Trebuie sa apara in text explicit "Dumnezeu" sau poate sa fie referitor la religie ? In fine, cum tot vei lipsi, o sa las unul, o sa fie fun... Te gandesti tu daca e valid sau nu. Ieri mâinile… Ieri mâinile tușeau zâmbete-deget Și lumea rătăcea pe chipul-palmă Ca un ciclon cu o privire calmă Cuprins de furie în trupu-i veget. În dezbinarea palmelor o clipă Supune rătăciți într-o catismă Zăpezile din pumni ce-apun în schismă S-ar aduna în noi făcând risipă… Un anotimp supus dogmatic… pică Tradiția nu îi măsoară pașii, Iar câteodată au onoare lașii Trăind la unison aceeași frică. Ialin

Absolut lăudabilă inițiativa, asta ca să nu mai menționez spumanta vitalitate a lui Sixtus, un om cu care nu pot decât să mă laud așa, ca ardeleanu', că am stat pe prispă împreună.
Ce obiectez însă este că nu cred că aici, pe Hermeneia, sau pe 'celălalt site' - care o fi el - e oportună o dezbatere cu asemenea conotații profunde și legături cum propune maestrul Sixtus. Este o dezbatere mai degrabă demnă de aula Academiei sau de ce nu, de aleea șahiștilor din Cișmigiu pe care nu am uitat să o frecventez din când în când.
Poate că aici, pe Hermeneia, o dezbatere directă pe tema poeziei și de ce nu, cu un focus cât mai actual, cu nume de poeți actuali, chiar dacă nu încă recunoscuți, ar fi mai binevenită.
În acest sens Virgil a făcut un demers la prima masă rotundă, pe care am citit-o absent fiind.
Dar cred că s-ar putea merge mai departe, la cazuri concrete, ca în eseul de față, care însă, repet, țintește cred eu prea sus.
Este doar o sugestie desigur...
Eseul este prima mea iubire dar, ce să-i faci, acum, la bâtrânețe, m-am îndrăgostit de o bacantă.
Andu

un plus aici, raportat la textul anterior. însă doar în limpezirea limbajului.
mai citesc.

p.s. rețin că mi-a plăcut prima ta postare aici pe H. de aceea și comentariile.

Castigatorul (castigatoarea) concursului va fi anuntat (anuntata)i in cursul zilei de joi 24 iulie. Pana maine 23 iulie concursul ramane deschis. Va multumesc pentru participare. Andu

Prea multă retorică. Prea multă sofisticare. Am sa repet pana am sa obosesc: poezia nu se face nici din idei si nici din cuvinte, ci din sentimente (N. Stanescu). Lucru pe care, la inceput, nici chiar Nichita nu-l făcea. Dar apoi „trăia” într-o stare „poetică” continuă. Și nu numai cȃnd scria. La el tehnica, excepțională (ca și la alți poeti mari) era, automat, subsumată, în mod fericit și aproape de potența maximă, „panoramei sentimentelor”. Textele pe care le citesc în ultimul timp – cu pretenții de a fi „poezii” (nu numai pe internet) – (cu foarte rare excepții) nu sunt decȃt, pur și simplu, căutări obsedante de ceva „nou” care să șocheze – ca formă sau/și fond (vorbesc aici și de cele scrise de mine și în același sens; dar cel putin, sunt suficient de lucid sa nu cred că produc „poezii”). Din „receptor” de „poezie” cred că, în curȃnd voi deveni „misogin” în raport cu dȃnsa; și nu din cauza ei, celei adevărate; ci pentru fardurile și zorzoanele care o mȃnjesc din toate părțile. Mai degrabă prefer textele lui Baudrillard. Care „trăiesc”, pȃnă la exasperare, „Condiția postmodernistă”. Care îmi repugnă dar nu pot să nu o „percep” cum „tȃșnește” tragic din umbra acelor texte. Așa cum o făcea, pe timpuri, un Poe sau Rimbaud dar, atunci, împotriva „conditiei moderniste”; în ciuda unui Mallarme sau Varlaine care, și ei, umblau la tot soiul de «subtilități» tehnice, inovatoare, mai puțin Baudelaire. Bat, probabil, prea mult cȃmpii. Dar și textul de față, care a provocat atȃtea discuții, mi-a prilejuit cele scrise mai sus. Nu se scrie nici aici „poezie”; se vorbește numai „despre” ea. Si discuțiile, în situația asta, pot continua la nesfȃrșit. Poeții – iar cu rare excepții – devenind „critici literari” (cand incearca sa scrie „poezie”), adică poeți ratați; și, cu atȃt mai mult, cȃnd o comentează (in fel si chip).

in fata unui abandon constant al ego-ului. primul vers, fiindca la el ma refer, este acea parte lucida a interdependentei noastre... si raman iar surprins placut de inteligenta emotionala pe care o indragesc de mult la time, Mariana. Multumesc mult... !

E greoi, n-are naturaleţe în versificare. Punctuaţia lasă de dorit. Versurile "amurgul e prelungirea scurtă-a dimineții/ Copii ce sorb în piept otrava ceţii/ ochii lor sunt cioburi vii din soare/ Cu visul lor împodobesc un om /De nea/ + a doua terţină sunt infantile şi fără nicio valoare artistică.

"Şi simt în palme cât de greu e fulgul" - acesta este reuşit.

Mă repet: eşti mult prea tributar formei. Şi cu toate astea, mult prea îngăduitor cu ea. De exp: "burgul/ amurgul/ murgul/ fulgul" - la ce să te aştepţi, când porneşti la drum cu patru subst. articulate? La nimic altceva, în afara monotoniei, siluirii/ sărăciei ideii etc.

intreg e aici:
Ori cum e sunetul vorbirii de gândul care-l mână;
Tu nu cunoşti unde se află Oceanul întins al cugetării;
Şi totuşi, când întrezăreşti ale vorbirii valuri,
Tu ştii că Oceanul minunat se află la temelia lor.
Când valurile gândului se nasc din Marea Înţelepciunii,
Ele căpăta de-ndată forma sunetului vorbirii.
Şi aceste forme ale vorbirii se nasc şi mor din nou,
Apoi aceste valuri iarăşi se-ntorc în larg.
Forma se naşte din Ceea ce este fără formă,
Şi totul se repetă: „Noi ne întoarcem cu adevărat la El.”>>

Dorel,

este exact cum am vrut poezia asta. am tupeul de a le lasa ca pe niste catei care-ti sar in brate sau nu. :o)
iti multumesc ca i-ai stat inainte.

dragul meu, nu stiu cine a fost amenintat dar te asigur ca nu de catre mine. eu nu sint aici protectorul nimanui in mod special. singurul lucru care ma preocupa, chiar si la ora asta tirzie de noapte cind lucrez la maruntaiele site-ului, este buna functionare a lui care implica faptul ca fiecare membru hermeneia sa se simta respectat, responsabil si relaxat. Nimeni nu este obligat sa vina sau sa stea pe Hermeneia cu de-a sila. Dar nimeni nu cred ca are dreptul ca hartuiasca si/sau ameninte pe nimeni. Nu ma simt obligat sa iti oder vreun argument de vreme ce in mod repetat ai dovedit o lipsa semnificativa de respect fata de site si membrii lui. Imi pare sincer rau ca s-a ajuns aici dar te asigur ca daca unii membrii Hermeneia sint obositi deja este din cauza comportamentului tau si nu a incercarilor mele de a calma situatia. Cred ca iti fac un serviciu suspendindu-ti contul pentru a te proteja de tine insuti si de eventualele iesiri pe care vad ca nu ti le mai poti controla.

Ei da, Profetule. De data asta sunte (partial) de acord: Djamal este poet. In (si nu Im) - partial. Pentru ca dumneata zici ca nu sti daca e poezie. Iar eu zic chiar ca nu e.

aha, să înțeleg că ai dat de epicentru...:)!

Celebrarea re-nasterii. In acest decembrie mohorat si agitat (pentru toata lumea). In simplitatea lui, fara inflorituri, textul imi pogoara pacea in suflet.

"l'écho nu de la nuit" accompagne parfaitement l'image distorsionnée du jour... Je ne crois pas qu'il soit question là d'apprendre ou non la langue française... mais enfin, encore faut-il parfaitement la maîtriser pour lire ce texte. Cela ne fait aucun doute, car les subtilités de la langue s'alliant à celles des images poétiques, tout le rendu complexe de ce texte devient parfaitement "compréhensible" (au sens premier du terme : "prendre avec ") et puis la langue française est si jolie.... je ne dirai évidemment pas le contraire, surtout en ce printemps. Printemps des poètes...:) Primavara Poetilor... Donc ce texte -parfaitement écrit en français- a une résonnance tragique et amère : Comment puis-je parvenir à la liberté promise - ce grand jour qui éclaire les consciences en toute vérité- une liberté qualifiée de "tigresse" -qui comprend donc des qualités de courage et de réflexion, de souplesse d'esprit, d'agilité et de rapidité d'action - si je reste prisonnier de ma nuit, de mes erreurs sans cesse répétées, oubliées, de cet héritage douloureux qui me rend prisonnier d'une chimère. Même la communication -"Tour de Babel" malade- rend impossible une quelconque libération, l'illusion est plus forte, la déformation inaliénable. La photo renforce encore plus ce dernier terme "mon regard" qui renvoie dans un jeu de miroir et de contraste, illustration et poème dos à dos, et pourtant face à face -opposées- comme dans une pièce de monnaie pile ou face.