Da.
La alt text al autorului („Perpetuum robia”) concluzionam: „un nihilism spus cu preţiozitate, fără trăire”.
De această dată este cu totul altceva. Ni se oferă măsura talentului autorului dusă la cote neaşteptat de înalte în cadrul unei poezii de stare în care trăirea unui nihilism total, depăşind chiar pe cel al lui Nietzsche (umbrit, într-o oarecare măsură prin mijirea „Voinţei de Putere”) este atât de acaparatoare încât orice interpretare discursivă pare exclusă. Încă din 1910, Maxim Hudson observa: „Luată ad litteram poezia este fără sens. Este un bun test al poeziei ca atunci când este luată ad litteram duce la nonsens”. Pentru cele de mai sus, peniţă.
Dar,
Nu mă poate opri nimeni ca, trezindu-mă din admiraţie, să nu-mi amintesc că un text poetic poate (şi trebuie) dezghiocat pe niveluri de semnificaţie, din ce în ce mai profunde: „informaţie de suprafaţă” şi „informaţie de adâncime” – Jakko Hintikka; „metaforă vie” şi „metaforă moartă” – Ricoeur; „metaforă revelatoare” şi „metaforă plasticizantă” – Blaga; şi toate acestea conducând, în final, la „metafora cuvânt”, „metafora propoziţie/frază” şi „metafora text, ca întreg” – din nou Ricoeur. Prostul meu obicei este să mă opresc, de obicei. la ultima. De multe ori trecând peste primele două. De această dată însă, metaforizarea strălucită (şi nu strălucitoare) chiar la nivel de „întreg” m-a făcut să acord peniţa la o primă citire şi să o menţin chiar la a doua şi a treia.
Dar, dar…revenind la Hintikka, întrebarea dacă, nu cumva, informaţia de suprafaţă (chiar dacă la nivelul întregului) nu mi-a jucat festa, precum şi finului observator Tudor Cristea? Nu-mi dă pace. Şi cred că da. Pentru că, aşa cum mărturiseşte chiar autorul, ataşamentul său de aşa zisa „Cotitură lingvistică” se pare nu numai că-l caracterizează, dar îl şi limitează poetic.
Să ne reamintim, pe scurt, câteva lucruri, dar esenţiale, despre zisa „Cotitură”.
După cum observa Adrian-Paul Iliescu, istoria gândirii moderne ar putea fi scrisă ca “istorie a eliminării treptate dar sistematice a transcendentului din univers”. Când Napoleon Bonaparte îl va întreba pe Laplace de ce în Mecanica cerească nu există nici o referire la Dumnezeu, acesta îi va răspunde: “Sire, je n’avais pas besoin de cette hypothèse!” (Sire, n-am avut nevoie de această ipoteză !). Să înlocuim ”Dumnezeu” şi alte conotaţii şi denotaţii privind ”Divinitatea” pentru a ieşi de sub imperiul religiozităţii şi să ne oprim la ”transcendent” despre care nu se poate vorbi, prin definiţie, nicicum. Cu atât mai puţin în termeni de : control, consens intersubicetiv şi inteligibilitate necondiţionată. Instituirea lor în cultura ştiinţifică occidentală se explică prin importantele avantaje metodologice pe care acestea le oferă (mai cu seamă în analiza critică a teoriilor şi în explicarea “progresului teoretic”). Altfel spus, în spatele acestui ideal se ascunde o strategie a eficacităţii (desigur, este vorba de eficacitatea demersului ştiinţific).
Însă în alte domenii ale cunoaşterii (mai ales filosofie şi artă), eficacitatea are alt rol sau este altfel concepută; astfel, în aceste domenii exigenţele enumerate mai sus sunt mult slăbite sau au alt rang de importanţă: inteligibilitatea, consensul şi uniformitatea sunt sacrificate în favoarea altor valori. Contrastul maxim îl găsim între matematică şi genurile culturale “neeficace” (de pildă poezia, unde inteligibilitatea necondiţionată, consensul şi uniformitatea nu numai că nu reprezintă cerinţe generale, dar sunt adesea evitate, fiind considerate indicatori ai eşecului, nu ai succesului). Şi, în acest sens, cum se poate manifesta aici ”Cotitura” ? Printr-o deviaţie. Să-i zicem, ”semantică” : a vorbi consensual şi inteligibil, dar cu totul neuniform şi cifrat, dar extrem de coherent personal şi univoc, printr-o ”logică poetică” perfectă, despre ”lipsa oricărei transcendenţe”, de pe poziţiile unui nihilism exacerbat. Şi este firesc să răspundem astăzi, în toiul curentelor “postmoderniste”, dacă este legitimă pretenţia de a generaliza acest ideal de raţionalitate la toate domeniile cunoaşterii (şi, uneori, chiar la toate domeniile vieţii spirituale)? Căci nu poate să nu-mi vină în minte ironia postmodernistă avant la letter a lui Kierkegaard: ” Delicatul joc al muşchilor ironiei presupune un dinamism neîncetat, eliberează sinele din chingile imediatităţii, formează o comunitate de iniţiaţi care comunică telegrafic, eliptic, paradoxal şi rafinat; schimbă cu nonşalanţă măştile posibilităţilor existenţiale, se pierde voluptos într-o infinitate interioară care se dovedeşte însă, în final inexistentă deoarece întoarcerea analitică asupra ei nu se face în interior ci din afară. Prin exterioritatea perversităţii hedonice a ludicului”. Iar acest text de excepţie, recunosc, al autorului care mi-a provocat apariţia acestor gânduri, ilustrează, cred, extrem de pregnant o asemenea ironie de ciclare în gol având drept centru „Nimicul”. Ea ilustrând în chip exemplar, de aceea consider textul respectiv „de excepţie”, un drum înfundat în care, din nefericire, o parte însemnată de pe la noi şi de aiurea a textelor poetice continuă să se îndrepte în numele unei aşa zise „recuperări a realului” şi de „întoarcere la lucruri mici”.
Cred însă cu tărie că menirea, în continuare, a artei, a poeticului, este nu aceea că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” (Wittgenstein), ci de a vorbi cu cuvintele tăcerii metaforei vii, revelatoare, adică „să se arate” astfel încât receptorul să nu se oprească la degetul celui care arată ci spre ceea ce „se arată”. Fie acesta chiar şi „transcendentul”. Despre care şi aşa „nu se poate spune nimic”
Mi-am permis să postez acest text care s-a lungit peste măsură în speranţa că va isca discuţii, pro sau contra, argumentate, fără patimă sau parti-pris-uri.
Mi-a atras atentia " rasuflarea fiarei" printr-un labirint de vene capilare Indiferent cat de marunta poate fi considerata conditia umana,de diferite entitati-sa zic asa, rauvoitoare-este clar ca omul ascunde in persoana sa energii superioare de lupta si rezistenta, nebanuite. Imagini inedite, felicitari.
Aranca, nu inteleg ce cauta numele meu aici, te rog sa-mi explici mai pe larg ca nu am inteles. Totusi, sper sa intelegi un lucru. Eu am venit pe acest site pentru LITERATURA, nu pentru prieteni si nimic altceva. Renunta la "draga", esti ridicola. P.S. Imi place cum scrii in ultimul timp.
m-am inscris aici si am fost catalogat « novice »( Novice, definitie dex : "persoana care abia a inceput sa invete ceva sau care a inceput de curand sa activeze intr-un domeniu, incepator, care nu are experienta necesara.) cand « maestru » mi se parea doar o politete. Si am primit din partea userului numit Dihania urmatorul comentariu: ”cred ca de bun simt ar fi sa te retragi de pe hermeneia. ai gafat-o prea urît. si incalci regulamentul cu fiecare nou comentariu. nu stiu de ce nu esti suspendat inca. la cît de prost scrii, nu faci decît sa scada nivelul site-ului » Din comentariile la textul dv pomul ramane in aer. Se pare ca niste zgaraie- hartie fac jocurile, ca la pocker, in virtutea unui joc care inseamna o moda bazata nu pe comunicare, ci pe constructie. Vi s-a spus ca nu aveti talent, mie creatia dv mi se pare interesanta fiindca are substanta, dar nu are un invelis/ambalaj prea atractiv, amanunt nesemnificativ, pentru care inteleg ca sunteti dispus sa invatati <i>.( dar nu contează sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie. Alții, care au mai multă experiență în domeniu și fiind considerați, firesc, și cu mai mult bun simț, ar putea să întindă o mână spre a ne arăta unde greșim, de ce greșim, dacă putem fi îndreptați, dacă merităm, dacă avem măcar o umbră de valoare sau dacă încercările noastre timide în literatură își merită efortul…)</i> V-am citit azi aproape jumatate din creatii si mi s-au parut pe nedrept neglijate facand comparatia, desigur, cu ce se apreciaza frecvent. Va cer permisiunea sa preiau cateva creatii de-ale dv si sa le postez in biblioteca Fortei morale fiindca mi se pare ca gandurile poetice, chiar jurnalistic reliefate, ale unui slujitor al domnului, in aceste timpuri de deruta si dezmat, nu pot fi trecute cu vederea. Rog oficialitatile sa nu se supere daca va astept la www.fortamorala.blogspot.com
Vad ca langa alte probleme, o ai si pe cea a cuvintelor. Reciteste comentariul tau cu pricina si vezi daca asta inseamna. "Cristian, conform regulamentului acestui site, această poezie era bine să fie postată doar pe Hermeneia, nu și pe încă două site-uri. Mulțumesc." Daca tu ai vrut sa zici, de fapt, ca ma rogi sa revad regulamentul, si eu nu am inteles... Iar rolul acesta de victima, care nu face decat sa multumeasca si oamenii sar la beregata ei, poate te prinde in alte ipostaze. P.S. Din acest comentariu trebuie sa intelegi recunostinta mea vesnica pentru ca nu esti deloc falsa. Multumesc.
ideea centrala era urmatorul paradox: cine/ce are timp sa gandeasca, nu poate gandi, iar cine nu are timp sa gandeasca destul/cat ar dori, poate gandi. si cred ca poezia se naste tocmai din antagonii, chiar daca este vorba despre pareri antitetice ale celor ce au citit o anumita poezie sau despre paradoxuri constatate de autor.
cristina, vreau sa cred ca ai vorbit aici cu sinceritate, desi nu am inteles toate cuvintele tale, de ex "iti multumesc ca existi" sau "sintem o singura petala dintr-o singura floare" si altele. cat despre mine, nu cred ca sunt in vreun cerc sau alta figura poetica. dar imi place sa cred ca am prieteni. te poti numara si tu printre ei, daca vei dori. si, bineinteles, te astept si pe la textele mele. nu recomand insa intoarcerea obrazului, eu, de regula, le dau toata fața, deodata - asta sperie. multumesc, dorin
in continuare captivant, ba poate si mai captivant. aici apare o oarecare linistire a personajului in preajma femeii adormite, incepe sa se " dezbrace" tot mai mult si el.
m-a impresionat:
"Iar un viol i se părea în clipa aceea nu neaparat imoral dar cumplit de inestetic. "
si mai ales:
"Nu putea însă să uite că lîngă el era o femeie care dormea întinsă și goală. Se gîndi că ar trebui să plece, să exploreze, să caute o ieșire, poate chiar cercul. Dar preferă să stea acolo, cu capul în palme și să o privească. Își aminti cum privise la fel cîndva, pe vremea cînd era copil, în ajun de Crăciun pentru două ore un trenuleț electric învîrtindu-se la nesfîrșit într-o vitrină."
e momentul cand iscusinta scriitorului te face sa indragesti personajul principal.
presimt reaparitia personajelor secundare dupa timpul de gandire in singuratate...ori poate nu...
nu mai stiu sigur, dar parca aici vazusem un typo.
un poem ce reflecta nu doar acceleratia timpului si pasii nostri mici de furnica ce incearca sa tina piept rotatiei pamintului, boom-ului universal. treptat se evidentiaza un raport intre fiinta si restul civilizatiei care absoarbe totul in cresterea ei progresiva de multe ori aberanta. si unde, in ce loc nelinistea isi va opri respiratia, pentru a fi noi, fara a ne altera identitatea si intimitatea? frumoase si rotunde in lirismul lor, aceste versuri devenind usor laitmotivul poemului, ce se regasesc pe frontispiciul sentimentelor uitate citeodata, risipite fara noima - si nu traim decit o data: "așteaptă așteaptă așteaptă-mă te voi mângâia mâine te voi privi mâine blând tandru încețoșat"
Eu am o admiraţie deosebită pentru Roxana şi efortul ei. Unora le-a fost greu să vină din Iaşi pînă în Copou. Sau de prin alte oraşe învecinate sau cu access mai uşor, precum Tecuci sau Bacău, etc. Roxana însă a trecut munţii. Singură şi la volanul unei maşini. Well, din punctul meu de vedere asta este admirabil şi extrem de curajos. Mă tem că a făcut pe unii băieţi de ruşine. Bineînţeles că nimeni nu este obligat să participe nicăieri. Dar dacă cineva pomeneşte scuza frigului şi a zăpezii pentru mine Roxana a făcut irelevantă această scuză. Îi mulţumesc pentru cheltuieli şi pentru efortul depus ca Virtualia să poată fi văzută şi online live. Există multe persoane pe care dacă le-aş fi rugat ar fi fost binevoitoare dar s-ar fi scuzat cu eternul "nu mă pricep" sau "nu mă bag". Roxana nu numai că s-a oferit dar s-a şi aventurat dincolo de zona ei de confort. Putea asemeni multor altora să se mulţumească în postura calmă a unui spectator. Mai ales după multele ore de condus şi traversat munţii cu lanţuri pe roţi. Repet şi admir asta pentru că am făcut-o şi eu cîndva în România şi nu este cel mai amuzant lucru. Oricînd poţi sfîrşi cu maşina într-o rîpă. Deci aprecierile mele pentru efort şi pentru cîştigarea poziţiei de editor special media pentru Hermeneia ;).
e posibil sa nu fie exact feed-back-ul pe care-l astepti, dar mie mi-a aduis aminte, cu nostalgie delicata si taioasa (nici un paradox aici!) de o secventa cheie din "once upon a time in america". nu precizez care, tocmai pentru a testa inteligibilitatea impresiei mele de lectura. esential e insa ca simt nevoia sa-ti multumesc rim
Multumesc de primire... Stiu ca mai toate regulile mele la capitolul poezie cu rima sunt inca in stadiul de "raw"... Tin sa precizez ca mai toate scrierile mele apar in momente...mai putin agreabile si nu vreau a intra in detalii...de aici si "schiopatarile mele metrice"... Cat despre diacritice...nu stiu sa-mi setez functiile de la tastatura pt ele...daca aceasta este o problema de obligativitate in politica site-ului atunci imi cer scuze...si pe viitor voi cauta a-mi seta tastatura corespunzator...
Imi spui si mie unde "mai trebuie lucrat" fiindca de exemplu mie nu-mi place cind cineva vorbeste doar asa ca sa se afle in treaba. ai o observatie pertinenta de facut, fa-o, dar nu veni cu ziceri din astea "ex catedra" ca ma tem ca suna a gol. si poate ne spui si noua de ce nu iti place "vom dispare"
"Așa dar, Dumnezeu este o varietate de infinit". Concluzia dumneavoastră m-a pus pe gânduri. Mă întreb dacă Infinitul i se poate aplica noțiunea de "varietate", ceea ce ar implica o multiplicitate a lui. Or, multiplicitatea, din câte îmi amintesc, este proprie manifestării universale, nu și principiului care o generează. Sau, că să-l citez pe Guenon (matematician și el), <<se poate vorbi e un Brahma saguna sau „calificat”, dar n-ar putea fi vorba în nici un fel de Brahma „cuantificat.”>> Și tot Guenon afirmă, în Simbolismul Crucii (capitolul Multiplicitatea stărilor ființei) despre Sine (adică despre "principiul transcendent și permanent") că el este cel prin care există toate stările ființei, specificând, citez, "și asta trebuie să însemne nu doar stările manifestate (individuale, precum starea umană, ori supra-individuale, adică, în alți termeni, formale sau informale) ci de asemenea stările non-manifestate.„ ceea ce îmi stârnește niște întrebări și vis-a-vis de reformularea afirmației metafizice pe care o propuneți, „ Materia primă/substanța nu are esență”. Pentru că, dacă "materia secunda" este rezultatul diferențierii "materiei prima" și dacă cea de a doua conține atât substanța, cât și esența, atunci...
revin aici pentru că vreau să-ți las ceva la fel de frumos ca acest poem al tău. asta să fie oare muzica care ne escaladează simțurile?:) http://members.aol.com/Profondo75/lasoli.htm Madim
inteleg acum intentia. aduce mai mult sau mai putin cu lectia cubului a lui Nichita (dar in alta cheie desigur). cu toate astea, sunt sigur ca iti dai seama de riscul pe care-l presupune acest tip de constructie. ma gandesc aici la faptul ca prima bariera de care te lovesti cand lecturezi un text nou este (aproape mereu) de ordin stilistic si abia apoi reflectezi la subtilitatile textului. Observatia am simtit nevoia sa o fac pe textul de mai sus mai ales pentru ca e un text scurt. pe o panza mica, riscul ca "murdaria" sa eclipseze compozitia in sine creste considerabil.
Simt ca am dat cu acest comentariu un mic zoom out de pe observatia facuta poemului asa ca vreau subliniez ca sintagma de care am vorbit nu trage poemul in jos, doar ca e o chestie de finete.
Doru, micropoemele îți dau posibilitatea să condensezi stări și imagini, să le dai o strălucire aparte într-un moment de inspirație, dacă muza îți e alături... Îți mulțumesc pentru trecere, cu amiciție
observ trei lucruri. o tendinta as spune exagerata pentru ritualistic care poate fi perceputa putin ca o fortare a notei. doi, o incarcatura de metafore mult prea mare care poate fi obositoare si care necesita (de dragul modului cum functioneaza mintea cititorului) o cantitate corespunzatoare de actiune sau "legatura prin actiune". altfel ajungi sa citesti si sa spui "toate imaginile astea au cazut acum peste mine, si ce sa fac cu ele? care este elementul care le leaga? etc." trei, exista secvente care prin diversitatea lor pot parea sparte sau deranjante. de exemplu, incepi ca o fiara "mușc din tine flămândă, punem carnea la un loc" ca apoi de-odata sa ne trezim... in tren "mai avem puțin timp între două trenuri ". Apar chiar si referinte "pseudo-istorice" atit de eronate incit pot fi percepute chiar ridicol. de exemplu "când mă privești sunt uneori o mireasă mayașă" si "sunt akthalee, prințesa coborând din anzi călare pe o lamă", poeta nestiind probabil ca imperiul mayas nu a avut nici o legatura cu... Anzii. In esenta insa nu exista nici un dubiu ca poeta are talent. Poate prea mult. Poate de aceea are atentie si exigenta. Arunca cu lopata metafore. Probabil ca un astfel de text ar fi putut deveni, cu munca atenta si autocritica un poem reusit. Poate chiar o proza. Pacat.
Lucian, "tipul tehnic al site-ului", nu iti cere, nu te obliga, este ceva optional, o posibilitate pentru cazul in care vrei sa indici acolo altceva (de ex. daca apartine poemul unui volum sau daca e dedicat cuiva anume: iubitei, copilului, mamei etc). in concluzie, nu este obligatoriu. cind am spus banal, m-am gindit ca ai utilizat multe clisee. e ca si cum ai intra intr-o vila intr-un cartier select si gasesti pe pereti tot carpete cu rapirea din serai...cauta imagini originale, metafore care sa rezoneze in tine si sa te reprezinte.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da.
pentru textul : p.s deLa alt text al autorului („Perpetuum robia”) concluzionam: „un nihilism spus cu preţiozitate, fără trăire”.
De această dată este cu totul altceva. Ni se oferă măsura talentului autorului dusă la cote neaşteptat de înalte în cadrul unei poezii de stare în care trăirea unui nihilism total, depăşind chiar pe cel al lui Nietzsche (umbrit, într-o oarecare măsură prin mijirea „Voinţei de Putere”) este atât de acaparatoare încât orice interpretare discursivă pare exclusă. Încă din 1910, Maxim Hudson observa: „Luată ad litteram poezia este fără sens. Este un bun test al poeziei ca atunci când este luată ad litteram duce la nonsens”. Pentru cele de mai sus, peniţă.
Dar,
Nu mă poate opri nimeni ca, trezindu-mă din admiraţie, să nu-mi amintesc că un text poetic poate (şi trebuie) dezghiocat pe niveluri de semnificaţie, din ce în ce mai profunde: „informaţie de suprafaţă” şi „informaţie de adâncime” – Jakko Hintikka; „metaforă vie” şi „metaforă moartă” – Ricoeur; „metaforă revelatoare” şi „metaforă plasticizantă” – Blaga; şi toate acestea conducând, în final, la „metafora cuvânt”, „metafora propoziţie/frază” şi „metafora text, ca întreg” – din nou Ricoeur. Prostul meu obicei este să mă opresc, de obicei. la ultima. De multe ori trecând peste primele două. De această dată însă, metaforizarea strălucită (şi nu strălucitoare) chiar la nivel de „întreg” m-a făcut să acord peniţa la o primă citire şi să o menţin chiar la a doua şi a treia.
Dar, dar…revenind la Hintikka, întrebarea dacă, nu cumva, informaţia de suprafaţă (chiar dacă la nivelul întregului) nu mi-a jucat festa, precum şi finului observator Tudor Cristea? Nu-mi dă pace. Şi cred că da. Pentru că, aşa cum mărturiseşte chiar autorul, ataşamentul său de aşa zisa „Cotitură lingvistică” se pare nu numai că-l caracterizează, dar îl şi limitează poetic.
Să ne reamintim, pe scurt, câteva lucruri, dar esenţiale, despre zisa „Cotitură”.
După cum observa Adrian-Paul Iliescu, istoria gândirii moderne ar putea fi scrisă ca “istorie a eliminării treptate dar sistematice a transcendentului din univers”. Când Napoleon Bonaparte îl va întreba pe Laplace de ce în Mecanica cerească nu există nici o referire la Dumnezeu, acesta îi va răspunde: “Sire, je n’avais pas besoin de cette hypothèse!” (Sire, n-am avut nevoie de această ipoteză !). Să înlocuim ”Dumnezeu” şi alte conotaţii şi denotaţii privind ”Divinitatea” pentru a ieşi de sub imperiul religiozităţii şi să ne oprim la ”transcendent” despre care nu se poate vorbi, prin definiţie, nicicum. Cu atât mai puţin în termeni de : control, consens intersubicetiv şi inteligibilitate necondiţionată. Instituirea lor în cultura ştiinţifică occidentală se explică prin importantele avantaje metodologice pe care acestea le oferă (mai cu seamă în analiza critică a teoriilor şi în explicarea “progresului teoretic”). Altfel spus, în spatele acestui ideal se ascunde o strategie a eficacităţii (desigur, este vorba de eficacitatea demersului ştiinţific).
Însă în alte domenii ale cunoaşterii (mai ales filosofie şi artă), eficacitatea are alt rol sau este altfel concepută; astfel, în aceste domenii exigenţele enumerate mai sus sunt mult slăbite sau au alt rang de importanţă: inteligibilitatea, consensul şi uniformitatea sunt sacrificate în favoarea altor valori. Contrastul maxim îl găsim între matematică şi genurile culturale “neeficace” (de pildă poezia, unde inteligibilitatea necondiţionată, consensul şi uniformitatea nu numai că nu reprezintă cerinţe generale, dar sunt adesea evitate, fiind considerate indicatori ai eşecului, nu ai succesului). Şi, în acest sens, cum se poate manifesta aici ”Cotitura” ? Printr-o deviaţie. Să-i zicem, ”semantică” : a vorbi consensual şi inteligibil, dar cu totul neuniform şi cifrat, dar extrem de coherent personal şi univoc, printr-o ”logică poetică” perfectă, despre ”lipsa oricărei transcendenţe”, de pe poziţiile unui nihilism exacerbat. Şi este firesc să răspundem astăzi, în toiul curentelor “postmoderniste”, dacă este legitimă pretenţia de a generaliza acest ideal de raţionalitate la toate domeniile cunoaşterii (şi, uneori, chiar la toate domeniile vieţii spirituale)? Căci nu poate să nu-mi vină în minte ironia postmodernistă avant la letter a lui Kierkegaard: ” Delicatul joc al muşchilor ironiei presupune un dinamism neîncetat, eliberează sinele din chingile imediatităţii, formează o comunitate de iniţiaţi care comunică telegrafic, eliptic, paradoxal şi rafinat; schimbă cu nonşalanţă măştile posibilităţilor existenţiale, se pierde voluptos într-o infinitate interioară care se dovedeşte însă, în final inexistentă deoarece întoarcerea analitică asupra ei nu se face în interior ci din afară. Prin exterioritatea perversităţii hedonice a ludicului”. Iar acest text de excepţie, recunosc, al autorului care mi-a provocat apariţia acestor gânduri, ilustrează, cred, extrem de pregnant o asemenea ironie de ciclare în gol având drept centru „Nimicul”. Ea ilustrând în chip exemplar, de aceea consider textul respectiv „de excepţie”, un drum înfundat în care, din nefericire, o parte însemnată de pe la noi şi de aiurea a textelor poetice continuă să se îndrepte în numele unei aşa zise „recuperări a realului” şi de „întoarcere la lucruri mici”.
Cred însă cu tărie că menirea, în continuare, a artei, a poeticului, este nu aceea că „despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă” (Wittgenstein), ci de a vorbi cu cuvintele tăcerii metaforei vii, revelatoare, adică „să se arate” astfel încât receptorul să nu se oprească la degetul celui care arată ci spre ceea ce „se arată”. Fie acesta chiar şi „transcendentul”. Despre care şi aşa „nu se poate spune nimic”
Mi-am permis să postez acest text care s-a lungit peste măsură în speranţa că va isca discuţii, pro sau contra, argumentate, fără patimă sau parti-pris-uri.
dom'le, să știi că mie nu îmi era clar. m-am speriat că cineva a hacker-uit hermeneia.
pentru textul : domnului director cu dragoste deMi-a atras atentia " rasuflarea fiarei" printr-un labirint de vene capilare Indiferent cat de marunta poate fi considerata conditia umana,de diferite entitati-sa zic asa, rauvoitoare-este clar ca omul ascunde in persoana sa energii superioare de lupta si rezistenta, nebanuite. Imagini inedite, felicitari.
pentru textul : se aud cum lucrează electronii și neutronii decred ca omul s-a referit la "."-ul ala nelalocul lui. in rest, optzecismul e ok:) ar fi pacat sa nu mai postezi. viata faina!
pentru textul : pe limba tristă a unui câine vagabond deAranca, nu inteleg ce cauta numele meu aici, te rog sa-mi explici mai pe larg ca nu am inteles. Totusi, sper sa intelegi un lucru. Eu am venit pe acest site pentru LITERATURA, nu pentru prieteni si nimic altceva. Renunta la "draga", esti ridicola. P.S. Imi place cum scrii in ultimul timp.
pentru textul : pietrele umbrei dem-am inscris aici si am fost catalogat « novice »( Novice, definitie dex : "persoana care abia a inceput sa invete ceva sau care a inceput de curand sa activeze intr-un domeniu, incepator, care nu are experienta necesara.) cand « maestru » mi se parea doar o politete. Si am primit din partea userului numit Dihania urmatorul comentariu: ”cred ca de bun simt ar fi sa te retragi de pe hermeneia. ai gafat-o prea urît. si incalci regulamentul cu fiecare nou comentariu. nu stiu de ce nu esti suspendat inca. la cît de prost scrii, nu faci decît sa scada nivelul site-ului » Din comentariile la textul dv pomul ramane in aer. Se pare ca niste zgaraie- hartie fac jocurile, ca la pocker, in virtutea unui joc care inseamna o moda bazata nu pe comunicare, ci pe constructie. Vi s-a spus ca nu aveti talent, mie creatia dv mi se pare interesanta fiindca are substanta, dar nu are un invelis/ambalaj prea atractiv, amanunt nesemnificativ, pentru care inteleg ca sunteti dispus sa invatati <i>.( dar nu contează sincera noastră dorință de a exersa în această frumoasă artă lângă alții mai buni ca noi este derizorie. Alții, care au mai multă experiență în domeniu și fiind considerați, firesc, și cu mai mult bun simț, ar putea să întindă o mână spre a ne arăta unde greșim, de ce greșim, dacă putem fi îndreptați, dacă merităm, dacă avem măcar o umbră de valoare sau dacă încercările noastre timide în literatură își merită efortul…)</i> V-am citit azi aproape jumatate din creatii si mi s-au parut pe nedrept neglijate facand comparatia, desigur, cu ce se apreciaza frecvent. Va cer permisiunea sa preiau cateva creatii de-ale dv si sa le postez in biblioteca Fortei morale fiindca mi se pare ca gandurile poetice, chiar jurnalistic reliefate, ale unui slujitor al domnului, in aceste timpuri de deruta si dezmat, nu pot fi trecute cu vederea. Rog oficialitatile sa nu se supere daca va astept la www.fortamorala.blogspot.com
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar deVad ca langa alte probleme, o ai si pe cea a cuvintelor. Reciteste comentariul tau cu pricina si vezi daca asta inseamna. "Cristian, conform regulamentului acestui site, această poezie era bine să fie postată doar pe Hermeneia, nu și pe încă două site-uri. Mulțumesc." Daca tu ai vrut sa zici, de fapt, ca ma rogi sa revad regulamentul, si eu nu am inteles... Iar rolul acesta de victima, care nu face decat sa multumeasca si oamenii sar la beregata ei, poate te prinde in alte ipostaze. P.S. Din acest comentariu trebuie sa intelegi recunostinta mea vesnica pentru ca nu esti deloc falsa. Multumesc.
pentru textul : nu uitați maioneza deMult succes in continuare, Aranca (Marina, Luminita, Virgil). Vorba aceea cu aparentele care inseala e cat se poate de adevarata.
pentru textul : Despre noi și Anca Florian deideea centrala era urmatorul paradox: cine/ce are timp sa gandeasca, nu poate gandi, iar cine nu are timp sa gandeasca destul/cat ar dori, poate gandi. si cred ca poezia se naste tocmai din antagonii, chiar daca este vorba despre pareri antitetice ale celor ce au citit o anumita poezie sau despre paradoxuri constatate de autor.
pentru textul : anura sapiens sapiens decristina, vreau sa cred ca ai vorbit aici cu sinceritate, desi nu am inteles toate cuvintele tale, de ex "iti multumesc ca existi" sau "sintem o singura petala dintr-o singura floare" si altele. cat despre mine, nu cred ca sunt in vreun cerc sau alta figura poetica. dar imi place sa cred ca am prieteni. te poti numara si tu printre ei, daca vei dori. si, bineinteles, te astept si pe la textele mele. nu recomand insa intoarcerea obrazului, eu, de regula, le dau toata fața, deodata - asta sperie. multumesc, dorin
pentru textul : pietrele umbrei dein continuare captivant, ba poate si mai captivant. aici apare o oarecare linistire a personajului in preajma femeii adormite, incepe sa se " dezbrace" tot mai mult si el.
m-a impresionat:
"Iar un viol i se părea în clipa aceea nu neaparat imoral dar cumplit de inestetic. "
si mai ales:
"Nu putea însă să uite că lîngă el era o femeie care dormea întinsă și goală. Se gîndi că ar trebui să plece, să exploreze, să caute o ieșire, poate chiar cercul. Dar preferă să stea acolo, cu capul în palme și să o privească. Își aminti cum privise la fel cîndva, pe vremea cînd era copil, în ajun de Crăciun pentru două ore un trenuleț electric învîrtindu-se la nesfîrșit într-o vitrină."
e momentul cand iscusinta scriitorului te face sa indragesti personajul principal.
presimt reaparitia personajelor secundare dupa timpul de gandire in singuratate...ori poate nu...
nu mai stiu sigur, dar parca aici vazusem un typo.
pentru textul : cercul - episodul 3 dedom'le, am sa imi iau si eu aifone sa ascult iutube. si sa pot spune si eu ce trist. nu este o poezie trista, este o poezie întristată
pentru textul : fiecare zi e o probă de răbdare deun poem ce reflecta nu doar acceleratia timpului si pasii nostri mici de furnica ce incearca sa tina piept rotatiei pamintului, boom-ului universal. treptat se evidentiaza un raport intre fiinta si restul civilizatiei care absoarbe totul in cresterea ei progresiva de multe ori aberanta. si unde, in ce loc nelinistea isi va opri respiratia, pentru a fi noi, fara a ne altera identitatea si intimitatea? frumoase si rotunde in lirismul lor, aceste versuri devenind usor laitmotivul poemului, ce se regasesc pe frontispiciul sentimentelor uitate citeodata, risipite fara noima - si nu traim decit o data: "așteaptă așteaptă așteaptă-mă te voi mângâia mâine te voi privi mâine blând tandru încețoșat"
pentru textul : zece, o sută, o mie de megatone deDa!
pentru textul : Cerc depoate îl pune careva la remarcate. nu de alta, dar e păcat ca un autor bun, fie el şi "patrulater frustrat" să fie ignorat:)
pentru textul : scurt tratat de geometrie sentimentală desper sa nu pleci de tot. nu suport biletele in usa...
pentru textul : Bilet în ușă deEu am o admiraţie deosebită pentru Roxana şi efortul ei. Unora le-a fost greu să vină din Iaşi pînă în Copou. Sau de prin alte oraşe învecinate sau cu access mai uşor, precum Tecuci sau Bacău, etc. Roxana însă a trecut munţii. Singură şi la volanul unei maşini. Well, din punctul meu de vedere asta este admirabil şi extrem de curajos. Mă tem că a făcut pe unii băieţi de ruşine. Bineînţeles că nimeni nu este obligat să participe nicăieri. Dar dacă cineva pomeneşte scuza frigului şi a zăpezii pentru mine Roxana a făcut irelevantă această scuză. Îi mulţumesc pentru cheltuieli şi pentru efortul depus ca Virtualia să poată fi văzută şi online live. Există multe persoane pe care dacă le-aş fi rugat ar fi fost binevoitoare dar s-ar fi scuzat cu eternul "nu mă pricep" sau "nu mă bag". Roxana nu numai că s-a oferit dar s-a şi aventurat dincolo de zona ei de confort. Putea asemeni multor altora să se mulţumească în postura calmă a unui spectator. Mai ales după multele ore de condus şi traversat munţii cu lanţuri pe roţi. Repet şi admir asta pentru că am făcut-o şi eu cîndva în România şi nu este cel mai amuzant lucru. Oricînd poţi sfîrşi cu maşina într-o rîpă. Deci aprecierile mele pentru efort şi pentru cîştigarea poziţiei de editor special media pentru Hermeneia ;).
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. dee posibil sa nu fie exact feed-back-ul pe care-l astepti, dar mie mi-a aduis aminte, cu nostalgie delicata si taioasa (nici un paradox aici!) de o secventa cheie din "once upon a time in america". nu precizez care, tocmai pentru a testa inteligibilitatea impresiei mele de lectura. esential e insa ca simt nevoia sa-ti multumesc rim
pentru textul : a love song for bobby long deMultumesc de primire... Stiu ca mai toate regulile mele la capitolul poezie cu rima sunt inca in stadiul de "raw"... Tin sa precizez ca mai toate scrierile mele apar in momente...mai putin agreabile si nu vreau a intra in detalii...de aici si "schiopatarile mele metrice"... Cat despre diacritice...nu stiu sa-mi setez functiile de la tastatura pt ele...daca aceasta este o problema de obligativitate in politica site-ului atunci imi cer scuze...si pe viitor voi cauta a-mi seta tastatura corespunzator...
pentru textul : Simțire deImi spui si mie unde "mai trebuie lucrat" fiindca de exemplu mie nu-mi place cind cineva vorbeste doar asa ca sa se afle in treaba. ai o observatie pertinenta de facut, fa-o, dar nu veni cu ziceri din astea "ex catedra" ca ma tem ca suna a gol. si poate ne spui si noua de ce nu iti place "vom dispare"
pentru textul : dana point I de"Așa dar, Dumnezeu este o varietate de infinit". Concluzia dumneavoastră m-a pus pe gânduri. Mă întreb dacă Infinitul i se poate aplica noțiunea de "varietate", ceea ce ar implica o multiplicitate a lui. Or, multiplicitatea, din câte îmi amintesc, este proprie manifestării universale, nu și principiului care o generează. Sau, că să-l citez pe Guenon (matematician și el), <<se poate vorbi e un Brahma saguna sau „calificat”, dar n-ar putea fi vorba în nici un fel de Brahma „cuantificat.”>> Și tot Guenon afirmă, în Simbolismul Crucii (capitolul Multiplicitatea stărilor ființei) despre Sine (adică despre "principiul transcendent și permanent") că el este cel prin care există toate stările ființei, specificând, citez, "și asta trebuie să însemne nu doar stările manifestate (individuale, precum starea umană, ori supra-individuale, adică, în alți termeni, formale sau informale) ci de asemenea stările non-manifestate.„ ceea ce îmi stârnește niște întrebări și vis-a-vis de reformularea afirmației metafizice pe care o propuneți, „ Materia primă/substanța nu are esență”. Pentru că, dacă "materia secunda" este rezultatul diferențierii "materiei prima" și dacă cea de a doua conține atât substanța, cât și esența, atunci...
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) derevin aici pentru că vreau să-ți las ceva la fel de frumos ca acest poem al tău. asta să fie oare muzica care ne escaladează simțurile?:) http://members.aol.com/Profondo75/lasoli.htm Madim
pentru textul : Solitudine deAi dreptate, am să renunţ la slash-uri. Mulţumesc pentru gândul pozitiv!
pentru textul : a te întoarce în braţele cuiva deinteleg acum intentia. aduce mai mult sau mai putin cu lectia cubului a lui Nichita (dar in alta cheie desigur). cu toate astea, sunt sigur ca iti dai seama de riscul pe care-l presupune acest tip de constructie. ma gandesc aici la faptul ca prima bariera de care te lovesti cand lecturezi un text nou este (aproape mereu) de ordin stilistic si abia apoi reflectezi la subtilitatile textului. Observatia am simtit nevoia sa o fac pe textul de mai sus mai ales pentru ca e un text scurt. pe o panza mica, riscul ca "murdaria" sa eclipseze compozitia in sine creste considerabil.
Simt ca am dat cu acest comentariu un mic zoom out de pe observatia facuta poemului asa ca vreau subliniez ca sintagma de care am vorbit nu trage poemul in jos, doar ca e o chestie de finete.
pentru textul : crochiu I deDoru, micropoemele îți dau posibilitatea să condensezi stări și imagini, să le dai o strălucire aparte într-un moment de inspirație, dacă muza îți e alături... Îți mulțumesc pentru trecere, cu amiciție
pentru textul : spirală în timp deobserv trei lucruri. o tendinta as spune exagerata pentru ritualistic care poate fi perceputa putin ca o fortare a notei. doi, o incarcatura de metafore mult prea mare care poate fi obositoare si care necesita (de dragul modului cum functioneaza mintea cititorului) o cantitate corespunzatoare de actiune sau "legatura prin actiune". altfel ajungi sa citesti si sa spui "toate imaginile astea au cazut acum peste mine, si ce sa fac cu ele? care este elementul care le leaga? etc." trei, exista secvente care prin diversitatea lor pot parea sparte sau deranjante. de exemplu, incepi ca o fiara "mușc din tine flămândă, punem carnea la un loc" ca apoi de-odata sa ne trezim... in tren "mai avem puțin timp între două trenuri ". Apar chiar si referinte "pseudo-istorice" atit de eronate incit pot fi percepute chiar ridicol. de exemplu "când mă privești sunt uneori o mireasă mayașă" si "sunt akthalee, prințesa coborând din anzi călare pe o lamă", poeta nestiind probabil ca imperiul mayas nu a avut nici o legatura cu... Anzii. In esenta insa nu exista nici un dubiu ca poeta are talent. Poate prea mult. Poate de aceea are atentie si exigenta. Arunca cu lopata metafore. Probabil ca un astfel de text ar fi putut deveni, cu munca atenta si autocritica un poem reusit. Poate chiar o proza. Pacat.
pentru textul : akhtalee deMultumesc pentru interventie, toata stima si respectul meu. Am eliminat paranteza.
pentru textul : Groparul deSa ne citim cu bine,
Iuri.
Lucian, "tipul tehnic al site-ului", nu iti cere, nu te obliga, este ceva optional, o posibilitate pentru cazul in care vrei sa indici acolo altceva (de ex. daca apartine poemul unui volum sau daca e dedicat cuiva anume: iubitei, copilului, mamei etc). in concluzie, nu este obligatoriu. cind am spus banal, m-am gindit ca ai utilizat multe clisee. e ca si cum ai intra intr-o vila intr-un cartier select si gasesti pe pereti tot carpete cu rapirea din serai...cauta imagini originale, metafore care sa rezoneze in tine si sa te reprezinte.
pentru textul : Uneori sufletul meu dece ţi-e şi cu schizofrenia asta, î?
pentru textul : Martell XO deSixtus, cred ca trebuie corectat "cidată".
pentru textul : Ochi de jad dePagini