oamenii slabi și cenușii stau și privesc. bucățile de gard. cîini tuciurii se îmbulzesc pe acoperișuri. soarele stă cu spatele la cer. pe sub unghii și printre dinți fug șobolani stă aplecată o casă de piatră ca o nenorocire . o piatră își scoate un colț la iveală. o fată trece pe partea cealaltă. gîște trec spre miazănoapte în stol un vânt bate de ustură ochii... oamenii slabi și cenușiis tau și privesc ca bucăți de gard cum cîini tuciurii trec pe lîngă porți. soarele stă cu spatele la cer pe acoperișuri. praful, ca niște găini, îți intră sub unghii și printre dinți un șobolan stă aplecat ca o nenorocire mai veche și linge sângele unei pietre ce-și scoate un colț murdară o fată trece spre miazănoapte în stol ca un vînt răcoros ce usucă lumina ochilor.

am citit cu multă plăcere acest poem și rezonez la multe cu opinia silviei. este acesta un text care te face să te simți bine, care nu epatează stilistic dar nici filosofic. un poem care e simplu și frumos ca viața în unele momente ale ei. totul este bine dozat, aluziile, firescul lăsat așa cum e el, naturalitatea exprimării dar și oscilația intensității de transmitere a mesajului. mi-a plăcut foarte mult, Daniela! iar titlul simplu , în aparență, este excelent. drept pentru care las și semnul aprecierii mele, cu drag.

Da, un text care spune exact cât vrea. Şi cât trebuie, dacă mă întrebi pe mine. Totuşi, nu respiră o ambiguitate excesivă, iar evocarea lui (într-un mod reţinut, modest şi firesc) e polobocul poeziei. Reamarcabilă penultima unitate. Şi finalul.

Există cumva un film românesc (cu ceva şanse la oscar) care se numeşte "după dealuri"? Sau reţin eu aiurea?

Atenție la editare! Verifică HCODE (sus, dreapta) de pe acest site pentru italice, bold etc. și revino asupra textului.

atunci când poezia este un mănunchi de neadevăruri, cum în ultimul timp, de dragul artei zicem noi, este,
poezia e pe IV(ai vi). ea va muri odată cu veacul acesta.

Raluca, cu totii cred ca avem anumite perioade pe care oricat am vrea, nu le putem da de tot la gunoi, iar vremurile alea au fost chiar frumoase in sinea lor.
Virgil, nu pot spune decat ca ma bucur ca ma invidiezi:), nci n-am sperat vreodata la o asemenea lauda.
Mariana, mereu ai fost o comentatoare foarte sensibila, ceea ce te-a ajutat sa percepi in adancime sensurile poemelor. Iti multumesc si de data asta pentru atentia ta!

M-am gandit daca sa iti zic sau nu acest lucru, dar cred ca e mai bine sa il stii. Vezi tu ce concluzie tragi apoi. Textul "funk si branza de capra" era clar ca iti apartine, mai mult decat atat el de fapt nici nu intrunea conditiile concursului. Concursul a mai avut cateva hibe, eu le-am luat ca "teste" si m-am comportat neutru, de exemplu a aparut acelasi text de doua ori iar un altul chiar cu doua titluri diferite. Textul tau am stiut de la bun inceput ca se va erija in castigator si initial am vrut sa-l notez cu 7,80, nota pe care eu cred ca o merita din partea mea, aceasta nota a ramas scrisa cu pixul pe foaia mea de arbitraj, pentru ca eu la lucruri din acestea asa fac, lucrez pe hartie, old fashioned guy...
Insa cand am postat am avut o remuscare, crede-ma ca iti spun adevarul, si am schimbat 7,80 in 8,70... M-am gandit omul asta chiar vrea sa castige, what a hell?
Si asa a fost, ai castigat, nu?
Acum cand am vazut notele am realizat ca ai castigat datorita razgandirii mele de ultim moment si de aceea ti-am spus asta.
Insa revin, textul trebuia descalificat.
Succes in continuare, deci.
Andu

Stefane, nu e nevoie sa ne flexam muschii. Bianca are o responsabilitate pe Hermeneia. Si te asigur eu ca e foarte capabila sa o duca la indeplinire. Nu e nici o problema, iti pot anula eu textul dar iti anulez si contul. Asa ca alegi tu.

Eu incerc , nu am pretentia ca sunt perfecte textele. Mai bine spuneti unde gresesc inainte de a zice 'slab", "plin de clisee" etc

Tincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.

Nuta Craciun, iti multumesc pt apreciere da, era un typo cuvantul acela imi cer scuze pt intarzierea raspunsului iti doresc o primavara minunata si multa inspiratie

acum incalc eu regulamentul si nu ma voi lega de text :D cu scuzele de rigoare domnului bobadil din partea domnisorului matei :) poate sar sapphire si aranca pe mine. nu ca mi-ar displacea :)) oricum, desi hermeneia.com pare sa fi intrat intr-o usoara letargie (o fi caldura de vina), iata ca avem parte si de momente mai insufletite. :) nu pot decat sa vizionez in continuare, ca un iubitor de hartza si barfa ce sunt ;))

Marga Stoicovici, iti inteleg nedumerirea, mi s-a intamplat deseori sa nu imbratisez parerile unora, ca cititor. Gasesc, totusi, inadecvata aluzia, invaluita de o lejera ironie, catre gusturile si criteriile d-lui Gorun, de apreciere. Nu stiu ce sa cred, pesemne, exprimarea mea a fost pe alocuri discreta, alteori stridenta, bine ca nu a fost plictisitoare. Desigur, tine mult de personalitate. E probabil, ca un anumit stil, mi s-a mulat mai bine pe piele, deloc copiat. In evolutia mea, voi tine cont negresit de sfatul tau si te astept cu aceeasi strictete feminina. Iti multumesc pentru atentia acordata poemului. Cu prietenie.

Ioana, Manolescu Gorun, multumesc de semne. Ioana, ai dreptate cu acele fragmente, le-am scos. Nu ma intereseaza penitele si nu chem pe nimeni. Nu prea m-am dumirit cu remarca asta. Manolescu Gorun, intr-adevar, cel putin in literatura virtuala, incadrarile nu prea mai respecta normele unui gen. Bineinteles, orice lucru e perfectibil.