si mie mi-a placut textul si, recunosc, m-a facut sa zambesc azi in fata calculatorului. poate ca si asta conteaza si face, pana la urma, ca un text sa fie/sa devina poezie - ca vrea sa imparta ceea ce are

În afară de "o ușă plină de închideri" nu prea am avut ce remarca în poemul tău. Ai multe clișee, de la imagini până la exprimarea acestora prin cuvinte. Și fiind și multe, și într-un text scurt...

eu cred că nu am pierdut. părerile rămân subiective...:) numai bine

Mulțam pentru vizită. Faptul că postez si eu intr-o veselie pe diverse on-line-uri, are o explicatie (din punctul meu de vedere): orice text care nu este citit, nu există. Tot la marketing ne intoarcem. Lucrez, cam de 3 ani, la o carte de eseuri. Pana acum am tot postat texte care constituiau versiuni de lucru ale zisei productii. Si asta in scopul de a primi reactii asupra modului in care cititorul de azi maí "inghite" ceva. Cu alte cuvinte, de a găsi modul în care "cum spui ceva" ca sa poată fi receptat. Ca in cele ce urmează. Ci că într-un compartiment de tren cu navetiști se suie cineva care nu era din gașca lor. Navetiștii, încep să spună câte un număr. De exemplu, '5' - râsete, '23' - râsete prelungite, '14' , râsete isterice, etc., etc., etc.. Individul nostru, interzis, (trezindu-se din "interzicere") îl întreabă pe cel de alături (care făcea parte din gașcă): 'De ce rade lumea când se spune cate o cifra?' 'Pai, noi ăștia, navetiștii, ne cunoaștem atât de bine și spunem, în fiecare zi, aceleași bancuri încât, ca să nu mai lungim vorba, le-am numerotat și spunem numai numărul bancului!'. Individul, străin de gașcă, bagă la cap și se apucă și el sa se afle-n treabă spunând: '7!' - pauză; mai încearcă o data: '12!' - la fel. 'Asculta dom'le, numerele astea de le-am zis, nu sunt pe lista voastră de bancuri?' 'Ba da!' 'Și atunci, de ce nu râdeți?!' 'Ei, problema nu e numai sa spui un banc, ci și cum îl spui!'. Idealul ar fi ca si "lucrurile (mai) profunde" de care vorbești să devină "comestibile". Ceea ce incerc - cu reușite și ne.

Aminteste-mi care si cand a fost prima avertizare! Si cate avertizari am voie? :))

nu tine cont de reguli. pe de alta parte mie nu mi se pare nimic deranjant in exprimare, atata timp cat nu fortez anumite expresii sau imagini. o alta latura a exprimarii moderne, chestia cu omisul unor verbe e tot o metoda de a exprima ceva altfel decat o face poezia clasica. nu mai traim interbelic, vrem noi mijloace de exprimare. Cosmin Perta de ex, foloseste verbele in exces, in detrimentul celorlalte parti de vorbire. poezia lui este f dinamica, dar cumva pierde, uneori, aspectul contemplativ. asta e doar un exemplu. mai sunt altele si altele. am rugamintea pentru cei care comenteaza sa o faca in cunostinta de cauza, sa aiba minimum de educatie poetica facut la scoala poeziei contemporane. sa stie de Dmitri Miticov, de Sociu, de Tupa, de Komartin, de Adrian Schiop, de Vlad Moldovan, Radu Vancu sau alti cautatori de expresie noua pentru lirica romaneasca actuala. Am trecut dincolo de Nichita, si mergem dincolo si de Ioan es Pop sau Ion Mureșan. Poezia nu-si permite sa nu evolueze, asa ca ar trebui sa fiti mai atenti domnilor comentatori sa va updatati softurile poetice.

Sorin, versul "ma rusinez numai sa nu par nesimtit" mi se pare prea explicativ si prozaic. Chiar ii simti necesitatea acolo, si inca in forma aceasta? In rest, sugerare reusita a ridicolului intr-o lume in care nu-i mare lucru sa mai simti ca ne pierdem, de fapt, unii de altii, in graba, trecand unii pe langa altii, neatingandu-ne in realitate niciodata. De-aici si ridicarea de mana, nu? :-)

Vlad, Paul, Raluca,

aurul, smirna şi tămâia să vă fie înmulţite. cu mulţumiri, îmi voi scrie condamnarea la moarte, peniţe sînt destule, slavă domnului. să aveţi şi voi sărbători cu toate cele de trebuinţă pe lângă şi bucuria să vă fie nămeţi.

Virgil, iti multumesc de trecere si de sugestie. Te mai astept Cu respect

Mi-a plăcut acest poem. Văd în el o stare de letargie existențială, un fel de spleen și îmi amintește întrucâtva de unul dintre poemele lui Baudelaire, care începe cu versurile : ,,Je suis comme le roi d’un pays pluvieux, Riche, mais impuissant, jeune et pourtant très vieux’’ Aș remarca, în mod deosebit: ,,pictorul orb însă știa totul / mă pipăia pe coaste... / și îmi scotea stafiile din suflet / una câte una''. Cu stimă, Petru

poemul acesta este o forta in sine, pentru ca l-am scris eu:). sincer eu cred ca diluarea vine doar din randurile date de tine. dar, are totusi un rost. centru poeziei este identic_cu centrul universului, adica este peste tot, multumesc de trecere si ne mai citim

Crin te rog ca editor sa trimiti astfel de texte cu erori in Santier.

...si mie mi-a placut volumul mirabile dictu si sper sa citesc pe viitor aici pe hermeneia mai multe texte noi decat din cele vechi si sa-mi placa la fel de mult.
In alta ordine de idei, de ce trebuie sa punem subtitlu la orice text? Exista vreo ratiune a acestui fapt sau e la categoria "asa e pe Hermeneia"?
La buna re-citire.
Andu

Poemul începe bine și chiar în forță (primele două versuri), apoi își revine cu a doua strofă și cu care se și termină, din nefericire, o idee bună. Poate ar fi interesant de găsit și o a treia strofă și de lucrat pe prima. Corectează și: "odată cu". În strofa a doua poți tăia "de aripă" și "a nopții", dacă vrei.