Îl felicit şi eu pe Matei şi recunosc că nu mă aşteptam. Nu mă aşteptam ca el să fie autorul, căci textul era unul dintre cele mai multicele despre care bănuiam că vor atrage atenţia.

Totodată ţin să-mi exprim şi opţiunea mea personală. Exista un singur text căruia nu-i găseam niciun cusur şi era textul meu preferat între alte şase poezii considerate foarte bune. Este singurul pe care l-am notat cu 10 la votul de popularitate şi aşteptam cu mare nerăbdare să văd al cui este: "Nimeni nu ştia", dar aveam spă aflu că aparţine Tincuţei Horonceanu Bernevic, pe care o felicit şi-mi exprim admiraţia mea pentru acea poezie.

Frate Mircea, E trivial faptul ca te aud aici. Un Lucian ce vine in intampinarea a ceea ce scriu. Mai mult, scrie el ceva despre mine in scrierile lui. Oare tu de unde ma stii? Sunt foarte batran, frate Mircea, mai bine hai sa vorbim despre poezie; despre a ta: nu mai scrie asa, nu te recepteaza nimeni, infara unor "oameni vechi", precum eu. Toata lumea asteapta rima la finalul unor versuri ca ale tale - or tu nu dai aceasta satisfactie. De vrei sa ajungi mare poet (si se poate) segmenteza versurile dupa ritmul "versului alb", vei fi mult mai castigat. Desi te deplang, versurile tale au mers la inima mea (unde e a altora?) Despre mine: sunt pe ultima suta de metri, numai Dumnezeu ma poate salva - inima mea nu mai poate. Poate mor inainte de-a ne cunoaste: poemele tale sunt BUNE, in sensul ca au incarcatura bunatatii. Continua asa - oamenii n/au nevoie de neologismele anilor 80 ci de viata lor. Vei fi citit de toata strada daca vei sti ce sa spui strazii. Nu te uita la critica literara, la revistele de cultura consacrate, la "cum sa fac sa fiu celebru". Nu/ti spun rau, frate Mircea. Desigur, poti sa nu ma asculi - dar pana la urma tot acolo vei ajunge. Ca mine. Sa ai pace, Dancus

ambele variante sunt corecte, afara de mine sau in afara de mine, multumesc pt trecere si semn.

cel mai mare fan si apostol al lui Christos, supranumit si apostolul neamurilor, el insusi numindu-se apostol si rob al lui Isus Christos, prin voia lui Dumnezeu, este Pavel. Initial prigonitor al bisericii, dupa intalnirea sa cu Lumina, pe drumul Damascului, a primit apostolatul si a devenit rugul care a mistuit lumea. Lui ii datoram multa consideratie si respect.

M-a surprins finalul, îmi pare foarte reușit tehnic: "n-avem începuturi nici cruci în formă de zâmbet suntem prea triști pentru un cu… tremur" Despărțirea cuvântului cutremur prin trei puncte i-a atins toate sensurile!

Djamal, versurile tale mi-au dat o stare de spirit deosebită, mi-au pus muza la lucru și iată ce mi-a șoptit: Tăcerea dunelor, instant sacru când cerul se adună spre pământ și stele răsar din nisipuri precum feeria din țara zânelor, iubirea e singura semnătură terestră, ea respiră tăcerea ca și cum ar fi stăpâna ei,... din înalturi! Ai niște titluri superbe, Djamal.

Dragii mei, experimentul nu mă testează pe mine. Și nici pe aceia care înțeleg că nu există premizele unei incompatibilități. Și mai cred că nu asta și-au dorit cei care nu pot vedea decât "corupție" peste tot, ca eu să nu mai scriu, ci poate să nu mai existe moderatori pe hermeneia. Ba sunt convinsă de două chestii: 1) că teoretic puțin le pasă dacă eu mai scriu sau nu și 2) că practic se vor simți oarecum frustrați că nu se mai pot folosi de această armă. Și da, Virgil, am și eu o idee despre rezultatul experimentului, și anume că aceia care au ceva de obiectat pentru că așa le este felul și pur și simplu nu pot să accepte diferențele de opinie fără a se lega de persoana respectivă, vor căuta în continuare noi și noi motive. Numai că vezi tu, le voi fi luat principala "armă". Și ceea ce știu eu, alții poate nu vor să recunoască încă :). Eu consider că site-ul nu are de suferit din experimentul meu, iar restul (eu adică) nu trebuie să intereseze pe nimeni. Queen, îți mulțumesc, dar gestul meu nu este o renunțare, ci o formă de luptă, ca și acela de a nu mai acorda penițe o perioadă (din care cred eu că totuși unii au înțeles ceva, pentru că am observat că nu se mai acordă cu ușurință penițe). Și da, am observat că ți-ai șters textele și am vrut să te întreb și pe tine, ca și pe Fabius, de ce ai făcut-o și să te rog să nu o mai faci. Am realizat că probabil ești și tu foarte exigentă, dar ceea ce ai apucat să postezi, acolo ar trebui să rămână, pentru că noi cititorii ne dorim să vedem exact această evoluție a ta și a spiritului autocritic în ceea ce postezi, nu în ceea ce ștergi.

ca o (cochilie)
ca o (rochie)
ca o (lacrima)
ca pe (niste securi)

ca o sabie care taie capul angelic al poemului.

Mi s-a mai spus să încerc să las poezia să fie doar esență pură, pentru mine ceea ce am scris acum e total o altă abordare față de ceea ce obișnuiam să sciu înainte. Cu privire la ''și-uri'' îmi place mult să repet cuvintele. Vă mai aștept și cu alte comentarii!

textul este haotic și greu de citit. mai spunea adrian cuiva pe aici că incoerența nu are nicio legatură cu arta.
singurul vers care chiar a meritat atenția este: „bătrânele satului îl primesc ca pe brad ca pe urs ca pe o crizantemă primăvara”

e tare reușită imaginea asta

"tata îşi ducea soarta
cum îşi duce meşterul giuvaer lupa la ochi"

numai bine

Are un aer deosebit poezia asta Virgil, un "je ne sais quoi", poate și senzația de picur creată prin așezarea cuvintelor, și tranșarea din "dragostea... are nevoie de pauză de respirație între facerea de copii și facerea de morminte"... Mi-a plăcut, doar comparația aceea "ca orice cuvânt lung" mi se pare că nu mai era necesară, poate unde ai vrut prea mult să subliniezi necesitatea pauzei de respiro de după... Dar poate că e vina mea, mereu văd prea mult :-)

ideea e faina si originala in acelasi timp. am avut impresia ca se putea mai mult de atat. parca ai facut economie de cuvinte. periat putin, textul ar putea deveni unul foarte bun. numai bine !

domnule kruger, ca intre autori si cititori versati de poezie, pot spune cu certitudine in aceste zile ca daca dragoste nu e, atunci nimic nu e. si daca nu e, noi putem face sa fie lumina. multumesc pt faptul ca ma inscriu printre pasiunile dvs.