Aici e vorba de un „patetism” (de care se fuge azi precum dracu’ de tămâie) mascat prin bufoneria unui dicteu automat suprarealist „perfect controlat”. Ar fi bine să fie o simplă „amigdalită”.

domnule Manolescu, chiar credeți ca argumentul „vîrstei” mai folosește la ceva acum? În afară de a trăda (oarecum) posibilitatea că nu mai aveți argumente?! Asta nu că aș crede că nu mai aveți argumente, dar așa se vede dacă puneți așa problema. Pe bune.

Marian, de fapt care e spilul acestor texte pe care tu le tot postezi pe site? Nu-i bai, baza de date inghite orice, dar ma intreb si eu nedumerit ca un cititor fidel pentru ca textele tale nu-mi transmit nimic, nicio emotie si as vrea sa nu mai fie asa, te rog sa ma crezi. Poate ar fi timpul sa ne incanti si cu o poezie sau o proza, ceva simplu in limba romana si sa lasi aceste studii sterpe pentru culoarele anoste ale unei academii, care-o fi ea. Bobadil.

emiemi, ma faci sa zambesc. in primul rand pentru delicatetea cu care te/ai apropiat de proza mea. e acea chestie care pe agonia ar fi fost un fel de ,,personale''. am percutat ideea ca n/o sa progresez niciodata. daca tot mi/ai dat verdictul nu te mai obosi altadata sa treci pe pagina mea.imi place de/o vreme intunericul. in ceea ce priveste alaturarea submarinului duci lipsa de imaginatie, un submarin apartine adancurilor iar cerbul, inaltimilor.un cerb poate zbura uneori deasupra catedralei gandurilor proprii, e drept ca ,,poemul'' e scris in tehnica,, versetului'' adica fiecare fragment poate fi dezvoltat sau poate constitui un poem in sine. nu ai citit bine incadrarea...e proza si mai ales jurnal, iar jurnalul ne absolva de coerenta discursului, sunt notatii de gand ...ca sa fie poem trebuie prelucrat..ceea ce ai citit e in stare bruta. sceptica la progres si extrem de refractara, katya

am schimbar deși aci doi de „r” alăturați nu îmi sună acum bine

Mi-a plăcut modul în care focalizezi în acest haiku. Trecerea de la macro la microcosmos. Este sentimentul că dincolo de aparenţe putem observa lumea în colţurile ei mai întunecate sau mai puţin aparente aşa cum putem să auzim bâzîitul unei muşte pe o stradă aglomerată. Surprinzi foarte frumos particularul, individualitatea, şi într-o astfel de ramă acel chibrit străluceşte mai frumos decât artificiile. Şi pentru cel care îl aprinde e poate la fel.

Mie nu mi-ai luat vorba din gură, Virgil. Și nici eu altcuiva. Transmiterea asta … culturală a ideilor are un grad prea mare de perisabilitate. Îmi permit să gândesc așa, de unul singur și de capul meu. Mediocru sau genial, cine poate ști? Și, mai ales, cine poate da asemenea verdicte, fără să clipească? Eu știu cine, dar nu spun… Haidem, totuși, să deschidem ochii un pic mai mult. Atac la persoană poate fi și atunci când: 1. – nu se face o critică a textului respectiv ci a “modului de a scrie”, așa, la general, fără nici o referire sau orice altă legătură (stilistică, prozodică, fonică, fonetică etc…) cu textul în cauză, în trei-patru rânduri îngălate și pline de exprimări ambigue. Consider că astfel de “exegeze”, bineînțeles refăcute atât stilistic cât și calitativ, ar trebui să-și găsească loc în articole separate, poate chiar cu acceptul autorului recenzat (sau în prefața volumului de poezii al autorului, desigur, după gust). 2. - sub masca exegezei se aruncă expresii comparative, cu sens peiorativ (exemple: “ca un saltimbanc”, “ca un copil maturizat prea devreme”, “ca un tractorist cu basca ruptă în dreptul stemei”, “ca un padișah în haine de țață” etc.). Bineînțeles că ele pot fi apoi “zaharisite”(“dulcegărite”, după cum am înțeles de la comentator actualmente harnic, viitor editor pe acest site), se pot găsi argumente “irefutabile” pentru un anumit sens (de înalt nivel hermeneutic, obligatoriu – de exempu: “tractoristul e cel care dă profunzime scrisului, el sapă adânc, brazdele sale sunt ezoterisme peste care se așază, afânat, pământul altor civilizații, basca sa ruptă e o coroană placată cu modestie, cu simplitate, așa cum fiecare cuvânt, de esență, este o nestemată a lucirilor frunții dezgolite, parțial, numai și numai pentru inițiați” – lumea cade pe spate, aplauze din primele rânduri, mângâieri pe cap din lojă), deși intenția a fost alta. E și aici un corolar: - dacă, întradevăr, intenția nu a fost aceea de a jigni, atunci comentatorul în cauză, lăsând larg deschise porțile acestor sensuri, fără să-și de seama, poate fi acuzat nu atât de atac la persoană, cât de neglijență și/sau inteligență submediocră … Ce înseamnă atunci a critica un text? Cum toți se pare că vorbim “aceeași limbă”(?), mă refer “la critica considerand” că îmi pot permite ca, până va reveni Vladimir cu ideea sa de mare amplitudine culturală nedezavuată și plină de propuneri concrete, să redau aici, din memorie, unele idei ale celor ceva mai apropiați genului (Caius Dobrescu, Gabriel Coșoveanu), anumite reguli (exprimate în Dilema veche de acum aproape un an), în speranța că poate vor fi de folos viitorilor editori (măcar pe viitor), precum și comentatorilor de nădejde ai acestui site, înainte de statuarea deja anunțată: 1. Trebuie evitată lipirea de etichete, pentru că este o diferență esențială între spațiul public și cel de natură informală sau pur personală. 2. Nu se acceptă utilizarea, în comentarii, a “disprețului suveran” – a “kitsch-ului acru” – ca un soi de pastișă cioraniană. Acest gen de manifestare nu se ridică la standardele inteligenței adulte. 3. Trebuie evitată caricatura (caricarea, ca procedeu), precum și tendința de a ridica aceste caricaturi la rangul de realități, ca o autoevidență. Absolut orice persoană, idee, valoare poate fi făcută să pară, cu o relativă ușurință, un model de idioțenie. 4. Trebuie evitat cu strictețe discursul urii. El este un discurs de tip delirant, nu întotdeauna lipsit de argumente – de tip canibalic (impulsul de a “ucide” și “devora” adversarul). Când discursul atinge patetismul biologic, saturat de referiri sau aluzii viscerale, e semn de trecere peste cota de avarie. Observația se potrivește și discuției despre idei. De obicei, obiectul discursului delirant urii nu este reprezentat nici de ființa în carne și oase, nici ideile ei, ci un amestec paradoxal, dar inextricabil, între cele două. 5. Defectele, handicapurile, particularitățile fizice trebuie lăsate complet în afara dezbaterii publice în jurul literaturii. Spațiul public trebuie să rămână rațional. 6. Discursul de “îndrăgostit”, chiar dacă nu este la fel de periculos și șocant moral ca discursul urii, reprezintă o deformare a bunului gust și a bunului simț, în comunicarea intelectuală – se poate trasa o limită nu numai în privința erosului trupesc, ci și a celui intelectual. Admirația trebuie să își facă loc numai în spațiul intim, altfel se cade în trivializarea spațiului public – bazat pe un ethos, la origine stoic, al autoconținerii. 7. Trebuie evitată “obsesia înjurăturii” – este un reducționism care elimină bazele modernității intelectuale. 8. Criticul literar trebuie să fie “cuviincios” și nicidecum ironic cu orice preț. 9. Trebuie evitată pomenirea, chiar subînțeleasă, printre rânduri, a meritelor personale dar și, mai ales, a frustrărilor, precum și autoplasarea în scenarii protocroniste. 10. Poartă-te în cuprinsul comentariilor critice ca și cum ai evolua într-un vast cenaclu, între privitori, unii inocenți. În comentarii apar clivaje, nuanțe. Toți am încălcat, unii mai mult, alții mai puțin, aceste legi nescrise, pe care ar fi trebuit să le știm de când lumea, fără să ni le intabuleze “cultural” cineva. Poate de acum încolo va fi altfel. Sărbători fericite!

nu e greu. eu sunt norul. am plouat. şi acum mereu curcubesc...:)
fain poem mi ciudă că nu se dau peniţe steluţe ursuleţi de plush ceva...:)
felicitări Katy. mai vin. cross my heart!...:)

Prea mult. Nu pot comenta (deşi am citit cu atenţie totul). Fac doar precizarea că ai scos citatul din context. Îţi mai atrag atenţia că eu sunt analist, nu ideolog pătimaş. Prin urmare, îmi pot permite să fac comparaţii. Depinde la ce concluzie mă duc ele. În orice caz, nu mă duc la concluziile pe care le bănuieşti tu.
În al doilea rând, eu nu vorbeam de mafiile care-ţi bântuie ţie imaginaţia. Ci de o mafie vulgară, adică despre o clică de hoţi, care fură totul: şi ce a rămas de la epoca de tristă amintire şi ce împrumută azi şi se fac că ar investi.
În al treilea rând, mă preocupă cum va arăta ţara peste 20 de ani, pentru că am aici (şi peste Ocean) copii şi nepoţi. Din nefericire, pot să te asigur că ea şi-a amanetat viitorul pe cel puţin o jumătate de secol.
În al treilea rând, trebuie să-ţi atrag atenţia că eu m-am simţit liber şi în comunism, mă simt liber şi acum. Din păcate, şi acum, ca şi atunci, este vorba doar de libertatea interioară. Cea efectivă e aparentă. Poate vom mai vorbi despre asta, dar cu altă ocazie.
Nu-ţi port ranchiună. Te înţeleg.

veti observa ca eu nu interzic nimanui sa nu incerce. doar sa fie atent la anul in care traim (2013) si sa incerce sa-si adapteze scrisul acestui an. este conditia minima pentru cineva care vrea sa scrie cu adevarat poezie. asta pentru ca veleitari sunt destui si oricine insira niste versuri pe o pagina alba, fie ca sunt fara rima si eventual imprumuta cateva procedee, tot nu respecta exigentele. nu dau exemple. sunt oameni care nu reusesc sa-si formeze o identitate poetica, desi cumva au putin talent in a incropi texte care suna poetic, dar din pacate sunt desuete, sunt deja scrise de altii si altii dinaintea lor. majoritatea celor care scriu pe site-uri, si credeti-ma sunt documentat, nici macar nu citesc poezie contemporana. nu cumpăra carti, unii nici macar nu stiu care sunt diferentele intre ceea ce scriu ei si poemele care au cu adevarat valoare in ochii criticii. pentru ca cei mai multi se complac in micile succese obtinute in comunitatile de poezie, unde de obicei autorii se apreciaza reciproc - se lauda unii pe altii ca sa fie la randul lor laudati - si asta e cel mai mare dusman al inovatiei, al cautarii, al depasirii propriei conditii. chiar si acolo unde exista talent, virusul autosuficientei loveste fatal. a fi cel mai dur critic al tau inseamna nu sa astepti laude, ci sa inveti din reprosurile, criticile facute de altii.

dar sa vedeti ce am inteles pana acum.
tunete si fulgere!
tunete si fulgere!tunete si fulgere!
suspiciuni.
nu poti sa pacalesti sufletul naturii sa-si talmaceasca arhitectura unica in ce diversitati vrei tu...ceva de genul...si incerci sa te pui cu spiritul ei cu parsivitate de pitagora....daca pun compasul miauuuuu si adaug ceva in plus miauuuu atunci ceea ce tu nu ai vazut pana acum miauuuu e ca.....

"În experimentul mental original al lui Schrödinger, el descrie cum se poate, în principiu, transfera o superpoziţie din interiorul unui atom către superpoziţia la o scară mai mare a unei pisici vii sau moarte cuplând pisica si atomul cu ajutorul unui ‘‘mecanism diabolic.’’ A propus un scenariu în care viaţa sau moartea unei pisici aflate într-o cutie închisă depinde de starea unei particule subatomice. Conform lui Schrödinger, interpretarea Copenhaga implică faptul că pisica rămâne în acelaşi timp vie şi moartă până la deschiderea cutiei."

din wikipedia.

si masori si masori dar si melancolia si...miauuuu nu. inca nu...

Emi - sau Paul :) - reactionezi si argumentezi ca un votant care nu are nicio legatura cu jurnalismul. pe mine nu ma ingrijoreaza diaspora care nu merge la vot, pentru ca nu are chef sau nu are timp si bani sa circule pana la prima urna de vot de la ambasada din localitatea Y, iar cand merge este luata cu autocare branduite si dusa fix unde trebuie (am lista si modul de organizare, unde, cine si ce si cu cat per persoana). diaspora a ales sa fie diaspora si atat. ma ingrijoreaza prezenta la vot a electoratului traitor in tara, dar, mai ales, preferinta la vot a segmentului 18-25 care argumenteaza alegerea lui Basescu pentru ca "tipul e cool", pentru ca e "pe bune" si e "anti-comunist". colegi de-ai tai, mari poeti, aduc astfel de argumente. fireste ca habar nu au despre povestea de la Anvers, despre flota si alte gainarii, pentru ca nu citesc presa si nu sunt interesati de adevar. pana la diaspora, trebuie rezolvata problema aici, in Romania. mai mult, nu se poate ca un jurnalist ca tine sa nu stie ca, de fapt, diaspora nu a votat la propriu si ca listele au fost aranjate. multi dintre cei care au votat habar nu au ca au facut-o si in niciun caz cu cine. aminteste-ti de miscarea Nica si urmarile. ia in calcul cine a organizat campania, ia la rand ambasadele romanesti din fiecare stat si vei vedea cum au functionat lucrurile. cel mai simplu exemplu este cel de la Paris. banuiesc ca ati mai avut astfel de discutii pe H, pe tema asta, nu sunt la curent. daca te intereseaza mai multe despre ce a fost si de ce, te pot ajuta. tot ce vreau este sa renunti la superficialitatea asta de poiana lui Iocan, cel putin tu, ca ziarist.

Ela, mie nu că "mi se pare" greu lizibilă, chiar este. Mai precis, sunt cuvinte pe care, oricât m-aș chinui, nu le deslușesc. Acum, dacă ai reuși să faci în așa fel încât să pară șterse anumite cuvinte, să creezi, cu alte cuvinte, ilizibilul în așa fel încât să pară timpul, anotimpurile cele care le-au șters... ar fi altceva. Voi reveni, dacă gaăsești o soluție, pentru că întrevăd ceva ce mi-a plăcut (la propriu "întrevăd" :-)) Călin, mă gândeam că numai citind-o pe Linea, și ai înțeles că nu este genul care să aibă nevoie de așa ceva. Să îi respectăm decizia. Aș dori să nu aglomerăm subsolul textului Elei cu comentarii care nu au legătură cu ceea ce a scris ea.

Pai cred ca fiecare cu fricile lui, mai bobadile. N-as vrea sa ma provoci ca sa iti spun care e diferenta intre "disperarea" mea ca au trecut 20 de ani de la revolutie sau "groaza" ta ca ti-au trecut 46 de ani din viata. Pentru ca tine de implicatii care nu ma preocupa dar care pentru tine ar fi jenante. Viata e mai mult decit prohabul. Nu stiu daca am citit asta undeva. Dar mi-a venit in minte cind citeam comentariul tau.