imi cer scuze daca am postat de 2 ori si va rog cu scuzele de rigoare sa ramana doar o postare. nu stiu ce s-a intamplat!

Încântat de lectura acestui text cu miez și farmecul unor povești din copilărie. N-ar fi mai potrivit „ Cea mai chinuitoare moarte” ?

adina, cred ca de "lucrurile nu mai sunt la fel" nu e nevoie. mi se pare ok fara. e frumos.

Adrian, eu ciordesc?Esti un autor pe care il apreciez foarte mult. Remus nu a facut decit o comparatie. Am intervenit doar pt ca se foloseste tot mai mult numele meu. Si nu numai aici. Cred ca nu a fost intentie, dar m-ai jignit prin faptul ca nu ai inteles ce spune Remus. Pe de alta parte Remus poate face un exces de zel sa ma resusciteze ca autor.

că cușca nu sună bine

un poem care pentru mine înseamna revenirea ta la lirismul "de altadata". îmi place ultima strofa. eu as spune totusi doar "clocotesc noptile", ai putea deschide doua sensuri si s-ar potrivi cu ce urmeaza "sunt apa uitată
într-un ceaun", adica "clocoteste si apa("eu") si noptile". Cam tehnic. cu tot dragul o penita.

Munteanu Cristian, cu acest text ai incalcat regulamentul Hermeneia in mod deliberat sau din culpa? asta ca sa stiu ce masuri iau te rog sa imi raspunzi in cel mai scurt timp posibil

Poemul, de fapt, fragmentele, reprezintă o parte dintr-un proiect al meu, pe care sper să îl concretizez cândva într-un volum ("Poemele lui David"). Proiecțiile, venite mereu din subconștient, numele scrise pe copilărie, iarna, sunt repere ale întoarcerilor. Iluziile apar atunci când credem că putem merge mai departe fără El (de aceea sunt netede, pe ele nu se poate păși, iar peștii sunt semne). Ai perceput frumos, mă bucur și îți mulțumesc.

silvia, iti dau o bataita...

excelent, mai ales finalul text rotund

Nu ştiu cu adevărat ce este poezia, dar am o idee destul de bună despre ce nu este. Sau ce nu mai este.

...Cert e că, acum un secol, două, trei, în general, poezia era, literalmente, un mod de viaţă. Se trăia la propriu, şi nu doar în momentul scrierii. De acolo autenticitatea clasicilor. De acolo rezistenţa lor peste vreme. Acum, când poezia ajunge la stadiul de hobby, e foarte mult. Sunt foarte mulţi care o scriu fie din moft, fie din narcisim, fie din dorinţa de a dovedi că pot.

...Poezia nu se naşte din suferinţă, dar valoarea ei, da. În linii mari, şi fără să folosesc mari cuvinte, poezia ar trebui să fie o încercare (mereu sortită nereuşitei) de desăvârşire. Ar trebui să universalizeze emoţii particulare. Poezia veritabilă se află mereu într-un raport inconştient cu adevărurile inefabile şi cu moartea. De aici nevoia limbajului metaforic.

...Dacă în proză, sudoarea poate masca lipsa marelui talent, ori chiar a talentului, în poezie, acest lucru este imposibil. Dacă în proză autorul poate lipsi de la întâlnirea cu cititorul, ascuzându-se, eventual, într-un personaj, în poezie, autorul nu poate lipsi de la nicio întâlnire. Sunt autori care scriu (bine) din travaliu - poezia cerebrală, sunt alţi autori care scriu din predispoziţie/talent - poezia inspirată, şi sunt alţii care scriu din transă - poezia revelată. Ei, dar sunt unii care scriu din transă, talent şi travaliu în acelaşi timp. Cred că aceia sunt genii.

...Nu cred că poezia de azi, repet, mă refer la poezia veritabilă, este mai slabă decât poezia de acum un secol, două doar prin sine. Un rol vital îl joacă şi felul în care este percepută de publicul de azi. În timpurile noastre, poezia, în afara spaţiului ei, nu de puţine ori, este batjocorită şi negată. Există poeţi cărora le este jenă să afirme in public că scriu.

...Poezia poate fi un mod prin care ne asigurăm că nu ne vom urî pentru că nu am încercat să facem ceva pentru noi, prin noi. Eu, prin poezie, devin mai frumos şi mai înţelept. Sau, cel puţin, îmi place să cred acest lucru. Bineînţeles, nu este imposibil, ba chiar, aş spune, e probabil ca, peste timp, părerea-mi de acum să se schimbe radical.

dar, după părerea mea, care poate fi greşită, ceva nu merge, nu se leagă în cazul de faţă.
Mă pot gândi la un peisaj hibernal, trezind în mine (autorul) anumite nostalgii, suferinţe, etc .Pot asocia “zburdă flori de cireş” – metaforă a fulgilor de nea – dar, “de sori înflorit-au magnolii” nu se mai încadrează în peisaj!!
“atât de limpede era în ochii tăi” ; Ce era limpede??? Aş fi zis: în limpezimea (claritatea, puritatea) ochilor tăi mi-am scăldat palmele, dacă vrei, până la cina cea de taină???
Frunza de nuc degerată, copacii plini de promoroacă, susţin ideea peisajului amintit. Asta zic eu. Şi mai spun, că este doar o părere, pe care, evident, nu trebuie să o contabilizezi. Cu stimă, dacă îmi este permis, zapata.

Mulțumesc pentru sinceritate! Dar aici limba engleză este un fel de viciu comun tuturor. tincuta

Când am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
Şi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."