sa polemizez cu dumneavoastra. probabil aveti dreptate. probabil. totusi, exagerand si extrapoland... daca as incerca sa compun o simfonie "moderna", respectand tendintele, ati fi la fel de placut impresionat auditiv ca atunci cand ati "savura" Mozart, Schubert, Chopin etc.?
Repet: nu e vorba de calitatea scrierilor mele. Nu sustin ca ar avea vreo valoare extraordinara. Dar nici nu pot subscrie la o opinie. Aceea ca, morti, copti, trebuie sa scriem neaparat modern. Nu e un criteriu de departajare. Absolut deloc. Se poate scrie in stil clasic foarte, foarte bine. Faptul ca cineva nu reuseste, nu inseamna ca altii nu o pot face. Priceperea si talentul, da. Asta departajeaza. Inovatie? Foarte de acord. Dar, asa cum bine ati spus chiar dumneavoastra, totul s-a spus/scris. De mult.
Si mai e ceva. Dumneavoastra scrieti pentru "ochii criticii"? E si asta o optiune. Eu nu. Cu toate astea, nu incetez sa "aspir" critica care mi se adreseaza.
Cam atat. Sper.
...îmi vine să spun superb! dar mai bine pun o peniță:)! foarte frumoasă, Virgil. cel mai mult mi-a rămas comparația asta: mă despică timpul ca pe un măr. am o zi frumoasă, nu mi-o stricați, oameni buni:)!
Şi, ca să răspund şi plastic întrebărilor din topic (şi ca să mă avânt totuşi şi spre ce este):
Ce este (acum) poezia? R: Lup, capră şi varză. Unde lupul = autorul cu emoţiile sale; capra = cititorul cu aşteptările şi emoţiile sale; varza = suma criticilor avizaţi şi a instrumentelor lirice proprii autorului.
Ce ar trebui să fie poezia? R: Împăcarea lupului, a caprei şi a verzei.
umil eşti în poemul ăsta, Andule, că mai să cred că nu eşti tu!
dar, dacă mă gândesc mai bine, chiar tu eşti, de te închini, pe rând, lui Dumnezeu, Soarelui şi Lunii - căci El este Tot ceea ce a creat, se confundă cu propria Creaţie, este însăşi Lumea, Mediul, oricine şi orice - înţeleg că ai scris textul acesta în Ziua a Patra, după ce apăru Luminătorul Mare şi Luminătorul Mic, iar azi, când apărurăm şi Noi pe aci, îl postaşi.
toate ca toate dar ,să ştii că de Facturi nu ne scapă nimeni!
în orice caz, mi-a plăcut cum ai pus problema. şi acele "beat-uri tot mai rare".
în consecinţă, vin şi eu cu o peniţă. ia vezi, te poate scăpa de ceva, cumva?!
Mi-a plăcut mult imaginea mării - posibil simbol al adâncurilor Duhului - care strivește vertebrele, presând inima să reverse sufletul în afară, într-o mișcare de deschidere și înălțare. Polenul poate fi privit ca o imagine-simbol desemnând concretul hrănitor al luminii divine aureolatoare ce atrage, susține și străbate înaintarea anodică în taină. Marea pătrunde corporalitatea, devenind mai intimă decât "veșmintele de piele". Trezește sentimentul unei atingeri a iubirii până la penetrarea în carne vie odată cu presimțirea unei treceri prin moarte. Este moartea în Celălalt spre eliberarea de regimul exteriorității reciproce, eliberare-înviere după care tânjește iubirea. Natura devine mediu transparent al vederii, este atrasă și ea în această reconstituire a corporalității după măsura iubirii divine... Îmi place lirismul degajat de alternanța între învăluire și deschidere, pătimire și reverberație luminoasă, de abis-cataractă și elevare-vedere...
Imi place in mod deosebit ultima parte a poemului, dar intreg ansamblul are ceva special de transmis. Lumina ce razbate din versurile tale impresioneaza retina pentru multa vreme.
Marina, felicitări pentru acest experiment, un colaj inedit în care fotografia urnește alte sensuri, adaugă alte straturi de trăire stocată în alt timp pe lîngă citatele, expresiile multilingve și zonele de poezie bună, biografistă: "parcă se aude lătratul câinelui prin curte să îi dau și lui un covrig vara învățam să desenez cât de convins privea liniile: erau perfecte ore întregi stătea nemișcat lângă bancă să nu greșesc paginile nu suporta să-mi fie rupte mon pauvre Piflechien" Sau: "nu există nicio tundră în care să fugi niciun oraș cât o pădure înlăuntrul meu e o mină de sare noaptea se aud bulgării rostogoliți în gol poartă chipul tău-sau-al-meu" M-aș bucura dacă ai mi-ai spune mai multe despre această fotografie deosebită, în care ziduri invechite sunt "deranjate" de un timp tînăr așa jucăuș!
O datorie de onoare ma obliga sa scriu si eu despre ce ai scris si publicat. M-am uitat peste poemele tale, fac parte din zona in care se scria acum vreo 15 ani. Totusi, nu trebuie sa crezi ca este o acuza, este, in fond, o chiar perfecta metoda de lucru pe care si eu o experimentez inca. Desigur, vorbesc de pe pozitia unui autor care nu mai scrie de multa vreme poeme de o pagina ci, asa cum s-a putut vedea din volumele publicate in ultima vreme - este vorba de un poem-proza-eseu care ocupa o carte. E posibil sa ne fi cunoscut la Sibiu? Am stat acolo 7 ani dar nu-mi amintesc sa te fi intalnit, cu atat mai mult cu cat am prieteni ce au terminat Institutul Teologic "Andrei Saguna" acolo. In sfarsit, ca sa ma refer la poeziile tale - nu cred ca sunt multi autori care continua aceasta linie. Nu e "de rau" oricum. Acest poem cred ca merita o penita de aur chiar si pentru simplul fapt ca exista aici: "In spatele umbrelor/ Nu vor mai fi/ Decat umbre". Sa ai pace, Dancus
Nu cred că fotografia are vreo legătură cu textul și nici cu literatura. Consider că astfel de imagini nu trebuie să fie acceptate pe Hermerneia și rog să fie menționat acest lucru în Regulament.
Eu una știu: orice detaliu din poezia ta, Adrian, e gândit, simțit, asumat. Nu-mi rămâne decât să recitesc, iar acolo unde aș cârcoti să mai zăbovesc un pic pentru a descoperi noi valențe.
Remarc versul „durerea e un tigru vişiniu care îmi toarce în braţe”, dar și tot ce îi urmează acestuia, în special „pâinea crescândă”, mai ales că în versurile anterioare ai amintit de vreo două ori de firimituri.
rideti voi rideti dar poate nu stiti ca in 2006 romanii reprezentau cel mai mare grup minoritar de imigranti din Venetia (circa 3,26 la suta) - nici nu stiu citi or mai fi acum dar deja cind vorbesti de "venetience" trebuie sa te gindesti ca deja unele din ele vorbesc romaneste (chiar daca spala vase sau matura pravaliile). la urma urmei frumusetea nu are profesie. si la urma urmei nu era tocmai acesta mirajul carnavalului cind in spatele mastilor nu mai avea importanta daca erai sluga sau bancher, femeie usoara sau matroana, doge sau cersetor... dar evident ca asta contrazice ( ;) ) "modelul" lui Trinity unde barbatul "cautat" trebuie sa fie.. intr-un fel, si numai asa... si iata cum am deschis cutia pandorei...
mult succes Dorin! stricasem titlul unui cântec pe un alt site. deci aștept lansarea șlagărului: dor de Cozan:) cordial, paul când va fi să fie sper să optezi pentru filiala Bacău. nu de alta, dar aș fi mândru.
Nu e vorba de "numarul" epitetelor, ca doar nu le numar ca pe bani! :-) E vorba de o senzatie pe care o am citind textul, un feeling de "epitetare excesiva" - undeva, prin mijlocul textului... parca ar fi mers o exprimare un pic mai cursiva, asa cum e acum ma impiedic. Poate in "rugile de maces" sau in "inimile dezghiocate"... tot ce e posibil... sau poate ca efectul "cade" de mai de sus, de la "caroseriile ruginite" iar "inimile dezghiocate" nu produc decat o amplificare... ce sa zic, asta e senzatia mea. Andu
iată “de ce iubim femeile”. nu se lasă şi nu se lasă. sînteţi spumoase aş tot asculta dar intrăm în conflict cu politica Hermeneia. O ultimă întrebare Raluca- cine e colegul nostru de site Aaliei?
Cristina, textul ăsta e unul spontan. N-a trecut prin travaliu aproape deloc. Am schimbat două, trei chestii în unitatea doi, atunci, la cald, dar atât. Citit acum, mă nemulţumesc destule. Dar starea încă o recunosc. E acolo. Nu mă ascund după stare. Sunt adeptul echilibrului calitativ între "ce spui" şi "cum spui"; de cele mai mutle ori, "cum spui" e esenţial. Mulţumesc pentru comentariul acesta, mulţumesc şi pentru vizita din "străinătate" :). Nu-mi stă în fire să fac "declaraţii", dar pentru că "lucrurile care nu se spun se pierd" - eşti printre cititorii mei preferaţi şi în topul poeţilor pe care-i citesc absolut cu fiecare postare a lor.
Doina, unitatea doi are la bază principiul identităţii - unul dintre principiile care, alături de alte două principii şi de cele patru categorii propoziţionale (nu mai intru în amănunte), guvernează practic toată gândirea noastră. Absolut orice gând apare având la bază combinarea a trei principii şi patru propoziţii. Nu de puţine ori, principiul identităţii (a = a) a fost tratat (de veleitari filosofici) ca un megatruism, dar s-a dovedit că e infinit mai mult. Consider că ultimele adevăruri au la bază acest principiu. De acolo "tautologia".
Titlul "Zzet" = "Ziua zet", deci, da - final.
Iniţial am vrut "Zâzet"/ "Z.zet).
si totusi eu am o nedumerire. inteleg natura, sa zicem, emotionala a mesajului. dar oare nu este exagerata sau doar ingust interpretata? la urma urmei care e tragedia daca un copac, un pom, un bradut este taiat? si ma refer la tragedia din punctul "lui" de vedere. evident vor fi unii care se vor lansa in mai mult sau mai putin controversata idee ca plantele au perceptii emotionale. bineinteles ca de la asta si pina la ideea de suferinta si constiinta e un drum cam lung, chiar daca am face acel enorm leap of faith si am crede ca intr-adevar plantele au senzori... emotionali. dar chiar si asa, la urma urmei oamenii taie lemne de la tata noe incoace. taie lemne pentru foc, pentru case, pentru corabii, pentru mobila, pentru arme, pentru scule, pentru arta, pentru sicrie, pentru avioane, pentru craciun. si apoi planteaza la loc padurile. daca nu le-ar planta ar fi o mare prostie si un pas catre autodistrugere prin seceta, alunecari de teren, foamete, asfixiere, moarte. nu cred ca e nevoie sa recapitulam prima lectie de biologie dintr-a cincea care ne spunea ca fara clorofila nu exista oxigen. dar asta nu inseamna ca arborii nu mor. daca nu ii taiem noi, daca nu defrisam noi in mod rational, stiintific, gospodareste, defriseaza bolile si incendiile. exista un echilibru in natura si de cind e planeta verde reuseste sa se regaseasca. sint convins ca daca distrugerea ar fi ceva catastrofal in ultima instanta s-ar opri. pentru ca nu ar mai fi oameni care sa respire si sa aiba nevoie de pom de craciun. dar romantizarea, melodramatizarea "mortii puiului de brad" mi se pare, dincolo de frumosul povestii, un mesaj fara acoperire logica sau stiintifica. pentru ca asa cum spuneam, omul poate distruge multe specii sau subspecii de animale dar distrugerea suportului clorofilian este sinucidere si ma tem ca (tinind cont de cit de multi sintem si de cite guri de oxigen avem nevoie) murim noi inainte sa moara puiul de brad. mai bine ne-am preocupa de miile de copii ai africii care au murit de foame de cind am inceput eu sa scriu comentariul asta. la urma urmei viata omului (fie ea biologica, fie spirituala) e mai importanta decit tragedia, mai mult sau mai putin reala, a puiului de brad.
cam prea multa proza de tip banc pe aici. probabil ca daca se vroia si se incerca se putea obtine un fel de text poetic, dar asa, e doar o povestire, pe ici pe colo putin lirica dar nu altceva. in orice caz, nici prea logica nu prea poate sa fie de vreme ce si fumatul cit si macul probabil ca ar fi indus la somn. dar despre asta probabil un medic s-ar putea exprima mai competent. finalul e cam aiurea si cam fortat. te lasa cam cu ramii cu capul plin de sampon si se se opreste apa.
Hm! Eu am intrat acum pentru Cristina:)))) Nu m-am simţit luată în balon!!! Atenţie, doamnelor şi domnilor. Aceea a fost justificarea mea! Am făcut acum, ce-i drept, un punct şi de la capăt. Sunt un poet al gării de nord în trecere... Dacă justificarea mea nu este bună, accept spânzurătoarea cu mare onoare sau să mi se taie capul dar rogu-vă un Cromwell mai bun.
Iti vand un pont. Strofa a doua a textului tau este o poezie in sine. La o mica aranjare iese un haiku superb cu care poti participa la orice concurs sau antologie:
arbori şi ape
se prelinge un geamăt
luna se-nchină
Mai mult de atat, chiar iti recomand sa incerci genul, intrucat ai o predispozitie pentru natura. 5+7+5 silabe, nu e greu deloc. Succes!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
cum știi tu să amintești omului cele sfinte cîte uită... nu ți-e jale, omule? jele mi-i că vai de curtea în care iarba uită coasa
pentru textul : pridvorbe desa polemizez cu dumneavoastra. probabil aveti dreptate. probabil. totusi, exagerand si extrapoland... daca as incerca sa compun o simfonie "moderna", respectand tendintele, ati fi la fel de placut impresionat auditiv ca atunci cand ati "savura" Mozart, Schubert, Chopin etc.?
pentru textul : de el deRepet: nu e vorba de calitatea scrierilor mele. Nu sustin ca ar avea vreo valoare extraordinara. Dar nici nu pot subscrie la o opinie. Aceea ca, morti, copti, trebuie sa scriem neaparat modern. Nu e un criteriu de departajare. Absolut deloc. Se poate scrie in stil clasic foarte, foarte bine. Faptul ca cineva nu reuseste, nu inseamna ca altii nu o pot face. Priceperea si talentul, da. Asta departajeaza. Inovatie? Foarte de acord. Dar, asa cum bine ati spus chiar dumneavoastra, totul s-a spus/scris. De mult.
Si mai e ceva. Dumneavoastra scrieti pentru "ochii criticii"? E si asta o optiune. Eu nu. Cu toate astea, nu incetez sa "aspir" critica care mi se adreseaza.
Cam atat. Sper.
...îmi vine să spun superb! dar mai bine pun o peniță:)! foarte frumoasă, Virgil. cel mai mult mi-a rămas comparația asta: mă despică timpul ca pe un măr. am o zi frumoasă, nu mi-o stricați, oameni buni:)!
pentru textul : antiplatonice V descuza-ma, te rog pt eroare. katya
pentru textul : the little black dress deStiu Dan, dar am sa las xerox pentru ca este in ton cu mecanica textului. Într-adevar, pe texte scurte mă simt mai bine.
pentru textul : Transfigurare deŞi, ca să răspund şi plastic întrebărilor din topic (şi ca să mă avânt totuşi şi spre ce este):
Ce este (acum) poezia?
R: Lup, capră şi varză. Unde lupul = autorul cu emoţiile sale; capra = cititorul cu aşteptările şi emoţiile sale; varza = suma criticilor avizaţi şi a instrumentelor lirice proprii autorului.
Ce ar trebui să fie poezia?
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deR: Împăcarea lupului, a caprei şi a verzei.
umil eşti în poemul ăsta, Andule, că mai să cred că nu eşti tu!
dar, dacă mă gândesc mai bine, chiar tu eşti, de te închini, pe rând, lui Dumnezeu, Soarelui şi Lunii - căci El este Tot ceea ce a creat, se confundă cu propria Creaţie, este însăşi Lumea, Mediul, oricine şi orice - înţeleg că ai scris textul acesta în Ziua a Patra, după ce apăru Luminătorul Mare şi Luminătorul Mic, iar azi, când apărurăm şi Noi pe aci, îl postaşi.
toate ca toate dar ,să ştii că de Facturi nu ne scapă nimeni!
în orice caz, mi-a plăcut cum ai pus problema. şi acele "beat-uri tot mai rare".
în consecinţă, vin şi eu cu o peniţă. ia vezi, te poate scăpa de ceva, cumva?!
pentru textul : ultima lună deMi-a plăcut mult imaginea mării - posibil simbol al adâncurilor Duhului - care strivește vertebrele, presând inima să reverse sufletul în afară, într-o mișcare de deschidere și înălțare. Polenul poate fi privit ca o imagine-simbol desemnând concretul hrănitor al luminii divine aureolatoare ce atrage, susține și străbate înaintarea anodică în taină. Marea pătrunde corporalitatea, devenind mai intimă decât "veșmintele de piele". Trezește sentimentul unei atingeri a iubirii până la penetrarea în carne vie odată cu presimțirea unei treceri prin moarte. Este moartea în Celălalt spre eliberarea de regimul exteriorității reciproce, eliberare-înviere după care tânjește iubirea. Natura devine mediu transparent al vederii, este atrasă și ea în această reconstituire a corporalității după măsura iubirii divine... Îmi place lirismul degajat de alternanța între învăluire și deschidere, pătimire și reverberație luminoasă, de abis-cataractă și elevare-vedere...
pentru textul : doar marea o mai aud, iubite… deImi place in mod deosebit ultima parte a poemului, dar intreg ansamblul are ceva special de transmis. Lumina ce razbate din versurile tale impresioneaza retina pentru multa vreme.
pentru textul : praf de scris în timp de... pari atât de convinsă...
pentru textul : ...romantic, dom'le! deMarina, felicitări pentru acest experiment, un colaj inedit în care fotografia urnește alte sensuri, adaugă alte straturi de trăire stocată în alt timp pe lîngă citatele, expresiile multilingve și zonele de poezie bună, biografistă: "parcă se aude lătratul câinelui prin curte să îi dau și lui un covrig vara învățam să desenez cât de convins privea liniile: erau perfecte ore întregi stătea nemișcat lângă bancă să nu greșesc paginile nu suporta să-mi fie rupte mon pauvre Piflechien" Sau: "nu există nicio tundră în care să fugi niciun oraș cât o pădure înlăuntrul meu e o mină de sare noaptea se aud bulgării rostogoliți în gol poartă chipul tău-sau-al-meu" M-aș bucura dacă ai mi-ai spune mai multe despre această fotografie deosebită, în care ziduri invechite sunt "deranjate" de un timp tînăr așa jucăuș!
pentru textul : despre altă călătorie II deO datorie de onoare ma obliga sa scriu si eu despre ce ai scris si publicat. M-am uitat peste poemele tale, fac parte din zona in care se scria acum vreo 15 ani. Totusi, nu trebuie sa crezi ca este o acuza, este, in fond, o chiar perfecta metoda de lucru pe care si eu o experimentez inca. Desigur, vorbesc de pe pozitia unui autor care nu mai scrie de multa vreme poeme de o pagina ci, asa cum s-a putut vedea din volumele publicate in ultima vreme - este vorba de un poem-proza-eseu care ocupa o carte. E posibil sa ne fi cunoscut la Sibiu? Am stat acolo 7 ani dar nu-mi amintesc sa te fi intalnit, cu atat mai mult cu cat am prieteni ce au terminat Institutul Teologic "Andrei Saguna" acolo. In sfarsit, ca sa ma refer la poeziile tale - nu cred ca sunt multi autori care continua aceasta linie. Nu e "de rau" oricum. Acest poem cred ca merita o penita de aur chiar si pentru simplul fapt ca exista aici: "In spatele umbrelor/ Nu vor mai fi/ Decat umbre". Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Zidul fostei grădini deNu cred că fotografia are vreo legătură cu textul și nici cu literatura. Consider că astfel de imagini nu trebuie să fie acceptate pe Hermerneia și rog să fie menționat acest lucru în Regulament.
pentru textul : Felinar deEu una știu: orice detaliu din poezia ta, Adrian, e gândit, simțit, asumat. Nu-mi rămâne decât să recitesc, iar acolo unde aș cârcoti să mai zăbovesc un pic pentru a descoperi noi valențe.
pentru textul : Scrisoare deRemarc versul „durerea e un tigru vişiniu care îmi toarce în braţe”, dar și tot ce îi urmează acestuia, în special „pâinea crescândă”, mai ales că în versurile anterioare ai amintit de vreo două ori de firimituri.
rideti voi rideti dar poate nu stiti ca in 2006 romanii reprezentau cel mai mare grup minoritar de imigranti din Venetia (circa 3,26 la suta) - nici nu stiu citi or mai fi acum dar deja cind vorbesti de "venetience" trebuie sa te gindesti ca deja unele din ele vorbesc romaneste (chiar daca spala vase sau matura pravaliile). la urma urmei frumusetea nu are profesie. si la urma urmei nu era tocmai acesta mirajul carnavalului cind in spatele mastilor nu mai avea importanta daca erai sluga sau bancher, femeie usoara sau matroana, doge sau cersetor... dar evident ca asta contrazice ( ;) ) "modelul" lui Trinity unde barbatul "cautat" trebuie sa fie.. intr-un fel, si numai asa... si iata cum am deschis cutia pandorei...
pentru textul : caut femeie demult succes Dorin! stricasem titlul unui cântec pe un alt site. deci aștept lansarea șlagărului: dor de Cozan:) cordial, paul când va fi să fie sper să optezi pentru filiala Bacău. nu de alta, dar aș fi mândru.
pentru textul : De la Vaslui citire demulțumesc pentru atenționare, Radu. am modificat. ai dreptate, exagerez cu repetițiile. mie mi se par destul interesante într-un poem...
pentru textul : Din iubire denu l-am cunoscut, nici nu l-am citit pe Virgil Diaconu dar mi se pare că dânsului i s-au deschis cumva ochii, cum şi mie de altfel.
pentru textul : Partidul florii de cireş deNu e vorba de "numarul" epitetelor, ca doar nu le numar ca pe bani! :-) E vorba de o senzatie pe care o am citind textul, un feeling de "epitetare excesiva" - undeva, prin mijlocul textului... parca ar fi mers o exprimare un pic mai cursiva, asa cum e acum ma impiedic. Poate in "rugile de maces" sau in "inimile dezghiocate"... tot ce e posibil... sau poate ca efectul "cade" de mai de sus, de la "caroseriile ruginite" iar "inimile dezghiocate" nu produc decat o amplificare... ce sa zic, asta e senzatia mea. Andu
pentru textul : parcul revoluțiilor de absint I deiată “de ce iubim femeile”. nu se lasă şi nu se lasă. sînteţi spumoase aş tot asculta dar intrăm în conflict cu politica Hermeneia. O ultimă întrebare Raluca- cine e colegul nostru de site Aaliei?
pentru textul : Virtualia XIII - mulţumiri, mirări şi poezie la Iaşi deCristina, textul ăsta e unul spontan. N-a trecut prin travaliu aproape deloc. Am schimbat două, trei chestii în unitatea doi, atunci, la cald, dar atât. Citit acum, mă nemulţumesc destule. Dar starea încă o recunosc. E acolo. Nu mă ascund după stare. Sunt adeptul echilibrului calitativ între "ce spui" şi "cum spui"; de cele mai mutle ori, "cum spui" e esenţial. Mulţumesc pentru comentariul acesta, mulţumesc şi pentru vizita din "străinătate" :). Nu-mi stă în fire să fac "declaraţii", dar pentru că "lucrurile care nu se spun se pierd" - eşti printre cititorii mei preferaţi şi în topul poeţilor pe care-i citesc absolut cu fiecare postare a lor.
Doina, unitatea doi are la bază principiul identităţii - unul dintre principiile care, alături de alte două principii şi de cele patru categorii propoziţionale (nu mai intru în amănunte), guvernează practic toată gândirea noastră. Absolut orice gând apare având la bază combinarea a trei principii şi patru propoziţii. Nu de puţine ori, principiul identităţii (a = a) a fost tratat (de veleitari filosofici) ca un megatruism, dar s-a dovedit că e infinit mai mult. Consider că ultimele adevăruri au la bază acest principiu. De acolo "tautologia".
pentru textul : Zzet deTitlul "Zzet" = "Ziua zet", deci, da - final.
Iniţial am vrut "Zâzet"/ "Z.zet).
am inteles. in cazul asta, pls, fa off comentariile referitoare la subiect. multumesc. vorbim.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur desi totusi eu am o nedumerire. inteleg natura, sa zicem, emotionala a mesajului. dar oare nu este exagerata sau doar ingust interpretata? la urma urmei care e tragedia daca un copac, un pom, un bradut este taiat? si ma refer la tragedia din punctul "lui" de vedere. evident vor fi unii care se vor lansa in mai mult sau mai putin controversata idee ca plantele au perceptii emotionale. bineinteles ca de la asta si pina la ideea de suferinta si constiinta e un drum cam lung, chiar daca am face acel enorm leap of faith si am crede ca intr-adevar plantele au senzori... emotionali. dar chiar si asa, la urma urmei oamenii taie lemne de la tata noe incoace. taie lemne pentru foc, pentru case, pentru corabii, pentru mobila, pentru arme, pentru scule, pentru arta, pentru sicrie, pentru avioane, pentru craciun. si apoi planteaza la loc padurile. daca nu le-ar planta ar fi o mare prostie si un pas catre autodistrugere prin seceta, alunecari de teren, foamete, asfixiere, moarte. nu cred ca e nevoie sa recapitulam prima lectie de biologie dintr-a cincea care ne spunea ca fara clorofila nu exista oxigen. dar asta nu inseamna ca arborii nu mor. daca nu ii taiem noi, daca nu defrisam noi in mod rational, stiintific, gospodareste, defriseaza bolile si incendiile. exista un echilibru in natura si de cind e planeta verde reuseste sa se regaseasca. sint convins ca daca distrugerea ar fi ceva catastrofal in ultima instanta s-ar opri. pentru ca nu ar mai fi oameni care sa respire si sa aiba nevoie de pom de craciun. dar romantizarea, melodramatizarea "mortii puiului de brad" mi se pare, dincolo de frumosul povestii, un mesaj fara acoperire logica sau stiintifica. pentru ca asa cum spuneam, omul poate distruge multe specii sau subspecii de animale dar distrugerea suportului clorofilian este sinucidere si ma tem ca (tinind cont de cit de multi sintem si de cite guri de oxigen avem nevoie) murim noi inainte sa moara puiul de brad. mai bine ne-am preocupa de miile de copii ai africii care au murit de foame de cind am inceput eu sa scriu comentariul asta. la urma urmei viata omului (fie ea biologica, fie spirituala) e mai importanta decit tragedia, mai mult sau mai putin reala, a puiului de brad.
pentru textul : Elegie cu pui de brad decam prea multa proza de tip banc pe aici. probabil ca daca se vroia si se incerca se putea obtine un fel de text poetic, dar asa, e doar o povestire, pe ici pe colo putin lirica dar nu altceva. in orice caz, nici prea logica nu prea poate sa fie de vreme ce si fumatul cit si macul probabil ca ar fi indus la somn. dar despre asta probabil un medic s-ar putea exprima mai competent. finalul e cam aiurea si cam fortat. te lasa cam cu ramii cu capul plin de sampon si se se opreste apa.
pentru textul : jester deHm! Eu am intrat acum pentru Cristina:)))) Nu m-am simţit luată în balon!!! Atenţie, doamnelor şi domnilor. Aceea a fost justificarea mea! Am făcut acum, ce-i drept, un punct şi de la capăt. Sunt un poet al gării de nord în trecere... Dacă justificarea mea nu este bună, accept spânzurătoarea cu mare onoare sau să mi se taie capul dar rogu-vă un Cromwell mai bun.
pentru textul : timidă umbra ta de fată detot ce spuneti e absolut corect. cu mentiunea ca nu postez aici in ordinea aparitiei "operei" respective. totusi, nu as sterge. sau mai bine da?
pentru textul : Băi, tu de când n-ai mai scris o poezie? detext abscons si slab. nu cred ca asa ceva este poezie, nici macar reprezentare artistica. cred ca trebuie sa iti definesti tie insuti ce vrei sa faci.
pentru textul : Suntem primul născut denice:). O treaba buna!
pentru textul : volumul cenaclului Virtualia octombrie 2011 deIti vand un pont. Strofa a doua a textului tau este o poezie in sine. La o mica aranjare iese un haiku superb cu care poti participa la orice concurs sau antologie:
arbori şi ape
se prelinge un geamăt
luna se-nchină
Mai mult de atat, chiar iti recomand sa incerci genul, intrucat ai o predispozitie pentru natura. 5+7+5 silabe, nu e greu deloc. Succes!
pentru textul : absenţe desi eu sunt batrana...
pentru textul : A minți este o adevărată virtute dePagini