consider că metafora ,,iluzii de sticlă" e un pivot al poemului. E un poem la finalul căruia zâmbeşti amar, dar zâmbeşti :)
Un eseu reușit având în vedere acest subiect sensibil "Jurnalul fericirii" carte scrisă de marele Nicolae Steinhardt (fiul unui mare industriaș evreu), în contextul devenirii sale, prin convertirea la ortodoxie, călugăria, după anii de pușcărie politică, un Om care și-a păstrat verticalitatea de Prieten, dincolo de orice constrângere. Mult mai târziu am vizitat Rohia sufletului său, o mânăstire unde Umbra lui Nicolae Steinhardt încă mai vorbea cu Dumnezeu. Și atunci am înțeles smerenia Monahului Nicolae. Ai scris un eseu parcă menit să tulbure, cel puțin amintirile. Bine ai venit, Petru Hamat!
trăiesc cu speranţa că în viitor voi reuşi să capăt acel "rafinament lingvistic".
mă bazez pe observaţiile d-voastră pertinente în primul rând, mulţumesc.
Raluca, 1. nu ai avut niciun comentariu pe text. 2. referirea la comparaţie era, de fapt, un semiatac la Ştefan. 3. te bag în aceeaşi oală pentru ca absolut totul s-a derulat de la comentariul tău, nu de la textul meu. 4. dacă tot vorbim de respect, nu-mi mai amestecaţi textele în conflictele voastre. 5. să ne oprim aici.
sint de acord cu Ioana. unii dintre noi avem o boala. ne suna melodicitatea in urechi, ne cinta cuvintele, ne ies rimele, trebuie sa ne straduim sa scriem alb, in mod normal nu ne iese. ne-am nascut intr-un veac aiurea
! un text fluent şi demn din câte se pare de o peniţă pe acest site...cât de trist este atunci când arta alunecă în imoralitate. Sunt obligată să acuz acest text vinovat prin etica perfidă şi strâmbă pe care o afirmă. Este un text inuman cu note fasciste. Ştiu că arta nu are graniţe, teoretic nu este tributară unei ideologii, dar de data aceasta acest text mă obligă moral să ripostez. Sărăcia, lipsurile, murdăria lumii "de jos" nu pot fi poezie adevărată (aşa cred eu), dacă apar distorsionate, diforme şi ridiculizate fără scrupule de către cei privilegiaţi, cei care în realitate fură din bunurile şi drepturile celor mărunţi. E vorba de oameni care îşi doreau poate mult să muncească, să câştige un ban muncit şi legea le-a luat dreptul sau au fost brutal marginalizaţi. E vorba de omenescul pur şi simplu al stării de a fi mamă, care nu "schiaună" şi este obligată să cerşească pentru viaţa pruncului. Cunosc din proprie experienţă ce înseamnă să cerşeşti la asistenţi sociali sau în spitale o pereche de pamperşi, nu pentru ţigări sau pahare...aici textul atinge din nou absurdul şi grotescul lipsei de onestitate. Până şi parodierea rugăciunii pentru copii ("cîine cîinişorul meu" cu î din i din vremea de demult) trece dioncolo de limitele acceptabile ale cruzimii şi exprimă doar ideologia celui puternic asupra celui slab. Cunosc foarte bine cum omul lipsit de şanse simte chiar la vârstă adultă nevoia să murmure acea rugăciune. Rozariile nu sunt legate de "îndoctrinarea" muribunzilor, ci a torţionarilor de felurite feluri, cu felurite măşti. Nu mai adaug nimic. Goya însuşi ar fi poate îngrozit de o astfel de viziune, precum cea din acest poem.
Prima parte mi se pare ca trebuie lucrata mai mult. Versul doi suna foarte ciudat pentru ca adverbul "nefiresc" nu apare ca un punct de intrerupere la un nivel conversational. El rupe un vers dintr-o poezie si rupe textul, ritmul lui... inca de la inceput. Nici versul trei nu-l pot considera o reusita; "si" cumulativ (si aici si departe) formeaza o constructie care nu suna foarte poetic. Ideea este buna, dar cred ca ar trebui exprimata altfel. De preferat sa evitati cacofonille "de departe" si "pe perete". Cum poate pare ceva de departe mare ? ("de departe pare o pasăre mare albă"), iar in "pasare mare alba" nu vad vreun superlativ stilistic(textul are cere aceasta, acesta este stilul adoptat). Mi-a placut foarte mult ideea "dați liniștea aceea mai încet". Ialin
Desigur, pentru a putea atinge acea treapta vecina cu iluminarea ((c) Sixtus Empiricus) este nevoie nu doar de perseverenta, de studiu si inspiratie ci si de un anumit grad de intoxicare (cred ca stiu asta de la altcineva, nu-s chiar vorbele mele). De aceea, dincolo de faptele noastre "de vitejie" se va afla intotdeauna o anume lasitate care, culmea, uneori ne arata drumul drept. Revenind la text... exista o incercare in poezia recenta de a asimila aceste "deviatii" sau mai degraba "derivatii" ale spiritului care (de ce nu intamplator?) au de-a face cu web-ul ca notiune de retea universala intr-o viziune noua asupra slabiciunilor noastre omenesti. Am incercat si eu in cateva randuri sa aduc aceste sclipiri (uneori) sau frustrari (alteori) in versuri, de aceea poate ca sunt cat se poate de subiectiv spunand ca mi-a placut ce am citit aici. Mai putin o atributare excesiva "dragoni albi" si incipitul care prin acel "parca" parca strica efectul poemului :-) Dar mai ales pentru "adunand puncte pentru fiecare comoara dezgropata", semnez deocamdata cu o penita aici, Andu
alma, am înțeles , dar pe aici am auzit că se argumentază, sau tu ești excepția care întărește regula? p.s. ești superioară normelor ortografice? Tu știi ce înseamnă "a conjuga" ??????
Vladimir si Virgil, feedback-ul vostru imi e de folos fiindca incerc trecerea la poeme mai concentrate, deocamdata nu stapanesc acest lucru bine, sper sa nu-mi mai tremure mainile in viitor.
ma cate taclale aici!!!! "parca a dat o Dihanie" în voi! Teme vechi, situatii noi. Ha,ha, ha.... "deci/ca să rezolvăm totul", poemul începe cu o concluzie, care de fapt ar trebui sa il incheie - in opinia mea - si suna original prin libera exprimare folosita. cu respect pentru toti "hermeneutii".
personal nu gust stilul acesta de "gothic galbui si evanescent", desi este si asta o forma de exprimare. cred ca se poate scrie si asa dar iti trebuie o abilitate aparte ca sa nu se strice proportia si sa cazi in siropos. asocierea intre "chipul lui Crist", "aripi de ingeri" si "nanosecunde" e total airea estetic vorbind vad ca este scrisa mai demult, deci probabil are valoare personala
Text fascinant prin tinta urmarita - oricine crede despre sine ca e unic. Scriere impecabila, desigur, cu retincenta sesizata si de "yester". Asta nu-i un bai mare, se poate repara. Mi-ar placea sa-l aud recitat pe "Toamna" lui Vivaldi. In consecinta, neputand realiza asta asa cum as vrea, fac apel la tehnica. Iese superb, incercati. Pentru placuta experienta, o penita. Dancus
sunteti omenosi si simpatici ca mi-ati dat juma de luna in loc de o unitate. abia astept sa treaca sentinta ca sa o luam de la capat cu pace si voie bune. multa inspiratie in absenta mea va urez!
... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
O poezie ca un film postapocaliptic. Infecţie generală. Eradicare. Senzaţia asta mi-o lasă. Ca şi cum ai trece printr-un oraş părăsit, ai privi lung la fiecare obiect, fiecare zid prăbuşit, fiecare bucată de hârtie, întrebându-te care e istoria respectivului obiect, cine l-a atins ultimul etc.
Un text care îmi vorbeşte despre sine fără narcis. Ori, mai corect, vorbeşte din sine. Ton melancolic, învins, nicio revoltă în vers, dar demnitate lirică. Şi adaptabilitate. Finalul, de un tragism oniric, nu e dorinţa sfârşitului, a morţii, cât dorinţă neplecării ei, aşadar, trebuie înţeles mai degrabă în mod constructiv, pozitiv.
Nu am observat niciun vers în plus. Nici în minus. Poezia ta, Virgil, ţi-am mai spus, e mai curată. Spune mult, nu multe. E ca o apă clară, prietenoasă, dar adâncă. Fără multă metaforă, fără brizbrizuri, natural. Şi dureros de simţită. Instrumente poetice fine, mulate pe necesitate, nu pe efect. E unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit, nu doar la tine, dar şi pe Hermeneia. Am să-l iau la preferate.
Felicitări!
pentru textul : sînt un oraș prin care nu mai trece nimeni departea
"au dreptate dușmanii mei
cînd te privesc
și zic
să-l lovim acolo
unde îl doare"
nu are nicio semnificatie, e "devoid" de orice metafora, de orice implicita sau explicita calitate literara. mai ales ca nu se face referire in text la vreo frumusete feminina exceptionala care l-ar face pe dusmanul tau sa te loveasca...
apoi gandurile alea lipite pe tavan ca ...mucii. parerea mea, ca sa parafrazez si eu pe un altul.
pentru textul : confesiune de ianuarie deEla, am reținut sugestiile tale. mulțumesc. îmi cer scuze pentru raspunsul întârziat. voi modifica poemul, urmând sfaturile tale. dar, din pacate, timpul nu îmi permite sa fac acest lucru acum. îți mulțumesc și pentru celelate semne lasate la scrierile mele. părerea ta contează mult pentru mine. Madim
pentru textul : Route 66 de1. despre discutiile noastre despre critica mai putin iti pot spune pentru ca aveau si au caracter particular. 2. cel de-al treilea a postat textele uneia dintre noi (in momentul in care acela era in imposibilitatea sa o faca, si atit). nu ne-am comentat propriile creatii nici aici nici altundeva. nu as putea spune ca au fost colaje. ci altceva. "persoanele cu pricina" s-au succedat la postare 3-4. experimentul in fapt ne-a ajutat pe noi in primul rind sa intelegem anumite lucruri, care in baza doar teoretica nu ar fi avut acelasi impact. iar rezultanta obtinuta ne-a ajutat in primul rind pe noi. nu a avut ca scop atragerea de cobai. nici macar cei care se ofereau voluntar. 5. au fost persoane care au stiut cine este Anca F. le multumim pentru discretie. daca altii au intuit, ma bucur. Nu cred ca e nimerit termenul de regasire. Nu m-am "pierdut"; ca sa parafrazez pe cineva drag: eu m-am oprit undeva si v-astept.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deSubscriu la părerea cu strofele de mijloc. Nu știu dacă poate rămâne simplu. Cercurile interioare ale unui copac vorbesc despre vârsta lui, după cum știi. Eu încerc să sugerez altceva, de aici și explicația mai greoaie. Mă bucur că-ți plac finalurile.
pentru textul : ani nu zile deorice apreciere poate fi controversată și poate naște suspiciuni. Luminița este un om pe care nu il suspectez de obiectivism. dar nici de diletantism. de aceea multumesc. mi-ar fi facut placere si o explicație mai lungă.
pentru textul : blue moon deDorin si Emil, multumesc pentru lectura & sugestii. Cred ca voi lasa textul cum e si il voi arunca intr-un sertar - prea l-am cioplit, mi-e teama ca daca revin cu o a treia varianta n-o sa mai stiu nici eu ce am vrut sa spun. Andule, sper ca data viitoare cand voi scrie un text neinspirat,care nu reuseste sa-ti spuna nimic (eu asta am inteles din acel "Iar eu? Habar n-am...") taie-mi capul barbateste, dintr-o singura lovitura de sabie. N-o mai roti, rogu-te, pana ce umpli campul de "victime colaterale"...
pentru textul : primăvară sub clopot decongrats!
am rasfoit cu placere cartea ta virtuala. ideea e buna. daca as avea si un spray cu miros de hartie/ carte noua ar fi super.
dar oricum, aplaud ideea. si ma bucur ca te pot citi.
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 deFiind o parodie în versuri, eu cred că rimele (plutitoare/mare, livingroom/plumb/fum, ton/wellington/champignon/dijon/cro-magnon) sunt voluntare, tocmai pentru a susţine ideea şi prin muzicalitatea dată de acestea în ton epigramistic.
pentru textul : beef wellington deConsider că metafora ,,iluzii de sticlă" e un pivot al poemului. E un poem la finalul căruia zâmbeşti amar, dar zâmbeşti :)
Un eseu reușit având în vedere acest subiect sensibil "Jurnalul fericirii" carte scrisă de marele Nicolae Steinhardt (fiul unui mare industriaș evreu), în contextul devenirii sale, prin convertirea la ortodoxie, călugăria, după anii de pușcărie politică, un Om care și-a păstrat verticalitatea de Prieten, dincolo de orice constrângere. Mult mai târziu am vizitat Rohia sufletului său, o mânăstire unde Umbra lui Nicolae Steinhardt încă mai vorbea cu Dumnezeu. Și atunci am înțeles smerenia Monahului Nicolae. Ai scris un eseu parcă menit să tulbure, cel puțin amintirile. Bine ai venit, Petru Hamat!
pentru textul : "Jurnalul fericirii". O poetică a (re)găsirii și (re)culturalizării prin credință în universul concentraționar românesc. detrăiesc cu speranţa că în viitor voi reuşi să capăt acel "rafinament lingvistic".
pentru textul : învăţ să-mi număr (ne)primăverile demă bazez pe observaţiile d-voastră pertinente în primul rând, mulţumesc.
Raluca, 1. nu ai avut niciun comentariu pe text. 2. referirea la comparaţie era, de fapt, un semiatac la Ştefan. 3. te bag în aceeaşi oală pentru ca absolut totul s-a derulat de la comentariul tău, nu de la textul meu. 4. dacă tot vorbim de respect, nu-mi mai amestecaţi textele în conflictele voastre. 5. să ne oprim aici.
pentru textul : Alb şi roşu desint de acord cu Ioana. unii dintre noi avem o boala. ne suna melodicitatea in urechi, ne cinta cuvintele, ne ies rimele, trebuie sa ne straduim sa scriem alb, in mod normal nu ne iese. ne-am nascut intr-un veac aiurea
pentru textul : V de! un text fluent şi demn din câte se pare de o peniţă pe acest site...cât de trist este atunci când arta alunecă în imoralitate. Sunt obligată să acuz acest text vinovat prin etica perfidă şi strâmbă pe care o afirmă. Este un text inuman cu note fasciste. Ştiu că arta nu are graniţe, teoretic nu este tributară unei ideologii, dar de data aceasta acest text mă obligă moral să ripostez. Sărăcia, lipsurile, murdăria lumii "de jos" nu pot fi poezie adevărată (aşa cred eu), dacă apar distorsionate, diforme şi ridiculizate fără scrupule de către cei privilegiaţi, cei care în realitate fură din bunurile şi drepturile celor mărunţi. E vorba de oameni care îşi doreau poate mult să muncească, să câştige un ban muncit şi legea le-a luat dreptul sau au fost brutal marginalizaţi. E vorba de omenescul pur şi simplu al stării de a fi mamă, care nu "schiaună" şi este obligată să cerşească pentru viaţa pruncului. Cunosc din proprie experienţă ce înseamnă să cerşeşti la asistenţi sociali sau în spitale o pereche de pamperşi, nu pentru ţigări sau pahare...aici textul atinge din nou absurdul şi grotescul lipsei de onestitate. Până şi parodierea rugăciunii pentru copii ("cîine cîinişorul meu" cu î din i din vremea de demult) trece dioncolo de limitele acceptabile ale cruzimii şi exprimă doar ideologia celui puternic asupra celui slab. Cunosc foarte bine cum omul lipsit de şanse simte chiar la vârstă adultă nevoia să murmure acea rugăciune. Rozariile nu sunt legate de "îndoctrinarea" muribunzilor, ci a torţionarilor de felurite feluri, cu felurite măşti. Nu mai adaug nimic. Goya însuşi ar fi poate îngrozit de o astfel de viziune, precum cea din acest poem.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral dePrima parte mi se pare ca trebuie lucrata mai mult. Versul doi suna foarte ciudat pentru ca adverbul "nefiresc" nu apare ca un punct de intrerupere la un nivel conversational. El rupe un vers dintr-o poezie si rupe textul, ritmul lui... inca de la inceput. Nici versul trei nu-l pot considera o reusita; "si" cumulativ (si aici si departe) formeaza o constructie care nu suna foarte poetic. Ideea este buna, dar cred ca ar trebui exprimata altfel. De preferat sa evitati cacofonille "de departe" si "pe perete". Cum poate pare ceva de departe mare ? ("de departe pare o pasăre mare albă"), iar in "pasare mare alba" nu vad vreun superlativ stilistic(textul are cere aceasta, acesta este stilul adoptat). Mi-a placut foarte mult ideea "dați liniștea aceea mai încet". Ialin
pentru textul : cascade deDesigur, pentru a putea atinge acea treapta vecina cu iluminarea ((c) Sixtus Empiricus) este nevoie nu doar de perseverenta, de studiu si inspiratie ci si de un anumit grad de intoxicare (cred ca stiu asta de la altcineva, nu-s chiar vorbele mele). De aceea, dincolo de faptele noastre "de vitejie" se va afla intotdeauna o anume lasitate care, culmea, uneori ne arata drumul drept. Revenind la text... exista o incercare in poezia recenta de a asimila aceste "deviatii" sau mai degraba "derivatii" ale spiritului care (de ce nu intamplator?) au de-a face cu web-ul ca notiune de retea universala intr-o viziune noua asupra slabiciunilor noastre omenesti. Am incercat si eu in cateva randuri sa aduc aceste sclipiri (uneori) sau frustrari (alteori) in versuri, de aceea poate ca sunt cat se poate de subiectiv spunand ca mi-a placut ce am citit aici. Mai putin o atributare excesiva "dragoni albi" si incipitul care prin acel "parca" parca strica efectul poemului :-) Dar mai ales pentru "adunand puncte pentru fiecare comoara dezgropata", semnez deocamdata cu o penita aici, Andu
pentru textul : I, Robot dema supun doar tie si doar iubirea ta o veghez
cum atinge cum atinge cum atinge cum atinge
cum vorbeste cum vorbeste cum vorbeste cum vorbeste
autoconstragere pana seaca bezna si rautatea
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 14 deraurile de lacrimi
pana schimbarea...
Aha, frumos text. Un ritual gestic cumva exsistenţial, tuşe descriptive inspirate, început în forţă. Plăcut!
pentru textul : mă trezesc așezat în aprilie dealma, am înțeles , dar pe aici am auzit că se argumentază, sau tu ești excepția care întărește regula? p.s. ești superioară normelor ortografice? Tu știi ce înseamnă "a conjuga" ??????
pentru textul : Ca sunetul în fluier deVladimir si Virgil, feedback-ul vostru imi e de folos fiindca incerc trecerea la poeme mai concentrate, deocamdata nu stapanesc acest lucru bine, sper sa nu-mi mai tremure mainile in viitor.
pentru textul : treisprezece dema cate taclale aici!!!! "parca a dat o Dihanie" în voi! Teme vechi, situatii noi. Ha,ha, ha.... "deci/ca să rezolvăm totul", poemul începe cu o concluzie, care de fapt ar trebui sa il incheie - in opinia mea - si suna original prin libera exprimare folosita. cu respect pentru toti "hermeneutii".
pentru textul : toaca este acum în perioada sistolă depersonal nu gust stilul acesta de "gothic galbui si evanescent", desi este si asta o forma de exprimare. cred ca se poate scrie si asa dar iti trebuie o abilitate aparte ca sa nu se strice proportia si sa cazi in siropos. asocierea intre "chipul lui Crist", "aripi de ingeri" si "nanosecunde" e total airea estetic vorbind vad ca este scrisa mai demult, deci probabil are valoare personala
pentru textul : nevăzuta specie umană deText fascinant prin tinta urmarita - oricine crede despre sine ca e unic. Scriere impecabila, desigur, cu retincenta sesizata si de "yester". Asta nu-i un bai mare, se poate repara. Mi-ar placea sa-l aud recitat pe "Toamna" lui Vivaldi. In consecinta, neputand realiza asta asa cum as vrea, fac apel la tehnica. Iese superb, incercati. Pentru placuta experienta, o penita. Dancus
pentru textul : stai puțin! desunteti omenosi si simpatici ca mi-ati dat juma de luna in loc de o unitate. abia astept sa treaca sentinta ca sa o luam de la capat cu pace si voie bune. multa inspiratie in absenta mea va urez!
pentru textul : opi dea se citi: Un text care nu trebuie.... Scuze.
pentru textul : 2 club deE prima dată când încerc acest gen. Nu e ușor deloc.
1.
zile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
cărarea dintre vecini
din nou deszăpezită
2.
zile de moină –
din ultimul țurțure
picură soare
în umbra văgăunei
nu ajunge niciun strop
PS. Mai așteptăm variante și de la cei ce au scris, și de la ceilalți :)
pentru textul : Renga debună idee, Ionuț! am modificat. mulțumesc pentru sugestie și comentariu.
pentru textul : tăiș deSilvia, merci pentru lectură şi deosebit.
pentru textul : apasă F11 detext care începe sudo-sapiențist și se încheie într-o metaforă confuză
pentru textul : deşertăciune de... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul
pentru textul : la marginea drumurilor dePagini