Aritmosa, chiar daca nu m-am gindit la cruciada copiilor, sfirsitul despre care vobesti, sustine, intr-adevar tot poemul. Initial, am vrut sa spun de frica intunericul incep sa cred ca hainele mamei sint vii, dar ca sa nu incarc textul am optat pentru aceasta formula. Multumesc de semn.

Un poem care ar putea sa traiasca (mai ales in prima sa parte) daca nu ar fi sufocat de atata "ingrosare"(mai ales in a doua sa parte), de parca autorul nu s-a simtit prea sigur pe cuvintele sale si a simtit nevoia sa le "ingroase": "vei afla ca niciodata... n-a patruns niciodata... iti voi spune ca niciodata nu a existat decat in irosirea... nu ai fost decat o reflexie... si-atat" Zi si tu Virgile, pe bune, sa-ti dau o penita? Andu

un poem pe care să mărturisesc, îl așteptam demult... de pe vremea celor cu yerba-mate... în care Virgil folosește vocea lui distinctă nu neapărat ludică (deși bate în idei acolo, la acea ușă desupra căreia arde o lumină roșiatică inefabil moștenită de alți boemi rătăciți în noapte) dar vocea lui este altfel, este suculentă, aș zice umorală... oricum... este zemoasă!
nu mi-a plăcut primul vers și l-aș rescrie a venit vremea să-i spun copacului, pentru a rămâne în nota meditativă care îl prinde atât de bine pe autor în acest peisaj umoral-ludic
mulțumesc pentru lectură

Domnule Manolescu, nu vi se pare penibil să puneți în gura unuia ca Rorty astfel de aberații? Dacă răspunsul este "nu", nu vă mai osteniți vă rog.

"Mult prea mult" comparativ cu ce anume? Pentru mine, nu are nicio importanta ca tu nu vrei sa tai din poem, in cel mai rau caz, nu te voi mai citi, iti dai seama. FYI, siguranta mea rezulta in urma a vreo 25 de ani de lectura si de scris. Nu e nevoie sa argumentez ca textul e slab, se vede clar. Ma indoiesc ca exista cineva care sa creada ca textul tau e bun, in mod obiectiv. Cam atat.

acest text a fost postat pe A pe 11. 03.2005, deci, am incalcat regulamentul cu 2 zile. il voi scoate. ioan, multumesc mult. dupa cum banuiesti, nu ma asteptam la un asa comentariu ..... imi cer iertare pentru. multumesc tuturor ptr citire si comentarii.

m-am lasat purtata de vers in atmosfera evocata cu nostalgie , cu picatura aceea indurerata pe care eu o regasesc mereu in textele tale (poate ma insel, posibil) si am gasit punctul de lumina, de pace aici, mi-a placut tare mult - "cădea lumină printre viţe peste cântecul încolţit pe buza de sus"...

Un poem de o simplitate cuceritoare. E greu sa scrii simplu, presupune sinceritate si concentrare. Imi par ca o imbratisare imaginile: "probabil închideai fermoarul rochiei tale albe" si "eu voi tăcea ca un sâmbure în tine" ! Violeta

mulțumesc mult pentru încurajări și aprecieri, anna. vin cu o nouă variantă a acestui poem muncit, însă simt că nu este un poem puternic. îi lipsește ceva, dar nu intuiesc ce. mă rog... Madlenă 1 În poarta dinspre miazănoapte a intrat sublim Un avion de hârtie insonor ușor scrijelind Irisul meu de granit. Rază întinsă. Toamnă. Pană. Nedefinit. Tu păreai a intra în viața mea în aceea seară În care cerul era cicatrizat de comete. Ți-am oferit ultimul drum. Care trecea prin apogeu. Acel avion de hârtie tăia vastă fereastră în tine. Rotunjea turn de piatră peste umeri. Albastru de munți și roșu de fier Atunci ai acceptat să porți.

Chiar dacă prin " în care tot mai mulţi se trezesc poeţi peste noapte pedalînd pe un dadaism reinventat în care cosmetizarea absurdului cu un fond de ten ieftin este regulă" şi prin "(dar nu spun ceva nou, ai mai auzit asta domnule editor de la o voce autorizată, nu?" ai încercat să deturnezi atenţia şi să provoci, am să încerc să fiu scurt şi pe aceeaşi axă a problemei, după ce mă voi îndepărta totuşi de la ea, dar numai pentru două rânduri: să ştii că am auzit şi alte lucruri de foarte bine de la mult mai multe voci, voci la fel de autorizate şi care nu mă ştiau decât după texte. Aşa şi astfel şi pe repede-nainte:

1. să ştii că atunci când mi te adresezi, ironic/ /flegmatic sau mai-ştiu-eu cum, cu "d-le editor" sau cu "domnule membru al consiliului hermeneia", nu mie îmi raşchetezi obrazul, ci ţie. Pentru că încărcătura de ironie sau de miştocăreala ţi se întoarce înzecit tocmai pentru faptul că, dintre noi doi, cu siguranţă!, nu eu sunt cel care deţine o poziţie în Consiliul Hermeneia doar cu numele.

2.Aici nu e vorba despre admiterea părerilor. Dă-mi voie să cred că încă discutăm fără să ne considerăm cimpanzei! Şi, mai ales, dă-mi voie să cred că nici unul dintre noi nu foloseşte granade de fum pentru public. Aici este vorba despre a (in)valida nepotismul. Pentru că:

3. "şi mai admit faptul că am dreptul să dau încredere unui om care mă citeşte constant" e o apărare ilar-găunoasă, deoarece ea duce la nişte ramificaţii care pun punctul pe i, cum ar fi:

- tu, din poziţia de editor, nu ai dreptul să dai încredere cuiva, ai mai degrabă obligaţia morală de-a oferi feedback cât mai multor useri. Retoric, de câte ori ai făcut lucru acesta în... să zicem, ultimii doi ani? Şi atunci, alte întrebări se cer puse: doar oamenii care te citesc constant pot spera la "încrederea" ta? A te citi constant, înseamnă a-ţi fi agăţate peniţe de orice postare, chiar dacă ea, agăţarea peniţelor, este singura activitate pe care o practică respectivul user? "Încrederea" ta este condiţionată de cantitatea vizitelor sub propriile-ţi texte? Ţii condică de cine/ când/ cum? Sau şi mai precis: în trei-patru ani, numai pe Ioana o înveşteşti cu încredere? Nu mai există alt user care să merite un comentariu al lui Vlad T? Pentru că din ce sustii tu, din cifrele comentariu/ text/ autor/ şi din ce spun eu - însumat = evidenţa implacabilă - lucrurile exact aşa stau.

4. În încheiere, având în vedere faptul că, dacă scădem intervenţiile pur adminsitrative şi răspunsurile sub propriile tale texte, rămâi cu vreo 10 comentarii strict literare în doi ani, plus 3 peniţe, din care două pentru textele Ioanei, dacă adăugăm cele 10 (zece) peniţe în nouă luni pe care Ioana le-a oferit textelor tale, asta fără să aibă vreo altă activitate măsurabilă pe Hermeneia! (apropo, cineva pomenea, mai sus, de uniformizare), avem în faţă tabloul conform căruia, aşa cum spuneam în prima mea intervenţie, avem de-a face cu o simbioză sau chiar cu un nepotism jenant. Aici nu mai este vorba despre libertatea de exprimare, despre dreptul la părere, despre subiectivism, despre editorul-căpcăun, despre valoarea poeziei contemporane, despre tipare/ şabloane/ curente ori alte pătlăgele... Am vaga impresie că nici despre literatură nu mai e vorba.

5. În p.s mai spun că (poate) n-aş fi intervenit în această poveste dacă nu erai editor. Dar eşti. Şi, cum spuneam, ai nişte obligaţii morale. E foarte posibil ca eu să fiu impulsiv, iar tu, taciturnul înţeleptic; ca eu să fiu degrabă vărsătoriu de pixeli, iar tu, aedul-zen-latentul logos. E posibil ori chiar probabil. Dar să ştii că am şi o mică, micuţă (asta este întărire a unor trăsături) virtute: în ceea ce priveşte literatura, sunt corect şi destul de echilibrat. Şi, din perspectiva site-ului Hermeneia, asta plus faptul de a fi viu, de a exista prin preajmă, de a fi prezent, de a activa la propriu, pentru toţi, printre care şi persoana ta, reprezintă condiţia capitală pro progres. Anul acesta. pe Hermeneia, am făcut mult mai puţin decat mi-am propus. La anul, dacă om mai fi, am să fac mai multe. Poate chiar mai multe şi mai bine. Chiar dacă asta înseamnă să mă expun, luând atitudine în cazuri asemănătoare ăstuia.

pps: poftă bună la brioşă, dar folosiţi şi voi un serviciu de coletărie, Poşta Română messul sau praştia. E mai intim si mai decent.

mulţumesc; am mai făcut cîteva modificări.

nu știu, probabil, cum să reacționez în fața unui compliment, mă fâstâcesc și îmi transpiră palmele:)
dar, aici e vorba de ceea ce scriu, mi bine sau mai rău.
citisem aseară comentariul tău, dar eram prea obosit ca să îți răspund.
simt în spatele cuvintelor tale (și mă refer și la poeme) o ființă inteligentă și sensibilă care a trecut prin multe... îți mulțumesc pentru generozitatea cuvintelor și semnul de prețuire, dar mai ales pentru că m-ai citit cu lumină în ochi.

Bravo à l'association "Architectes sans frontières" qui oeuvre pour un développement durable dans un meilleur habitat restructuré et pensé en fonction non seulement des normes de l'environnement naturel, mais aussi en fonction de la population qui va y habiter, le tout dans une parfaite symbiose et le respect les uns des autres . Bravo à cette initiative qui prend de l'ampleur, qui s'organise petit à petit , et dont les réalisations sont effectivement visibles dans des zones sinistrées. Il faut de la persévérance, un grand courage et un dynamisme à toute épreuve pour entreprendre ces reconstructions, déblayer et former - c'est essentiel- les populations locales. Félicitari, Marina, si multumesc pentru articolul foarte interesant.

Se despletesc ninsori înlănțuite, Troian de alb, morțesc și tragic fard, Și sufletele noastre, desfrunzite, Ca niște lumânări, în carne ard. aici m am simtit ca un pom de craciun