Iertata sa fii atunci, Luminita! (abia-mi stapanesc rasul). simpatic comentariul tau, chiar m-a binedispus. e un text ceva mai vechi, gasit din intamplare. multumesc de trecere.
francisc, te rog frumos sa tii cont ca te atentionez pentru ultima oara (desi nu imi plac ultimatumurile) cu privire la raspunsurile laconice si care nu reprezinta un comentariu sau un raspuns la comentariu. daca doresti sa multumesti cuiva (doar) incearca sa integrezi acest lucru intr-un alt mesaj. in principiu incercam sa descurajam raspunsurile "chatiste" si sa incurajam schimbul de idei inclusiv contradictorii, daca este cazul
Din prea drag de degetul meu arătător, azi îl voi sprijini a odihnă, în tiparul perlat al cheotoarei de la rever și voi lăsa penițele voastre să se răzvrătească în onduleuri de sineală – CaileanArancaBeniamin - CaileanArancaBeniamin; Voi spune în pre-facerea mea, iată lumea începe la fel, Nic-oloci, Nic-ulina și îmi voi aminti de Aranca. Era tot pe vremea culorilor mele; Aranca lăsa în fiecare vară orașul și venea aici, să vadă cerul cum se lărgește peste ea. Ziua umbla cu o basma de mătase trasă peste frunte, să nu îi ardă soarele fața. Aranca avea mereu pielea albă și ochii un pic duși în fundul capului, nu prea mult, atît cît să nu o strigi; pentru că ea se purta, nu călca; ea era o trecere, nu o adăstare; o însemnare cu roșu la vii, dar de care puteai uita, dacă nu puneai calendarul pe perete, la vedere. Lumea îi spunea Maica Domnului! uite, trece Maica Domnului! Și Aranca se purta, nu călca, era o trecere, nu o adăstare. Uite, trece Maica Domnului! Și din trecerea ei îmi ramîneau mie cuvinte și atît, Aranca Aranca Aranca de ieri de mîine de az odată o să te pușc cu numele meu în roșul de buze și de obraz
ai vise de mormoloc, vocabular de mormoloc, gusturi de mormoloc şi nu în ultimul rând creier de mormoloc.
există totuşi o binecuvântare: mormolocii nu vor fi mântuiţi! eu pot să mă "aia" în gustul tău. dar ştii de ce? pentru că băltoaca ta e secată. totuşi, binecuvântate fie furiile stupide care îţi tulbură raţiunea frecvent şi grosolan, frate.
transmite o traire in care cuvintele se rostesc cu naturalete si cu sfintenie.
cuvintele putine reusesc sa ilustreze perfect imaginile, mi se pare chiar o foarte buna conducere din condei,
cu exceptia strofei a patra, unde explicatia devine inutila, cred eu,
in rest poemul curge firesc pe un fagas al lui, nimic fortat, nimic artificial.
mi-a placut mult:
"mi se pare că intră cuvintele în mine
ca într-un însetat apa
după o zi de arşiţă"
la fel si imaginea din final cu ghemul fara noduri.
nu ştiu dacă este de bine s-au de rău, dar mă bucur că v-aţi aplecat privirea şi peste textul meu, d-le Titarenco.câteva îndrumări nu mi-ar strica aşa că îndrăznesc să spun că vă mai aştept.mulţumesc mult.
adrian, poemul este foarte aproape de sufletul meu... o zi fără poezie pentru că este o zi ÎN INTERIORUL poeziei... "vâslele ce mi se-ntorc acasă // cu fiece val, un gest de trădare" imi plac indeosebi. și "marinari bolnavi de nemurire", desigur. mai putin, pentru că obișnuit, tocit, imi par: "în fiecare scoică, un fir de copil / în fiecare copil ascunsă o bătrânețe"... dar, cu toata inima, o peniță !
Sapphire, "Suntem propriile noastre oglinzi" dar foarte putini suntem conștienți de acest lucru. Sau nu vrem să fim. Pentru că ne este teamă. Sau chiar nu ne place ce "vedem" acolo. Mulțumesc.
le-am si notat pentru premiul de popularitate, neincercind sa ghicesc care al cui este (ar fi fost si in zadar, mi-am dat seama dupa ce au aparut numele autorilor); singurul 10 l-am dat pentru "anotimpul papusilor", insa m-au impresionat si alte citeva scrieri, nu degeaba clasate intre primele si de juriu, mi-am zis azi; mi-a fost jena sa pariez pe propriul text, insa nu am facut-o intimplator, si am luat in considerare si potentialul de succes la public al scrierilor (pariul a fost pariu, nu inseamna ca pentru mine asta a fost si "top 3"); oricum, una peste alta, concursul a inviorat serios comunitatea "hermeneia", si in afara lui - apar mult mai multe si mult mai des texte pe prima pagina, se citeste si se comenteaza mai mult; fiind prima chestie de genu` pe aici, o consider o reusita!
În afară de "aripa _ păsării" nu am ce comenta. Este un poem perfect... optzecist. Dar în care găsesc inflexiuni "douămiiste", îmi amintește de trandafirii de pe messenger, pe care niciodată nu i-am primit de la cineva, pentru că nu știe să îi creeze din taste. Remarc "o fereastră reflectând drumul" - drumul virtual - o hyperrealitate, o hyperiluzie creată într-un hypertext (reclamă - la hyperliteratura - nu facem pe gratis).
mi-ai suflat în ochi și am orbit
liniștea s-a așezat ca un acoperământ
deasupra urechilor
obrajii s-au stins și dincolo
dincolo de tot mai văd o frumoasă care
prinde crengile se agață de ele cade
se ridică iar își zgârie pielea urcă
încet până reușește să culeagă
prima cireașă de iunie în gura ei
De ce oare oraşele noastre sunt la nişte capete de diagonală? :)
Să ai cât mai multe astfel de bucurii!
Îmi doresc şi eu un ,,sabat interior" :) şi un ,,babilon".
Domnule Cristea, sunteti amabil, nu sunt un comentator bun nici macar sub textele altora; sub ale mele, cu atat mai putin, aici aveti dreptate.
Ce sa spun despre acesta, de pilda?
Sa vorbesc despre micsorarea treptata a perspectivei, despre rolul succesiunii de verbe de la mijoc, despre sentimentul insingurarii, despre acel asfintit care inchide cercul textului, sfarsind tot spre linia orizontului? :) prefer sa nu o fac, cuvintele sunt aici, interpretarea si analiza la indemana fiecaruia, asa cum considera.
Va multmesc pentru apreciere si pentru timpul acordat.
raspunsul este ca a existat o tentativa. respectivul a avut contul suspendat pe hermeneia cam o luna. datorita faptului ca este nevoie de o confirmare nu am avut erori din culpa. nici un om cu bun simt nu face asta in mod deliberat. (si nu imi spune ca se scrie niciun pentru ca am oroare de acest stil nou)
Finalul are impactul scontat: "toate acestea iau ființă precum fiecare credem, gândea cameramanul, că avem în mâini, culoare de întors înapoi" O metaforă realmente originală ce merită privită în profunzimea ei, "găselniță" de altfel subliniată din titlu, însă parcă neîndeajuns de exploatată literar vorbind. Poate că eu, în locul tău aș inventa variațiuni pe aceeași temă, căutând prin șevaletul interior acea "culoare de întors înapoi"...dar asta e doar o părere strict personală...
... am uitat (si atunci ca si acum..asa cum si pe viitor..) cum pot detona/ declansa/ etcetera functia de a primi emailuri de notificatie pe Hermeneia atunci cind cineva iti comenteaza textul?
pai daca e asa cum spui tu Sorine, atunci e foarte usor sa scrii poezie douamiista. totul e sa te apuce sughitul, sau spasmele, sau ticul nervos.. no offence intended,... eu credeam ca e o chestiune mai dificila, mai profunda... dar daca o fractura a logicii sau e suficienta atunci cred ca e simplu, cel putin pentru mine, ca eu am dificultati sa gindesc o chestie mai mult de citeva propozitii. imi tot sare gindul in alta parte. si tot nu stiam de ce. in alta ordine de idei sint intr-o dilema relativa. daca tot experimentezi, te-as intreba de ce nu ai incadrat-o la experiment sau la cutia_de_nisip. dar ma tem ca imi vei raspunde ca sablonul asta pe care tu il numesti o iesire din sabloane dar care tot este un sablon pentru ca se defineste totusi prin a fi ceva ce nu este, deci ma tem ca imi vei spune ca stilul asta sau sablonul asta este deja consacrat (si probabil ca ma vei trimite sa citesc prin diferite parti despre el dar eu te cred pe cuvint). deci dilema mea ramine, si se refera la ce anume am vrut eu sa numesc experiment cind am facut sectiunea cu pricina si unde este punctul din care ceva este consacrat (si de cine). dar e dilema mea, si nu e vina ta ca ma confrunt eu cu ea.
îmi cer scuze pentru răspunsul întârziat.
aveţi dreptate, prea multe verbe , culori , am scos câte ceva, sper să fie mai bine acum.
mulţumesc pentru atenţie d-le Caragea.
Îmi pare respirând un aer clasic, îmi aduce a Topârceanu sau poate chiar un Păstorel Teodoreanu poate datorită învecinării cu epigrama. Totuși e un spirit treaz, iar sobrietatea ultimelor două versuri îi conferă greutatea lirică de care avea nevoie. Dar asta s-a spus deja.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Iertata sa fii atunci, Luminita! (abia-mi stapanesc rasul). simpatic comentariul tau, chiar m-a binedispus. e un text ceva mai vechi, gasit din intamplare. multumesc de trecere.
pentru textul : Rug(ă) deLaurentiu, te rog reciteste regulamentul. Si incearca sa-l respecti.
pentru textul : deși Botticelli era îndrăgostit Michelangelo te-a pictat mai bine defrancisc, te rog frumos sa tii cont ca te atentionez pentru ultima oara (desi nu imi plac ultimatumurile) cu privire la raspunsurile laconice si care nu reprezinta un comentariu sau un raspuns la comentariu. daca doresti sa multumesti cuiva (doar) incearca sa integrezi acest lucru intr-un alt mesaj. in principiu incercam sa descurajam raspunsurile "chatiste" si sa incurajam schimbul de idei inclusiv contradictorii, daca este cazul
pentru textul : crucile deDin prea drag de degetul meu arătător, azi îl voi sprijini a odihnă, în tiparul perlat al cheotoarei de la rever și voi lăsa penițele voastre să se răzvrătească în onduleuri de sineală – CaileanArancaBeniamin - CaileanArancaBeniamin; Voi spune în pre-facerea mea, iată lumea începe la fel, Nic-oloci, Nic-ulina și îmi voi aminti de Aranca. Era tot pe vremea culorilor mele; Aranca lăsa în fiecare vară orașul și venea aici, să vadă cerul cum se lărgește peste ea. Ziua umbla cu o basma de mătase trasă peste frunte, să nu îi ardă soarele fața. Aranca avea mereu pielea albă și ochii un pic duși în fundul capului, nu prea mult, atît cît să nu o strigi; pentru că ea se purta, nu călca; ea era o trecere, nu o adăstare; o însemnare cu roșu la vii, dar de care puteai uita, dacă nu puneai calendarul pe perete, la vedere. Lumea îi spunea Maica Domnului! uite, trece Maica Domnului! Și Aranca se purta, nu călca, era o trecere, nu o adăstare. Uite, trece Maica Domnului! Și din trecerea ei îmi ramîneau mie cuvinte și atît, Aranca Aranca Aranca de ieri de mîine de az odată o să te pușc cu numele meu în roșul de buze și de obraz
pentru textul : șase creioane deai vise de mormoloc, vocabular de mormoloc, gusturi de mormoloc şi nu în ultimul rând creier de mormoloc.
pentru textul : risipitorii de litere deexistă totuşi o binecuvântare: mormolocii nu vor fi mântuiţi! eu pot să mă "aia" în gustul tău. dar ştii de ce? pentru că băltoaca ta e secată. totuşi, binecuvântate fie furiile stupide care îţi tulbură raţiunea frecvent şi grosolan, frate.
transmite o traire in care cuvintele se rostesc cu naturalete si cu sfintenie.
pentru textul : Mi se pare că intră cuvintele în mine decuvintele putine reusesc sa ilustreze perfect imaginile, mi se pare chiar o foarte buna conducere din condei,
cu exceptia strofei a patra, unde explicatia devine inutila, cred eu,
in rest poemul curge firesc pe un fagas al lui, nimic fortat, nimic artificial.
mi-a placut mult:
"mi se pare că intră cuvintele în mine
ca într-un însetat apa
după o zi de arşiţă"
la fel si imaginea din final cu ghemul fara noduri.
nu ştiu dacă este de bine s-au de rău, dar mă bucur că v-aţi aplecat privirea şi peste textul meu, d-le Titarenco.câteva îndrumări nu mi-ar strica aşa că îndrăznesc să spun că vă mai aştept.mulţumesc mult.
pentru textul : deşertăciune deadrian, poemul este foarte aproape de sufletul meu... o zi fără poezie pentru că este o zi ÎN INTERIORUL poeziei... "vâslele ce mi se-ntorc acasă // cu fiece val, un gest de trădare" imi plac indeosebi. și "marinari bolnavi de nemurire", desigur. mai putin, pentru că obișnuit, tocit, imi par: "în fiecare scoică, un fir de copil / în fiecare copil ascunsă o bătrânețe"... dar, cu toata inima, o peniță !
pentru textul : O zi fără poezie deSapphire, "Suntem propriile noastre oglinzi" dar foarte putini suntem conștienți de acest lucru. Sau nu vrem să fim. Pentru că ne este teamă. Sau chiar nu ne place ce "vedem" acolo. Mulțumesc.
pentru textul : Oglinda dedin câte am observat poezia aceasta a fost citită de foarte multe ori, însă vreau sa știu care este impresia care o lasă?
pentru textul : Roata timpului, existentei, eternului dele-am si notat pentru premiul de popularitate, neincercind sa ghicesc care al cui este (ar fi fost si in zadar, mi-am dat seama dupa ce au aparut numele autorilor); singurul 10 l-am dat pentru "anotimpul papusilor", insa m-au impresionat si alte citeva scrieri, nu degeaba clasate intre primele si de juriu, mi-am zis azi; mi-a fost jena sa pariez pe propriul text, insa nu am facut-o intimplator, si am luat in considerare si potentialul de succes la public al scrierilor (pariul a fost pariu, nu inseamna ca pentru mine asta a fost si "top 3"); oricum, una peste alta, concursul a inviorat serios comunitatea "hermeneia", si in afara lui - apar mult mai multe si mult mai des texte pe prima pagina, se citeste si se comenteaza mai mult; fiind prima chestie de genu` pe aici, o consider o reusita!
pentru textul : Rezultatul "Bursei câştigătorilor" demulţumesc!
pentru textul : mamă deNu cunosc limba ta materna. Insa imi suna bine in romaneste, de parca ar fi gandite direct in romaneste. :-)
pentru textul : Canibal deatat de greu se citeste poemul!... nu duce lipsa de inspiratie, ci de "priza la public", daca pot spune astfel.
pentru textul : pièce touchée deÎn afară de "aripa _ păsării" nu am ce comenta. Este un poem perfect... optzecist. Dar în care găsesc inflexiuni "douămiiste", îmi amintește de trandafirii de pe messenger, pe care niciodată nu i-am primit de la cineva, pentru că nu știe să îi creeze din taste. Remarc "o fereastră reflectând drumul" - drumul virtual - o hyperrealitate, o hyperiluzie creată într-un hypertext (reclamă - la hyperliteratura - nu facem pe gratis).
pentru textul : Trecând desplendidă partea aceasta:
mi-ai suflat în ochi și am orbit
liniștea s-a așezat ca un acoperământ
deasupra urechilor
obrajii s-au stins și dincolo
dincolo de tot mai văd o frumoasă care
prinde crengile se agață de ele cade
se ridică iar își zgârie pielea urcă
încet până reușește să culeagă
prima cireașă de iunie în gura ei
pentru ea ai semnul meu de apreciere. punct!
pentru textul : cireșul deDe ce oare oraşele noastre sunt la nişte capete de diagonală? :)
pentru textul : Lansare de carte. Ioan Barb - Babilon, ed. Brumar 2011 şi Sabatul Interior, ed. Limes, 2011. deSă ai cât mai multe astfel de bucurii!
Îmi doresc şi eu un ,,sabat interior" :) şi un ,,babilon".
Domnule Cristea, sunteti amabil, nu sunt un comentator bun nici macar sub textele altora; sub ale mele, cu atat mai putin, aici aveti dreptate.
pentru textul : amărui deCe sa spun despre acesta, de pilda?
Sa vorbesc despre micsorarea treptata a perspectivei, despre rolul succesiunii de verbe de la mijoc, despre sentimentul insingurarii, despre acel asfintit care inchide cercul textului, sfarsind tot spre linia orizontului? :) prefer sa nu o fac, cuvintele sunt aici, interpretarea si analiza la indemana fiecaruia, asa cum considera.
Va multmesc pentru apreciere si pentru timpul acordat.
raspunsul este ca a existat o tentativa. respectivul a avut contul suspendat pe hermeneia cam o luna. datorita faptului ca este nevoie de o confirmare nu am avut erori din culpa. nici un om cu bun simt nu face asta in mod deliberat. (si nu imi spune ca se scrie niciun pentru ca am oroare de acest stil nou)
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - VIII – deFinalul are impactul scontat: "toate acestea iau ființă precum fiecare credem, gândea cameramanul, că avem în mâini, culoare de întors înapoi" O metaforă realmente originală ce merită privită în profunzimea ei, "găselniță" de altfel subliniată din titlu, însă parcă neîndeajuns de exploatată literar vorbind. Poate că eu, în locul tău aș inventa variațiuni pe aceeași temă, căutând prin șevaletul interior acea "culoare de întors înapoi"...dar asta e doar o părere strict personală...
pentru textul : culoare de întoarcere comună denu știu de ce nu-mi place cuvântul "nimicnicie" în acest context.
pentru textul : dimineți kafkiene I deam corectat.
pentru textul : fiecare își lasă autograful și pleacă de... am uitat (si atunci ca si acum..asa cum si pe viitor..) cum pot detona/ declansa/ etcetera functia de a primi emailuri de notificatie pe Hermeneia atunci cind cineva iti comenteaza textul?
thank you for your attention to this matter!
pentru textul : Hemoragii dedar nu chiar. regretul "povestit" pe note de rasu-plansu.
"de care nu știa nimeni decât bunul Dumnezeu" - as scoate "nimeni".
repeti acolo "altadata". sa inteleg ca e "aleasa" aceasta repetitie?
pentru textul : mă caută eu tac dedragă țăran, acesta e cnceptul la care am aajuns eu. e ceva inestetic în asta?
pentru textul : fericirea II deok, m-ai convins că riscul meu era să cred că trăznetul era murat la oțet. bravos națiune!
pentru textul : nimic desunt surprins că nu mergi mai departe de ultimele versuri...
pentru textul : ultimele zile deîn proză arăt bestial și asta e o dramă...
dar mulțumesc pentru lectură!
pai daca e asa cum spui tu Sorine, atunci e foarte usor sa scrii poezie douamiista. totul e sa te apuce sughitul, sau spasmele, sau ticul nervos.. no offence intended,... eu credeam ca e o chestiune mai dificila, mai profunda... dar daca o fractura a logicii sau e suficienta atunci cred ca e simplu, cel putin pentru mine, ca eu am dificultati sa gindesc o chestie mai mult de citeva propozitii. imi tot sare gindul in alta parte. si tot nu stiam de ce. in alta ordine de idei sint intr-o dilema relativa. daca tot experimentezi, te-as intreba de ce nu ai incadrat-o la experiment sau la cutia_de_nisip. dar ma tem ca imi vei raspunde ca sablonul asta pe care tu il numesti o iesire din sabloane dar care tot este un sablon pentru ca se defineste totusi prin a fi ceva ce nu este, deci ma tem ca imi vei spune ca stilul asta sau sablonul asta este deja consacrat (si probabil ca ma vei trimite sa citesc prin diferite parti despre el dar eu te cred pe cuvint). deci dilema mea ramine, si se refera la ce anume am vrut eu sa numesc experiment cind am facut sectiunea cu pricina si unde este punctul din care ceva este consacrat (si de cine). dar e dilema mea, si nu e vina ta ca ma confrunt eu cu ea.
pentru textul : nu despre penibil deîmi cer scuze pentru răspunsul întârziat.
pentru textul : învăţ să-mi număr (ne)primăverile deaveţi dreptate, prea multe verbe , culori , am scos câte ceva, sper să fie mai bine acum.
mulţumesc pentru atenţie d-le Caragea.
Îmi pare respirând un aer clasic, îmi aduce a Topârceanu sau poate chiar un Păstorel Teodoreanu poate datorită învecinării cu epigrama. Totuși e un spirit treaz, iar sobrietatea ultimelor două versuri îi conferă greutatea lirică de care avea nevoie. Dar asta s-a spus deja.
pentru textul : Sfârșit de toamnă dePagini