Aranca, eu incerc cat pot in comentarii sa nu vin cu "as schimba versul x in y". Vorbesc despre poezie sau despre partile ei la care am vibrat pe aceeasi lungime de unda. Lasand la o parte observatia ca poezia ta este usor incarcata pe la mijloc, remarc ca esti mai atenta in privinta imaginilor fortate. Primele 6 versuri mi-au parut exceptionale si te felicit pentru imaginea ingerilor migdalilor respirand deasupra, imagine ce ma duce cu gandul la miresele migdalilor, din alta poezie, ce paleste acum prin comparatie. Versurile 7 si 8 schimba directia si focusul spre iubit astfel incat adresarea la persoana a doua singular din restul poeziei nu cade ca o surpriza. Dar nu cred ca le sta bine cu semnul intrebarii si nu imi suna bine "fanta" nostalgiei, oricum o fi ea, maligna. Preferam benigna. Am zabovit indelung, ca matematician, asupra afirmatiilor din versurile trei si patru. Nu am gasit nici o hiba, deocamdata. Ma mai gandesc. Sigur, versurile 9 pana la final, sunt croite dupa tiparul Arancai dintotdeauna si ma bucur ca nu ai renuntat la acest stil.

interpretarea ta se vrea un pay back care nu mă doare şi nici nu mă afectează. e interesantă însă. din ea doar prima parte şi-a lovit ţinta, celelalte sînt departe de la ce m-am gândit eu. dar n-am sa divulg sensurile textului de dragul vindicativităţii.

sînt republican, e adevărat, dar iubesc toţi oamenii, şi-i vreau la dreapta, la dreapta aceea care contează atunci când se va crăpa de ziuă şi oamenii, care vor mai rămânea, vor fi puşi la dreapta sau la stânga.
iubesc Israelul şi văd în el mâna lui Dumnezeu în istorie. plâng şi umplu o potecă de lacrimi personală, când ştiu pe unde va trece el şi vrăjmaşii lui.
o admir pe sarah palin şi atât. nu văd nimic rău în existenţa ei umană, politică, teatrală, etc.
mexicanii sînt faini, n-am nicio obsesie ostilă faţă de ei, sînt şi ei victime ale marelui joc uman şi spiritual.

observ însă că tu eşti simpatetic cu obami(a)nation şi nu spun mai mult.

Surprinzatoare poveste... sau poate e vorba despre o poveste veche de cand lumea dar spusa altfel, de o maniera inedita... mi-a placut atmosfera de film parca regizat de Emir Kusturica si faptul ca lasi destul spatiu pentru cititor cat sa se regaseasca la capatul versului.

un poem ce curge mai repede decât timpul. probabil viteza face ca el să piardă ceva din calitate.

credeam că Marga va veni cu niște-oareșce răspunsuri (scuze) pentru Vlad și Virgil, dar ea vine sugând acadeaua și fluturând fustița. deontologic desigur. deontologic și profesionist. am simțit un pic de invidie. te deranjează dacă site-ul ar avea rating? (retoric, oh foarte retoric) te salut rromă mică spunea cândva Eminescu în apropierea unei localități românești:)
Virgil, dacă îmi permiți, propun și eu o întrebare din facultate, care mi-a rămas un pic edulcorată: Care este diferența dintre literatură (beletristică) și restul scrierilor științifice, istorice ș. a. m. d. Care este criteriul ce le diferențiază. Poate la ultima masă rotundă, nu contează. Doar că mi-aș dori să cunosc opinia colegilor de site. Pentru a mi-o definitiva și pe a mea.

viorel

inteleg, cand ma pun intr-o pozitie exterioara. sunt convinsa ca mai trebuie lucrata, din pacate mi-am pierdut dispozitia de "lucru" in ultimul timp. e ca si cum ai juca cu o minge la zid, ma intereseaza mai mult urma lasata. multumesc pentru citire, atentie, stii tu. :o)

raul

cum ii spuneam si lui viorel, sunt sigura ca mai poate fi imbunatatita. cred ca-i si un soi de experiment in care in loc sa las poezia cititorilor, o las sa-si gaseasca singura cititorul. sa vad daca e in stare. :o)
multumesc mult de oprire si semn.

De acord cu Alma, punctul superb al poeziei, și singurul, este ultima strofă. Clipa aceea de extaz când o ușă închisă este motiv de a face cu mana universului dinfara.

voinice, nu trebuie sa renunti asa usor. cît despre textul de față, îmi place. e foarte concentrat, profund, cu tîlc. asta chiar daca privesti lucrurile oarecum diferit de cum le vad eu

da e trist, nu am gasit cheia "potrivita"... nu era la locul ei sub presul de la intrare.

Daniela, Paul, Silvia - se poate să aveţi dreptate vizavi de observaţii. Voi vedea ce şi cum.

Virgil, da, atmosferă. Şi reţinere.

Sixtus, eram cât pe ce să te înţeleg :).

Se simte în acest text pasiunea. Pasiunea explorării și pulsul, vibrația atunci când autorul găsește, descoperă lumea pe care încearcă să o atingă. Se percepe aici iscusința de a parcurge firul vieții și al scrierii. Aici, Adrian este un monograf. Nu doar un portretist, un real monograf. Nu e părtinic, nu e descriptiv, scriitura lui se țese cu siguranță în jurul aspectelor definitorii ale vieții și creației unui autor, îl prezintă lumii, nouă, spre a-l cunoaște, cel puțin din perspectiva monografului, prezentatorului. Nu e ușor să știi cum să prezinți celuilalt lumea, îndeajuns de bine încât să-l atragi spre același fir al cunoașterii. Să îi deschizi plăcerea de a căuta mai departe, de explora mai departe. Felicit monograful Adrian Graunfels, chiar dacă nu este oficial monograf, calitatea este intrinsecă. Aștept și alte portrete de autori.

un text care emană sensibilitate, iar pe alocuri chiar senzualitate, mi-a plăcut lectura în ansamblu
mai puțin finalul cu acel deocamdadă ninge care, sincer să fiu și dacă ar fi fost deocamdată ninge tot nu ar fi mers
pentru că finalul mi se pare încropit all by itself

an tan tichi tichi tan... tara, tara, ti... text plin. de poezie, de imagini proaspete, de emotie, de notele si vocile unice ale copilariei. mai ce nostalgici suntem noi vreo cativa pe-aici...

mai actaeonule, de ce nu citesti ce i-am scris Elei despre faptul ca nu ma pricep sa raspund la comentarii. cititorii mei sint intotdeauna mai inteligenti decit mine.