vreau sa va atrag atentia ca e penibil ce se intimpla. va acordati penite una la alta intr-o veselie ca la bilciul cu prosti. Aranca mai are obiceiul asta si prin alte parti. Vreau sa va asigur ca sint in procesul de a curata Hermeneia de astfel de fenomene. Asa ca sa nu va uimiti de masurile pe care le voi lua intr-un viitor nu foarte indepartat.
Nu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.
ma-ai facut sa zimbesc. la urma urmei putea fi orice. putea fi un cec, putea fi o scrisoare, putea fi gol, putea fi orice. uite ca la spaga nu m-am gindit. dar cred ca oricine citeste va fi inclinat sa "puna" acolo ceva
sunt unul din cei mai refractari oameni si poeti la ideea de schimbare daca nu o consider intemeiata insa, in ciuda reactiilor mele impulsive, meditez asupra unui text si revin peste timp la el. va multumesc pentru faptul ca acordati atentie poeziilor pe care le scriu, semn ca va spun ceva...
imi place foarte mult. este unul din cele mai bune poeme ale tale. in care m-am regasit. way to go, Masha!
pentru imbinarea dintre imagini si pentru intensitatea bine tinuta in frâu un semn auriu.
Regãsirea subitã, în mersul negru al șirului de furnici, a copilãriei. Amestec precis de doze de veșnic în fiecare vârstă. Ceva a declanșat privirea înapoi, și de-aici caruselul. Din care nu mai poți refuza ceea ce s-a întâmplat deja: „nu-mi vine sã tai coarda de / cer sã-mi șteargã fața cu fața / sã-mi roadã colțul stelar și gura îmi vin / apoi se vor duce pe / lin” Am mai multe drumuri pe care sã apuc în poezia ta. Azi acesta mi s-a părut potrivit. Încearcă să citești cu voce tare "grea câte-o stea dimineața la prânz și seara". Parcă nu sună, se rupe acolo ceva. Așa mi se pare.
A.A.A.,
Unde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
Acesta este un poem in proza. Daca ar fi dezvoltat ar putea iesi o nuvela la fel de interesanta. De apreciat emotia si atemporalitatea. Nu face referiri la gropi, la saracie si alte vaicareli legate de societatea in care traiesti. Este o experienta intima si tocmai de aceea acest text se apropie de poezie, cu toate ca mai merge usor slefuit. Pentru evolutia in scris, emotie si receptivitate, evidentiez.
Cristina, mulţumesc pentru impresii. Sugestia ta nu-i rea, dar poemul trebuie reconstruit din temelie dacă schimbi timpurile.
Te felicit şi eu la rându-mi pentru că ai descoperit cheia din final. Asta da atenţie. Şi nu numai...:)
Îmi pare rău că ţi-am creat falsa impresie că aş fi irascibil dacă mi se fac observaţii întemeiate. Te asigur că primesc întotdeauna cu atenţie şi respect orice observaţie onestă şi interesantă.
Apoi ce să zic și eu, Profetule? E drept că oricȃnd o poezie bună o poți „demonta” demonstrȃnd că e o aiureală. Și invers cu o poezie proastă, simulȃnd că ai intrat într-un extaz frenetic. M-am distrat și eu de cȃteva ori cu astfel de exerciții. Iar, mai zilele trecute, recitind „Nu” al lui Eugen Ionescu am văzut, pe „viu” cum îl termină pe Arghezi contrapunȃndu-l lui Ion Barbu; ca apoi, la interval de cȃteva zeci de pagini, să-l termine și pe Ion Barbu. Treaba aia cu critica „obiectivă” opusă uneia „impresioniste” este o adevărată tȃmpenie. Intotdeauna sub o critică „obiectivă” se ascunde una „impresionistă”. Cel puțin ultima, cȃnd nu este și ea simulată tinzȃnd spre culmile extazului („pozitiv” – dacă pot spune așa), cred că e de preferat, fiind sinceră. Ȋn concluzie. Să dea Dumnezeu ca „profețiile” tale poetice să fie, într-adevăr profeto-poetice (în mod „obiectiv”). Toate cele bune.
(1) "Mă tem, însă, că autorii luaţi în tărbacă nu vor avea inteligenţa (sau detaşarea) de a râde odată cu criticul, ci se vor mărgini să rânjească."
Ce frumos insinuaţi dumneavostră că dacă autorii "luaţi în tărbacă" nu vor râde va fi doar din pricina faptului că nu au inteligenţa (sau detaşarea) de a râde împreună cu cel care râde de ei. Interesant lucru ar fi şi acesta...
(2) "Sunt utilizate analogii şi comparaţii pline de haz. Se practică metoda reducerii la absurd. Se insinuează existenţa unor relaţii mai mult sau mai puţin sentimentale între prefaţatori şi autoare. Dar cel mai adesea criticul obţine efectele dorite prin utilizarea comentariului mucalit."
La fel de interesante sunt şi procedeele criticului pe care le evidenţiaţi dumneavoastră: reducerea la absurd, insinuarea, comentariul mucalit... O critică autentic românească, ce mai!
(3) "EVIDENT că, în această originală şi savuroasă „fiziologie” a veleitarismului şi a autorlâcului, având în cele mai multe locuri dreptate, criticul mai şi exagerează şi, fără îndoială, mai nedreptăţeşte pe câte cineva (probabil fără voie)."
Date fiind metodele, procedeele criticii domniei sale, nu are cum să nu exagereze (cu voie sau nu, probabil cu voie).
(4) "Am citit cartea lui Alex Ştefănescu râzând în hohote."
am impresia ca in fata scrierilor tale , a celor mai multe din ele, raman nauca.asa ca dupa un vis complex, colorat pe care nu il poti povesti cu toate ca iti joaca in minte.Nu vad nicio criptare cu toate ca nu regasesc mesajul in forma liniara si "cumsecade" a logicii. E un cumul de stari, o sinestezie- nu stiu sa le explic stiu sa le percep.
„Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Afirmaţie riscantă. Dacă nu este amendată după cum urmează: „Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă, statistic, un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Asta nu înseamnă că doamna Leonte nu are şi dânsa dreptate. Dar nici că ipoteza Whorf – Sapir stă în picioare în mod absolut. Şi exemplul, din nefericire pentru noi singurul, este Brâncuşi. Care nu a avut o „inteligenţa specifică scriitorilor, traducătorilor, poeţilor, avocaţilor”. Şi nu cred că se poate spune despre el că i-a lipsit ceea ce generic se poate numi „Peticul”. Iar Wittgenstein spune: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Dar tot el adaugă că „se poate arăta”. În acelaşi timp şi de asemenea nu se poate spune despre cineva care se exprimă „lingvistic” şi consideră ipoteza Whorf – Sapir drept ars poetica că poate „produce” neapărat poezie. Problema este ce şi cum „arată”, prin metafore, ceea ce se ascunde în spatele textului. Ori tocmai aici este problema, pe care voi încerc a s-o pun într-un viitor text. Şi anume dacă prezumptivul mai adaugă, tot în cadrul acelei ars poetica şi aşa numita „Cotitură lingvistică”. Mai precis, cât pot fi de precis în acest comentariu, dacă pleacă de la o premisă mai largă adoptată de „filozofia analitică a limbajului” (şi aici consider „limbajul” în sensul cel mai general posibil, incluzând, printre altele şi exprimarea artistică: lingvistică, muzicală, plastică… ). Premisă care presupune pur şi simplu „ruperea” limbajului de entitatea care îl produce şi, prin urmare, de structurile adânci ale minţii care se află în spatele său şi studierea sa separată. Întocmai cum ai studia, de exemplu, un fluture dintr-un insectar ca să poţi descrie alcătuirea sa fizică din care, însă, viaţa, pur şi simplu, a dispărut. Pentru un asemenea artist (generic) angajarea sa într-o asemenea
sisifică ars poetica constituie, cred eu, o imensă provocare. Nu zic chiar sortită, implicit, eşecului. Pentru că, s-ar putea ca în final să-şi nege premisele. Sau, cine ştie, să intuiască ce se va întâmpla în «post-umanitate». În cadrul căreia, printre altele, «implementarea» limbajului, ca entitate independentă, pe suporturi artificiale, să conducă, în final, la schimbarea drastică a ceea ce numim azi «realitate» psiho-fizică a omului aşa cum o percepem şi căutăm s-o înţelegem acum. Tendinţă mai mult sau mai puţin clară promovată de tehno-ştiinţă şi, în cultură în general, de postmodernism. Şi, se pare, că nu e vorba se SF. Pentru că în cercetarea de vârf, inclusiv în domeniul filosofiei mentalului (prelungire a filosofiei analitice) şi al ştiinţei cognitive, lucrurile sunt luate în mod foarte serios.
Dar, despre toate astea, sper, într-un text/texte viitor/viitoare (dacă voi fi în măsură să îl/le scriu).
ai vise de mormoloc, vocabular de mormoloc, gusturi de mormoloc şi nu în ultimul rând creier de mormoloc.
există totuşi o binecuvântare: mormolocii nu vor fi mântuiţi! eu pot să mă "aia" în gustul tău. dar ştii de ce? pentru că băltoaca ta e secată. totuşi, binecuvântate fie furiile stupide care îţi tulbură raţiunea frecvent şi grosolan, frate.
Ritmul nu stiu daca e dat neaparat de acel "imediat". Iar primăvara nu știu dacă este neapărat redată cel mai bine de "imediat", poate doar într-adevăr deschiderea spontană a mugurelui. De ce am întrebat de magnolii? Fiindcă - repet - așa pare în imaginea de mai sus, că ar fi o magnolie. și fiindcă m-aș fi bucurat să fie bună percepția mea, din simplul fapt că iubesc foarte mult magnoliile. Și nu știam că deranjează întrebările firești. Dar plec imediat, precum polenul luat de vânt. :) Mulțumesc pentru lămurirea small-caps. :)
lucian tu spui: "pumnul in gura pare a deveni o caracteristica a acestui site, bobadil, si nu inteleg de ce. parerea mea este ca s/au creat legaturi intime intre cativa membri ai site-ului si acestia, din slabiciune, se protejeaza in dauna celor care cred ca aici se pot exprima creativ, novator, indraznet si altfel decat pe alte siteuri unde intalnesti fie numai dulcegarii, fie indignate pareri ale proprietarului sau tot felul de interese de grup. cu toata stima, dar si mai mult." vrei sa si aduci dovezi pentru aceste afirmatii? nu de altceva dar ma intereseaza personal. cred ca este de la sine inteles de ce.
interesant text. cred că aș recomanda să nu folosești "și acela nu a fost". poate era suficient "nu a fost". e greu de observat în ce măsură textul are sau nu ceva erotic în el. mi-a rămas în minte "rochia încolăcită cu viața". e o sintagmă pe care o citești foarte rar. e aproape o poezie în ea însăși.
Nelu Jorz,
am si eu o intrebare. De ce este asa de greu sa procedezi corect vis a vis de Hermeneia cind este vorba despre un anunt din acestea? Am inteles ca lucrezi la o revista parca sau la un ziar. Intreb si eu: poate acolo oricine publica orice anunt cind are chef? Astept un raspuns.
În locurile știute căutăm, uneori, lucruri noi. Asta a făcut Dorin de multe ori. Dacă există frumoșii, cu siguranță trebuie să existe și urâții, nu? Deocamdată e numai partea I. și după cum îl știm pe autor, va mai continua. Abia atunci vom începe să ne dăm seama unde bate. Sau nu.
o simpatică și imposibilă confuzie a divinității... o confuzie ce se petrece, de fapt, în imaginația debordantă și îndrăzneață a autorului. un poem simpatic. un joc fermecător care îmi amintește de Brumaru... oarecum, deoarece acela scrie astfel de poeme în rime... cu aleasă stimă, mircea nincu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
vreau sa va atrag atentia ca e penibil ce se intimpla. va acordati penite una la alta intr-o veselie ca la bilciul cu prosti. Aranca mai are obiceiul asta si prin alte parti. Vreau sa va asigur ca sint in procesul de a curata Hermeneia de astfel de fenomene. Asa ca sa nu va uimiti de masurile pe care le voi lua intr-un viitor nu foarte indepartat.
pentru textul : esquisse à deux dans la chambre verte deNu este simplu. Mă pregătesc să fac „saltul” în Buddhism. Am un material imens, strȃns în timp, care încă mai „dospește”. Sper să nu mai treacă prea mult timp pȃnă să intre la „copt”. Odată cu intrarea în acest alt context cultural, voi încerca să fac legătura și cu cel anterior pentru a pune în evidență unele dintre caracteristicile care să creioneze începutul punerii în evidență a „invarianților” nucleului „dur” al esoterismului transcultural. Și care, sper, să se rotunjescă, din ce în ce mai bine, pe măsură ce voi face și pașii următori spre sufismul islamic ca, în final să ajung în Europa. Mă vor ține puterile? Nu știu. Dar merită să încerc. Și fără să mă întind prea mult (ca spațiu) în fiecare text ce-l voi produce pas cu pas, păstrȃnd numai ceea ce mi se va părea a fi esențial. Fără a deveni, la rȃndul meu, „esoteric”. Iar faptul că acest prim text introductiv pare a fi (cu cei care am stat de vorbă și l-au parcurs) relativ clar și, tot relativ, ușor de înțeles, îmi dă oarece speranțe. Aici vreau să vorbesc de ceea ce îmi stă în permanență în minte. Cȃnd ești tȃnăr, ești nerăbdător. Pentru că ce-ai în spate îți creează impresia că tot atȃt e și în față. Și că timpul nu-ți ajunge. Cȃnd îmbătrȃnești, lucrurile se întȃmplă similar. Dar cu diferențe. Ȋți faci planuri pe timp îndelugat. E absurd în ambele situații. Acum, fiind în cea de a doua…Dar marită să risc. De dragul riscului. De dragul jocului. De dragul mizei. Pentru că….Pentru că, prin ceața de acum, mi se pare a întrezări „ceva”. Și anume că se face o confuzie regretabilă între „postmodern” – ca perioada in care am intrat – și potmodernism care constituie numai o tendință în cadrul acestei perioade. Confuzie similară cu cea făcută între modern (tot ca perioada) și modernism ca tendință. Și aceasta deoarece nu se poate confunda „modernismul” de sorginte iluministă (ca doctrina oficială filosofico-științifică cu reflectare și în artă) cu modernul care, pe lȃngă „modernism” mai include o serie întreagă de alte tendințe (mă refer doar la arta): romantism, expresionism, impresionism, suprarealism, dadaism, futurism si alte „isme” inclusiv așa zisul „realism magic”, unele dintre ele chiar minȃnd modernismul (atat artistic cȃt si doctrinar dpdv filosofico-științific), altele întărindu-l; precum si un curent subteran al Sacralității (transculturale) „esoterică”, căutat a fi ocultat dar care nu s-a reușit a fi distrus. Tot așa și in postmodernitate. Căci și aici pot fi identificate cel puțin urmatoare trei tendințe: postmodernismul care nu este altceva decȃt un modernism întȃrziat, in agonie, New Ageu-l (un ocultism exoterico-magic sincretic) si cel al Sacralității esoterice transcultutale. Ultima, ținută atȃta timp sub presiune, începe acum să iasă la suprafață din ce in ce mai evident și cred ca va face erupție nu prea tȃrziu, aceasta fiind „marca” și speranța ce va reprezenta postmodernitatea in final. Gȃnduri….Gȃnduri…. Ce ar fi să se înhame și alții la un asemenea „proiect” (cu cȃțilva chiar am vorbit și sunt de acord). E un război prea mare pentru posibilitățile mele (în scădere) de Don Quijote hirsut. Ce aș putea oferi? Posibilitatea publicării (prin relațiile pe care le am) într-o editură ca lumea, inclusiv d.p.d.v. al promoției, în măsura în care ce ar ieși să fie tot „ca lumea”.
pentru textul : (1) Până la Dumnezeu ne mănâncă sfinții [și îngerii]. Azi, «Vrăjitorii tolteci» dema-ai facut sa zimbesc. la urma urmei putea fi orice. putea fi un cec, putea fi o scrisoare, putea fi gol, putea fi orice. uite ca la spaga nu m-am gindit. dar cred ca oricine citeste va fi inclinat sa "puna" acolo ceva
pentru textul : evanghelii inoportune I desunt unul din cei mai refractari oameni si poeti la ideea de schimbare daca nu o consider intemeiata insa, in ciuda reactiilor mele impulsive, meditez asupra unui text si revin peste timp la el. va multumesc pentru faptul ca acordati atentie poeziilor pe care le scriu, semn ca va spun ceva...
pentru textul : ora celor o mie de poeme demultumesc Lucian, cuvintele tale de bun venit au mirosul painii de acasa ... sarea vine pe urma? ma voi stradui sa nu dezamagesc prea mult:)
pentru textul : cuvintele noastre erau mai mari decat ușa deimi place foarte mult. este unul din cele mai bune poeme ale tale. in care m-am regasit. way to go, Masha!
pentru textul : oglinzile nu mint depentru imbinarea dintre imagini si pentru intensitatea bine tinuta in frâu un semn auriu.
Regãsirea subitã, în mersul negru al șirului de furnici, a copilãriei. Amestec precis de doze de veșnic în fiecare vârstă. Ceva a declanșat privirea înapoi, și de-aici caruselul. Din care nu mai poți refuza ceea ce s-a întâmplat deja: „nu-mi vine sã tai coarda de / cer sã-mi șteargã fața cu fața / sã-mi roadã colțul stelar și gura îmi vin / apoi se vor duce pe / lin” Am mai multe drumuri pe care sã apuc în poezia ta. Azi acesta mi s-a părut potrivit. Încearcă să citești cu voce tare "grea câte-o stea dimineața la prânz și seara". Parcă nu sună, se rupe acolo ceva. Așa mi se pare.
pentru textul : de regăsire deA.A.A.,
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deUnde aţi văzut dvs. că ar recomanda Academia (după mofturile ei?) să scriem "niciunul, nici altul"?! Dimpotrivă, Academia recomandă sa scriem chiar cum, din bun-simţ lingvistic, aţi spus în comentariu: "nici unul, nici altul", adică "nici Ion, nici Gheorghe". A se consulta, pentru toate situaţiile, DOOM2. A se avea în vedere şi relaţia morfologie-ortografie.
Cât despre faptul că în România se poate scrie, după bunul plac, cu î sau â în interiorul cuvintelor, asta arată ca suntem încă o ţară prost guvernată (inclusiv sub aspect ortografic).
Acesta este un poem in proza. Daca ar fi dezvoltat ar putea iesi o nuvela la fel de interesanta. De apreciat emotia si atemporalitatea. Nu face referiri la gropi, la saracie si alte vaicareli legate de societatea in care traiesti. Este o experienta intima si tocmai de aceea acest text se apropie de poezie, cu toate ca mai merge usor slefuit. Pentru evolutia in scris, emotie si receptivitate, evidentiez.
pentru textul : radiografia minciunii desory, lasa dracu poezia!!!!!!!!!!!!!!!
pentru textul : povestea soldatului de fier deasta era problema, intr-adevar, se scrie cu 2 de r
pentru textul : povestea soldatului de fier deCristina, mulţumesc pentru impresii. Sugestia ta nu-i rea, dar poemul trebuie reconstruit din temelie dacă schimbi timpurile.
Te felicit şi eu la rându-mi pentru că ai descoperit cheia din final. Asta da atenţie. Şi nu numai...:)
Îmi pare rău că ţi-am creat falsa impresie că aş fi irascibil dacă mi se fac observaţii întemeiate. Te asigur că primesc întotdeauna cu atenţie şi respect orice observaţie onestă şi interesantă.
Cu stimă
pentru textul : angelo-mahie deApoi ce să zic și eu, Profetule? E drept că oricȃnd o poezie bună o poți „demonta” demonstrȃnd că e o aiureală. Și invers cu o poezie proastă, simulȃnd că ai intrat într-un extaz frenetic. M-am distrat și eu de cȃteva ori cu astfel de exerciții. Iar, mai zilele trecute, recitind „Nu” al lui Eugen Ionescu am văzut, pe „viu” cum îl termină pe Arghezi contrapunȃndu-l lui Ion Barbu; ca apoi, la interval de cȃteva zeci de pagini, să-l termine și pe Ion Barbu. Treaba aia cu critica „obiectivă” opusă uneia „impresioniste” este o adevărată tȃmpenie. Intotdeauna sub o critică „obiectivă” se ascunde una „impresionistă”. Cel puțin ultima, cȃnd nu este și ea simulată tinzȃnd spre culmile extazului („pozitiv” – dacă pot spune așa), cred că e de preferat, fiind sinceră. Ȋn concluzie. Să dea Dumnezeu ca „profețiile” tale poetice să fie, într-adevăr profeto-poetice (în mod „obiectiv”). Toate cele bune.
pentru textul : defectul simplu V de(1) "Mă tem, însă, că autorii luaţi în tărbacă nu vor avea inteligenţa (sau detaşarea) de a râde odată cu criticul, ci se vor mărgini să rânjească."
Ce frumos insinuaţi dumneavostră că dacă autorii "luaţi în tărbacă" nu vor râde va fi doar din pricina faptului că nu au inteligenţa (sau detaşarea) de a râde împreună cu cel care râde de ei. Interesant lucru ar fi şi acesta...
(2) "Sunt utilizate analogii şi comparaţii pline de haz. Se practică metoda reducerii la absurd. Se insinuează existenţa unor relaţii mai mult sau mai puţin sentimentale între prefaţatori şi autoare. Dar cel mai adesea criticul obţine efectele dorite prin utilizarea comentariului mucalit."
La fel de interesante sunt şi procedeele criticului pe care le evidenţiaţi dumneavoastră: reducerea la absurd, insinuarea, comentariul mucalit... O critică autentic românească, ce mai!
(3) "EVIDENT că, în această originală şi savuroasă „fiziologie” a veleitarismului şi a autorlâcului, având în cele mai multe locuri dreptate, criticul mai şi exagerează şi, fără îndoială, mai nedreptăţeşte pe câte cineva (probabil fără voie)."
Date fiind metodele, procedeele criticii domniei sale, nu are cum să nu exagereze (cu voie sau nu, probabil cu voie).
(4) "Am citit cartea lui Alex Ştefănescu râzând în hohote."
Înseamnă că această carte şi-a atins scopul.
pentru textul : Cum poţi fi (t)ratat ca scriitor* deam impresia ca in fata scrierilor tale , a celor mai multe din ele, raman nauca.asa ca dupa un vis complex, colorat pe care nu il poti povesti cu toate ca iti joaca in minte.Nu vad nicio criptare cu toate ca nu regasesc mesajul in forma liniara si "cumsecade" a logicii. E un cumul de stari, o sinestezie- nu stiu sa le explic stiu sa le percep.
pentru textul : Mulţimi deDaniela mă bucur că ţi-a plăcut poemul. Cred că la sfârşit voi da curs sugestiei tale. Mă bucr de reîntâlnire. Mulţumesc pentru semn. Ioan.
pentru textul : viaţa mea este o femeie numită toamnă deia uite ce frumos vă jucați voi doi! unul cu praștia, celalat cu mașinuța.
pentru textul : apa trece, pietrele trec de„Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Afirmaţie riscantă. Dacă nu este amendată după cum urmează: „Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă, statistic, un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la limba maternă.”
Asta nu înseamnă că doamna Leonte nu are şi dânsa dreptate. Dar nici că ipoteza Whorf – Sapir stă în picioare în mod absolut. Şi exemplul, din nefericire pentru noi singurul, este Brâncuşi. Care nu a avut o „inteligenţa specifică scriitorilor, traducătorilor, poeţilor, avocaţilor”. Şi nu cred că se poate spune despre el că i-a lipsit ceea ce generic se poate numi „Peticul”. Iar Wittgenstein spune: „Despre ceea ce nu se poate vorbi, trebuie să se tacă”. Dar tot el adaugă că „se poate arăta”. În acelaşi timp şi de asemenea nu se poate spune despre cineva care se exprimă „lingvistic” şi consideră ipoteza Whorf – Sapir drept ars poetica că poate „produce” neapărat poezie. Problema este ce şi cum „arată”, prin metafore, ceea ce se ascunde în spatele textului. Ori tocmai aici este problema, pe care voi încerc a s-o pun într-un viitor text. Şi anume dacă prezumptivul mai adaugă, tot în cadrul acelei ars poetica şi aşa numita „Cotitură lingvistică”. Mai precis, cât pot fi de precis în acest comentariu, dacă pleacă de la o premisă mai largă adoptată de „filozofia analitică a limbajului” (şi aici consider „limbajul” în sensul cel mai general posibil, incluzând, printre altele şi exprimarea artistică: lingvistică, muzicală, plastică… ). Premisă care presupune pur şi simplu „ruperea” limbajului de entitatea care îl produce şi, prin urmare, de structurile adânci ale minţii care se află în spatele său şi studierea sa separată. Întocmai cum ai studia, de exemplu, un fluture dintr-un insectar ca să poţi descrie alcătuirea sa fizică din care, însă, viaţa, pur şi simplu, a dispărut. Pentru un asemenea artist (generic) angajarea sa într-o asemenea
sisifică ars poetica constituie, cred eu, o imensă provocare. Nu zic chiar sortită, implicit, eşecului. Pentru că, s-ar putea ca în final să-şi nege premisele. Sau, cine ştie, să intuiască ce se va întâmpla în «post-umanitate». În cadrul căreia, printre altele, «implementarea» limbajului, ca entitate independentă, pe suporturi artificiale, să conducă, în final, la schimbarea drastică a ceea ce numim azi «realitate» psiho-fizică a omului aşa cum o percepem şi căutăm s-o înţelegem acum. Tendinţă mai mult sau mai puţin clară promovată de tehno-ştiinţă şi, în cultură în general, de postmodernism. Şi, se pare, că nu e vorba se SF. Pentru că în cercetarea de vârf, inclusiv în domeniul filosofiei mentalului (prelungire a filosofiei analitice) şi al ştiinţei cognitive, lucrurile sunt luate în mod foarte serios.
Dar, despre toate astea, sper, într-un text/texte viitor/viitoare (dacă voi fi în măsură să îl/le scriu).
pentru textul : oolong tea deai vise de mormoloc, vocabular de mormoloc, gusturi de mormoloc şi nu în ultimul rând creier de mormoloc.
pentru textul : risipitorii de litere deexistă totuşi o binecuvântare: mormolocii nu vor fi mântuiţi! eu pot să mă "aia" în gustul tău. dar ştii de ce? pentru că băltoaca ta e secată. totuşi, binecuvântate fie furiile stupide care îţi tulbură raţiunea frecvent şi grosolan, frate.
Ritmul nu stiu daca e dat neaparat de acel "imediat". Iar primăvara nu știu dacă este neapărat redată cel mai bine de "imediat", poate doar într-adevăr deschiderea spontană a mugurelui. De ce am întrebat de magnolii? Fiindcă - repet - așa pare în imaginea de mai sus, că ar fi o magnolie. și fiindcă m-aș fi bucurat să fie bună percepția mea, din simplul fapt că iubesc foarte mult magnoliile. Și nu știam că deranjează întrebările firești. Dar plec imediat, precum polenul luat de vânt. :) Mulțumesc pentru lămurirea small-caps. :)
pentru textul : no memory delucian tu spui: "pumnul in gura pare a deveni o caracteristica a acestui site, bobadil, si nu inteleg de ce. parerea mea este ca s/au creat legaturi intime intre cativa membri ai site-ului si acestia, din slabiciune, se protejeaza in dauna celor care cred ca aici se pot exprima creativ, novator, indraznet si altfel decat pe alte siteuri unde intalnesti fie numai dulcegarii, fie indignate pareri ale proprietarului sau tot felul de interese de grup. cu toata stima, dar si mai mult." vrei sa si aduci dovezi pentru aceste afirmatii? nu de altceva dar ma intereseaza personal. cred ca este de la sine inteles de ce.
pentru textul : this is a film deFelicitari Ionut... la multe asemenea realizari... va fi o bucurie sa te avem la Iasi.
pentru textul : Ionuț Caragea - Delirium Tremens - Debut Editorial deinteresant text. cred că aș recomanda să nu folosești "și acela nu a fost". poate era suficient "nu a fost". e greu de observat în ce măsură textul are sau nu ceva erotic în el. mi-a rămas în minte "rochia încolăcită cu viața". e o sintagmă pe care o citești foarte rar. e aproape o poezie în ea însăși.
pentru textul : bună ziua domnule popa deNelu Jorz,
pentru textul : Concurs Naţional de Poezie deam si eu o intrebare. De ce este asa de greu sa procedezi corect vis a vis de Hermeneia cind este vorba despre un anunt din acestea? Am inteles ca lucrezi la o revista parca sau la un ziar. Intreb si eu: poate acolo oricine publica orice anunt cind are chef? Astept un raspuns.
nicodem, Dihania, multumesc pentru semnele de lectura.
pentru textul : Spune-i deÎn locurile știute căutăm, uneori, lucruri noi. Asta a făcut Dorin de multe ori. Dacă există frumoșii, cu siguranță trebuie să existe și urâții, nu? Deocamdată e numai partea I. și după cum îl știm pe autor, va mai continua. Abia atunci vom începe să ne dăm seama unde bate. Sau nu.
pentru textul : urâții deda. poezia asta a ta este ... asa ca o femeie.
n-am prea multe cuvinte sa-ti spun. in afara de faptul ca e tare frumoasa.
pentru textul : hold the mike like a memory deMultumesc pentru inspirata selectie a frumoaselor citate prezentate
pentru textul : (1) Câte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Cantor deo simpatică și imposibilă confuzie a divinității... o confuzie ce se petrece, de fapt, în imaginația debordantă și îndrăzneață a autorului. un poem simpatic. un joc fermecător care îmi amintește de Brumaru... oarecum, deoarece acela scrie astfel de poeme în rime... cu aleasă stimă, mircea nincu.
pentru textul : Cinci arginți deasta ziceam şi eu, în acest sens am intervenit. Adrian, vezi aici "vânăt ca cercurile"
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul dePagini