Dorine, imi cer iertare ca uite, citesc abia acum textul asta al tau, nu stiu de ce mi-a scapat neobservat la momentul postarii, pesemne de vina este oboseala mea cu care convietuiesc de-o vreme incoace sau incertitudinea care imi da si aceasta lipsa de credibilitate oneroasa semnalata atat de bine de unu' tanar con-satean (con-sitean) de-al nostru. Marturisesc ca si pe mine, ca si pe tine, m-a emotionat comentariul annei, "un trecut ce o ia inaintea prezentului" "trairea prin toti porii" si alte chestii incredibile. Dar hai sa lasam ceeace stim cu totii foarte bine si anume ca nici poetul nu e facut ci doar nascut dar comentatorul e mai rau... asta nici macar nu s-a nascut inca pe aici. Deci "eram asa, fericit" - un incipit care te aseaza confortabil in fotoliul din sufragerie si te intrebi: ok, what's next. "ma temeam sa nu dispar cand pocneai din degete" - asta poate fi o noua fobie si a disparut linistea de tot. In cheia asta daca citesti mai departe restul poemului ti se pare o relatare a unui moment de delirium tremens, si de aceea ma intreb daca asta ai urmarit de fapt, pentruca daca aplic o alta cheie de citire iese cu totul altceva. Incipitul la tine mereu da tonul. De fapt, multe dintre poemele tale sufera de aceasta "previzibilitate" care te face ca, atunci cand ai citit finalul sa spui ceva de genul "bineinteles", ca un sistem de-al lui popper care, odata stabilite axiomele, tot ce-ti mai ramane este sa te dai mare in propozitii si in demonstratii logice. Din alta perspectiva, poemul tau ar fi simpatic si umoristic. Moldoveneste se zice "Să ridiși un dejit, oricari. Sufletu`-mi s-ar puni și-acum cu botu pi labii." In cheia asta de lectura restul textului capata alte semnificatii, mai putin plicticoase. Parerea mea, Andu
este un pas important, un moment frumos pentru poezia ta, de care ma bucur sincer.
te felicit cu drag si sper ca sa fie un inceput benefic volumelor care vor veni! eu le astept :)!
Bravo!
Lucia, imaginea "pedelelor curate ale cerului" din prima strofa e frumoasa. În strofa a doua , asocierea cu "rufele mamei" trebuie pastrata, dar formulat altfel. Trimiterea la " perdele cerului" sa nu fie atât de directa, sa fie mai voalat sugerata. Cele bune.
și eu mă bucur pentru că ai revenit aici. am parcurs "ultimul an din viața mea", am găsit cele 3 întrebări și nu știu să răspund la ele, nu în seara aceasta. e o poveste aici, așa cum ai spus în ultimele versuri. îmi este cunoscută partea cu ziarele și cu fila 1. mi-a plăcut primul vers în mod deosebit. p.s. - aș renunța la "de la o vreme" - merge f bine fără această repetițe. - ai un typo în strofa a 2-a. Madim
Asa, de dragul dialogului. Eu vorbeam de denotativitatea textului in cauza, denotativitate tributara unei logici "clasice", aristitelice. Si nu despre formatia de baza si despre meseria autoarei. Dar, pentru ca tot a venit vorba, poate ca formatia si meseria ii joaca, uneori, feste. Cat despre Khayyam (mea culpa, i-am scris gresit numele in com-ul anterior) referirea mea la el a vizat rigoarea (matematica a) textelor sale care insa le "deschide" spre multiple conotatii. Iar cand am vorbit de Ion Barbu nu m-am referit la ceea ce percep, de regula, cititorii, i.e. "un virtuos al cuvintelor rimate" ( si ritmate, as adauga) ci la "Spatiul Barbilian" din matematica care, prelungit in textele poetice le ofera aici deschidere conotativa. Ce sa-i faci si aici este vorba de "formatia" autorului, dar exploatata poetic in alt mod. Dar pe tema asta este mult de discutat. Rogu-te, totusi, sa faci urmatorul exercitiu: incearca sa redai discursiv textul Orianei si vezi ce-ti iese.
Recunosc, uneori nu mai citesc ce scriu autorii pe care îi știu pentru ca să pot citi și ce scriu alții. Sîntem o funcție de timp cu limită fixă. Fără infinit aici. Alteori revin și citesc. Probabil e căutătorul de comori și vechituri din mine. Exploratorul. Un text fantastic tocmai pentru că în ciuda tehnicismelor precum sms și mașina de spălat, are poezie pînă la refuz. Ca o tragedie antică.
Sintagma "durutului cantec" imi pare ca suna total nepotrivit in context si constituie, in opinia mea, cel mai slab vers al acestui text. In rest l-as numi un text acceptabil care nu iese cu nimic din comun. Ialin
Reușit poem după modelul haiku-senzorial, este o contemplare a nemișcarii aici specifică artei haiku-ului. Am regretat lipsa simțului văzului, dar asta e doar o emoție cât se poate de personală. Mi-aș dori să mai citesc astfel de texte, încărcate de sentiment. Îmi fac bine, ca un panaceu greu de găsit nowadays altndeva decât în vers. Bobadil. P.S. Desigur, așa cum ne-a obișnuit, Vladimir face exercițiul artei spagyrice, pe nivelele superioare găsesc mereu la el ceva care mă duce cu gândul la "amicul" Hermes :-) Sau e doar o obsesie de-a mea?
Nu e semn de copyright. E semn de marcă înregistrată. Dar și mie mi se pare puțin cam de sanchi acolo pentru că nu prea văd nici un rol și nici un merit aparte pentru așa ceva în text. Desigur autorul poate să fi avut o intenție neștiută de noi.
Parcă mă obișnuisem cu ceva mai coerent ca stil la tine în pagină. Textul acesta are introducerea necesară în atmosferă, are și un pic de intrigă, dar se pierde pe parcurs, unde se transformă într-un fel de relatare cam ca de articol de ziar. Și finalul sună bine, cam după "Alejandro o cunoaște pe Aglie la un accident" (versul acesta ar trebui rescris însă cu totul).
probabil că mă idolatrizez sau am ditamai instinctul de autoconservare:) la urma urmei chiar contează? neah. contează semnul tău frumos Cris! cel puțin exist:)
E aici o căutare a sinelui: " mă strâng în mine", " am ales să tac parcă toți ar vrea să mă asculte". Îmi place metafora" rugăciuni de frunze de om". Casa e pe rând un copac, o rugăciune, un gol, în mijlocul "lor", un lirism în genul lui Bacovia, părerea mea. Anna a intuit foarte bine. Bun venit!
Deosebit poemul tău, chiar și fără imagini, este aproape desăvârșit. Am găsit aici acea "grădină Zen" de care vorbești. Iar imaginile sunt alese cu grija unui șlefuitor de diamante. Felicitări!
queen margot: Am observat paradoxul.Vanturile sunt asemenea unor iele fara discernamant, cu voie, sau fara voia lor fac numai rau.De data ceasta nu sunt adieri blande de primavara. multumesc pentru vizita si pentru parere.
Te prinzi greu. Lui mister k. îi plac poveştile. Ca şi Ioanei. Şi multora, de altfel. Chiar şi mie (mai ales alea horror, lor nu). Ce-ar fi să-ţi torn una gen „te-alint şi te mângâi şi-ţi cânt/ şi tu te prefaci adormită”…etc. cum îmi trecea prin gând, la o aniversare a consoartei, să-i dedic una. Şi i-am dedicat-o. Vezi tu, schema-i următoarea. Cică Bulă lipseşte de la şcoală. A doua zi, tovarăşa: Bulă, de ce-ai lipsit ieri? Păi tovarăşa, am fost cu vaca la taur. Bine, Bulă, nu putea să facă taică-tu lucru’ ăsta? Ba da, da’ tauru’ o face mai bine. Aşa şi cu mine şi cu mulţi alţii: Dorin şi Ioana o fac de milioane de ori mai bine. Subsemnatul încearcă, de la un timp, să se mai abţină în public. Acu’, când zic „alţii”, nu vorbesc neapărat şi de tine care torni la braşoave care tot poveşti sunt. Când vorbim de marea revoluţie din octombrie, ne gândim la marele Lenin, când vorbim de socialism, ne gândim la comunism. Şi uite-aşa, dragi tovarăşi, una gândim şi alta spunem.
Se pare că multă lume bună va fi la București zilele acestea :) Să fie cu bucurie și parte dintr-o serie numeroasă!
Apreciez că anunțul răspunde principalelor întrebări: când? unde? cine? ce?
Aș fi pus virgulă în loc de două puncte în primul enunț și aș fi scris o dată cuvântul ''poeme".
deocamdată, finalul acesta se pliază pe starea care m-a determinat să scriu. probabil că ar fi putut avea un altfel de finiş.
îţi mulţumesc pentru lectură şi bunăvoinţă.
Compar versurile de la început şi de la final:
,,îmbrăcată în haine de Pierrot"
,,în zdrenţe de lepros" şi sunt tentată să cred că s-a vrut surprinderea unei involuţii în special biologice. Culoarea dominantă a poemului e albul, un alb maladiv, având în vedere aspectul leprei. Consider că imaginile sunt foarte sugestive şi apreciez asta. Susţin observaţia Silviei.
Eu inca astept sa treci desertul acesta si sa ajungi sa poti din nou sa musti din miezul suculent al cuvantului. Iti mai aduci aminte ce mi-ai spus candva despre primul nivel? Vreau un text brut semnat Bobadil care sa ma acordeze la o perceptie mai putin domestica. Priveste in jur prietene... numai salbaticiuni... scrie despre ele :)
O frumos plăcută și binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu știu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, și asta înseamnă poezie. "Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenții de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ținuturi subterane", "esență atotcuprinzătoare", "spații echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu... În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile și numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aș fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înțelegi greșit, și să o iei ca pe un afront). "Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tușită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată își țintesc cu prisosință scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e ușor obscur și contrastează cu limpezimea (complexă totuși) de până aici. Există o "sete" și un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.
Amprente iubind. Absențe ce invadează spațiile interioare mai mult decât orice prezență. Recele mortifer, care trece prin ziduri, ne îngheață, deep inside. Nici măcar pustiu. Doar o imensă umbră din celălalt, în noi. Sugestie: această foto făcută alb-negru cred că ar fi amplificat impactul mesajului. Încearcă varianta. Eu am încercat salvând poza aceasta pe computerul meu și... am rămas împietrită câteva secunde. Am simțit o crispare în partea stângă.
Un pastel destul de modern, cu unele tuşe reuşite şi foarte reuşite:
"plânge iarna de parcă toate
gingiile i-au plesnit//
în fiecare funie de lumină
stă spânzurată amiaza//
agăţ sunetul
pensula scârţâie sub greutatea emoţiei
purtând după ea o cale ferată."
Totuşi, aici:
"soarele
cu pălăria pe ochi
fumează cannabis şi
ascultă muzică rock." - s-a forţat mult, iar versurile sunt şi oarecum comice. Nu ştiu dacă asta s-a vrut.
"să intre-n tablou pentru că
nu mai vor să fie uitate" - se poate tăia liniştit explicativul "pentru că".
Finalul putea fi foarte bun, dar, în viziunea mea, păcătuieşte prin acel mecanism atât de uzat, care nu mai poate produce nimic - negaţia conceptelor. P - nonP, vorbire/nevorbire/ neîntuneric, neamintire etc.
nu vad mai mult decat o beție de cuvinte... intradevar, suna ciudat, "poetic", insa nu e nici un subinteles. sunt pur si simplu cuvinte aruncate. ma asteptam la ceva mai bun, dupa ce am vazut lista nesfarsita de premii din lunga ta biografie
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Dorine, imi cer iertare ca uite, citesc abia acum textul asta al tau, nu stiu de ce mi-a scapat neobservat la momentul postarii, pesemne de vina este oboseala mea cu care convietuiesc de-o vreme incoace sau incertitudinea care imi da si aceasta lipsa de credibilitate oneroasa semnalata atat de bine de unu' tanar con-satean (con-sitean) de-al nostru. Marturisesc ca si pe mine, ca si pe tine, m-a emotionat comentariul annei, "un trecut ce o ia inaintea prezentului" "trairea prin toti porii" si alte chestii incredibile. Dar hai sa lasam ceeace stim cu totii foarte bine si anume ca nici poetul nu e facut ci doar nascut dar comentatorul e mai rau... asta nici macar nu s-a nascut inca pe aici. Deci "eram asa, fericit" - un incipit care te aseaza confortabil in fotoliul din sufragerie si te intrebi: ok, what's next. "ma temeam sa nu dispar cand pocneai din degete" - asta poate fi o noua fobie si a disparut linistea de tot. In cheia asta daca citesti mai departe restul poemului ti se pare o relatare a unui moment de delirium tremens, si de aceea ma intreb daca asta ai urmarit de fapt, pentruca daca aplic o alta cheie de citire iese cu totul altceva. Incipitul la tine mereu da tonul. De fapt, multe dintre poemele tale sufera de aceasta "previzibilitate" care te face ca, atunci cand ai citit finalul sa spui ceva de genul "bineinteles", ca un sistem de-al lui popper care, odata stabilite axiomele, tot ce-ti mai ramane este sa te dai mare in propozitii si in demonstratii logice. Din alta perspectiva, poemul tau ar fi simpatic si umoristic. Moldoveneste se zice "Să ridiși un dejit, oricari. Sufletu`-mi s-ar puni și-acum cu botu pi labii." In cheia asta de lectura restul textului capata alte semnificatii, mai putin plicticoase. Parerea mea, Andu
pentru textul : An-lumină de tine deultima strofă e în sine un poem. cred că ea susține restul poemului.
pentru textul : la vest de mine însămi desemnul tău, paul, după ziua încărcată de astăzi mă bucură mult, abia mă ţin ochii, merci.
pentru textul : nimănui niciodată nimic deeste un pas important, un moment frumos pentru poezia ta, de care ma bucur sincer.
pentru textul : „Fetița cu crocodil” - de Silviu Dachin dete felicit cu drag si sper ca sa fie un inceput benefic volumelor care vor veni! eu le astept :)!
Bravo!
:)) poate ca. momentan raman la parerea ca in versul acela se putea mai bine.
ce n-am spus in schimb este ca imi place ideea de crochiu si faptul ca stiti sa incheiati un poem.
pentru textul : crochiu I deLucia, imaginea "pedelelor curate ale cerului" din prima strofa e frumoasa. În strofa a doua , asocierea cu "rufele mamei" trebuie pastrata, dar formulat altfel. Trimiterea la " perdele cerului" sa nu fie atât de directa, sa fie mai voalat sugerata. Cele bune.
pentru textul : Poem deși eu mă bucur pentru că ai revenit aici. am parcurs "ultimul an din viața mea", am găsit cele 3 întrebări și nu știu să răspund la ele, nu în seara aceasta. e o poveste aici, așa cum ai spus în ultimele versuri. îmi este cunoscută partea cu ziarele și cu fila 1. mi-a plăcut primul vers în mod deosebit. p.s. - aș renunța la "de la o vreme" - merge f bine fără această repetițe. - ai un typo în strofa a 2-a. Madim
pentru textul : Ultimul an din viața mea deAsa, de dragul dialogului. Eu vorbeam de denotativitatea textului in cauza, denotativitate tributara unei logici "clasice", aristitelice. Si nu despre formatia de baza si despre meseria autoarei. Dar, pentru ca tot a venit vorba, poate ca formatia si meseria ii joaca, uneori, feste. Cat despre Khayyam (mea culpa, i-am scris gresit numele in com-ul anterior) referirea mea la el a vizat rigoarea (matematica a) textelor sale care insa le "deschide" spre multiple conotatii. Iar cand am vorbit de Ion Barbu nu m-am referit la ceea ce percep, de regula, cititorii, i.e. "un virtuos al cuvintelor rimate" ( si ritmate, as adauga) ci la "Spatiul Barbilian" din matematica care, prelungit in textele poetice le ofera aici deschidere conotativa. Ce sa-i faci si aici este vorba de "formatia" autorului, dar exploatata poetic in alt mod. Dar pe tema asta este mult de discutat. Rogu-te, totusi, sa faci urmatorul exercitiu: incearca sa redai discursiv textul Orianei si vezi ce-ti iese.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra deRecunosc, uneori nu mai citesc ce scriu autorii pe care îi știu pentru ca să pot citi și ce scriu alții. Sîntem o funcție de timp cu limită fixă. Fără infinit aici. Alteori revin și citesc. Probabil e căutătorul de comori și vechituri din mine. Exploratorul. Un text fantastic tocmai pentru că în ciuda tehnicismelor precum sms și mașina de spălat, are poezie pînă la refuz. Ca o tragedie antică.
pentru textul : Fragmentarium. Fără diacritice deAm încercat o parabola despre drumul intre copilarie si moarte.
pentru textul : Podul Grant depasare care isi are/ in vazduh/ cuib leganat/ de respiratia pruncilor
eu asa o vad...
pentru textul : Dragoste deimi place mai mult decat celelalte texte pe care ti le-am citit.
Sintagma "durutului cantec" imi pare ca suna total nepotrivit in context si constituie, in opinia mea, cel mai slab vers al acestui text. In rest l-as numi un text acceptabil care nu iese cu nimic din comun. Ialin
pentru textul : Atunci când voi crede deReușit poem după modelul haiku-senzorial, este o contemplare a nemișcarii aici specifică artei haiku-ului. Am regretat lipsa simțului văzului, dar asta e doar o emoție cât se poate de personală. Mi-aș dori să mai citesc astfel de texte, încărcate de sentiment. Îmi fac bine, ca un panaceu greu de găsit nowadays altndeva decât în vers. Bobadil. P.S. Desigur, așa cum ne-a obișnuit, Vladimir face exercițiul artei spagyrice, pe nivelele superioare găsesc mereu la el ceva care mă duce cu gândul la "amicul" Hermes :-) Sau e doar o obsesie de-a mea?
pentru textul : tango deNu e semn de copyright. E semn de marcă înregistrată. Dar și mie mi se pare puțin cam de sanchi acolo pentru că nu prea văd nici un rol și nici un merit aparte pentru așa ceva în text. Desigur autorul poate să fi avut o intenție neștiută de noi.
pentru textul : Îngeri ® deParcă mă obișnuisem cu ceva mai coerent ca stil la tine în pagină. Textul acesta are introducerea necesară în atmosferă, are și un pic de intrigă, dar se pierde pe parcurs, unde se transformă într-un fel de relatare cam ca de articol de ziar. Și finalul sună bine, cam după "Alejandro o cunoaște pe Aglie la un accident" (versul acesta ar trebui rescris însă cu totul).
pentru textul : Alejandro Garcia Péon deprobabil că mă idolatrizez sau am ditamai instinctul de autoconservare:) la urma urmei chiar contează? neah. contează semnul tău frumos Cris! cel puțin exist:)
pentru textul : nimeni nu pune la îndoială aerul deE aici o căutare a sinelui: " mă strâng în mine", " am ales să tac parcă toți ar vrea să mă asculte". Îmi place metafora" rugăciuni de frunze de om". Casa e pe rând un copac, o rugăciune, un gol, în mijlocul "lor", un lirism în genul lui Bacovia, părerea mea. Anna a intuit foarte bine. Bun venit!
pentru textul : Casă printre copaci deDeosebit poemul tău, chiar și fără imagini, este aproape desăvârșit. Am găsit aici acea "grădină Zen" de care vorbești. Iar imaginile sunt alese cu grija unui șlefuitor de diamante. Felicitări!
pentru textul : Mâinile Margăi denico, nu mergea și!
Nuța, cuvintele tale călduroase mă emoționează. îți mulțumesc cu drag și... mi-e dor să te citesc.
tschüs
pentru textul : plecat să aduc înapoi căldura iarna dequeen margot: Am observat paradoxul.Vanturile sunt asemenea unor iele fara discernamant, cu voie, sau fara voia lor fac numai rau.De data ceasta nu sunt adieri blande de primavara. multumesc pentru vizita si pentru parere.
pentru textul : în anul fiarelor deAndule,
Te prinzi greu. Lui mister k. îi plac poveştile. Ca şi Ioanei. Şi multora, de altfel. Chiar şi mie (mai ales alea horror, lor nu). Ce-ar fi să-ţi torn una gen „te-alint şi te mângâi şi-ţi cânt/ şi tu te prefaci adormită”…etc. cum îmi trecea prin gând, la o aniversare a consoartei, să-i dedic una. Şi i-am dedicat-o. Vezi tu, schema-i următoarea. Cică Bulă lipseşte de la şcoală. A doua zi, tovarăşa: Bulă, de ce-ai lipsit ieri? Păi tovarăşa, am fost cu vaca la taur. Bine, Bulă, nu putea să facă taică-tu lucru’ ăsta? Ba da, da’ tauru’ o face mai bine. Aşa şi cu mine şi cu mulţi alţii: Dorin şi Ioana o fac de milioane de ori mai bine. Subsemnatul încearcă, de la un timp, să se mai abţină în public. Acu’, când zic „alţii”, nu vorbesc neapărat şi de tine care torni la braşoave care tot poveşti sunt. Când vorbim de marea revoluţie din octombrie, ne gândim la marele Lenin, când vorbim de socialism, ne gândim la comunism. Şi uite-aşa, dragi tovarăşi, una gândim şi alta spunem.
.
pentru textul : Febra deSe pare că multă lume bună va fi la București zilele acestea :) Să fie cu bucurie și parte dintr-o serie numeroasă!
pentru textul : "Lumea e o pisică jigărită" deApreciez că anunțul răspunde principalelor întrebări: când? unde? cine? ce?
Aș fi pus virgulă în loc de două puncte în primul enunț și aș fi scris o dată cuvântul ''poeme".
deocamdată, finalul acesta se pliază pe starea care m-a determinat să scriu. probabil că ar fi putut avea un altfel de finiş.
pentru textul : cale de ieşire deîţi mulţumesc pentru lectură şi bunăvoinţă.
Compar versurile de la început şi de la final:
pentru textul : piatră de var de,,îmbrăcată în haine de Pierrot"
,,în zdrenţe de lepros" şi sunt tentată să cred că s-a vrut surprinderea unei involuţii în special biologice. Culoarea dominantă a poemului e albul, un alb maladiv, având în vedere aspectul leprei. Consider că imaginile sunt foarte sugestive şi apreciez asta. Susţin observaţia Silviei.
Eu inca astept sa treci desertul acesta si sa ajungi sa poti din nou sa musti din miezul suculent al cuvantului. Iti mai aduci aminte ce mi-ai spus candva despre primul nivel? Vreau un text brut semnat Bobadil care sa ma acordeze la o perceptie mai putin domestica. Priveste in jur prietene... numai salbaticiuni... scrie despre ele :)
pentru textul : this is a film deda, un text care va rămîne, ușor și elegant de anotimp. undeva căluțului îi lipsește o potcoavă sub un „ț”.
pentru textul : iarna întârzie la un film depeniță.
O frumos plăcută și binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu știu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, și asta înseamnă poezie. "Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenții de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ținuturi subterane", "esență atotcuprinzătoare", "spații echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu... În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile și numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aș fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înțelegi greșit, și să o iei ca pe un afront). "Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tușită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată își țintesc cu prisosință scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e ușor obscur și contrastează cu limpezimea (complexă totuși) de până aici. Există o "sete" și un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.
pentru textul : Viziune cu barză, vacă și broască deAmprente iubind. Absențe ce invadează spațiile interioare mai mult decât orice prezență. Recele mortifer, care trece prin ziduri, ne îngheață, deep inside. Nici măcar pustiu. Doar o imensă umbră din celălalt, în noi. Sugestie: această foto făcută alb-negru cred că ar fi amplificat impactul mesajului. Încearcă varianta. Eu am încercat salvând poza aceasta pe computerul meu și... am rămas împietrită câteva secunde. Am simțit o crispare în partea stângă.
pentru textul : Umbra deUn pastel destul de modern, cu unele tuşe reuşite şi foarte reuşite:
"plânge iarna de parcă toate
gingiile i-au plesnit//
în fiecare funie de lumină
stă spânzurată amiaza//
agăţ sunetul
pensula scârţâie sub greutatea emoţiei
purtând după ea o cale ferată."
Totuşi, aici:
"soarele
cu pălăria pe ochi
fumează cannabis şi
ascultă muzică rock." - s-a forţat mult, iar versurile sunt şi oarecum comice. Nu ştiu dacă asta s-a vrut.
"să intre-n tablou pentru că
nu mai vor să fie uitate" - se poate tăia liniştit explicativul "pentru că".
Finalul putea fi foarte bun, dar, în viziunea mea, păcătuieşte prin acel mecanism atât de uzat, care nu mai poate produce nimic - negaţia conceptelor. P - nonP, vorbire/nevorbire/ neîntuneric, neamintire etc.
pentru textul : tablou cu mii de culori denu vad mai mult decat o beție de cuvinte... intradevar, suna ciudat, "poetic", insa nu e nici un subinteles. sunt pur si simplu cuvinte aruncate. ma asteptam la ceva mai bun, dupa ce am vazut lista nesfarsita de premii din lunga ta biografie
pentru textul : celor cîțiva dePagini