Aha, deci tu ai fost acolo. Dar, in loc sa te ridici si sa spui "domnule, scrii prost, foarte prost!", ai preferat sa mananci saratele? excelent. atunci considera ca ai ratat o sansa de a te comporta barbateste. puteai sa-ti expui punctul de vedere si altfel.

Bine, nu voi mai spune nimic şi voi muri, am implorat destul 30 de ani din 1984, nu era aceasta o discuţie.

cred ca daca nu citesti cu atentie primele doua versuri scapi mesajul .

Corectat. multumiri. Sunt in continuare devastat de porumbei, Sa vedeti cum arata masina mea dimineata ...

Bun regasit. Am citit regulamentul sitului si mi se pare ca s-au imbunatatit multe lucruri intre timp. Mai ales in folosul autorilor. Sper sa am o contributie pozitiva aici. Important este sa invatam din trecut si sa mergem inainte asa cum trebuie. Interventia pe text este binevenita si iti multumesc.

o pun, totusi, si rezolvam tehnic, apres.

după virgulă se pune spațiu

Desigur că discuția nu poate fi epuizată. Cu privire la rostul poeziei, sunt convins că fiecare avem un alt răspuns, pe care, probabil, ai curaj să-l spui doar într-un anumit context și nu oricui, deoarece poezia are înțelesuri personale pentru fiecare în parte. Și mai degrabă decât o explicație abstractă, conceptuală, cele mai edificatoare ar fi explicațiile denotative, legate probabil de anumite împrejurări concrete. Poezia cred că are o poziție a-cronică (chiar anacronică, am putea spune), întrucât, ca mesaj, se sustrage timpului, chiar dacă forma se adaptează oarecum tipului de exprimare a societății dintr-o anumită epocă. Există deasemenea o spiritualitate a poeziei, la fel de bine cum există și o imanentizare a ei. Deja, deci, două căi total diferite de urmat în discuție. Fiind receptată în mod subiectiv, cel mai greu este să se încerce o obiectivare a ei, orice tentativă în acest sens neputând fi decât tot o dezvoltare a propriei subiectivități a interpretului. Apoi, cred că e clar că cititorul își alege poezia și nu invers, deci poezia este mai degrabă un termometru decât un termostat. Din perspectiva autorului, poezia este fără doar și poate o stare de grație, cum spune flabra mai sus, dar poate fi și formă de existență. Eu personal înclin să cred că este și o formă de comunicare ce depășește limbajul comun, oferind un alt tip de comunicare umană, prin sugestie, prin imagistică, prin crearea unor relații ce se sustrag unei comunicări denotative, alunecând înspre conotativ, iar prin intersubiectivitate spre, paradoxal, obiectivitate. Poezia cred că e o modalitate de abstractizare (universalizare?) a unor trăiri individuale. Înclin să cred, alături de lingvistul Eugen Coșeriu, că limbajul poetic este limbajul absolut, care cuprinde plenitudinea funcțională a limbajului, unde limbajul de zi cu zi, cel științific chiar, nu sunt decât o deviere și o severă reducere funcțională a limbajului propriuzis. Scopul poeziei deci devine cel al limbajului absolut, de comunicare a ființei. Pentru Coșeriu poezia este "intuiția universalului în faptul individual concret și în același timp, model de universalitate". Continuu, astfel, să cred că o poezie e cu atât mai "mare" cu cât valoarea ei epistemică este mai cuprinzătoare. De aceea un Dante, Shakespeare, Rilke rămân universali. Deci poezia este ieșire din conjuctural, imanent, subiectivism și rutină (așa numita poezie a cotidianului care este distrugătoare pentru autenticul spirit poetic) înspre universal și obiectivare, sau cel puțin o proiectare a lor în universal. Amintesc aici și o expresie tare dragă mie, a lui Vladimir Lossky: "în Paradis limbajul coincidea cu însăși ființa lucrurilor", adică limbajul oferea o comunicare deplină a ființei, fără ascunzișuri ori ocolișuri. Unde cred eu că e marea problemă? Din păcate astăzi predomină poezia banalului cotidian, sau chiar vulgară, poezia jurnalieră, poezia lipsită de conotații, închisă într-un subiectivism fără orizont (asta se publică și asta se premiază), ceea ce este absolut distructiv și este în cele din urmă o trădare a limbajului, a modelului de universalitate coșerian, a spiritualității umane aș adăuga. Acea poezie a cotidianului plat nu poate fi decât o închistare a limbajului la nivelul minim al funcționalității lui, fără a avea măcar intenționalitatea (sau conștiința?) proiectării sale în universal.

A spune despre oricare dintre textele mele că e scris "neglijent" înseamnă a confunda poezia pe care o scriu (pentru că îmi lucrez textele, atât cât mă pricep). Dacă te-ai referit la nivelul ideatic de aici, știu că sunt unele pasaje care, intrinsec, "mai mult de atât nu pot să dea". Nu mă supără critica, din contra, o aștept, altfel aș ține textele în sertar. Voi ține cont de observațiile tale, așa cum am făcut întotdeauna. Mulțumesc.

multumesc, Virgil, pentru penita si recomandare.

M-a bucurat acest poem fiindcă prezintă un hristos omniprezent şi, mai mult de atât, un hristos ce locuieşte în om (purtătorul de Hristos). Şi eu l-am întâlnit într-o zi în parc...mânca nişte firimituri dintr-o batistă. M-a privit. L-am recunoscut.
În poemul tău e un hristos căruia îi pasă de noi, care ştie de orice fir de păr, când cade sau albeşte. Şi ce e mai minunat, e invitaţia aceea la a sta de vorbă, de a fi disponilbil să asculte ca un adevărat prieten. Îmi aminteşte de ,,voi intra la el şi voi cina cu el". Ce e mai minunat ca starea de la cină? Ai surprins esenţialul creştinismului, al religiei iubirii, într-un context în care aproape totul e instituţionalizat şi rece. Aici e multă căldură în hristosul acela de la mall.

„ poemele sunt ca flacarile vii de pe comori lasate de urma gandurilor noastre, ca potecile unei ierni rupte de lume” foarte frumoase cuvinte Marina ... finalul acesta fara echivoc, mi s-a parut potrivit pentru ca voiam sa accentueze imaginea reala a unui timp trait mereu pe margine(a) prapastiei; probabil ca nu are forta finalul asta, ca e prea abrupt... dar asa l-am simtit eu. e aiurea sa explic , vezi tu, mereu lasam o parte din noi in vers, versul este viu pentru ca este traire; sunt versuri pe care le modific cu usurinta, pentru ca simt ca pot spune mai mult, aici insa m-am poticnit ... dar daca mi-ai semnalat o sa incep sa ma detasez putin de imaginea din finalul, care nu stiu de ce mi s-a parut perfecta:) iti multumesc ca stai pe-aproape!

Bun program, ne vedem la Iasi. Nu ma pricep la poezie, dar patroana de la magazinul din cartierul meu are vreo suta de kilograme de piscoturi expirate si nu stie ce sa faca cu ele.

"trist măcelar ce-și vinde nopții
carnea de porc la un preț rezonabil."

aici e pur si simplu Mircea Dinescu.