Tu ai trecut pe drumul acesta te oglindeau pietrele și n-am îndrăznit să le-ntreb unde e capătul știu nu mai există întoarceri doar înfrângeri pe care le numim Învieri

Adrian, tu ai aici un eseu muncit si iti multumesc pentru ca mi-ai oferit cateva clipe placute citind despre viata celui nascut pe 4 august 1900, cel care a pus bazele miscarii suprarealiste in literatura, sau cum i se mai spunea? PROFETUL miscarii... Robert Desnos preciza că “fără a insista asupra caracterului perfect genial al manifestărilor anumitor nebuni, în măsura în care suntem apți să le apreciem, afirmăm legitimitatea absolută a concepției lor despre realitate și a tuturor actelor care decurg de aici” Am sa redau doua dintre poeziile lui care mi-au placut in mod deosebit Pe marginea poemului Poetul sapă adâncul propriului poem pe marginea căruia bineînțeles va fi mitraliat. si Atât de mult te-am visat Atât de mult te-am visat, ca ți-ai pierdut realitatea. Și-a mai rămas vreo clipă să mângâi solarul tău trup și să sărut pe-această gură glasul drag răsărind? Atât de mult te-am visat, că brațele-mi obișnuite să-ți cuprindă umbra, rămase-ncrucișate peste pieptu-mi, n-or să mai afle, poate, linia trupului tău și că, înaintea acestei reale aparențe a ceea ce de zile și ani ma tot chinuiește, eu însumi deveni-voi umbră. O, sentimentale balanțe! Atât de mult te-am visat încât probabil nu mai e cazul să mă trezesc. Dorm în picioare cu trupul viu expus tuturor aparențelor vieții și dragostei, iar ție, care ești totul acum pentru mine, mi-ar fi mai greu să-ți sărut fruntea și buzele decât fruntea și buzele primului venit. Atât de mult te-am visat, atât am mers, a vorbit, cu dulcea ta fantomă culcându-mă, încât nu-mi mai rămâne, poate, decât să trec printre fantome și-o umbră să fiu, de-o sută de ori mai umbră decât umbra, o umbră ce se mișcă și-o să se miște într-una pe cadranul solar al vieții tale. Varianta originala este: J’ai tant rêvé de toi J’ai tant rêvé de toi que tu perds ta réalité. Est-il encore temps d’atteindre ce corps vivant Et de baiser sur cette bouche la naissance De la voix qui m’est chère? J’ai tant rêvé de toi que mes bras habitués En étreignant ton ombre A se croiser sur ma poitrine ne se plieraient pas Au contour de ton corps, peut-être. Et que, devant l’apparence réelle de ce qui me hante Et me gouverne depuis des jours et des années, Je deviendrais une ombre sans doute. O balances sentimentales. J’ai tant rêvé de toi qu’il n’est plus temps Sans doute que je m’éveille. Je dors debout, le corps exposé A toutes les apparences de la vie Et de l’amour et toi, la seule qui compte aujourd’hui pour moi, Je pourrais moins toucher ton front Et tes lèvres que les premières lèvres et le premier front venu. J’ai tant rêvé de toi, tant marché, parlé, Couché avec ton fantôme Qu’il ne me reste plus peut-être, Et pourtant, qu’a être fantôme Parmi les fantômes et plus ombre Cent fois que l’ombre qui se promène Et se promènera allègrement Sur le cadran solaire de ta vie. Se pare ca exista si o varianta… mai scurta a acestui poem, gasita in buzunarul sau dupa deportare -sau macar asa spune legenda… J’ai rêvé tellement fort de toi, J’ai tellement marché, tellement parlé, Tellement aimé ton ombre, Qu’il ne me reste plus rien de toi. Il me reste d’être l’ombre parmi les ombres D’être cent fois plus ombre que l’ombre D’être l’ombre qui viendra et reviendra dans ta vie ensoleillée.

Cum "mai la dos"? :))

Bobadil, serios? Chiar ți se par bine orânduite? :)

Adrian, nu m-ai înțeles. Firescul ei de femeie cerebrală, inteligentă și urâtă putea fi redat și altfel, într-un mod care să pară natural (și nu banal, și nu comun). Așa este-ul tău sună fals, când personjul nu vrea să fie fals, ci vrea să fie cât mai natural, pentru a nu ridica îndoieli și deconspira natura lui criminală. Revino pe text peste un an. Vei vedea diferența. Te sfătuiesc cu tot dragul, căci știu că ești un autor, chiar dacă de poezie, valoros. Textul acesta este un exercițiu (o schiță, ar fost foarte fain dacă intrai mai mult în psihologia personajelor) iar prozatoric vorbind, nu e unul prea reușit. Nu-i un dezastru, proza e multă muncă, tehnică și talent. E diferită de poezie. E normal să scârțâie la început.

Nu e niciun scandal, e asa o chestie in care eu primesc sfaturi de la cineva si ma gandesc cum sa le urmez. Sa mai citesc Blaga, asta presupune ca Blaga sa mai fi scris ceva intre timp, lucru putin probabil. Ar trebui sa ma apuc sa recitesc. Cred ca ea are dreptate, de la o varsta e bine sa le iei de la capat pe toate.

am inteles ca a fost o eroare din neintelegerea regulei asa ca textul ramine asa

O a patra dimensiune, antinomie a incomensurabilui. Apa visului face totul posibil, elementele se disperseaza fiind reconstituite într-o nouă, invincibilă realitate. Pentru profunzimea insondabilă a imaginii poetice.

interesant. nu știam că se mai scrie despre mitul iubirii. și chiar bine. cînd am citit textul acesta, ca de altfel și alte texte ale lui adrian, îmi reține atenția modul acesta oarecum brusc și totuși neostentativ de a rupe ritmul. chiar dacă puțin desuet, mi-a plăcut și începutul „Demult, demult,// când în piept mi-alergau herghelii, arbori, colibri şi tămâie,”. remarc „Când lumea s-a stricat ca un ceas uitat într-un taxi,// un icnet am mai scos, doar atât,”. ar fi interesant de ascultat recitată.

ceea ce am vrut sa subliniez este sangele si culoarea rosie. nu am scris deloc artificial. am scris exact ceea ce am vrut sa scriu. si e vorba de un anume sange, nu de sangele general.

Marina, iti multumesc de trecere, am executat. Te mai astept Cu respect

Păi și eu tot la ele mă refeream :). Și am enunțat două, cele mai importante zic eu. Pentru că eu scriu poemele pornind de la "rădăcini" spre "fructe", de cele mai multe ori, apare o discrepanță măricică între jumătăți.

Calin, am simtit nevoia sa-l recitesc.
si spun multumesc.

"Într-o zi va prefera
să nu mai meargă la lucru,
ori să nu mai iubească,
să nu mai mănânce.

Să nu mai deschidă umbrela deloc.

Într-o zi voi putea să spun:
Astăzi prefer să nu mai fac nimic
din toate acestea."

fac o reverenta domnului B. si ma duc.

1.ploaia care curge, curge - am preferat aceasta exprimare in locul uneia de gen: cade neincetat, cade fara oprire. "Curge" sugereaza mult mai bine abundenta de apa care cuprinde totul, in anotimpul ploios. 2. nu este alba, ca de zapada, ci este "chipul alb, ca de zapada care a-nceput sa se topeasca". scoasa din context, expresia "alba ca de zapada" este si normal sa nu iti spuna mare lucru. Ce vroiam sa sugerez prin aceasta imagine? chipul perfect alb al gheisei pe care se preling lacrimile, "topind" fardul. thanks again, for reading my poem!