Adriana, ma tem ca ai facut o interpretarea total eronata. Nu am nici o idee unde ai citit ca eu as fi spus "ia uite, sîc sîc! eu pot si tu nu". Pur si simplu sint uimit. Am senzatia ca vezi ceea ce nu exista. Singurul lucru pe care l-am spus este ca pe vremea cind erai moderator puteai sa faci, adica sa participi in asta. Acum totul este ramas pe mine iar eu sint numai unul si timpul meu este limitat. Nu inteleg unde si de unde ai scos toata interpretarea aceea. Ceea ce este si mai incredibil este ca tu strigi si tot tu raspunzi. Adica dupa aceea te indignezi (oare exista verbul asta?) pe ceea ce tot tu interpretezi. Ma refer la "trista descoperire". Si apoi te gindesti ca eu imi inchipui nu stiu ce lucruri. Si lantul asta al slabiciunilor tot continua. Iar eu ma uit si ma minunez la risipa asta de imaginatie. Oare nu era mai bine, daca credeai ca nu ai inteles ceva in mod clar, sa ma intrebi. De obicei raspund la orice intrebare si explic daca exista vreo nelamurire.
p.s. cred ca toti am facut sau facem voluntariat pentru Hermeneia. crezi ca eu primesc vreun salariu pentru asta?
... ești gingașă cu mine anna, mulțumesc. e un confort să te știu cititoare a poemelor mele. poate cam încâlcite:). începi comentariul tău de suflet cu un mare adevăr: "în poezie ca și în viață". îmi doresc o bătrânețe nobilă, cu gesturi calde și vorbe chibzuite... se pare că încep deja:)! te salut însorit!
de întoarcere a privirii spre interiorul „căuşului ochiului”? Într-adevăr, se pare că G a fost doar prima treaptă… O să ajungi la ultima şi apoi să arunci scara? Într-un fel te invidiez. Dar frumos…
Deși e o poezie în care lumina pătrunde ca o avalanșa, Tincuța își păstrează nota ei de autenticitate, printr-o elegantă tristețe. Da, puctual, ne poate trimite ușor și la Nichita Stănescu. Și aceasta se întâmplă nu pentru că și-ar fi propus Tincuța. Există coincidențe de sensibilitate poetică. Și, nu mai știu acum cine (era un critic sau un poet sau nici nu mai are importanta ce era) spunea că e foarte greu să fii nichitscian. E o utopie. Ofer Ticuței o peniță îndeosebi pentru "eu înnodam nopțile așteptând/ să-mi crească degetele până la lună". Pentru că mi-a oferit iluzia de a îmbrățișa cu melancolie, visul.
Am perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".
Adriana,
e bine așa ca să nu îl supărăm pe Dogaru.
Alina,
realitate? oarecum. altfel imaginația febrilă a autorului. încă nu l-am văzut pe dogaru de iarnă. îl aștept să apară la primăvară, nu vreau sa mă simt vinovat pentru înscenarea din final.
și de ce să ies din casă cînd abia am intrat, vrei să zică lumea că umblă și Popescu de la patru noaptea pe scări ca zăbăucul?
Silvia,
dacă mie îmi lipsește o doagă tu duci lipsă de două. adică îți pui tu mintea cu Dogaru ăsta și îl întorci pe toate fețele? te va saluta fără pic de recunoștință –salut bă! autorul însă apreciază demersul tău.
un inceput ezitant cu o rima involuntara, spun eu mări/întrebări. cit ajut repetitia "turme" nu sint convinsa. sfarsitul este mult mai sugestiv, nu stiu cit de lucrat, dar expresiv: "nu mai este vreme de înflorit duminici ziua de mâine va veni cu o ninsoare mai devorată de tristețe decât un clopot în amurg" aproape rotunda in metafore.
...Fac acest comentariu în speranţa că vei înţelege, Elena, cât mai corect ceea ce urmează: a scrie poezie nu e ca mersul la biserică - nu te imbraci în hainele bune, intrând sfios în altar, luând o mimică evlavioasă, cântând cu preotul până la transfigurare. Altfel spus, şi ne-alegoric, nu e poetizare. Nu te pui cu faţa la foaie, împrumutând seriozitate şi scriind grav. Spun astea pentru că am impresia, din ce am citit pâna acum la tine, am impresia, spuneam, că tu crezi că poezia este o cale de a infrumuseţa, de a desena etc. Nimic mai fals. Prin poezie devenim mai frumoşi, adevărat, dar asta e altceva. Astfel, în mare spus: naturaleţe, trăire, sugestie, originalitate. Cam astea ar fi unele repere spre poezie.
...Aceasta este părerea mea, şi nu-i musai ca ea să reprezinte adevărul.
Toate bune!
grețurile matinale sînt un simptom caracteristic femeilor însărcinate. atît cît mă pricep eu. ce are asta cu textul de mai sus ramîne pentru mine o enigmă pe care probabil numai mădălina o înțelege. asta în cazul în care știe ea ceva ce nu ne-a spus încă.
în ce privește posibilitatea schimbării situației nici eu nu cred că 60 de texte proaste sînt o schimbare în bine. dar modul acesta de gîndire al mădălinei mi se pare îngust. din perspectiva mea situația trebuie privită cu optimism și bona fide. asta cu excepția cazului în care mădălina are darul profeției și cunosște cu certitudine viitorul. situație în care speranța devine un factor nul.
,,dumnezeu are obiceiul ăsta să îmi asculte rugăciunile"... si în cer se aude un vers ,,poetul ăsta are obiceiul să se roage în versuri..." :)
Remarc frumusetea, adevărul teologic, stilistica din versurile:
,,dumnezeu are obiceiul ăsta să îmi asculte rugăciunile
și nu știu dacă o face intenționat
sau este un fel de cafea cosmică pe care o bea în cinstea noastră
a tuturor deși uneori între fiu risipitor și fiu"...A scrie poezie religioasă azi e foarte greu. De aceea sunt uimită de forma si de mesajul acestui poem. Adevăruri fundmentale despre Dumnezeu si om sunt redate poetic: El e Iubirea absolută si tot ce face, face in cinstea oamenilor, El nu trebuie să aibă ,,intenţia " de face bine, de a asculta o durere, fiindcă El e binele intruchipat. Oamenii, fiii, sunt cu acelasi păcat al risipirii. Mă opresc aici :) Felicitări!
Doar o sugestie la versul: ,,cînd chiar că simți o nevoie copleșitoare după o cafea fierbinte" ... ,,cînd simți o nevoie copleșitoare de o cafea fierbinte" .
(începusem răspunsul imediat, dar nu am mai avut baterie la laptop). Îti mulţumesc pentru descrierea amănunţită. M-a bucurat să aflu acest detaliu despre japonezi. Mi-a creat o stare de bine, de calm, de frumos. În lanţul de aramă e spiritul nipon Imaginea lui şi povestea folosirii lui e un haiku în sine. Ştiu că japonezului îi place,, această calmă armonizare cu natura" şi îl admir pentru ingeniozitatea lui. El face în aşa fel ca tot ce creează să par necreat, ci de ,,acolo". Acum îmi înţeleg şi mai bine latura mea uşor niponă (...şi zâmbesc amintindu-mi că nu prea suport zgomotul apei care curge în cadă, aşa că fac în aşa fel ca apa să se scurgă pe furtunul spiralat de la duş :) ) Şi tot abia acum înţeleg ultimul haiku în toată frumuseţea lui de dincolo de cuvinte, cu menţiunea că ultimul vers e explicativ, arată o cauză şi nu lasă loc meditaţiei. Căt despre structura fixă a numărului de silabe, nu cred că ştiu ce ştii tu. Poate sunt mai multe mituri. Aştept cu nerăbdare răspunsul. Eşti sigur că te referi la structura 7/ 5/ 7 şi nu la 5/ 7/ 5 ?
Emile, aici ai nimerit-o! Poemul e intr-adevar cam "pretios", inteleg foarte bine ce vrei sa spui si asa e. Desi nici celalalt inteles nu-i decat adevarat, poemul fiind "pretios" mie, dar asta nu conteaza. Strofa aceea iarasi ai spus bine, este "in plus" dar fara ea nu puteam descrie ceea ce mi se intampla, e un fel de amenintare continua de a invata "jocurile oamenilor", iar cea mai mare amenintare este ca ea sa "plece definitiv", deoarece de plecat, asa "nedefinitiv", a tot plecat monstrulitza :-) Desigur, multe justificari nu e bine sa dea omul la textele proprii dar nu pot sa ma abtin, asta datorita prezentei tale aici. Sau ca o replica la sughiturile care, sunt sigur, nu au lipsit :-) Bobadil.
Frumos, prima strofă este chiar cuceritoare, acel gen de coup-d-etat poetic, în care autoarea răstoarnă în căteva secunde de lectură dictatura plictiselii.
Din păcate, deși ideea bună a poemului se susține până la final, el mai pierde din forță prin cele trei versuri care urmează, becul economic care pâlpâie nu mi se pare reușit.
Finalul oricum este adorabil, mai ales că, mai știind câte ceva despre forma de exprimare a autoarei, acea 'despielițare' parcă vine dintr-o variantă cenzurată...
Oricum, poemul meu de peniță pentru acest crochiu negru cu oameni și lucruri
Ioana, ca și Virgil, merg în zona suprarealismului. Cred ca poți să scrii pagini întregi aşa, dintr-o suflare. Cred că ai reuși să zugrăvești foarte clar vremurile de azi, într-un volum.Trăim într-un glob de sticlă foarte trist, neaerisit de căldura şi mirosul capetelor - căpăţâni bolnave!
Poemul tău mi-a dat ce căutam să găsesc în seara aceasta pe site, adică un poem reușit, modern.
Da, este adevărat, au fost puţine alte excepţii, dar m-am luat şi eu după alţii. În afară de a.a.a. (nici el totdeauna) nu sunt alţii care să fi comentat mai sistematic sau vizibil mai mult decât mine. Atunci cred că înţelegi că mi-a fost jenă, fiindcă eu mereu am fost timidă şi am aşteptat ca alţii să pună şi ei comentarii altora sau mie pentru a pune şi eu. De exemplu am urmat exemplul Ottiliei sau Iuliei Elize, ceea ce poate fi verificat.
cuibul tau este mai mult o temnita, insa una conceputa intr/un text frumos, puternic si direct. poemul este o declaratie care poarta puterea avalnsei, a vulcanului care erupe, a oceanului in timpul furtunii... un text pe care l/am citit cu mare placere si caruia, din acest motiv, ii dau -desi o fac pentru intaia data- o meritorie penita.
Alma, nimic din textul acesta nu e involuntar. nici iubitul si nici culoarea albastra. bineinteles ca observatiile tale sint pertinente dar deocamdata textul cred ca ramine asa. despre scris am mai scris. personal nu sint de acord cu "nu scrie in poezie despre poezie". cred ca in poezie poti scrie despre orice. ceea ce face ca o poezie sa fie proasta, zic eu, este nu despre ce scrii ci cum scrii despre ce scrii parerea mea cailean, nu am sa cad in capcana intrebarii tale. am sa iti spun doar ca pe mine ma uimeste ca am ales sa o clasific la cotidiene dar am vrut sa fie asa, ca sa se invete minte
Uite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Adriana, ma tem ca ai facut o interpretarea total eronata. Nu am nici o idee unde ai citit ca eu as fi spus "ia uite, sîc sîc! eu pot si tu nu". Pur si simplu sint uimit. Am senzatia ca vezi ceea ce nu exista. Singurul lucru pe care l-am spus este ca pe vremea cind erai moderator puteai sa faci, adica sa participi in asta. Acum totul este ramas pe mine iar eu sint numai unul si timpul meu este limitat. Nu inteleg unde si de unde ai scos toata interpretarea aceea. Ceea ce este si mai incredibil este ca tu strigi si tot tu raspunzi. Adica dupa aceea te indignezi (oare exista verbul asta?) pe ceea ce tot tu interpretezi. Ma refer la "trista descoperire". Si apoi te gindesti ca eu imi inchipui nu stiu ce lucruri. Si lantul asta al slabiciunilor tot continua. Iar eu ma uit si ma minunez la risipa asta de imaginatie. Oare nu era mai bine, daca credeai ca nu ai inteles ceva in mod clar, sa ma intrebi. De obicei raspund la orice intrebare si explic daca exista vreo nelamurire.
pentru textul : intersection dep.s. cred ca toti am facut sau facem voluntariat pentru Hermeneia. crezi ca eu primesc vreun salariu pentru asta?
In general poezia ta forteaza cititorul, nu e ceva ce se citeste asa, intr-o pauza de cinci minute, impinge imaginatia si
pentru textul : Cafea neagră cu migdale denu respectă schema unui sonet, oricât m-am străduit să-i dau de cap...
pentru textul : Porumbelul alb de... ești gingașă cu mine anna, mulțumesc. e un confort să te știu cititoare a poemelor mele. poate cam încâlcite:). începi comentariul tău de suflet cu un mare adevăr: "în poezie ca și în viață". îmi doresc o bătrânețe nobilă, cu gesturi calde și vorbe chibzuite... se pare că încep deja:)! te salut însorit!
pentru textul : Aceasta e doar o melodie tristă dede întoarcere a privirii spre interiorul „căuşului ochiului”? Într-adevăr, se pare că G a fost doar prima treaptă… O să ajungi la ultima şi apoi să arunci scara? Într-un fel te invidiez. Dar frumos…
pentru textul : ramura de foc a fericirii deDeși e o poezie în care lumina pătrunde ca o avalanșa, Tincuța își păstrează nota ei de autenticitate, printr-o elegantă tristețe. Da, puctual, ne poate trimite ușor și la Nichita Stănescu. Și aceasta se întâmplă nu pentru că și-ar fi propus Tincuța. Există coincidențe de sensibilitate poetică. Și, nu mai știu acum cine (era un critic sau un poet sau nici nu mai are importanta ce era) spunea că e foarte greu să fii nichitscian. E o utopie. Ofer Ticuței o peniță îndeosebi pentru "eu înnodam nopțile așteptând/ să-mi crească degetele până la lună". Pentru că mi-a oferit iluzia de a îmbrățișa cu melancolie, visul.
pentru textul : Așteptând să-mi crească degetele deE drept, Anna, pe acest site, nu ai adus vorba de tautologie :). Iar explicaţia era, în fond, o formă de respect pentru cititor. Cred.
pentru textul : Viraj mult prea strâns deinteresant, desi am senzatia ca undeva in partea a doua se dilueaza putin as inlocui "al mamei mele suspin" cu "al mamei suspin"
pentru textul : Tânărul din Nain deCrăciun fericit tuturor!
pentru textul : De Nașterea Domnului deAm perceput poezia ta ca un popas inainte de inceputuri... atatea posibile inceputuri si pe umeri si crucea, in suflet corabia, dar care cumva trage a greu sufletului obisnuit poate prea mult cu "lumina laptoasa a zilei". Cateva simboluri m-au trimis departe cu gandul, si asa m-am intors si eu invariabil la "ziua de luni", adica la inceputul poeziei tale, regasind sensurile: "o calatorie singulara/etimologica prin subtilitati". Construita cu delicatete si dibacie, asa imi pare poezia ta, Virgil. Numai ... numai de apele s-ar "tulbura" cu un vant prielnic. Nu mi se pare insa reusita comparatia "parfumul locului gol / ... ca o gaura perfecta".
pentru textul : netulburarea apelor deApropo, vorbesc franceza. "Garde l'echo" nu se scrie asa. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : A toi deAdriana,
e bine așa ca să nu îl supărăm pe Dogaru.
Alina,
realitate? oarecum. altfel imaginația febrilă a autorului. încă nu l-am văzut pe dogaru de iarnă. îl aștept să apară la primăvară, nu vreau sa mă simt vinovat pentru înscenarea din final.
și de ce să ies din casă cînd abia am intrat, vrei să zică lumea că umblă și Popescu de la patru noaptea pe scări ca zăbăucul?
Silvia,
pentru textul : Dogaru de la cinci dedacă mie îmi lipsește o doagă tu duci lipsă de două. adică îți pui tu mintea cu Dogaru ăsta și îl întorci pe toate fețele? te va saluta fără pic de recunoștință –salut bă! autorul însă apreciază demersul tău.
I always admired Corina as a survivor under the most bizarre of criticisms
pentru textul : Drapeau blanc deit's a bit confusing. which are "these two". I thought you were talking about the "sound of fury" that "is [...] a glass"
pentru textul : Through a glass darkly demultumesc frumos pentru remarcile facute la adresa acestui text cu respect, adelina
pentru textul : pas d'applaudissements, s 'il vous plaît! deun inceput ezitant cu o rima involuntara, spun eu mări/întrebări. cit ajut repetitia "turme" nu sint convinsa. sfarsitul este mult mai sugestiv, nu stiu cit de lucrat, dar expresiv: "nu mai este vreme de înflorit duminici ziua de mâine va veni cu o ninsoare mai devorată de tristețe decât un clopot în amurg" aproape rotunda in metafore.
pentru textul : ziua de mâine deCăteva chestii:
...Fac acest comentariu în speranţa că vei înţelege, Elena, cât mai corect ceea ce urmează: a scrie poezie nu e ca mersul la biserică - nu te imbraci în hainele bune, intrând sfios în altar, luând o mimică evlavioasă, cântând cu preotul până la transfigurare. Altfel spus, şi ne-alegoric, nu e poetizare. Nu te pui cu faţa la foaie, împrumutând seriozitate şi scriind grav. Spun astea pentru că am impresia, din ce am citit pâna acum la tine, am impresia, spuneam, că tu crezi că poezia este o cale de a infrumuseţa, de a desena etc. Nimic mai fals. Prin poezie devenim mai frumoşi, adevărat, dar asta e altceva. Astfel, în mare spus: naturaleţe, trăire, sugestie, originalitate. Cam astea ar fi unele repere spre poezie.
...Aceasta este părerea mea, şi nu-i musai ca ea să reprezinte adevărul.
pentru textul : suferinţă deToate bune!
grețurile matinale sînt un simptom caracteristic femeilor însărcinate. atît cît mă pricep eu. ce are asta cu textul de mai sus ramîne pentru mine o enigmă pe care probabil numai mădălina o înțelege. asta în cazul în care știe ea ceva ce nu ne-a spus încă.
pentru textul : despre Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” deîn ce privește posibilitatea schimbării situației nici eu nu cred că 60 de texte proaste sînt o schimbare în bine. dar modul acesta de gîndire al mădălinei mi se pare îngust. din perspectiva mea situația trebuie privită cu optimism și bona fide. asta cu excepția cazului în care mădălina are darul profeției și cunosște cu certitudine viitorul. situație în care speranța devine un factor nul.
,,dumnezeu are obiceiul ăsta să îmi asculte rugăciunile"... si în cer se aude un vers ,,poetul ăsta are obiceiul să se roage în versuri..." :)
Remarc frumusetea, adevărul teologic, stilistica din versurile:
,,dumnezeu are obiceiul ăsta să îmi asculte rugăciunile
și nu știu dacă o face intenționat
sau este un fel de cafea cosmică pe care o bea în cinstea noastră
a tuturor deși uneori între fiu risipitor și fiu"...A scrie poezie religioasă azi e foarte greu. De aceea sunt uimită de forma si de mesajul acestui poem. Adevăruri fundmentale despre Dumnezeu si om sunt redate poetic: El e Iubirea absolută si tot ce face, face in cinstea oamenilor, El nu trebuie să aibă ,,intenţia " de face bine, de a asculta o durere, fiindcă El e binele intruchipat. Oamenii, fiii, sunt cu acelasi păcat al risipirii. Mă opresc aici :) Felicitări!
Doar o sugestie la versul: ,,cînd chiar că simți o nevoie copleșitoare după o cafea fierbinte" ... ,,cînd simți o nevoie copleșitoare de o cafea fierbinte" .
Am lecturat cu mult drag.
pentru textul : introfanie de toamnă II deMariana
(începusem răspunsul imediat, dar nu am mai avut baterie la laptop). Îti mulţumesc pentru descrierea amănunţită. M-a bucurat să aflu acest detaliu despre japonezi. Mi-a creat o stare de bine, de calm, de frumos. În lanţul de aramă e spiritul nipon Imaginea lui şi povestea folosirii lui e un haiku în sine. Ştiu că japonezului îi place,, această calmă armonizare cu natura" şi îl admir pentru ingeniozitatea lui. El face în aşa fel ca tot ce creează să par necreat, ci de ,,acolo". Acum îmi înţeleg şi mai bine latura mea uşor niponă (...şi zâmbesc amintindu-mi că nu prea suport zgomotul apei care curge în cadă, aşa că fac în aşa fel ca apa să se scurgă pe furtunul spiralat de la duş :) ) Şi tot abia acum înţeleg ultimul haiku în toată frumuseţea lui de dincolo de cuvinte, cu menţiunea că ultimul vers e explicativ, arată o cauză şi nu lasă loc meditaţiei. Căt despre structura fixă a numărului de silabe, nu cred că ştiu ce ştii tu. Poate sunt mai multe mituri. Aştept cu nerăbdare răspunsul. Eşti sigur că te referi la structura 7/ 5/ 7 şi nu la 5/ 7/ 5 ?
pentru textul : 3 gafe haiku deEmile, aici ai nimerit-o! Poemul e intr-adevar cam "pretios", inteleg foarte bine ce vrei sa spui si asa e. Desi nici celalalt inteles nu-i decat adevarat, poemul fiind "pretios" mie, dar asta nu conteaza. Strofa aceea iarasi ai spus bine, este "in plus" dar fara ea nu puteam descrie ceea ce mi se intampla, e un fel de amenintare continua de a invata "jocurile oamenilor", iar cea mai mare amenintare este ca ea sa "plece definitiv", deoarece de plecat, asa "nedefinitiv", a tot plecat monstrulitza :-) Desigur, multe justificari nu e bine sa dea omul la textele proprii dar nu pot sa ma abtin, asta datorita prezentei tale aici. Sau ca o replica la sughiturile care, sunt sigur, nu au lipsit :-) Bobadil.
pentru textul : împăcarea cu lumina deFrumos, prima strofă este chiar cuceritoare, acel gen de coup-d-etat poetic, în care autoarea răstoarnă în căteva secunde de lectură dictatura plictiselii.
pentru textul : Disfuncţii deDin păcate, deși ideea bună a poemului se susține până la final, el mai pierde din forță prin cele trei versuri care urmează, becul economic care pâlpâie nu mi se pare reușit.
Finalul oricum este adorabil, mai ales că, mai știind câte ceva despre forma de exprimare a autoarei, acea 'despielițare' parcă vine dintr-o variantă cenzurată...
Oricum, poemul meu de peniță pentru acest crochiu negru cu oameni și lucruri
Sau poate ca e un simplu martisor si atat... de 1 martie si cineva il poarta in piept :)
pentru textul : obsesia firului deIoana, ca și Virgil, merg în zona suprarealismului. Cred ca poți să scrii pagini întregi aşa, dintr-o suflare. Cred că ai reuși să zugrăvești foarte clar vremurile de azi, într-un volum.Trăim într-un glob de sticlă foarte trist, neaerisit de căldura şi mirosul capetelor - căpăţâni bolnave!
pentru textul : praf de vitralii dePoemul tău mi-a dat ce căutam să găsesc în seara aceasta pe site, adică un poem reușit, modern.
...unde ii spuneam lui Matei ca poate desfiinta textul DACA are argumente pentru asta.
pentru textul : Iadul cel de toate zilele deDa, este adevărat, au fost puţine alte excepţii, dar m-am luat şi eu după alţii. În afară de a.a.a. (nici el totdeauna) nu sunt alţii care să fi comentat mai sistematic sau vizibil mai mult decât mine. Atunci cred că înţelegi că mi-a fost jenă, fiindcă eu mereu am fost timidă şi am aşteptat ca alţii să pună şi ei comentarii altora sau mie pentru a pune şi eu. De exemplu am urmat exemplul Ottiliei sau Iuliei Elize, ceea ce poate fi verificat.
pentru textul : cerşind milă păduchilor decuibul tau este mai mult o temnita, insa una conceputa intr/un text frumos, puternic si direct. poemul este o declaratie care poarta puterea avalnsei, a vulcanului care erupe, a oceanului in timpul furtunii... un text pe care l/am citit cu mare placere si caruia, din acest motiv, ii dau -desi o fac pentru intaia data- o meritorie penita.
pentru textul : despre furtunile cu numele tău deAlma, nimic din textul acesta nu e involuntar. nici iubitul si nici culoarea albastra. bineinteles ca observatiile tale sint pertinente dar deocamdata textul cred ca ramine asa. despre scris am mai scris. personal nu sint de acord cu "nu scrie in poezie despre poezie". cred ca in poezie poti scrie despre orice. ceea ce face ca o poezie sa fie proasta, zic eu, este nu despre ce scrii ci cum scrii despre ce scrii parerea mea cailean, nu am sa cad in capcana intrebarii tale. am sa iti spun doar ca pe mine ma uimeste ca am ales sa o clasific la cotidiene dar am vrut sa fie asa, ca sa se invete minte
pentru textul : cu sens interzis deUite poezia lăsând acasă metaforele inutile, aproape as pune "eliberată", deși nu sunt în general de părerea că nu mai e loc de metaforă câtuși de puțin în poezie (atunci unde?), m-a impresionat. Dar poezia aceasta îi spune cititorului despre ritmurile intrinseci ale cuvintelor, despre ideea care se așază singură și se așterne deghizată ca o poveste, despre gesturile simple care ascund singurul lirism al vieții noastre astăzi. Până la urmă, nimic nu este ceea ce pare a fi, poezia acum este un pretext, iar cine o citește așteptând dezlegări la nivel de suprafață, așa cum am putea fi tentați, pierde. Bine ai venit, Bogdan Geană, cu o altfel de poezie pe hermeneia, și poate îmi permiți o remarcă: pentru a citi tot ce ai postat a trebuit să intru în pagina de autor. Cred că ai înțeles ce vreau să spun... un calup deodată te (și ne, pe noi, care te citim) defavorizează. Ioana, te voi ruga să te întorci tu și să spui de ce poezia aceasta este deosebită și trebuie remarcată. Eu am remarcat-o la rându-mi, și chiar așa este... dar nu pot eu justifica aprecierile tale. Fiecare percepe în mod unic aceeași poezie, și ne va folosi și nouă, și autorului, să știm de ce recomandă un cititor o poezie și nu alta.
pentru textul : Les bicyclettes de Newport deexcelent, poate nu atit prin forma cit prin acel fior care este indubitabil autentic
pentru textul : învață-mă iar să iubesc dePagini