n-am citit decît primele paragrafe. și asta de dragul frunzelor de potbal. îmi place mirosul lor. în rest, e greu să numește așa ceva povestire. e doar un discurs interminabil despre o salcie. pe bune, tu chiar crezi că asta e artă?
A trebuit sa micsorez poza si de aceea nu se mai vede scrisul bine. La poza nu as renunta pentru ca de la ea a pornit textul, hiperbata, de la singele de reptila blazata al primaverii citadine. Priveste norii, seara... Andu, daca zici tu ca versurile sint faine, atunci chiar ca a a meritat toata osteneala de a le scrie. Multumesc frumos de vizita, parerea ta este una dintre acelea care conteaza pentru mine foarte, foarte mult.
Am să pun lupa pentru diacritice.As zice, pe de o parte, că matricea de intâmplări se miscă pe sase directii, care pe parcurs isi schimba semnificatiile.Oglinda reflectă numai chipul lui Dumnezeu. Aranca, rămâne să mă mai gândesc, poemul este in lucru. Multumesc pentru ajutor.
Sintagme gen "predictibilitatea incomprehensibilității" au, cred, mai degraba vaente ironice...:) ma insel, Lucian? Pare-mi-se că asist la operația lupilor în haită. Exersează expresii culte, novatoare și literare, Ca în cimitirul în care groparii și-au dat demisia Și predictibilitatea incomprehensibilității suferă strofa trebuie vazuta unitar.
Virgil, impresionată de acest portret spiritual, pictezi în cuvinte o imagine dintr-un lăuntru, care apare treptat, dincolo de liniile chipului, de neputința cuprinsă în mâini, mâini ce: "îi atîrnau rămășiță de viață așteptîndu-și sfîrșitul ca niște fructe zbîrcite mirosind amărui a duhan lut amestecat cu balegă de cal și izmă" Știu, "erau totuși ale lui/de la Dumnezeu", însă întreg al tău poem m-a trimis la un tablou de Rembrandt, de la Luvru: "Portrait of an Old Man" (see this: Portrait of an Old Man 1665 (30 Kb); Oil on canvas; Uffizi, Florence; pe Rembrandt, pictures). În prima strofă sunt multe cuvinte care încep cu pă, pe, pi, pa... (privea, pielea, palmelor, parcă, parcă, poveri, pământii, pustii, prelungirea, pretexte, pentru) - asta ar fi singura disonanță din poezie. Tu alegi dacă păstrezi așa sau schimbi ici-colo. Mă bucură să găsesc aici un poem așa cum îl știu eu pe Virgil Titarenco a scrie.
a trecut un zeppelin și a închis orașul katyei într-o portocală necoaptă a dorințelor, printre cochilii de melc și croissant de stele, suflete singure fără buchete de mireasă. s-a umezit cerul de noapte. poveste între două riduri de îngeri. finalul katyei poate fi cât un poem de sine-stătător: vedea cum ușa se inchide strivindu-i umerii buchet aruncat de mireasă peste capul sufletelor singure prea singure ca să mai fie întregi". fain.
Te rog să mă ierți Mariana și dacă tot veni vorba... spor la viață! (sper că agreezi urarea, nu e a mea, e plagiată!)
Despre text am spus ce am avut de spus, îmi cer scuze că nu m-am limitat strict la text.
Poate că asta este problema mea.
Nu mă limitez strict la nimic.
Când e nevoie desigur îmi cer scuze... uneori o spun nepotrivit... dar eu nu cred în limite, garduri, ziduri sau teritorii pe care le delimitezi cu un frecat de gard sau cu un strop de urină, pentru simplul fapt că suntem oameni, nu suntem animale... pe care le iubesc! oare ceea ce iubesti trebuie sa devii??
Andu
Stimabilior, voi cei încă în posesia neuronilor frumoși, strălucitori, nealterați, adică interlocutorii mei Sixtus și Dorel, vă cer scuze cum că prezența mea aici a atras pe Domnia Sa Marele Zombie... cu care este, desigur, foarte greu să dialoghezi, mai ales când apare așa, out of nowhere, ca să-și facă auzite deviațiile comportamentale, pentru că, să recunoaștem, așa e un adevărat zombie.
Eu cred că, dacă ar fi să ridicăm puțin nivelul pe aici pe site (nu e neapărat necesar, doar dacă se dorește asta) zombie ar trebui să aibe bunul simț să tacă sau să nu mai fie zombie. Ceea ce mă îndoiesc, pentru că 'once a zombie, always a zombie' dar știți cum e? speranța moare ultima. Eu mizez pe bunul simț al celorlați, anume pe ultima fărâmă care ar mai fi rămas în scenariul optimist oricăruia dintre ceilalți editori ai acestui site.
I rest my case.
Dan... poezie este o forma de exprimare a ideii/starii/sentimentului etc... judecata ta este corecta din punct de vedere strict formal dar pacatuieste tocmai prin ceea ce reproseaza aici... formal este un vers dar daca autoarea ar fi insiruit cuvintele cate unul pe rand ar fi fost altceva? Sunt modalitati diferite de expresie dar ceea ce este cu adevarat important in acest caz este tocmai cugetarea in sine, exprimata poetic, esentializarea pana la stilizare a unei trairi.
dragoste absoluta, cea care iarta greselile indragostitilor. un poem in care autoarea se schiteaza in primele strofe pe sine, apoi ceva despre marea iubire. se pierde, se imprastie ideile, se amesteca aici pana la confuzie mesajul. clara ramana iubirea, atat cat poate fi intr/un desen rapid in cuvinte.
Ioana, Schema e simpmla (neurofiziologica). Somnul, se zice, are trei faze Prima si ultima, de somn superficial. Cea de la mijloc, de somn profund. In tote trei se viseaza. In prima, se "rezolva" in vis toate frustarile din timpul zilei anterioare. E un fel de "magie" iluzionista, in cadrul careia se poate orice. Inclusiv "calculul coordonatelor (firesti?!) ale punctului pe care sa se sptijine toiagul". In ultima, tot cu un fel de magie (iluzionista), se realizeaza proiectii ale dorintelor care se spera a fi "realizate" in ziua care urmeaza. Singura faza in care se realizeaza o regenerare, este cea de mijloc, a somnului prifund. Si aici se viseaza, dupa cum am amintit. Dar aceste vise, de obicei, sunt uitate. Dincolo de neurofiziologie se zice ca de aici, in anumite cazuri de "luciditate", se reamintesc, la trezire, visele premonitionale. Adica cele ale unor lucruri care chiare se vor intampla. Revenind la poezia de fata, chiar imi place. Si aceasta deoarece spune mult mai mult decat schema saracacioasa expusa anterior. Evident, este vorba de o receptare absolut specifica, fara pretentii de universalitate. Pentru ca, diferit de o logica a "simtului comun", capatat, de altfel, prin traditie si, prin urmare, printr-o conditionare, eu nu cred ca cineva dintre noi (oamenii obisnuiti) este "universal" (valabil). Iar faptul ca ne prevalam de acest "simt comun" pentru a putea comunica intre noi (dar niciodata pe deplin), este cu totul altceva. Si, in fine, poezia (printre altele) incearca, cu mai mult sau mai putin succes si, evident, cu altfel de "logica", sau, mai bine zis, "logici" pe care suntem chemati sa le depistam, uneori fara sa ne dam seama, sa spuna mai mult pentru a "rezona" cu autorul. Cum iti explici, printre altele, faptul ca imagini tin textul tau "Malai" imi staruie si acum in minte? Din motivele aratate eu sunt impotriva asa zisei "critici (literare) obiective". Cam asta este.
pune dom'le ce vrei. atita timp cit respecti regulamentul (ceea ce nu prea observ ca iti place) si atita timp cit are valoare literara esti binevenit sa postezi aici. cind nu, te asigur ca te poti astepta la consecinte. in ce priveste parerea ta despre mine ca persoana, ti-am mai spus, sint obisnuit cu magarii, insulte, minciuni, abureli si restul spectrului. singura problema este ca aici pe hermeneia, si acum cred ca am sa ti-o spun pentru ultima data, nu incurajam si nu ne intereseaza comentariile personale de tip chat sau forum sau ce o mai fi pe acolo. exista spatii unde poti face asta cu cine vrei tu. aici insa nu ne preocupa asta si consideram ca deraiaza scopul hermeneia. sper ca poti intelege asta. daca nu poti sau nu vrei sa o intelegi vor fi, asa cum spuneam, consecinte. da, si eu mai gindeam, (chiar vorbeam acum citeva minute cu cineva despre asta) Adriana, ca parca una din cele mai simple virtuti crestine este smerenia (care ma tem ca nu mai are nevoie sa o definim aici). si totusi parca si asta este prea complicata sau prea grea pentru unii. de unde si concluzia mea ca s-ar putea sa nu fie crestini. dar, asa cum am mai spus, nu ma pot rezuma decit la "s-ar putea" de vreme ce nu voi putea sti niciodata intreg adevarul despre un om. asta insa nu ma impiedica sa nu continui sa ma intreb si sa ma mir.
parerea mea este ca autorului acestui text nu ii lipseste imaginatia. dar asta nu e din pacate suficient. as putea spune multe despre (de exemplu) lipsa de miza a textului, sau despre aruncarea asta cu cuvinte si imagini ca intr-un caleidoscop, sau despre discrepanta vizibila dintre materialitatea primei parti (vezi repetarea obsedanta a chestiei cu nasturii) si evanescenta aproape onirica din partea a doua ("miscarile ovale ale sufletului", "o forma bizara cu voce", "raiul din ochiul tau", etc). dar am sa spun doar ca nu prea am priceput nimic, si ce e mai grav, ca nici nu prea m-a miscat cu nimic. deci, mai incearca...
dar dacă am trecut succint prin cartea proverbelor şi prin cea a eclesiastului, am zis să mă opresc şi la cartea profeţilor.
nu ştiu ce carte voi mai răsfoi, poate cartea poetului, oricum mulţumesc pîntru semn şi poate ce-am scris se va întâmpla :)
nu am învăţat încă ce este poezie şi ce nu este poezie. mă îndoiesc că ştie cu adevărat cineva asta la cum evoluează totul în ziua de azi. poate că e prea descriptiv, dar mă îndoiesc că descrierile astea nu transmit nicio emoţie şi nu provoacă nicio reacţie. mie mi se pare că mai degrabă e un text direct şi clar, care prezintă realitatea aşa cum e ea de fapt. de ce să ne ascundem după tot felul de metafore încâlcite? :)
Idilă cu nostalgia. Evocare şi redimensionare. Expresia - poate nu foarte originală - se mulează perfect pe conţinut. Epicul şi liricul au un echilibru bun. Imaginea, care e decisivă într-o scriere de genul, e aşa cum trebuie - mai mult descriptivă decât sugestivă şi este obţinută printr-un lexic propice. Cred că e tipul de text care nu are nevoie de experienţa directă a cititorului pentru a fi simţit de acesta.
Dacă ar fi să aleg câteva versuri tari:
" pe atunci soarele curgea ca mălaiul" - pentru că îl văd ca un vers scris pentru "atunci", cu ochii de acum, şi înţeleg soarele curgând... repede şi împrăştiat.
" îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept"
"şterpeleam scăunelul scobit cu trei picioare
[...]
şi cântam mânzului cu piele de caramea"
La polul opus:
"săream gardul ca un hoţ să nu ştie nimeni unde sunt" - versul italic explică, şi o face fără valenţe artistice. Eu l-aş tăia, lăsând cititorul să tragă concluzii. Sau aş înlocui comparaţia astfel încât să surprind în ea şi sensul "să nu ştie nimeni unde sunt". Ceva ca "săream gardul ca un evadat".
"ca în formă de turtă dulce" - aş reformula, pentru a scăpa de "ca în".
În concluzie, e un text (foarte) curat din mai multe puncte de vedere, care, surprinzător, pentru tema pe care o abordează, mi-a plăcut mult, şi doar unitatea doi mă face să nu-l remarc şi altfel.
îl mai citesc citesc odată, fumez o țigară și am să adorm, da' ce frumos îmi sună '' ea zgâria cu unghia pe spatele frunzelor forme ciudate, o corabie îi țâșnea vara din piept cu pânze umflate, toamna în rece siaj pe șira spinării;'' ...numai bravo :)
nu stiu ce deranjeaza la acest text. da, am avut nevoie de niste informatii stiintifice (0-point energy,teoria gen. a relativitatii si coliziunea de particule) - in genere eram familiarizata cu subiectul si in rest nici nu am gasit in fenomenologie o orientare similara.
poate nici nu am intentionat sa iau cosmologia si fenomenologia ca pe 2 paliere intre care sa se stabileasca numai observatii strict comparative, ar fi fost mult prea obositor. de aceea le-am incorporat. accentul nu s-a vrut pe comparatie. interesul meu real pt fenomenologie, aici doar schitat pe dinamica procesului de a scrie este, de altfel, o preocupare departe de interesul multor membri ai site-ului, care posteaza texte din varful pixului uneori si pe care nimeni nu-i ia la bani marunti.
atitudinea dvs ironica nu ma ajuta cu nimic in ceea ce priveste asteptarile dvs.
astept si eu o polemica aplicata.
multumesc.
o poezie cam incarcata, un limbaj voit pretios si un mesaj confuz. asa o vad eu, ca simplu cititor. Daca facem poezie elitista, e ok. o gresala: două poveri care nu le-am putut căra. Corect este : două poveri pe care nu le-am putut căra.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
n-am citit decît primele paragrafe. și asta de dragul frunzelor de potbal. îmi place mirosul lor. în rest, e greu să numește așa ceva povestire. e doar un discurs interminabil despre o salcie. pe bune, tu chiar crezi că asta e artă?
pentru textul : Salcia deEi, nici chiar aşa! Te alinţi!...Ştiind, probabil, ca femeilor le stă bine când fac asta...
pentru textul : casele cu acoperișuri roșii deam trecut acum doar sa-ti multumesc.
si sa fac repede niste modificari.
revin cu un raspuns pe masura comentariului tau ceva mai tarziu.
pentru textul : liliput deA trebuit sa micsorez poza si de aceea nu se mai vede scrisul bine. La poza nu as renunta pentru ca de la ea a pornit textul, hiperbata, de la singele de reptila blazata al primaverii citadine. Priveste norii, seara... Andu, daca zici tu ca versurile sint faine, atunci chiar ca a a meritat toata osteneala de a le scrie. Multumesc frumos de vizita, parerea ta este una dintre acelea care conteaza pentru mine foarte, foarte mult.
pentru textul : Jaded deAm să pun lupa pentru diacritice.As zice, pe de o parte, că matricea de intâmplări se miscă pe sase directii, care pe parcurs isi schimba semnificatiile.Oglinda reflectă numai chipul lui Dumnezeu. Aranca, rămâne să mă mai gândesc, poemul este in lucru. Multumesc pentru ajutor.
pentru textul : cubul deSintagme gen "predictibilitatea incomprehensibilității" au, cred, mai degraba vaente ironice...:) ma insel, Lucian? Pare-mi-se că asist la operația lupilor în haită. Exersează expresii culte, novatoare și literare, Ca în cimitirul în care groparii și-au dat demisia Și predictibilitatea incomprehensibilității suferă strofa trebuie vazuta unitar.
pentru textul : Pui cu patru picioare deDa. Ar fi trebuit să văd. Mulțumesc frumos.
pentru textul : Trăiește capra vecinului deVirgil, impresionată de acest portret spiritual, pictezi în cuvinte o imagine dintr-un lăuntru, care apare treptat, dincolo de liniile chipului, de neputința cuprinsă în mâini, mâini ce: "îi atîrnau rămășiță de viață așteptîndu-și sfîrșitul ca niște fructe zbîrcite mirosind amărui a duhan lut amestecat cu balegă de cal și izmă" Știu, "erau totuși ale lui/de la Dumnezeu", însă întreg al tău poem m-a trimis la un tablou de Rembrandt, de la Luvru: "Portrait of an Old Man" (see this: Portrait of an Old Man 1665 (30 Kb); Oil on canvas; Uffizi, Florence; pe Rembrandt, pictures). În prima strofă sunt multe cuvinte care încep cu pă, pe, pi, pa... (privea, pielea, palmelor, parcă, parcă, poveri, pământii, pustii, prelungirea, pretexte, pentru) - asta ar fi singura disonanță din poezie. Tu alegi dacă păstrezi așa sau schimbi ici-colo. Mă bucură să găsesc aici un poem așa cum îl știu eu pe Virgil Titarenco a scrie.
pentru textul : palmele bătrînului dea trecut un zeppelin și a închis orașul katyei într-o portocală necoaptă a dorințelor, printre cochilii de melc și croissant de stele, suflete singure fără buchete de mireasă. s-a umezit cerul de noapte. poveste între două riduri de îngeri. finalul katyei poate fi cât un poem de sine-stătător: vedea cum ușa se inchide strivindu-i umerii buchet aruncat de mireasă peste capul sufletelor singure prea singure ca să mai fie întregi". fain.
pentru textul : balada orașului de mesteacăn deMultumesc, Tudor.
pentru textul : Obiecte fragile deTe rog să mă ierți Mariana și dacă tot veni vorba... spor la viață! (sper că agreezi urarea, nu e a mea, e plagiată!)
pentru textul : cuvinte de jurnal deDespre text am spus ce am avut de spus, îmi cer scuze că nu m-am limitat strict la text.
Poate că asta este problema mea.
Nu mă limitez strict la nimic.
Când e nevoie desigur îmi cer scuze... uneori o spun nepotrivit... dar eu nu cred în limite, garduri, ziduri sau teritorii pe care le delimitezi cu un frecat de gard sau cu un strop de urină, pentru simplul fapt că suntem oameni, nu suntem animale... pe care le iubesc! oare ceea ce iubesti trebuie sa devii??
Andu
Stimabilior, voi cei încă în posesia neuronilor frumoși, strălucitori, nealterați, adică interlocutorii mei Sixtus și Dorel, vă cer scuze cum că prezența mea aici a atras pe Domnia Sa Marele Zombie... cu care este, desigur, foarte greu să dialoghezi, mai ales când apare așa, out of nowhere, ca să-și facă auzite deviațiile comportamentale, pentru că, să recunoaștem, așa e un adevărat zombie.
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice deEu cred că, dacă ar fi să ridicăm puțin nivelul pe aici pe site (nu e neapărat necesar, doar dacă se dorește asta) zombie ar trebui să aibe bunul simț să tacă sau să nu mai fie zombie. Ceea ce mă îndoiesc, pentru că 'once a zombie, always a zombie' dar știți cum e? speranța moare ultima. Eu mizez pe bunul simț al celorlați, anume pe ultima fărâmă care ar mai fi rămas în scenariul optimist oricăruia dintre ceilalți editori ai acestui site.
I rest my case.
Dan... poezie este o forma de exprimare a ideii/starii/sentimentului etc... judecata ta este corecta din punct de vedere strict formal dar pacatuieste tocmai prin ceea ce reproseaza aici... formal este un vers dar daca autoarea ar fi insiruit cuvintele cate unul pe rand ar fi fost altceva? Sunt modalitati diferite de expresie dar ceea ce este cu adevarat important in acest caz este tocmai cugetarea in sine, exprimata poetic, esentializarea pana la stilizare a unei trairi.
pentru textul : Umbra dedragoste absoluta, cea care iarta greselile indragostitilor. un poem in care autoarea se schiteaza in primele strofe pe sine, apoi ceva despre marea iubire. se pierde, se imprastie ideile, se amesteca aici pana la confuzie mesajul. clara ramana iubirea, atat cat poate fi intr/un desen rapid in cuvinte.
pentru textul : crochiu în oglindă deEi bine: Dinu Lazar Fotografia poate fi gasita in "Under the backstage", mai multe indicatii nu dau.
pentru textul : Grilaj deIoana, Schema e simpmla (neurofiziologica). Somnul, se zice, are trei faze Prima si ultima, de somn superficial. Cea de la mijloc, de somn profund. In tote trei se viseaza. In prima, se "rezolva" in vis toate frustarile din timpul zilei anterioare. E un fel de "magie" iluzionista, in cadrul careia se poate orice. Inclusiv "calculul coordonatelor (firesti?!) ale punctului pe care sa se sptijine toiagul". In ultima, tot cu un fel de magie (iluzionista), se realizeaza proiectii ale dorintelor care se spera a fi "realizate" in ziua care urmeaza. Singura faza in care se realizeaza o regenerare, este cea de mijloc, a somnului prifund. Si aici se viseaza, dupa cum am amintit. Dar aceste vise, de obicei, sunt uitate. Dincolo de neurofiziologie se zice ca de aici, in anumite cazuri de "luciditate", se reamintesc, la trezire, visele premonitionale. Adica cele ale unor lucruri care chiare se vor intampla. Revenind la poezia de fata, chiar imi place. Si aceasta deoarece spune mult mai mult decat schema saracacioasa expusa anterior. Evident, este vorba de o receptare absolut specifica, fara pretentii de universalitate. Pentru ca, diferit de o logica a "simtului comun", capatat, de altfel, prin traditie si, prin urmare, printr-o conditionare, eu nu cred ca cineva dintre noi (oamenii obisnuiti) este "universal" (valabil). Iar faptul ca ne prevalam de acest "simt comun" pentru a putea comunica intre noi (dar niciodata pe deplin), este cu totul altceva. Si, in fine, poezia (printre altele) incearca, cu mai mult sau mai putin succes si, evident, cu altfel de "logica", sau, mai bine zis, "logici" pe care suntem chemati sa le depistam, uneori fara sa ne dam seama, sa spuna mai mult pentru a "rezona" cu autorul. Cum iti explici, printre altele, faptul ca imagini tin textul tau "Malai" imi staruie si acum in minte? Din motivele aratate eu sunt impotriva asa zisei "critici (literare) obiective". Cam asta este.
pentru textul : între două capete de întuneric deSe pare ca am avut, intr-un comentariu anterior la alt text al tau, fler. Textul asta incepe parca sa semene a poezie.
pentru textul : anticamera morții depune dom'le ce vrei. atita timp cit respecti regulamentul (ceea ce nu prea observ ca iti place) si atita timp cit are valoare literara esti binevenit sa postezi aici. cind nu, te asigur ca te poti astepta la consecinte. in ce priveste parerea ta despre mine ca persoana, ti-am mai spus, sint obisnuit cu magarii, insulte, minciuni, abureli si restul spectrului. singura problema este ca aici pe hermeneia, si acum cred ca am sa ti-o spun pentru ultima data, nu incurajam si nu ne intereseaza comentariile personale de tip chat sau forum sau ce o mai fi pe acolo. exista spatii unde poti face asta cu cine vrei tu. aici insa nu ne preocupa asta si consideram ca deraiaza scopul hermeneia. sper ca poti intelege asta. daca nu poti sau nu vrei sa o intelegi vor fi, asa cum spuneam, consecinte. da, si eu mai gindeam, (chiar vorbeam acum citeva minute cu cineva despre asta) Adriana, ca parca una din cele mai simple virtuti crestine este smerenia (care ma tem ca nu mai are nevoie sa o definim aici). si totusi parca si asta este prea complicata sau prea grea pentru unii. de unde si concluzia mea ca s-ar putea sa nu fie crestini. dar, asa cum am mai spus, nu ma pot rezuma decit la "s-ar putea" de vreme ce nu voi putea sti niciodata intreg adevarul despre un om. asta insa nu ma impiedica sa nu continui sa ma intreb si sa ma mir.
pentru textul : ce frumusețe rară deparerea mea este ca autorului acestui text nu ii lipseste imaginatia. dar asta nu e din pacate suficient. as putea spune multe despre (de exemplu) lipsa de miza a textului, sau despre aruncarea asta cu cuvinte si imagini ca intr-un caleidoscop, sau despre discrepanta vizibila dintre materialitatea primei parti (vezi repetarea obsedanta a chestiei cu nasturii) si evanescenta aproape onirica din partea a doua ("miscarile ovale ale sufletului", "o forma bizara cu voce", "raiul din ochiul tau", etc). dar am sa spun doar ca nu prea am priceput nimic, si ce e mai grav, ca nici nu prea m-a miscat cu nimic. deci, mai incearca...
pentru textul : ninsoarea nu e decât o iluzie a cuvintelor reci dedar dacă am trecut succint prin cartea proverbelor şi prin cea a eclesiastului, am zis să mă opresc şi la cartea profeţilor.
pentru textul : din cartea profeţilor denu ştiu ce carte voi mai răsfoi, poate cartea poetului, oricum mulţumesc pîntru semn şi poate ce-am scris se va întâmpla :)
nu am învăţat încă ce este poezie şi ce nu este poezie. mă îndoiesc că ştie cu adevărat cineva asta la cum evoluează totul în ziua de azi. poate că e prea descriptiv, dar mă îndoiesc că descrierile astea nu transmit nicio emoţie şi nu provoacă nicio reacţie. mie mi se pare că mai degrabă e un text direct şi clar, care prezintă realitatea aşa cum e ea de fapt. de ce să ne ascundem după tot felul de metafore încâlcite? :)
pentru textul : radiografie cu monştri deIdilă cu nostalgia. Evocare şi redimensionare. Expresia - poate nu foarte originală - se mulează perfect pe conţinut. Epicul şi liricul au un echilibru bun. Imaginea, care e decisivă într-o scriere de genul, e aşa cum trebuie - mai mult descriptivă decât sugestivă şi este obţinută printr-un lexic propice. Cred că e tipul de text care nu are nevoie de experienţa directă a cititorului pentru a fi simţit de acesta.
Dacă ar fi să aleg câteva versuri tari:
" pe atunci soarele curgea ca mălaiul" - pentru că îl văd ca un vers scris pentru "atunci", cu ochii de acum, şi înţeleg soarele curgând... repede şi împrăştiat.
" îl apăsam cu degetul mare
ca pe un bumb neîncheiat la piept"
"şterpeleam scăunelul scobit cu trei picioare
[...]
şi cântam mânzului cu piele de caramea"
La polul opus:
"săream gardul ca un hoţ
să nu ştie nimeni unde sunt" - versul italic explică, şi o face fără valenţe artistice. Eu l-aş tăia, lăsând cititorul să tragă concluzii. Sau aş înlocui comparaţia astfel încât să surprind în ea şi sensul "să nu ştie nimeni unde sunt". Ceva ca "săream gardul ca un evadat".
"ca în formă de turtă dulce" - aş reformula, pentru a scăpa de "ca în".
În concluzie, e un text (foarte) curat din mai multe puncte de vedere, care, surprinzător, pentru tema pe care o abordează, mi-a plăcut mult, şi doar unitatea doi mă face să nu-l remarc şi altfel.
pentru textul : copilărie detextul poate fi încadrat la subsecţiunea "Lansare de Carte"
pentru textul : Apocalipsa după Vaslui dedomnule Gongu, mă gândesc că, totuși, poezia asta ar merita un titlu mai expresiv. și mai generos. :)
pentru textul : de ce? deCare a fost miscarea cu candelabrele? Cu zanele cum ramane?
pentru textul : despre Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” deîl mai citesc citesc odată, fumez o țigară și am să adorm, da' ce frumos îmi sună '' ea zgâria cu unghia pe spatele frunzelor forme ciudate, o corabie îi țâșnea vara din piept cu pânze umflate, toamna în rece siaj pe șira spinării;'' ...numai bravo :)
pentru textul : Soldatul părăsit de soartă și iubita teiului înflorit denu stiu ce deranjeaza la acest text. da, am avut nevoie de niste informatii stiintifice (0-point energy,teoria gen. a relativitatii si coliziunea de particule) - in genere eram familiarizata cu subiectul si in rest nici nu am gasit in fenomenologie o orientare similara.
poate nici nu am intentionat sa iau cosmologia si fenomenologia ca pe 2 paliere intre care sa se stabileasca numai observatii strict comparative, ar fi fost mult prea obositor. de aceea le-am incorporat. accentul nu s-a vrut pe comparatie. interesul meu real pt fenomenologie, aici doar schitat pe dinamica procesului de a scrie este, de altfel, o preocupare departe de interesul multor membri ai site-ului, care posteaza texte din varful pixului uneori si pe care nimeni nu-i ia la bani marunti.
pentru textul : Cosmologia: ultima fenomenologie a procesului creaţiei literare deatitudinea dvs ironica nu ma ajuta cu nimic in ceea ce priveste asteptarile dvs.
astept si eu o polemica aplicata.
multumesc.
am corectat ceea ce s-a scris gramatical gresit si pentru asta iti multumesc. de obicei scriu direct pe site si asta intotdeauna imi cauzeaza.
pentru textul : Bunicul și Europa deo poezie cam incarcata, un limbaj voit pretios si un mesaj confuz. asa o vad eu, ca simplu cititor. Daca facem poezie elitista, e ok. o gresala: două poveri care nu le-am putut căra. Corect este : două poveri pe care nu le-am putut căra.
pentru textul : mic pamflet de neputință. 1. deMi se pare un text bun, cu un început foarte bun:
"tu vezi cum pe cerul nostru sunt oameni
din ce în ce mai păsări
din ce în ce mai gânduri".
Finalul însă - "că și Dumnezeu e un părinte" - îl banalizează printr-o facilă ambiguitate religioasă.
pentru textul : Copilăria între frate și soră dePagini