Excepţional, din punctul meu de vedere, ce spui, Cristina! ” eu as prefera sa fie euridice cea răspunzătoare de toate astea”, spui dumneata.
Hai să fac analiză pe text. Ca şi când nu ar fi al meu. Pentru a evidenţia, pe cât posibil, un prim nivel de «dezambiguizare».
„Când a privit-o [pe Euridice]
cu ochiul întors
în el însuşi” [deoarece atunci când Orfeu a privit-o, a orbit şi nu mai putea s-o vadă, în urmă, decât cu „ochiul [interior] întors în el însuşi” [cu văzul «văzului»]
„o ultimă rafală de mitralieră
a modulat liniştea” [după o astfel de «rafală» liniştea care se lasă e «asurzitore» şi doar «urechea interioară» mai reuşeşte s-o «moduleze» şi să discearnă «ecoul»]
„ceasului cu o singură limbă
ce stătea” [«ceas cu o singură limbă» ce se oprise; cu o «singură limbă» pentru că cea care indica orele dispăruse deja odată cu moartea fizică a Euridicei şi acum, după ce o pierde a doua oară, privind înapoi, se opreşte, fizic, şi minutarul; rămâne însă «ecoul» vieţii de «după» ce continuă şi se transformă, amplificat, în cântecul orfic]
„o auziţi
cum clipeşte?” [cine? Euridice/ liniştea/ acest «ecou» care pare continuu, dar care este format din «puncte instantanee» care urmează unul după altul ca bătăile unei inimi noi care îşi deapănă «cântecul» revenind/rămânând în «viaţă»?]
Acesta este, aşa cum am spus, un prim nivel de dezambiguizare. Altele, mai profunde le intuieşti şi pe ele: „anima/ animus”; “ying/yang iar intre ele timpul asasin ciunteste armonia initiatica” etc.
Încă o dată, îţi mulţumesc din suflet, Cristina, că ai «rezonat»! Fie ca urările de bine pe care mi le adresezi să ţi se reîntoarcă înmiit!
Mulțumesc pentru aprecieri lui Virgil, Paul și lui Sixtus, în special, a cărui prezență la textele mele este copleșitoare. Poezia Magdei trebuie să fie foarte frumoasă judecând numai după un fragment, remarcabilă fiind memoria celui ce ne-a citat-o aici.
well, faptul că „nu vezi” sau „nu reușești să înțelegi” reprezintă cu siguranță un pas înainte. Pentru că îți dai seama că ar trebui să vezi ceva sau ar trebui să înțelegi ceva dar anumite limite nu te lasă. Evident următorul pas ar trebui să fie depășirea sau îndepărtarea limitelor. Este foarte posibil să nu fiu acuzat de modestie dar nici „Fîntîna” (sau „Arteziana”) lui Marcel Duchamp nu a fost prea înțeleasă la vremea ei iar acum e obiect de referință la SFMoMA. Sau „Pasărea în zbor” a lui Brâncuși (una din versiuni), care a fost de curînd licitată la peste 27 mil. de dolari, a fost tratată în 1926 de vameșii americani drept metal pentru construcții metalice. Există evident limite. Toți le avem. A (ni) le depăși reprezintă un drum foarte incomod. Dar dincolo de ele începe arta. Desigur, fără supărare.
ţi-a reuşit să dai echilibru stării şi să-i defineşti obiectivele, nici mai puţin, tu eşti cheia, ai completat cu ce trebuie completat sau controlat, chiar dacă nu te mai interesează nimic (mi se întâmplă şi mie des).
un poem în altă textură lirică decât cele cunoscute. deosebite versurile: "ai vrut și-ai avut pe vatra de lut pămîntul și cerul rotindu-se leneș în ochii tăi negri nespus de demult" la vie promise... abia aștept să văd acest volum "Mirabile dictu" ...
Sapphire, multumesc pentru parere! Intr-adevar am incercat sa scap si de balast. poate ca nu e cel mai reusit text al meu! Inca o data, multumesc! rafael, ai dreptate partial cu grafiti! De fapt, conform unei definitii de pe net este ...graffiti. multumesc de trecere si opinie!
am senzaţia că ceva nu-ţi prieşte...trec peste mostra de infatuare ce merită, cu siguranţă, o cauză mai bună," de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna", ca să-ţi spun că n-ai făcut nimic argumentat, da fapt. simpla chestiune de a trânti în dreptul unor versuri câte o înţepătură nu te face mai credibil, nici mai bun.
încearcă să pătrunzi: poezia este scrisă în cheia vieţilor Sfinţilor, gen "Sfântul Ioan, nebun după Hristos" , etc...
nu ştiu cum s-a întâmplat
fugeam în zig-zag-ul sentimentului de aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
atenţionez că habar nu am cum am devenit nebun după , nu importă care sentiment, afect: religie, poezie...
în zig-zagul sentimentului de aripi
bâjbâind după amintirea, senzaţia unor aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
aici se poate să ai dreptate. păstrăvul, după cum se ştie sare înspre amonte. întruna.
un păstrăv, noaptea, pare că se izbeşte, astfel, de lună. dar, repet, este posibil să fi forţat.
nu schimbă însă cu nimic „fondul” poeziei.
.
am visat că am un ochi verde şi unul tărcat
poate din visul acesta să iasă ceva memorabil”
ironizez, vădit, pentru oricine, semnul visului premonitoriu care, alături de răni, ( genunchii răniţi ai copilăriei) face parte din cazuistica „sfinţeniei”.
„nu le-a spus nimeni că sunt discipoli
toate vocalele păreau identice”
mai cităm şi în context. mai sus fac referire la un pod, cu lanţuri, unde fără să ştie că vor fi „discipoli” tovarăşii de joacă asistau la primele rostiri poetice. vocalele păreau identice pentru că nu era nimeni să le spună că ceea ce fac ei este poezie. asta au aflat-o mai târziu .
ucenicii, dicipolii sunt pomeniţi pentru că „ cele mai mari minuni rămân să fie povestite de cei cărora poezia le-a salvat viaţa...”ei au fost doar martorii începutului.
„despre primele minuni
s-a scris în gazete
care au ars mai târziu în holocaustul maculaturii
deceniului când levitau sub blitzuri
poeţii cei cu optzeci de limbi.
este aici o referire la perioada optzecistă pe care alţi cititori au identificat-o fără prea mari dureri de gât. aşa că nici nu mai insist.
mai jos voi cita întreg paragraful, aşa cum l-ai scris. poate, recitindu-l să ţi se facă puţin jenă de cât de sus te-ai plasat, aşa ab initio...
„hagiografii baladei au tot dreptul să afle
cât de mult se înşeală scepticii”.... pe bune! de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna. ca rost cu siguranta nu are. am ajuns oare sa folosim cuvinte numai pentru ca au... vocale sunătoare?!!
Sper că nu mai are sens să insist, că, în context, hagiografii, cei care scriu despre vieţile sfinţilor, au legătură cu tot ceea ce am scris mai sus... hagiografii baladei sunt alţii, dar atât de simplu de intuit încât să mai spun că pot fi criticii literari este superfluu.
În concluzie, dragă Virgil, ştii şi tu cum este... de gustibus...mă rog, dacă oi şti ce înseamnă şi asta...
Emilian, îmi pare rău că ai înţeles greşit. În alegoria cu merele si perele, eu eram Ionică. Adicătelea, dacă fura cineva, eu eram ăla. N-ar trebui să te jignească ipoteticul fapt că aş înţelege greşit pe altcineva în afară de tine. Iar în cazul de faţă, nu cred c-am făcut-o. Când cineva vine cu linkul în spate, băgându-ţi sub ochi un fragment (!) de text (pe care nu l-ai citit până atunci), tinzi să argumentezi ce şi cum. Ceea ce am şi făcut.
Uite, Ştefane, aproape ţi-a ieşit. Ţi-ai luat bere, chipsuri, ai plătit netul?
pentru ca sunt un soldat sarac si fara cauza iti multumesc ca mi-ai creat uniforma.:) nu m-as fi asteptat la gestul asta asa de frumos, amice drag, cu atat mai mult cu cat poemul este unul intradevar exceptional ( si aici incerc sa trec cu vederea ceea ce scrie in subtitlu). exceptand partea asta "între doi prieteni/
dacă aș avea o alifie pentru extenuare" unde mi se pare ca lipseste ceva care sa lege versurile, textul este poezie curata. fie vorba intre noi, as fi dat si o penita, daca era, insa m-as fi abtinut, sa nu creada lumea ca-i pentru mine si nu pentru text.
gata, tac!:))
Erika, ai prins frumos ideea de unde a început să curgă acest poem. uneori, este așa cum am spus, "tăcerea amestecă timpul în mii de puncte". dacă punctul acesta ți-a plăcut înseamnă multe. ar putea însemna și faptul că... uneori comunicăm prin tăcere... la pagina aceasta este un chip ascuns... mulțumesc, Madim
ionuț, nu cred că este treaba ta cine sînt eu ca scriitor. această întrebare mi se pare o petardă fumigenă ieftină. indiferent cine sînt eu ca scriitor ceea ce tu nu pricepi este că noi doi nu sîntem egali aici. și tocmai din acest punct de vedere atît eu cît și editorii de pe Hermeneia au dreptul să facă asemenea observații cu privire la acordarea penițelor. pe tine cu siguranță nu te interesează decît de tine și nu dai doi bani pe Hermeneia. și nu te condamn pentru asta. e dreptul tău. pentru mine însă nu este așa. pe lîngă faptul că mă interesează felul cum scriu și valoarea a ceea ce scriu, mă interesează și ce se întîmplă pe și cu Hermeneia. și de aceea îmi permit în cazurile în care este necesar să reamintesc celor ce participă aici, așa cum am facut-o cu tine, semnificația și importanța gestului de a acorda o peniță. și nu m-am referit la credibilitatea ta în fața mea. pentru că știu că nu dai doi bani pe asta. mă gîndeam că dai ceva mai mult de doi bani pe opinia altora despre capacitatea ta de a aprecia sau nu un text. dar, evident, nu este obligatoriu să te intereseze asta. sînt convins că sînt mulți care își doresc și penițe ieftine. așa că ai să bucuri pe mulți.
iar despre exemplu, cred că sînt, destul de bun pentru ceilalți. permite-mi să nu mă aștept ca tu să pricepi asta.
îmi place că ai scotocit şi ai găsit acea trimitere la jocul video! În legătură cu ultimile două versuri pot spune că eşti foarte aproape de ceeea ce am gândit şi simţit eu.
Cred totuşi că imaginile din poem nu sunt deloc tari. Vorba Cristinei Ştefan: dacă vei arunca o privire pe alte site-uri vei avea parte de un erotism dus către vulgaritate.
Mulţumesc pentru semn şi votul pozitiv. Unii ar putea crede că dacă nu eşti cu ei, eşti împotriva lor. Eu nu voi crede asta niciodată dacă ar fi să mi se întâmple mie.
:)
Eh Virgile, aici ai pus punctul pe "i" zic eu fara sa te prinzi de fapt care-i schema dar ma rog eu m-am destins cu putina adrenalina in duelul asta cu Paul, sper ca nu s-a suparat nimeni pe bune... iar daca da, uite eu sunt primul care imi cer aici si pe fata scuze. Dar am simtit din replicile lui Paul exact acea doza de umor care, mie cel putin, mi-a facut bine in aceasta paranoia de criza. Salutare Paule man si te citesc in continuare cu aceeasi placere. Andu
Doamnelor, comentariile voastre imi amintesc o perioada interesanta din viata, o felie de road movie, dar nu una a la Boc, de cativa km pe ambele sensuri, cu tot cu panglica taiata, ci de o intreaga banda, paralela cu cea pe care m-am inscris si pe care rareori mai opresc. Nu stiu daca este nostalgia depasirilor riscante sau a vitezei prea mari, dar stiu ca un capat nu exista. Si nici celalalt. Stim toti ca orice secventa este un film intreg, orice sens are un contrasens, chiar si ce pare fara niciun sens. Pana la urma, chiar si mijloacele astea de locomotie sunt butaforie, doar, uneori lipite bine de piele. Iar, daca regizorul este talentat si actorii isi stiu bine rolurile, filmul poate lua chiar si un premiu.:)
Sugestie pentru a doua parte a poeziei, pentru a fi cumva în armonie cu prima jumătate: [i]simt curentul uneori suntele ascuțite vîntul dă să spargă totul și mă înghite tac săptămîni la rînd să pot urla în tine prin stomacul scobit trebuie să înjuri cu iscusință fierea să intre direct în inimă eheiii madame viață important e să fii cel mai aproape atunci cînd se întîmplă[/i] am păstrat ideea, cred că tine-tău era inutil. ca și "pentru ca mai apoi". ultimul vers era apropiat de proză, l-am transformat puțin. sunt doar sugestii, desigur că vei găsi variantele tale de prelucrare sau vei păstra așa cum ai simțit când ai scris. știu că transformările se fac în timp, în timpul fiecăruia.
subiectiv precum veșnic, mă bucur și iar mă bucur că ți-a plăcut poema asta a mea. eu o consider mai mult un experiment. Mă tot joc de- a poezia de o vreme...fac tot felul de încercări cu ideile și cu răbdătoarele cuvinte ale limbii nostre române. Te aștept- spre binele meu- mai critic data viitoare. cu drag de tine, maria
daca ai ceva de spus despre text te rog sa te manifesti. libertate deplina in limita bunului simt. ca sa nu mai fiu nevoit sa mentionez regulamentul, ca sa nu faci alergie. in ce priveste daca cineva face bine sau nu daca publica un text pe hermeneia te rog sa iti pastrezi opinia pentru atunci cind ai sa fii membru in consiliul Hermeneia. pina atunci este relativ neavenit sa te exprimi. nadajduiesc ca vei aprecia cum se cade rugamintea mea si iti vei vedea de treaba care iti apartine. si cam atit.
imi pare rau ca raspund cu intarziere comentariilor voastre deoarece n-am fost anuntat pe adresa de email ca de obicei. virgil, iti multumesc de sugestii si de semn si asept comentariile tale ca intotdeauna cu mult inters. cu stima
Marga,
în viziunea mea nici una nici alta dar interpretările tale sînt incitante. interogația are un rol fundamental în comportamentul uman și cred că această stare de curiozitate sau indecizie nu se va epuiza vreodată.
și chiar dacă pînă la zei eu mai am un singur li tot sînt curios așa că voi aștepta cu interes poemul tău. mulțumesc.
Dan... poezie este o forma de exprimare a ideii/starii/sentimentului etc... judecata ta este corecta din punct de vedere strict formal dar pacatuieste tocmai prin ceea ce reproseaza aici... formal este un vers dar daca autoarea ar fi insiruit cuvintele cate unul pe rand ar fi fost altceva? Sunt modalitati diferite de expresie dar ceea ce este cu adevarat important in acest caz este tocmai cugetarea in sine, exprimata poetic, esentializarea pana la stilizare a unei trairi.
Andreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Excepţional, din punctul meu de vedere, ce spui, Cristina! ” eu as prefera sa fie euridice cea răspunzătoare de toate astea”, spui dumneata.
Hai să fac analiză pe text. Ca şi când nu ar fi al meu. Pentru a evidenţia, pe cât posibil, un prim nivel de «dezambiguizare».
„Când a privit-o [pe Euridice]
cu ochiul întors
în el însuşi” [deoarece atunci când Orfeu a privit-o, a orbit şi nu mai putea s-o vadă, în urmă, decât cu „ochiul [interior] întors în el însuşi” [cu văzul «văzului»]
„o ultimă rafală de mitralieră
a modulat liniştea” [după o astfel de «rafală» liniştea care se lasă e «asurzitore» şi doar «urechea interioară» mai reuşeşte s-o «moduleze» şi să discearnă «ecoul»]
„ceasului cu o singură limbă
ce stătea” [«ceas cu o singură limbă» ce se oprise; cu o «singură limbă» pentru că cea care indica orele dispăruse deja odată cu moartea fizică a Euridicei şi acum, după ce o pierde a doua oară, privind înapoi, se opreşte, fizic, şi minutarul; rămâne însă «ecoul» vieţii de «după» ce continuă şi se transformă, amplificat, în cântecul orfic]
„o auziţi
cum clipeşte?” [cine? Euridice/ liniştea/ acest «ecou» care pare continuu, dar care este format din «puncte instantanee» care urmează unul după altul ca bătăile unei inimi noi care îşi deapănă «cântecul» revenind/rămânând în «viaţă»?]
Acesta este, aşa cum am spus, un prim nivel de dezambiguizare. Altele, mai profunde le intuieşti şi pe ele: „anima/ animus”; “ying/yang iar intre ele timpul asasin ciunteste armonia initiatica” etc.
Încă o dată, îţi mulţumesc din suflet, Cristina, că ai «rezonat»! Fie ca urările de bine pe care mi le adresezi să ţi se reîntoarcă înmiit!
pentru textul : Orfeu deMulțumesc pentru aprecieri lui Virgil, Paul și lui Sixtus, în special, a cărui prezență la textele mele este copleșitoare. Poezia Magdei trebuie să fie foarte frumoasă judecând numai după un fragment, remarcabilă fiind memoria celui ce ne-a citat-o aici.
pentru textul : Erotheia. Poem pentru snow blower și oh boy deAm revătzut partea în cauză. Refăcut.
pentru textul : urme de kerosen printre îngeri dewell, faptul că „nu vezi” sau „nu reușești să înțelegi” reprezintă cu siguranță un pas înainte. Pentru că îți dai seama că ar trebui să vezi ceva sau ar trebui să înțelegi ceva dar anumite limite nu te lasă. Evident următorul pas ar trebui să fie depășirea sau îndepărtarea limitelor. Este foarte posibil să nu fiu acuzat de modestie dar nici „Fîntîna” (sau „Arteziana”) lui Marcel Duchamp nu a fost prea înțeleasă la vremea ei iar acum e obiect de referință la SFMoMA. Sau „Pasărea în zbor” a lui Brâncuși (una din versiuni), care a fost de curînd licitată la peste 27 mil. de dolari, a fost tratată în 1926 de vameșii americani drept metal pentru construcții metalice. Există evident limite. Toți le avem. A (ni) le depăși reprezintă un drum foarte incomod. Dar dincolo de ele începe arta. Desigur, fără supărare.
pentru textul : self-portrait photography in the window of cape disappointment light-house deda, ironia este cum spui tu Sebi. Multumesc frumos de semn si evidentiere!
pentru textul : Zen (1) deţi-a reuşit să dai echilibru stării şi să-i defineşti obiectivele, nici mai puţin, tu eşti cheia, ai completat cu ce trebuie completat sau controlat, chiar dacă nu te mai interesează nimic (mi se întâmplă şi mie des).
pentru textul : akedia deun poem în altă textură lirică decât cele cunoscute. deosebite versurile: "ai vrut și-ai avut pe vatra de lut pămîntul și cerul rotindu-se leneș în ochii tăi negri nespus de demult" la vie promise... abia aștept să văd acest volum "Mirabile dictu" ...
pentru textul : în ochii tăi negri ▒ deexistă și un typo: "blansoarului".
pentru textul : Dans de fier legănat deautentic, neautentic, nu exista asa un nume, in schimb hutupela inseamna "mincau", de aici probabil si numele. fara "tz-uri"
pentru textul : Mihai Takács : pictură --- muzica : Eldad Talmu deSapphire, multumesc pentru parere! Intr-adevar am incercat sa scap si de balast. poate ca nu e cel mai reusit text al meu! Inca o data, multumesc! rafael, ai dreptate partial cu grafiti! De fapt, conform unei definitii de pe net este ...graffiti. multumesc de trecere si opinie!
pentru textul : Nostalgie deVirgil,
am senzaţia că ceva nu-ţi prieşte...trec peste mostra de infatuare ce merită, cu siguranţă, o cauză mai bună," de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna", ca să-ţi spun că n-ai făcut nimic argumentat, da fapt. simpla chestiune de a trânti în dreptul unor versuri câte o înţepătură nu te face mai credibil, nici mai bun.
încearcă să pătrunzi: poezia este scrisă în cheia vieţilor Sfinţilor, gen "Sfântul Ioan, nebun după Hristos" , etc...
nu ştiu cum s-a întâmplat
fugeam în zig-zag-ul sentimentului de aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
atenţionez că habar nu am cum am devenit nebun după , nu importă care sentiment, afect: religie, poezie...
în zig-zagul sentimentului de aripi
bâjbâind după amintirea, senzaţia unor aripi
neştiutor ca un păstrăv izbit de lună
aici se poate să ai dreptate. păstrăvul, după cum se ştie sare înspre amonte. întruna.
un păstrăv, noaptea, pare că se izbeşte, astfel, de lună. dar, repet, este posibil să fi forţat.
nu schimbă însă cu nimic „fondul” poeziei.
.
am visat că am un ochi verde şi unul tărcat
poate din visul acesta să iasă ceva memorabil”
ironizez, vădit, pentru oricine, semnul visului premonitoriu care, alături de răni, ( genunchii răniţi ai copilăriei) face parte din cazuistica „sfinţeniei”.
„nu le-a spus nimeni că sunt discipoli
toate vocalele păreau identice”
mai cităm şi în context. mai sus fac referire la un pod, cu lanţuri, unde fără să ştie că vor fi „discipoli” tovarăşii de joacă asistau la primele rostiri poetice. vocalele păreau identice pentru că nu era nimeni să le spună că ceea ce fac ei este poezie. asta au aflat-o mai târziu .
ucenicii, dicipolii sunt pomeniţi pentru că „ cele mai mari minuni rămân să fie povestite de cei cărora poezia le-a salvat viaţa...”ei au fost doar martorii începutului.
„despre primele minuni
s-a scris în gazete
care au ars mai târziu în holocaustul maculaturii
deceniului când levitau sub blitzuri
poeţii cei cu optzeci de limbi.
este aici o referire la perioada optzecistă pe care alţi cititori au identificat-o fără prea mari dureri de gât. aşa că nici nu mai insist.
mai jos voi cita întreg paragraful, aşa cum l-ai scris. poate, recitindu-l să ţi se facă puţin jenă de cât de sus te-ai plasat, aşa ab initio...
„hagiografii baladei au tot dreptul să afle
cât de mult se înşeală scepticii”.... pe bune! de ce foloseste aici autorul cuvintul „hagiografi” cind probabil ca nici nu stie ce inseamna. ca rost cu siguranta nu are. am ajuns oare sa folosim cuvinte numai pentru ca au... vocale sunătoare?!!
Sper că nu mai are sens să insist, că, în context, hagiografii, cei care scriu despre vieţile sfinţilor, au legătură cu tot ceea ce am scris mai sus... hagiografii baladei sunt alţii, dar atât de simplu de intuit încât să mai spun că pot fi criticii literari este superfluu.
În concluzie, dragă Virgil, ştii şi tu cum este... de gustibus...mă rog, dacă oi şti ce înseamnă şi asta...
Dacă ai zis, ai zis...
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deCu sinceritate,
Emilian, îmi pare rău că ai înţeles greşit. În alegoria cu merele si perele, eu eram Ionică. Adicătelea, dacă fura cineva, eu eram ăla. N-ar trebui să te jignească ipoteticul fapt că aş înţelege greşit pe altcineva în afară de tine. Iar în cazul de faţă, nu cred c-am făcut-o. Când cineva vine cu linkul în spate, băgându-ţi sub ochi un fragment (!) de text (pe care nu l-ai citit până atunci), tinzi să argumentezi ce şi cum. Ceea ce am şi făcut.
Uite, Ştefane, aproape ţi-a ieşit. Ţi-ai luat bere, chipsuri, ai plătit netul?
pentru textul : Alb şi roşu depentru ca sunt un soldat sarac si fara cauza iti multumesc ca mi-ai creat uniforma.:) nu m-as fi asteptat la gestul asta asa de frumos, amice drag, cu atat mai mult cu cat poemul este unul intradevar exceptional ( si aici incerc sa trec cu vederea ceea ce scrie in subtitlu). exceptand partea asta "între doi prieteni/
pentru textul : pentru că nu pot lipi orașe dedacă aș avea o alifie pentru extenuare" unde mi se pare ca lipseste ceva care sa lege versurile, textul este poezie curata. fie vorba intre noi, as fi dat si o penita, daca era, insa m-as fi abtinut, sa nu creada lumea ca-i pentru mine si nu pentru text.
gata, tac!:))
Erika, ai prins frumos ideea de unde a început să curgă acest poem. uneori, este așa cum am spus, "tăcerea amestecă timpul în mii de puncte". dacă punctul acesta ți-a plăcut înseamnă multe. ar putea însemna și faptul că... uneori comunicăm prin tăcere... la pagina aceasta este un chip ascuns... mulțumesc, Madim
pentru textul : În mii de puncte deionuț, nu cred că este treaba ta cine sînt eu ca scriitor. această întrebare mi se pare o petardă fumigenă ieftină. indiferent cine sînt eu ca scriitor ceea ce tu nu pricepi este că noi doi nu sîntem egali aici. și tocmai din acest punct de vedere atît eu cît și editorii de pe Hermeneia au dreptul să facă asemenea observații cu privire la acordarea penițelor. pe tine cu siguranță nu te interesează decît de tine și nu dai doi bani pe Hermeneia. și nu te condamn pentru asta. e dreptul tău. pentru mine însă nu este așa. pe lîngă faptul că mă interesează felul cum scriu și valoarea a ceea ce scriu, mă interesează și ce se întîmplă pe și cu Hermeneia. și de aceea îmi permit în cazurile în care este necesar să reamintesc celor ce participă aici, așa cum am facut-o cu tine, semnificația și importanța gestului de a acorda o peniță. și nu m-am referit la credibilitatea ta în fața mea. pentru că știu că nu dai doi bani pe asta. mă gîndeam că dai ceva mai mult de doi bani pe opinia altora despre capacitatea ta de a aprecia sau nu un text. dar, evident, nu este obligatoriu să te intereseze asta. sînt convins că sînt mulți care își doresc și penițe ieftine. așa că ai să bucuri pe mulți.
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deiar despre exemplu, cred că sînt, destul de bun pentru ceilalți. permite-mi să nu mă aștept ca tu să pricepi asta.
îmi place că ai scotocit şi ai găsit acea trimitere la jocul video! În legătură cu ultimile două versuri pot spune că eşti foarte aproape de ceeea ce am gândit şi simţit eu.
Cred totuşi că imaginile din poem nu sunt deloc tari. Vorba Cristinei Ştefan: dacă vei arunca o privire pe alte site-uri vei avea parte de un erotism dus către vulgaritate.
Mulţumesc pentru semn şi votul pozitiv. Unii ar putea crede că dacă nu eşti cu ei, eşti împotriva lor. Eu nu voi crede asta niciodată dacă ar fi să mi se întâmple mie.
pentru textul : fahrenheit game de:)
ba deloc. „cele 3 poeme” decurg, sau curg. chiar mă mir că legătura dintre ele nu-i evidentă! ;)
pentru textul : porumbeii și ninsorile știu deEh Virgile, aici ai pus punctul pe "i" zic eu fara sa te prinzi de fapt care-i schema dar ma rog eu m-am destins cu putina adrenalina in duelul asta cu Paul, sper ca nu s-a suparat nimeni pe bune... iar daca da, uite eu sunt primul care imi cer aici si pe fata scuze. Dar am simtit din replicile lui Paul exact acea doza de umor care, mie cel putin, mi-a facut bine in aceasta paranoia de criza. Salutare Paule man si te citesc in continuare cu aceeasi placere. Andu
pentru textul : fulger cu aromă de vanilie deDoamnelor, comentariile voastre imi amintesc o perioada interesanta din viata, o felie de road movie, dar nu una a la Boc, de cativa km pe ambele sensuri, cu tot cu panglica taiata, ci de o intreaga banda, paralela cu cea pe care m-am inscris si pe care rareori mai opresc. Nu stiu daca este nostalgia depasirilor riscante sau a vitezei prea mari, dar stiu ca un capat nu exista. Si nici celalalt. Stim toti ca orice secventa este un film intreg, orice sens are un contrasens, chiar si ce pare fara niciun sens. Pana la urma, chiar si mijloacele astea de locomotie sunt butaforie, doar, uneori lipite bine de piele. Iar, daca regizorul este talentat si actorii isi stiu bine rolurile, filmul poate lua chiar si un premiu.:)
pentru textul : secvenţă cu tun de ceaţă şi fumigene deMulțumesc de vizită, eu eram curios să-ți citesc părerea despre secvență "Dunele goale". Te mai aștept
pentru textul : Haiku deSugestie pentru a doua parte a poeziei, pentru a fi cumva în armonie cu prima jumătate: [i]simt curentul uneori suntele ascuțite vîntul dă să spargă totul și mă înghite tac săptămîni la rînd să pot urla în tine prin stomacul scobit trebuie să înjuri cu iscusință fierea să intre direct în inimă eheiii madame viață important e să fii cel mai aproape atunci cînd se întîmplă[/i] am păstrat ideea, cred că tine-tău era inutil. ca și "pentru ca mai apoi". ultimul vers era apropiat de proză, l-am transformat puțin. sunt doar sugestii, desigur că vei găsi variantele tale de prelucrare sau vei păstra așa cum ai simțit când ai scris. știu că transformările se fac în timp, în timpul fiecăruia.
pentru textul : madame desubiectiv precum veșnic, mă bucur și iar mă bucur că ți-a plăcut poema asta a mea. eu o consider mai mult un experiment. Mă tot joc de- a poezia de o vreme...fac tot felul de încercări cu ideile și cu răbdătoarele cuvinte ale limbii nostre române. Te aștept- spre binele meu- mai critic data viitoare. cu drag de tine, maria
pentru textul : Poem în două acte dedin nou iti multumesc Ottilia, dar cred ca ai exagerat cu penita!
pentru textul : Iar am vorbit. Cu tine. deSebi, îţi multumesc pentru părerile tale sincere, dar eu chiar din titlu sugerez o rupere de sens.
pentru textul : cândva dezbinând dedaca ai ceva de spus despre text te rog sa te manifesti. libertate deplina in limita bunului simt. ca sa nu mai fiu nevoit sa mentionez regulamentul, ca sa nu faci alergie. in ce priveste daca cineva face bine sau nu daca publica un text pe hermeneia te rog sa iti pastrezi opinia pentru atunci cind ai sa fii membru in consiliul Hermeneia. pina atunci este relativ neavenit sa te exprimi. nadajduiesc ca vei aprecia cum se cade rugamintea mea si iti vei vedea de treaba care iti apartine. si cam atit.
pentru textul : Manifeste (2) - Manifesto of Futurism (Marinetti) deimi pare rau ca raspund cu intarziere comentariilor voastre deoarece n-am fost anuntat pe adresa de email ca de obicei. virgil, iti multumesc de sugestii si de semn si asept comentariile tale ca intotdeauna cu mult inters. cu stima
pentru textul : Haiku deMa adaug si eu, la o suta de ani dupa ce l-am citit cu incantare, cititorilor multumiti de acest poem.:)
pentru textul : tablou din cartierul de nord deMarga,
pentru textul : punctus interrogativus deîn viziunea mea nici una nici alta dar interpretările tale sînt incitante. interogația are un rol fundamental în comportamentul uman și cred că această stare de curiozitate sau indecizie nu se va epuiza vreodată.
și chiar dacă pînă la zei eu mai am un singur li tot sînt curios așa că voi aștepta cu interes poemul tău. mulțumesc.
Dan... poezie este o forma de exprimare a ideii/starii/sentimentului etc... judecata ta este corecta din punct de vedere strict formal dar pacatuieste tocmai prin ceea ce reproseaza aici... formal este un vers dar daca autoarea ar fi insiruit cuvintele cate unul pe rand ar fi fost altceva? Sunt modalitati diferite de expresie dar ceea ce este cu adevarat important in acest caz este tocmai cugetarea in sine, exprimata poetic, esentializarea pana la stilizare a unei trairi.
pentru textul : Umbra deAndreea, ai perfectă dreptate, și eu îmi reproșez același lucru: versurile prea lungi. Pesemne că era vreo boală de-a mea de pe vremea când am scris această poezie... cine-și mai aduce aminte? Dacă le voi lua vreodată la purecat și mai rămâne vreuna, atunci și din aceasta se vor "scurta" multe. Deocamdată las așa, ca să aibă sens comentariul tău pertinent. Mulțumesc de feed-back, confirmate părerile mele... Fabius, teleportarea fără avizare poate să fie derutantă, și-apoi niciodată nu știi cu singuranță de unde pleci și unde ajungi, sper numai să fi fost de bine de data aceasta, deși eu nu sunt atât de sigură. Mulțumesc și ție de trecere. Lucian, tendința mea ar fi să spun din prima: sunt de acord cu orice critică la obiect adusă acestui poem, în primul rând pentru că este atât de vechi (se fac aproape doi ani...) încât nu prea merită din partea mea o apărare prea serioasă... și în al doilea rând pentru că pe alocuri ai dreptate chiar (sic & smile). Nu aș mai folosi acum cuvântul "răsfirate" grrr... Dar vezi tu, apele sunt răsfirate "prin" stânci, nu "printre" (deci imaginea zic eu că e cu totul alta, și nimic dulceag aici), iar de întins ne întindeam noi, adică un eu și un el, și făcea legătura cu finalul primului vers. mai explicit: noi am putea fi poduri, dacă ne-am întinde (adică am "tinde") mai tare, peste apele care trec prin stânci. Cu ce sunt de acord este că aveam un stil mult prea ermetic atunci, și-mi plăcea la nebunie să induc în eroare așezând versurile ciudat, tăindu-le unde nu te aștepți. Senzația de "prea multe idei" vine de la ermetism, I guess. Și de la o ușoară tendință spre dicteu automat al memoriei. Care încă se mai practică serios în zilele noastre și de care te vei mai izbi, mai nuanțat, în ceea ce scriu și azi. Când mai scriu. Și iar sunt de acord cu tine: nu-i nimic clar. E ceva? De-aia îmi place mie mai mult proza. Dă impresia de soliditate, când de fapt păcăleala e și mai mare. Mulțumesc de trecere.
pentru textul : Piața norilor dePagini