Nu știu dacă acest text este poezie, sau nu. L-am încadrat la această rubrică pt. că nu există una de „personale”. Ar fi trebuit să-i atașez un motto: „Vezi cȃt de puternic este întunericul acestei lumi. Ȋntinde-ți mȃna și nu o vei mai putea distinge. Mi-am întins mȃna. Și n-am mai putut s-o văd. El mi-a zis: Aceasta este propria Mea lumină”” Ibn ’Arabi. Faptul că, într-un fel neașteptat, textul este perceput (și interpretat) de Orania prin altă „prismă”, nu face decȃt să mă bucure. Și-i mulțumesc. Mai ales pentru: „poemul operează în spectru axiomatic. Aproape galileian finalul, Eppur si muove reformulat.”
Multumesc, Oriana. Nici nu stii cat de mult ma bucura faptul ca aceste versuri au reusit sa transmita intocmai ceea ce si-au propus. Ma incurajeaza comentariul tau. Voi folosi penita pentru a mai scrie niste 'povesti'. :)
mi se pare că „n-a mai venit” și „a plecat” sună atît redundant cît și banal. umila mea părere este că textul s-ar fi terminat mai bine așa:
„s-a pierdut
în scuzele lui
Am citit şi poemul, şi comentariile şi pot afirma că învăţ din ambele, apreciind că se menţine un ton echilibrat.
Voi încerca să spun cum se vede de aici, din nord, prin geamul aceluiaş tren :)
Recitesc titlul şi pare că am găsit o cheie, ceva ce înseamnă o întoarcere la 180 de grade, locul unei crunte lupte interioare pentru decizia de întoarcere.
Nu voi detalia, doar voi enumera cuvintele cheie: mersul trenurilor, ziduri dărâmate, voi schimba ceva grav, pot să ascund, plec departe, rana, mă desfac în bine și rău, cobor, îmi număr paşii, îmi îndrept umerii...Şi aici vine un vers şi un ,,timp trecut" în neconcordanţă cu timpul prezent, care m-a bucurat, şi anume ,, pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu". Eu o văd ca pe o expresie de sine stătătoare şi bine sudată ( ,,întâlnirea cu Dumnezeu" ), e cu totul altceva decât o întâlnire oarecare cu oarecine. Mă tot întreb din momentul când am citit poemul ( din ziua postării ), de ce verbul la timpul trecut? Poate pentru că întâlnirea asta se întâmplă o singură dată şi momentul acela devine un eveniment care îi poartă numele. Nu poţi spune ,,mă întâlnesc cu dumnezeu", nu poate fi un prezent continuu. E o dată, atunci, o clipă, clipa când valul se întoarce, îşi revine în fire. El era acolo, fiindcă te aştepta, atunci era momentul cel mai bun pentru tine. Îmi amintesc tot de un vers de al tău ,, Eu te caut, Tu mă găseşti". Din momentul acela, dedicarea e totală, chiar şi primul născut.
Cam aşa am înţeles eu. Paul, ştiu că mă vei ierta, dacă am mers ,,pe lângă tren" :) Multe versuri sunt excepţionale, dar unul încă ,,îşi duce rana" şi depărtarea:
,,nu vei ști că plec departe
mai departe decât își duce rana
un ghepard"
Observ că scriind un coment, parcă înţeleg tot mai mult. E ca atunci când intru într-o pădure şi mă opresc lângă fiecare copac, lângă fiecare floare şi mă bucur teribil când dau de un izvor sau de un luminiş.
un astfel de poem nu prea lasa loc comentariilor. e ca si cum ai incerca sa gasesi capatul cercului. as da o penita, dar, din cauza de inghet al cuvintelor, nu pot. multumesc doar.
citind primele versuri "uneori aș vrea să mor nu știu de ce" m-am gindit brusc la Constantin Brancusi care spunea "Murim cand incetam sa mai fim copii"... ...un spleen teribil inainte de toate. finalul mi se pare deosebit ca realizare: "rămîn mereu în același cerc în același loc din care mă scot uneori oamenii ca pe un cadavru viu din canalele unui oraș extraordinar de frumos pe care îl scot și îl arată lumii iată de unde am venit iată încotro ne ducem și apa trece mai departe pe sub podurile zilelor"...
departe de mine gandul de a desconsidera capacitatea vreunui posibil cititor. acea exprimare nu se doreste a fi explicativa, ci pur si simplu, concluziva. de altfel, repetarea unor cuvinte utilizate la inceputul textului, are rolul (in viziunea mea asupra acestui textulet) de a "inchide cercul" unei intamplari povestite frust, fara incercarea (foarte atractiva pentru mine, de altfel) de a "ascunde" vreun sens, vreo alternativa.
altfel, nu pot decat sa va admir incapatanarea de a gasi si ceva calitate prin noianul de texte obscure cu care va asaltez de ceva timp.
si mai pot ceva. sa va multumesc. fara nici cea mai mica urma. de ipocrizie.
O carte, un suflet de poet, trecut prin alt suflet de poet...Ce poate fi mai frumos?
Mi-a plăcut prezentarea, un pic altfel, fără acele rigori clişeistice ale prezentărilor seci. Aici este ca o cernere de lumină printr-o sită de lumină :) Mulţumiri, Paul!
Despre cartea Adrianei, pot spune că sunt printre fericiţii care o au pe noptieră cu tot cu autograful scris cu cerneală albastră :) ( De ce avem impresia că astfel de cuvinte sunt scrise direct pe suflet?! :) )
ei bine, nici mie nu-mi suna prea bine acel "popuata", crede-ma ca ma straduiesc sa gasesc un simonim mai fericit. ai vreo sugestie? mi-ar fi de ajutor daca mi-ai arata si partile care ti s-au parut fortate.
Aranca, dacă nu dorești să dai curs rugăminților lui Francisc (și este, desigur, dreptul tău), te-aș ruga pur și simplu să nu-i mai răspunzi, te lași condusă spre discuții în afara interesului acestui site. Francisc, Aranca nu este obligată, într-adevăr, să îți ofere explicațiile solicitate, și nici să expună motivele pentru care nu o face. Te rog să respecți regulamentul, referitor la conținutul comentariilor.
e bine că ai adus în atenție cartea asta, domnule velea. m-o atras mai ales ceea ce spune despre sat (și eu am o părere proastă despre satul și despre țăranul romîn, cel puțin la fel de proastă ca cea despre orașul și așa-zis orășeanul romîn). pare scrisă fain, cu siguranță fără fluflu-uri, o s-o caut
Centrul curcubeului e verde și atunci e, de fapt, inima, culoarea inimii? Mi-a plăcut "perpetua naștere duminicală". Însă, aici cred că te contrazici semantic: "daca ar fi s-o iau pe scurtatura inimii / as alege traseul dintre bifurcatiile vietii" sau poate nu am înțeles eu sensurile. Eh, bifurcațiile... :)
Pe dumnezeu sfântul. Nu pricep.
Să iau exemplu la scris ? Să scriem toţi aceeaşi monostilpoezie futuristo-neo-modernistă, minimalisto-post-2000, ca să nu scoatem cititorii din încălţările cu care stau până se rup. Perfecţionată până scriu toţi fără abateri ?
OK !
Epopee în roz
Într-un şir indian se bălăbăneau castraveţii roz
ai bunicii cu ceas de aur la butonieră
unde să fi auzit alaltăieri de castraveţii aceştia
de un roz plumburiu ?
memoria îmi joacă şah pe masa lăsată în paragină
de Turgheniev înainte de moarte
dar şi când voi pricepe de ce castravetele roz
se uită la mine cu codiţa ridicată
atunci să vezi... cabaret
sensurile existenţiale doborâte din manualul primordial
se vor aduna circular într-un tub biologic
de făcut măşti contra ridurilor
feliuţe feliuţe feliuţe
dedesubt dezamăgirile sfioase se vor îmbrăca
în zâmbete de fond-de-ten bine articulat
stupefiate florile gingaşe ale castravetelui roz
din glastra ondulata de pe pian.
va atentionez ca este al treilea text pe care l-ati postat in 24 de ore; si va reamintesc ca puteti posta 2 (doua) in 48 de ore! ajunge,pentru Dumnezeu...am inteles toti cine pe cine asculta, nu e nevoie sa tipati asa, nu-i nimeni surd!
deloc încărcat, poate lucrat ai vrut să zici, asta ca să se potrivească şi cu raţiunea rebusistică, acolo unde trebuie să scânteieze mintea ca să descoperi soluţia.
cum aş putea să iau de rău o părere care se referă la o colecţie (nu e puţin lucru) de cuvinte de pe o pagină de web. ştii cât de "uşor" se creează o astfel de pagină?! trebuie să fii artist şi aici, mai ales aici!
socializare este în oricare propoziţie dacă stăm să ne gândim că ea are la bază comunicarea. şi dacă întrebi "ce faci cu textul acela, îl mai schimbi, că mie nu-mi place..." tot socializare se cheamă, chiar dacă interesul se concentrează pe subiectul creaţie.
Nu dragul meu, nu mai vorbim. Cred că am vorbit suficient de mult. Mult prea mult. Cu tine este doar un dialog al surzilor. Nu am să îmi pierd vremea încercînd să răspund la toate aberațiile tale cu America și ecologia. În ce privește întrebarea „de ce tii tu site-ul asta pe care noi ne logam si facem si dregem? Nu ai altceva mai bun sau mai profitabil de facut?” răspunsul este simplu și îl știu de undeva de prin Moldova: Cîinele moare de drum lung și prostu' de grija altuia. M-ai văzut tu pe mine că am intrat eu în compania aia a ta să te întreb de ce o ții și ce faci acolo și de ce nu o închizi? Tu chiar nu pricepi că a pune așa o întrebare e mitocănie? În ce privește regulile, mai ales în ce privește cuvintele vulgare, obscene sau profanatoare (dar nu numai) am mai discutat și cu tine și cu mulți alții și nu vreau să mai lungesc vorba că nu are rost, regulamentul rămîne așa cum este. Și bănuiesc că este cît se poate de clar că nu am nici o problemă să accept orice consecință pentru aceasta. Sînt destui oameni care au plecat din această cauză de pe Hermeneia și te asigur că este perfect ok cu mine. În același timp realitatea a demonstrat (așa în genul ăsta care îți place ție „vox populi vox dei”) că sînt suficienți oameni care preferă un altfel de context. Altfel de cel cu care ești obișnuit tu și cei care împărtășesc aceleași „valori” ca tine. Și acuma urmează lecția de civilizație democratică pe care tu, Ovidiu Nacu și încă mulți alții (ca voi) nu o pricep. Dimpotrivă, aberează cu America, economia, ecologia iar dacă mai au timp o mai dau și cu Irakul și cu ce le mai vine la gură. Și lecția este următoarea: Civilizația democratică (oricît de simpatică sau antipatică ne-ar fi) nu este anarhie. Adică armonia, pacea și progresul (dom'le ce de lemn sună) sînt garantate nu de măsura în care toți putem face tot ce ne place (pentru că la capitolul ăsta unii dintre noi avem niște gusturi foarte picante), ci sînt garantate de măsura în care protejăm pe cît mai mulți de gusturile noastre. Picante. Și asta, dragul meu, pentru că eu sînt adeptul curentului de gîndire care consideră că omul este rău în esența lui iar libertatea este o sabie cu două tăișuri. Iar singura protecție împotriva tăișului „negativ” este legea. Evident ai să îmi spui că știi toate astea. Problema este că nu o demonstrezi. Există foarte mulți oameni care sînt ofensați să citească acel cuvînt în general, cu atît mai puțin într-un spațiu public unde își postează propriile texte. Iar dacă nu poți pricepe sau accepta aceasta atunci ai o problemă de incompatibilitate cu civilizația. Cred că am vorbit destul.
hahhahaha , Ioana multumesc, iata cum a incetat disputa noastra literara... totusi eu mai am cateva poeme de felul asta si poate ar fi bine sa fie lasata o sectiune mica la proza. ce sa spun, multumesc Ioana ,cu atat mai mult cu cat nu am inteles din ceea ce a afirmat domnul Titarenco , citez,,un anumit gen de proza care parca nu se mai scrie astazi, sau cel putin nu pe hermeneia.'' sa inteleg ca e demodata modalitatea mea de a scrie?uf uf... cu nedumerire, Katya
Adrian, eu tot nu pricep de ce îmi atribui mie intențiile tale, gen „tremuratul ca varga”, mai ales după ce am spus destul de limpede (cred eu) că nu prea mă interesează cât și cum tremuri tu.
dar mă amuză furia ta. și mă gândesc că, dacă lumea ar fi mers cu înflăcărare pe linia lui „cum spui” ocolind, pe cât se poate, linia lui „ce spui”, și-ar fi rupt gâtul la primul colț (i)luminat al istoriei, înainte de a-i da bună ziua lui… G.W. von Leibniz, de exemplu – uite, mă opresc la un nume care-i mai apropiat de dezideratele noaste moderne. păi chiar așa, frate, ce-i acela calcul diferențial și integral? e fumat de decenii bune! cum? și el vorbește de simbol? ei, bine i-a făcut Voltaire, l-a făcut praf! și ce-s alea „monade”? ooo, mai mult, „monadă supremă”?! „armonie prestabilită”?? bbbrrrr… opriți-vă, fraților, că dăm în diabet! cum să evoluăm, dacă privim și-n urmă? pierdem timp prețios! noi trebuie să căutăm ceva neapărat nou, să facem bucăți bucățele tot ce e lipsit de originalitate („originalitatea” nu are nevoie de a face cu „originea”, nu nu, chiar dacă rădăcina (pătrată?) a cuvântului e aceeași…), și să nu ne mai învârtim în cerc. ăăă…cerc? pfui, alt simbol! e clar, și geometria trebuie reinventată!
și, dacă se poate, prima Scrisoare a lui Eminescu arsă pe rug (aprins)și blocată pe toate cărările virtuale, fiindcă e plină de simboluri, de filosofie, de metazizică și de alte chestii dăunătoare sănătății noastre lirice.
Dar, cum spuneam, m-a binedispus furia ta, e o dovadă de forță! ah, cât pe ce să spun „forță vie”, vezi? sunt bucuroasă, am reușit să evit măcar un clișeu!
cât despre afirmația ta, anume că „orice este sau poate deveni un simbol”... eh, dă-mi voie să spun că tu ești mai optimist decât Leipniz însuși! :) cred că ai o idee cam... laxă despre simbol, încărcătura și semnificația lui. repet, „cred”!, nu trag cu praștia-n vrăbii...
fara sa magulesc, dar daca tu spui ca te-au incantat fie si numai doua versuri din textul meu, asta nu poate decat sa ma bucure... spun asta gandindu-ma bineinteles la faptul ca intre stilul meu (uite ca ii zic stil cu scuzele de rigoare) si ceea ce reusesti tu, este o alergatura ... poate niciodata nu e tarziu, niciodata ... intre cuvintele tale si eu cea vie, da simt cum ciuguleste piatra din palmele noastre, apoi zboara cu spaimele mele cu tot
Un poem nevrotic care are o dorinta nemaipomenita de epatare (in ciuda evidentei nevroze) si care mie cel putin nu mi-a spus nimic dincolo de vraja cuvintelor atat de bine oranduite cinematografic. Andu
Ionuț Caragea eu am zis să fiu politicos și să nu spun lucrurilor pe nume; dacă nu poți sesiza de unul singur anumite aspecte, am să mai pierd puțin timp și am să îți spun ce și cum; spui tu: "mai Vasile, de ce te chinui sa pui rima intotdeauna la sfarsitul versului"; ia, să vezi câte erori de comunicare poți face într-o amărâtă de propoziție: a) în primul rând, dacă tot folosești semne de punctuație în comunicarea scrisă, ai probleme cu vocativul; b) "întotdeauna" ăsta al tău nu prea sesizează că există două cazuri în poezie în care rima împerecheată este alternată cu rima intercalată (vezi s3 și s4, dacă nu le găsești, revino, am să îți arăt cu degetul); și, da, ai dreptate, poate că nu m-am născut Eminescu, dar, sincer, la halul în care scrii, comentezi și îți etalezi deficiențele, nu ai nici o șansă să te includ printre idolii mei poetici; am înțeles, nu îți place cum scriu, du-te, domnule, și citește unde îți place, dar nu pretinde să modific textele mele după chipul și asmeănarea domniei tale; știi de ce? pentru că sunt ale mele și nu îmi aduc aminte când ți-am cerut ție să modifici un text după cum îl gândesc eu. nu, nu m-am născut Eminescu, dar eu îmi văd lungul nasului. te rog frumos, dacă nu ai obiecții pertinente, măcar din punctul de vedere al gramaticii, nu mă mai deranja inutil; citește și tu sau scrie ceva.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
...o:
chiudere i miei occhi ora
su tutta questa rotazione di significati
è difficile
lo stesso come difficile è statto andarmene
dal nostro incontro
quando tu non venivi più
stavi chiusa in casa
brontolando dai libri
dai dai
super super
e la pioggia cadendo sulle strade
infierite solo di me
e dai miei tram
nottambuli
trainati da sette cavalli
pentru textul : șapte cai deNu știu dacă acest text este poezie, sau nu. L-am încadrat la această rubrică pt. că nu există una de „personale”. Ar fi trebuit să-i atașez un motto: „Vezi cȃt de puternic este întunericul acestei lumi. Ȋntinde-ți mȃna și nu o vei mai putea distinge. Mi-am întins mȃna. Și n-am mai putut s-o văd. El mi-a zis: Aceasta este propria Mea lumină”” Ibn ’Arabi. Faptul că, într-un fel neașteptat, textul este perceput (și interpretat) de Orania prin altă „prismă”, nu face decȃt să mă bucure. Și-i mulțumesc. Mai ales pentru: „poemul operează în spectru axiomatic. Aproape galileian finalul, Eppur si muove reformulat.”
pentru textul : Joc deMultumesc, Oriana. Nici nu stii cat de mult ma bucura faptul ca aceste versuri au reusit sa transmita intocmai ceea ce si-au propus. Ma incurajeaza comentariul tau. Voi folosi penita pentru a mai scrie niste 'povesti'. :)
pentru textul : Când începe o dimineață demi se pare că „n-a mai venit” și „a plecat” sună atît redundant cît și banal. umila mea părere este că textul s-ar fi terminat mai bine așa:
„s-a pierdut
în scuzele lui
inerțial”
pentru textul : Disoluţie deAm citit şi poemul, şi comentariile şi pot afirma că învăţ din ambele, apreciind că se menţine un ton echilibrat.
pentru textul : acolo unde se întorc valurile deVoi încerca să spun cum se vede de aici, din nord, prin geamul aceluiaş tren :)
Recitesc titlul şi pare că am găsit o cheie, ceva ce înseamnă o întoarcere la 180 de grade, locul unei crunte lupte interioare pentru decizia de întoarcere.
Nu voi detalia, doar voi enumera cuvintele cheie: mersul trenurilor, ziduri dărâmate, voi schimba ceva grav, pot să ascund, plec departe, rana, mă desfac în bine și rău, cobor, îmi număr paşii, îmi îndrept umerii...Şi aici vine un vers şi un ,,timp trecut" în neconcordanţă cu timpul prezent, care m-a bucurat, şi anume ,, pe hol m-am întâlnit cu dumnezeu". Eu o văd ca pe o expresie de sine stătătoare şi bine sudată ( ,,întâlnirea cu Dumnezeu" ), e cu totul altceva decât o întâlnire oarecare cu oarecine. Mă tot întreb din momentul când am citit poemul ( din ziua postării ), de ce verbul la timpul trecut? Poate pentru că întâlnirea asta se întâmplă o singură dată şi momentul acela devine un eveniment care îi poartă numele. Nu poţi spune ,,mă întâlnesc cu dumnezeu", nu poate fi un prezent continuu. E o dată, atunci, o clipă, clipa când valul se întoarce, îşi revine în fire. El era acolo, fiindcă te aştepta, atunci era momentul cel mai bun pentru tine. Îmi amintesc tot de un vers de al tău ,, Eu te caut, Tu mă găseşti". Din momentul acela, dedicarea e totală, chiar şi primul născut.
Cam aşa am înţeles eu. Paul, ştiu că mă vei ierta, dacă am mers ,,pe lângă tren" :) Multe versuri sunt excepţionale, dar unul încă ,,îşi duce rana" şi depărtarea:
,,nu vei ști că plec departe
mai departe decât își duce rana
un ghepard"
Observ că scriind un coment, parcă înţeleg tot mai mult. E ca atunci când intru într-o pădure şi mă opresc lângă fiecare copac, lângă fiecare floare şi mă bucur teribil când dau de un izvor sau de un luminiş.
un astfel de poem nu prea lasa loc comentariilor. e ca si cum ai incerca sa gasesi capatul cercului. as da o penita, dar, din cauza de inghet al cuvintelor, nu pot. multumesc doar.
pentru textul : Cele o mie de lucruri decitind primele versuri "uneori aș vrea să mor nu știu de ce" m-am gindit brusc la Constantin Brancusi care spunea "Murim cand incetam sa mai fim copii"... ...un spleen teribil inainte de toate. finalul mi se pare deosebit ca realizare: "rămîn mereu în același cerc în același loc din care mă scot uneori oamenii ca pe un cadavru viu din canalele unui oraș extraordinar de frumos pe care îl scot și îl arată lumii iată de unde am venit iată încotro ne ducem și apa trece mai departe pe sub podurile zilelor"...
pentru textul : december spleen dedeparte de mine gandul de a desconsidera capacitatea vreunui posibil cititor. acea exprimare nu se doreste a fi explicativa, ci pur si simplu, concluziva. de altfel, repetarea unor cuvinte utilizate la inceputul textului, are rolul (in viziunea mea asupra acestui textulet) de a "inchide cercul" unei intamplari povestite frust, fara incercarea (foarte atractiva pentru mine, de altfel) de a "ascunde" vreun sens, vreo alternativa.
pentru textul : pe toate drumurile creşte dragostea dealtfel, nu pot decat sa va admir incapatanarea de a gasi si ceva calitate prin noianul de texte obscure cu care va asaltez de ceva timp.
si mai pot ceva. sa va multumesc. fara nici cea mai mica urma. de ipocrizie.
O carte, un suflet de poet, trecut prin alt suflet de poet...Ce poate fi mai frumos?
Mi-a plăcut prezentarea, un pic altfel, fără acele rigori clişeistice ale prezentărilor seci. Aici este ca o cernere de lumină printr-o sită de lumină :) Mulţumiri, Paul!
Despre cartea Adrianei, pot spune că sunt printre fericiţii care o au pe noptieră cu tot cu autograful scris cu cerneală albastră :) ( De ce avem impresia că astfel de cuvinte sunt scrise direct pe suflet?! :) )
pentru textul : Adriana Lisandru - despre ea, niciodată deMulţumesc pentru trecere. Toţi suntem chemaţi la un sacrificiu.
pentru textul : voluntariat pentru schimbul de noapte demai ales partea finală a textului. probabil că Vladimir are dreptate. mai citesc.
pentru textul : Pe o insulă la tropice deei bine, nici mie nu-mi suna prea bine acel "popuata", crede-ma ca ma straduiesc sa gasesc un simonim mai fericit. ai vreo sugestie? mi-ar fi de ajutor daca mi-ai arata si partile care ti s-au parut fortate.
pentru textul : (meta)morfoze de:)
pentru textul : De veghe în lanul cu maci deAranca, dacă nu dorești să dai curs rugăminților lui Francisc (și este, desigur, dreptul tău), te-aș ruga pur și simplu să nu-i mai răspunzi, te lași condusă spre discuții în afara interesului acestui site. Francisc, Aranca nu este obligată, într-adevăr, să îți ofere explicațiile solicitate, și nici să expună motivele pentru care nu o face. Te rog să respecți regulamentul, referitor la conținutul comentariilor.
pentru textul : confesiune dee bine că ai adus în atenție cartea asta, domnule velea. m-o atras mai ales ceea ce spune despre sat (și eu am o părere proastă despre satul și despre țăranul romîn, cel puțin la fel de proastă ca cea despre orașul și așa-zis orășeanul romîn). pare scrisă fain, cu siguranță fără fluflu-uri, o s-o caut
pentru textul : Un ‘DA’ pentru mesajul lui Adrian Marino deMultumesc, domnule Turburea!
pentru textul : cam miroase deCentrul curcubeului e verde și atunci e, de fapt, inima, culoarea inimii? Mi-a plăcut "perpetua naștere duminicală". Însă, aici cred că te contrazici semantic: "daca ar fi s-o iau pe scurtatura inimii / as alege traseul dintre bifurcatiile vietii" sau poate nu am înțeles eu sensurile. Eh, bifurcațiile... :)
pentru textul : cu suflet de balada dePe dumnezeu sfântul. Nu pricep.
Să iau exemplu la scris ? Să scriem toţi aceeaşi monostilpoezie futuristo-neo-modernistă, minimalisto-post-2000, ca să nu scoatem cititorii din încălţările cu care stau până se rup. Perfecţionată până scriu toţi fără abateri ?
OK !
Epopee în roz
Într-un şir indian se bălăbăneau castraveţii roz
pentru textul : Devorah deai bunicii cu ceas de aur la butonieră
unde să fi auzit alaltăieri de castraveţii aceştia
de un roz plumburiu ?
memoria îmi joacă şah pe masa lăsată în paragină
de Turgheniev înainte de moarte
dar şi când voi pricepe de ce castravetele roz
se uită la mine cu codiţa ridicată
atunci să vezi... cabaret
sensurile existenţiale doborâte din manualul primordial
se vor aduna circular într-un tub biologic
de făcut măşti contra ridurilor
feliuţe feliuţe feliuţe
dedesubt dezamăgirile sfioase se vor îmbrăca
în zâmbete de fond-de-ten bine articulat
stupefiate florile gingaşe ale castravetelui roz
din glastra ondulata de pe pian.
va atentionez ca este al treilea text pe care l-ati postat in 24 de ore; si va reamintesc ca puteti posta 2 (doua) in 48 de ore! ajunge,pentru Dumnezeu...am inteles toti cine pe cine asculta, nu e nevoie sa tipati asa, nu-i nimeni surd!
pentru textul : Aleșii noștri sunt dispuși să asculte tot românul deAndule, şi promit să te susţin!
deloc încărcat, poate lucrat ai vrut să zici, asta ca să se potrivească şi cu raţiunea rebusistică, acolo unde trebuie să scânteieze mintea ca să descoperi soluţia.
cum aş putea să iau de rău o părere care se referă la o colecţie (nu e puţin lucru) de cuvinte de pe o pagină de web. ştii cât de "uşor" se creează o astfel de pagină?! trebuie să fii artist şi aici, mai ales aici!
socializare este în oricare propoziţie dacă stăm să ne gândim că ea are la bază comunicarea. şi dacă întrebi "ce faci cu textul acela, îl mai schimbi, că mie nu-mi place..." tot socializare se cheamă, chiar dacă interesul se concentrează pe subiectul creaţie.
respect(!)ul este mutual, dacă vrei să ştii.
mulţumesc pentru prezenţă.
pentru textul : “totul mi se pare că are greutate” deîmi recunosc greşeala.
pentru textul : lumină din lumină deeram la început, nu prea ştiam mersul pe aici şi nu am apăsat "publică":)
mulţumesc mult.
mersi,matei.am corectat, intr-adevar suna mai bine
pentru textul : Poem cu mult balast deIti multumesc, apreciez ca nu ma ocolesti, in felul asta poezia si-a atins scopul caci iata, a fost auzita. :o)
pentru textul : Verde albastru verde albastru deNu dragul meu, nu mai vorbim. Cred că am vorbit suficient de mult. Mult prea mult. Cu tine este doar un dialog al surzilor. Nu am să îmi pierd vremea încercînd să răspund la toate aberațiile tale cu America și ecologia. În ce privește întrebarea „de ce tii tu site-ul asta pe care noi ne logam si facem si dregem? Nu ai altceva mai bun sau mai profitabil de facut?” răspunsul este simplu și îl știu de undeva de prin Moldova: Cîinele moare de drum lung și prostu' de grija altuia. M-ai văzut tu pe mine că am intrat eu în compania aia a ta să te întreb de ce o ții și ce faci acolo și de ce nu o închizi? Tu chiar nu pricepi că a pune așa o întrebare e mitocănie? În ce privește regulile, mai ales în ce privește cuvintele vulgare, obscene sau profanatoare (dar nu numai) am mai discutat și cu tine și cu mulți alții și nu vreau să mai lungesc vorba că nu are rost, regulamentul rămîne așa cum este. Și bănuiesc că este cît se poate de clar că nu am nici o problemă să accept orice consecință pentru aceasta. Sînt destui oameni care au plecat din această cauză de pe Hermeneia și te asigur că este perfect ok cu mine. În același timp realitatea a demonstrat (așa în genul ăsta care îți place ție „vox populi vox dei”) că sînt suficienți oameni care preferă un altfel de context. Altfel de cel cu care ești obișnuit tu și cei care împărtășesc aceleași „valori” ca tine. Și acuma urmează lecția de civilizație democratică pe care tu, Ovidiu Nacu și încă mulți alții (ca voi) nu o pricep. Dimpotrivă, aberează cu America, economia, ecologia iar dacă mai au timp o mai dau și cu Irakul și cu ce le mai vine la gură. Și lecția este următoarea: Civilizația democratică (oricît de simpatică sau antipatică ne-ar fi) nu este anarhie. Adică armonia, pacea și progresul (dom'le ce de lemn sună) sînt garantate nu de măsura în care toți putem face tot ce ne place (pentru că la capitolul ăsta unii dintre noi avem niște gusturi foarte picante), ci sînt garantate de măsura în care protejăm pe cît mai mulți de gusturile noastre. Picante. Și asta, dragul meu, pentru că eu sînt adeptul curentului de gîndire care consideră că omul este rău în esența lui iar libertatea este o sabie cu două tăișuri. Iar singura protecție împotriva tăișului „negativ” este legea. Evident ai să îmi spui că știi toate astea. Problema este că nu o demonstrezi. Există foarte mulți oameni care sînt ofensați să citească acel cuvînt în general, cu atît mai puțin într-un spațiu public unde își postează propriile texte. Iar dacă nu poți pricepe sau accepta aceasta atunci ai o problemă de incompatibilitate cu civilizația. Cred că am vorbit destul.
pentru textul : Doină dehahhahaha , Ioana multumesc, iata cum a incetat disputa noastra literara... totusi eu mai am cateva poeme de felul asta si poate ar fi bine sa fie lasata o sectiune mica la proza. ce sa spun, multumesc Ioana ,cu atat mai mult cu cat nu am inteles din ceea ce a afirmat domnul Titarenco , citez,,un anumit gen de proza care parca nu se mai scrie astazi, sau cel putin nu pe hermeneia.'' sa inteleg ca e demodata modalitatea mea de a scrie?uf uf... cu nedumerire, Katya
pentru textul : pescarii din nashville deAdrian, eu tot nu pricep de ce îmi atribui mie intențiile tale, gen „tremuratul ca varga”, mai ales după ce am spus destul de limpede (cred eu) că nu prea mă interesează cât și cum tremuri tu.
dar mă amuză furia ta. și mă gândesc că, dacă lumea ar fi mers cu înflăcărare pe linia lui „cum spui” ocolind, pe cât se poate, linia lui „ce spui”, și-ar fi rupt gâtul la primul colț (i)luminat al istoriei, înainte de a-i da bună ziua lui… G.W. von Leibniz, de exemplu – uite, mă opresc la un nume care-i mai apropiat de dezideratele noaste moderne. păi chiar așa, frate, ce-i acela calcul diferențial și integral? e fumat de decenii bune! cum? și el vorbește de simbol? ei, bine i-a făcut Voltaire, l-a făcut praf! și ce-s alea „monade”? ooo, mai mult, „monadă supremă”?! „armonie prestabilită”?? bbbrrrr… opriți-vă, fraților, că dăm în diabet! cum să evoluăm, dacă privim și-n urmă? pierdem timp prețios! noi trebuie să căutăm ceva neapărat nou, să facem bucăți bucățele tot ce e lipsit de originalitate („originalitatea” nu are nevoie de a face cu „originea”, nu nu, chiar dacă rădăcina (pătrată?) a cuvântului e aceeași…), și să nu ne mai învârtim în cerc. ăăă…cerc? pfui, alt simbol! e clar, și geometria trebuie reinventată!
și, dacă se poate, prima Scrisoare a lui Eminescu arsă pe rug (aprins)și blocată pe toate cărările virtuale, fiindcă e plină de simboluri, de filosofie, de metazizică și de alte chestii dăunătoare sănătății noastre lirice.
Dar, cum spuneam, m-a binedispus furia ta, e o dovadă de forță! ah, cât pe ce să spun „forță vie”, vezi? sunt bucuroasă, am reușit să evit măcar un clișeu!
cât despre afirmația ta, anume că „orice este sau poate deveni un simbol”... eh, dă-mi voie să spun că tu ești mai optimist decât Leipniz însuși! :) cred că ai o idee cam... laxă despre simbol, încărcătura și semnificația lui. repet, „cred”!, nu trag cu praștia-n vrăbii...
pentru textul : Adoriana minus zece defara sa magulesc, dar daca tu spui ca te-au incantat fie si numai doua versuri din textul meu, asta nu poate decat sa ma bucure... spun asta gandindu-ma bineinteles la faptul ca intre stilul meu (uite ca ii zic stil cu scuzele de rigoare) si ceea ce reusesti tu, este o alergatura ... poate niciodata nu e tarziu, niciodata ... intre cuvintele tale si eu cea vie, da simt cum ciuguleste piatra din palmele noastre, apoi zboara cu spaimele mele cu tot
pentru textul : Pietrele Annei deUn poem nevrotic care are o dorinta nemaipomenita de epatare (in ciuda evidentei nevroze) si care mie cel putin nu mi-a spus nimic dincolo de vraja cuvintelor atat de bine oranduite cinematografic. Andu
pentru textul : dar totul se termină depăcat de pește, mai bine sărea în tigaie...
pentru textul : dumitru compune un necrolog pentru el însuși deIonuț Caragea eu am zis să fiu politicos și să nu spun lucrurilor pe nume; dacă nu poți sesiza de unul singur anumite aspecte, am să mai pierd puțin timp și am să îți spun ce și cum; spui tu: "mai Vasile, de ce te chinui sa pui rima intotdeauna la sfarsitul versului"; ia, să vezi câte erori de comunicare poți face într-o amărâtă de propoziție: a) în primul rând, dacă tot folosești semne de punctuație în comunicarea scrisă, ai probleme cu vocativul; b) "întotdeauna" ăsta al tău nu prea sesizează că există două cazuri în poezie în care rima împerecheată este alternată cu rima intercalată (vezi s3 și s4, dacă nu le găsești, revino, am să îți arăt cu degetul); și, da, ai dreptate, poate că nu m-am născut Eminescu, dar, sincer, la halul în care scrii, comentezi și îți etalezi deficiențele, nu ai nici o șansă să te includ printre idolii mei poetici; am înțeles, nu îți place cum scriu, du-te, domnule, și citește unde îți place, dar nu pretinde să modific textele mele după chipul și asmeănarea domniei tale; știi de ce? pentru că sunt ale mele și nu îmi aduc aminte când ți-am cerut ție să modifici un text după cum îl gândesc eu. nu, nu m-am născut Eminescu, dar eu îmi văd lungul nasului. te rog frumos, dacă nu ai obiecții pertinente, măcar din punctul de vedere al gramaticii, nu mă mai deranja inutil; citește și tu sau scrie ceva.
pentru textul : delirum hristum dePagini