frumoasa initiativa centrului cultural roman din paris, multi studenti si absolventi de la universitatea de arte iasi au fost acolo cu proiecte. bravo pentru promptitudinea cu care prezinti informatii utile, nu pot decat sa ma bucur pentru cei care vor beneficia de aceste burse de creatie, mi se pare ca pentru muzica se numeste bursa ,,Enescu'' iar pentru arte plastice ,,Brancusi''. prin ce faci simt pulsul viu al europei culturale in care si noi avem ceva de spus... cu admiratie, Katya
:-) Mă așteptam la un răspuns de acest gen. Tu chiar ai crezut că așa va fi? ;-) Poate schimbi încadrarea în cazul acesta. Sau revii... Și, lasă, nu mă mai felicita, serios că n-a fost greu. Vezi că unele serii creează dependență. Habar n-am cum e cu scăderea dozei până la dispariție :-)
parerea mea este ca este un titlu fantastic (aproape invidiez ca nu l-am gasit eu - care stau asa prost cu titlurile -), dar pacat de titlu pentru ca textul e undeva intre slabut si abscons. Imaginea nisipului coagulat desi este nemaiauzita este si cam greoaie, dificil de simtit estetic.
"Timpul nu mai străbate
prin clepsidra maternă;" -- suna destul de banal. Si absolut nimeni nu stie de ce clepsidra aceea e materna sau ce ar vrea sa insemne acel lucru. Restul textului nu arunca nici o lumina asupra acestui lucru si nici nu este ajutat de el.
"păsările lui Hitchcock" sint o cadere brusca in istoriografia cinematografica si incerci sa te legi de ele ca de un fel de speranta ca poate afli ceva. Dar nu afli decit ca pasarile acelea au... genunchi. O chestie la fel de greoaie si absconsa ca si chestia cu nisipul coagulat.
Despre genunchii astia stranii de pasare ni se spune ca sint... inerti. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ca vrea sa insemne "nemiscati". OK. Deci sint nemiscati si din ei... irumpe. Un verb oarecum arhaic si mai degraba metafizic decit fizic, daca ma intrebi pe mine. Deci e cam nepotrivita asocierea. In orice caz afli ca din ei, din genunchi, irumpe un duh de naftalina. Bizar. Imi este greu sa spun ca toata chestia asta mi-a spus ceva. Pentru ca nu mi-a spus. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca cred ca duhul asta de naftalina merita o soarta sau o poezie mai buna. Parerea mea.
despre tacere ca si despre uitare, reinventam mereu motive unui cant ascuns intre secunde ca intre umerii altei lumi... mi-au placut mult: "antilopele uitarii" metafora de finete si sugestiva prin care vad pasul timpului calcind apasat si sigur printre pagini din pacate nescrise, la fel "apa rece a tacerii" cum ademeneste turme de ganduri si ocoleste gheparzii care pandesc din umbra cararea ingusta dintre anotimpuri....
"saloane şi mâneci întoarse,
delir – ghioceii vocali,
prin munţi, printre gările arse,
vagoane cu morţi joviali,"
Strofa aceasta, în mod deosebit, Adrian!
Titlul trebuie schimbat, da.
Interesantă și bine realizată imaginea "de mijloc"... rămâi cu filmul acesta pe retină involuntar. Deși transmite, sfârșitul mi se pare însă cumva... prea subțire. Desigur, este doar părerea mea. Poate însă mai urmează, și-atunci e altă poveste.
Mă bucur să văd că vin prozatori valoroși pe site.
Mi-a plăcut textul, se simte o mână exersată și sigură în spate, mi-a plăcut cum ai condus dialogul de exemplu. Mi-ar fi plăcut ca povestea lui Pufi să fie mai... edificatoare, să se cunoască soarta lui, poate o miză mai clară a textului, altfel îl simt doar ca pe un fragment dintr-o poveste în desfășurare.
Bun sfârșitul.
Boabdil, tu ce faci? incurci cuvintele? acolo unde scriu "rugi de măceș" nu ma refer la rugaciuni ci la rugi. ceva cam ca aici: RUG1, rugi. s.m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus. ... gosh! limba romana, bro..
chei de lectură ( iubirea ca pradă) a. preliminarii: propoziția este o reprezentare a realității. lumea este totalitatea faptelor. faptele sunt dincolo de cuvinte. ce rămâne după noi, cei care (ne) iubim? nimicul. nimicul este o parte a iubirii care ne caută marginile.... sfat: să îndrăznim să ne simțim liberi; suntem oricum, condamnați b. comentariu : strofa 1: suntem ca o mare care izbește neîncetat, ieșindu-și din matcă: o mie de brațe (adică puzderie de nevoi și lupte întru sațietatea niciodată absolută). spada (războiul, diferența și transgresarea ei) se opune orizontalității, fericirii/iubirii/ataraxiei/etc., în sens abolut necesar (la prima vedere); tot ce-i frumos se obține și se apără, cu de la sine putere strofa 2: un straniu interludiu este această viață, o neinteleasă plăcută/amară iluzie ne păstrează, prin macerarea sensurilor, cuvintelor,(sub limbă) în luptă, în gândul victoriei; de la etajul 10, căderea e spectaculoasă, unsă cu miere strofa 3: cuvântul dezbracă sufletul, îl eliberează, caută ochiul (cunoasterea, acel dincolo vesnic de necuprins. se inchid ochii, sufletul e smuls, lepădat, dezvelit pana la riscul disolutiei/amaraciunii/etc. lupta se repeta, la un alt nivel, alte batalii, alte victorii, ciclul se reia si, de aici, senzatia frigului si a vanarii de vant; paradox: cauti, afli, nimic nu mai e sesizabil, definitiv, nici macar cautarea strofa 4. atingerea/eliberarea de trup/iesirea din cerc; totul merge de la sine (se dau singure); culegerea roadelor cu maini frumoase de inger, imatariale, desfacute de carne strofa 5: dualitate: sesizarea (normala acum) repetitiilor de orice natura din orice regn (aproape), o simplitate care transcende dezordinea, efemerul, incalcirea limbilor si a bratelor; o impartasire purificata care recupereaza insa desfatarea, corporalitatea, ca parte a Totului.
Am uitat să remarc cea mai frumoasă strofă cu o imagine foarte concentrată:"Fantastică este noaptea! Scârțâie toată, ca niște sfori de clopote trase din lumea cealaltă." Poate ar trebui să renunți la primul vers, să-l lași pe cititor să-și spună asta în gând după ce citește versurile ce-i urmează.
Îmi pare rău că nu se dorește. Nu este numai vorba de proporțiile exagerate prin comparație cu textul dar și de faptul că monitorul meu e prea mic și nu am imaginea de ansamblu... Cât despre hotelul Negresco, mie îmi place clovnul de la intrare. Total kitsch, dar nu e fascinant și urâtul?
dintre toate pe care le-am citit până acum la tine, Violeta (dar, recunosc, în ultima vreme eu am fost destul de absentă), acest poem se distinge net, în opinia mea. de ce? pentru că se lasă spus fără să se ascudă și, mai ales, fără să strige.
dacă e să cârcotesc nițel, totuși... ei bine, parcă m-a cam zgâriat metafora de la intrare. mă refer la oasele acelea, care...
cred că textul stă-n picioare și fără al doilea vers.
aaa, poate că unii ți-ar reproșa pafafraza din titlu... dar pe mine nu mă deranjează.
AAA - inca nu am gasit un alt final decit poate: ~
de basm în care
și el și ea
se-ntrebau din cînd în cînd, nedumiriți
la ce oră le va decola de sub picioare
pămîntul
(ceea ce este si probabil si posibil)
ce zici? imi zici?
Virgil: :))(vai, rid pt ca tocmai iti tiparisem numele gresit si scrisesem Virgin!) ai scris aproape frumos mai sus despre mine si mirabile visu. ok+ is a pass deci?:P
despre altfel si alt fel de : ALTFEL este Adverb (cu sensul “prin urmare” , “va sa zica”, “altminteri” ) se scrie "un altfel de" cand e locutiune adverbiala (cu sensul “de alta natura”) se scrie "un alt fel de" cand e Adjectiv + substantiv (cu sensul “alta specie, categorie, soi”) in acest text, este corect scris un alt fel de intrucit are sensul de alt soi de dragoste, spre exemplu. Asa se motiveaza, draga Diana Cornea, nu in felul in care te-ai exprimat "asta se halește direct cu polonicu' și se înghite fără ca papilele gustative să apuce să intre la idei. :))))"
de acord cu vladimir in ceea ce priveste constructia vizibil prozaica. altfel, imi place confesiunea introspectiei, sobra si sensibila, in acelasi timp. daca o mai epurezi de explicatii si cuvinte de legatura, poate deveni si poezie. dragobete fericit! ...
Francisc, uite cum vii tu, dupa un veac de tarece, sa-mi confirmi ca se termina prost. acum ramane sa ma gandesc daca e vorba de text ori asa...in genere. :)
Virgil, ce sa fac? pana si moartea e previzibila. la partea de mijloc o sa ma mai gandesc.
am o impresie ambivalentă despre acest text. primele 4-5 versuri sună puțin sec. parte a doua însă este foarte reușită.
remarc: „e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine”, „lipesc vârful degetelor de pământul din ghiveciul cu plantă verde/ mă deconectez/ mă descarc electrostatic/”
prima și a treia. așa am rezonat.
din cele două, primul grupaj. mi s-a părut reușită alăturarea mișcării descendente a soarelui cu ideea de treaptă. mai sus.
în plan secund se crează, la prima citire, chiar o sugestie interesantă: soarele spre nadir nu coboară, ci urcă.
atmosfera asta umeda te patrunde pana in maduva oaselor, ca o criza de reumatism. cam demultisor nu mi s-a mai intamplat sa ma atinga asa de tare un poem pana la a-mi face rau. nu, nu sunt in PMS. virgil, overhelming
Așa cum și spuneam, iar Sixtus o dovedește, rostul poeziei se definește mai limpede din împrejurări concrete. Și iată că poezia ne-a împăcat până la urmă pe toți. Cât despre "subliteratura" la care cred că se referă, când am chef să mă amuz copios, arunc și eu câte o privire pe-acolo. E distracție la comandă. Iar polemica, să fim serioși, n-a avut cine s-o susțină, se pare că nu au pe nimeni la nivelul lui Andu pe-acolo.
vladimir, constiinta hermafrodita works for me, arta pentru joc, mai putin. detaliile fac intregul. instrainarea de sine? nu. ever. doar ca ma prefac destul de bine. multumesc, te mai astept.
nu vreau să fiu înțeles greșit, Adriana, dar simbolurile pot fi exprimate și prin cuvinte netocite. cuvinte în care șaizeciștii și nu numai ei (cu de la eminescu pornire) se înecau. e opinia mea, desigur. și nu e infailibilă:) (chiar dacă picătura de rouă este esența umanității, ori persoană, ori ce vrei tu să fie, asta nu o împiedică să rămână fadă și vetustă.)
toamna te-a invitat la o ceaşcă de melancolie. cu cât priveşti mai în urmă, cu atât descoperi noi temniţe...
îmi place tonul cald pe care îl aduci cu tine în fiecare poezie.
Cred ca miza acestui text o reprezinta imaginea (si nu ma refer desigur la fotografia aceea atat de stranie de parca ar cuprinde in ea un alt pamant, un alt inceput cu toate "ingredientele" fundamentale in stare de staza) care este bazata exclusiv pe focul interior (singurul element care nu este sugerat in poza). In aceasta lume netocmita cuvantul are rol creator, iar fiinta care rosteste face constient/inconstient o serie de gesturi sacramentale menite a adauga lumii suflet. Un text incadrat corect in care cu adevarat componenta scrisa si cea vizuala se armonizeaza creionand o lume aparte.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
frumoasa initiativa centrului cultural roman din paris, multi studenti si absolventi de la universitatea de arte iasi au fost acolo cu proiecte. bravo pentru promptitudinea cu care prezinti informatii utile, nu pot decat sa ma bucur pentru cei care vor beneficia de aceste burse de creatie, mi se pare ca pentru muzica se numeste bursa ,,Enescu'' iar pentru arte plastice ,,Brancusi''. prin ce faci simt pulsul viu al europei culturale in care si noi avem ceva de spus... cu admiratie, Katya
pentru textul : Rezidențe de creație la Institutul Cultural Român din Paris de:-) Mă așteptam la un răspuns de acest gen. Tu chiar ai crezut că așa va fi? ;-) Poate schimbi încadrarea în cazul acesta. Sau revii... Și, lasă, nu mă mai felicita, serios că n-a fost greu. Vezi că unele serii creează dependență. Habar n-am cum e cu scăderea dozei până la dispariție :-)
pentru textul : poveste de dragoste între fiica văcarului și prințul deșertului deun text fara pretentii si totusi destul de bine facut (desi inceputul poate nu promite prea mult) remarc "schimbam vorbe fara a elibera continutul"
pentru textul : personificare de toamnă deSe pare ca am avut, intr-un comentariu anterior la alt text al tau, fler. Textul asta incepe parca sa semene a poezie.
pentru textul : anticamera morții deparerea mea este ca este un titlu fantastic (aproape invidiez ca nu l-am gasit eu - care stau asa prost cu titlurile -), dar pacat de titlu pentru ca textul e undeva intre slabut si abscons. Imaginea nisipului coagulat desi este nemaiauzita este si cam greoaie, dificil de simtit estetic.
pentru textul : Duhul de naftalină de"Timpul nu mai străbate
prin clepsidra maternă;" -- suna destul de banal. Si absolut nimeni nu stie de ce clepsidra aceea e materna sau ce ar vrea sa insemne acel lucru. Restul textului nu arunca nici o lumina asupra acestui lucru si nici nu este ajutat de el.
"păsările lui Hitchcock" sint o cadere brusca in istoriografia cinematografica si incerci sa te legi de ele ca de un fel de speranta ca poate afli ceva. Dar nu afli decit ca pasarile acelea au... genunchi. O chestie la fel de greoaie si absconsa ca si chestia cu nisipul coagulat.
Despre genunchii astia stranii de pasare ni se spune ca sint... inerti. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ca vrea sa insemne "nemiscati". OK. Deci sint nemiscati si din ei... irumpe. Un verb oarecum arhaic si mai degraba metafizic decit fizic, daca ma intrebi pe mine. Deci e cam nepotrivita asocierea. In orice caz afli ca din ei, din genunchi, irumpe un duh de naftalina. Bizar. Imi este greu sa spun ca toata chestia asta mi-a spus ceva. Pentru ca nu mi-a spus. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca cred ca duhul asta de naftalina merita o soarta sau o poezie mai buna. Parerea mea.
despre tacere ca si despre uitare, reinventam mereu motive unui cant ascuns intre secunde ca intre umerii altei lumi... mi-au placut mult: "antilopele uitarii" metafora de finete si sugestiva prin care vad pasul timpului calcind apasat si sigur printre pagini din pacate nescrise, la fel "apa rece a tacerii" cum ademeneste turme de ganduri si ocoleste gheparzii care pandesc din umbra cararea ingusta dintre anotimpuri....
pentru textul : Sprint final, în gheare de"saloane şi mâneci întoarse,
pentru textul : Îndobivărare dedelir – ghioceii vocali,
prin munţi, printre gările arse,
vagoane cu morţi joviali,"
Strofa aceasta, în mod deosebit, Adrian!
Titlul trebuie schimbat, da.
Interesantă și bine realizată imaginea "de mijloc"... rămâi cu filmul acesta pe retină involuntar. Deși transmite, sfârșitul mi se pare însă cumva... prea subțire. Desigur, este doar părerea mea. Poate însă mai urmează, și-atunci e altă poveste.
pentru textul : antiplatonice III deMă bucur să văd că vin prozatori valoroși pe site.
Mi-a plăcut textul, se simte o mână exersată și sigură în spate, mi-a plăcut cum ai condus dialogul de exemplu. Mi-ar fi plăcut ca povestea lui Pufi să fie mai... edificatoare, să se cunoască soarta lui, poate o miză mai clară a textului, altfel îl simt doar ca pe un fragment dintr-o poveste în desfășurare.
Bun sfârșitul.
și bun venit! :)
pentru textul : Mila Domnului deBoabdil, tu ce faci? incurci cuvintele? acolo unde scriu "rugi de măceș" nu ma refer la rugaciuni ci la rugi. ceva cam ca aici: RUG1, rugi. s.m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus. ... gosh! limba romana, bro..
pentru textul : parcul revoluțiilor de absint I dechei de lectură ( iubirea ca pradă) a. preliminarii: propoziția este o reprezentare a realității. lumea este totalitatea faptelor. faptele sunt dincolo de cuvinte. ce rămâne după noi, cei care (ne) iubim? nimicul. nimicul este o parte a iubirii care ne caută marginile.... sfat: să îndrăznim să ne simțim liberi; suntem oricum, condamnați b. comentariu : strofa 1: suntem ca o mare care izbește neîncetat, ieșindu-și din matcă: o mie de brațe (adică puzderie de nevoi și lupte întru sațietatea niciodată absolută). spada (războiul, diferența și transgresarea ei) se opune orizontalității, fericirii/iubirii/ataraxiei/etc., în sens abolut necesar (la prima vedere); tot ce-i frumos se obține și se apără, cu de la sine putere strofa 2: un straniu interludiu este această viață, o neinteleasă plăcută/amară iluzie ne păstrează, prin macerarea sensurilor, cuvintelor,(sub limbă) în luptă, în gândul victoriei; de la etajul 10, căderea e spectaculoasă, unsă cu miere strofa 3: cuvântul dezbracă sufletul, îl eliberează, caută ochiul (cunoasterea, acel dincolo vesnic de necuprins. se inchid ochii, sufletul e smuls, lepădat, dezvelit pana la riscul disolutiei/amaraciunii/etc. lupta se repeta, la un alt nivel, alte batalii, alte victorii, ciclul se reia si, de aici, senzatia frigului si a vanarii de vant; paradox: cauti, afli, nimic nu mai e sesizabil, definitiv, nici macar cautarea strofa 4. atingerea/eliberarea de trup/iesirea din cerc; totul merge de la sine (se dau singure); culegerea roadelor cu maini frumoase de inger, imatariale, desfacute de carne strofa 5: dualitate: sesizarea (normala acum) repetitiilor de orice natura din orice regn (aproape), o simplitate care transcende dezordinea, efemerul, incalcirea limbilor si a bratelor; o impartasire purificata care recupereaza insa desfatarea, corporalitatea, ca parte a Totului.
pentru textul : o mie deAm uitat să remarc cea mai frumoasă strofă cu o imagine foarte concentrată:"Fantastică este noaptea! Scârțâie toată, ca niște sfori de clopote trase din lumea cealaltă." Poate ar trebui să renunți la primul vers, să-l lași pe cititor să-și spună asta în gând după ce citește versurile ce-i urmează.
pentru textul : Gând de vecernie deÎmi pare rău că nu se dorește. Nu este numai vorba de proporțiile exagerate prin comparație cu textul dar și de faptul că monitorul meu e prea mic și nu am imaginea de ansamblu... Cât despre hotelul Negresco, mie îmi place clovnul de la intrare. Total kitsch, dar nu e fascinant și urâtul?
pentru textul : Femei flămânde de bărbați: Salem dedintre toate pe care le-am citit până acum la tine, Violeta (dar, recunosc, în ultima vreme eu am fost destul de absentă), acest poem se distinge net, în opinia mea. de ce? pentru că se lasă spus fără să se ascudă și, mai ales, fără să strige.
dacă e să cârcotesc nițel, totuși... ei bine, parcă m-a cam zgâriat metafora de la intrare. mă refer la oasele acelea, care...
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor decred că textul stă-n picioare și fără al doilea vers.
aaa, poate că unii ți-ar reproșa pafafraza din titlu... dar pe mine nu mă deranjează.
orice spovedanie e binevenită:)
pentru textul : Valeriu Valegvi - Istorii înainte de marele clic deOk, multă imagine ("păsările ciugulesc timpul" - asta mi-a plăcut), ceva nostalgie, dar cam atât. Nu personalitate, nu miză... Compunere lirică.
pentru textul : toamnă fără iluzii deAAA - inca nu am gasit un alt final decit poate: ~
de basm în care
și el și ea
se-ntrebau din cînd în cînd, nedumiriți
la ce oră le va decola de sub picioare
pămîntul
(ceea ce este si probabil si posibil)
ce zici? imi zici?
Virgil: :))(vai, rid pt ca tocmai iti tiparisem numele gresit si scrisesem Virgin!) ai scris aproape frumos mai sus despre mine si mirabile visu. ok+ is a pass deci?:P
pentru textul : Poem cu capul în nori dedespre altfel si alt fel de : ALTFEL este Adverb (cu sensul “prin urmare” , “va sa zica”, “altminteri” ) se scrie "un altfel de" cand e locutiune adverbiala (cu sensul “de alta natura”) se scrie "un alt fel de" cand e Adjectiv + substantiv (cu sensul “alta specie, categorie, soi”) in acest text, este corect scris un alt fel de intrucit are sensul de alt soi de dragoste, spre exemplu. Asa se motiveaza, draga Diana Cornea, nu in felul in care te-ai exprimat "asta se halește direct cu polonicu' și se înghite fără ca papilele gustative să apuce să intre la idei. :))))"
pentru textul : Alt fel de iubire dede acord cu vladimir in ceea ce priveste constructia vizibil prozaica. altfel, imi place confesiunea introspectiei, sobra si sensibila, in acelasi timp. daca o mai epurezi de explicatii si cuvinte de legatura, poate deveni si poezie. dragobete fericit! ...
pentru textul : Măști ale dragostei deraspunsuri.
Francisc, uite cum vii tu, dupa un veac de tarece, sa-mi confirmi ca se termina prost. acum ramane sa ma gandesc daca e vorba de text ori asa...in genere. :)
Virgil, ce sa fac? pana si moartea e previzibila. la partea de mijloc o sa ma mai gandesc.
va multumesc.
pentru textul : cină festivă deam o impresie ambivalentă despre acest text. primele 4-5 versuri sună puțin sec. parte a doua însă este foarte reușită.
pentru textul : rugăciunea inimii deremarc: „e o zi liniştită plouă mărunt ca în faguri de albine”, „lipesc vârful degetelor de pământul din ghiveciul cu plantă verde/ mă deconectez/ mă descarc electrostatic/”
text destul de fad.
pentru textul : Mângâi ciutura ca pe o cruce deprima și a treia. așa am rezonat.
pentru textul : alte trei încercări de haiku dedin cele două, primul grupaj. mi s-a părut reușită alăturarea mișcării descendente a soarelui cu ideea de treaptă. mai sus.
în plan secund se crează, la prima citire, chiar o sugestie interesantă: soarele spre nadir nu coboară, ci urcă.
atmosfera asta umeda te patrunde pana in maduva oaselor, ca o criza de reumatism. cam demultisor nu mi s-a mai intamplat sa ma atinga asa de tare un poem pana la a-mi face rau. nu, nu sunt in PMS. virgil, overhelming
pentru textul : toamnă de mai deAranca, multumesc, as putea foarte bine sa spun unpoem despre marea singuratate.
pentru textul : kașmir deAșa cum și spuneam, iar Sixtus o dovedește, rostul poeziei se definește mai limpede din împrejurări concrete. Și iată că poezia ne-a împăcat până la urmă pe toți. Cât despre "subliteratura" la care cred că se referă, când am chef să mă amuz copios, arunc și eu câte o privire pe-acolo. E distracție la comandă. Iar polemica, să fim serioși, n-a avut cine s-o susțină, se pare că nu au pe nimeni la nivelul lui Andu pe-acolo.
pentru textul : Ce rost are poezia? devladimir, constiinta hermafrodita works for me, arta pentru joc, mai putin. detaliile fac intregul. instrainarea de sine? nu. ever. doar ca ma prefac destul de bine. multumesc, te mai astept.
pentru textul : ferpar denu vreau să fiu înțeles greșit, Adriana, dar simbolurile pot fi exprimate și prin cuvinte netocite. cuvinte în care șaizeciștii și nu numai ei (cu de la eminescu pornire) se înecau. e opinia mea, desigur. și nu e infailibilă:) (chiar dacă picătura de rouă este esența umanității, ori persoană, ori ce vrei tu să fie, asta nu o împiedică să rămână fadă și vetustă.)
pentru textul : în ultima cameră, el detoamna te-a invitat la o ceaşcă de melancolie. cu cât priveşti mai în urmă, cu atât descoperi noi temniţe...
pentru textul : meditaţie în umbra unei dimineţi deîmi place tonul cald pe care îl aduci cu tine în fiecare poezie.
Cred ca miza acestui text o reprezinta imaginea (si nu ma refer desigur la fotografia aceea atat de stranie de parca ar cuprinde in ea un alt pamant, un alt inceput cu toate "ingredientele" fundamentale in stare de staza) care este bazata exclusiv pe focul interior (singurul element care nu este sugerat in poza). In aceasta lume netocmita cuvantul are rol creator, iar fiinta care rosteste face constient/inconstient o serie de gesturi sacramentale menite a adauga lumii suflet. Un text incadrat corect in care cu adevarat componenta scrisa si cea vizuala se armonizeaza creionand o lume aparte.
pentru textul : Seara întâi dePagini