m-a pus serios pe gânduri. Uneori singurătatea e îngrozitor de apăsătoare. Alteori e ca o boare într-o zi toridă!
L-am citit de câteva ori. Cu pixul în mână. Nu ştiu cât de bine primite pot fi sugestiile, sincere dezinteresate. De dragul acestui poem fascinant, îmi asum riscul şi zic:

“mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dumnezeu rotund
în spaţiile rămase între noi
prin care se vede ipostaza sângerie a vidului
când întrebările se fac dangăt
şi clopotele curg pe trupul nostru
ca o apă uşoară

mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
un dirijor mahmur
pe care nu îl recunoaşte nici o simfonie
când se despleteşte dimineaţa
doar în faţa lui doar pentru el
pot să se rostogolească
toate maşinile lumii
să se încolăcească poduri autostrăzi
cearşafurile hotelurilor de lux

mă gândesc la perfecţiunea singurătăţii
şi simt botul umed şi negru al bivolului
pipăindu-mi spatele
urletul nopţii care nu îmi poate fi femeie
cu toate misterele ei
fac un pătrat cu călcâiul
în nisipul insulei
mă ghemuiesc acolo
bivolul se face o piele neagră de cort
în el privighetoarea cântă”

Am eliminat versurile din prima parte. Mi se par elemente de decor. Deşi, în viziunea autorului pot avea semnificaţii, mie, cititorului, îmi întârzie intrare în seva poemului.
Versul “el e eu şi eu e ea şi ea e în mine”, după mine, nu sună strălucit şi este şi o explicaţie în plus. Am înţeles cine este “dirijorul” şi că singurătatea e în tine.
Ultimul vers nu ştiu dacă mai trebuie.
Cu încântarea citirii. Scuze pentru deranj.

mi-ar fi placut sa citesc legenda aceasta. e scrisa probabil si pentru copii, este insa vorba despre un om mare ce ma trimite si la miraculoasa poveste despre Micul Print, e si nedrept ca unui copil sa i se interzica joaca in preajma altor copii ca el, nu inteleg apoi de ce Sfantul Petru, tocmai el, a trebuit sa uite, si-atunci ma leg de atingera aceea de Rosu care confera adevarata substanta povestii, pentru ca mie inca si acum imi place si sa ascult povesti si sa ma joc, si sa ma mocicolesc cu culoare.. numai asa vom fi in stare, cred eu, sa fim noi predestinati straiului, iar, pentru un barbat, Rosul ramane asadar, unica varianta de supravietuire...

Eh, ce sa mai spun acum? Ca omului ii este dat, cateodata in aceasta viata sa se si bucure? Ar fi inutil... Multumesc voua, prieteni de pe Hermeneia pentru "gand"... traiesc cu convingerea ca poezia este sora buna cu "gandul" (nu cu ziarul :-) si asa-i, Profetule, Bianca, finalul este acolo ca sa "strice vraja", cred ca intelegeti cat mi-ar fi fost de "usor" sa o pastrez "birds of a feather flock together" sunt satul de asta.... si imi place aceasta neimacare cu sinele poetic, pentruca mereu ne trezim dimineata si dupa ce facem dragoste ne ducem la baie sa facem un dus. Stiu ca poate suna vulgar, iertare... Multumesc cu osebire pentru prima mea recomandare pe Hermeneia. Astept si alte opinii, eventual devastatoare, ca sa ma trezeasca si sa ma duc sa fac un dus :-) Andu

Ca si în "Poem", nu-mi suna bine aceste "o fi", "m-o fi", poate gasesti alta formulare, fara sa schimbi ideea.

piratule

Unul dintre cele mai bune poeme scrise vreodată. Și nu vreau să-l contrazic pe Virgil, dar eu îl văd mai degrabă ascultat pe un Rimsky-Korsakov... Și de ce doar strofa a treia să intre în istoria literaturii? Pentru că întreg poemul este superb construit, oscilînd cu precizie de metronom între metaforă și pamflet, între agonie și extaz.
Un poem aproape desăvârșit, și spun 'aproape' pentru că îmi este teamă să folosesc cuvinte mari, deși acest poem le merita cu prisosință.
Felicitări și te rog, în măsura posiilităților, desigur, să ne mai încânți cu asemenea capodopere!

nu este nici o problemă. uite așa se inventează cuvintele.

Mulţumesc domnule Fanache pentru opinia corectă probabil. Este dintre puţinele mele încercări de proză, am scris-o mai mult cu sufletul decât cu raţiunea.

diactitice şi apoi mai vedem.

Intim, delicat şi introspectiv, chiar dacă într-o manieră mai paasivă.
Aş evita "pui de căţel" şi "covata neagră a nopţii". Finalul e pe gustul meu.

Din pacate nu prea reusesc sa inserez imaginea. Nu mai stiu prea bine html.

adrian, ceva imagini? de obicei ne oferi și imagini.

Fain poem. Parcă scoţi dintr-o cutie magică imagini pe care le aranjezi cu măiestrie până ce devin poveşti fermecate pentru oamenii mari. Frumos şi cu... felicitări.

Domnule Cozan, nu înţeleg de ce răspundeţi polemic şi acru, eu nu v-am atacat şi nu rezultă de nicăieri că v-aş considera idiot. Dimpotrivă, întreaga, absolut întreaga mea viaţă, am fost o persoană blândă, delicată şi foarte modestă. Fiindcă am scris poezii de aproape 6 ani, nu consider defel că ar fi bune, dar, datorită câtorva reacţii pozitive, le numesc cel puţin poezii şi atât. Ştiu, poate părea un paradox să spui că eşti modest, dar cred că mă cunosc destul de bine pe mine însămi.
La ţară la bunici, în copilărie, beam numai apă de izvor fiindcă localnicii considerau acolo că apa din fântâni nu e bună de băut. Astfel în scurtul moment de gură deschisă cu ulciorul lângă buză (probabil după ce am termiant de băut) a intrat rapid, ultrarapid o muscă, adânc în gâtul meu. M-am cam speriat şi familia a râs de mine, ca şi cum inventam. Eu nu am inventat abslout nimic întreaga viaţă şi atunci am reuşit să vomit musca şi să dovedesc că nu minţeam, dar oricum pe nimeni nu interesa acest fapt. Am învăţat în 41 de ani că aceia care spun că adevărul nu interesează pe nimeni au dreptate. Eu nu ştiu ce este route rul, e ceva ciudat în ce aţi scris, dar e atât de absurd să aveţi fantezii secsi pe pagina poeziei mele. Eu am fost tipul ascetului întreaga viaţă şi nu prea îi înţeleg pe cei ca dvs. cu astfel de deviaţii, nu mi s-a întâmplat niciodată.